Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 11610/06
depusă de Sergiu AGATIEV
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 26 mai 2009, în cadrul unei camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
Päivi Hirvelä,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 9 martie 2006,
Având în vedere acordul formal prin care a fost acceptată reglementarea amiabilă a cauzei,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Sergiu Agatiev, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1969 şi care locuieşte în Cocieri. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl A. Postica, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
A. Circumstanţele cauzei
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
La 7 iunie 2005, Judecătoria Dubăsari l-a recunoscut pe reclamant vinovat de comiterea unei contravenţii administrative şi l-a sancţionat cu o amendă administrativă în mărime de 720 lei moldoveneşti (MDL, echivalentul a 46.5 euro la acea dată). Hotărârea nu a fost contestată şi aceasta a devenit irevocabilă.
Hotărârea a fost transmisă spre executare Oficiului de executare Dubăsari („oficiul”). Oficiul a încercat de câteva ori să-l contacteze pe reclamant în vederea încasării amenzii, însă fără succes.
La 24 octombrie 2005, fratele reclamantului a informat oficiul că reclamantul era plecat şi că el ştia despre amendă.
La 25 noiembrie 2005, reclamantul a vizitat oficiul, unde i-a fost acordat un termen de până la 28 noiembrie 2005 pentru plata amenzii. Deoarece reclamantul nu a primit salariul la timp, el nu a putut plăti amenda în termenul stabilit. Ulterior, oficiul a solicitat Judecătoriei Dubăsari să înlocuiască amenda administrativă cu arest administrativ.
La 16 decembrie 2005, instanţa judecătorească a admis cererea oficiului şi a înlocuit amenda aplicată reclamantului cu 30 de zile de arest administrativ. Instanţa a notat, inter alia, că reclamantul nu a plătit amenda şi a solicitat înlocuirea acesteia cu arest administrativ. Reclamantul a fost prezent la şedinţa de judecată şi a fost arestat imediat după aceasta.
În aceeaşi zi, reclamantul a solicitat suspendarea executării hotărârii judecătoreşti până la examinarea plângerii pe care intenţiona să o depună împotriva hotărârilor din 7 iunie şi 16 decembrie 2005. Reclamantul a mai solicitat să ia cunoştinţă cu textul hotărârii din 7 iunie 2005, invocând că aceasta nu i-a fost vreodată adusă la cunoştinţă. În final, el a solicitat instanţei de judecată repunerea în termenul de depunere a plângerii împotriva hotărârii din 7 iunie 2005.
La 19 decembrie 2005, Judecătoria Dubăsari a respins cererea reclamantului cu privire la repunerea în termen, constatând că el nu a prezentat motive întemeiate pentru repunere.
Potrivit reclamantului, iniţial, fratelui său nu i s-a permis să-l viziteze în detenţie. El a prezentat o astfel de cerere din 20 decembrie 2005, care conţinea textul scris de mână al refuzului comisariatului raional de poliţie, în care reclamantul îşi executa sancţiunea. Reclamantul a susţinut că, din cauza izolării sale, el nu a putut depune plângerea împotriva hotărârii din 16 decembrie 2005. Doar după ce fratele său s-a plâns procurorului şi ca urmare a intervenţiei celui din urmă, la 23 decembrie 2005, reclamantul a putut în sfârşit să se întâlnească cu fratele său. La aceeaşi dată, el a semnat plângerea întocmită de fratele său şi de un avocat.
La 23 decembrie 2005, reclamantul a depus plângeri împotriva hotărârilor din 7 iunie şi 16 decembrie 2005. În plângerea sa împotriva hotărârii din 7 iunie 2005, el a invocat că instanţa de judecată nu a stabilit toate faptele cauzei şi că nu existau probe că el ar fi comis contravenţia administrativă.
În plângerea sa împotriva hotărârii din 16 decembrie 2005, el a menţionat, inter alia, că prima instanţă nu a verificat declaraţia oficiului precum că el a refuzat cu rea-voinţă să plătească amenda. Mai mult, oficiul nu a întreprins vreo măsură în vederea încasării amenzii prin sechestrarea bunurilor sale. De asemenea, el a invocat că instanţa de judecată a aplicat Codul cu privire la contravenţiile administrative în ciuda faptului că Codul de executare, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2005, prevedea expres că amenzile administrative urmau a fi plătite în conformitate cu Codul de executare. Mai mult, potrivit ultimului Cod, amenda ce i-a fost aplicată (36 unităţi convenţionale, adică MDL 720), nu putea fi înlocuită cu 30 de zile de arest administrativ.
La 26 decembrie 2005, Judecătoria Dubăsari a respins plângerea reclamantului împotriva hotărârii din 7 iunie 2005, constatând că el a depus-o cu omiterea termenului limită prevăzut de lege şi că el nu a prezentat motive întemeiate pentru repunerea în termenul de depunere a acestuia. Această hotărâre este irevocabilă.
La 16 ianuarie 2006, reclamantul a fost eliberat din detenţie, deoarece a ispăşit pedeapsa de 30 de zile.
La 17 ianuarie 2006, Curtea de Apel Chişinău a respins plângerea reclamantului împotriva hotărârii din 16 decembrie 2005. Instanţa de judecată a reiterat esenţa hotărârii şi a menţinut-o, fără a oferi detalii suplimentare. Această hotărâre este irevocabilă. Reclamantul nu a fost prezent la şedinţa de judecată şi a aflat despre hotărârea în cauză mai târziu, când s-a interesat de plângerea sa.
PRETENŢII
1. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 5 § 4 al Convenţiei, că a fost împiedicat să depună imediat plângerea împotriva hotărârii din 16 decembrie 2005 şi că Curtea de Apel Chişinău nu a examinat prompt plângerea sa.
2. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, că nu a fost citat la şedinţa de judecată din 17 ianuarie 2005 şi, astfel, nu a putut să se apere, precum şi de durata excesivă a procedurilor.
3. În final, el s-a plâns, în temeiul aceluiaşi articol, că instanţele de judecată nu şi-au motivat suficient hotărârile lor.
ÎN DREPT
La 21 aprilie 2009, Curtea a primit următorul acord semnat de părţi:
„Părţile la prezentul acord:
luând în considerare că pe rolul Curţii Europene pentru Drepturile Omului se află cererea nr. 11610/06, Agatiev v. Moldova, în care reclamantul pretinde că drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 (...) al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului au fost încălcate ca urmare a omisiunii de a-l cita la şedinţa de judecată a Curţii de Apel Chişinău din 17 ianuarie 2006;
au convenit asupra următoarelor:
1. Guvernul Republicii Moldova este de acord să plătească dlui Sergiu Agatiev suma de EUR 850 (opt sute cincizeci euro) cu titlu de prejudiciu material şi moral cauzat şi EUR 450 (patru sute cincizeci euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli în vederea reglementării amiabile a cauzei sus-menţionate. Aceste sume vor fi convertite în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data plăţii şi vor fi scutite de orice taxe care pot fi percepute. Ele vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării despre adoptarea deciziei Curţii în temeiul articolului 37 § 1 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. În cazul neplăţii acestor sume în decursul perioadei de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestei perioade până la executare, o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană în perioada de neplată, la care vor fi adăugate trei procente.
2. Plata va constitui soluţionarea definitivă a cauzei.
3. Reclamantul declară că pretenţiile sale au fost satisfăcute şi că el îşi va retrage cererea nr. 11610/06, Agatiev v. Moldova, depusă la Curtea Europeană şi comunicată Guvernului la 15 decembrie 2008.
4. Reclamantul declară că nu va mai avea alte pretenţii de ordin material, moral sau de altă natură care ar rezulta din circumstanţele acestei cauze.
5. Părţile vor informa Curtea despre existenţa acestui acord.”
Curtea ia notă de reglementarea amiabilă la care au ajuns părţile. Ea este convinsă că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale şi nu constată vreun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine al Convenţiei). În lumina celor de mai sus, este potrivit de a scoate cererea de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să scoată cererea de pe rolul său.
Lawrence EarlyNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy