Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
CAUZA AGURDINO S.R.L. c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 7359/06)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
27 septembrie 2011
DEFINITIVĂ
27/12/2011
Această hotărîre a devenit definitivă în temeiul art. 44 § 2 din Convenţie. Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale.
În cauza Agurdino S.R.L. c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuînd într-o Cameră compusă din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Deliberînd cu uşile închise la 6 septembrie 2011,
Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată prin cererea (nr. 7359/06) depusă la 16 februarie 2006 contra Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului potrivit articolului 34 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (“Convenţia”), de către Agurdino S.R.L. („compania reclamantă”), o companie înregistrată în Republica Moldova.
2. Compania reclamantă a fost reprezentată de dl V. Nagacevschi şi dl I. Chibac, avocaţi care îşi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Moldovean („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.
3. Compania reclamantă a invocat, în particular, că dreptul său la un proces echitabil şi dreptul său la protecţia proprietăţii a fost încălcat urmare a casării ilegale a hotărîrii definitive pronunţate în favoarea sa.
4. La 21 aprilie 2008 Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. De asemenea, ea a decis să examineze fondul cererii simultan cu admisibilitatea acesteia (Article 29 § 1).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Compania reclamantă este specializată în producerea produselor chimice în Zona Antreprenoriatului Liber Expo-Business-Chişinău.
6. La 15 octombrie 2001 Inspectoratul Fiscal de Stat (“Inspectoratul”) a impus compania reclamante să achite taxa pe valoare adăugată în sumă de 2,021,312 lei moldoveneşti (MDL) (aproximativ 126,000 euro (EUR)) şi o amendă în valoare de 1,617,049 MDL (aproximativ 101,000 EUR) pentru omisiunea de a achita taxa pe valoare adăugată menţionată. Compania reclamantă a contestat taxa impusă invocînd că a fost eliberată de la achitarea taxei pe valoare adăugată în conformitate cu Regulamentul Zonei Antreprenoriatului Liber “Expo-Business-Chişinău” (“Regulamentul ZAL”). Din moment ce Inspectoratul nu a admis argumentele companiei reclamante şi interpretarea legii, compania reclamantă a iniţiat proceduri judiciare.
7. La 19 iunie 2002 Curtea Supremă de Justiţie a adoptat o hotărîre definitivă pe cauza respectivă în favoarea companiei reclamante. Compania reclamantă a fost scutită de la plata sumelor impuse de către Inspectorat.
8. La 20 octombrie 2005 Parlamentul a adoptat o lege cu privire la interpretarea Regulamentului ZAL («Legea de interpretare»), acordînd Regulamentului ZAL o altă interpretare, decît cea acordată de compania reclamantă şi instanţele de judecată.
9. La 2 noiembrie 2005 Inspectoratul a înaintat o cerere de revizuire a hotărîrii Curţii Supreme de Justiţie din 19 iunie 2002 în temeiul Legii noi cu privire la interpretare adoptată de Parlament.
10. La 14 noiembrie 2005 compania reclamantă a fost informată prin telefon de către Grefa Curţii Supreme de Justiţie că şedinţa de judecată va avea loc la 16 noiembrie 2005. Directorul executiv al companiei a solicitat amînarea şedinţei de judecată, din motiv că nu va avea posibilitatea să participe la şedinţa de judecată.
11. La 16 noiembrie 2005 Curtea Supremă de Justiţie a examinat cauza în absenţa reprezentantului companiei reclamante şi a admis cererea de revizuire depusă de Inspectorat. Instanţa de judecată a casat hotărîrea precedentă şi a decis în favoarea Inspectoratului.
12. La 30 noiembrie 2006 Curtea Constituţională a declarat Legea cu privire la interpretare neconstituţională. Urmare a acestui fapt, la 12 decembrie 2006 compania reclamantă a depus o cerere de revizuire a hotărîrii Curţii Supreme de Justiţie din 16 noiembrie 2005. Cu toate acestea, cererea a fost respinsă la 24 ianuarie 2007.
13. Opiniile părţilor nu coincid în ceea ce priveşte executarea hotărîrii din 16 noiembrie 2005. Compania reclamantă a menţionat că hotărîrea a fost parţial executată şi a achitat 42906 lei moldoveneşti (MDL). Restul sumei solicitată de Inspectorat nu a putut fi achitată deoarece compania reclamantă a devenit insolvabilă. Guvernul a contestat această afirmaţie şi a invocat că hotărîrea judecătorească din 16 noiembrie 2005 nu a fost executată.
II. DREPT INTERN PERTINENT
14. Articolele relevante ale Codului de procedură civilă referitoare la revizuirea hotărîrilor definitive prevăd următoarele:
Articolul 449
“Revizuirea se declară în cazul în care:
c) după emiterea hotărîrii, s-au descoperit înscrisuri probatoare care au fost reţinute de un participant la proces sau care nu au putut fi prezentate instanţei într-o împrejurare ce nu depinde de voinţa participantului la proces ....”
Articolul 450
Cererea de revizuire se depune:
...
d) în termen de 3 luni din ziua în care s-a descoperit înscrisul respectiv – în cazurile prevăzute la art.449 lit.c) ....”
15. Prevederile relevante din Legea cu privire la actele legislative dispun:
Section 45. Caracterul retroactiv al actului legislativ de interpretare
“Actul legislativ de interpretare nu are efecte retroactive...”
ÎN DREPT
I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENŢIE
16. Compania reclamantă a invocat că casarea hotărîrii definitive a Curţii Supreme de Justiţie din 19 iunie 2002 a fost ilegală şi a fost adoptată cu încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie.
Partea relevantă a Articolului 6 § 1 prevede următoarele:
“Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege...”
A. Admisibilitatea
17. Curtea menţionează că plîngerea în temeiul articolului 6 nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. În continuare ea menţionează că nu este inadmisibilă în temeiul altor motive. Urmează astfel să fie declarată admisibilă.
B. Fondul
18. Compania reclamantă a invocat că urmare a casării hotărîrii definitive din 19 iunie 2002 i-au fost încălcate drepturile sale la un proces echitabil garantat de Articolul 6 din Convenţie. Legea cu privire la interpretare nu putea avea efect retroactiv, iar utilizarea acesteia de către Curtea Supremă de Justiţie în vederea revizuirii hotărîrii definitive din 19 iunie 2002 a fost contrară secţiei 45 din Legea cu privire la actele legislative. Procedura de revizuire a fost, de fapt, un recurs deghizat.
19. Guvernul a invocat că revizuirea a constituit un mijloc eficient de contestare a unei hotărîri, atunci cînd au fost decoperite circumstanţe noi după devenirea definitivă a hotărîrii judecătoreşti. El a invocat exemplul Curţii Internaţionale de Justiţie, care poate revizui hotărîrea sa în cazul în care sunt descoperite circumstanţe de o importanţă decisivă după adoptarea hotărîrii. O cerere de revizuire trebuie să fie depusă în termen de 6 luni din data în care circumstanţele sau faptele noi au fost descoperite, dar nu mai tîrziu de 10 ani din data adoptării hotărîrii.
20. O situaţie similară poate fi găsită în Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului. În cazul în care au fost descoperite circumstanţe noi ale cauzei care a fost încetată, şi dacă acele fapte puteau avea un efect decisiv asupra soluţionării cauzei şi nu erau cunoscute sau care nu puteau fi cunoscute din motive întemeiate, o parte poate solicita Curţii într-o perioadă de 6 luni după ce a cunoscute despre acest fapt, să revizuiască hotărîrea sa.
21. Guvernul, de asemenea, a citat recomandarea Comitetului de Miniştri, în conformitate cu care Guvernelor Statelor membre le-a fost recomandat să asigure existenţa procedurii de revizuire şi redeschiderea cauzelor.
22. Curtea notează că prezenta cauză se referă la procedurile în care compania reclamantă a fost gasită responsabilă să achite amenda de 1617049 MDL, urmare a erorilor în declaraţiile sale de venituri. Aprecierea taxei şi impunerea penalizărilor depăşeşte scopul Articolului 6 sub aspectul său civil (a se vedea Ferrazzini c. Italiei [MC], nr. 44759/98, § 29, CEDO 2001-VII). Se impune, astfel, problema dacă procedurile în această cauză au fost “penale” în sensul autonom al Articolului 6 şi astfel atrage garanţiile Articolului 6 sub acest aspect.
23. Curtea menţionează în acest sens, că Guvernul nu a contestat aplicabilitatea Articolului 6 din Convenţie procedurilor în prezenta cauză. Ea, de asemenea, menţionează că amenda impusă companiei reclamante a avut mai mult ca scop pedepsirea pentru a stopa repetarea încălcării, decît compensaţia pecuniară. În aceste circumstanţe, şi în măsura în care procedurile se referă la amenda impusă, Curtea consideră că Articolul 6 se aplică sub aspectul său penal prezentei cauze (cf. Jussila c. Finlandei [MC], nr. 73053/01, §§ 31-39, CEDO 2006‑XIII).
24. Curtea reiterează că Articolul 6 § 1 din Convenţie obligă instanţele judecătoreşti să motiveze hotărîrile lor. În cauza Ruiz Torija c. Spaniei (9 decembrie 1994, Seria A nr. 303‑A), Curtea a constatat că omisiunea instanţei naţionale de judecată de a motiva faptul că nu a admis obiecţia referitoare la o acţiune prescrisă a constituit o încălcare a prevederii date. 25. Dreptul la un proces echitabil în faţa unui tribunal garantat de Articolul 6 § 1 din Convenţie, urmează a fi interpretată în sensul Preambulului Convenţiei, care în partea sa relevantă, declară că preeminenţa dreptului reprezintă o parte din patrimoniul comun al Statelor Contractante. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, dacă instanţele judecătoreşti au decis definitiv asupra unei chestiuni, decizia lor nu ar trebui pusă în discuţie (a se vedea Brumărescu c. României [MC], nr. 28342/95, § 61, CEDO 1999‑VII, şi Roşca c. Moldovei, nr. 6267/02, § 24, 22 martie 2005).
26. Principiul securităţii raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata (a se vedea Brumarescu, citat supra, § 62) – acesta reprezintă principiul caracterului definitiv al hotărîrilor judecătoreşti. Acest principiu enunţă că nicio parte nu poate să solicite revizuirea unei hotărîri definitive şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o rejudecare şi o nouă soluţionare a cauzei. Împuternicirea instanţelor judecătoreşti superioare de a revizui o hotărîre urmează a fi exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, nu pentru a reexamina cauza. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci cînd este necesară, datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare (a se vedea Roşca, citată supra, § 25).
27. Concluzia menţionată în Roşca a fost trasată în legătură cu procedura pentru cererile de anulare, în temeiul cărora Procuratura Generală putea solicita revizuirea hotărîrilor judecătoreşti cu care nu au fost de acord. Curtea a menţionat că această procedură, posibilă în temeiul dreptului intern a fost incompatibilă cu prevederile Convenţiei deoarece ea a avut loc urmare a “pierderii” părţii în litigiu a hotărîrii definitive pronunţate în favoarea sa.
28. În ceea ce priveşte redeschiderea procedurilor din cauza unor circumstanţe noi descoperite, Curtea menţionează că această chestiune a fost luată în consideraţie în Popov c. Moldovei (nr. 2) (nr. 19960/04, 6 decembrie 2005), în care a constatat o violare a Articolului 6 § 1 din motivul utilizării nepotrivite a procedurilor de revizuire. Curtea a constatat în cauza respectivă că redeschiderea nu a fost, în sine, incompatibilă cu prevederile Convenţiei. Cu toate acestea, deciziile de revizuire a hotărîrilor judecătoreşti definitive trebuie să fie în conformitate cu criteriile statutare relevante şi utilizarea necorespunzătoare a unei astfel de proceduri poate de asemenea fi contrară prevederilor Convenţiei ţinînd cont că rezultatul său – “pierderea” hotărîrii judecătoreşti – este aceeaşi ca a unei cereri de anulare. Principiul securităţii raporturilor juridice şi preemţiunii dreptului obligă Curtea să fie vigilentă în acest domeniu (a se vedea Popov (nr. 2), citat supra, § 46).
29. În prezenta cauză, Curtea menţionează că procedura de revizuire prevăzută de Articolele 449-53 din Codul de procedură civilă, de asemenea are ca scop de a corecta erorile judiciare şi omisiunilor justiţiei. Sarcina Curţii, exact ca în Popov (nr. 2), este de a determina dacă procedura a fost aplicată într-un mod compatibil cu Articolul 6 din Convenţie, şi astfel, a asigurat respectarea principiului securităţii raporturilor juridice. Acţionînd în acest fel, Curtea trebuie să admită că în primul rînd este responsabilitatea instanţelor judecătoreşti naţionale să interpreteze prevederile legislaţiei naţionale (a se vedea Waite şi Kennedy c. Germaniei [MC], nr. 26083/94, § 54, CEDO 1999-I).
30. În temeiul Articolului 449 (c) din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, procedurile pot fi redeschise dacă au fost descoperite fapte noi şi esenţiale care n-au fost şi nu puteau fi cunoscute anterior. În temeiul articolului 450 din acelaşi Cod, cererea de revizuire poate fi depusă „în termen de 3 luni din ziua cînd persoana a cunoscut circumstanţele sau faptele cauzei care nu au fost cunoscute şi nu puteau fi cunoscute anterior”.
31. În decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16 noiembrie 2005 a fost citată Legea de interpretare adoptată de Parlament la 20 octombrie 2005 ca temei pentru redeschiderea procedurilor (a se vedea § 9 supra)
32. Curtea menţionează în primul rînd, că în conformitate cu secţia 45 din Legea de interpretare, o lege care interpretează altă lege nu poate avea efect retroactiv şi că, prin urmare, interpretarea nouă a Parlamentului asupra Regulamentului ZAL din 20 octombrie 2005 nu putea, de regulă afecta statutul litigiului finalizat cu hotărîrea definitivă adoptată cu 3 ani mai devreme.
33. Cu toate acestea, chiar dacă se admite contrariul, Curtea menţionează că nu există niciun indiciu în hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie din 16 noiembrie 2005 că Legea de interpretare conţinea “informaţia” care nu putea fi obţinută anterior de Inspectorat. De asemenea, nu există niciun indiciu că Inspectoratul fără success a încercat să obţină o astfel de “informaţie” anterior. În asemenea circumstanţe, Curtea consideră că nu poate fi menţionat că Legea de interpretare a calificat ca « noi [...] faptele sau circumstanţele care [au fost] necunoscute şi nu puteau fi cunoscute anterior » de către părţile la proceduri. Mai mult, nu există vreo menţiune în hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie despre termenul limită de 3 luni pentru solicitarea revizuirii sau alt temei constatat de Curtea Supremă de Justiţie care ar justifica extinderea termenului limită (a se vedea, mutatis mutandis, Ruiz Torija, citat supra).
34. În consecinţă, Curtea consideră că procedurile de revizuire au fost, în esenţă, o tentativă de a rejudeca cauza din motivele pe care Inspectoratul putea să le invoce dar aparent nu le-a invocat anterior. A fost, de fapt, mai degrabă un « apel camuflat » al cărui scop era de a obţine o reexaminare a chestiunii, decît o revizuire veritabilă prevăzută de articolele 449-53 al Codului de procedură civilă.
35. Prin admiterea cererii de revizuire a Inspectoratului, Curtea Supremă de Justiţie a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice şi dreptul companiei reclamante la un tribunal în temeiul Articolului 6 § 1 din Convenţie (a se vedea, mutatis mutandis, Roşca, citat supra, § 28). Mai mult, fără a motiva extinderea termenului limită în care Inspectoratul putea să depună cererea de revizuire, Curtea Supremă de Justiţie a încălcat dreptul companiei reclamante la un proces echitabil (a se vedea § 24 supra).
36. În lumina celor expuse, Curtea consideră că a existat o violare a Articolului 6 § 1.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL 1 LA CONVENŢIE
37. Compania reclamantă s-a plîns că urmare a hotărîrii Curţii Supreme de Justiţie din 16 noiembrie 2005 a fost încălcat dreptul său la protecţia proprietăţii garantată de Articolul 1 din Protocolul 1 la Convenţie, care în partea sa relevantă prevede:
“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decît pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional...”
A. Admisibilitatea
38. Curtea menţionează că această plîngere nu este vădit nefondată în sensul Articolului 35 § 3 din Convenţie. În continuare ea menţionează că nu este inadmisibilă din orice alte motive. Urmează, astfel, să fie declarată admisibilă.
B. Fondul
39. Guvernul a invocat că Articolul 1 din Protocolul 1 din Convenţie nu a fost încălcat.
40. Curtea consideră că compania reclamantă a avut o “proprietate” în sensul Articolului 1 din Proctocolul 1 la Convenţie, şi anume suma de bani de care a fost scutită de achitare Inspectoratului prin hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie din 19 iunie 2002. Casarea unei astfel de hotărîri după ce a devenit definitivă şi irevocabilă, constituie o ingerinţă a dreptului beneficiarului hotărîrii judecătoreşti la respectarea proprietăţii (a se vedea Brumărescu, citat supra, § 74). Chiar dacă admitem că ingerinţa a servit interesului public, Curtea constată că nu este justificată, deoarece nu a fost respectat echilibrul just şi compania reclamantă a fost obligată să poarte o povară individuală şi excesivă (a se compara cu Brumărescu, citat supra, § 75-80).
41. Prin urmare, a existat o violare a Articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie.
III. ALTE PLÎNGERI
42. În cererea sa iniţială, compania reclamantă s-a plîns, de asemenea, în temeiul Articolului 6 § 3 şi 7 din Convenţie şi în temeiul Articolului 4 din Protocolul 1 la Convenţie. Cu toate acestea, în observaţiile sale cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei, compania reclamantă a solicitat Curţii să nu examineze aceste plîngeri. Prin urmare, în lipsa unor circumstanţe speciale referitoare la respectarea drepturilor garantate de Convenţie sau Protocoalele sale care ar impune continuarea examinării acestui capăt de cerere, Curtea consideră că nu este justificată mai mult continuarea examinării acestui capăt de cerere în sensul Articolului 37 § 1 (a) din Convenţie.
43. În consecinţă, acest capăt de cerere urmează să fie respins.
IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
44. Articolul 41 din Convenţie prevede:
“Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
45. Compania reclamantă a solicitat 5,840.50 EUR în calitate de prejudiciu material suportat în rezultatul casării abuzive a hotărîrii judecătoreşti din 22 iunie 2002. Această sumă, calculată din data prezentării pretenţiilor de satisfacţie echitabilă în temeiul Articolului 41 din Convenţie, a inclus suma solicitată de compania reclamantă care urma să fie achitată Inspectoratului urmare a hotărîrii Curţii Supreme de Justiţie din 16 noiembrie 2005 şi dobînda calculată în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Compania reclamantă a solicitat, de asemenea, 2, 14 EUR pe zi calculată după data la care a prezentat pretenţiile sale de satisfacţie echitabilă pînă la data cînd Curtea va hotărî asupra chestiunii cu privire la satisfacţia echitabilă.
46. Compania reclamantă a solicitat, de asemenea, 10000 EUR în calitate de prejudiciu moral şi 1795 EUR în calitate de costuri şi cheltuieli.
47. Guvernul a contestat sumele solicitate de compania reclamantă şi a menţionat că hotărîrea din 16 noiembrie 2005 nu a fost executată şi astfel, compania reclamantă nu a suportat careva prejudiciu material. În ceea ce priveşte restul pretenţiilor companiei reclamante, Guvernul a invocat că sunt excesive şi nefondate.
48. Curtea notează despre disputa între compania reclamantă şi a Guvernului referitoare la executarea hotărîrii judecătoreşti din 16 noiembrie 2005. Documentele prezentate de compania reclamantă au demonstrat achitarea către Inspectorat a 42,906 MDL. Cu toate acestea, nu este suficient de clar din aceste documente dacă întreaga sumă a reprezentat plata în legătură cu hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie din 16 noiembrie 2005. În consecinţă, Curtea consideră că nu poate fi luată o decizie cu referire la aplicarea Articolul 41. Chestiunea urmează, astfel, să fie rezervată şi stabilită o nouă procedură, cu posibilitatea încheierii unui acord între Guvernul Republicii Moldova şi compania reclamantă.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE
1. Declară plîngerile în temeiul Articolului 6 şi în temeiul Articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie admisibile;
2. Decide să respingă restul plîngerilor;
3. Susţine că a existat o violare a Articolului 6 § 1 din Convenţie;
4. Susţine că a existat o violare a Articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie;
5. Susţine că asupra chestiunii cu privire la aplicarea Articolului 41 nu poate fi luată o decizie în prezenta cauză şi în consecinţă,
(a) rezervă integral chestiunea;
(b) invită Guvernul şi compania reclamantă să prezinte în termen de 3 luni din data la care hotărîrea judecătorească va deveni definitivă în conformitate cu Articolul 44 § 2 din Convenţie, observaţiile sale scrise asupra chestiunii şi în particular să informeze Curtea despre orice acord la care vor ajunge;
(c) rezervă procedura viitoare şi deleagă Preşedintelui Camerei să stabilească acelaşi lucru dacă va fi nevoie.
Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 27 septembrie 2011, în conformitate cu Regula 77 §§ 2 şi 3 din Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy