©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Traducere din limba franceză
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a III-a
HOTĂRÂRE
Cererea nr. 25063/02
prezentată de Elena BĂDOIU
împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secţia a treia), statuând la data de 16 septembrie 2008, în cadrul unei camere formate din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Elisabet Fura-Sandstrom,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Luis López Gurra, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
Având în vedere cererea menţionată mai sus, indrodusă la 11 iunie 2002,
Având în vedere decizia Curţii de a examina împreună admisibilitatea şi fondul cauzei, aşa cum permite articolul 29 alin. 3 din Convenţie,
Aâvnd în vedere declaraţia din 24 iunie 2008 prin care guvernul pârât invită Curtea să radieze cererea de pe rol şi răspunsul reclamantei la această declaraţie,
După ce a deliberat asupra ei, pronunţă următoarea hotărâre :
ÎN FAPT
Reclamanta, doamna Elena Bădoiu, este cetăţean român, născută în 1952 şi locuieşte la Bucureşti. Guvernul român (“Guvernul”) este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
La 18 iulie 1994, reclamanta a formulat o acţiune în anulare a unui contract şi a unei procuri prin care I.V. vânduse apartamentul reclamantei către F.M. şi F.A.
Printr-o sentinţă din 23 noiembrie 1995, Judecătoria competentă din Bucureşti (“Judecătoria”) a dat câştig de cauză pretenţiilor sale. Printr-o decizie din 27 noiembrie 1996, Tribunalul Bucureşti (“Tribunalul”) a casat sentinţa pentru raţiuni procedurale şi a retransmis cauza Judecătoriei.
Printr-o sentinţă din 4 februarie 1998, Judecătoria a admis din nou acţiunea reclamantei. Această sentinţă a fost confirmată printr-o decizie din 18 noiembrie 1998 a Tribunalului. Printr-o decizie din 6 decembrie 1999, Curtea de Apel Bucureşti (“Curtea de Apel”) a casat decizia Tribunalului pentru nerespectarea principiului contradictorialităţii şi a retrimis cauza în faţa acestuia.
Printr-o decizie din 4 aprilie 2000, Tribunalul a respins acţiunea. Reclamanta a formulat recurs. Curtea de Apel a admis recursul la 1 noiembrie 2000, casând decizia atacată pentru motivul că aceasta nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere formulate de reclamantă.
Printr-o decizie din 26 aprilie 2001, Tribunalul a confirmat sentinţa din 4 februarie 1998 a Judecătoriei. Cauza a fost soluţionată în mod definitiv şi irevocabil printr-o decizie din 14 decembrie 2001 a Curţii de Apel, care a admis recursul pârâţilor contra deciziei Tribunalului şi care, pe fond, a respins acţiunea reclamantei.
PLÂNGERI
1. Invocând articolul 6 alin. 1 din Convenţie, reclamanta contestă durata procedurii.
2. În cererea sa, ea susţine, de asemenea, din perspectiva articolului 6 alin. 1 din Convenţie, existenţa unei inechităţi rezultate din respingerea acţiunii sale.
ÎN DREPTA.În ceea ce priveşte durata procedurii
Reclamanta contestă durata procedurii. Ea invocă articolul 6 alin. 1 din Convenţie, care este formulat astfel în secţiunile pertinente:
“Orice persoană are dreptul la judecarea (...) într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă (...) care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)”.
Printr-o scrisoare din 24 iunie 2008, Guvernul a informat Curtea că înţelege să formuleze o declaraţie unilaterală cu scopul de a soluţiona chestiunea ridicată în această secţiune a plângerii. De asemenea, Guvernul a solicitat Curţii radierea cauzei de pe rol în conformitate cu articolul 37 alin. 1 c) din Convenţie. Declaraţia este forumlată astfel:
“Guvernul declară – prin prezenta declaraţie unilaterală – că recunoaşte durata excesivă a procedurii interne în care a fost implicată partea reclamantă.
Guvernul declară că este gata să vireze părţii reclamante cu titlu de satisfacţie echitabilă suma de 1700 EUR, sumă pe care o consideră rezonabilă având în vedere jurisprudenţa Curţii. Această sumă va acoperi întreg prejudiciul material şi moral al reclamantei, precum şi taxele şi cheltuielile şi nu va fi supusă niciunei impozitări. Suma va fi virată în lei româneşti la cursul de schimb valabil la data plăţii, în contul bancar indicat de partea reclamantă, în trei luni de la data notificării deciziei Curţii pronunţată în conformitate cu articolul 37 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În cazul nesoluţionării în termenul menţionat, Guvernul se angajează să vireze, începând de la data expirării acestuia şi până la plata efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă cu o rată egală cu facilitatea de împrumut marginal al Băncii Centrale Europene, la care se adaugă trei puncte procentuale.
Guvernul solicită respectuos Curţii să statueze că examinarea în continuare a cererii nu mai este justificată şi să radieze cauza de pe rol în temeiul articolului 37 alin. 1 c) al Convenţiei”.
Printr-o scrisoare din 24 iulie 2008, reclamanta a adus la cunoştinţă faptul că aprecia suma oferită de Guvern în declaraţia acestuia drept inacceptabilă.
Curtea observă imediat că părţile nu au convenit asupra termenilor unei înţelegeri amiabile cu privire la cauză. Ea reaminteşte că în temeiul articolului 38 alin. 2 din Convenţie, negocierile purtate în cadrul înţelegerilor amiabile sunt confidenţiale. Articolul 62 alin. 2 din Regulament prevede, de asemenea, în legătură cu aceasta, că nicio comunicare orală sau scrisă şi nicio ofertă sau concesie intervenite în cadrul acestor negocieri nu poate fi menţionată sau invocată în procedura contencioasă.
Prin urmare, Curtea va porni de la declaraţia formulată pe 24 iunie 2008 de căre Guvern în afara cadrului negocierilor desfăşurate în vederea încheierii unei înţelegeri amiabile.
Curtea reaminteşte că articolul 37 din Convenţie prevede că, în orice moment al procedurii, ea poate să decidă să raideze o cerere de pe rol atunci când circumstanţele permit ajungerea la una din concluziile prevăzute la punctele a), b) sau c) ale alineatului 1 din acest articol. În special, articolul 37 alin. 1 c) autorizează Curtea să radieze o cerere de pe rol atunci când:
“ pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică.”
Curtea reaminteşte, de asemenea, că în anumite circumstanţe poate să radieze o cerere de pe rol în temeiul articolului 37 alin. 1 c) din Convenţie pe baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât chiar dacă reclamantul solicită continuarea examinării cererii. Într-o astfel de situaţie, pentru a determina dacă cererea trebuie radiată de pe rol, Curtea examinează atent declaraţia în lumina principiilor degajate din jurisprudenţa sa ( Tashin Acar c. Turcia [Marea Cameră], nr. 26307/95, §§ 75-77,
CEDO 2003-VI ; Kalanyos şi alţii c. România, nr. 57884/00, § 25,
26 aprilie 2007 ; Kladivík şi Kašiar c. Slovacia (dec.), nr. 41484/04,
28 august 2007, Oleksiw c. Germania (dec.), nr. 31384/02, 11 septembrie 2007, Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007).
Curtea notează că prezenta cauză are ca obiect durata excesivă a unei proceduri din perspectiva articolului 6 alin. 1 al Convenţiei. Ea a avut deja ocazia, într-un mare număr de cauze, să precizeze natura şi întinderea obligaţiilor statelor contractante în ceea ce priveşte determinarea “încălcărilor drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil” într-un “termen rezonabil” (a se vedea, printre numeroase altele, Frydlender c. Franţa [Marea Cameră], nr. 30979/96, CEDO 2000‑VII ; Nicolau c. România, nr. 1295/02, 12 ianuarie 2006 ; Cârstea şi Grecu c. România, nr. 56326/00, 15 iunie 2006 ; Cârjan c. România, nr. 42588/02, 25 ianuarie 2007).
Curtea ia act de declaraţia formală a Guvernului. În speţă, în declaraţia sa, Guvernul recunoaşte că durata procedurii civile litigioase nu a fost rezonabilă şi propune să plătească reclamantei suma de 1700 EUR cu titlu de reparaţie a prejudiciului material şi moral, precum şi a taxelor şi cheltuielilor.
Ţinând cont de recunoaşterea violării conţinute în declaraţia Guvernului, precum şi de suma propusă, care reprezintă o reparaţie adecvată în sensul jurisprudenţei Curţii, Curtea estimează nu se mai justifică continuarea examinării cererii în ceea ce priveşte plângerea fondată pe durata excesivă a procedurii (articolul 37 alin. 1 c) din Convenţie). Având în vedere cele de mai sus şi, în special, existenţa unei jurisprudenţe clare şi bogate asupra chestiunii ridicate în speţă, Curtea consideră că nicio circumstanţă specială care ar afecta respectul drepturilor omului recunoscute de Convenţie şi Protocoalele sale nu impune continuarea examinării cererii (articolul 37 alin. 1 in fine).
În final, Curtea reaminteşte că, în conformitate cu articolul 46 alin. 2 din Convenţie, Comitetul Miniştrilor este competent în ceea ce priveşte numai supravegherea hotărârilor definitive. Totuşi, în cazul în care Guvernul nu ar respecta termenii declaraţiei sale unilaterale formulate în prezenta cauză, cererea ar putea fi repusă pe rol, în conformitate cu articolul 37 alin. 2 din Convenţie (Josipovic c Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008).
În aceste circumstaţe, urmează să fie radiată cauza de pe rol în ceea ce priveşte plângerea reclamantei fondată pe durata procedurii.
B.În ceea ce priveşte caracterul inechitabil al procedurii
Reclamanta formulează plângerea, de asemenea, în ceea ce priveşte caracterul inechitabil al procedurii ca urmare a respingerii acţiunii sale.
Ţinând cont de ansamblul elementelor pe care le deţine şi în măsura în care ar fi competentă să cunoască susţinerile formulate, Curtea nu a relevat nicio aparenţă de violare a drepturilor garantate de Convenţie şi Protocoalele sale.
Urmează ca restul cererii să fie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în aplicarea articolului 35 alin. 3 şi 4 din Convenţie.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Ia act de termenii declaraţiei guvernului pârât şi de modalităţile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor pe care le conţine ;
Decide, în temeiul articolului 37 alin. 1 c) din Convenţie, radierea cauzei de pe rol în ceea ce priveşte plângerea referitoare la durata procedurii, plângere vizată de declaraţia menţionată ;
Declară cererea inadmisibilă în rest.
Santiago QuesadaJoseph Casadevall
Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy