©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CONSILIUL EUROPEI
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 41317/04
prezentată de Aurelia BĂDUICĂ
împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită la 14 octombrie 2008 în completul format din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Ann Power, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier al secţiei,
Având în vedere cererea sus menţionată introdusă la 12 octombrie 2004,
Având în vedere declaraţiile formale de acceptare a unei soluţionări amiabile a cauzei,
După deliberare, decide după cum urmează:
ÎN FAPT
Reclamanta, d-na Aurelia Băduică, este o cetăţeană română, născută în 1969 şi domiciliată în Ploieşti. Guvernul român (« Guvernul ») este reprezentat de agentul său, Răzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
Faptele în cauză, aşa cum au fost expuse de părţi, se pot rezuma după cum urmează.
La 12 iunie 2001, reclamanta a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împotriva reprezentanţilor Open International University T.E. pentru fraudă. Ea i-a acuzat că au organizat ilegal cursuri postuniversitare în lipsa acreditărilor necesare. Ea a mai solicitat de asemenea despăgubiri pentru daunele suferite, anume restituirea taxei de înscriere pe care o plătise la Universitate.
După repetate plângeri legate de durata cercetărilor, reclamanta a primit, la 14 octombrie 2002, o scrisoare de la Poliţia Bucureşti care o informa că la 23 august 2002 dosarul fusese trimis la Parchet pentru a se lua o hotărâre.
În absenţa oricărei soluţii referitoare la acest caz, reclamanta a depus mai multe alte plângeri legate de durata procedurii la Parchetele ierarhic superioare, la Preşedinte şi la diferite ministere, dar fără rezultat.
La 27 mai 2004, reclamanta a iniţiat o acţiune civilă împotriva Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cerând despăgubiri pentru durata procedurii. La 15 iunie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins acţiunea sub motiv că nu avea competenţa de a examina pe fond acţiuni civile.
Plângerea penală încă este pe rol la Parchet.
PLÂNGERI
Reclamanta s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenţie, de lipsa de corectitudine şi de durata procedurilor penale iniţiate de ea.
ÎN DREPT
Curtea a primit de la Guvern următoarea declaraţie:
“Eu, Răzvan-Horaţiu Radu, Agent al Guvernului României pe lângă Curtea Europeana a Drepturilor omului, declar că Guvernul României se oferă să plătească ex gratia 3 500 (trei mii cinci sute) euro doamnei Aurelia Băduică în vederea asigurării unei soluţionări amiabile a cauzei sus - menţionate aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Această sumă, care va acoperi orice daune pecuniare şi non pecuniare precum şi cheltuielile şi costurile de judecată, va fi convertită în lei româneşti la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, şi scutită de orice impozite ce ar putea fi aplicabile. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii deciziei Curţii, emise conform articolului 37 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În caz de neplată a acestei sume în perioada menţionată de trei luni, Guvernul se angajează să achite, începând cu expirarea acelei perioade şi până la achitare, o dobândă simplă având rata egală cu aceea a ratei de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, pe perioada de neplată, plus trei procente. Plata va constitui soluţionarea definitivă a cauzei. ”
Curtea a primit următoarea declaraţie semnată de reclamantă:
“ Eu, Aurelia Băduică, iau notă că Guvernul României se oferă să-mi plătească ex gratia suma de 3 500 (trei mii cinci sute) euro în vederea asigurării unei soluţionări amiabile a cauzei sus - menţionate aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Această sumă, care va acoperi orice daune pecuniare şi non pecuniare precum şi cheltuielile şi costurile de judecată, va fi convertită în lei româneşti la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, şi scutită de orice impozite ce ar putea fi aplicabile. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii deciziei luate de Curte, emise conform articolului 37 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. De la expirarea celor trei luni mai sus menţionate până la achitare se va plăti o dobândă simplă la suma de mai sus având rata egală cu aceea a ratei de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, pe perioada de neplată, plus trei procente.
Accept propunerea şi renunţ la orice alte pretenţii faţă de România legat de faptele ce au dat naştere acestei cereri. Declar că aceasta constituie o soluţionare definitivă a cauzei.”
Curtea ia notă de soluţionarea amiabilă la care s-a ajuns între părţi. Ea apreciază că aceasta se inspiră din respectarea drepturilor omului aşa cum sunt recunoscute în Convenţie şi în Protocoalele la aceasta şi nu constată pe de altă parte nici un motiv de ordine publică ce ar justifica o examinare în continuare a cererii (Articolul 37 § 1 in fine din Convenţie). Ca urmare, este adecvat să se radieze cauza de pe rol.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate
Hotărăşte radierea cererii de pe rol.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy