Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
CAUZA BANCA INTERNAŢIONALĂ DE INVESTIŢII ŞI DEZVOLTARE MB S.A. c. REPUBLICII MOLDOVA
(Cererea nr. 28648/05)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
16 octombrie 2012
Definitivă la 16 ianuarie 2013
În cauza Banca Internaţională de Investiţii şi Dezvoltare MB S.A. c. Republicii Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită într-o Cameră compusă din :
Josep Casadevall, preşedinte,
Egbert Myjer,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier al secţiei,
Deliberînd la 25 septembrie 2012 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceiaşi dată :
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 28648/05) depusă la Curte împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (”Convenţia”) de către o persoană juridică din Republica Moldova, Banca Internaţională de Investiţii şi Dezvoltare Mb S.A (”societatea reclamantă”), la 28 iulie 2005.
2. Societatea reclamantă a fost reprezentată de către dl. V. Postolache, avocat care îşi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova (“Guvernul”) a fost reprezentat de către agentul său, dl V. Grosu.
3. La 1 decembrie 2008, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. De asemenea, în conformitate cu prevederile fostului articol 29 § 3 din Convenţie, Curtea a informat Guvernul că fondul cererii va fi examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.
4. Ca urmare a demisiei dlui Mihai Poalelungi, judecător ales din partea Republicii Moldova (articolul 6 din Regulamentul Curţii), preşedintele Camerei l-a desemnat pe dl Ján Šikuta să participe în calitate de judecător ad hoc (articolul 26 § 4 din Convenţie şi articolul 29 § 1 din Regulamentul Curţii).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Societatea reclamantă este o societate pe acţiuni din Republica Moldova cu sediul în Chişinău.
A. Contextul cauzei
6. La 31 martie şi la 11 iunie 1998 societatea reclamantă a acordat societăţii N. două credite în sumă totală de 139000 dolari americani (USD).
7. La 27 aprilie 1998, în cadrul investigaţiilor penale efectuate în privinţa activităţii societăţii N., Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC) a sechestrat bunurile mobile ce aparţineau societăţii. La 27 mai 1998 CCCEC a realizat bunurile respective unui terţ.
8. La 21 ianuarie 2000 urmărirea penală împotriva societăţii N. a fost clasată. La 28 ianuarie 2000 aceasta din urmă a solicitat Ministerului Afacerilor Interne (MAI) recuperarea valorii bunurilor sechestrate.
9. La 31 ianuarie 2000 MAI a constatat că sechestrarea şi comercializarea bunurilor societăţii N. a fost ilegală şi a dispus satisfacerea cererii. Acesta a obligat Ministerul Finanţelor să transfere suma de 2 857 207 lei moldoveneşti (MDL) pe contul societăţii N. Ministerul Finanţelor a achitat această sumă doar parţial, refuzînd să transfere restul mijloacelor băneşti pînă la aflarea rezultatelor investigaţiilor referitoare la comercializarea mărfurilor sechestrate de la societatea N.
10. În consecinţă, societatea N. a intrat în incapacitate de a-şi rambursa datoriile sale.
11. La 26 aprilie 2001 Inspectoratul Fiscal Cahul a intentat procedura de insolvabilitate în privinţa societăţii N. În cadrul acestei proceduri societatea reclamantă a fost recunoscută în calitate de creditor şi Ministerul Finanţelor în calitate de co-debitor.
12. Printr-o hotărîre din 7 noiembrie 2002 Judecătoria Economică a Republicii Moldova a declarat societatea N. falită şi a dispus Ministerului Finanţelor să achite societăţii reclamante suma de 1352854 MDL. La 26 februarie 2003 Curtea Supremă de Justiţie a menţinut în vigoare această hotărîre, care astfel a devenit definitivă şi executorie.
13. Tentativele societăţii reclamante de a obţine executarea hotărîrii în cauză au eşuat.
B. Reluarea urmăririi penale împotriva societăţii N.
14. La 23 iulie 2004 Procuratura Generală a anulat ordonanţa din 21 ianuarie 2000 în temeiul căreia a fost clasată cauza penală intentată împotriva societăţii N. De asemenea, Procuratura a anulat ordonanţa MAI din 31 ianuarie 2000 prin care a fost dispus Ministerului Finanţelor să transfere suma de 2 857 207 MDL pe contul societăţii N.
15. La 18 iunie 2006 societatea reclamantă a contestat ordonanţa Procuraturii Generale. Ea a afirmat că nu a cunoscut despre existenţa acesteia pînă la data de 9 iunie 2006.
16. Printr-o încheiere definitivă din 12 iulie 2006, judecătorul de instrucţie a Judecătoriei Rîşcani a admis plîngerea societăţii reclamante şi a anulat ordonanţa din 23 iulie 2004 în partea ce viza cauza penală împotriva societăţii N.
17. La cererea societăţii reclamante, acelaşi judecător de instrucţie a pronunţat la 23 octombrie 2006 o încheiere suplimentară prin care a anulat ordonanţa din 23 iulie 2004 în partea ce viza ordonanţa din 31 ianuarie 2000 privind recuperarea prejudiciului material.
18. La date diferite, Procurorul General a declarat recursuri în anulare la Curtea Supremă de Justiţie împotriva încheierilor pronunţate de judecătorul de instrucţie.
19. Printr-o decizie din 26 decembrie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursurile în anulare şi a casat încheierile din 12 iulie 2006 şi 23 octombrie 2006. Curtea Supremă de Justiţie a notat că judecătorul de instrucţie nu şi-a motivat suficient prima sa încheiere, iar a doua a fost pronunţată ilegal. În plus, Curtea Supremă a relevat că judecătorul de instrucţie în realitate nu a verificat dacă au fost încălcate careva drepturi legale ale societăţii reclamante prin emiterea ordonanţei Procuraturii Generale din 23 iulie 2004. Curtea Supremă de Justiţie a menţionat că nu poate în calitate de instanţă de recurs să corecteze erorile depistate şi a decis să remită cauza la rejudecare în aceeaşi instanţă de către un alt judecător de instrucţie.
20. Printr-o încheiere irevocabilă din 7 martie 2007 judecătorul de instrucţie a judecătoriei Rîşcani a respins plîngerea societăţii reclamante depusă împotriva ordonanţei din 23 iulie 2004. Acesta a reiterat faptul că societatea reclamantă nu a fost recunoscută ca parte în cauza penală intentată împotriva societăţii N. În plus, judecătorul a menţionat că plîngerea societăţii reclamante a fost depusă tardiv şi că nu au fost prezentate careva probe pentru restabilirea termenului omis.
21. La 12 aprilie 2007 societatea reclamantă a depus recurs în anulare împotriva încheierii din 7 martie 2007. Printr-o decizie din 17 iulie 2007 Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul în cauză.
C. Revizuirea deciziei definitive a Curţii Supreme de Justiţie din 26 februarie 2003 (redeschiderea procesului de insolvabilitate faţă de societatea N.)
22. Între timp, la 16 mai 2006 Ministerul Finanţelor a solicitat redeschiderea procedurii de insolvabilitate împotriva societăţii N. în cadrul căreia el a fost obligat să achite suma de 1 352 854 MDL pe contul societăţii reclamante (§ 12 supra). Ministerul a motivat cererea sa prin survenirea de noi circumstanţe importante pentru soluţionarea cauzei. În special, Ministerul a invocat scrisoarea CCCEC din 13 februarie 2006, potrivit căreia ordonanţa MAI din 31 ianuarie 2000 privind restituirea averii sechestrate de la societatea N. şi recuperarea prejudiciului a fost anulată la 23 iulie 2004. De asemenea, ministerul a menţionat că nu a fost antrenat în proces şi că decizia a fost adoptată în absenţa sa.
23. În referinţa sa, societatea reclamantă a solicitat, printre altele, respingerea cererii de revizuire ca urmare a omiterii termenului de revizuire. Societatea a susţinut că termenul legal de trei luni nu a fost respectat de către minister.
24. La 27 iulie 2006 Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de revizuire a Ministerului Finanţelor. Ea şi-a motivat decizia prin faptul că la 23 iulie 2004 Procuratura Generală a anulat ordonanţa MAI din 31 ianuarie 2000 privind restituirea averii sechestrate de la societatea N. şi recuperarea prejudiciului (§ 14 supra). De asemenea, instanţa supremă a constatat că în cadrul procesului nu au fost respectate prevederile Legii insolvabilităţii şi că interesele altor creditori nu au fost luate în consideraţie. Curtea Supremă de Justiţie a casat decizia sa definitivă din 26 februarie 2003 şi a remis cauza spre judecare în Curtea de Apel Economică. Ea nu s-a pronunţat asupra chestiunii privind respectarea termenului de depunere a cererii de revizuire de către Ministerul Finanţelor.
D. Evoluţia cauzei după redeschiderea procesului de insolvabilitate faţă de societatea N.
25. La o dată nespecificată, societatea reclamantă a solicitat să fie atras Ministerul Finanţelor în calitate de co-pîrît în cadrul procesului de insolvabilitate faţă de societatea N.
26. La 16 iulie 2008 Curtea de Apel Economică a respins cererea pe motiv că procedura în cauză nu era una contencioasă şi că ea nu putea avea pîrîţi sau co-pîrîţi. La 14 august 2008 Curtea Supremă de Justiţie a menţinut încheierea Curţii de Apel Economice.
27. La 3 decembrie 2008, Curtea de Apel Economică a constatat că societatea N. era în incapacitate totală de plată şi nu dispunea de bunuri, şi a respins cererea preliminară a Inspectoratului Fiscal Cahul privind intentarea procesului de insolvabilitate. În schimb, Curtea de Apel a dispus intentarea procedurii de lichidare a societăţii în cauză.
28. Printr-o hotărîre din 18 mai 2009, Curtea de Apel Economică a aprobat bilanţul de lichidare a societăţii N., a dispus lichidarea acesteia şi a considerat stinse creanţele neexecutate ale acesteia.
II. DREPTUL INTERN PERTINENT
29. Referitor la revizuirea hotărîrilor judecătoreşti definitive, dreptul intern pertinent a fost rezumat în cauzele Popov c. Republicii Moldova (nr. 2) (nr. 19960/04, §§ 27-29, 6 decembrie 2005) şi Jomiru şi Creţu c. Republicii Moldova (nr. 28430/06, §§ 26-27, 17 aprilie 2012).
30. Referitor la noul recurs intern introdus prin Legea nr. 87, prevederile relevante au fost rezumate în decizia Manascurta c. Republicii Moldova ((dec.), nr. 31856/07, §§ 11-12, 14 februarie 2012).
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENŢIE ŞI A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 CA URMARE A CASĂRII DECIZIEI DEFINITIVE DIN 26 FEBRUARIE 2003
31. Societatea reclamantă susţine că prin revizuirea deciziei definitive a Curţii Supreme de Justiţie din 26 februarie 2003 a fost încălcat principiul securităţii raporturilor juridice. În legătură cu aceasta societatea s-a plîns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenţie şi a articolului 1 din Protocolul nr. 1. Dispoziţiile invocate sunt următoarele:
Articolul 6
« Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil (...), de către o instanţă (...), care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...) »
Articolul 1 din Protocolul nr. 1
« Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decît pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. »
A. Cu privire la admisibilitate
32. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 lit. a) din Convenţie. De asemenea, Curtea consideră că cererea nu relevă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, aceasta urmează a fi declarată admisibilă.
B. Cu privire la fond
33. Societatea reclamantă s-a plîns de faptul că instanţele judecătoreşti naţionale au admis cererea de revizuire depusă de către Ministerul Finanţelor şi au casat decizia definitivă pronunţată în favoarea sa. Societatea a afirmat că cererea în cauză a fost depusă după expirarea termenului legal de prescripţie de trei luni.
34. Guvernul a contestat acest argument. În special, Guvernul a susţinut că scrisoarea CCCEC din 13 februarie 2006, care conţinea noi informaţii importante pentru soluţionarea cauzei, a parvenit la Ministerul Finanţelor la 16 februarie 2006. Astfel, acesta din urmă a depus cererea de revizuire la 16 mai 2006 cu respectarea termenului legal de trei luni.
35. Curtea aminteşte că respectarea dreptului la un proces echitabil şi a principiului securităţii raporturilor juridice cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărîri judecătoreşti definitive şi executorie, doar cu scopul de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă hotărîre judecătorească. În particular, revizuirea nu trebuie să devină un apel deghizat şi simplul fapt că ar putea exista două opinii asupra obiectului, nu este un motiv suficient pentru rejudecarea cauzei. Nu pot exista derogări de la acest principiu decît doar anumite motive substanţiale şi imperioase o cer (Riabkin c. Rusiei, nr. 52854/99, § 52, CEDO 2003-IX, şi Roşca c. Republicii Moldova, nr. 6267/02, § 25, 22 martie 2005.
36. De asemenea, Curtea reiterează că deciziile de redeschidere a unui proces trebuie să fie conforme cu prevederile naţionale pertinente şi că folosirea abuzivă a unei astfel de proceduri poate fi contrară Convenţiei. Principiul securităţii raporturilor juridice şi preeminenţa dreptului impune Curtea să fie vigilentă în acest sens (Eugenia şi Doina Duca c. Republicii Moldova, nr. 75/07, § 33, 3 martie 2009). Sarcina Curţii este de a determina dacă procedura de revizuire a fost aplicată în mod compatibil cu articolul 6 din Convenţie, permiţînd totodată de a asigura respectarea principiului securităţii raporturilor juridice. Astfel, Curtea trebuie să ia în consideraţie faptul că interpretarea prevederilor legislaţiei naţionale ţine în primul rînd de competenţa autorităţilor naţionale, şi anume instanţelor judecătoreşti (Waite şi Kennedy c. Germaniei [MC], nr. 26083/94, § 54, CEDO 1999-I).
37. În prezenta cauză, Curtea observă că societatea reclamantă dispunea la 26 februarie 2003 de o decizie judecătorească definitivă potrivit căreia Ministerul Finanţelor trebuia să-i achite suma de 1352854 MDL. Curtea consideră că această decizie judecătorească a dat naştere unui interes economic substanţial pentru societatea reclamantă, ceea ce constituie un « bun » în sensul normei enunţate în prima frază a articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie.
38. La 27 iulie 2006, decizia judecătorească definitivă pronunţată în favoarea societăţii reclamante a fost anulată de Curtea Supremă de Justiţie ca urmare a admiterii cererii de revizuire a procesului depusă de Ministerul Finanţelor. Acesta din urmă şi-a întemeiat cererea în principal pe faptul că Procuratura Generală a emis la 23 iulie 2004 o nouă ordonanţă, care avea, potrivit opiniei Ministerului, o importanţă esenţială pentru soluţionarea cauzei. De asemenea, Ministerul Finanţelor a susţinut că a aflat despre această ordonanţă din scrisoarea CCCEC din 13 februarie 2006.
39. Curtea notează că Ministerul Finanţelor a semnat cererea de revizuire la 16 mai 2006 şi că în cerere a fost menţionată doar data trimiterii scrisorii de către CCCEC, şi anume 13 februarie 2006. Ministerul Finanţelor nu a făcut nicio menţiune la o altă dată la care ar fi primit scrisoarea respectivă şi nici nu a solicitat repunerea în termen de depunere a cererii de revizuire. În ceea ce priveşte Curtea Supremă de Justiţie, aceasta nu s-a pronunţat asupra acestei chestiuni şi nici asupra obiecţiei formulate de către societatea reclamantă privind omiterea termenului procedural de depunere a cererii de revizuire.
40. În observaţiile sale, Guvernul a prezentat un nou argument, potrivit căruia scrisoarea CCCEC ar fi parvenit la Ministerul Finanţelor la 16 februarie 2006. Curtea reaminteşte că Guvernul nu poate să se pronunţe în locul instanţelor judecătoreşti naţionale care au examinat cauza. Acestora din urmă le revine sarcina de a examina circumstanţele cauzei şi de a le menţiona în deciziile lor. Prin urmare, noul argument al Guvernului, care a fost formulat pentru prima dată în cadrul procedurii în faţa Curţii, nu va fi luat în consideraţie (a se vedea mutatis mutandis, Sarban c. Republicii Moldova, nr. 3456/05, § 102, 4 octombrie 2005).
41. Mai mult decît atît, Curtea constată că Ministerul Finanţelor a depus cererea de revizuire după trei zile de la data la care expira termenul legal de trei luni. De asemenea, Curtea relevă faptul că Curtea Supremă de Justiţie nu a respins argumentul societăţii reclamante potrivit căruia această cerere de revizuire era tardivă.
42. Curtea reaminteşte că a constatat anterior în mai multe cauze care au ridicat chestiuni similare celor din prezenta speţă încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie şi articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (Popov c. Republicii Moldova (nr. 2), nr. 19960/04, §§ 52-58, 6 decembrie 2005 ; Oferta Plus SRL c. Republicii Moldova, nr. 14385/04, §§ 104-107 şi 112-115, 19 decembrie 2006 ; Eugenia şi Doina Duca, menţionată supra, §§ 35-45; Melnic c. Republicii Moldova, nr. 6923/03, §§ 38-44, 14 noiembrie 2006, şi Istrate c. Republicii Moldova, nr. 53773/00, §§ 46-61, 13 iunie 2006).
43. În lumina circumstanţelor speţei şi a argumentelor invocate de părţi, Curtea nu constată nici un motiv de a ajunge la o concluzie diferită în prezenta cauză. Ţinînd cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea consideră că în speţă procedura de revizuire a fost utilizată de Curtea Supremă de Justiţie în mod incompatibil cu principiul securităţii raporturilor juridice. Mai mult, faptul că Curtea Supremă de Justiţie a omis să se pronunţe asupra obiecţiei formulate de către partea adversă referitoare la termenul procedural de depunere a cererii de revizuire a încălcat dreptul societăţii reclamante la un proces echitabil (a se vedea mutatis mutandis, Ruiz Torija c. Spaniei, 9 decembrie 1994, § 30, seria A nr. 303‑A).
44. Prin urmare, Curtea conchide că a avut loc violarea articolului 6 § 1 din Convenţie şi a articolului 1 din Protocolul nr. 1 ca urmare a casării deciziei judecătoreşti definitive din 26 februarie 2003.
II. CU PRIVIRE LA PRETINSA VIOLARE A ARTICOLELOR 6 ŞI 13 DIN CONVENŢIE ŞI A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 CA URMARE A NEEXECUTĂRII DECIZIEI JUDECĂTOREŞTI DIN 26 FEBRUARIE 2003
45. Invocînd articolele 6 § 1 şi 13 din Convenţie şi articolul 1 din Protocolul nr. 1 societatea reclamantă s-a plîns de neexecutarea deciziei judecătoreşti din 26 februarie 2003 în perioada anterioară casării acesteia. Articolul 13 din Convenţie prevede :
« Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de (...) Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci, cînd încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. »
46. Curtea notează că decizia respectivă nu a fost executată mai mult de trei ani pînă cînd aceasta a fost casată. În opinia Curţii, aceasta poate ridica întrebări în lumina articolelor invocate (Oferta Plus SRL, precitat, §§ 82-85 şi 113-115).
47. Totuşi, Curtea ia act de intenţia societăţii reclamante de a epuiza noul recurs introdus prin Legea nr. 87 din 1 iulie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti. Curtea reaminteşte că s-a pronunţat deja asupra acestui nou remediu şi a conchis că acesta este efectiv (Balan c. Republicii Moldova (dec.), nr. 44746/08, 24 ianuarie 2012, şi Manascurta c. Republicii Moldova (dec.), nr. 31856/07, 14 februarie 2012).
48. Rezultă că plîngerile societăţii reclamante cu privire la neexecutarea deciziei judecătoreşti din 26 februarie 2003 sunt premature şi că acestea trebuie respinse în conformitate cu articolul 35 §§ 1 şi 4 din Convenţie.
III. CU PRIVIRE LA ALTE PRETINSE VIOLĂRI
49. De asemenea, societatea reclamantă s-a plîns că la 26 decembrie 2006 Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General şi a casat încheierile irevocabile pronunţate de judecătorul de instrucţie la 12 iulie 2006 şi 23 octombrie 2006 în favoarea societăţii N., debitoarea sa. În fine, societatea reclamantă s-a plîns că la 7 martie 2007 judecătorul de instrucţie i-a respins cererea sa, iar la 17 iulie 2007 Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul în anulare declarat de ea. Societatea a invocat articolul 6 § 1 din Convenţie.
50. Ţinînd cont de totalitatea probelor aflate în posesia sa şi în măsura în care ea este competentă să examineze plîngerile invocate, Curtea nu constată nici o aparenţă de încălcare a drepturilor garantate de Convenţie. Prin urmare, acest capăt de cerere este vădit nefondat şi trebuie respins în conformitate cu articolul 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
IV. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
51. Conform articolului 41 din Convenţie,
« Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă. »
A. Prejudiciu
52. Societatea reclamantă a solicitat suma totală de 313 589 EUR pentru prejudiciu material. Această sumă este constituită din:
- creanţa de bază în sumă de 1 352 854 MDL acordată prin hotărîrea judecătorească pronunţată la 7 noiembrie 2002 şi menţinută în vigoare prin decizia judecătorească definitivă din 26 februarie 2003;
- 1 339 326 MDL pentru compensarea prejudiciului cauzat datorită inflaţiei în perioada 1 decembrie 2002 şi 1 iunie 2009, la o rată a inflaţiei de 99%. Societatea reclamantă a prezentat un document justificativ eliberat de către Biroul Naţional de Statistică a Republicii Moldova care confirmă rata inflaţiei pentru perioada respectivă ;
- 129 036,81 EUR cu titlu de dobîndă de întîrziere calculată pînă la 17 iunie 2009, dată la care societatea reclamantă a prezentat observaţiile sale. De asemenea, aceasta a cerut o dobîndă de 45 EUR pentru fiecare zi de întîrziere ulterioară acestei date.
În egală măsură, societatea reclamantă a pretins suma de 75000 EUR pentru prejudiciul moral.
53. Guvernul a respins aceste pretenţii. Pe de o parte, Guvernul a contestat metoda de calcul a dobînzii de întîrziere şi, pe de altă parte, Guvernul a considerat că nu există o legătură cauzală între pretinsele încălcări şi prejudiciul moral solicitat.
54. Curtea reiterează că o hotărîre prin care se constată o violare impune statului respondent obligaţia juridică de a pune capăt violării şi de a lichida consecinţele acesteia, astfel încît să fie restabilită pe cît este posibil situaţia anterioară violării (Ex-regele Greciei şi alţii c. Greciei [MC] (satisfacţie echitabilă), nr. 25701/94, § 72, 28 noiembrie 2002). În prezenta cauză, repararea trebuie să aibă drept scop de a pune societatea reclamantă în poziţia în care aceasta ar fi fost dacă violarea n-ar fi avut loc, adică pînă la casarea deciziei judecătoreşti din 26 februarie 2003. Prin urmare, Curtea acordă suma de 1 352 854 MDL cu titlu de creanţă stabilită prin decizia judecătorească respectivă.
55. Referitor la dobînda de întîrziere pretinsă pentru imposibilitatea utilizării sumei băneşti acordate prin decizia judecătorească din 26 februarie 2003, Curtea consideră că trebuie delimitată perioada de trei ani şi cinci luni de pînă la casare a deciziei în cauză la 27 iulie 2006, şi perioada care a urmat. Cît priveşte prima perioadă, Curtea observă că imposibilitatea de a utiliza creanţa a rezultat din neexecutarea deciziei judecătoreşti din 26 februarie 2003. Ţinînd cont de faptul că plîngerile invocate ca urmare a neexecutării au fost declarate premature, Curtea consideră că nu este necesar să acorde dobînda de întîrziere pentru această primă perioadă. Referitor la cea de-a doua perioadă, Curtea relevă că imposibilitatea de a utiliza creanţa a rezultat din casarea deciziei judecătoreşti în cauză, casare ce a fost constatată ca fiind contrară articolului 6 § 1 din Convenţie şi articolului 1 din Protocolul nr. 1. Astfel, Curtea consideră că societatea reclamantă are dreptul la o compensaţie cu acest titlu pentru perioada în cauză (Oferta Plus SRL c. Republicii Moldova (satisfacţie echitabilă), nr. 14385/04, § 71, 12 februarie 2008). Bazîndu-se pe propria apreciere potrivit prevederilor legislaţiei naţionale pertinente cu privire la întîrzierile de plată (Mizernaia c. Moldova, nr. 31790/03, §§ 14 şi 28, 25 septembrie 2007), Curtea acordă suma de 1 580 000 MDL societăţii reclamante cu titlu de dobîndă de întîrziere calculată pentru perioada ulterioară datei de 27 iulie 2006 în care a fost casată decizia judecătorească din 26 februarie 2003.
56. Cu privire la compensarea prejudiciului cauzat datorită inflaţiei, Curtea constată că, în perioada luată în consideraţie, ratele dobînzilor de întîrziere erau mai mari decît ratele inflaţiei. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să acorde o compensaţie cu acest titlu (a se vedea, a contrario, Aka c. Turciei, 23 septembrie 1998, § 56, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-VI).
57. În lumina celor enunţate, Curtea acordă societăţii reclamante suma totală de 195 000 EUR pentru toate prejudiciile suportate.
B. Costuri şi cheltuieli
58. De asemenea, societatea reclamantă a pretins suma de 15 000 EUR pentru cheltuielile de reprezentare suportate în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale şi a Curţii, sumă ce constituie onorariul avocatului pentru 215,40 ore de lucru. În fine, societatea a cerut suma de 607 EUR pentru alte costuri şi cheltuieli.
59. În opinia Guvernului, sumele pretinse la acest capitol sunt excesive şi parţial nejustificate, iar numărul de ore indicat este foarte mare.
60. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii, costurile şi cheltuielile se rambursează în temeiul articolului 41 doar în măsura în care a fost stabilit faptul că ele au fost reale, necesare şi rezonabile ca mărime (a se vedea, printre multe altele, Konstantin Markin c. Rusiei [MC], nr. 30078/06, § 171, 22 martie 2012).
61. Ţinînd cont de documentele de care dispune şi de jurisprudenţa sa, Curtea consideră rezonabil să acorde societăţii reclamante suma de 1250 EUR pentru toate cheltuielile suportate.
C. Penalităţi
62. Curtea consideră că este potrivit ca penalitatea să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte plîngerile invocate în temeiul articolului 6 § 1 din Convenţie şi articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la casarea deciziei judecătoreşti din 26 februarie 2003 şi restul cererii inadmisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc violarea articolului 6 § 1 din Convenţie şi a articolului 1 din Protocolul nr. 1;
3. Hotărăşte
a) că statul respondent trebuie să plătească societăţii reclamante, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre va deveni definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care urmează să fie convertite în valuta naţională a statului respondent conform ratei de schimb aplicabile la data executării hotărîrii:
i. 195 000 EUR (o sută nouăzeci şi cinci mii euro) pentru toate prejudiciile suportate,
ii. 1 250 EUR (o mie două sute cincizeci euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxe care pot fi percepute de la societatea reclamantă;
b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o penalitate la suma de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, plus trei procente;
4. Respinge restul pretenţiilor de satisfacţie echitabilă.
Redactată în limba franceză şi comunicată în scris la 16 octombrie 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy