BECCIEV v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”

SECŢIUNEA A PATRA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 9190/03
depusă de Constantin BECCIEV
împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 5 aprilie 2005, în cadrul unei camere compuse din:

SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlG. Bonello,

DlR. Maruste,
DlS. Pavlovschi,
DlL. Garlicki,
DlJ. Borrego Borrego, judecători,
şi dl M. O’Boyle, Grefier al Secţiunii,

Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 7 martie 2003,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl Constantin Becciev, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în 1955 şi locuieşte în Chişinău. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl V. Nagacevschi şi dl V. Constantinov, care au acţionat în numele organizaţiei non-guvernamentale „Juriştii pentru drepturile omului”, cu sediul la Chişinău. Guvernul a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Pârlog.

A. Circumstanţele cauzei

Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.

1. Contextul cauzei

Reclamantul este directorul Întreprinderii Municipale „Apă-Canal”. La 21 februarie 2003, el a fost reţinut de Departamentul Urmărire Penală al Ministerului Afacerilor Interne, fiind acuzat de sustragere.

La 23 februarie 2003, anchetatorul penal responsabil de cauză a cerut Judecătoriei sectorului Centru eliberarea unui mandat de arest pentru o perioadă de treizeci de zile. Motivele invocate de anchetator au fost: „Becciev a comis o infracţiune gravă, există posibilitatea ca acesta să se eschiveze de la organele de urmărire şi de judecată, precum şi să influenţeze participanţii la acţiunile de urmărire penală şi descoperirea adevărului, iar sancţiunea prevăzută de lege pentru o astfel de infracţiune este privarea de libertate pe un termen mai mare de un an.”

2. Şedinţele judecătoreşti de la Judecătoria sectorului Centru şi de la Tribunalul municipiului Chişinău cu privire la arestarea preventivă a reclamantului

La 24 februarie 2003, în urma unei şedinţe judecătoreşti la care reclamantul şi avocaţii săi au fost prezenţi, Judecătoria sectorului Centru a eliberat un mandat de arest pentru o perioadă de douăzeci şi cinci de zile. Motivarea instanţei de judecată a fost următoarea: „Bănuitul a atins vârsta la care poate fi urmărit penal, este bănuit de comiterea unei infracţiuni grave, se poate eschiva de la organele de urmărire penală şi de judecată şi poate influenţa martorii şi descoperirea adevărului.”

Avocaţii reclamantului au depus recurs împotriva mandatului de arest. În recursul lor, avocaţii au susţinut inter alia că decizia de arestare preventivă a reclamantului era nefondată. Ei au declarat că procedurile au început în 2001 şi că pe parcursul acestei perioade reclamantul nu s-a eschivat niciodată şi în niciun fel de la urmărirea penală. El a călătorit în străinătate de multe ori şi de fiecare dată a revenit în ţară, el a avut întotdeauna un comportament ireproşabil în ceea ce priveşte urmărirea penală. El era o persoană bine cunoscută şi respectată, avea familie şi casă şi multe persoane respectabile erau gata să depună garanţie personală pentru reclamant în cazul eliberării acestuia în conformitate cu Codul de procedură penală. Consiliul municipal Chişinău şi liderul unui partid de opoziţie din Parlament, de asemenea, şi-au exprimat intenţia de a depune garanţie personală pentru acesta în vederea eliberării lui. La fel, avocaţii au afirmat că reclamantul era de acord să-şi predea paşaportul. In fine aceştia au susţinut că arestarea reclamantului are o motivaţie politică şi aplicarea ei a coincis cu apropiatele alegeri locale.

Ei au cerut ca reclamantul să fie prezent la şedinţa judecătorească, însă cererea a fost respinsă împreună cu recursul reclamantului de către Tribunalul municipiului Chişinău la şedinţa de judecată din 4 martie 2003. La respingerea recursului, instanţa de judecată nu s-a bazat pe alte argumente decât cele invocate de judecătoria de sector.

3. Condiţiile de detenţie ale reclamantului între 23 februarie 2003 şi 1 aprilie 2003

În această perioadă, reclamantul a fost deţinut în Izolatorul de Detenţie Provizorie al Ministerului Afacerilor Interne.

(a) Declaraţiile reclamantului

Potrivit reclamantului, condiţiile de detenţie erau inumane. Celula era umedă, fereastra era închisă cu plăci de metal şi lumina electrică era în permanenţă aprinsă. Celulele nu erau prevăzute cu sistem de ventilare. Ca rezultat al umidităţii, hainele deţinuţilor erau umede şi putrezeau pe corpurile acestora. În loc de veceu era o găleată, care nu era separată de restul celulei. În loc de paturi erau poliţe de lemn fără saltele, perne, cuverturi sau cearşafuri. Deţinuţilor le erau refuzate plimbările zilnice. Nu existau mijloace de a menţine igiena în celulă. Nu exista duş, iar reclamantul era expus în permanenţă riscului de a se contamina de tuberculoză, infecţii dermatologice şi alte boli infecţioase.

Reclamantul susţine că mâncarea nu era comestibilă. Suma zilnică cheltuită de stat pentru alimentarea unui deţinut era de 3.5 lei moldoveneşti (MDL) (0.23 euro (EUR)). Din cauza incapacităţii statului de a asigura alimentarea adecvată, deţinuţilor li se permitea în mod excepţional să primească produse alimentare de la familiile lor. Cu toate acestea, în cazul reclamantului, prevederile legale erau aplicate foarte strict şi lui nu i s-a permis să primească colete de la familia sa mai des decât o dată pe lună.

(b) Declaraţiile Guvernului

Reclamantul a fost deţinut în celula nr. 6 a Izolatorului de Detenţie Provizorie al Ministerului Afacerilor Interne. Suprafaţa celulei era de 12 m² şi, de obicei, în celulă erau deţinute patru-cinci persoane.

În celulă era o fereastră şi lumina zilei era accesibilă. Ventilarea celulelor era efectuată prin sistemul comun de ventilare. Celulele erau dotate cu veceuri. În 2002, sediul Izolatorului de Detenţie Provizorie a fost renovat, iar veceurile au fost separate de restul celulei printr-un perete, pentru a asigura intimitatea deţinuţilor. Celulele erau asigurate în permanenţă cu apă din robinet şi, prin urmare, deţinuţii beneficiau de un nivel adecvat de igienă. Celulele erau dezinfectate în permanenţă, iar deţinuţii aveau acces la duş o dată pe săptămână.

Pe parcursul detenţiei sale, reclamantul a avut posibilitatea să joace şah, dame şi domino, precum şi să citească cărţi şi reviste. De asemenea, el a avut posibilitatea să se roage şi să se folosească de literatură religioasă.

Guvernul, de asemenea, a susţinut că reclamantul a avut posibilitatea să primească produse alimentare din partea familiei sale în condiţii identice cu restul deţinuţilor.

Potrivit Guvernului, raportul CPT din 2001 nu este relevant, deoarece pe parcursul verii anului 2002 izolatorul a fost renovat.

Deţinuţii erau asiguraţi cu hrană gratuită în conformitate cu normele prevăzute de Guvern, iar calitatea hranei era satisfăcătoare. Izolatorul era asigurat zilnic cu pâine, ulei vegetal, legume, ceai şi zahăr. Din cauza finanţării insuficiente, deţinuţii nu erau serviţi cu carne şi peşte; totuşi, ei primeau o cantitate mărită de cereale şi lipide. Mai mult, deţinuţii aveau dreptul să primească produse alimentare din partea familiilor lor.

4. Pretinsa interceptare a convorbirilor telefonice

Izolatorul de Detenţie Provizorie nu era prevăzut cu încăperi pentru întâlniri confidenţiale cu avocaţii. Reclamantul şi avocaţii săi erau despărţiţi de un perete de sticlă şi trebuiau să comunice printr-un telefon. Potrivit reclamantului, nu existau garanţii că telefonul nu era interceptat.

5. Şedinţele de judecată de la Judecătoria sectorului Centru şi Tribunalul municipiului Chişinău cu privire la prima prelungire a mandatului de arest

La 18 martie 2003, Judecătoria sectorului Centru a admis cererea anchetatorului de a prelungi mandatul de arest eliberat în privinţa reclamantului pentru încă treizeci de zile. Motivarea instanţei de judecată era identică cu cea prin care s-a dispus arestarea preventivă a reclamantului. Potrivit reclamantului, instanţa a refuzat să-i pună la dispoziţie probele invocate pentru deţinerea sa sub arest. Reclamantul a depus recurs împotriva acestei încheieri, însă recursul a fost respins de către Tribunalul municipiului Chişinău la 21 martie 2003, în cadrul unei şedinţe de judecată la care reclamantului nu i s-a permis să fie prezent, deşi avocaţii săi au fost prezenţi. Tribunalul municipiului Chişinău nu a invocat niciun argument nou.

6. Transferul reclamantului la o altă instituţie de detenţie

La 1 aprilie 2003, reclamantul a fost transferat de la Izolatorul de Detenţie Provizorie al Ministerului Afacerilor Interne la Izolatorul Anchetei Preliminare al Ministerului Justiţiei.

7. Şedinţele de judecată de la Judecătoria sectorului Centru şi Tribunalul municipiului Chişinău cu privire la a doua prelungire a mandatului de arest şi interviul lui C.B.

La 17 aprilie 2003, Judecătoria sectorului Centru a prelungit din nou mandatul de arest eliberat în privinţa reclamantului pentru încă treizeci de zile. Nu a fost invocat niciun motiv nou. Reclamantul a depus recurs la această încheiere.

La 18 aprilie 2003, ziarul săptămânal independent „Timpul” a publicat un interviu cu colonelul de poliţie „C.B.”, care a lucrat în calitate de inspector superior al Direcţiei Delicte Transfrontaliere, Financiare şi Informaţionale a Inspectoratului General de Poliţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi care se pare că a fost responsabil de cauza reclamantului o perioadă îndelungată şi l-a reţinut pe reclamant la 21 februarie 2003. Acesta a declarat inter alia că:

„Declar cu responsabilitate deplină că dosarul Becciev a fost fabricat, din ordinul conducerii Ministerului Afacerilor Interne din considerente politice. Ţinta reală a acestei fabricări este Primarul S.U. şi echipa sa...

Dl Becciev a prezentat organelor de urmărire penală toată informaţia solicitată, s-a prezentat personal în faţa organelor de urmărire ori de câte ori i s-a solicitat şi niciodată nu a dat motive să se creadă că intenţiona să se ascundă. De fapt, el a călătorit peste hotare cu numeroase ocazii de la începutul urmăririi şi s-a întors de fiecare dată. Nici unul din ceilalţi bănuiţi, chiar şi acei care erau implicaţi, nu au fost arestaţi vreodată...

Dosarul nu conţine şi nu a conţinut niciodată vreo probă ce ar demonstra vinovăţia lui Becciev... Multe, chiar dacă nu toate declaraţiile martorilor din dosar, au fost falsificate sau obţinute ca urmare a presiunii şi şantajului. Însăşi expertiza grafologică nu a dovedit că semnătura dlui Becciev era prezentă pe documentele în baza cărora urmărirea penală începuse.... Conducerea Ministerului Afacerilor Interne m-a supus unor mari presiuni pentru a obţine o concluzie favorabilă de la experţii grafologi...

Pot să spun că viceminiştrii U. şi B. l-au supus presiunilor pe preşedintele Judecătoriei sectorului Centru. Judecătorul D.V. mi-a comunicat personal că a fost telefonat de către viceministrul B. – fost prieten de la universitate. La rândul meu, i-am spus că dosarul este supravegheat de Preşedintele statului şi că o altă decizie decât una de detenţie poate să-l coste pe oricare judecător lucrul său...

În mai 2002, am fost invitat la viceministrul A.U., care m-a întrebat dacă aş putea să găsesc careva probe ce l-ar compromite pe Primar.... În septembrie m-a chemat din nou, de această dată ca să-mi comunice că am fost inclus în grupul de urmărire în cazul Becciev. El mi-a spus, de asemenea, că ţinta mea trebuie să fie Primăria Chişinău, arestarea lui Becciev şi a viceprimarului A.T. ... şi că voi fi promovat în caz de succes....

Mi s-a cerut explicit obţinerea mărturiei prin orice mijloace, deoarece „nu era timp de pierdut, din considerentul că alegerile se apropiau”. Atunci eu am înţeles gravitatea situaţiei....

Hotărârea că nu mai pot lucra cu ei în continuare am luat-o atunci când ei au început să mă preseze şi să mă învinuiască de faptul că nu pot obţine mărturia necesară....

Nimeni nu poate şi nu va putea să dovedească că Becciev a participat la această „afacere”... Anchetatorii ştiu foarte bine cine a fost implicat....

Ei şi-au dat seama că eu m-am apropiat prea aproape de adevăr şi s-au debarasat de mine.”

La 25 aprilie 2003, Tribunalul municipiului Chişinău a avut o şedinţă de judecată la care a respins recursul reclamantului, bazându-se pe aceleaşi motive care au fost invocate anterior. Cererea reclamantului de a fi prezent la şedinţă a fost respinsă; cu toate acestea, avocaţii săi au fost prezenţi. De asemenea, instanţa de judecată a respins cererea reclamantului de a lua cunoştinţă de toate documentele anchetei şi de a-l audia în calitate de martor pe „C.B.”. Nu a fost prezentat niciun motiv pentru acest refuz.

8. Evoluţia ulterioară a cauzei

La 12 iunie 2003, anchetatorii au finisat urmărirea penală şi au transmis dosarul instanţei judecătoreşti competente.

La 27 iulie 2003, a avut loc prima şedinţă de judecată la Judecătoria sectorului Rîşcani.

Reclamantul a fost eliberat din detenţie la 12 august 2003, iar procedura penală împotriva sa este, în continuare, pendinte.

B. Materiale neconvenţionale relevante

1. Acte ale Comitetului European pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT)

Raportul Comitetului European pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante cu privire la vizita efectuată în Republica Moldova între 11 şi 21 octombrie 1998

„55. În Chişinău, Izolatorul de Detenţie Provizorie avea 23 de celule; cu o capacitate oficială de 79 locuri, iar la momentul vizitei în el erau deţinuţi 40 de arestaţi preventiv şi 20 de contravenienţi. La fel ca în Bălţi, delegaţia a întâlnit în instituţia respectivă minori, care erau deţinuţi în aceleaşi celule cu adulţii pe parcursul unor perioade de timp îndelungate.

Suprafaţa celulelor varia aproximativ între 7 m² şi 15 m². La momentul vizitei, în celulele mici erau deţinuţi până la doi deţinuţi, iar în celulele mai mari, până la patru-cinci deţinuţi. O astfel de rată a ocupării celulelor poate fi considerată ca fiind apropiată normelor tolerabile. Celulele erau echipate cu laviţe din lemn cu o lungime de aproximativ 2 metri, în general acoperind întreaga lăţime a celulei şi cu un veceu de tip asiatic. La fel ca şi în alte instituţii vizitate, deţinuţilor nu li se dădeau nici saltele şi nici pături. Mai mult, ventilarea în celule era mediocră, accesul la lumina zilei nu exista, iar lumina artificială de deasupra uşii era în permanenţă aprinsă; aceasta deranjându-i pe deţinuţi în timpul nopţii.

Delegaţia a notat că blocul de celule dispunea de un spaţiu prevăzut pentru duş; cu toate acestea, deţinuţii au susţinut că nu cunoşteau despre existenţa acestuia. Nu existau încăperi pentru plimbări la aer liber”.

Raportul Comitetului European pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante cu privire la vizita efectuată în Republica Moldova între 10 şi 22 iunie 2001

„56. În ceea ce priveşte IDP-urile de pe teritoriul Republicii Moldova vizitate, delegaţia a făcut constatări aproximativ similare, cu mici excepţii, cu privire la condiţiile dezastruoase şi dăunătoare. Pentru a evita o descriere detaliată, a se vedea pentru mai multe informaţii paragrafele 53-55 ale raportului întocmit în urma vizitei din 1998.

La IDP-ul din Chişinău aceste condiţii erau agravate de o supraaglomerare severă. La momentul vizitei, 248 deţinuţi se aflau într-un bloc cu o capacitate maximă de 80 de deţinuţi şi, astfel, 9 persoane trebuiau să locuiască într-o celulă de 7 m², în timp ce de la 11 la 14 persoane trebuiau să stea în celule cu o suprafaţă de la 10 la 15 m².

57. În IDP-urile vizitate delegaţia a primit numeroase plângeri cu privire la cantitatea de hrană. Aceasta includea, în principiu: o cană cu ceai fără zahăr şi o felie de pâine dimineaţa, terci din cereale la amiază şi o cană cu apă caldă seara. În unele locuri mâncarea era distribuită doar o dată pe zi şi era constituită dintr-o supă şi o felie de pâine.”

2. Dreptul intern relevant

Codul de procedură penală

Articolul 73

„Dacă există suficiente date că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organele de urmărire sau de judecată, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvârşească acţiuni criminale [...], poate fi aplicată una din următoarele măsuri preventive: declaraţia în scris de nepărăsire a localităţii; garanţia personală; garanţia organizaţiei obşteşti; arestarea preventivă.

...

La soluţionarea chestiunii necesităţii aplicării măsurii preventive, precum şi la alegerea acestei măsuri, [...] instanţa de judecată ia în consideraţie, în afară de împrejurările arătate în partea întâi a acestui articol, şi gravitatea faptei imputate, persoana bănuitului sau învinuitului, ocupaţia lui, vârsta, starea sănătăţii, situaţia familială şi alte împrejurări.”

Articolul 76. Garanţia personală

„Garanţia personală constă în angajamentul în scris, pe care persoane demne de încredere şi-l iau în sensul că răspund pentru purtarea corespunzătoare a bănuitului sau învinuitului şi prezentarea lui, când va fi chemat de persoana, care efectuează cercetarea penală, de anchetatorul penal, procuror sau instanţa de judecată. Numărul garanţilor nu poate fi mai mic de doi.

La prezentarea garanţiei în scris garantului trebuie să i se facă cunoscut fondul cauzei, în legătură cu care s-a luat măsura preventivă, şi să fie avertizat asupra răspunderii ce o poartă în caz dacă bănuitul sau învinuitul va săvârşi acte, pentru preîntâmpinarea cărora a fost luată măsura preventivă sub forma de garanţie personală. În acest caz instanţa de judecată poate aplica fiecărui garant o sancţiune bănească în mărime de până la o sută de salarii minime, potrivit cu prevederile articolului 294 din prezentul Cod.”

Articolul 78 alin. 1

„Măsura arestării preventive se aplică [...] în cazurile privind infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mare de un an. În cazuri excepţionale când instanţa de judecată deţine probe că bănuitul, învinuitul, inculpatul au săvârşit acţiunile indicate la alineatul unu al articolului 73, arestarea preventivă poate fi aplicată [...] în cazurile privind infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mic de un an.”

Articolul 156/1. Temeiurile pentru ascultarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri

„Ascultarea convorbirilor, care se fac prin telefon şi prin alte instalaţii de intercomunicaţii de către bănuit, inculpat sau de alte persoane implicate în infracţiune, poate fi înfăptuită în legătură cu acţiunile penale intentate conform hotărîrii organului de cercetare penală, anchetatorului penal cu sancţiunea procurorului ori potrivit deciziei instanţei de judecată, în cazurile în care aceasta constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, menţinerea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, ocrotirea sănătăţii şi a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane. Ascultarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri nu poate dura mai mult de şase luni. [...] pot fi ascultate convorbirile acestora ce au loc la telefon şi la alte instalaţii de intercomunicaţii.”

Articolul 156/2. Modul de ascultare şi de imprimare

„Ascultarea şi imprimarea sonoră a convorbirilor care se fac prin telefon şi prin alte instalaţii de intercomunicaţii se execută de către anchetatorul penal sau acest lucru îl încredinţează organului de cercetare penală. În acest caz, anchetatorul penal alcătuieşte o dispoziţie în scris împreună cu hotărîrea pentru ascultarea convorbirilor şi le trimite organului de cercetare penală. Totodată, anchetatorul penal coordonează cu organul de cercetare penală sau indică în dispoziţie condiţiile şi modul de ascultare a convorbirilor concomitent cu imprimarea, schimbarea şi realizarea informaţiei primite. ...”

Articolul 156/3. Procesul-verbal al ascultării şi imprimării sonore

„După efectuarea ascultării şi imprimării sonore se întocmeşte un proces-verbal, în care se expune succint conţinutul fonogramei convorbirilor ce se referă la cauză. Fonograma se anexează la procesul-verbal, iar partea ei, care nu se referă la cauză, se lichidează după ce sentinţa devine definitivă.”

Codul de executare a sancţiunilor de drept penal

Articolul 73

„(1) Condamnatul are dreptul să primească şi să expedieze scrisori şi telegrame într-un număr nelimitat.

(2) Corespondenţa condamnaţilor, [...] este supusă controlului sau cenzurii, cu excepţia corespondenţei cu organele de drept, cu avocaţii lor, cu organele naţionale şi internaţionale legal constituite care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, şi urmează să fie expediată sau transmisă destinatarului în decurs de 24 de ore de la depunere sau primire.”

PRETENŢII

1. Reclamantul pretinde, în temeiul articolului 3 al Convenţiei, că condiţiile de detenţie din Izolatorul de Detenţie Provizorie al Ministerului Afacerilor Interne au constituit tratament inuman şi degradant.

2. El pretinde, de asemenea, în temeiul articolului 5 § 3 al Convenţiei, că încheierea Judecătoriei sectorului Centru din 24 februarie 2003, menţinută prin decizia Tribunalului municipiului Chişinău din 4 martie 2003, de a autoriza arestarea sa preventivă, nu a fost bazată pe motive relevante şi suficiente pentru a justifica detenţia sa continuă.

3. Reclamantul pretinde că Tribunalul municipiului Chişinău nu i-a permis să fie prezent la şedinţele de judecată la care au fost examinate recursurile sale şi, astfel, dreptul său garantat de articolul 5 § 3 a fost încălcat.

4. Reclamantul pretinde, de asemenea, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, că la şedinţele de judecată din 18 şi 21 martie 2003 lui i-a fost refuzat dreptul de a lua cunoştinţă de probele care au fost puse la baza detenţiei sale preventive.

5. El pretinde că instanţele au susţinut în hotărârile lor cu privire la arestarea sa preventivă că el putea să încerce să influenţeze desfăşurarea corespunzătoare a urmăririi penale, ceea ce a constituit o încălcare a dreptului său garantat de articolul 6 § 2 al Convenţiei de a fi prezumat nevinovat până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită. Potrivit articolului 194 al Codului penal, influenţarea desfăşurării corespunzătoare a urmăririi penale constituie infracţiune.

6. Reclamantul pretinde că dreptul său garantat de articolul 5 § 4 a fost încălcat prin refuzul Tribunalului municipiului Chişinău de a audia un martor (C.B.).

7. Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 8 al Convenţiei, de ingerinţa administraţiei Izolatorului de Detenţie Provizorie în dreptul său la respectarea corespondenţei sale cu avocaţii săi. În special, el pretinde că a putut să comunice cu avocaţii săi doar prin telefon (prin telefonul intern al Izolatorului de Detenţie Provizorie), fiind separat de ei printr-un perete de sticlă, fără a avea garanţii că telefonul nu era interceptat de către administraţia locului de detenţie.

ÎN DREPT

A. Obiecţia Guvernului

Guvernul declară că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne disponibile lui în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, aşa precum o cere articolul 35 § 1 al Convenţiei. În special, el declară că reclamantul ar fi putut folosi prevederile articolului 6 al vechiului Cod de procedură penală, ale articolului 7 al Codului de procedură civilă şi ale articolului 38 al Legii cu privire la arestarea preventivă în ceea ce priveşte pretenţiile sale în temeiul articolelor 3 şi 8 ale Convenţiei. În orice caz, dacă legislaţia naţională nu prevedea niciun remediu, reclamantul era în drept să facă referire direct la prevederile Convenţiei.

Reclamantul declară că recursurile invocate de Guvern nu erau efective.

Curtea notează că obiecţia Guvernului cu privire la neepuizarea căilor de recurs interne invocată în această cauză nu diferă cu nimic de cea invocată în cauza Ostrovar v. Moldova (dec.), nr. 35207/03, 22 martie 2005. Deoarece în acea cauză Curtea a constatat că recursurile sugerate de Guvern erau inefective, obiecţia Guvernului urmează a fi respinsă şi în această cauză.

B. Pretinsa violare a articolului 3 al Convenţiei

Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 3 al Convenţiei, de condiţiile sale de detenţie în Izolatorul de Detenţie Provizorie al Ministerului Afacerilor Interne între 23 februarie 2003 şi 1 aprilie 2003.

Articolul 3 prevede următoarele:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

Reclamantul consideră că condiţiile de detenţie în Izolatorul de Detenţie Provizorie au constituit tratament inuman şi degradant.

Guvernul contestă acest lucru.

În lumina observaţiilor părţilor, Curtea consideră că această parte a cererii ridică întrebări importante de fapt şi de drept care sunt de o astfel de complexitate, încât determinarea lor depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi declarată vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei şi niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit.

C. Pretinsa încălcare a dreptului de a fi eliberat în cursul procedurii, garantat de articolul 5 § 3 al Convenţiei

În continuare, reclamantul pretinde că detenţia sa provizorie nu a fost bazată pe motive „relevante şi suficiente”.

Partea relevantă a articolului 5 § 3 este următoarea:

„Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 litera (c) din prezentul articol ... are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.”

Guvernul declară că detenţia reclamantului a fost necesară, deoarece el era bănuit de comiterea unei infracţiuni grave; faptele nu au fost în întregime elucidate şi s-au dovedit a fi foarte complexe; reclamantul era bănuit că a jucat un rol foarte important în faptele de care a fost acuzat şi, prin urmare, posibilitatea ca el să se eschiveze constituia o îngrijorare deosebită; procedurile cu privire la cauza reclamantului erau pendinte nu începând cu 2001, dar începând cu 1 iunie 2003. Exista posibilitatea ca reclamantul să posede sume mari de bani peste hotarele ţării, care ar fi putut facilita eschivarea sa; riscul de a se eschiva nu era minimizat de legăturile pe care le avea cu familia sa de la Chişinău; este posibil că au existat şi alte motive în favoarea detenţiei sale care nu au fost invocate în mod expres de către instanţe în hotărârile lor pentru a nu prejudicia urmărirea penală.

Reclamantul declară că motivele invocate de Guvern sunt diferite de cele invocate de instanţele judecătoreşti naţionale în hotărârile lor şi că, prin urmare, nu ar trebui luate în consideraţie. Reclamantul susţine că instanţele nu au prezentat niciun motiv pentru susţinerea suspiciunii lor că el ar putea să se eschiveze sau i-ar putea influenţa pe ceilalţi participanţi în proceduri. Unicul argument motivat invocat de instanţe a fost că el era bănuit de comiterea unei infracţiuni grave. Totuşi, acest motiv nu a fost suficient pentru a justifica detenţia sa.

În lumina observaţiilor părţilor, Curtea consideră că această parte a cererii ridică întrebări importante de fapt şi de drept care sunt de o astfel de complexitate, încât determinarea lor depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi declarată vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei şi niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit.

D. Refuzul de a audia un martor (articolul 5 § 4)

Reclamantul pretinde, în temeiul articolului 5 § 4, că Tribunalul municipiului Chişinău a refuzat să-l audieze pe fostul său anchetator penal în calitate de martor, după ce acesta din urmă a dat un interviu unui ziar în care s-a pus serios la îndoială vinovăţia reclamantului. Articolul 5 § 4 prevede următoarele:

„Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii detenţiei sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.”

Guvernul declară că examinarea necesităţii de a aplica arestarea preventivă nu include o examinare a fondului cauzei penale şi a probelor care au legătură cu fondul cauzei. Reclamantul a avut posibilitatea să solicite audierea oricărui martor pe parcursul procedurilor cu privire la fondul cauzei, şi nu pe parcursul celor cu privire la arestarea sa preventivă. Prin urmare, refuzul de a-l audia pe C.B. în calitate de martor a fost perfect legal. Mai mult, în conformitate cu articolul 73 al Codului de procedură penală, instanţele trebuie să examineze gravitatea in abstracto a faptelor incriminate, personalitatea acuzatului, ocupaţia acestuia, vârsta, starea sănătăţii sale, statutul său familial, precum şi alte circumstanţe, însă niciodată declaraţiile făcute de martori şi alte probe.

Reclamantul declară că declaraţiile lui C.B. ar fi cauzat îndoială în ceea ce priveşte legalitatea detenţiei sale. Refuzul de a audia un martor era justificat numai dacă instanţa considera că acesta nu cunoştea circumstanţele relevante ale cauzei şi condiţiile legalităţii detenţiei. În astfel de circumstanţe, instanţa trebuia să emită o decizie motivată în care să statueze motivele refuzului de a audia martorul. Totuşi, refuzul nu a fost însoţit de vreo motivare. Declaraţia Guvernului că instanţele trebuie să examineze motivele pentru aplicarea detenţiei in abstracto este inconsistentă, deoarece o persoană nu poate fi privată de libertatea sa în baza unor motive abstracte.

În lumina observaţiilor părţilor, Curtea consideră că această parte a cererii ridică întrebări importante de fapt şi de drept care sunt de o astfel de complexitate, încât determinarea lor depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi declarată vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei şi niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit.

E. Pretinsa încălcare a dreptului de a fi prezent la examinarea recursurilor, în conformitate cu articolul 5 § 4 al Convenţiei

Reclamantul pretinde că lui nu i s-a permis să fie prezent la examinarea recursurilor sale de către Tribunalul municipiului Chişinău la 4 şi la 21 martie 2003 şi că drepturile sale garantate de articolul 5 § 3 al Convenţiei au fost încălcate. Curtea consideră că această pretenţie urmează a fi examinată mai degrabă prin prisma articolului 5 § 4 al Convenţiei decât prin prisma articolului 5 § 3.

Guvernul susţine că, în cauza Neumeister v. Austria, nici reclamantul şi nici avocatul său nu au fost prezenţi, iar acest lucru nu a fost considerat de către Curte ca fiind contrar articolului 5 § 4.

Reclamantul declară că în cauza mai recentă Toth v. Austria (hotărâre din 12 decembrie 1991, Seria A nr. 224) Curtea a constatat că principiul egalităţii armelor era, de asemenea, aplicabil recursurilor depuse în conformitate cu articolul 5 § 4.

Curtea reiterează că, conform jurisprudenţei sale, o măsură care privează o persoană de libertatea sa nu oferă garanţiile fundamentale împotriva arbitrariului dacă ea este aplicată ca urmare a procedurilor la care nici persoana în cauză şi nici persoana care o reprezintă nu au participat (a se vedea Keus v. the Netherlands, hotărâre din 25 octombrie 1990, Seria A nr. 185‑C, § 27).

În continuare, Curtea notează că reclamantul a fost întotdeauna prezent la şedinţele judecătoreşti din instanţele de fond. Lui i s-a refuzat să fie prezent doar la examinarea recursurilor sale la Tribunalul municipiului Chişinău. Totuşi, avocaţii reclamantului au putut să participe la acele şedinţe.

În cauzele Kremzow v. Austria (hotărâre din 21 septembrie 1993, Seria A nr. 268‑B) şi Kamasinski v. Austria (hotărâre din 19 decembrie 1989, Seria A nr. 168), Curtea a hotărât că prezenţa acuzatului la examinarea apelului unde erau examinate doar chestiuni de drept nu era crucială.

Prin urmare, această pretenţie este vădit nefondată şi ea urmează a fi respinsă în conformitate cu articolul 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.

F. Pretinsa încălcare a prezumţiei nevinovăţiei (articolul 6 § 2)

În cererea sa iniţială, reclamantul a prezentat o pretenţie în temeiul articolului 6 § 2 al Convenţiei cu privire la dreptul său de a fi prezumat nevinovat; însă în observaţiile sale din 15 noiembrie 2004 el a informat Curtea că nu doreşte să mai menţină această pretenţie. Prin urmare, Curtea nu o va examina.

G. Încălcarea dreptului de a comunica în condiţii de confidenţialitate cu avocatul (articolul 8)

Reclamantul pretinde că el a putut să comunice cu avocaţii săi doar prin telefon (prin telefonul intern al Izolatorului de Detenţie Provizorie), fiind separat de ei printr-un perete de sticlă, fără a avea garanţii că telefonul nu era interceptat de către administraţia locului de detenţie. Articolul 8 al Convenţiei prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea ... corespondenţei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”

Guvernul declară că în această cauză reclamantul nu şi-a argumentat acuzaţiile sale că comunicările sale erau interceptate sau că acest lucru ar fi fost tehnic posibil. În continuare, el susţine că în locul de detenţie în care reclamantul a fost deţinut erau două camere destinate întâlnirilor dintre deţinuţi şi avocaţii lor unde discuţiile puteau avea loc în condiţii de deplină confidenţialitate, fără a fi separaţi de un perete din sticlă.

Reclamantul declară că, în condiţiile în care Guvernul neagă existenţa unui perete din sticlă şi a liniei telefonice pentru comunicările dintre avocat şi client în locul de detenţie, el este în imposibilitate de a dovedi contrariul şi că, prin urmare, el preferă să retragă această pretenţie. Totuşi, el declară că ingerinţa în confidenţialitatea comunicărilor dintre avocat şi client este o practică obişnuită în Republica Moldova şi susţine că Baroul Avocaţilor din Republica Moldova a invocat această problemă în faţa Guvernului de multe ori.

Curtea ia notă de intenţia reclamantului de a retrage această pretenţie şi, prin urmare, decide să nu o examineze.

Din aceste motive, Curtea, fără a prejudeca fondul cauzei,

Declară, în unanimitate, admisibilă pretenţia reclamantului cu privire la condiţiile sale de detenţie;

Declară, în unanimitate, admisibilă pretenţia reclamantului cu privire la arestarea sa preventivă;

Declară, cu majoritate de voturi, admisibilă pretenţia reclamantului cu privire la refuzul de a-l audia pe C.B. în calitate de martor;

Declară, în unanimitate, inadmisibil restul cererii.

Michael O’BoyleNicolas Bratza
GrefierPreşedinte

 

Full & Egal Universal Law Academy