Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 5822/04
depusă de Anton BEJAN
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 6 ianuarie 2009, în cadrul unei camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Fatoş Aracı, Grefier adjunct al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 28 ianuarie 2004,
Având în vedere declaraţia prezentată de Guvernul pârât, prin care se solicită scoaterea cererii de pe rol, şi răspunsul reclamantului la această declaraţie,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Anton Bejan, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1960 şi care locuieşte în Chişinău. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl Vitalie Iordachi, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
În perioada 1 noiembrie 1983 – 14 mai 1990, reclamantul a fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne („Ministerul”).
În perioada 1990 – 2002, reclamantul a fost ales deputat în Parlament, iar ulterior a activat în calitate de judecător.
La 19 februarie 2002, el a solicitat Ministerului să-l restabilească în funcţie. Ca urmare a refuzului Ministerului, el a iniţiat proceduri judiciare, solicitând restabilirea sa în funcţie, includerea în vechimea sa de muncă a perioadei cât a deţinut funcţii elective şi achitarea salariului începând cu 19 februarie 2002.
Printr-o hotărâre irevocabilă din 15 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a hotărât în favoarea reclamantului, a obligat Ministerul să-l restabilească în funcţie, să includă perioada anilor 1990 – 2002 în vechimea sa de muncă şi să-i plătească salariul restant în mărime de 7,978 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 510 euro (EUR) la acea dată).
La 19 noiembrie 2003, reclamantul a expediat Ministerului decizia judecătorească pentru executare.
La 10 decembrie 2003, executorul judecătoresc a obligat Ministerul să execute hotărârea judecătorească în termen de cinci zile. Deoarece Ministerul nu s-a conformat, la 17 decembrie 2003 executorul judecătoresc a depus o cerere la Judecătoria Centru, solicitând sancţionarea ministrului Afacerilor Interne pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Rezultatul acestei proceduri nu este cunoscut.
La 26 decembrie 2003, ministrul Afacerilor Interne a executat decizia judecătorească în partea ce ţine de restabilirea în funcţie a reclamantului şi de recunoaşterea vechimii sale în muncă. Ca urmare a cererii reclamantului, la aceeaşi dată, ministrul a emis o decizie prin care l-a eliberat din funcţie.
La 22 iulie 2004, Ministerul i-a plătit reclamantului MDL 7,978.
PRETENŢII
Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, că dreptul său de acces la justiţie a fost încălcat prin executarea întârziată a hotărârii judecătoreşti definitive din 15 octombrie 2003.
De asemenea, reclamantul s-a plâns că executarea întârziată a dus la încălcarea dreptului său la protecţia protecţiei garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
ÎN DREPT
La 3 decembrie 2007, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declaraţie unilaterală în vederea reglementării chestiunilor abordate în cerere. În continuare, el a solicitat Curţii să scoată cererea de pe rol, în temeiul articolului 37 al Convenţiei.
Declaraţia prevede următoarele:
„[Guvernul]:
Recunoaşte că a avut loc o ingerinţă în drepturile reclamantului garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ca urmare a executării întârziate a hotărârii judecătoreşti din 15 octombrie 2003.
[...] este gata să plătească [dlui Anton Bejan] suma de 1,100 lei moldoveneşti (66 euro) cu titlu de prejudiciu material, 500 euro cu titlu de prejudiciu moral şi 900 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. Alte cheltuieli vor fi rambursate la prezentarea documentelor justificative.
Aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data adoptării deciziei Curţii Europene pentru Drepturile Omului privind scoaterea cererii de pe rol.”
Reclamantul a solicitat Curţii să respingă propunerea Guvernului, pe motiv că el dorea continuarea examinării cererii şi pronunţarea unei hotărâri. În special, el a pretins că prejudiciul material ar trebui să constituie EUR 88.3, prejudiciul moral – EUR 2,000 iar costurile şi cheltuielile – EUR 1,200.
În primul rând, Curtea observă că părţile nu au putut ajunge la o înţelegere privind condiţiile reglementării amiabile a cauzei. Ea reaminteşte că, conform articolului 38 § 2 al Convenţiei, negocierile privind reglementarea amiabilă a cauzei sunt confidenţiale şi că articolul 62 § 2 al Regulamentului Curţii mai prevede că nicio comunicare scrisă sau orală şi nicio ofertă de reglementare făcută în cadrul acestor negocieri nu va putea fi menţionată sau invocată în procedura contencioasă. Totuşi, această declaraţie a fost făcută de Guvern în afara negocierilor de reglementare amiabilă.
Curtea notează că articolul 37 al Convenţiei prevede că ea poate hotărî, la orice stadiu al procedurii, scoaterea de pe rol a unei cereri, atunci când circumstanţele permit să se tragă una din concluziile specificate la literele (a), (b) sau (c) ale paragrafului 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) dă dreptul Curţii să hotărască scoaterea cererii de pe rol, în special:
„pentru orice alt motiv, constatat de Curte, care nu mai justifică continuarea examinării cererii”.
Articolul 37 § 1 in fine prevede următoarele:
„Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi prin Protocoalele sale o cere.”
Curtea mai notează că, în anumite circumstanţe, ea poate scoate o cerere de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenţiei, în baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei. În acest sens, Curtea va examina cu atenţie declaraţia în lumina principiilor care rezultă din jurisprudenţa sa, în special din hotărârea Tahsin Acar (a se vedea, Tahsin Acar v. Turkey, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; şi Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).
În ceea ce priveşte circumstanţele acestei cauze, Curtea notează că ea a specificat în câteva cauze caracterul şi întinderea obligaţiilor care revin statului pârât în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie în ceea ce priveşte obligaţia de a executa hotărârile judecătoreşti definitive (a se vedea, printre altele, Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, ECHR 2004‑III (extracts); Luntre and Others v. Moldova, nr. 2916/02, 21960/02, 21951/02, 21941/02, 21933/02, 20491/02, 2676/02, 23594/02, 21956/02, 21953/02, 21943/02, 21947/02 şi 21945/02, 15 iunie 2004). Atunci când Curtea a constatat o violare a acestor articole, ea a acordat o satisfacţie echitabilă, mărimea căreia a depins de particularităţile specifice ale cauzei.
Având în vedere caracterul recunoaşterii din declaraţia unilaterală a Guvernului, precum şi suma compensaţiei propuse (care poate fi considerată rezonabilă în comparaţie cu sumele acordate de către Curte în cauze similare, a se vedea Ungureanu v. Moldova, nr. 27568/02, § 39, 6 septembrie 2007), Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar, citată mai sus, şi Meriakri v. Moldova (radiere), nr. 53487/99, 1 martie 2005)).
În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale nu îi cere continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine al Convenţiei).
Prin urmare, cererea urmează a fi scoasă de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Ia notă de prevederile declaraţiei Guvernului pârât şi de modalităţile de asigurare a respectării angajamentelor la care s-a făcut referire în aceasta;
Decide să scoată cererea de pe rolul său în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenţiei.
Fatoş AracıNicolas Bratza
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy