Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
BERCUT S.R.L. c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 32247/07)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
6 decembrie 2011
DEFINITIVĂ
la 06 martie 2012
potrivit articolului 44 § 2 (b) din Convenţie
Poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Bercut S.R.L. c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), în Camera compusă din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Egbert Myjer,
Ján Šikuta,
Ineta Ziemele,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefierul Secţiei,
Deliberînd la 15 noiembrie 2011 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 32247/07) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”) de către o companie înregistrată în Moldova, Bercut SRL (“compania reclamantă”), la 8 iunie 2007.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl A. Chiriac, avocat care îşi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
3. Reclamantul a pretins, în special, că închiderea companiei a constituit o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 1 din Protocolul 1 al Convenţie.
4. La 20 octombrie 2010 Curtea decide să înştiinţeze despre cerere Guvernului. De asemenea, s-a decis să se pronunţe cu privire la admisibilitatea şi fondul cererii în acelaşi timp (articolul 29 § 1).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI.
5. Compania reclamantă a fost fondată în 1992 şi din 1995, inter alia, administrează o şcoală de şoferie, fiind în posesia licenţei necesare eliberate de către stat pentru acest scop. La 30 iunie 2005 licenţa companiei reclamante a fost reînnoită, cu un termen de valabilitate de cinci ani. La acel moment, şcoala de şoferie avea angajaţi aproximativ şaizeci de persoane şi 2.400 de elevi.
6. La 7 august 2006, Camera de Licenţiere a realizat un control inopinat la şcoala de şoferi şi a descoperit că doi dintre instructorii săi au fost înlocuiţi şi că Camera de Licenţiere nu a fost informată cu privire la aceasta, în termenul limită prevăzut de lege de zece zile.
7. La 10 august 2006, Camera de Licenţiere a emis decizia nr. 2985, prin care licenţa companiei reclamante a fost retrasă, din cauza neregularităţilor.
8. La 12 august 2006, compania reclamantă a depus o acţiune în judecată împotriva Camera de Licenţiere, prin care solicită revocarea ordinului din 10 august 2006. Compania reclamantă a susţinut, inter alia, faptul că verificarea efectuată de către pîrît la 7 august 2006 a fost ilegală şi că a anunţat Camera de Licenţiere prin scrisorile din 19 august 2005 şi 7 februarie 2006 despre modificările aduse personalului său. În acest sens, compania reclamantă a prezentat o copie a registrului său intern, care conţinea note ale corespondenţei de intrare şi de ieşire, unde erau notate două scrisori trimise la Camera de Licenţiere.
9. La 27 noiembrie 2006, Curtea de Apel Chişinău a respins acţiunea companiei reclamante, constatînd că sistemul său de înregistrare a corespondenţei nu este o dovadă suficientă. Compania reclamantă a declarat apel împotriva hotărîrii.
10. La 21 februarie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a respins apelul reclamantului.
II. PRACTICA ŞI DREPTUL INTERN RELEVANT.
11. Prevederile relevante din Legea nr. 451cu privire la licenţierea unor genuri de activitate e ("Legea cu privire la licenţiere "), după cum urmează:
Articolul 19. Controlul în domeniul licenţierii
(2) Controalele inopinate se efectuează numai în temeiul unei cereri scrise privind încălcarea condiţiilor de licenţiere de către titularul de licenţă
Articolul 21. Retragerea licenţei
(1) (f) [Drept temei pentru retragerea licenţei servesc:] descoperirea faptului de neprezentare, în termenul stabilit, a înştiinţării privind modificarea datelor indicate în documentele anexate la cererea de eliberare a licenţei
12. Prevederile relevante din Codul civil după cum urmează:
Articolul 619. Dobînda de întîrziere
“(1) Obligaţiilor pecuniare li se aplică dobînzi pe perioada întîrzierii. Dobînda de întîrziere reprezintă 5% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus.
(2) În cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, dobînda este de 9% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Nu este admisă proba unui prejudiciu mai redus. ”
ÎN DREPT
I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL 1 AL CONVENŢIEI.
13. Compania reclamantă s-a plîns că retragerea licenţei pentru activitatea şcolii de şoferi a constituit o imixtiune în dreptului său la respectarea bunurilor sale, garantat de articolul 1 din Protocolul 1 al Convenţie care, în măsura în care este relevant, prevede:
“Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica şi în condiţiile prevazute de lege şi de principiile generale ale dreptului international.....”
A. Admisibilitatea
14. Curtea constată că plîngerea în temeiul articolului 1 din Protocolul 1 nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenţie. Se mai constată că cererea nu este inadmisibilă din orice alte motive. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă.
B. Cu privire la fond.
15. Guvernul a declarat că retragerea licenţei companiei reclamante a constituit o ingerinţă în dreptul său la proprietate, care a fost disproporţională şi nu este necesară pentru o societate democratică. Ei au recunoscut, prin urmare, că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie.
16. Curtea face referire la jurisprudenţa sa din M SRL c. Moldovei, nr. 21151/04, § § 68-79, 8 aprilie 2008, unde, în circumstanţe similare, ea a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul 1 al Convenţie. Avînd în vedere jurisprudenţa menţionată mai sus şi luînd în considerare recunoaşterea expresă a încălcării de către Guvern, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie.
II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE.
17. Articolul 41 din Convenţie prevede:
“Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciul material
17. Reclamantul a pretins 76,992 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material. Compania reclamantă a luat ca bază la calculele sale profitul net după plata impozitelor, pentru anul 2005 (137,117 lei moldoveneşti, echivalentul a 8,850 euro), pentru care s-a calculat dobînda de întârziere, în conformitate cu articolul 619 din Codul civil pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2007 şi 30 aprilie 2011. Compania reclamantă a prezentat un raport de expertiză în susţinerea poziţiei sale.
18. Guvernul a contestat suma pretinsă de către compania reclamantă şi a susţinut, în primul rând, că licenţa companiei reclamante a fost retrasă la data de 21 februarie 2007, cînd Curtea Supremă a emis o hotărîre definitivă în acest caz. Prin urmare, orice calcul ar trebui să înceapă de la acea dată, şi nu de la 1 ianuarie 2007. În al doilea rând, Guvernul a susţinut că, după retragerea licenţei în februarie 2007, societatea reclamanta ar fi putut re-aplica şi obţine o noua licenţă după şase luni. În consecinţă, orice venit ratat ar fi trebuit calculat doar pentru perioada de şase luni, plus cele cincisprezece zile necesare pentru a îndeplini formalităţile. Faptul că compania reclamantă nu şi-a redus pierderile prin oţinerea unei licenţe noi, după şase luni, nu poate fi imputat Guvernului. Alternativ, calculul nu poate depăşi 30 iunie 2010, data la care licenţele companiei reclamante ar fi expirat.
19. Curtea acceptă că compania reclamantă a suferit un prejudiciu material ca rezultat al încălcarii articolului 1 din Protocolul 1 menţionat mai sus. Ţinând cont de circumstanţele speţei şi făcînd propria evaluare, Curtea acordă companiei reclamante o sumă totală de EUR 9.000 cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material.
B. Prejudiciul moral
20. Reclamantul a pretins 10.000 EUR cu titlu de despăgubiri pentru
prejudiciul moral.
21. Guvernul a contestat suma pretinsă şi a solicitat Curţii respingerea cererii.
23. Curtea consideră că companiei reclamante i-au fost provocate inconvienenţe considerabile în administrarea afacerilor sale cotidiene. Făcând evaluarea sa pe o bază echitabilă, Curtea acordă reclamantului EUR 4,000.
C. Costuri şi cheltuieli.
22. Compania reclamantă nu a înaintat nici o pretenţie cu privire la costuri şi cheltuieli.
D. Penalităţi
25 Curtea consideră oportun ca penalitatea să fie calculată în funcţie de rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene, la care se vor adăuga trei puncte procentuale .
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară pretenţia admisibilă;
3. Hotărăşte că a avut loc o încălcare a articolului 1 din protocolul 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte
(a) că statul pîrît trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenţie, EUR 9000 (nouă mii euro) plus orice taxă care poate fi percepută, în ceea ce priveşte prejudiciul material şi
EUR 4000 (patru mii euro) plus orice taxă care poate fi percepută, în ceea ce priveşte prejudiciul moral, care urmează să fie convertită în lei moldoveneşti la rata aplicabilă la data de decontare;
(b) că din momentul expirării termenului mai sus menţionat de trei luni
pînă la achitarea efectivă a sumei respective, statul reclamat va achita o
dobîndă egală cu rata minimă a dobînzii de împrumut a Băncii Centrale
Europene, plus trei procente;
4 Respinge restul pretenţiilor reclamantului de satisfacţie echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 6 decembrie 2011, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy