Traducere neoficială a variantei franceze a deciziei,
efectuată de către organizaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 6376/05
depusă de Victor BLÂNDU şi alţi 2 reclamanţi
împotriva Republicii Moldova
(a se vedea lista în anexă)
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită la 10 ianuarie 2012 în cadrul unei camere compuse din:
Egbert Myjer, Preşedinte,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi, judecători
şi Marialena Tsirli, Grefier Adjunct al Secţiei,
Având în vedere cererile sus-menţionate depuse la 3 februarie 2005, 9 august 2006 şi 7 noiembrie 2008,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Cererile au fost depuse de dl Victor Blându şi dl Alexandru Poleacov, şi de către ARIN-BERD S.R.L. Primii doi reclamanţi sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, născuţi în 1957 şi, respectiv, 1970, care locuiesc în Bălţi şi, respectiv, Cahul. Cel de-al treilea reclamant este o societate cu răspundere limitată înregistrată în Republica Moldova, care se află în Chişinău. Primul reclamant a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl B. Lichii, avocat din Bălţi, şi cel de-al doilea reclamant de către dl I. Manole, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
Invocând articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, reclamanţii s-au plâns de casarea abuzivă a deciziilor definitive pronunţate în favoarea lor.
La 26 aprilie 2010, pretenţiile reclamanţilor au fost comunicate Guvernului, care a transmis observaţiile sale privind admisibilitatea şi fondul acestora. Observaţiile Guvernului au fost transmise reclamanţilor care au fost invitaţi să prezinte observaţiile lor. Scrisorile Grefierului însă au rămas fără răspuns.
Prin scrisorile sale recomandate privind fondul articolului 37 § 1 a) al Convenţiei, cu confirmarea de primire a acestora pe 24 august 2011, Curtea a atras atenţia reclamanţilor asupra faptului că timpul alocat pentru prezentarea observaţiilor a expirat şi nu a fost solicitată prelungirea acestuia. Curtea a mai declarat că în temeiul aceluiaşi articol, ea putea scoate cererea de pe rol în cazul în care, ca şi în această cauză, circumstanţele arată faptul că reclamantul nu intenţionează să-şi menţină cererea. Scrisorile au ajuns la reclamanţii care însă nu au răspuns la acestea.
ÎN DREPT
În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că reclamanţii nu mai doresc să-şi menţină cererile lor (articolul 37 § 1 a) al Convenţiei). În conformitate cu articolul 37 § 1 in fine al Convenţiei şi în lipsa oricăror circumstanţe speciale care ar aduce atingere respectării drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale, Curtea nu constată vreun motiv care ar justifica continuarea examinării cererilor.
Astfel, este potrivit de a scoate cererile de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să scoată cererile de pe rolul său.
Marialena TsirliEgbert Myjer
Grefier adjunctPreşedinte
Lista cererilor
1. 6376/05 Blandu c. Moldova
2. 35217/06 Poleacov c. Moldova
3. 54292/08 ARIN-BERD S.R.L. c. Moldova
Full & Egal Universal Law Academy