Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A PATRA
DECIZIE
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 15084/03
depusă de BIMER S.A.
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 23 mai 2006, în cadrul unei camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlG. Bonello,
DlM. Pellonpää,
DlK. Traja,
DlS. Pavlovschi,
DlJ. Šikuta, judecători,
şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 7 martie 2003,
Având în vedere observaţiile prezentate de Guvernul pârât şi observaţiile prezentate în răspuns de către reclamant,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, Bimer S.A., este o întreprindere de naţionalitate din Republica Moldova. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl R. Zeglovs, avocat din Riga, Letonia. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog.
A. Circumstanţele cauzei
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
1. Contextul cauzei
La 10 iunie 1994, prin Decretul Preşedintelui nr. 195, reclamantului i-a fost permisă deschiderea şi operarea magazinelor duty-free în punctele de trecere terestră, navală şi aeriană a frontierei vamale. În conformitate cu acest decret, magazinele duty-free aveau dreptul să comercializeze mărfurile importate fără a plăti taxele vamale (a se vedea mai jos).
Reclamantul a fost înregistrat în Republica Moldova în anul 1998. Acţiunile lui aparţineau unor investitori moldoveni, americani şi britanici şi, prin urmare, ea a fost catalogată ca o întreprindere cu investiţii străine şi, astfel, beneficia de facilităţi şi garanţii speciale prevăzute de Legea privind investiţiile străine (a se vedea mai jos).
La 12 iunie 1997, reclamantul a semnat un contract cu Biroul Vamal Leuşeni, care se află la frontiera între Republica Moldova şi România, privind deschiderea magazinelor duty-free pe teritoriul biroului vamal. Contractul nu conţinea nicio prevedere privind durata lui. Contractul a fost aprobat de şeful Departamentului vamal al Guvernului şi de ministrul Securităţii Naţionale.
La 3 iulie 1998 şi 2 decembrie 1998, întreprinderea a obţinut două licenţe pentru operarea magazinului duty-free şi a barului duty-free în cadrul magazinului, la Biroul Vamal Leuşeni. Licenţele au fost emise în conformitate cu Decretul Preşedintelui nr. 195 din 10 iunie 1994 şi nu conţineau nicio prevedere privind durata lor. Pentru deschiderea magazinului şi a barului, reclamantul a procurat echipament necesar şi a construit clădiri.
La 24 aprilie 2002, Parlamentul a introdus o modificare la Codul vamal prin care în viitor activitatea magazinelor duty-free a fost limitată la teritoriul aeroporturilor internaţionale şi la bordul aeronavelor care efectuează curse internaţionale (articolul 51: a se vedea mai jos).
La 18 mai 2002, Departamentul vamal a dispus lichidarea tuturor magazinelor duty-free care nu erau amplasate în aeroporturile internaţionale sau la bordurile aeronavelor care efectuau curse internaţionale („decizia”).
2. Acţiunea judiciară intentată de reclamant împotriva deciziei
La 12 iunie 2002, reclamantul, împreună cu alte întreprinderi afectate în mod similar, au intentat o acţiune judiciară la Curtea de Apel a Republicii Moldova împotriva acestei decizii.
Reclamantul a susţinut inter alia că temeiurile pe care s-a bazat Departamentul vamal la lichidarea magazinului şi a barului duty-free nu erau enumerate în lista exhaustivă a temeiurilor pentru lichidarea unor astfel de magazine prevăzute în articolul 56 al Codului vamal.
Mai mult, în lumina articolului 46 al Legii nr. 780, noile modificări la Codul vamal nu puteau produce efecte în mod retroactiv şi puteau fi interpretate doar ca limitând deschiderea magazinelor duty-free pe viitor, şi nu ca temei pentru a le lichida pe cele deja înfiinţate.
Potrivit reclamantului, această decizie era în contradicţie cu articolul 40 al Legii privind investiţiile străine (a se vedea mai jos), care stipula că activitatea întreprinderii cu investiţii străine nu putea fi întreruptă forţat decât prin decizia Guvernului Republicii Moldova sau a instanţei judecătoreşti competente, şi numai în cazul în care activitatea acesteia încalcă flagrant prevederile legislaţiei Republicii Moldova şi stipulările documentelor de constituire a întreprinderii.
În continuare, reclamantul a declarat că, în conformitate cu articolul 43 al Legii privind investiţiile străine, în cazul adoptării unor noi acte legislative mai puţin favorabile, întreprinderile cu investiţii străine aveau dreptul să se conducă de legislaţia în vigoare anterior timp de zece ani. Termenul de zece ani a început să curgă de la data intrării în vigoare a noilor acte legislative. Mai mult, al doilea alineat al aceluiaşi articol prevedea expres că întreprinderile cu investiţii străine, care beneficiau de facilităţi vamale în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova anterior în vigoare, aveau dreptul să beneficieze de aceste facilităţi şi după intrarea în vigoare a noii legislaţii.
3. Hotărârea Curţii de Apel a Republicii Moldova
La 26 iunie 2002, Curtea de Apel a Republicii Moldova a hotărât în favoarea reclamantului şi a anulat decizia, bazându-se inter alia pe următoarele motive:
„...Conform alineatului doi al articolului 43 al Legii privind investiţiile străine, investitorii străini şi întreprinderile cu investiţii străine, care beneficiau de facilităţii vamale, fiscale şi de altă natură în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova anterior în vigoare, au dreptul să se folosească de aceste facilităţi şi după intrarea în vigoare a noii legislaţii.
...
Instanţa judecătorească consideră că prin această decizie a fost încălcat dreptul reclamantului la proprietate garantat de articolul 46 al Constituţiei ... şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie...”
Departamentul vamal a contestat această hotărâre la Curtea Supremă de Justiţie.
4. Decizia Curţii Supreme de Justiţie
La 11 septembrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul Departamentului vamal, a casat hotărârea Curţii de Apel şi a respins cererea reclamantului. Motivele invocate de Curtea Supremă de Justiţie sunt următoarele:
„... Decizia nu a dus la sistarea activităţii magazinelor duty-free în general, ci doar a activităţii lor în unele locuri. Prin urmare, concluzia Curţii de Apel, conform căreia întreaga afacere a investitorilor străini în acest domeniu a fost sistată din cauza acestei decizii, este incorectă...
Articolul 51 al Codului vamal, care a fost modificat, defineşte magazinul duty-free drept un regim vamal care constă în comercializarea mărfurilor sub supraveghere vamală, în locuri special amenajate, amplasate în aeroporturile internaţionale şi la bordul aeronavelor. Prin această prevedere, factorii de decizie au reglementat şi au limitat amplasarea acestor magazine, dar nu au împiedicat funcţionarea acestora. Prin urmare, motivul invocat de Curtea de Apel, conform căruia a fost încălcat dreptul investitorilor străini de a-şi desfăşura activitatea, nu are nici un suport legal. Reclamanţii nu sunt împiedicaţi să-şi deschidă magazinele duty-free în locurile permise de lege. ... În consecinţă, activitatea magazinelor duty-free a fost adusă prin această decizie în concordanţă cu noile prevederi ale Codului vamal, însă ea nu a impus reclamanţilor să-şi sisteze afacerea ...”
Curtea Supremă de Justiţie nu s-a pronunţat asupra argumentului reclamantului şi a constatării Curţii de Apel privind aplicabilitatea paragrafului 2 alineatul 2 al articolului 43 al Legii privind investiţiile străine. Decizia sa este irevocabilă.
B. Dreptul şi practica interne relevante
1. Extrase relevante din Constituţia Republicii Moldova
Articolul 46. Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia
„(1) Dreptul la proprietate privată ... [este] garantat.
(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.
...”
2. Decretul Preşedintelui nr. 195 din 10 iunie 1994
Articolul 3
„Mărfurile din import, destinate comercializării prin magazinele duty-free ... se exceptează de la plata taxelor vamale;
...
Magazinele duty-free pot fi amplasate numai în incinta punctelor de trecere a frontierei aeriene, terestre şi navale... .”
3. Legea privind investiţiile străine din 1 aprilie 1992
Articolul 1. Dreptul aplicabil
„...
3... Actele legislative care contravin prezentei Legi în partea referitoare la investiţiile străine nu sunt aplicabile.
...”
Articolul 35. Facilităţi vamale pentru bunurile aduse
„1. Valorile materiale prevăzute la art. 3 al prezentei Legi, în calitate de bunuri [automobile, echipament, echipament de oficiu, materie primă...] ce constituie aportul la formarea şi majorarea capitalului social al întreprinderii sunt scutite de taxe vamale.
...”
Articolul 36. Facilităţi vamale la importuri şi exporturi
„...
2. Întreprinderea cu investiţii străine se scuteşte de plata taxelor vamale pentru acele bunuri (materie primă, ...), importate pentru a fi folosite la fabricarea articolelor pentru export.”
Articolul 39. Garanţii în caz de naţionalizare sau expropriere a investiţiilor străine
„1. În Republica Moldova investiţiilor străine li se acordă siguranţă şi protecţie deplină.
2. Investiţiile străine nu pot fi expropriate, naţionalizate sau supuse altor măsuri similare decât prin lege sau în temeiul unei legi şi numai în cazul apărării intereselor naţionale, şi cu acordarea unei compensaţii.
3. Compensaţia trebuie să corespundă valorii investiţiei alienate potrivit evaluării, efectuate nemijlocit înainte de momentul în care exproprierea, naţionalizarea sau alte măsuri similare au devenit publice. Ea va fi plătită în termen de trei luni de la momentul aplicării măsurii respective, incluzând dobânda bancară aferentă, calculată până la data plăţii. Suma compensaţiei se plăteşte persoanei împuternicite în valuta în care a fost efectuată investiţia şi poate fi transferată peste hotare neîngrădit.
4. Plata compensaţiei este asigurată de organul de stat împuternicit cu realizarea exproprierii, naţionalizării sau altor măsuri similare. Organul de stat va asigura valoarea şi modul de plată ale compensaţiei, cel târziu până la momentul aplicării sancţiunilor respective. Dacă organul de stat nu dispune de mijloacele financiare necesare, plata compensaţiei se va face de la bugetul de stat.
5. Investitorul afectat are dreptul să ceară, în modul stabilit de legislaţie, verificarea legalităţii exproprierii, naţionalizării sau altor măsuri similare, precum şi a corectitudinii cuantumului compensaţiei.”
Articolul 40. Garanţii în caz de întrerupere forţată şi de suspendare a activităţii
„1. Activitatea întreprinderii cu investiţii străine nu poate fi întreruptă forţat decât prin decizia Guvernului Republicii Moldova, sau a instanţei judecătoreşti competente şi numai în cazul în care activitatea acesteia încalcă flagrant prevederile legislaţiei Republicii Moldova şi stipulaţiile documentelor de constituire a întreprinderii...
2. Dacă din iniţiativa organului administraţiei de stat, în scopul verificării, a fost suspendată activitatea întreprinderii cu investiţii străine şi nu au fost descoperite încălcări ale prevederilor legislaţiei Republicii Moldova şi ale stipulaţiilor documentelor de constituire a întreprinderii, organul respectiv va recupera pierderile suportate de întreprindere, inclusiv profitul ratat. În cazul în care organul administrativ respectiv nu dispune de mijloacele necesare, compensaţia pierderilor se va recupera de la bugetul de stat.
3. Valorile materiale ale investitorului străin care se disponibilizează în legătură cu lichidarea întreprinderii sau retragerea investitorului străin pot fi duse peste hotare fără licenţă.
... ”
Articolul 43. Garanţii în legătură cu modificarea legislaţiei
„1. În cazul adoptării unor noi acte legislative care vor schimba condiţiile de activitate a întreprinderii cu investiţii străine înfiinţate până la adoptarea unor asemenea acte, întreprinderea respectivă, în termen de zece ani de la data intrării în vigoare a noilor acte legislative, are dreptul să se conducă de legislaţia Republicii Moldova în vigoare la data înfiinţării întreprinderii.
2. Prevederile punctului 1 nu se extind asupra legislaţiei vamale, fiscale, antimonopol, financiare, monetare de credite, valutare, precum şi asupra legislaţiei care reglementează asigurarea securităţii statului, protecţia mediului înconjurător, ordinii publice, moralităţii şi sănătăţii populaţiei.
Investitorii străini şi întreprinderile cu investiţii străine care beneficiau de facilităţi vamale, fiscale şi de altă natură în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova anterior în vigoare au dreptul să se folosească de aceste facilităţi şi după intrarea în vigoare a noii legislaţii. ...”
4. Codul vamal al Republicii Moldova, modificat la 24 aprilie 2002
Articolul 51
„Magazinul duty-free – un regim vamal care constă în comercializarea mărfurilor sub supraveghere vamală, în locuri special amenajate, amplasate în aeroporturile internaţionale şi la bordul aeronavelor.
Articolul 56
„Un magazin duty-free poate fi lichidat dacă expiră termenul de valabilitate al licenţei sale de înfiinţare, dacă licenţa este anulată sau dacă este retrasă în modul stabilit de legislaţie.”
5. Legea nr. 780 din 27 decembrie 2001
Articolul 46 § 1
„Actul legislativ produce efecte numai în timpul cât este în vigoare şi nu poate fi retroactiv sau ultraactiv.”
6.Acord între Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Washington la 21 aprilie 1993
Articolul II
„3. (a) Investiţiilor li se va acorda, permanent, un tratament corect şi echitabil, ele beneficiind de protecţie şi siguranţă deplină, şi nu li se va acorda în nici un caz un tratament mai puţin favorabil decât cel prevăzut de dreptul internaţional.
b) Nici una dintre Părţi, în nici un caz, nu va fi împiedicată, prin măsuri arbitrare sau discriminatorii, în dirijarea, operarea, întreţinerea, folosirea, fructificarea, achiziţionarea, extinderea ori dispoziţia investiţiilor. În scopul soluţionării oricărui diferend, conform Articolelor VI şi VII, o măsură poate fi arbitrară sau discriminatorie indiferent de faptul că o parte a dispus sau a exercitat dreptul la o examinare a acestei măsuri în curţile sau tribunalele administrative ale Părţii.
c) Fiecare Parte va respecta orice obligaţiune, posibilă a fi asumată, referitoare la investiţii.
...”
Articolul III
„1. Investiţiile nu vor fi expropriate sau naţionalizate, fie direct sau indirect, prin măsuri echivalente exproprierii sau naţionalizării (expropriere) cu excepţia: în scop public; în bază non-discriminatorie; a plăţii unei compensări prompte, adecvate şi efective; şi conform procedurilor stabilite de legile respective şi principiile generale ale tratamentului prevăzut la articolul II 3). Compensarea va fi echivalentă valorii de piaţă a investiţiei expropriate imediat înaintea finalizării acţiunii de expropriere sau înaintea momentului când aceasta a devenit public cunoscută, indiferent de faptul care a intervenit în primul rând; va fi calculată într-o valută liber convertibilă la o rată de schimb predominantă pe piaţă la acea dată; va fi plătită fără întârziere; va include dobânda calculată la o rată comercială rezonabilă de la data exproprierii; va fi complet realizabilă; va fi liber transferabilă.”
7. Scrisoarea de la Comisia parlamentară pentru economie, industrie, buget şi finanţe
La 31 iulie 2001, Comisia Parlamentului Republicii Moldova pentru economie, industrie, buget şi finanţe a răspuns la o interpelare a reclamantului privind interpretarea articolului 43 al Legii privind investiţiile străine. În scrisoarea semnată de preşedintele Comisiei, dl N. B., el a menţionat următoarele:
„Alineatul 1 al articolului 43 prevede că, în cazul adoptării unor noi acte legislative care vor schimba condiţiile de activitate a întreprinderii cu investiţii străine înfiinţată până la adoptarea unor asemenea acte, întreprinderea respectivă, în termen de zece ani de la data intrării în vigoare a noilor acte legislative, are dreptul să se conducă de legislaţia Republicii Moldova în vigoare la data înfiinţării întreprinderii.
Regula de mai sus este o regulă generală, care se referă la orice acte legislative care schimbă condiţiile generale de activitate a întreprinderii cu investiţii străine.
Paragraful 1 al alineatului 2 enumeră tipuri de legislaţie asupra cărora nu se aplică regula din alineatul 1, şi care se aplică chiar din momentul intrării lor în vigoare.
Paragraful 2 al alineatului 2 prevede excepţii la paragraful 1 al alineatului 2. Aceste excepţii se referă doar la facilităţi (înlesniri, scutiri de plăţi etc.), care erau prevăzute în lege la momentul înfiinţării întreprinderii.
Prin urmare, paragraful 2 al alineatului 2 nu contravine prevederilor paragrafului 1 al alineatului 2, ci explică faptul că întreprinderile cu investiţii străine, care beneficiau de facilităţii vamale, fiscale şi de altă natură în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova anterior în vigoare, au dreptul să se folosească de aceste facilităţi zece ani după intrarea în vigoare a noii legislaţii.”
În observaţiile sale din octombrie 2005, Guvernul a susţinut că scrisoarea de mai sus nu a fost semnată de preşedintele Comisiei pentru economie, industrie, buget şi finanţe a Parlamentului, ci de un membru ordinar al acestei Comisii şi că, în orice caz, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, aceasta nu putea fi considerată ca o interpretare oficială a articolului 43 al Legii privind investiţiile străine, ci ca o simplă explicaţie. El a solicitat Curţii să nu admită scrisoarea în calitate de probă.
8. Practica judiciară relevantă prezentată de către părţi
Reclamantul a prezentat Curţii o decizie a Curţii de Apel a Republicii Moldova în cauza Bimer S.A. versus Vama Ungheni, în care a fost decisă o chestiune similară. În acea cauză reclamantul a contestat cu succes lichidarea unui alt magazin duty-free al său, care funcţiona la punctul vamal Ungheni, în baza aceloraşi temeiuri ca şi în prezenta cauză. Prin decizia sa irevocabilă din 9 iulie 2002, Curtea de Apel a constatat inter alia că reclamantul avea dreptul să se bazeze pe paragraful 2 alineatul 2 al articolului 43 al Legii privind investiţiile străine şi că articolul 51 al Codului vamal, în varianta modificată, nu se putea aplica în cauza reclamantului, deoarece, în conformitate cu articolul 46 al Legii nr. 780, acesta nu putea avea efect retroactiv asupra magazinelor duty-free deschise înainte de adoptarea modificărilor.
PRETENŢII
Reclamantul a pretins că lichidarea magazinului şi a barului său duty-free a constituit o încălcare a drepturilor sale prevăzute de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. În special, el a susţinut că noul articol 51 al Codului vamal nu se putea aplica retroactiv magazinelor duty-free deja existente; că articolul 56 al Codului vamal conţinea o listă exhaustivă de temeiuri pentru lichidarea unui magazin duty-free şi temeiul invocat de autorităţile naţionale nu era prevăzut în el; şi, în final, că, în conformitate cu articolul 43, el avea dreptul să se conducă de legislaţia anterior în vigoare în următorii zece ani. Reclamantul a conchis că lichidarea magazinului şi a barului său duty-free nu s-a bazat pe lege şi nu a servit unei utilităţi publice.
O consecinţă a lichidării a fost imposibilitatea reclamantului de a folosi clădirile pe care le-a construit în zona vamală cu scopul administrării magazinului şi a barului duty-free. Transformarea lor pentru a fi folosite în alt scop, dacă şi ar fi posibilă, ar implica costuri mari, re-echipare esenţială şi obţinerea unei noi autorizaţii din partea statului. Chiar dacă presupunem că o astfel de investiţie ar fi fost făcută, rămâne discutabil faptul dacă folosirea clădirilor ar fi fost profitabilă.
ÎN DREPT
Pretinsa violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie
Reclamantul pretinde violarea articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, care prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”.
Guvernul a susţinut că magazinul şi barul duty-free nu era unicul gen de activitate prevăzut de documentele de constituire ale reclamantului. Prin urmare, ar fi incorect de afirmat că, prin lichidarea magazinului şi a barului duty-free, întreaga activitate a reclamantului a fost întreruptă.
Reclamantul avea dreptul să deschidă magazinul şi barul duty-free în aeroport sau la bordul aeronavelor. În acelaşi timp, reclamantul nu a fost lipsit de bunurile sale, deoarece el putea folosi clădirile fostului magazin duty-free în alte scopuri şi putea vinde mărfurile într-un regim obişnuit, fără statut de duty-free. Prin urmare, măsura aplicată reclamantului poate fi caracterizată doar ca un control asupra folosirii proprietăţii.
Ingerinţa în dreptul de proprietate al reclamantului a avut loc în conformitate cu noul articol 51 al Codului vamal şi, prin urmare, această măsură a fost prevăzută de lege şi a urmărit interesul public de prevenire sau reducere a numărului abaterilor de natură financiară sau fiscală.
Potrivit Guvernului, regimul duty-free de care beneficia reclamantul în baza condiţiilor din licenţele sale nu a inclus „facilităţi vamale, fiscale şi de altă natură” în sensul paragrafului 2 alineatul 2 al articolului 43 al Legii privind investiţiile străine şi, prin urmare, reclamantul nu se putea baza pe această prevedere şi spera ca legislaţia în vigoare să fie aplicată în cazul său în următorii zece ani.
Guvernul a susţinut că „facilităţile vamale, fiscale şi de altă natură” menţionate în paragraful 2 alineatul 2 al articolului 43 s-au referit doar la facilităţile prevăzute în articolele 35 şi 36 ale Legii privind investiţiile străine.
De asemenea, el a susţinut că, având în vedere că Legea privind investiţiile străine şi Codul vamal sunt legi organice, urmează a fi aplicată legea mai nouă, adică Codul vamal.
În calitate de argument final în sprijinul poziţiei sale, conform căruia regimul duty-free nu include „facilităţi vamale, fiscale şi de altă natură” în sensul paragrafului 2 alineatul 2 al articolului 43, Guvernul a prezentat o scrisoare de la Departamentul vamal, care, potrivit lui, era unica instituţie în drept să dea explicaţii asupra legislaţiei vamale. În acea scrisoare, Departamentul vamal şi-a reafirmat poziţia din procedurile naţionale, conform căreia regimul duty-free nu includea „facilităţi vamale, fiscale şi de altă natură” în sensul paragrafului 2 alineatul 2 al articolului 43 al Legii privind investiţiile străine.
Reclamantul a declarat că vânzarea mărfurilor în magazinul şi barul său duty-free era unica sa activitate. El a declarat că Legea privind investiţiile străine prevedea în mod clar că investiţiilor străine li se acordă siguranţă şi protecţie deplină. Aşa prevedea articolul 39 al Legii. În opinia reclamantului, această lege a fost creată cu scopul de a încuraja investitorii străini să investească banii lor în economia moldovenească, în condiţii de siguranţă, fără a se teme de o eventuală modificare a legislaţiei sau de o schimbare a cursului politic al Republicii Moldova. În astfel de circumstanţe, ambiguitatea textului privind garanţiile acordate prin această lege ar fi trebuit să fie interpretate în favoarea sa. Dacă statul interpretează contradicţiile din legislaţie în beneficiul său, aceasta constituie o încălcare a principiului legalităţii şi, prin urmare, o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor sale.
Reclamantul a susţinut că legislaţia aplicată în cazul său nu a fost previzibilă şi că, prin urmare, ingerinţa în dreptul său de proprietate nu era în conformitate cu legea.
În special, reclamantul s-a referit la garanţiile prevăzute în articolul 43 al Legii privind investiţiile străine.
Mai mult, principiul neretroactivităţii actelor legislative prevăzut în articolul 46 al Legii nr. 780 a fost încălcat de către autorităţi prin aplicarea noului articol 51 al Codului vamal situaţiei magazinelor duty-free deschise în anul 1998.
Lichidarea magazinelor duty-free a fost, de asemenea, ilegală din cauza că a fost efectuată cu încălcarea articolului 56 al Codului vamal, care enumeră în mod exhaustiv temeiurile de lichidare a magazinelor duty-free. Acest articol nu prevede nimic despre lichidarea unui magazin duty-free pe temei de modificare a legislaţiei.
Reclamantul a declarat că, într-un caz similar, soluţionat de instanţele judecătoreşti moldoveneşti printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 9 iulie 2002, legislaţia enumerată mai sus a fost interpretată şi aplicată diferit (a se vedea „Dreptul şi practica interne relevante” de mai sus). Totuşi, autorităţile moldoveneşti nu s-au conformat niciodată acelei hotărâri judecătoreşti.
Luând în consideraţie că 60 % din acţiunile întreprinderii aparţineau unui rezident al Statelor Unite, tratamentul aplicat întreprinderii era contrar prevederilor Acordului încheiat între Statele Unite ale Americii şi Republica Moldova privind încurajarea şi protecţia reciprocă a investiţiilor.
De asemenea, reclamantul a susţinut că ingerinţa a fost disproporţională şi că nu a fost respectat un echilibru just dintre interesul public şi drepturile sale individuale şi că, astfel, ingerinţa a constituit o povară excesivă pentru el.
Posibilitatea teoretică pentru reclamant de a strămuta magazinul şi barul său duty-free în conformitate cu noul articol 51 al Codului vamal a fost exclusă, deoarece aceasta ar fi necesitat investiţii suplimentare majore, ceea ce nu a fost prevăzut de planul investiţional iniţial, şi, mai mult, reclamantul nu ar fi avut nicio garanţie că, după o astfel de realocare, legea nu ar fi fost modificată din nou şi el nu ar fi pierdut afacerea sa din nou.
De asemenea, reclamantul a susţinut că ingerinţa a reprezentat o lipsire de proprietate şi că statul nu a plătit nicio compensaţie.
Curtea notează că Guvernul pârât nu a argumentat că reclamantul nu a folosit căile de recurs interne şi, prin urmare, ea nu găseşte necesar să examineze această chestiune. În lumina observaţiilor părţilor, Curtea consideră că cererea ridică chestiuni importante de fapt şi de drept atât în privinţa drepturilor materiale, cât şi a celor procedurale, care sunt de o aşa complexitate, încât determinarea lor să depindă de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi considerată ca vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei, şi niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară cererea admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.
T.L. EarlyNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy