Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 36748/05
depusă de către Viorica BOGATU
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), statuînd la 27 aprilie 2010 în Cameră compusă din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Mihai Poalelungi,
Nebojša Vučinić, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier adjunct al Secţiei,
Examinînd sus-numita cerere, depusă la 29 septembrie 2005,
Examinînd declaraţia Guvernului Republicii Moldova din 12 februarie 2009 în care a fost solicitată radierea de pe rol a cererii reclamantei şi observaţiile reclamantei asupra acestei declaraţii,
Examinînd declaraţia adiţională a Guvernului din 15 iulie 2009 şi observaţiile reclamantei asupra acesteia,
Deliberînd, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamanta, dna Viorica Bogatu, este cetăţeană a Republicii Moldova, s-a născut în 1957 şi locuieşte în Chişinău. Ea a fost reprezentat în faţa Curţii de dl V. Gribincea, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.
Circumstanţele cauzei, după cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
Reclamanta activa în funcţie de jurnalist TV în cadrul Companiei de Stat „Teleradio-Moldova” („Compania”), care, la momentul respectiv, emitea singurul canal public de televiziune şi post de radio cu acoperire naţională din Moldova.
În 2004, în urma mai multor proteste contra cenzurii în cadrul Companiei, Guvernul a decis să reorganizeze Compania. A fost organizat un concurs de angajare a jurnaliştilor şi, ca urmare, mulţi dintre jurnalişti care au protestat anterior contra cenzurii nu au fost selectaţi. Reclamanta era unul dintre jurnaliştii care nu au fost selectaţi. Rezultatele concursului au fost anunţate la 26 iulie 2004.
La 27 iulie 2004, aproximativ o sută de jurnalişti din cadrul Companiei au organizat o conferinţă de presă în faţa sediului central al Companiei. Aceştia şi-au exprimat nemulţumirea faţă de rezultatele concursului şi au pretins că concursul a fost incorect şi că membrii juriului au fost părtinitori din punct de vedere politic.
La aceeaşi dată, Sectorul e Poliţie Centru a calificat drept contravenţie administrativă acţiunile reclamantei de a fi participat la o demonstraţie neautorizată.
La 8 octombrie 2004, Judecătoria sect. Centru a stabilit că reclamanta era vinovată şi i-a aplicat o amendă de 180 lei MDL (14 EUR, la acea dată).
Reclamanta a atacat hotărîrea cu apel, susţinînd, printre altele, că amenda constituia o ingerinţă nejustificată în dreptul său la libertatea de întrunire.
La 11 noiembrie 2004, Curtea de Apel Chişinău a respins apelul, în absenţa reclamantei.
PLÎNGERILEReclamanta s-a plîns, în temeiul Articolului 6 din Convenţie, că ea nu a fost citată la audieri în şedinţa instanţei de apel.Ea s-a plîns, de asemenea, în temeiul Articolului 11 din Convenţie, că sancţiunea administrativă care i-a fost aplicată a încălcat dreptul său la libertatea de întrunire.
ÎN DREPT
La 12 februarie 2009, Guvernul a informat Curtea că propune să facă o declaraţie unilaterală în vederea soluţionării chestiunilor invocate în cererea reclamantei. Guvernul a recunoscut că a existat o încălcare drepturilor reclamantei, garantate de articolul 6 § 1 din Convenţie, prin omisiunea de a fi citată pentru audieri în instanţa de apel. Guvernul s-a angajat să plătească reclamantei 1.000 (una mie) EUR în vederea compensării prejudiciului moral şi 850 EUR pentru costuri şi cheltuieli. Aceste sume urmau a fi convertite în lei moldoveneşti la rata aplicabilă la data plăţii şi exceptate de orice taxe care ar putea fi percepute. Guvernul s-a angajat să plătească sumele date în termen de trei luni de la data notificării deciziei adoptate de Curte, în temeiul articolului 37 § 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. În cazul neachitării acestor sume în perioada de trei luni menţionată, Guvernul s-a angajat să achite o dobîndă de întîrziere din momentul expirării perioadei respective, la o rată echivalentă cu rata minimă de împrumut a Băncii Centrale Europene pe durata perioadei de întîrziere, plus trei procente. Guvernul a mai solicitat Curţii să radieze de pe rol cererea reclamantei, în conformitate cu articolul 37 din Convenţie. Guvernul nu a recunoscut existenţa unei încălcări a Articolului 11 din Convenţie şi a solicitat Curţii să declare inadmisibilă această plîngere.
Într-o scrisoare din 8 iunie 2009, reclamanta şi-a exprimat opinia că declaraţia unilaterală a Guvernului nu ar trebui să fie acceptată de către Curte, deoarece Guvernul nu a recunoscut încălcarea Articolului 11 din Convenţie. Reclamanta a prezentat argumente întru susţinerea poziţiei sale, precum că ar fi existat o încălcare a Articolului 11 în cauza dată.
La 15 iulie 2009, Guvernul a rectificat declaraţia sa unilaterală şi a recunoscut că a existat şi o încălcare a Articolului 11 din Convenţie. Guvernul a propus, de asemenea, o sumă mai mare - 4300 EUR - în vederea compensării oricărui prejudiciu cauzat, precum şi pentru costuri şi cheltuieli.
În scrisorile din 07 august 2009, 12 octombrie 2009 şi 11 februarie 2010, reclamanta şi-a exprimat din nou poziţia că declaraţia Guvernului ar trebui să fie respinsă de către Curte. Reclamanta a menţionat, între altele, că declaraţia nu a fost suficientă pentru ca să-i fie anulată constatarea contravenţiei care a vizat convingerile ei, că Guvernul nu s-a angajat să informeze Procuratura Generală, Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerului Afacerilor Interne asupra motivelor pentru care a recunoscut existenţa încălcărilor drepturilor reclamantei garantate de Convenţie, că Guvernul a omis să ia măsuri legislative prin care organizatorii de demonstraţii spontane să fie scutiţi de obligaţia de a notifica autorităţile locale şi, în sfârşit, că suma propusă pentru costuri şi cheltuieli a fost insuficientă.
În scrisorile din 21 septembrie şi 4 decembrie 2009, Guvernul a menţionat că, în conformitate cu Legea cu privire la Agentul guvernamental, Agentul guvernamental este obligat sa informeze Procurorul General, Consiliul Superior al Magistraturii şi alte organe de stat direct responsabile pentru încălcarea hotărârilor Curţii şi deciziile în care au fost stabilite sau recunoscute încălcări ale Convenţiei. Prin urmare, era de prisos ca asemenea angajamente să fie stipulate într-o declaraţie unilaterală.
De asemenea, Guvernul a atras atenţia asupra prevederilor Codului cu privire la contravenţiile administrative (din 29.03.1985), în conformitate cu care „dacă persoana supusă unei sancţiuni administrative n-a comis, în decurs de un an după executarea sancţiunii, o nouă contravenţie administrativă, se consideră, că această persoană n-a fost supusă sancţiunii administrative” (art. 38). Guvernul a menţionat că reclamanta nu a are vreo consemnare în acest sens, ca rezultat al sancţiunii aplicate ei prin hotărârea Judecătoriei Centru din 8 octombrie 2004. Potrivit Guvernului, noua Lege privind întrunirile, adoptată în 2008, reglementează chestiunile privind întrunirile spontane. În special, în art. 3, întrunirile spontană sînt definite ca „întrunire... pentru care procedura ordinară de notificare [a autorităţilor publice] nu este posibilă”.
Curtea notează că Articolul 37 din Convenţie prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide scoaterea de pe rol a unei cereri, atunci cînd circumstanţele conduc la una dintre concluziile specificate la literele (a), (b) sau (c), paragraful 1 al acestui Articol. Articolul 37 § 1 (c) permite Curţii să radieze cererea de pe rol, în particular, dacă:
„pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică”.
Articolul 37 § 1 in fine include prevederea că:
„Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului, garantate prin Convenţie şi prin Protocoalele sale, o cere.”
Curtea notează, de asemenea, că în anumite circumstanţe, ea poate radia o cerere, în conformitate cu Articolul 37 § 1 (c) al Convenţiei, pe baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului, chiar dacă reclamantul doreşte ca examinarea cauzei să fie continuată. În acest scop, Curtea va examina minuţios declaraţia în lumina principiilor rezultate din jurisprudenţa sa, în special, hotărîrea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar v. Turcia), [GS], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI, şi Melnic c. Moldovei, nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).
Examinînd natura recunoaşterii din conţinutul declaraţiilor unilaterale ale Guvernului în raport cu argumentele expuse de către reclamantă în legătură cu aceste declaraţii şi cu contra-argumentele Guvernului, precum şi examinînd mărimea sumelor propuse de Guvern în calitate de compensare, sume care sînt concordante cu cele acordate în cazuri similare (a se vedea: Roşca şi alţii c. Moldova, nr. 25230/02, 25203/02, 27642/02, 25234/02 şi 25235/02, § 49, 27 martie 2008; Russu c. Moldova, nr. 7413/05, § 32, 13 noiembrie 2008), Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (Articolul 37 § 1 (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar, citat mai sus, şi Meriakri c. Moldovei ((radiere de pe rol), nr. 53487/99, 1 martie 2005)).
În lumina consideraţiunilor expuse mai sus, Curtea este satisfăcută de respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi Protocoalele sale fapt care nu cere Curţii continuarea examinării cererii (Articolul 37 § 1 in fine).
În consecinţă, cererea urmează să fie radiată de pe rol.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
Decide să radieze cererea de pe rol.
Lawrence Early Nicolas Bratza
Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy