Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 35436/08
Stanislav BOGDANOVICI
contra Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), întrunită la 17 septembrie 2013 într-un Comitet compus din:
Ján Šikuta, preşedinte,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria, judecători,
şi Marialena Tsirli, grefier adjunct al Secţiei,
Examinînd cererea menţionată supra, depusă la 24 iunie 2008,
Examinînd declaraţia prezentată de către Guvernul pîrît la 15 aprilie 2013 prin care a solicitat Curţii radierea cererii de pe rol şi replica reclamantului la această declaraţie,
Deliberînd, decide următoarele:
CIRCUMSTANŢELE CAUZEI ŞI PROCEDURA
1. Reclamantul, dl Stanislav Bogdanovici, este un cetăţean al Republicii Moldova, născut în 1983 şi locuieşte în Străşeni. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl V. Râhlea, avocat ce îşi desfăşoară activitatea în Chişinău.
2. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl L. Apostol.
3. Circumstanţele cauzei, după cum au fost prezentate de către părţi, pot fi rezumate după cum urmează.
4. La 20 noiembrie 2005 reclamantul a fost arestat şi plasat în detenţie, fiind acuzat de furt. Reclamantul a pretins că după arestarea sa el ar fi fost supus relelor tratamente cu scopul de a-l impune să-şi recunoască vina.
5. La 14 iunie 2006 reclamantul a fost recunoscut vinovat pentru furt şi condamnat la 8 ani închisoare. La 21 noiembrie 2007 Curtea de Apel Chişinău a admis parţial apelul declarat de reclamant şi a redus pedeapsa la cinci ani şi două luni. La 5 martie 2008 Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul declarat de reclamant.
6. În acelaşi timp, reclamantul s-a plîns procuraturii despre pretinsele rele tratamente. Cu toate acestea, aparent, plîngerea lui nu a avut succes.
7. Pe toată perioada detenţiei sale, reclamantul a fost deţinut în două instituţii penitenciare. În particular, el a fost deţinut, cu trei ocazii diferite în Penitenciarul nr. 13 pe parcursul următoarelor perioade: 14 decembrie 2005 – 4 februarie 2007 (prima perioadă de detenţie), 5 aprilie 2007 – 19 aprilie 2007 ( cea de-a doua perioadă de detenţie) şi 10 mai 2007 – 7 februarie 2008 (cea de-a treia perioadă de detenţie). Restul perioadei, reclamantul a fost deţinut în Penitenciarul nr. 9.
8. Capătul de cerere privind condițiile de detenţie în ceea ce priveşte cea de-a treia perioadă de detenție a fost comunicată Guvernului.
PLÎNGERI
9. Reclamantul s-a plîns în temeiul articolului 3 din Convenţie că el a fost supus relelor tratamente şi, întru susţinerea alegaţiilor sale, a invitat Curtea să ia legătura cu persoanele care au fost codeţinute cu el în celulă şi care puteau să confirme pretenţiile lui.
10. De asemenea, reclamantul s-a plîns în temeiul articolului 3 din Convenţie despre relele condiţii de detenţie în Penitenciarul nr. 13.
11. Mai mult, reclamantul s-a plîns în temeiul articolului 5 din Convenţie că menţinerea lui în arest preventiv nu a fost bazată pe motive relevante şi suficiente şi că nu au existat temeiuri legale pentru aplicarea arestului preventiv.
12. În cele din urmă, reclamantul a pretins că procesul penal intentat împotriva lui nu au fost echitabil astfel cum prevede articolul 6 din Convenţie şi că a avut o durată excesivă. În plus, a pretins că nu a beneficiat de un remediu efectiv astfel cum prevede articolul 13 din Convenţie, din moment ce instanţele judecătoreşti naţionale au omis să ia în consideraţie argumentele lui.
ÎN DREPT
A. Cu referire la plîngerea invocată în temeiul articolului 3 din Convenție în ceea ce privește condițiile de detenție ale reclamantului în perioada 10 mai 2007 și 7 februarie 2008
13. La 15 aprilie 2013 Guvernul a prezentat Curţii o declarație unilaterală cu următorul conţinut:
“Guvernul recunoaşte că în prezenta cauză a existat o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de articolul 3 din Convenție urmare a condițiilor inadecvate de detenție în perioada 10 mai 2007 și 7 februarie 2008.
Guvernul propune să achite reclamantului o sumă totală de 4000 EUR. Această sumă care va acoperi prejudiciul material şi moral, precum şi costuri şi cheltuieli, va fi convertită în lei moldoveneşti la cursul de schimb aplicabil din ziua plăţii şi va fi scutită de orice taxe aplicabile. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei adoptate de Curte potrivit articolului 37 § 1 din Convenţie. În cazul neachitării acestei sume în termenul celor trei luni, Guvernul va achita o dobîndă la ea, din momentul expirării acelei perioade pînă la data plăţii, la o rată echivalentă cu rata minimă de împrumut a Băncii Centrale Europene pe durata perioadei de întîrziere plus trei procente.
[...]
Guvernul a solicitat Curţii să radieze cererea de pe rol în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) din Convenţie.”
14. Prin scrisoarea din 1 iulie 2013 reclamantul a susţinut că declaraţia unilaterală a Guvernului nu ar trebui să fie acceptată de către Curte, deoarece suma propusă de Guvern era insuficientă. El a pretins să i se acorde despăgubiri în sumă de 40000 EUR cu titlu de prejudiciu material, 60000 EUR cu titlu de prejudiciu moral şi 1500 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli.
15. Curtea notează că articolul 37 din Convenţie prevede că în orice stadiu al procedurii, Curtea poate să decidă radierea unei cereri de pe rol atunci cînd circumstanţele permit să conducă la concluzia specificată la literele (a), (b) sau (c) din paragraful 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) permite Curţii, în special, să radieze cererea de pe rol:
“...pentru orice alt motiv constatat de Curte, care nu mai justifică continuarea examinării cererii.”.
16. Articolul 37 § 1 in fine prevede că:
“Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale o cere.”
17. De asemenea, Curtea notează că în anumite circumstanţe, ea poate radia de pe rol o cerere sau un capăt al acesteia în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) din Convenţie în temeiul unei declaraţii unilaterale a Guvernului pîrît, chiar dacă reclamantul doreşte ca examinarea cauzei să continue. În acest scop, Curtea va examina cu atenţie declaraţia, în lumina principiilor ce reies din jurisprudenţa sa, în special hotărîrea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar v. Turcia, [MC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI, şi Melnic v. Republica Moldova, nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).
18. Ţinînd cont de natura recunoaşterii formulată în declaraţia unilaterală a Guvernului şi suma propusă drept compensare, care este în concordanţă cu sumele acordate în cauze similare (a se vedea Haritonov v. Republica Moldova, nr. 15868/07, 5 iulie 2011), Curtea consideră inoportună examinarea în continuare a acestui capăt de cerere (articolul 37 § 1 (c)) (a se vedea, pentru principii relevante, Tahsin Acar, menţionat supra, şi Meriakri v. Republica Moldova ((radiere de pe rol), nr. 53487/99, 1 martie 2005)).
19. În lumina tuturor considerentelor de mai sus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite în Convenţie şi Protocoalele sale nu cere continuarea examinării acestui capăt de cerere (articolul 37 § 1 in fine).
Prin urmare, cererea trebuie să fie radiată de pe rol.
B. Restul plîngerilor
20. Referitor la plîngerea reclamantului invocată în temeiul articolului 3 din Convenție în ceea ce privește primele două perioade de detenție și plîngerea invocată în temeiul articolului 5, Curtea notează că acestea au fost depuse mai mult peste șase luni de la data la care au avut loc pretinsele încălcări și prin urmare, trebuie să fie declarate inadmisibile în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.
21. În ceea ce priveşte plîngerea reclamantului invocată în temeiul articolul 3 din Convenție privind pretinsa sa maltratare de către colaboratorii de poliție, Curtea notează că reclamantul nu a prezentat vreo dovadă care ar susține alegaţiile sale. În mod similar, Curtea notează că în dosar nu există dovezi care ar sugera că drepturile lui garantate de articolele 6 și 13 au fost încălcate. Prin urmare, acest capăt de cerere este vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respins în conformitate cu articolul 35 § 4 din Convenţie.
Din aceste motive, Curtea în unanimitate
Ia act de termenii declaraţiei Guvernului pîrît şi de modalităţile privind asigurarea respectării angajamentelor prevăzute de acestea;
Decide să radieze de pe rol capătul de cerere referitor la plîngerea reclamantului invocată în temeiul articolului 3 despre relele condiţii de detenţie în Penitenciarul nr. 13 în ceea ce priveşte cea de-a treia perioadă de detenţie, în conformitate cu prevederile articolului 37 § 1 (c) din Convenție;
Declară restul cererii inadmisibilă.
Marialena TsirliJán Šikuta
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy