Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 10722/02
depusă de Leonid BOXAN
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 10 mai 2007, în cadrul unei camere compuse din:
Sir Nicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlG. Bonello,
DlK. Traja,
DlS. Pavlovschi,
DlJ. Šikuta,
DnaP. Hirvelä, judecători,
şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 14 noiembrie 2001,
Având în vedere decizia de a aplica procedura stabilită de articolul 29 § 3 al Convenţiei şi de a examina fondul cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia,
Având în vedere declaraţia cu privire la reglementarea amiabilă din 26 mai 2005 primită de la părţi,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul s-a născut în anul 1916 şi locuieşte în Chişinău.
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
Reclamantul şi tatăl său au fost victime ale represiunilor politice în timpul regimului sovietic. La începutul anilor 1990, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o lege care permitea victimelor represiunilor sovietice să-şi revendice proprietăţile confiscate.
În anul 1999, reclamantul a cerut restituirea casei părinţilor săi, însă consiliul local a respins această cerere.
Reclamantul a intentat o acţiune judiciară împotriva consiliului local privind refuzul ultimului de a restitui casa părinţilor săi.
La 30 septembrie 1999, Tribunalul Chişinău a hotărât în favoarea reclamantului. El a recunoscut dreptul de proprietate al acestuia asupra a două din cele patru apartamente din casă şi a obligat consiliul local să evacueze chiriaşii şi să le acorde alte apartamente. La 1 august 2000, Curtea de Apel a menţinut această hotărâre judecătorească. La 20 decembrie 2000, Curtea Supremă de Justiţie, de asemenea, a menţinut această hotărâre judecătorească. Hotărârea în cauză a devenit irevocabilă şi executorie.
Reclamantul a obţinut un titlu executoriu pe care executorul judecătoresc nu l-a executat.
Reclamantul a depus la consiliul local cel puţin patru cereri scrise, solicitând executarea hotărârii judecătoreşti din 30 septembrie 1999. Consiliul local a răspuns de fiecare dată că nu avea posibilitatea s-o execute din cauza lipsei de fonduri şi a spaţiului locativ alternativ pentru chiriaşii apartamentelor.
Reclamantul a depus cel puţin trei cereri scrise executorului judecătoresc de la Judecătoria sectorului Centru, solicitându-i executarea hotărârii judecătoreşti din 30 septembrie 1999 (şi anume la 10 ianuarie, 6 noiembrie 2001 şi 27 mai 2002).
La 5 iulie 2002, Departamentul de Executare a Deciziilor Judiciare al Ministerului Justiţiei a răspuns printr-o scrisoare că hotărârea judecătorească din 30 septembrie 1999 nu putea fi executată din cauza lipsei spaţiului locativ alternativ pentru chiriaşii apartamentelor.
PRETENŢII
1. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, de neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 30 septembrie 1999, considerând că a fost încălcat dreptul său la o instanţă, care să hotărască într-un termen rezonabil asupra drepturilor sale cu caracter civil.
2. Reclamantul a mai pretins că, din cauza neexecutării hotărârii judecătoreşti din 30 septembrie 1999, el nu a putut dispune de bunurile sale şi, prin urmare, dreptul său la proprietate, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, a fost încălcat.
PROCEDURA
La 11 mai 2004, Curtea a invitat Guvernul să prezinte observaţiile sale scrise pe marginea cererii.
Printr-o scrisoare din 1 iulie 2005, reclamantul a informat Curtea despre acordul de reglementare amiabilă semnat de el cu consiliul local la 26 mai 2005 şi confirmat la aceeaşi dată de către o instanţă judecătorească. Reclamantul a acţionat la recomandarea avocatului său.
Textul acordului prezentat de părţi includea următoarele clauze:
„Conform prezentei tranzacţii:
Leonid Boxan refuză de la executarea titlului executoriu nr. 2/137 din 30 septembrie 1999 şi, implicit, a hotărârii Tribunalului Chişinău din 30 septembrie 1999, privind restituirea apartamentelor nr. 3 şi 4 din casa de pe strada Anton Crihan, 13, Chişinău şi evacuarea din aceste apartamente a locatarilor cu acordarea altui spaţiu locativ. De asemenea, Leonid Boxan refuză la pretenţiile materiale, inclusiv în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, privind repararea prejudiciului cauzat în urma executării tardive a hotărârii judecătoreşti.
Primăria Chişinău, la rândul său, va transfera în contul dlui Leonid Boxan suma de USD 55,000 (cincizeci şi cinci mii dolari SUA), bani ce au fost alocaţi prin decizia Consiliului municipal Chişinău din 17 martie 2005 pentru schimbarea modului de executare a hotărârii judecătoreşti şi încheierea tranzacţiei amiabile.
...
Efectele şi consecinţele încheierii tranzacţiei de împăcare ambele părţi le cunosc.”
După ce a primit suma prevăzută în acord, prin scrisoarea sa din 1 iulie 2005, reclamantul şi-a retras pretenţiile sale privind repararea prejudiciului material. Totuşi, el a pretins că acordul nu se referea la repararea prejudiciului moral sau la costuri şi cheltuieli, chestiuni care trebuiau să fie decise de Curte.
Guvernul a susţinut că, în urma încheierii acordului de reglementare amiabilă cu reclamantul şi plata sumei prevăzute în acesta, reclamantul şi-a pierdut calitatea de victimă în ceea ce priveşte încălcarea drepturilor lui. El a solicitat Curţii să scoată cererea de pe rol.
ÎN DREPT
Curtea reaminteşte că articolul 37 al Convenţiei prevede că ea poate hotărî, la orice stadiu al procedurii, scoaterea de pe rol a unei cereri, atunci când circumstanţele permit să se tragă una din concluziile specificate la literele (a), (b) sau (c) ale paragrafului 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) dă dreptul Curţii să scoată o cerere de pe rol:
„pentru orice alt motiv, constatat de Curte, care nu mai justifică continuarea examinării cererii.”
Articolul 37 § 1 in fine prevedere următoarele:
„Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi prin Protocoalele sale o cere.”
Curtea notează că reclamantul, acţionând la recomandarea avocatului său, a fost de acord să soluţioneze pretenţiile sale prin plata sumei de USD 55,000, semnând în acest sens un acord. Cu toate acestea, ulterior, el a refuzat să respecte prevederile acordului, pe care le-a interpretat că nu reprezintă o reglementare definitivă a cauzei, ci doar o reglementare cu privire la prejudiciul material.
Guvernul a declarat că termenul de „pretenţii materiale” era interpretat, de regulă, în sens larg şi includea orice pretenţii de compensare, şi nu doar „prejudiciul material” în sensul articolului 41 al Convenţiei. Mai mult, aceste „pretenţii materiale” se bazau, potrivit acordului, pe „prejudiciul cauzat”, care nu specifica că era vorba doar de „prejudiciul material”.
Curtea consideră că acordul, care a făcut expres referire la procedura din faţa Curţii, este suficient de clar pentru a fi considerat ca incluzând o reglementare definitivă şi integrală a cauzei. Mai mult, reclamantul a fost reprezentat de către avocatul său şi era pe deplin conştient de consecinţele semnării acordului de reglementare amiabilă. În final, în lumina circumstanţelor cauzei, suma de bani asupra căreia s-a convenit pare a fi rezonabilă.
În aceste circumstanţe, Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării cererii în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) al Convenţiei (a se vedea Paritchi v. Moldova (dec.), nr. 54396/00, 1 martie 2005). Ea este convinsă că, ţinând cont de acordul la care s-a ajuns, respectarea drepturilor omului nu cere continuarea examinării cererii. Prin urmare, cauza urmează a fi scoasă de pe rol, iar articolul 29 § 3 nu mai este aplicabil acestei cauze.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să scoată cererea de pe rolul său.
T.L. EarlyNicolas Bratza
Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy