Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 38875/03
depusă de Ion BUROV
contra Moldovei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând la 14 iunie 2011 într-o cameră compusă din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Ţinînd cont de cererea de mai sus depusă la 20 noiembrie 2003,
Ţinînd cont de observaţiile Guvernului reclamat precum şi replica reclamantului,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
1. Reclamantul Ion Burov este cetăţean al Republicii Moldova, născut în 1948 şi locuieşte în Chişinău. El a fost reprezentat la Curte de către V. Panţîru, avocat ce îşi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova (“Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
A. Circumstanţele cauzei
1) Procedura privind achitarea restanţelor salariale
2. La o dată nespecificată, reclamantul, fost poliţist, a iniţiat o acţiune în instanţa de judecată împotriva fostului său angajator Ministerul Afacerilor Interne (“Ministerul”), solicitînd achitarea restanţelor salariale.
3. Printr-o hotărîre definitivă din 19 iunie 2002 Curtea Supremă de Justiţie a obligat Ministerul să achite în beneficiul reclamantului 909 lei (69 EUR) la acel moment, pentru restanţele salariale şi 500 lei (EUR 38) pentru
onorariul avocatului: un echivalent total de EUR 107.
4. Suma de 909 lei reprezintă diferenţa dintre suma achitată reclamantului pentru absenţa forţată de la muncă pentrui perioada 1997-2000(17,547 lei), precum şi la care avea dreptul potrivit legislaţiei( 18,547 lei). Curtea Supremă de Justiţie de asemenea a obligat Ministerul să calculeze şi să achite reclamantului o compensaţie suplimentară (premiul-recompensă) pentru perioada de lucru cuprinsă între 1 ianuarie 1997 şi 24 martie 1997.
5. La 29 august 2002 şi 24 iunie 2004 reclamantul a solicitat fără succes redeschiderea procedurilor, care s-a sfîrşit cu o hotărîrea adoptată în favoarea sa.
6. Potrivit reclamantului, hotărârea judecătorească definitivă pronunţată în favoarea sa nu a fost executată până în prezent.
2) Procedura privind restituirea proprietăţilor naţionalizate
7. Reclamantul susţine că, în 1996 el a iniţiat o acţiune la Judecătoria Rîşcani, solicitînd restituirea proprietăţilor naţionalizate, care au fost deţinute anterior de către familia sa. Potrivit acestuia, Judecătoria Rîşcani nu a examinat cererea sa până în anul 2003. Rezultatul acestor proceduri este necunoscut.
3) Procedurile privind anularea unui refuz de autorizare a unei construcţii
8. La o dată nespecificată, reclamantul a contestat decizia unei autorităţi locale privind refuzul de a-i elibera o autorizaţie de construcţie.
9. Printr-o hotărâre definitivă din 6 iunie 2002, Curtea de Apel a Republicii Moldova (Curtea de Apel a Republicii Moldova) a respins cererea sa ca fiind nefondată.
4) Informaţii privind situaţia financiară a reclamantului
10. Printr-o hotărîre a Tribunalului municipiului Chişinău (Tribunalul Chişinău) din 30 octombrie 2002, reclamantului i-a fost acordată suma de 32,301 lei (EUR 2,384) cu titlu de despăgubiri pentru concedierea ilegală. Această hotărâre a fost menţinută printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel a Republicii Moldova la 14 ianuarie 2003.
11. Reclamantul a prezentat acte, în conformitate cu care a iniţiat mai multe seturi de proceduri civile între anii 1997 şi 2008, în plus faţă de cele rezumate mai sus. Conform facturilor prezentate, a achitat în mod regulat taxe pentru reprezentarea sa în instanţă. Astfel, el a achitat mai multor avocaţi, respectiv, 2970 lei (aproximativ EUR 436) în anul 1997, 524 lei (aproximativ EUR 46) în anul 2000, 1000 de lei (aproximativ EUR 87) în anul 2001, 2700 lei (aproximativ EUR 172) şi în anul 2005 şi 2300 lei (aproximativ EUR 143) între anii 2006 şi 2008. Aceste sume s-au ridicat în mod cumulativ la 9494 lei (aproximativ EUR 884).
12. Pe parcursul anului 2001 reclamantul a început să construiască un gard decorativ în jurul casei sale. Conform facturilor, reclamantul a achitat 5540 lei (aproximativ EUR 481) pentru materiale de construcţii şi MDL 1,500 (EUR 137) a achitat constructorilor.
13. În fine, reclamantul a susţinut în pretenţiile sale de satisfacţie echitabilă că a achitat doar 1280 de euro pentru asistenţa juridică de care a beneficiat în faţa Curţii. El nu a cerut Curţii asistenţă juridică gratuită.
B. Dreptul şi practica naţională
14. Dreptul intern pertinent a fost expus în hotărârea Prodan v. Moldovei (nr. 49806/99, CEDO 2004-III (extrase)).
PLÎNGERI
15. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr.1 precum că hotărârea definitivă din 19 iunie 2002, în favoarea s-a nu a fost executată.
16. Bazându-se pe diferite dispoziţii din Convenţie, el s-a plâns de asemenea, precum că Judecătoria sectorului Rîşcani a omis să examineze cererea sa privind restituirea proprietăţii naţionalizate. Mai mult, el s-a plîns în ceea ce priveşte rezultatul procedurii, care sa încheiat cu hotărârea definitivă din 6 iunie 2002.
ÎN DREPT
A. Pretinsa violare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea reclamantului
17. Reclamantul susţine că neachitarea în beneficiul său a sumei de 1409 lei (107 EUR), stabilită prin hotărîrea definitivă în favoarea sa, precum şi necalcularea şi achitarea despăgubiri la care avea dreptul pentru perioada cuprinsă între anii 1 ianuarie - 24 martie 1997, a încălcat articolul 1 din Protocolul nr. 1, care prevede:
“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
18. La 15 martie 2010, Curtea a comunicat Guvernului reclamat plîngerea privind neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea reclamantului.
19. Guvernul a respins afirmaţiile reclamantului. Acesta a susţinut că hotărârea definitivă pronunţată în favoarea reclamantului a fost executată. Guvernul a prezentat o scrisoare a Departamentului de Executare a Ministerului Justiţiei din 5 octombrie 2004 adresată Curţii de Apel Chişinău, potrivit căreia decizia definitivă pronunţată în favoarea reclamantului a fost restituită ca fiind executată.
20. Reclamantul a răspuns că documentele prezentate de Guvern au fost falsificate şi că nu pot fi acceptate ca fiind o dovadă a executării.
21. Curtea constată că circumstanţele cauzei sunt discutabile şi că nu poate stabili din materialele cauzei, dacă hotărârea definitivă pronunţată în favoarea reclamantului a fost executată.
22. Necătînd la cele expuse supra, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze dacă restul hotărîrii judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea reclamantului a fost executată, deoarece mai întîi este necesar să stabilească dacă plângerile sale sunt admisibile în conformitate cu articolul 35 din Convenţia, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 14 la Convenţia de la care a intrat în vigoare la 1 iunie 2010.
23. Protocolul adiţional a adăugat o nouă condiţie privind admisibilitatea la articolul 35, care în măsura în care este relevant, prevede după cum urmează:
“3. Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în temeiul articolului 34 în cazul în care consideră că:
(...)
(b) reclamantul nu a suferit vreun prejudiciu important, cu excepţia faptului dacă respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi Protocoalele sale nu cer în mod obligatoriu examinarea fondului cererii şi cu condiţia de a nu respinge din acest motiv nici o cauză care nu a fost examinată în modul cuvenit de către o instanţă judecătorească internă.”
24. Astfel, Curtea v-a examina din oficiu dacă: (1) reclamantul nu a suferit vreun prejudiciu important; (2) cu excepţia faptului dacă respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi Protocoalele sale nu cer în mod obligatoriu examinarea fondului cererii; şi (3) cu condiţia de a nu respinge din acest motiv nici o cauză care nu a fost examinată în modul cuvenit de către o instanţă judecătorească internă
1. Dacă reclamantul a suferit un prejudiciu important
25. Curtea a mai apreciat că acest criteriu se aplică în cazul în care, o posibilă încălcare a unui drept din punct de vedere strict juridic, gradul de severitate atins, nu justifică o examinare de către o instanţă internaţională (a se vedea Adrian Mihai Ionescu c. România (DEC), nr. 36659/04, 1 iunie 2010; Korolev c. Rusiei (dec.), nr. 25551/05, 1 iulie 2010; Gaftoniuc v. România, (dec.), nr. 30934/05, 22 februarie 2011). Mai mult, nivelul de severitate este evaluat în funcţie de impactul financiar al problemei în litigiu, precum şi importanţa cauzei pentru reclamant.
26. Curtea notează de la bun început că, suma relativ mică a prejudiciului material a determinat reclamantul să adreseze o cerere la Curte. La baza cererii reclamantului se află o plîngere privind omisiunea autorităţilor statului de a achita în beneficiul său echivalentul sumei de 107 EUR la momentul respectiv. Din această sumă, doar 909 lei (EUR 69) reprezintă restanţa salarială, restul sumei care este cea mai mare parte, a fost achitată reclamantului (MDL 17,547). Cealaltă parte a sumei constituie costuri şi cheltuieli suportate de reclamant pe parcursul examinării cauzei. În ce constă compensaţia suplimentară în cauză Curtea constată că reclamantul a evaluat-o la 1591 lei (EUR 121) iar Guvernul nu a contestat această sumă. Astfel, Curtea este dispusă să accepte faptul că suma totală în prezenta speţă constituie 228 EUR.
27. În baza celor expuse supra, în opinia Curţii, nu există nicio dovadă, că situaţia financiară a reclamantului în rezultatul examinării cauzei ar fi avut un efect semnificativ asupra vieţii sale private.
28. Aparent, din documentele prezentate de reclamant în ce priveşte iniţierea mai multor seturi de proceduri civile între 1997 şi 2008, reclamantul regulat a achitat onorariile reprezentanţilor săi, care numai în conformitate cu documentele aflate în posesia Curţii constituie 9494 lei (aproximativ EUR 884). Mai mult, instanţele naţionale au acordat reclamantului suma de MDL 32,301 (EUR 2,384) cu titlu de despăgubiri pentru concedierea ilegală şi nu sa plîns că această compensaţie nu a fost achitată. De asemenea, se pare că pe parcursul anului 2001 reclamantul a efectuat anumite lucrări de construcţie, achitînd aproximativ 137 de euro constructorilor şi 481 euro pentru materiale de construcţii. De asemenea, Curtea observă că reclamantul a avut posibilitatea să achite pentru reprezentarea sa în faţa Curţii suma de 1280 euro, fără a solicita vreo taxă pentru asistenţă juridică. În final, Curtea constată că, în timp ce solicită executarea hotărârii judecătoreşti definitive în favoarea sa, reclamantul de două ori a utilizat căile de atac extraordinare pentru a obţine redeschiderea procedurii, care sa încheiat cu hotărârea definitivă pronunţată în favoarea sa.
29. Curtea este conştientă de faptul că impactul unui prejudiciu material nu trebuie să fie măsurat în termeni abstracţi: chiar şi un prejudiciu material modest pot fi semnificativ în funcţie de persoană şi situaţia economică din ţara sa, sau regiunea în care el sau ea locuieşte. Totuşi, luând în considerare astfel de circumstanţe economice diferite, Curtea consideră că este dincolo de orice îndoială că, în circumstanţele prezentei speţei, suma în cauză a fost de o importanţă minimă pentru reclamant.
30. În acelaşi timp, Curtea este conştientă de faptul că suma în cauză nu este singurul element care determină dacă reclamantul a suferit un prejudiciu semnificativ. Într-adevăr, o încălcare a Convenţiei se poate referi la probleme importante de principiu şi poate cauza astfel, un prejudiciu semnificativ, fără a afecta un interes financiar. Totuşi, Curtea nu consideră că astfel de pretenţii au fost invocate de către reclamant.
31. Ţinînd cont de cele expuse mai sus, Curtea conchide că reclamantul nu a suferit un prejudiciu semnificativ, ca urmare a pretinselor încălcări ale Convenţiei.
2. Dacă respectarea drepturilor omului drepturilor omului astfel cum sunt definite în Convenţie şi protocoalele sale adiţionale necesită o examinare fondului cererii
32. Curtea reiterează că, în conformitate cu această clauză de salvgardare, aceasta este obligată să continue examinarea unei cereri în cazul în care ridică întrebări cu caracter general, care afectează respectarea Convenţiei (a se vedea Tyrer c. Regatului Unit, nr 5856/72,. Raportul Comisiei din 14 decembrie 1976, Seria B 24, p. 2, § 2; Korolev c. Rusiei (dec.) şi Gaftoniuc v. România (dec.), citată mai sus).
33. În plus, Curtea observă că problema neexecutării în Republica Moldova a fost abordată în repetate rânduri în hotărîrile sale (a se vedea, inter alia, cauza Cebotari şi alţii c. Moldovei, nr. 37763/04, 37712/04, 35247/04, 35178 / 04 şi 34350/04, 27 ianuarie 2009). Examinarea fondului cererii în cauză nu ar aduce nici-un element nou în jurisprudenţa Curţii. Mai mult decât atât, la 23 iulie 2010, la recomandarea experţilor Consiliului Europei a fost adoptată o nouă Lege privind executorii judecătoreşti din Republica Moldova. În baza acestei legi noi a fost creat un sistem de executori judecătoreşti privaţi care asigură executarea eficientă şi în timp util a hotărîrilor judecătoreşti.
34. În cele din urmă, Curtea conchide că, respectarea drepturilor omului astfel cum a fost definită în Convenţie şi Protocoalele sale adiţionale nu necesită o examinare a fondului prezentei speţe.
3. Dacă prezenta cauză a fost apreciată în mod corect de către instanţa naţională
35. În opinia Curţii, circumstanţele prezentei speţe, luate ca un tot întreg nu dezvăluie nicio negare a justiţiei la nivel naţional. Plîngerile iniţiale ale reclamantului împotriva pîrîtului au fost examinate la două niveluri jurisdicţie şi pretenţiile sale au fost satisfăcute. În plus, în legislaţia Republicii Moldova a avut loc la momentul respectiv un mecanism de executare a hotărârilor judecătoreşti prin intermediul executorilor judecătoreşti, în scopul de a asigura îndeplinirea obligaţiilor pozitive impuse de stat în acest sens.
36. Astfel, Curtea consideră că situaţia reclamantului nu constituie un refuz al justiţiei, care poate fi imputat Guvernului.
37. Curtea conchide că, prezenta speţă a fost a fost apreciată corect de către instanţa naţională, în conformitate cu articolului 35 § 3 (b).
4. Concluzii
38. Prin urmare, cele trei condiţii ale noului criteriu de inadmisibilitate, au fost îndeplinite, Curtea constată că această plîngere urmează să fie declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 §§ 3 (b) şi 4 din Convenţie.
B. Alte plîngeri
39. Bazându-se pe diferite dispoziţii ale Convenţiei, reclamantul a susţinut că Judecătoria sectorului Rîşcani a omis să examineze cererea sa privind restituirea proprietăţilor naţionalizate ale familiei sale. În opinia Curţii, această plângere este complet nefondată şi urmează să fie respinsă ca fiind vădit nefondată, în conformitate cu articolul 35 § 3 (a) din Convenţie.
40. În măsura în care reclamantul sa plîns cu privire la rezultatul procedurii, care sa încheiat cu hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie din 6 iunie 2002, Curtea notează că reclamantul a depus această plângere la 20 noiembrie 2003, ceea ce reprezintă mai mult de un an de la data hotărârii judecătoreşti definitive. Astfel, această parte a cererii urmează să fie respinsă ca fiind depusă tardiv, în conformitate cu articolul 35 §§ 1 şi 4 din Convenţie.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară cererea inadmisibilă.
Santiago QuesadaJosep Casadevall Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy