BUSUIOC v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”

SECŢIUNEA A PATRA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 61513/00
depusă de Valeriu BUSUIOC
împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 24 aprilie 2004, în cadrul unei camere compuse din:

SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlM. Pellonpää,
DnaV. Strážnická,
DlJ. Casadevall,
DlS. Pavlovschi,
DlJ. Borrego Borrego,
DnaE. Fura-Sandström, judecători,

şi dl M. O’Boyle, Grefier al Secţiunii,

Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 31 ianuarie 2000,

Având în vedere observaţiile prezentate de Guvernul pârât şi observaţiile prezentate în răspuns de către reclamant,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl Valeriu Busuioc, este un cetăţean al Republicii Moldova născut în anul 1956 şi care locuieşte în Chişinău. El a fost reprezentat la Curte de către dl Sergiu Ostaf, de la Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova.

A.  Circumstanţele cauzei

Faptele cauzei, aşa precum ele au fost expuse de părţi, pot fi rezumate în felul următor.

1.  Contextul cauzei

Reclamantul este jurnalist. La 14 august 1998, ziarul săptămânal de limbă rusă „Express” a publicat un articol intitulat „Micile afaceri ale marelui Aeroport”, semnat de reclamant. El a citat ca surse pentru articolul său rezultatele unei investigaţii efectuate de el şi materialele unei Comisii Parlamentare cu privire la vânzarea avioanelor. În articol se menţiona, inter alia, că:

„Scandalul vânzării avioanelor moldoveneşti la preţuri dumping a atras atenţia publică a societăţii moldoveneşti, care s-a obişnuit deja să nu fie surprinsă de asemenea evenimente. Totuşi, aceste evenimente care încă continuă au oferit ziarului nostru oportunitatea de a se concentra asupra acestui subiect (a se vedea „Express” nr. 19 şi nr. 20 din 19 şi 26 iunie 1998). Acest articol este o încercare de a da o explicaţie evenimentelor care au avut loc în cadrul Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civile („ASAC”) în ultimii doi ani, în baza faptelor care au devenit cunoscute în urma unei investigaţii de presă.

În 1995, Aeroportul Internaţional Chişinău („AIC”) s-a separat de Compania Aeriană de Stat „Air Moldova” şi a devenit o întreprindere independentă. Directorul ASAC era L.P., în timp ce A.I. a fost numit director al AIC. Între ASAC şi A.I. a fost semnat un acord pentru o perioadă de trei ani. În 1996, acordul menţionat mai sus a fost reziliat pe motiv de neglijenţă a A.I. în îndeplinirea obligaţiilor sale. Acest fapt a constituit punctul de pornire al istoriei care urmează.

A.I. nu a fost de acord cu decizia ASAC cu privire la concedierea sa şi a înaintat o cerere de chemare în judecată, solicitând restabilirea sa în funcţie. Deoarece procedurile judecătoreşti în Republica Moldova durează atât de mult, A.I., care nu putea accepta concedierea sa, a întreprins paşi pentru a se adresa personalului AIC. În acest scop, el a organizat cu ajutorul susţinătorilor săi o demonstraţie în scuarul vechiului Aeroport. A.I. a luat cuvântul, iar esenţa discursului său a fost că el a fost singura persoană care, în calitate de director al AIC, a putut asigura creşterea economică a întreprinderii.

ASAC, de asemenea, a decis să ceară opinia personalului său şi, în acest scop, Directorul său General, L.P., a organizat o întâlnire a adjuncţilor săi şi a şefilor direcţiilor Aeroportului. Fiecare şi-a exprimat punctul de vedere, iar opinia comună a fost că A.I. nu era persoana potrivită pentru a fi director al AIC. Prin urmare, întâlnirea administraţiei Aeroportului a exprimat clar neîncrederea faţă de A.I.

Totuşi, un asemenea rezultat nu l-a descurajat pe pretendentul la postul de conducere. El a scris chiar o foaie volantă intitulată: „Apel către personalul Aeroportului”, în care se afirma: 1. ASAC l-a concediat pe nedrept pe A.I.; 2. A.I. va deveni inevitabil Director al AIC.

Aceasta s-a dovedit a fi adevărat când instanţa a declarat acţiunile ASAC ilegale şi a indicat restabilirea lui A.I. în funcţia sa anterioară. ...”

Următoarele pasaje s-au referit la evenimentele care au avut loc după restabilirea în funcţie a lui A.I.:

„...Epurarea şi transferarea de personal au marcat restabilirea în funcţie a lui A.I. Multora li s-a reamintit dezacordul lor faţă de candidatura lui A.I. pentru funcţia de Director al AIC, exprimat la întâlnirea cu directorii şi managerii. ... Odată ce el a devenit Director al Aeroportului Chişinău pentru a doua oară şi după ce a realizat cu succes prima epurare de personal, prin reorganizarea structurii întreprinderii, A.I. şi-a constituit „echipa” sa, care a fost creată între cele două directorate ale sale. ... actualul Director General L.I., devotat politicii alese de către patronul său A.I. ...

...Te poţi convinge de acest lucru prin exemplul unui alt salariat promovat de A.I. Este vorba de I.V. Până nu demult, I.V. lucrase undeva în sistemul transportului rutier şi cunoştea despre avioane nu mai mult decât cunoaşte o persoană obişnuită, şi poate ceea ce i-a fost spus de către ruda sa A.I. Probabil I.V. a arătat un interes special faţă de problemele aeroportului, iar ideea de a-l angaja la Aeroport i-a venit rudei sale influente. În acest scop, el nici măcar nu a ezitat să inventeze o nouă funcţie - Director Adjunct al Administrării. ...

...La drept vorbind, C.P. însuşi nu este un mare expert în aterizarea avioanelor...

...Una dintre cele mai colorate figuri din recrutarea lui A.I. a devenit şeful Direcţiei Cadre a Aeroportului, C.M. Într-adevăr, funcţia sa poate fi caracterizată în felul următor: şeful Direcţiei Cadre a Aeroportului ar lăsa perplex chiar şi un angajat al Direcţiei Cadre a oricărui penitenciar [şi] probabil nu este necesar de a descrie fiecare detaliu din aventurile acestui funcţionar desfrânat...

...Spusele că totul este posibil sunt susţinute de un alt exemplu, şi anume al fostului medic veterinar, actualmente Managerul Direcţiei Achiziţii de Servicii, C.V...

...A.I. l-a numit pe S.I. (un absolvent al Institutului de Industrie Alimentară din Kiev)....

...afacerea dubioasă, în spatele căreia, în opinia multor angajaţi ai aviaţiei civile, au fost A.I. şi S.I.”

La o dată nespecificată în anul 1998, şase angajaţi ai AIC - I.V. (primul reclamant), C.P. (al doilea reclamant), C.M. (al treilea reclamant), C.V. (al patrulea reclamant), S.I. (al cincilea reclamant) şi A.I. (al şaselea reclamant) – au depus la Judecătoria Sectorului Centru cereri de chemare în judecată separate pentru defăimare împotriva reclamantului şi a redacţiei ziarului. Bazându-se pe articolele 7 şi 7/1 ale Codului civil, reclamanţii în acţiunea civilă pentru defăimare au pretins că articolul conţinea declaraţii care erau defăimătoare pentru ei. La 5 septembrie 1998, Judecătoria Sectorului Centru a decis să conexeze toate cele şase acţiuni.

2.Constatările instanţei de fond

La 3 decembrie 1998, Judecătoria sectorului Centru a constatat că informaţia conţinută în articol era defăimătoare pentru fiecare din reclamanţii în acţiunea civilă pentru defăimare şi nu corespundea realităţii în ceea ce-i priveşte pe primul, al doilea, al patrulea, al cincilea şi al şaselea reclamanţi în şase pasaje separate. În aceeaşi hotărâre, reclamanţilor în acţiunea civilă pentru defăimare le-au fost acordate prejudicii care trebuiau plătite de reclamant şi de ziar. În special, instanţa a citat următoarele extrase din articol:

(i)  În privinţa primului reclamant

„...Te poţi convinge de acest lucru prin exemplul unui alt salariat promovat de A.I. Este vorba de I.V. Până nu demult, I.V. lucrase undeva în sistemul transportului rutier şi cunoştea despre avioane nu mai mult decât cunoaşte o persoană obişnuită, şi poate ceea ce i-a fost spus de către ruda sa A.I. Probabil I.V. a arătat un interes special faţă de problemele aeroportului, iar ideea de a-l angaja la Aeroport i-a venit rudei sale influente. În acest scop, el nici măcar nu a ezitat să inventeze o nouă funcţie - Director Adjunct al Administrării. ...”

Instanţa a constatat că acest pasaj era defăimător şi nu corespundea realităţii. Instanţa a indicat ca reclamantul şi ziarul să-i plătească acestuia prejudicii morale în mărime de 900 lei moldoveneşti (MDL) (EUR 86.15 la acea dată) şi, respectiv, MDL 1,350.

(ii)  În privinţa celui de al doilea reclamant

Instanţa, în continuare, a hotărât că propoziţia:

„La drept vorbind, C.P. însuşi nu este un mare expert în aterizarea avioanelor”

era defăimătoare pentru C.P. Instanţa a indicat ca reclamantul şi ziarul să-i plătească lui C.P. prejudicii morale în mărime de MDL 900 şi, respectiv, MDL 1,800.

(iii)  În privinţa celui de al treilea reclamant

Instanţa a citat în hotărârea sa următorul pasaj ca fiind defăimător pentru cel de al treilea reclamant şi necorespunzând realităţii:

„Una dintre cele mai colorate figuri din recrutarea lui A.I. a devenit şeful Direcţiei Cadre a Aeroportului, C.M.. Într-adevăr, funcţia sa poate fi caracterizată în felul următor: şeful Direcţiei Cadre a Aeroportului ar lăsa perplex chiar şi un angajat al Direcţiei Cadre a oricărui penitenciar [şi] probabil nu este necesar de a descrie fiecare detaliu din aventurile acestui funcţionar desfrânat”.

Instanţa a indicat ca reclamantul şi ziarul să-i plătească reclamantului în acţiunea civilă pentru defăimare prejudicii morale în mărime de MDL 900 şi, respectiv, MDL 1,350.

(iv)  În privinţa celui de al patrulea reclamant

Instanţa a constatat că propoziţia:

„Spusele că totul este posibil sunt susţinute de un alt exemplu, şi anume al fostului medic veterinar, actualmente managerul Direcţiei Achiziţii de Servicii, C.V.”

era defăimătoare pentru cel de al patrulea reclamant şi nu corespundea realităţii. Instanţa a indicat ca reclamantul şi ziarul să-i plătească reclamantului în acţiunea civilă pentru defăimare prejudicii morale în mărime de MDL 900 şi, respectiv, MDL 1,350.

(v)  În privinţa celui de al cincilea reclamant

Instanţa a constatat că propoziţiile:

„A.I. l-a numit pe S.I. (un absolvent al Institutului de Industrie Alimentară din Kiev)....

... afacerea dubioasă, în spatele căreia, în opinia multor angajaţi ai aviaţiei civile, au fost A.I. şi S.I.”

erau defăimătoare pentru al cincilea reclamant. Instanţa a indicat ca reclamantul şi ziarul să-i plătească reclamantului în acţiunea civilă pentru defăimare prejudicii morale în mărime de MDL 900 şi, respectiv, MDL 1,800.

(vi)  În privinţa celui de al şaselea reclamant

Instanţa a identificat în hotărârea sa că următoarele extrase erau defăimătoare pentru al şaselea reclamant şi că nu corespundeau realităţii:

„... A.I. [...] a organizat cu ajutorul susţinătorilor săi o demonstraţie în scuarul vechiului Aeroport. ... El a scris chiar o foaie volantă intitulată: „Apel către personalul Aeroportului”. ... Epurarea şi transferarea de personal au marcat restabilirea în funcţie a lui A.I. Multora li s-a reamintit dezacordul lor faţă de candidatura lui A.I. pentru funcţia de Director al AIC, exprimat la întâlnirea cu directorii şi managerii. ... Odată ce el a devenit Director al Aeroportului Chişinău pentru a doua oară şi după ce a realizat cu succes prima epurare de personal, prin reorganizarea structurii întreprinderii, A.I. şi-a constituit „echipa” sa, care a fost creată între cele două directorate ale sale. ... actualul Director General L.I., devotat politicii alese de către patronul său A.I. ... Te poţi convinge de acest lucru prin exemplul unui alt salariat promovat de A.I. Este vorba de I.V. Până nu demult, I.V. lucrase undeva în sistemul transportului rutier şi cunoştea despre avioane nu mai mult decât cunoaşte o persoană obişnuită, şi poate ceea ce i-a fost spus de către ruda sa A.I. Probabil I.V. a arătat un interes special faţă de problemele aeroportului, iar ideea de a-l angaja la Aeroport i-a venit rudei sale influente. În acest scop, el nici măcar nu a ezitat să inventeze o nouă funcţie - Director Adjunct al Administrării. ... Mai târziu, A.I. i-a concediat din funcţiile lor... În locul lor el i-a numit pe (a) K.V. (care cu ceva timp în urmă a absolvit Institutul de Comunicaţii din Odesa), (b) S.I. (un absolvent al Institutului de Industrie Alimentară din Kiev). ... Mai târziu, A.I. l-a numit pe S.I. (un absolvent al Institutului de Industrie Alimentară din Kiev).... afacerea dubioasă, în spatele căreia, în opinia multor angajaţi ai aviaţiei civile, au fost A.I. şi S.I.”

Instanţa a indicat ca reclamantul şi ziarul să-i plătească celui de al şaselea reclamant prejudicii morale în mărime de MDL 1,800 şi, respectiv, MDL 3,600.

În aceeaşi hotărâre, instanţa a indicat ziarului să publice o înştiinţare prin care să dezmintă toate declaraţiile cu privire la fiecare din reclamanţii în acţiunea civilă pentru defăimare.

3.  Apelul reclamantului

Reclamantul şi ziarul au depus apel împotriva acestei hotărâri la Tribunalul Municipiului Chişinău. Reclamantul a solicitat casarea hotărârii, susţinând că el a prezentat suficiente probe care dovedeau corectitudinea declaraţiilor făcute în articolul publicat, în pofida unor anumite erori cu privire la fapte, care erau minore şi întâmplătoare.

În ceea ce-l priveşte pe primul reclamant, reclamantul a prezentat copii ale carnetului de muncă al acestuia, care includea serviciul său anterior la o companie de asigurări specializată în asigurarea de automobile. Reclamantul, de asemenea, a argumentat că nu era nimic defăimător în declaraţia că primul reclamant era rudă a celui de al şaselea reclamant şi că era adevărat că funcţia de Director Adjunct al Administrării nu a existat niciodată până la angajarea primului reclamant.

Referitor la cel de al doilea reclamant, reclamantul a notat că corectitudinea declaraţiilor sale a fost susţinută de depoziţiile scrise ale reclamantului însuşi în acţiunea civilă pentru defăimare, care a stabilit că el a fost implicat într-un accident aviatic minor la Budapesta.

Referitor la cel de al treilea reclamant, reclamantul a subliniat că corectitudinea declaraţiilor contestate a fost demonstrată prin depoziţiile date de trei martori.

În privinţa celui de al patrulea reclamant, reclamantul a recunoscut că a făcut o greşeală în ceea ce priveşte profilul de serviciu şi că C.V. nu a fost medic-veterinar, ci avea o diplomă de studii primare de infirmier.

Referitor la cel de al cincilea reclamant, reclamantul a declarat că confuzia a apărut cu privire la instituţia pe care aceasta a absolvit-o şi că implicarea ei în vânzarea ilegală a avioanelor proprietate de stat a fost dovedită de un raport publicat într-un număr al Monitorului Oficial.

În privinţa celui de al şaselea reclamant, reclamantul a notat că corectitudinea învinuirilor a fost dovedită de depoziţiile martorilor şi de conţinutul foii volante anexate la cererea de apel.

În plus, reclamantul a anexat la cererea sa de apel o copie a răspunsului ASAC la ancheta efectuată de ziar în anul 1998.

4.  Constatările instanţei de apel

La 5 iulie 1999, Tribunalul Municipiului Chişinău a admis parţial apelul reclamantului şi a modificat hotărârea Judecătoriei Sectorului Centru, reducând mărimea prejudiciilor morale care trebuiau plătite de reclamant şi de ziar reclamanţilor în acţiunea civilă pentru defăimare. Instanţa a motivat reducerea prin faptul că circulaţia ziarului „Express” era limitată. Prin urmare, reclamantului şi ziarului le-a fost indicat să plătească MDL 450 şi, respectiv, MDL 1,350 primului reclamant, MDL 900 şi, respectiv, MDL 1,350 celui de al treilea reclamant, MDL 180 şi, respectiv, MDL 1,350 celui de al patrulea reclamant, şi MDL 900 şi, respectiv, MDL 1,350 celui de al şaselea reclamant. În aceeaşi decizie, instanţa a respins cererea iniţială depusă de cel de al doilea reclamant, indicând că informaţia conţinută în articol despre el a reflectat adevărul şi, prin urmare, nu a fost defăimătoare.

5.  Recursul reclamantului

Reclamantul şi ziarul au înaintat recurs la Curtea de Apel, susţinând că în instanţa de fond şi cea de apel au fost aduse suficiente probe care au demonstrat adevărul declaraţiilor făcute în articolul contestat. În special, reclamantul a notat că informaţia relevantă, care susţinea declaraţiile din articol, se conţinea în raportul Comisiei Parlamentare cu privire la vânzarea ilegală a avioanelor publicată în Monitorul Oficial şi, de aceea, el trebuie să fie exonerat de orice răspundere civilă.

6.  Constatările instanţei de recurs

La 7 septembrie 1999, Curtea de Apel a respins, ca nefondat, recursul menţinând hotărârile tribunalului şi judecatoriei. Instanţa a conchis că articolul contestat a conţinut atât afirmaţii defăimătoare, care nu corespundeau realităţii, cât şi afirmaţii care nu au fost de natură defăimătoare, dar care nu corespundeau realităţii. Instanţa, în continuare, a decis că sancţionarea ziarului nu a încălcat, în niciun fel, dreptul său la libertatea de exprimare garantat de Constituţie şi de Legea Presei. Instanţa a precizat, inter alia:

„ ... ziarul pretinde că articolul [...] s-a bazat pe informaţiile conţinute în raportul Comisiei Parlamentare. Totuşi, raportul comisiei se referă la o investigaţie cu privire la vânzarea [...] aeronavelor, în care numele de familie ale C.P. şi A.I. sunt menţionate în legătură cu un alt subiect decât cel reflectat de articolul contestat. Articolul 27 din Legea Presei, la care s-a făcut referire în cererea de recurs, prevede că fondatorii, jurnaliştii, redactorii şi autorii nu sunt responsabili pentru difuzarea informaţiei cuprinse în documentele oficiale. Însă articolul [...] nu conţine informaţii din raportul Comisiei Parlamentare; el doar descrie starea lucrurilor în Aeroportul Internaţional, utilizând fraze care nu corespund realităţii şi care sunt defăimătore pentru reclamanţi.”

Conform reclamantului, el a fost concediat de la săptămânalul „Express” după proces şi a plătit amenda, în rate, pe parcursul unei perioade de trei ani.

B.  Dreptul intern relevant

Prevederile relevante ale Codului civil în vigoare la acel moment prevedeau:

Articolul 7. Apărarea onoarei şi demnităţii

„(1) Orice persoană fizică sau juridică are dreptul să ceară prin judecată dezminţirea afirmaţiilor care îi ponegresc onoarea şi demnitatea şi care nu corespund realităţii, precum şi a afirmaţiilor care nu ponegresc onoarea şi demnitatea, dar nu corespund realităţii.

(2) În cazul în care mijlocul de informare în masă ce a răspîndit afirmaţii contestabile nu poate dovedi că ele corespund realităţii, instanţa judecătorească îl obligă să publice, nu mai tîrziu decît peste 15 zile din ziua intrării în vigoare a hotărîrii instanţei judecătoreşti, o dezminţire la aceeaşi rubrică, pe aceeaşi pagină, în aceeaşi programă sau ciclu de emisiuni.”

Articolul 7/1. Repararea prejudiciului moral

„(1) Prejudiciul moral, cauzat persoanei de mijloacele de informare în masă, de organizaţii sau de persoane în urma răspîndrii unor afirmaţii ce nu corespund realităţii, precum şi a unor afirmaţii despre viaţa ei personală sau familială fără consimţămîntul ei, se repară de către ele în folosul persoanei respective în expresie bănească. Mărimea recompensei o stabileşte instanţa judecătorească.

(2) Mărimea compensaţiei se stabileşte de către instanţa de judecată, în fiecare caz aparte, de la şaptezeci şi cinci până la două sute de salarii minime, în cazul în care informaţiile au fost răspândite de o persoană juridică, şi de la zece până la o sută de salarii minime, în cazul în care acestea au fost răspândite de o persoană fizică”.

Hotărârea explicativă a Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 27 martie 1997

“1/7 ... instanţele judiciare necesită a ţine cont de noţiunea de “Judecată de valoare”, care înseamnă că persoana nu poartă răspundere pentru părerea, avizul expus în privinţa unor evenimente, circumstanţe etc., veridicitatea cărora este imposibil de a o demonstra. Trebuie făcută o distincţie clară între fapte şi judecăţi de valoare. Existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul unor judecăţi de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit. În ceea ce priveşte judecăţile de valoare, această cerinţă de a le dovedi adevărul, este imposibil de a fi îndeplinită şi constituie o încălcare a libertăţii de exprimare.”

PRETENŢII

Reclamantul pretinde că hotărârile judecătoreşti ale instanţelor naţionale, prin care li s-au acordat prejudicii morale reclamanţilor în acţiunea civilă pentru defăimare, au constituit o ingerinţă nejustificată în dreptul său la libertatea de exprimare garantat de articolul 10 al Convenţiei. El pretinde, în special, că declaraţiile în cauză sunt judecăţi de valoare bazate pe fapte şi se referă la chestiuni de interes public. Reclamantul conchide că ingerinţa în dreptul său la libertatea de exprimare nu poate fi considerată ca fiind „necesară într-o societate democratică” în sensul articolului 10 § 2 al Convenţiei.

ÎN DREPT

Reclamantul pretinde violarea dreptului său la libertatea de exprimare, garantat de articolul 10 al Convenţiei, care prevede:

“1.  Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2.  Executarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru ... siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor ... protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora... .”

Guvernul a fost de acord că faptele cauzei relevă o ingerinţă în libertatea de exprimare a reclamantului. Totuşi, această ingerinţă a fost justificată în conformitate cu articolul 10 § 2 al Convenţiei. Reclamantului i s-a indicat de instanţă să plătească prejudicii morale pentru defăimare în baza articolelor 7 şi 7/1 ale Codului civil. Ingerinţa a fost astfel „prevăzută de lege”, iar legea a fost accesibilă şi previzibilă. Ea a servit scopului legitim de protecţie a demnităţii reclamanţilor în acţiunea civilă pentru defăimare, mai mult, măsura a fost necesară într-o societate democratică.

Guvernul a declarat că articolul publicat, ca rezultat al căruia reclamantul a fost sancţionat, conţinea declaraţii de fapt, şi nu judecăţi de valoare.

El a făcut referire la marja de apreciere a autorităţilor naţionale, la evaluarea necesităţii ingerinţei şi a declarat că, unde Convenţia se referă la legislaţia naţională, este în primul rând sarcina autorităţilor naţionale de a aplica şi interpreta legislaţia naţională. El a declarat că în această cauză autorităţile naţionale nu au depăşit această marjă de apreciere.

Bazându-se pe Janowski v. Poland ([GC], nr. 25716/94, ECHR 1999-I), Guvernul a declarat că persoanele împotriva cărora articolul reclamantului a fost îndreptat erau funcţionari publici, iar „funcţionarii publici trebuie să beneficieze de încredere publică, în condiţii lipsite de tulburări nepotrivite, ca ei să aibă succes în îndeplinirea sarcinilor lor, astfel, poate fi dovedit ca necesar de a-i proteja de atacuri verbale ofensatorii şi abuzive în timpul serviciului”.

Guvernul, în continuare, a declarat că sancţiunea impusă reclamantului (MDL 2,610 pe care reclamantului i s-a indicat de instanţă să le plătească reclamanţilor în acţiunea civilă pentru defăimare) nu a fost disproporţională în raport cu scopul legitim urmărit.

Guvernul a declarat că, în decembrie 1998, salariul mediu lunar în Republica Moldova era de MDL 351,5, iar în iulie 1999 el era MDL 298,9 (echivalentul a aproximativ EUR 25.5 în acea perioadă).

Reclamantul a declarat că articolele 7 şi 7/1 ale Codului civil nu sunt formulate cu suficientă precizie şi claritate, că sancţiunea nu a fost proporţională cu scopul legitim urmărit şi că ea nu a fost necesară într-o societate democratică.

Reclamantul a declarat că articolele 7 şi 7/1 ale Codului civil nu oferă o interpretare a termenilor „fapte”, „onoare”, „demnitate”, „judecată de valoare”, „sarcina probaţiunii”, astfel încât legea să fie clară şi previzibilă.

Reclamantul a declarat că ingerinţa în dreptul său la libertatea de exprimare nu a fost necesară într-o societate democratică. În această privinţă, el nu este de acord cu afirmaţia Guvernului că articolul conţinea doar fapte, şi nu judecăţi de valoare. În opinia sa, articolul conţinea numai judecăţi de valoare în ceea ce priveşte anumiţi reclamanţi în acţiunea civilă pentru defăimare şi judecăţi de valoare bazate pe fapte în ceea ce priveşte alţi reclamanţi în acţiunea civilă pentru defăimare.

Reclamantul a declarat că sancţiunea impusă lui a fost prea mare şi, astfel, disproporţională în raport cu scopul legitim urmărit. Venitul său lunar la acel moment varia între MDL 180 şi MDL 220, în timp ce coşul minim de consum era MDL 600.

În lumina argumentelor părţilor, Curtea consideră că cererea ridică întrebări importante de fapt şi de drept, care sunt de o aşa complexitate că rezolvarea lor depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi considerată ca fiind vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei şi niciun alt motiv de inadmisibilitate nu a fost stabilit.

Din aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi,

Declară cererea admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

Michael O’BoyleNicolas Bratza
GrefierPreşedinte

 

Full & Egal Universal Law Academy