Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 24251/07
depusă de Mihai CARCEA
împotriva Moldovei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), statuînd la 14 decembrie 2010 în Comitetul compus din:
Ljiljana Mijović, Preşedinte,
Ledi Bianku,
Nebojša Vučinić, judecători,
şi Fatoş Aracı, Grefier Adjunct al Secţiei,
Examinînd cererea sus-menţionată, depusă la 24 mai 2007,
Examinînd declaraţia Guvernului din 27 septembrie 2010 prin care a fost solicitată radierea cererii de pe rolul Curţii şi răspunsul reclamantului la această declaraţie
Deliberînd, decide următoarele:
ÎN FAPT
Cererea a fost depusă de dl Mihai Carcea, cetăţean al R. Moldova, născut în 1967 şi domiciliat în Lopatnic, raionul Edineţ. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl I. Ţurcanu, avocat ce practică în Edineţ. Guvernul R. Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.
Reclamantul era angajatul unei asociaţii agricole private „I.”. La 23 iulie 2007, directorul asociaţiei „I.”, C.I., i-a ordonat reclamantului să repare un tractor. În aceeaşi zi, reclamantul a solicitat să fie semnat un contract de muncă între el şi „I.” în care să fie prevăzută mărirea salariului său pentru orele suplimentare de muncă.
De asemenea, la 23 iulie 2007, C.I., fiind informat despre cerinţele reclamantului, aparent l-ar fi bruscat şi lovit în faţă pe reclamant. Acesta a fost internat la spital fiindu-i stabilit diagnosticul traumă craniană. Acest diagnostic a fost confirmat, ulterior, la 23 iulie 2006 de către medicul legist şi la 01 august 2006 de către administraţia spitalului. Reclamantul a stat în spital aproximativ o lună de zile.
Atît reclamantul, cît şi C.I. au depus plîngeri în instanţă. Au fost iniţiate proceduri judecătoreşti: împotriva reclamantului pentru insultele aduse în adresa lui C.I. şi împotriva acestuia pentru faptul că l-a lovit pe reclamant.
Într-o scrisoare din 2 septembrie 2006, Inspectoratul Teritorial de Muncă („ITM”) a informat reclamantul că incidentul din 23 iulie 2006 poate fi considerat ca un accident de muncă şi că acesta era la evidenţa respectivei autorităţi.
În şedinţa de judecată din 14 septembrie 2006, reclamantul a solicitat ca în examinarea cauzei să se ţină cont şi de rezultatele investigaţiilor efectuate de ITM. Instanţa a respins această solicitare pe motiv că investigaţiile ITM nu aveau relevanţă pentru cauza contravenţională în examinare. În aceeaşi zi, instanţa de judecată a adoptat o hotărîre prin care s-a constat că reclamantul l-a insultat pe Creţu Ion şi că acesta din urmă l-a lovit pe reclamant. Fiecăruia dintre cei doi i s-a aplicat o amendă de cîte 300 MDL (17.7 EUR la acea dată). Părţile au atacat hotărîrea la Curtea de Apel Bălţi.
La 17 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bălţi a expediat citaţia pe numele reclamantului pentru a se prezenta în şedinţă la 22 noiembrie 2006. Potrivit reclamantului, acesta a recepţionat citaţia în dimineaţa zilei de 22 noiembrie 2006 şi nu a putut să se prezinte la timp pentru audieri la Curtea de Apel (situată la o distanţă de aproximativ 100 km), şedinţa fiind stabilită pentru ora 9.00. El a prezentat instanţei plicul în care a recepţionat citaţia. Plicul are cîteva ştampile poştale pe el, între care una a oficiului poştal Bălţi aplicată la 17 noiembrie 2006 şi cealaltă a oficiului poştal Edineţ cu data din 21 noiembrie 2006. Reclamantul a adăugat că el locuieşte într-un sat din raionul Edineţ şi a fost necesară o zi în plus pentru ca scrisoarea să ajungă de la Edineţ pînă în satul lui.
La 22 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bălţi a examinat cazul în absenţa reclamantului şi a menţinut hotărîrea Judecătoriei Edineţ, dar a redus amenda aplicată reclamantului pînă la 140 MDL (8.3 EUR).
Reclamantul a solicitat de două ori Procuraturii Generale să iniţieze reexaminarea cazului, dar cererea lui a fost respinsă.
PLÎNGERILE
Reclamantul s-a plîns că nu a fost citat la timp pentru a fi audiat în şedinţă la Curtea de Apel, că instanţele naţionale nu au luat în consideraţie toate argumentele sale şi că Procuratura Generală a refuzat să iniţieze procedura de anulare a hotărîrii definitive.
ÎN DREPT
1. Declaraţia unilaterală a Guvernului referitoare la plîngerea reclamantului privind dreptul de acces la o instanţă
Reclamantul s-a plîns că nu a fost citat într-un termen rezonabil pentru a fi audiat la Curtea de Apel Bălţi. El şi-a întemeiat plîgerea pe prevederile Articolului 6 § 1 din Convenţie care, în partea relevantă, prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil...”.
Într-o scrisoare din 27 septembrie 2010, Guvernul a informat Curtea că propune să facă o declaraţie unilaterală cu scopul de a soluţiona litigiul generat de cererea reclamantului. Guvernul a solicitat ulterior Curţii să radieze cererea de pe rol, în conformitate cu Articolul 37 din Convenţie. Declaraţia prevedea următoarele:
„Guvernul acceptă că plîngerea reclamantului, în temeiul Articolului 6 § 1 din Convenţie, şi circumstanţele cauzei nu diferă esenţial de constatările Curţii stabilite în cauza Ziliberberg c. Moldova, nr. 61821/00, 1 Februarie 2005.
Astfel, analizînd jurisprudenţa Curţii, Guvernul face următoarea declaraţie unilaterală: Guvernul recunoaşte că a existat o ingerinţă în dreptul reclamantului garantat de Articolul 6 § 1 din Convenţie, pe motiv că instanţele naţionale au omis să-l citeze pentru audieri într-un termen rezonabil.
...Guvernul doreşte să menţioneze că pretinsa încălcare a fost remediată integral de către instanţele naţionale, care au adoptat o hotărîre în favoarea reclamantului [se face referinţă la Decizia Curţii de Apel Bălţi din 28 aprilie 2010]. În acelaşi timp, instanţele naţionale au dispus rejudecarea integrală a cauzei reclamantului cu participarea lui, fapt care asigură garantarea dreptului său la un proces echitabil, astfel cum prevede Articolul 6 din Convenţie
...Apreciind circumstanţele specifice ale cauzei date, Guvernul propune să-i achite reclamantului suma globală de 1,500 (una mie cinci sute) euro pentru compensarea prejudiciului moral, a costurilor şi cheltuielilor.
Guvernul declară că suma menţionată supra va fi convertită în lei moldoveneşti la rata aplicabilă la data achitării şi nu va fi supusă oricăror impozite sau taxe care ar putea fi percepute. Această sumă va fi achitată în trei luni din data notificării deciziei luate de Curte, conform Articolului 37 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În cazul omiterii achitării acestei sume în perioada menţionată de trei luni, Guvernul se angajează să achite o dobîndă de întîrziere, de la data expirării acelei perioade pînă la data plăţii, la o rată egală cu rata minimă de refinanţare a Băncii Centrale Europene, pe parcursul perioadei de neexecutare, plus trei procente. Achitarea sumei va constitui soluţionarea definitivă a cauzei. ...”
Într-o scrisoare din 29 octombrie 2010, reclamantul a remarcat că suma menţionată în declaraţia unilaterală a Guvernului era mică şi a pretins suma de 5,010 euro.
Curtea reiterează că Articolul 37 din Convenţie prevede că în orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotări scoaterea de pe rol a unei cereri atunci cînd circumstanţele permit să se tragă una dintre concluziile specificate la litera (a), (b ) sau (c) din alineatul 1 al articolului respectiv. Articolul 37 § 1 (c) permite Curţii să radieze o cerere de pe rol, în special, în cazul în care:
„pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică”
De asemenea, Curtea notează că, în anumite circumstanţe, ea poate radia o cerere de pe rol sau o parte a acesteia, în conformitate cu Articolul 37 § 1 (c) din Convenţie în baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului respondent, chiar dacă reclamantul doreşte să continue examinarea cauzei.
În acest scop, Curtea va examina cu atenţie declaraţia în lumina principiilor emergente din jurisprudenţa sa, în special, hotărîrea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turciei, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI, WAZA Spółka z o.o. c. Poloniei (dec.) nr. 11602/02, 26 June 2007; şi Sulwińska c. Poloniei (dec.) nr. 28953/03).
Curtea a stabilit în multiple cauze, inclusiv dintre acele depuse împotriva Moldovei, practica sa în ceea ce priveşte plîngerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane de a avea acces la o instanţă, în particular cerinţele privind citarea părţilor în cadrul procedurilor atunci cînd legea garantează dreptul lor de a fi prezent la audieri (a se vedea, de exemplu, Ziliberberg c. Moldova, nr. 61821/00, §§ 37-42, 1 februarie 2005; Guţu c. Moldova, nr. 20289/02, §§ 51-54, 7 iunie 2007; Russu c. Moldova, nr. 7413/05, §§ 19-28, 13 noiembrie 2008; şi Masaev c. Moldova, nr. 6303/05, §§ 16-18, 12 mai 2009).
Examinînd natura celor cuprinse în declaraţia unilaterală a Guvernului, precum şi suma propusă drept compensare – care este corespunzătoare sumelor acordate în cauze similare – Curtea consideră că nu se mai justifică examinarea în continuare a acestei părţi a cererii (Articolul 37 § 1 (c)).
Mai mult decît atît, în lumina consideraţiilor de mai sus, şi, în particular, avînd în vedere jurisprudenţa vastă şi clară pe această temă, Curtea este satisfăcută de respectarea drepturilor omului, garantate de Convenţie şi de Protocoalele sale, şi nu atestă vreun motiv care ar justifica examinarea în continuare a acestei părţi a cererii (Articolul 37 § 1 in fine).
Prin urmare, Curtea radiază de pe rol această parte a cererii reclamantului.
2. Alte plîngeri formulate în temeiul Articolului din Convenţie
Reclamantul s-a plîns de pretinsa omisiune a instanţelor judecătoreşti naţionale de a lua în considerare toate argumentele sale şi de refuzul Procuraturii Generale de a cere anularea hotărîrii judecătoreşti definitive.
Analizînd hotărîrile instanţelor naţionale asupra cărora s-a plîns reclamantul, Curtea nu găseşte vreo aparenţă de încălcare a Articolului 6 din Convenţie, cu excepţia omisiunii de a-l cita pe reclamant într-un timp util, chestiune care a fost abordată mai sus. Curtea notează, de asemenea, că, în tot cazul, la 28 aprilie 2010, Curtea de Apel Bălţi a casat hotărîrile în baza cărora s-a plîns reclamantul şi a dispus o reexaminare completă a cazului, care este pe rolul instanţelor judecătoreşti naţionale.
Prin urmare, această parte a cererii trebuie să fie respinsă ca fiind vădit nefondată, conform Articolului 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
Din aceste motive, Curtea în unanimitate
Decide de a radia cererea de pe rolul Curţii, în conformitate cu Articolul 37 § 1 (c) din Convenţie, în ceea ce priveşte plîngerea reclamantului referitor la accesul la o instanţă, în temeiul Articolului 6 § 1 din Convenţie.
Declară restul cererii inadmisibilă.
Fatoş Aracı Ljiljana Mijović
Grefier Adjunct Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy