©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Notă de informare privind jurisprudenţa Curţii nr. 201
Noiembrie 2016
A și B împotriva Norvegiei (MC) - 24130/11 şi 29758/11
Hotărârea din 15 noiembrie 2016 (MC)
Art. 4 din Protocolul nr. 7
Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori
Proceduri paralele administrative și penale cu privire la aceleași fapte: neîncălcare
În fapt – 7 că au fost urmăriți penal şi pedepsiți de două ori pentru aceeași infracțiune.
La 7 iulie 2015, o Cameră a Curții a decis să se desesizeze în favoarea Marii Camere.
În drept - Art. 4 din Protocolul nr. 7: Această dispoziție cuprinde trei garanții distincte și prevede că pentru aceeași infracţiune, nimeni nu poate fi (i) trimis în judecată, (ii) judecat sau (iii) condamnat.
Dacă procedurile administrative au constituit un proces penal în sensul art. 4 din Protocolul nr. 7 trebuia evaluat pe baza celor trei criterii Engel dezvoltate pentru scopul art. 6 din Convenţie. Pentru clarificarea aspectului dacă infracțiunile judecate în procese separate au fost similare este nevoie de o evaluare bazată pe fapte, iar nu de o evaluare formală bazată pe compararea elementelor esenţiale ale infracțiunilor.
Obiectul art. 4 din Protocolul nr. 7 este să împiedice nedreptatea ca o persoană să fie urmărită penal ori condamnată de două ori pentru același comportament infracțional. Articolul respectiv nu consideră nelegale sistemele juridice care au o abordare integrată a faptelor antisociale în cauză și, în special, o abordare care implică etape paralele ale răspunsului legal al diferitelor autorități și pentru scopuri diferite. Trebuie realizat un echilibru just între datoria de a apăra interesele justițiabililor protejate de principiul ne bis in idem, pe de o parte, și interesul particular al comunității pentru a putea reglementa adecvat în domeniul respectiv, pe de altă parte.
Art. 4 din Protocolul nr. 7 nu exclude desfăşurarea unei duble proceduri sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții. În special, statul pârât trebuie să demonstreze în mod convingător că cele două proceduri în cauză au fost suficient de strâns legate pe fond și în timp. Rezultă nu numai că scopurile urmărite și mijloacele utilizate pentru îndeplinirea acestora trebuie, în esență, să fie complementare și legate în timp, ci și că posibilele consecințe ale organizării tratamentului juridic al faptelor avute în vedere trebuie să fie proporționale și previzibile pentru persoanele în cauză. Factorii materiali pentru a determina existența unei suficient de strânse legături pe fond au inclus (i) dacă procedurile au urmărit scopuri complementare și astfel au abordat aspecte diferite ale faptelor cauzei, (ii) dacă dualitatea procedurilor a fost o consecință previzibilă, atât în drept cât și în practică, (iii) dacă ambele proceduri s-au desfășurat astfel încât să se evite pe cât posibil orice suprapunere în colectarea, precum și în aprecierea probelor, mai cu seamă că interacțiunea adecvată dintre diferitele autorităţi competente pentru stabilirea faptelor în primul caz a fost utilizată și în celălalt caz și (iv) dacă sancțiunea impusă în procedura ce a rămas definitivă mai întâi a fost luată în considerare în cele care au rămas definitive ulterior, astfel încât să se prevină ca persoana în cauză să suporte o sarcină excesivă. Conexiunea în timp trebuie să fie suficient de strânsă pentru a proteja justițiabilul de a fi afectat de incertitudine, de întârziere și de proceduri care se prelungesc în timp. Cu cât conexiunea este mai slabă în timp, cu atât mai dificilă este sarcina statului de a explica şi de a justifica orice întârziere care poate fi atribuită procedurilor.
Autoritățile naționale au stabilit că faptele reclamanților cereau două răspunsuri, o sancțiune administrativă și una penală. Sancțiunea administrativă de aplicare a unei taxe suplimentare a îndeplinit rolul de descurajare generală și de compensare pentru volumul considerabil de muncă și cheltuielile suportate de autoritățile fiscale în numele comunității pentru control și auditare în vederea identificării unor astfel de declarații greşite. Condamnarea penală a servit nu numai ca o descurajare, dar a avut și un scop punitiv în ceea ce privește aceeași omisiune antisocială, implicând elementul adițional al săvârşirii faptei cu vinovăţie. A fost deosebit de important că, la pronunțarea condamnării reclamanților, instanţa națională a luat în considerare faptul că aceștia deja fuseseră sancționați prin impunerea unei taxe suplimentare. Desfășurarea dublei proceduri, cu posibilitatea cumulării unor sancțiuni diferite, a fost previzibilă în situația dată și stabilirea faptelor într-una dintre proceduri a fost luată în considerare în cealaltă procedură.
Nu exista niciun indiciu că reclamanții au suferit o nedreptate sau un prejudiciu disproporționat și exista o suficient de strânsă legătură, atât pe fond, cât şi în timp, între cele două proceduri.
Concluzie: neîncălcare (şaisprezece voturi la unu).
[A se vedea Sergey Zolotukhin împotriva Rusiei (MC), 14939/03, 10 februarie 2009, Nota de informare nr. 116; Engel şi alţii împotriva Ţărilor de Jos, 5100/71 şi altele, 8 iunie 1976; R.T. împotriva Elveţiei (dec.), 31982/96, 30 mai 2000, Nota de informare nr. 18; Nilsson împotriva Suediei, 73661/01, 13 decembrie 2005, Nota de informare nr. 81; Nykänen împotriva Finlandei, 11828/11, 20 mai 2014]
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.
Full & Egal Universal Law Academy