©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secţia a treia
CAUZA IACOV STANCIU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererea nr. 35972/05)
Hotărâre
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În cauza Iacov Stanciu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 10 iulie 2012,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
Procedura
1. La originea cauzei se află cererea nr. 35972/05 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Iacov Stanciu („reclamantul”), a sesizat Curtea la 14 septembrie 2005 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („convenţia”).
2. Reclamantul, căruia i-a fost acordată asistenţă judiciară, a fost reprezentat de doamna Mihaela Ghirca şi domnul Bogdan Dragoş, avocaţi în Bucureşti. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de doamna Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul a afirmat că condiţiile sale de detenţie din diverse penitenciare în care a fost cazat constituie o încălcare a art. 3 din convenţie.
4. La 12 mai 2010, Curtea a hotărât să comunice cererea Guvernului. Aceasta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună (fostul art. 29 § 3) şi că va acorda prioritate cererii în temeiul art. 41 din Regulamentul Curţii.
Atât reclamantul, cât şi Guvernul, au prezentat observaţii scrise. În plus, s-au primit comentarii din partea unei terţe părţi, şi anume organizaţia neguvernamentală Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), care a primit permisiunea preşedintelui să intervină în cadrul procedurii scrise (art. 36 § 2 din convenţie şi art. 44 § 3 din regulament).
5. Având în vedere că domnul Corneliu Bîrsan, judecătorul ales să reprezinte România, s-a abţinut de la judecarea cauzei (art. 28 din Regulamentul Curţii), Preşedintele Camerei a desemnat-o pe doamna Kristina Pardalos în calitate de judecător ad hoc (art. 26 § 4 din convenţie şi art. 29 § 1 din regulament).
În fapt
I. Circumstanţele cauzei
6. Reclamantul s-a născut în 1977 şi locuieşte în Bucureşti.
7. La 17 septembrie 2002, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe reclamant la 12 ani şi 6 luni de închisoare. Hotărârea a rămas definitivă la 18 februarie 2004, în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
8. Reclamantul a fost arestat la 24 ianuarie 2002 şi a rămas în detenţie până la liberarea sa condiţionată la 18 mai 2011. Acesta şi-a ispăşit condamnarea după cum urmează:
- în perioada 24 ianuarie–1 februarie 2002 în Penitenciarul Ploieşti;
- în perioada 1–26 februarie 2002 în Penitenciarul-Spital Jilava;
- în perioada 26 februarie 2002–7 ianuarie 2003 în Penitenciarul Ploieşti;
- în perioada 7 ianuarie–20 martie 2003 în Penitenciarul Mărgineni;
- în perioada 20 martie 2003–29 februarie 2004 în Penitenciarul Jilava;
- în perioada 29 februarie 2004–11 februarie 2005 în Penitenciarul Ploieşti;
- în perioada 11–21 februarie 2002 în Penitenciarul Jilava;
- în perioada 21 februarie–3 martie 2005 în Penitenciarul Ploieşti;
- în perioada 3 martie–25 aprilie 2005 în Penitenciarul-Spital Jilava;
- în perioada 25 aprilie–8 iulie 2005 în Penitenciarul Jilava;
- în perioada 8–18 iulie 2005 în Penitenciarul Rahova;
- în perioada 18–21 iulie 2005 în Penitenciarul Ploieşti;
- în perioada 21 iulie–29 august 2005 în Penitenciarul Rahova;
- în perioada 29 august–27 septembrie 2005 în Penitenciarul Ploieşti;
- în perioada 27 septembrie–3 octombrie 2005 în Penitenciarul Rahova;
- în perioada 3 octombrie–22 noiembrie 2005 în Penitenciarul Ploieşti;
- în perioada 22–28 noiembrie 2005 în Penitenciarul Rahova;
- în perioada 28 noiembrie 2005–7 februarie 2006 în Penitenciarul Ploieşti;
- în perioada 7 februarie–13 martie 2006 în Penitenciarul-Spital Jilava;
- în perioada 13 martie–9 mai 2006 în Penitenciarul Ploieşti;
- în perioada 9–15 mai 2006 în Penitenciarul Rahova;
- în perioada 15 mai 2006–11 ianuarie 2007 în Penitenciarul Ploieşti;
- în perioada 1–12 ianuarie 2007 în Penitenciarul-Spital Rahova;
- în perioada 12 ianuarie–2 martie 2007 în Penitenciarul Jilava;
- în perioada 2 martie–19 iunie 2007 în Penitenciarul Rahova;
- în perioada 19 iunie–19 iulie 2007 în Penitenciarul-Spital Jilava;
- în perioada 19 iulie–27 septembrie 2007 în Penitenciarul Rahova;
- în perioada 27 septembrie–12 octombrie 2007 în Penitenciarul Ploieşti;
- în perioada 12 octombrie 2007–11 noiembrie 2008 în Penitenciarul Rahova;
- în perioada 11–14 noiembrie 2008 în Penitenciarul Ploieşti;
- în perioada 14 noiembrie–4 decembrie 2008 în Penitenciarul Rahova;
- în perioada 4 decembrie 2008–11 mai 2010 în Penitenciarul Jilava;
- în perioada 11–28 mai 2010 în Penitenciarul Bacău;
- în perioada 28 mai–21 iunie 2010 în Penitenciarul Craiova;
- în perioada 21 iunie–5 iulie 2010 în Penitenciarul Colibaşi;
- în perioada 5–13 iulie 2010 în Penitenciarul Craiova;
- în perioada 13 iulie 2010–18 mai 2011 în Penitenciarul Jilava şi Penitenciarul Ploieşti.
A. Condiţiile de detenţie a reclamantului
9. Condiţiile exacte ale detenţiei reclamantului constituie obiect de dispută între părţi.
1. Versiunea reclamantului
10. Referitor la toate penitenciarele în care a fost deţinut, reclamantul a afirmat că a fost cazat în celule supraaglomerate, în condiţii de igienă necorespunzătoare, că mâncarea era necorespunzătoare şi că nu a beneficiat de timp petrecut în aer liber şi activităţi aferente.
11. De asemenea, acesta a făcut trimitere la informaţiile din rapoartele prezentate de Comitetul pentru Prevenirea Torturii (CPT) şi APADOR-CH şi la condiţiile detenţie stabilite deja de Curte în hotărârile anterioare cu privire la fiecare penitenciar în care a fost deţinut, susţinând că a avut parte de aceleaşi condiţii.
a) Penitenciarul Ploieşti
12. Condiţiile materiale din Penitenciarul Ploieşti în perioadele în care acesta a fost deţinut acolo între 24 ianuarie 2002 şi 14 noiembrie 2008 au fost descrise de reclamant după cum urmează.
13. Celulele erau supraaglomerate şi deseori a trebuit să împartă un pat de 80 cm lăţime cu un alt deţinut. Acesta a stat în celule dotate cu 15-24 de paturi împreună cu 20-45 de deţinuţi: în celula nr. 15 (anterior nr. 9) erau 24 de paturi pentru 42 de deţinuţi; în celula nr. 31 (anterior nr. 22) erau 30 de paturi pentru 54 de deţinuţi; în celula nr. 24 (anterior nr. 15) erau 24 de paturi pentru 38 de deţinuţi; şi în celula nr. 22 (anterior nr. 13) erau 21 de paturi pentru 37 de deţinuţi.
Informaţiile de mai sus permit calcularea spaţiului vital disponibil pentru fiecare deţinut şi concordă cu informaţiile prezentate de Guvern şi de Administraţia Naţională a Penitenciarelor („ANP”) şi cu rapoartele CPT referitoare la suprafaţa celulelor şi gradul de ocupare. De exemplu, în mai 2005, în Penitenciarul Ploieşti se aflau 774 de deţinuţi, deşi capacitatea legală a penitenciarului era de 566 de locuri. În conformitate cu recomandarea CPT, ca spaţiul minim să fie de 4 m² de persoană, penitenciarul ar fi trebuit să aibă cel mult 220 de deţinuţi. Reclamantul a făcut trimitere la constatările CPT, conform cărora problema principală a Penitenciarului Ploieşti era supraaglomerarea, cu cel mult 2 m² de spaţiu vital per deţinut.
14. Existau doar paturi suprapuse, iar patul de sus era la 2 metri înălţime. În celule nu existau mese, nu exista o sală de mese, aşa că deţinuţii serveau mesele şi desfăşurau alte activităţi (scris, jocuri de şah etc.) în pat. Celulele aveau o singură fereastră de 180 cm lăţime şi 120 cm înălţime.
15. Celulele erau infestate cu insecte, iar lenjeria de pat era murdară şi infestată de păduchi.
16. Celulele erau dotate cu 1-2 chiuvete care furnizau doar apă rece.
17. Accesul la duşurile comune cu apă caldă era permis doar o dată pe săptămână.
18. Reclamantul a menţionat lipsa de activităţi în afara celulelor pe durata detenţiei în Penitenciarul Ploieşti. Acesta s-a referit şi la constatările CPT, conform cărora lipsa de activităţi zilnice în penitenciarul respectiv constituia o altă problemă majoră.
b) Penitenciarul Mărgineni
19. Reclamantul a afirmat că şi celulele din Penitenciarul Mărgineni erau supraaglomerate, aşa că a fost nevoit să împartă patul cu alt deţinut. Celula în care a stat, nr. 56, avea 36 de paturi pentru 68 de deţinuţi.
Chiuvetele din celulă nu aveau apă caldă. Existau 2 toalete pentru toţi cei 68 de deţinuţi.
c) Penitenciarul şi Penitenciarul-Spital Bucureşti-Rahova
20. Condiţiile materiale din Penitenciarul şi Penitenciarul-Spital Rahova în perioada detenţiei sale acolo între 2005 şi decembrie 2008 au fost descrise de reclamant după cum urmează.
21. Penitenciarul Rahova era supraaglomerat, iar deţinuţii aveau circa 2,77 m² de persoană.
22. În celulă nu existau scaune, iar paturile de metal suprapuse erau construite astfel încât deţinuţii nu puteau sta în poziţia şezut în patul de jos.
23. Toaletele din celule aveau tavanul şi pereţii deterioraţi, iar apa caldă era disponibilă doar o dată pe săptămână timp de o oră.
24. Mai mult, într-o perioadă neprecizată din vara anului 2005, apa era oprită în intervalul orar 9 a.m.-1 p.m. şi 4 p.m.-6 p.m., situaţie cauzată, conform unei declaraţii făcute de şeful Serviciului Logistică din cadrul Penitenciarului Rahova, de o problemă generală a alimentării cu apă.
25. Ca urmare a acestor condiţii, reclamantul nu a putut să-şi păstreze un nivel corespunzător de igienă corporală.
c) Penitenciarul şi Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava
26. Condiţiile materiale suportate de reclamant în perioada detenţiei sale la Penitenciarul şi Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava din 2003 până la eliberarea sa în 2011 au fost descrise de reclamant după cum urmează.
27. Supraaglomerarea era generală şi gravă în tot penitenciarul, iar spaţiul vital per deţinut era extrem de limitat: celule cu o suprafaţă de 13 m² adăposteau 8 deţinuţi, iar celulele cu o suprafaţă de 20-25 m² adăposteau 35-40 de deţinuţi. Existau mai multe rânduri de paturi suprapuse. Reclamantul a fost adesea nevoit să împartă patul cu alt deţinut; celula nr. 215, de exemplu, avea 30 de paturi pentru 45 de deţinuţi, iar celula nr. 206 avea 21 de paturi pentru 30 de deţinuţi.
28. Informaţiile de mai sus permit calcularea spaţiului vital disponibil pentru fiecare deţinut şi concordă cu informaţiile prezentate de Guvern şi de ANP referitoare la suprafaţa celulelor şi gradul de ocupare. Între 2007 şi 2010, spaţiul vital de care dispuneau deţinuţii, conform informaţiilor lunare înregistrate în documentele oficiale, varia de la 1,21 m² în aprilie 2007 la 2,43 m² în martie 2008 şi 2,34 m² în perioada februarie-mai 2010. În toţi aceşti ani, doar în februarie 2008 reclamantul a avut un spaţiu vital mai mare de 4 m², mai precis 4,55 m².
29. Instalaţiile sanitare erau necorespunzătoare, toaletele nu aveau apă, iar chiuvetele din celule nu aveau apă caldă.
30. Celulele erau deseori murdare, iar lenjeria de pat era veche, uzată şi deseori murdară.
31. Condiţiile de igienă erau adesea foarte rele; penitenciarul avea gândaci de bucătărie, şobolani, păduchi şi ploşniţe; reclamantul a fost muşcat de un şobolan în august 2009, motiv pentru care a fost vaccinat.
32. Abia dacă existau activităţi în afara celulelor.
2. Versiunea Guvernului
33. Guvernul a prezentat peste 2 000 de pagini cu informaţii generale despre cadrul legislativ şi condiţiile de detenţie din penitenciarele din România, precum şi o parte din dosarul administrativ din detenţie al reclamantului.
34. Referitor la supraaglomerare, Guvernul a argumentat că problema supraaglomerării a fost rezolvată în 2004, cu excepţia Penitenciarului Ploieşti, unde a fost rezolvată abia în 2006. Guvernul a prezentat informaţii furnizate de ANP cu privire la numărul de paturi existente în fiecare penitenciar şi numărul de deţinuţi cazaţi anual. Reiese că în penitenciarele Jilava, Rahova şi Mărgineni, numărul de paturi era mai mare decât numărul de deţinuţi încă din 2004. În Penitenciarul Ploieşti, numărul de paturi a depăşit numărul de deţinuţi începând din 2006.
35. Cu toate acestea, Guvernul a argumentat că nu a fost posibil întotdeauna să stabilească celulele în care a fost deţinut reclamantul deoarece registrele penitenciarelor se distrug periodic, după un anumit interval de timp.
36. Deţinuţii erau responsabili de curăţarea celulelor şi, în consecinţă, erau dotaţi cu produsele de curăţenie necesare. Celelalte secţiuni din penitenciar erau curăţate de două ori pe zi sau ori de câte ori era necesar; societăţi de specialitate erau responsabile de dezinfestarea clădirilor o dată la fiecare 4 luni sau ori de câte ori era necesar; lenjeria de pat se schimba săptămânal.
37. Deţinuţii aveau dreptul legal de a primi produsele necesare pentru igiena personală.
38. Între 2006 şi 2009 s-au făcut investiţii importante pentru modernizarea penitenciarelor. Pentru fiecare penitenciar a existat un comitet însărcinat cu supravegherea stării clădirilor şi celulelor şi cu ordonarea reparaţiilor acolo unde era necesar. Comitetele au funcţionat sau funcţionează în baza Ordinelor nr. 10306/1997, nr. 82957/1998 şi nr. 434/2006 ale Direcţiei Generale a Penitenciarelor (DGP) din cadrul Ministerului Justiţiei şi a Ordinului nr. 328/2010 al Directorului general al Direcţiei Penitenciarelor.
39. În urma intrării în vigoare a Legii nr. 275/2006, legislaţia internă privind condiţiile de detenţie a fost pusă în conformitate cu recomandările CPT privind iluminatul, încălzirea, aerisirea, instalaţiile sanitare şi mobilierul din penitenciare.
40. În toate penitenciarele, calitatea apei potabile era verificată periodic, aşa cum se prevedea în Legea nr. 458/2002, Hotărârea Guvernului nr. 974/2004 şi Ordinul nr. 3149/2003 al Directorului general al DGP. Întreruperile erau pur accidentale sau limitate ca durată. Referitor la mâncare, cantitatea şi calitatea erau stabilite în funcţie de categoriile de deţinuţi, conform prevederilor Ordinului nr. 2713/C/2001 al ministrului justiţiei.
Pentru un deţinut obişnuit, de sex masculin, care nu munceşte, standardul a fost stabilit prin „Norma nr. 17” la 2 855 calorii/zi, în baza unei diete constând în făinoase, carne de porc, legume din familia Apiaceae, biscuiţi, conserve de legume, margarină, ulei, marmeladă, 20 de grame de brânză sărată, ceapă şi usturoi, zahăr şi diverse condimente. Alte tipuri de carne, legume proaspete şi produse lactate, precum şi ouă şi fructe uscate sau proaspete, erau rezervate unor categorii speciale de deţinuţi, ca de exemplu gravide, copiii deţinutelor şi deţinuţii bolnavi pe durata spitalizării lor.
41. Anterior adoptării Legii nr. 275/2006, deţinuţii aveau dreptul la cel puţin un duş pe săptămână şi posibilitatea schimbării lenjeriei de pat o dată la două săptămâni.
Legea nr. 275/2006 a ameliorat situaţia, prevăzând posibilitatea deţinuţilor de a face duş de cel puţin două ori pe săptămână şi, dat fiind că acum toate penitenciarele aveau spălătorie, cearşafurile de pat erau schimbate săptămânal.
42. Toate penitenciarele aveau sistem de încălzire centrală, iar pe timpul iernii celulele erau încălzite cu radiatoare. Ordinul ministrului justiţiei nr. 2874/C/1999 a stabilit norme clare privind încălzirea penitenciarelor în funcţie de poziţia lor geografică. Pe timpul verii, conform unui ordin al Directorului general al DGP, uşile celulelor trebuiau să rămână deschise şi s-au făcut eforturi susţinute pentru a permite deţinuţilor să stea cât mai mult timp posibil în afara celulelor.
43. Guvernul a prezentat argumente specifice cu privire la următoarele penitenciare în care reclamantul a fost deţinut:
a) Penitenciarul Ploieşti
44. Guvernul nu are informaţii privind dimensiunile celulelor, numărul de paturi şi spaţiul disponibil.
45. În Penitenciarul Ploieşti nu exista sală de mese, aşa că deţinuţii luau mesele în celule, unde existau mese ca parte din mobilier.
46. Aerisirea era posibilă prin ferestrele celulelor.
47. Fiecare celulă avea două chiuvete cu apă rece. Până în 2006, deţinuţii aveau dreptul la un duş pe săptămână. În urma intrării în vigoare a Legii nr. 275/2006, deţinuţii aveau dreptul la două duşuri pe săptămână.
48. Referitor la activităţile în aer liber, până în 2006, deţinutul avea dreptul la plimbare zilnică timp de o oră. Legea nr. 275/2006 a extins durata plimbării zilnice, iar noua regulă depindea de regimul de executare a pedepselor (deschis, semideschis şi închis).
De asemenea, reclamantul a participat la numeroase activităţi desfăşurate în afara celulelor care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 275/2006, se aflau zilnic la dispoziţia deţinuţilor în oricare celulă. După 2006, numai deţinuţii supuşi unui regim deschis sau semideschis aveau dreptul la activităţi zilnice.
49. În ceea ce priveşte supraaglomerarea extremă din Penitenciarul Ploieşti, directorul ANP a luat măsuri efective în ianuarie 2006 pentru reducerea numărului de deţinuţi primiţi în penitenciar.
b) Penitenciarul Mărgineni
50. Guvernul nu are informaţii privind dimensiunile celulelor, numărul de paturi şi spaţiul disponibil.
51. Celulele erau dotate cu paturi, o masă, o bancă, un cuier, un televizor şi un suport pentru acesta.
52. Anexa sanitară era echipată cu chiuvete, duş şi toalete.
53. Fiecare celulă şi anexă sanitară aveau ferestre, prin care intrau aerul şi lumina naturală.
54. Celula nr. 56, în care susţine reclamantul că a fost deţinut, avea 18 paturi şi 16 deţinuţi.
c) Penitenciarul Bucureşti-Rahova
55. Numărul de deţinuţi nu a depăşit numărul de paturi. Celula, cu o suprafaţă de 21 m² şi o fereastră având 1,44 m², avea trei paturi, o masă, o bancă, un cuier şi un suport pentru televizor. O încăpere de depozitare de 1,2 m² cu o fereastră de 0,72 m² era anexată celulei.
56. Celula mai avea o anexă sanitară de 6,45 m², dotată cu două chiuvete, un duş, o toaletă şi o fereastră de 0,72 m².
57. Pe timpul iernii, celulele erau încălzite la o temperatură de 18 grade. Apa caldă şi rece era furnizată în permanenţă. Până în 2006, deţinuţii aveau dreptul la un duş pe săptămână; ulterior – la două duşuri pe săptămână. Cu toate acestea, pe timpul verii, pentru a economisi bani, se aplicau restricţii la folosirea apei reci.
58. Reclamantul a participat la numeroase activităţi în afara celulei, ca de exemplu construcţia de bărci de lemn (în intervalul decembrie 2007–noiembrie 2008), scrierea unor articole pentru cele două ziare ale penitenciarului, participarea la activităţi religioase (în intervalul aprilie 2007–noiembrie 2008) şi la un program special pentru prevenirea infectării cu HIV şi a consumului de droguri ilegale, şi mergea deseori la biblioteca penitenciarului.
59. De asemenea, reclamantul a primit asistenţă psihologică pentru problemele lui.
d) Penitenciarul şi Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava
60. Registrul închisorii arată că celulele ocupate de reclamant în perioada 2003–2006 au fost demolate.
61. În 2007 şi 2008, reclamantul a ocupat celula nr. 206, cu o suprafaţă de 32,76 m², şi celula nr. 618, cu o suprafaţă de 36,45 m². Între 11 şi 30 de persoane au fost cazate alături de el, simultan.
62. În 2008 şi 2009, reclamantul a ocupat celula nr. 514, cu o suprafaţă de 43,65 m². Între 8 şi 22 de persoane au fost cazate alături de el, simultan, deşi nu sunt disponibile informaţii exacte.
63. În 2009 şi 2010, reclamantul a fost cazat şi în următoarele celule:
- nr. 102 şi 104, fiecare cu o suprafaţă de 32,90 m² şi împărţită cu alte 14 persoane;
- nr. 214, cu o suprafaţă de 40,28 m², împreună cu alte 20 persoane;
- nr. 302, cu o suprafaţă de 29,14 m², împreună cu alte 15–17 persoane;
- nr. 106, cu o suprafaţă de 33,18 m², împreună cu alte 14 persoane;
- nr. 105, cu o suprafaţă de 33,84 m², împreună cu alte 14 persoane;
- nr. 104, cu o suprafaţă de 32,76 m², împreună cu alte 14 persoane.
64. Toate celulele aveau o aerisire bună şi lumină naturală prin intermediul celor trei ferestre din celulă, grupul sanitar şi cămară.
65. Grupurile sanitare din celule erau dezinfectate zilnic; celulele erau văruite după necesitate; deratizarea şi dezinsecţia se efectuau cel puţin o dată la trei săptămâni.
66. Deţinuţii aveau voie să folosească duşurile de două ori pe săptămână, lunea şi vinerea.
Apa rece era furnizată în permanenţă, iar în 2007 s-a introdus un sistem de purificare a apei pentru apă potabilă.
67. Referitor la activităţile în aer liber, până în 2006, deţinutul avea dreptul la plimbare zilnică timp de 30 de minute. Legea nr. 275/2006 a extins durata la trei ore pe zi.
De asemenea, reclamantul a participat la numeroase activităţi în afara celulei, precum cele sanitare, juridice, etice şi religioase. Acesta a avut, de asemenea, libertatea de a participa la activităţi axate pe viaţa de familie şi prevenirea infectării cu HIV, competiţii sportive şi intelectuale, precum şi pe menţinerea unei atitudini pro-active faţă de activităţile sociale.
B. Asistenţa medicală
68. Reclamantul, ca şi Guvernul pârât, au invocat mai ales documente provenite din dosarul medical întocmit pe numele reclamantului la penitenciar. Fiecare a interpretat însă diferit informaţiile din documentele respective.
1. Versiunea reclamantului
69. Reclamantul a afirmat că în cursul detenţiei a dezvoltat diverse boli ca urmare a condiţiilor precare. Acesta a invocat neacordarea tratamentului corespunzător de către medicul penitenciarului şi lipsa medicamentelor.
70. Dosarul medical al reclamantului, întocmit în momentul începerii detenţiei sale la 25 ianuarie 2002, nu menţiona nicio boală în afară de hepatita pe care o dezvoltase cu şase ani înainte.
71. Reclamantul a susţinut că în 2002 a început să se confrunte cu numeroase probleme dentare, care s-au agravat foarte mult în lipsa tratamentului şi supravegherii corespunzătoare.
72. La 25 octombrie 2002, reclamantul a fost examinat de dentistul penitenciarului, care l-a diagnosticat cu abces.
Acesta a susţinut că în perioada noiembrie–decembrie 2008 a suferit câteva extracţii dentare, însă nu au fost consemnate în dosarul său medical.
73. Din ianuarie 2004, pe când se afla în Penitenciarul Ploieşti, pe numele reclamantului s‑au emis fişe referitoare la sănătatea sa dentară.
În ianuarie 2004, de exemplu, i s-a aplicat un tratament medical cu antibiotice şi analgezice pentru dureri dentare şi dureri de cap periodice.
La 13 mai 2004, drept răspuns la solicitarea sa de a merge la un dentist, reclamantul a fost informat de către Penitenciarul Ploieşti că dentistul penitenciarului era în concediu de maternitate. Prin urmare, numai persoanele cu urgenţe erau duse la Cabinetul de urgenţe stomatologice din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Cazul său nu constituia o urgenţă.
La 25 august 2004, Penitenciarul Ploieşti a informat ANP că reclamantul avea tulburări de personalitate şi probleme care îi afectau nasul, dar că nu avea nicio problemă dentară care să necesite tratament de urgenţă.
74. La 3 decembrie 2004, acesta a fost diagnosticat cu nevralgie occipitală (nevralgia Arnold), pentru care se recomanda tratament.
75. Între 2004 şi 2006, reclamantul a trimis numeroase scrisori la ANP cu privire la problemele lui dentare.
76. La 13 mai şi 26 august 2004, ANP l-a informat pe reclamant printr-o scrisoare că Penitenciarul Ploieşti nu are dentist şi că va fi trimis la dentistul Penitenciarului Târgşor numai pentru tratament dentar de urgenţă. Reclamantul nu a fost trimis niciodată la Penitenciarul Târgşor pentru tratament dentar.
77. La 28 octombrie 2004, întrucât reclamantul a solicitat întreruperea executării pedepsei din motive de sănătate, un raport medical oficial întocmit de Secţia de Patologie Prahova l-a diagnosticat pe reclamant cu nevralgie occipitală, care poate fi tratată în cadrul sistemului penitenciar. Nu i s-a prescris niciun tratament pentru nevralgie şi nu s-au menţionat nicăieri problemele lui dentare.
78. La 25 ianuarie 2005, reclamantul a fost informat de ANP că a fost diagnosticat cu „edentiţie parţială” (pierdere a dinţilor) şi că proteza dentară care i-a fost recomandată putea fi realizată în cadrul sistemului odontologic penitenciar, dar numai atunci când va putea să o plătească.
79. La 24 martie 2005, edentiţia parţială a fost confirmată de Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava, care i-a mai pus şi diagnosticul de parodontită cronică şi i-a recomandat alte extracţii dentare. La 20 aprilie 2005, reclamantul a fost internat în spital pentru edentiţia sa frontală şi laterală şi a suferit o extracţie dentară; s-a recomandat continuarea supravegherii.
80. Dosarul medical al reclamantului a menţionat parodontita cronică la următoarele date: 22, 25 şi 28 noiembrie 2005, 19 iunie, 19 iulie, 27 septembrie şi 12 octombrie 2007, 13 noiembrie şi 4 decembrie 2008; nu s-a menţionat însă niciun tratament prescris pentru această afecţiune.
81. În 2005, reclamantul s-a plâns în numeroase rânduri (în iunie, iulie, octombrie şi decembrie) că nu a primit tratament medical corespunzător. Drept răspuns, în baza informaţiilor oferite de Penitenciarul Ploieşti, ANP l-a informat că totuşi primea tratamentul corespunzător.
82. La 19 septembrie şi 8 noiembrie 2005, reclamantul a introdus aceeaşi reclamaţie la Ministerul Justiţiei. Acesta a prezentat detalii despre starea sa (gât umflat, leziuni vizibile pe gât, dureri ascuţite în urechi şi sânge în salivă) şi a precizat că nu a fost consultat de un medic.
83. Reclamantul a fost internat în Penitenciarul-Spital Jilava din 7 februarie până la 13 martie 2006 şi a fost tratat cu antibiotice şi analgezice. Scrisoarea medicală din 13 martie 2006 preciza că reclamantul suferea de carii dentare multiple şi complicate, parodontită cronică generalizată ce necesită tratament, edentiţie frontală, nevralgia nervului laringian superior, deviaţie de sept nazal, rinită cronică şi nevralgie occipitală ce necesită tratament. De asemenea, se recomandau o dietă specială, antibiotice şi tratamentul problemelor dentare ale reclamantului.
84. La 23 martie 2006, ANP a confirmat că reclamantul prezenta umflături ale glandelor şi noduli în gură, dar a negat orice legătură între aceste simptome şi problemele dentare ale reclamantului, susţinând că acesta din urmă primise tratament.
85. Reclamantul a suferit câteva extracţii dentare în perioada martie 2006–noiembrie 2008.
86. Un raport medical din 14 iunie 2007 menţiona că reclamantul suferea de parodontită cronică. Nu i s-a prescris niciun tratament.
87. La 1 septembrie 2008, reclamantul a avut posibilitatea să fie consultat de un neurolog, care a constatat că migrena i se agravase ca intensitate şi frecvenţă.
88. La 17 octombrie 2008, reclamantul a fost examinat la Spitalul Rahova, unde a fost diagnosticat cu faringită cronică şi resturi radiculare dentare.
89. În dosarul medical al reclamantului de la Penitenciarul Rahova migrena apare menţionată la 4 decembrie 2008; nu s-a menţionat niciun tratament.
90. La 13 mai 2010, în dosarul medical al reclamantului s-a consemnat că acesta pierduse 12 dinţi şi că din alţi 2 dinţi mai rămăsese doar puţin.
91. Între 21 iunie şi 1 iulie 2010, reclamantul a fost internat la Penitenciarul-Spital Colibaşi, unde a fost diagnosticat cu ulcer duodenal, hepatită cronică, migrenă cronică, dischinezie biliară şi infecţia căilor urinare. Nu a fost examinat de un dentist deoarece acesta era în concediu.
92. La 2 iulie 2010, conducerea Penitenciarului Rahova a precizat într-o scrisoare adresată Guvernului român că nu se ştia nimic despre vreo boală cronică a reclamantului.
93. La 12 iulie 2010, aflat în Penitenciarul Craiova, reclamantul a solicitat tratament corespunzător problemelor sale dentare, inclusiv proteze dentare, şi a precizat că era dispus să suporte costul tratamentului.
94. La 19 iulie 2010, ANP l-a informat pe reclamant, ca răspuns la noua lui cerere pentru o proteză dentară, că avea de plătit 40 % din preţul ei.
95. În august 2010, reclamantul a solicitat din nou tratament de urgenţă şi a informat autorităţile că în sfârşit era în posibilitatea de a plăti costul necesar.
96. La 11 octombrie 2010, acesta a primit permisiunea de a începe tratamentul pentru problemele sale dentare pe cheltuială proprie la cabinetul privat al Dr. E.M. din Ploieşti, unde a avut programări şi a urmat tratament (incluzând o proteză dentară) la 11, 15, 20 şi 26 octombrie 2010, 3, 19, 23 şi 29 noiembrie 2010, 3, 8 şi 17 decembrie 2010, precum şi 5, 18 şi 24 ianuarie 2011. Pe durata programărilor acesta s-a aflat sub escortă. Constatările medicale şi tratamentul prescris au fost consemnate în rapoarte medicale care au fost anexate la dosarul său medical de la penitenciar.
Reclamantul a prezentat Curţii o copie a raportului medical ulterior primei sale programări, la 11 octombrie 2010, din care reiese că avea carii şi necesita o proteză dentară.
97. Până în mai 2011, reclamantul a pierdut 14 dinţi.
2. Versiunea Guvernului
98. Guvernul a declarat că, pe când reclamantul se afla în Penitenciarul Ploieşti, acesta a fost diagnosticat cu abcese dentare, edentiţie parţială, gingivită şi parodontită cronică.
99. Acesta a fost examinat, diagnosticat şi/sau pus sub tratament astfel:
- abcese dentare, la 16, 17, 18 şi 19 august 2002, 9 şi 15 ianuarie 2004, precum şi 20 decembrie 2005;
- durere dentară, nevralgie facială şi dentară, la 11 aprilie, 4 august, 1 septembrie, 13 octombrie şi 3 noiembrie 2004;
- inflamaţie periodontală, la 20 aprilie 2005;
- parodontită cronică, la 13 mai 2005, precum şi 2 mai şi 16 iunie 2006;
- extracţie dentară, la 28 ianuarie 2006;
- extirparea vitală a pulpei dentare, la 12 iunie 2006;
- obturaţia coronară a unui canal radicular, la 22 septembrie 2006.
100. Pentru toate aceste probleme, reclamantul a primit tratament corespunzător constând în antibiotice, vitamine, antiinflamatoare şi analgezice.
101. Pe când se afla în Penitenciarul Rahova, reclamantul a fost examinat şi diagnosticat cu abces periodontal la 16 martie 2007 şi cu abces vestibular la 26 martie 2007, pentru care a primit tratament cu antibiotice.
Acesta a fost supus şi unor operaţii chirurgicale: două extirpări vitale ale pulpei dentare la 12 iunie 2006, obturaţie coronară la 22 septembrie 2006, obturaţie de canal radicular la 29 martie 2007, precum şi două extracţii dentare la 14 noiembrie 2007 şi 29 ianuarie 2008.
102. La 6 iulie 2007, reclamantul a fost dus la Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială din Bucureşti, unde nu s-a depistat nicio afecţiune care „să necesite chirurgie de urgenţă”.
103. Guvernul a prezentat o scrisoare din 15 februarie 2011 a directorului Direcţiei Medicale din ANP, în care directorul preciza că, în urma examinării dosarului medical din penitenciar al reclamantului, reieşea că reclamantul a primit tratament pentru problemele sale dentare în perioada 9 ianuarie 2004–7 octombrie 2010. Acesta a recunoscut că nu a reieşit din dosar că s-ar fi conceput un plan terapeutic în legătură cu problemele dentare ale reclamantului. În ultimul rând, scrisoarea preciza că la 13 octombrie 2010 reclamantul a început să meargă la un dentist particular din Ploieşti pentru realizarea unei proteze.
104. În final, Guvernul a prezentat o fişă medicală nedatată referitoare la reclamant, din care reiese că i s-a comunicat valoarea estimativă a costurilor protezei dentare de către cabinetul particular al Dr. E.M., unde a fost tratat în perioada octombrie 2010–ianuarie 2011 (supra, pct. 96).
C. Plângerile introduse de reclamant cu privire la condiţiile materiale de detenţie
105. În 2004 şi 2006, reclamantul a introdus numeroase plângeri în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 56/2003 (infra, pct. 115) cu privire la condiţiile de detenţie necorespunzătoare, printre care lipsa paturilor şi a spaţiului vital, şi tratamentul medical necorespunzător.
106. De exemplu, la 4 iunie 2004, reclamantul a adresat o plângere Judecătoriei Ploieşti, în care se plângea de supraaglomerare, dieta necorespunzătoare şi lipsa asistenţei medicale corespunzătoare.
Plângerea a fost în cele din urmă respinsă prin hotărârea definitivă din 12 august 2004 a Tribunalului Prahova, care a constatat că „condiţiile de detenţie reclamate există în toate penitenciarele şi nu pot fi considerate prin urmare o acţiune sau o omisiune imputabilă conducerii penitenciarului şi, în consecinţă, contrară prevederilor legale”.
107. În urma intrării în vigoare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (infra, pct. 116), reclamantul a formulat plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate cu privire la condiţiile sale de detenţie, mai ales igiena precară, lipsa spaţiului vital, lipsa consulturilor dentare şi a tratamentului medical corespunzător în general, precum şi mâncarea necorespunzătoare şi insuficientă.
108. La 26 ianuarie 2009, judecătorul delegat a respins plângerea motivând că respectivele condiţii de detenţie din Penitenciarul Jilava nu sunt contrare legislaţiei interne sau instrumentelor Consiliului Europei, că Penitenciarul Jilava nu a mai avut dentist din 2007 şi că, prin urmare, deţinuţii sunt duşi la consult în număr mic la Penitenciarul Prahova şi că, în orice caz, circa 80 % din persoanele din penitenciarele României prezintă probleme dentare. Reclamantul a fost totodată informat că va fi dus la dentist la Penitenciarul Rahova la 29 ianuarie 2009.
Contestaţia reclamantului împotriva încheierii judecătorului delegat a fost respinsă la 23 martie 2009.
D. Procedura pentru întreruperea executării pedepsei
109. În temeiul art. 455 C. proc. pen., coroborat cu art. 453 lit. c), reclamantul a depus mai multe cereri pentru întreruperea executării pedepsei, cu scopul de a munci şi câştiga bani necesari familiei sale şi de a-şi permite un tratament medical corespunzător pentru sine.
110. Cererea făcută în 2004 a fost respinsă în cele din urmă de către Curtea de Apel Ploieşti la 16 iunie 2004, în pofida recomandării favorabile emise de Serviciul Social din cadrul Consiliului Local Ploieşti.
O altă cerere, făcută în 2006, a fost respinsă la 15 noiembrie 2006 de către Curtea de Apel Ploieşti, iar cererea făcută în 2007 a fost respinsă în cele din urmă de către Judecătoria Bucureşti la 12 decembrie 2007.
E. Plângeri penale împotriva unui medic din penitenciar
111. Reclamantul a introdus o plângere penală împotriva lui A.R., medicul generalist din cadrul Penitenciarului Ploieşti, susţinând că nu i s-a acordat asistenţa medicală corespunzătoare pentru diversele sale afecţiuni, ca de exemplu boli dentare şi oculare, dureri de cap, ulcer stomacal, sinuzită şi compresia măduvei spinării în zona cervicală.
112. La 13 octombrie 2004, procurorul militar însărcinat cu ancheta i-a luat o declaraţie medicului, care a declarat că reclamantul nu avea nicio boală cronică sau acută care să necesite tratament de urgenţă. La aceeaşi dată, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale a medicului. Plângerea reclamantului împotriva ordonanţei respective a fost respinsă la 18 februarie 2005 de către procurorul superior ierarhic ca tardivă.
Reclamantul a introdus o plângere împotriva actelor procurorilor la Tribunalul Militar Bucureşti, care a respins-o la 12 aprilie 2005. Decizia a fost confirmată de Tribunalul Militar Teritorial la 26 mai 2005.
II. Dreptul şi practica interne relevante
113. Art. 998 şi 999 C. civ. prevăd că orice persoană care a suferit un prejudiciu poate solicita despăgubiri introducând o acţiune civilă împotriva persoanei care a cauzat-o prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa.
114. Fragmente din prevederile relevante ale Legii nr. 23/1969 privind executarea pedepselor, referitoare la drepturile deţinuţilor, sunt descrise la pct. 23 şi 25 din hotărârea Năstase-Silivestru (a se vedea Năstase-Silivestru împotriva României, nr. 74785/01, 4 octombrie 2007).
115. Legea nr. 23/1969 a fost înlocuită prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 56/2003 („Ordonanţa 56”) privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, adoptată de Guvern la 25 iunie 2003 şi ratificată de Parlament la 7 octombrie 2003. Ordonanţa prevedea la art. 3 că împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor, luate de către administraţia penitenciarului, persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate pot face plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul. Instanţa poate fie să anuleze măsura contestată, fie să respingă plângerea.
116. Ordonanţa de Urgenţă nr. 56/2003 a fost abrogată la 18 octombrie 2006 prin Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care prevede la art. 38 că o plângere similară se poate introduce la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. Încheierea judecătorului delegat poate fi atacată cu o contestaţie introdusă la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul. Judecătorul delegat şi instanţa pot fie să anuleze măsura respectivă contestată, fie să respingă plângerea.
Legea nr. 275/2006 prevede, de asemenea, că pedepsele se execută în condiţii care să asigure respectarea demnităţii umane şi că fiecărei persoane condamnate i se pune la dispoziţie un pat, camerele de cazare trebuie să dispună de iluminat natural, persoanele condamnate poartă ţinută civilă, iar în cazul care persoanele condamnate nu dispun de aşa ceva, aceasta se asigură gratuit de către administraţia penitenciarului.
Nu există prevederi privind calitatea structurală a locului de detenţie sau mărimea spaţiului de care deţinuţii ar trebui să dispună.
117. Ordinul ministrului justiţiei nr. 433/C din 5 februarie 2010, pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, a intrat în vigoare la 15 februarie 2010. Conform ordinului, camerele de cazare trebuie să asigure cel puţin 6 metri cubi (circa 2 m² de persoană) de aer pentru fiecare persoană privată de libertate, încadrată în regimul semideschis sau deschis şi cel puţin 4 metri pătraţi (m²) pentru celelalte categorii de persoane private de libertate, inclusiv minori şi persoane arestate preventiv.
118. Ordinul nr. 1361/C/1016/2007, emis în comun de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii la 6 iulie 2007, privind asigurarea asistenţei medicale persoanelor private de libertate aflate în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor prevedea, printre altele, că numai persoanelor private de libertate care şi-au pierdut mai mult de 50 % din funcţia masticatorie în perioada detenţiei şi care nu au nicio posibilitate financiară au dreptul la o proteză a cărei contravaloare va fi suportată din bugetul unităţii în care execută pedeapsa. În alte situaţii, persoanele deţinute trebuie să suporte o parte din costul protezei.
119. La 21 februarie 2012, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii au emis un nou ordin comun – Ordinul nr. 429/125/2012 privind asigurarea asistenţei medicale persoanelor private de libertate aflate în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Conform ordinului, persoanele private de libertate au dreptul la asistenţă medicală gratuită din fondurile unităţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
III. Standarde internaţionale relevante
120. Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor, adoptată de Primul Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delicvenţilor, ţinut la Geneva în anul 1955, şi aprobat de Consiliul Economic şi Social prin Rezoluţia 663 C (XXIV) din 31 iulie 1957 şi Rezoluţia 2076 (LXII) din 13 mai 1977, prevede, în special, următoarele:
„10. Încăperile de deţinere şi în special acelea care sunt destinate deţinuţilor în timpul nopţii, trebuie să corespundă exigenţelor de igienă, ţinându-se cont de climă, mai ales în ceea ce priveşte cubajul de aer, suprafaţa minimă, iluminatul, încălzirea şi ventilaţia.
11. În orice încăpere în care deţinuţii trebuie să trăiască şi să muncească,
a) ferestrele trebuie să fie suficient de mari pentru ca deţinuţii să poată citi şi munci la lumina naturală, amplasarea acestor ferestre trebuie să permită pătrunderea de aer proaspăt şi aceasta chiar dacă este sau nu ventilaţie artificială;
b) lumina artificială trebuie să fie suficientă pentru a permite deţinutului să citească sau să muncească fără să-şi strice vederea.
12. Instalaţiile sanitare trebuie să permită deţinutului să-şi satisfacă nevoile naturale în momentul dorit, într-un mod curat şi decent.
13. Instalaţiile de baie şi duş trebuie să fie suficiente pentru ca fiecare deţinut să aibă posibilitatea şi să fie obligat să le folosească la o temperatură adecvată climatului şi atât de des pe cât o cere igiena generală conform anotimpului şi regiunii geografice, dar cel puţin o dată pe săptămână într-o climă temperată.
14. Toate încăperile frecventate regulat de deţinuţi trebuie menţinute în perfectă stare şi curate.
15. Trebuie să se pretindă deţinuţilor curăţenia personală; în acest scop el trebuie să dispună de apă şi de articole de toaletă necesare sănătăţii lor şi curăţeniei lor. [...]
19. Fiecare deţinut trebuie să dispună, în conformitate cu uzanţele locale sau naţionale, de un pat individual cu aşternut necesar, bine întreţinut şi schimbat în asemenea mod încât să asigure curăţenia.
20. 1) Orice deţinut trebuie să primească de la administraţie, la orele obişnuite, o hrană de bună calitate, bine preparată şi servită, având o valoare nutritivă suficientă pentru menţinerea sănătăţii şi a forţelor sale.
2) Fiecare deţinut trebuie să aibă posibilitatea de a avea apă potabilă la dispoziţie.
21. 1) Fiecărui deţinut care nu este ocupat cu o muncă în aer liber i se va asigura, dacă vremea o permite, o oră cel puţin pe zi, pentru exerciţii fizice, adecvate, în aer liber.
45. 2) Transportul deţinuţilor în condiţii proaste de aerisire sau iluminat sau prin orice mijloc care le-ar produce o suferinţă fizică trebuie interzise.” [...]
121. Fragmentele relevante din Raportul general al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT) prevăd următoarele:
Fragmente din cel de al 2-lea Raport General [CPT/Inf (92) 3]
„46. Aglomerarea este un subiect de relevanţă directă pentru mandatul CPT-ului. Toate serviciile şi activităţile dintr-o închisoare vor fi afectate în mod negativ dacă este necesar să se adăpostească mai mulţi prizonieri decât numărul pentru care a fost creată; calitatea vieţii va fi coborâtă în totalitate, în mod semnificativ. Mai mult decât atât, nivelul de supraaglomerare într-o închisoare sau într-o anumită parte a ei, poate fi astfel încât, prin el însuşi, să fie inuman şi degradant din punct de vedere fizic.
47. Un program de activităţi satisfăcător (muncă, educaţie, sport etc.) are o importanţă crucială pentru bunăstarea deţinuţilor.[...] Oricum, deţinuţii nu pot fi lăsaţi de capul lor săptămâni, posibil luni de-a rândul, încuiaţi în celulele lor, indiferent de cât de bune condiţii materiale ar putea fi în interiorul celulelor. CPT-ul consideră că ar trebui să se tindă ca în închisorile de detenţie provizorie deţinuţii să-şi poată petrece o parte rezonabilă a timpului (8 ore sau mai mult) în afara celulelor, angajaţi în activităţi cu scop de diferite naturi. [...]
48. O menţiune specială trebuie făcută privind exerciţiul în aer liber. Necesitatea ca deţinuţilor să li se permită exerciţii în aer liber cel puţin 1 oră, este acceptată, în mod larg, ca o garanţie de bază [...] În mod egal, este evident că dotările pentru exerciţiile în exterior trebuie să fie rezonabil de spaţioase şi, de câte ori este nevoie, să ofere adăpost împotriva intemperiilor.
49. Accesul, la momentul dorit, la toalete curate şi menţinerea unor standarde de igienă sunt componente vitale pentru un mediu uman. [...]
50. CPT-ul adaugă că este în mod deosebit îngrijorat când găseşte o combinaţie de super-aglomerare cu un regim sărac de activităţi şi cu un acces necorespunzător la toaletă/spălătoare în aceeaşi instituţie. Efectul cumulat al acestor condiţii se poate dovedi extrem de nefast pentru deţinuţi.”
Fragmente din cel de al 3-lea Raport General [CPT/Inf (93) 12]
„30. Serviciile de îngrijire a sănătăţii pentru persoanele private de libertate reprezintă un subiect de interes pentru CPT ca urmare a mandatului acestuia. O îngrijire medicală neadecvată poate conduce rapid la situaţii care au puncte comune cu «tratamentele inumane sau degradante». Apoi, serviciul de îngrijire medicală într-o anumită instituţie poate juca un rol potenţial important în combaterea relelor tratamente, atât în acea instituţie cât şi în alte părţi (în special în clădirile poliţiei). Mai mult, el este plasat astfel încât să aibă un impact pozitiv asupra întregii calităţi a vieţii în instituţia în cadrul căreia funcţionează. [...]
34. În timpul custodiei, deţinuţii trebuie să aibă oricând acces la medic, indiferent de regimul de detenţie la care sunt supuşi [...] Organizarea serviciului de îngrijire medicală trebuie să permită să se răspundă solicitărilor de consult fără nici o întârziere.
Deţinuţii trebuie să poată utiliza în mod confidenţial serviciul de îngrijire a sănătăţii, de exemplu prin intermediul unui mesaj trimis în plic închis. Apoi, ofiţerii din închisori nu trebuie să trieze solicitările de consultare a doctorului.
35. Un serviciu de îngrijire a sănătăţii într-o închisoare trebuie să deţină, în condiţii minime, posibilitatea unei consultaţii ambulatorii periodice şi un dispozitiv de urgenţă (la care se adaugă bineînţeles o unitate cu paturi de tip spitalicesc). Serviciile unui dentist calificat trebuie să fie disponibile fiecărui deţinut. Mai mult chiar, doctorii din închisori trebuie să poată apela la serviciile medicilor specialişti.
În ceea ce priveşte tratamentul de urgenţă, un doctor trebuie să fie mereu disponibil. Mai mult decât atât, cineva care poate să acorde primul ajutor trebuie să fie prezent mereu la sediul închisorilor. Acesta trebuie să fie, în măsura posibilului, cineva cu o calificare de infirmieră medicală recunoscută.
În ceea ce priveşte consultarea ambulatorie aceasta trebuie supervizată de personalul medical; în multe cazuri nu este suficient ca urmărirea medicală să fie lăsată la iniţiativa deţinutului.
36. Sprijinul direct al unui serviciu spitalicesc echipat complet trebuie să fie disponibil fie într-un spital civil fie într-unul din închisoare. [...]
38. Un serviciu de îngrijire a sănătăţii din închisoare trebuie să fie în măsură să ofere tratament medical şi îngrijire medicală cât şi regimul alimentar, fizioterapia, reeducarea sau alte regimuri de care este nevoie în condiţii comparabile cu cele ale pacienţilor aflaţi în libertate. Efectivele de personal medical, infirmierele şi personalul tehnic cât şi sediile, instalaţiile şi echipamentele, trebuie stabilite în consecinţă. [...]
39. O fişă medicală trebuie completată pentru fiecare pacient, conţinând diagnosticul cât şi evoluţia pacientului împreună cu examinările speciale avute. În cazul unui transfer, fişa trebuie transmisă doctorilor din instituţia la care va ajunge deţinutul.
Apoi, registre zilnice trebuie ţinute de echipele de îngrijire a sănătăţii. În ele trebuie menţionate incidentele speciale survenite deţinutului. Astfel de registre sunt utile pentru informaţiile de ansamblu pe care le pot oferi privind situaţia îngrijirii medicale din închisoare, punând în evidenţă problemele specifice care pot apărea. [...]
53. Intră în responsabilitatea serviciilor de îngrijire medicală din închisori ca, în colaborare cu alte autorităţi, să supravegheze condiţiile alimentare (cantitate, calitate, pregătirea şi distribuirea hranei) şi de igienă (curăţenia hainelor şi păturilor, accesul la apă curentă, instalaţiile sanitare), cât şi încălzirea, iluminarea şi ventilaţia celulelor. Munca şi exerciţiile în afara celulei trebuie, de asemenea, luate în consideraţie.
Insalubritatea, suprapopularea, izolarea prelungită şi inactivitatea pot necesita fie asistenţă medicală pentru un deţinut, fie o acţiune medicală de ordin general a autorităţii responsabile.”
Fragmente din cel de al 7-lea Raport General [CPT/Inf (97) 10]
„[...] 13. După cum CPT-ul a subliniat în cel de-al 2-lea Raport General, suprapopularea este o problemă de interes pentru CPT conform mandatului acestuia (cf. CPT/Inf (92) 3, paragraf 46). O închisoare suprapopulată presupune spaţii neigienice şi strâmte, o lipsă constantă de intimitate (chiar şi atunci când se folosesc utilităţile sanitare), activităţi reduse în afara celulelor ca urmare a unei solicitări ce depăşeşte personalul şi dotările disponibile, servicii medicale superaglomerate, tensiune crescută şi mult mai multă violenţă între deţinuţi şi între aceştia şi personalul închisorii. Această listă este departe de a fi exhaustivă.
CPT-ul a trebuit să concluzioneze în mai multe cazuri că efectele adverse ale suprapopulării au generat condiţii de detenţie inumane şi degradante.” [...]
Fragmente din cel de-al 11-lea Raport General [CPT/Inf (2001) 16]
„28. Fenomenul de suprapopulare continuă să distrugă sistemul penitenciar de-a lungul Europei şi subminează grav tentativele de ameliorare a condiţiilor de detenţie. Efectele negative ale suprapopulării penitenciare au fost deja subliniate în rapoartele generale de activităţi anterioare. [...]
29. În anumite ţări vizitate de CPT, mai ales în Europa Centrală şi Orientală găzduirea deţinuţilor se face deseori în dormitoare de mare capacitate care conţin toate sau cele mai multe dintre facilităţile utilizate zilnic de prizonieri, cum ar fi: spaţiul de dormit, spaţiul de zi şi utilităţile sanitare. CPT-ul obiectează în privinţa principiului pe care se bazează aceste modalităţi de locuire în închisorile închise, iar aceste obiecţii sunt şi mai puternice atunci când, aşa cum este cazul în mod frecvent, în dormitoarele respective sunt ţinuţi deţinuţi în spaţii extrem de înghesuite şi insalubre. [...] Dormitoarele mari implică inevitabil o lipsă de intimitate a deţinuţilor în viaţa de zi cu zi. [...] Toate aceste probleme sunt extrem de accentuate atunci când numărul deţinuţilor depăşeşte un procent rezonabil de ocupare. Mai mult, într-o astfel de situaţie, folosirea excesivă a instalaţiilor comune cum ar fi chiuvetele şi toaletele şi insuficienta aerisire pentru un număr atât de mare de persoane va conduce deseori la condiţii deplorabile de detenţie.
30. În mod frecvent, CPT-ul observă existenţa unor dispozitive, cum ar fi obloanele, jaluzelele, plăcile metalice amplasate în faţa ferestrelor, care privează deţinuţii de accesul la lumina naturală şi opresc aerul proaspăt să intre în dormitor. Astfel de dispozitive se întâlnesc frecvent în instituţiile de detenţie provizorie. CPT-ul acceptă în totalitate faptul că în cazul unor deţinuţi ar putea fi necesare măsuri speciale de securitate destinate prevenirii riscului realizării reţelelor şi / sau a activităţilor de natură criminală. [...] Mai mult, chiar atunci când aceste măsuri sunt necesare, ele nu trebuie niciodată să determine ca respectivii deţinuţi să fie privaţi de lumina naturală şi de aerul proaspăt. Este vorba despre elementele fundamentale ale vieţii, la care au dreptul toţi deţinuţii. În plus, absenţa acestor elemente generează condiţii favorabile răspândirii bolilor şi, în special, a tuberculozei.” [...]
122. Referitor la supraaglomerare, CPT precizează următoarele în documentul intitulat „Normele CPT” [CPT/Inf/E (2002) 1]:
„50. CPT-ul adaugă că este în mod deosebit îngrijorat când găseşte o combinaţie de super-aglomerare cu un regim sărac de activităţi şi cu un acces necorespunzător la toaletă/spălătoare în aceeaşi instituţie. Efectul cumulat al acestor condiţii se poate dovedi extrem de nefast pentru deţinuţi.” [...]
123. La 30 septembrie 1999, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat Recomandarea Nr. R (99) 22 privind suprapopularea penitenciarelor şi inflaţia populaţiei din penitenciar, care prevede în special următoarele:
„Având în vedere că suprapopularea penitenciarelor şi creşterea populaţiei din penitenciare constituie o provocare majoră pentru administrarea penitenciarelor şi a sistemului de justiţie penală în ansamblu, atât din punct de vedere al drepturilor omului, cât şi din punct de vedere al conducerii instituţiilor penale;
Având în vedere că administrarea eficientă a populaţiei din penitenciare depinde de chestiuni precum situaţia infracţională generală, priorităţile din cadrul controlului infracţionalităţii, setul de sancţiuni disponibile în textele juridice, severitatea sentinţelor aplicate, frecvenţa folosirii sancţiunilor şi măsurilor comunitare, recursul la arestarea preventivă, eficacitatea şi eficienţa instituţiilor de justiţie penală şi, nu în ultimul rând, atitudinea publicului faţă de crimă şi pedeapsă [...]
Recomandă guvernelor statelor membre:
- să ia toate măsurile corespunzătoare, în contextul revizuirii legilor şi practicilor interne referitoare la supraaglomerarea penitenciarelor şi inflaţia populaţiei din penitenciare, pentru a aplica principiile prevăzute în anexa la prezenta recomandare [...]
Anexă la Recomandarea Nr. R (99) 22
I. Principii fundamentale
1. Lipsirea de libertate ar trebui considerată o sancţiune sau măsură de ultimă instanţă şi, prin urmare, ar trebui să se dispună numai în cazurile în care gravitatea infracţiunii ar face ca orice altă sancţiune sau măsură să fie clar necorespunzătoare.
2. Extinderea suprafeţei penitenciarului ar trebui să fie mai degrabă o măsură excepţională, deoarece în general este puţin probabil să ofere o soluţie pe termen lung la problema supraaglomerării. Ţările în care capacitatea penitenciarelor poate fi suficientă la modul general fără a fi adaptată corespunzător nevoilor locale ar trebui să încerce să realizeze o distribuire mai raţională a capacităţii penitenciarelor [...]
II. Abordarea insuficienţei locurilor din penitenciare
6. În vederea evitării unor niveluri excesive ale supraaglomerării, ar trebui stabilită o capacitate maximă pentru penitenciare.
7. În cazul apariţiei unor condiţii de supraaglomerare, ar trebui să se pună accentul pe preceptele demnităţii umane, angajamentul conducerii penitenciarelor faţă de aplicarea unui tratament uman şi pozitiv, recunoaşterea integrală a rolurilor angajaţilor şi pe abordări administrative moderne şi eficace. În conformitate cu Regulile europene ale penitenciarelor, ar trebui să se acorde o atenţie deosebită suprafeţei spaţiului de care dispun deţinuţii, igienei şi instalaţiilor sanitare, furnizării unor alimente în cantitate suficientă, pregătite şi prezentate corespunzător, precum şi îngrijirii medicale a deţinuţilor şi posibilităţii de mişcare în aer liber.
8. În vederea preîntâmpinării unor consecinţe negative ale supraaglomerării penitenciarelor, ar trebui să se faciliteze contactele deţinuţilor cu familiile lor pe cât posibil şi să se folosească la maxim sprijinul comunităţii [...]”
124. La 11 ianuarie 2006, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat Recomandarea Rec(2006)2 către statele membre referitoare la regulile europene ale penitenciarelor, care a înlocuit Recomandarea Nr. (87) 3 privind regulile europene pentru penitenciare pentru a justifica evoluţiile din domeniul politicii penale, al stabilirii sentinţelor şi administraţiei generale a penitenciarelor din Europa. Regulile europene ale penitenciarelor, modificate, prevăd următoarele principii fundamentale:
„1. Toate persoanele private de libertate vor fi tratate respectându-le drepturile omului.
2. Persoanele private de libertate îşi păstrează toate drepturile care nu le-au fost retrase în mod legal prin hotărârea de condamnare la pedeapsa cu închisoarea sau de arestare preventivă.
3. Restricţiile impuse persoanelor private de libertate trebuie să se reducă la strictul necesar şi să fie proporţionale cu obiectivele legitime pentru care au fost impuse.
4. Condiţiile de detenţie care încalcă drepturile omului nu pot fi justificate prin lipsa de resurse.
[...]
10.1. Regulile europene ale penitenciarelor se aplică persoanelor plasate în arest preventiv de către o autoritate judiciară sau persoanelor private de libertate în urma unei condamnări.”
Repartizare şi cazare
„18.1. Condiţiile de cazare asigurate deţinuţilor, în special cele destinate cazării pe timpul nopţii, trebuie să respecte demnitatea umană şi pe cât posibil intimitatea, precum şi să întrunească cerinţele de sănătate şi igienă, ţinându-se cont de condiţiile climatice şi, în special, de suprafaţa de locuit, volumul de aer, iluminat, încălzire şi ventilaţie.
18.2. În orice clădire în care deţinuţii trebuie să locuiască, să muncească sau să convieţuiască:
a. ferestrele vor fi suficient de largi încât deţinuţii să poată citi sau munci la lumină naturală, în condiţii normale, şi să permită pătrunderea aerului proaspăt, excepţie făcând spaţiile în care există sisteme adecvate de aer condiţionat;
b. lumina artificială trebuie să corespundă standardelor tehnice recunoscute în domeniu;
c. un sistem de alarmă trebuie să permită deţinuţilor să contacteze imediat personalul.
18.4. Legislaţia naţională trebuie să prevadă mecanisme care să garanteze că respectarea acestor condiţii minime nu va fi încălcată în urma supraaglomerării penitenciarelor.
18.5. În mod normal, deţinuţii trebuie să fie cazaţi pe timpul nopţii în celule individuale, excepţie făcând cazurile în care se consideră că este în beneficiul lor să împartă camera cu alţi deţinuţi.
19.3. Deţinuţii trebuie să aibă acces la instalaţii sanitare igienice, care să le protejeze intimitatea.
19.4. Trebuie asigurate spaţii corespunzătoare pentru ca fiecare deţinut să aibă acces la baie sau duş, la o temperatură adecvată climatului, zilnic sau cel puţin de două ori pe săptămână (sau mai frecvent dacă este necesar), pentru o bună igienă generală.
22.1. Deţinuţii trebuie să beneficieze de un regim alimentar care să ţină cont de vârstă, stare de sănătate, condiţie fizică, religie, cultură şi de natura muncii pe care o prestează.
22.4. Zilnic trebuie să se asigure trei mese, la intervale de timp rezonabile.
22.5. Deţinuţii trebuie să aibă acces în permanenţă la apă potabilă.
27.1. Toţi deţinuţii trebuie să aibă oportunitatea de a efectua cel puţin o oră pe zi de exerciţiu fizic în aer liber, dacă vremea o permite.
27.2. În caz de vreme rea, deţinuţilor care doresc să facă exerciţii fizice trebuie să li se propună alternative.”
Organizarea asistenţei medicale în penitenciar
„40.1. Serviciile medicale acordate în penitenciar vor fi organizate în strânsă legătură cu sistemul general de sănătate la nivel comunitar sau naţional.
40.2 Politica de sănătate din penitenciar va fi integrată în politica naţională de sănătate, fiind compatibilă cu aceasta.
40.3 Deţinuţii vor avea acces la serviciile de sănătate din reţeaua naţională, fără discriminare în ceea ce priveşte situaţia lor judiciară.
40.4 Serviciile medicale din penitenciare vor căuta să depisteze şi să trateze orice afecţiune fizică sau psihică de care ar putea suferi deţinuţii.
40.5 În acest scop, deţinutul trebuie să beneficieze de servicii medicale, chirurgicale şi psihiatrice necesare, inclusiv de cele existente în comunitate.
Personalul medical
41.1 Fiecare penitenciar va dispune cel puţin de serviciile unui medic generalist.
41.2 Se vor lua măsurile necesare pentru ca în cazurile de urgenţă, la orice oră, un medic specialist să fie disponibil imediat.
41.3 Penitenciarele în care nu există un medic generalist, angajat cu normă întreagă, trebuie să fie vizitate în mod regulat de un medic cu jumătate de normă.
41.4 În fiecare penitenciar va exista personal instruit în asistenţă medicală.
41.5 Toţi deţinuţii vor avea acces la îngrijirile unui stomatolog şi oftalmolog.
Obligaţiile medicului
42.1 Medicul sau un/o asistent/ă calificat/ă subordonat/ă medicului trebuie să vadă şi să consulte fiecare deţinut cât mai repede posibil de la internare, în afară de cazurile în care acest lucru nu este evident necesar.
42.2 Medicul sau un/o asistent/ă calificat/ă subordonat/ă medicului trebuie să-i examineze pe deţinuţi la data eliberării dacă se cere; altminteri, deţinuţii trebuie examinaţi după necesitate.
43.2 Atunci când examinează un deţinut, medicul sau asistentul/a subordonat/ă medicului trebuie să acorde o importanţă deosebită la:
a. respectarea regulilor normale, referitoare la confidenţialitatea medicală;
b. diagnosticarea afecţiunilor fizice sau psihice şi la luarea măsurilor necesare tratamentului acestora şi continuării tratamentului medical existent;
c. consemnarea şi raportarea, către autorităţile competente, a oricărui semn sau indiciu că deţinuţii au fost trataţi cu violenţă;
d. suportarea unor simptome de abstinenţă în consumul de droguri, medicamente sau alcool;
e. identificarea problemelor psihologice sau a tensiunilor emoţionale cauzate de privarea de libertate;
f. izolarea deţinuţilor suspecţi de boli infecţioase sau contagioase pe durata infecţiei şi acordarea tratamentului adecvat;
g. asigurarea că deţinuţii purtători ai virusului HIV nu sunt izolaţi doar din acest motiv;
h. consemnarea afecţiunilor fizice sau mentale care pot împiedica reintegrarea după liberare;
i. stabilirea capacităţii fiecărui deţinut de a munci şi de a face mişcare;
j. cooperarea cu serviciile din comunitate în vederea continuării oricărui tratament medical sau psihiatric necesar după liberare, dacă deţinutul îşi dă consimţământul în acest sens.
43.1. Medicul se va ocupa de supravegherea sănătăţii fizice şi psihice a deţinuţilor şi îi va vedea, în condiţiile şi cu periodicitatea prevăzute în standardele privind protecţia sănătăţii la nivelul comunităţii, pe toţi deţinuţii bolnavi, pe cei care raportează că sunt bolnavi sau răniţi, precum şi pe cei care îi atrag atenţia în mod special.
43.2. Medicul sau un/o asistent/ă medical/ă subordonat/ă medicului trebuie să acorde o atenţie specială sănătăţii deţinuţilor care se află în camere de izolare, trebuie să îi viziteze zilnic, să le ofere cu promptitudine asistenţă medicală şi tratament, la cererea lor sau a personalului penitenciar.
43.3. Medicul va prezenta un raport directorului atunci când consideră că sănătatea fizică sau mentală a unui deţinut este supusă unui risc major de continuarea detenţiei sau de condiţiile de detenţie, inclusiv de condiţiile izolării.
44. Medicul sau o autoritate competentă va efectua inspecţii regulate, va strânge informaţii prin alte mijloace după necesitate şi va face recomandări directorul penitenciarului cu privire la:
a. cantitatea, calitatea, pregătirea şi distribuirea alimentelor şi a apei;
b. igiena şi curăţenia penitenciarului şi a deţinuţilor;
c. igiena, încălzirea, iluminatul şi ventilaţia penitenciarului;
d. calitatea şi curăţenia hainelor deţinuţilor şi a lenjeriilor de pat.
45.1. Directorul va lua în considerare rapoartele şi recomandările medicului sau ale autorităţii competente formulate conform pct. 43 şi 44, iar dacă aprobă recomandările făcute, va lua de îndată măsuri pentru aplicarea lor.
45.2. Dacă recomandările făcute de medicul generalist nu sunt de competenţa directorului sau dacă directorul nu este de acord cu ele, acesta va prezenta de îndată forului superior recomandările medicului şi un raport personal.
Acordarea asistenţei medicale
46.1. Deţinuţii bolnavi care necesită tratament de specialitate vor fi transferaţi în instituţii specializate sau în spitale civile, dacă acest gen de îngrijiri nu se acordă în penitenciar.
46.2. În cazul în care penitenciarul dispune de spital propriu, acesta va fi dotat în mod adecvat şi va avea personal calificat, în măsură să asigure îngrijirile şi tratamentul adecvat deţinuţilor transferaţi acolo.”
IV. Rapoarte internaţionale şi interne cu privire la situaţia penitenciarelor din România
B. Rapoartele Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT)
125. CPT a vizitat România în 1995, 1999, 2001, 2002, 2003, 2004, 2006, 2009 şi 2010 şi a efectuat vizite periodice în diverse centre de detenţie, inclusiv penitenciarele Gherla, Codlea, Craiova, Tulcea, Bacău, Ploieşti şi Bucureşti-Jilava împreună cu spitalul aferent.
126. Supraaglomerarea penitenciarelor şi lipsa unor instalaţii sanitare decente la nivel naţional au fost evidenţiate constant de către CPT, care a constatat totodată că, în lumina deplorabilelor condiţii materiale de detenţie din unele celule din centrele vizitate, acele condiţii de detenţie pot fi considerate inumane şi degradante.
127. În raportul publicat la 11 decembrie 2008 [CPT/Inf (2008) 41] în urma vizitei din perioada 8–19 iunie 2006 la unele centre de detenţie, inclusiv penitenciarele Bucureşti-Jilava, Bacău, Craiova şi Ploieşti, CPT a constatat că supraaglomerarea extremă şi lipsa unor instalaţii sanitare decente au rămas probleme constante nu doar în centrele vizitate, ci la nivel naţional, precum şi că situaţia a persistat de la prima vizită în România în 1999.
De asemenea, CPT a constatat, în cazul penitenciarelor vizitate, mai ales cele din Bacău şi Ploieşti, lipsa accesului la lumină naturală, ventilaţia aerului improprie, saltele deosebit de murdare, lipsa unor activităţi în afara celulelor, mâncare de proastă calitate şi igienă necorespunzătoare în bucătării, precum şi nerespectarea la nivel extins a dreptului la plimbare zilnică timp de o oră. Condiţiile din Penitenciarul Bucureşti-Jilava, în special secţia deţinuţilor de maximă siguranţă, au fost considerate îngrozitoare de către CPT, care a remarcat că însăşi conducerea penitenciarului a recunoscut că în penitenciar există condiţii materiale de detenţie extrem de improprii. CPT s-a declarat extrem de îngrijorat faţă de lipsa constantă a paturilor şi de faptul că în toate penitenciarele vizitate, spaţiul vital al unui deţinut este de doar 1,5 m², iar uneori scade la doar 0,6 m². Deşi apreciază modificările aduse legislaţiei interne, prin care se stabileşte un spaţiu vital de 4 m² pentru fiecare deţinut, CPT a recomandat, printre altele, să se ia măsurile necesare pentru respectarea acestei cerinţe. CPT a constatat că accesul deţinuţilor la tratament medical este insuficient, inclusiv în ceea ce priveşte tratamentul dentar: lipsa personalului corespunzător, lungi perioade de aşteptare pentru consult, proceduri de consult necorespunzătoare. CPT a formulat un set de recomandări, printre care şi folosirea extinsă a posibilităţii de a acorda, în timp util, suspendarea executării pedepsei pentru motive de sănătate.
B. Rapoartele Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei
128. În raportul în tocmit în urma vizitei sale în România în octombrie 2002, Comisarul pentru Drepturile Omului a făcut următoarele comentarii cu privire la situaţia penitenciarelor:
„11. [...] Cu toate acestea, sistemul penitenciar se confruntă cu probleme grave, în special cu degradarea multor penitenciare şi, mai ales, cu o problemă cronică de suprapopulare. [...] Astfel, gradul de ocupare în toate penitenciarele este de 137 % şi există o evidentă insuficienţă a paturilor. Vizita la Penitenciarul Codlea, care prezintă un grad de ocupare 197 % şi în care se ţin de regulă 25 de deţinuţi în celule prevăzute pentru 15, ilustrează în mod clar situaţia. Unele centre prezintă grade de ocupare şi mai mari, putând ajunge până la 353 %.
12. Conştiente de problemă, autorităţile menţin gradul de suprapopulare cel mai ridicat în penitenciarele deschise, unde deţinuţii muncesc în timpul zilei şi nu se confruntă aşadar în mod constant cu lipsa acută de spaţiu. Însă această soluţie nu este decât provizorie. Faptul că mai mulţi deţinuţi condamnaţi pentru delicte minore au fost graţiaţi în timpul vizitei mele demonstrează că modificări ale politicii penitenciarelor sunt posibile şi chiar aşteptate. Dat fiind că, pentru moment, nu se preconizează construirea unor penitenciare noi din motive economice, aş îndemna autorităţile să dezvolte un regim de pedepse alternative, o administrare eficace a liberărilor condiţionate şi o politică judiciară care să implice folosirea cu moderaţie a pedepselor privative de libertate. Salut eforturile în acest sens ale Ministrului Justiţiei şi îl încurajez să finalizeze aceste reforme cât mai curând posibil [...].”
129. În raportul ulterior privind România (2002-2005) cu privire la evaluarea progresului înregistrat la aplicarea recomandărilor anterioare, publicat la 29 martie 2006, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei a făcut următoarele comentarii cu privire la situaţia penitenciarelor:
„11. În pofida eforturilor depuse pentru îmbunătăţirea penitenciarelor, studii recente efectuate de autorităţile române arată că situaţia a rămas dificilă. În 2004, din 44 de penitenciare, 8 aveau condiţii foarte bune, 15 aveau condiţii bune, 15 aveau condiţii satisfăcătoare, iar 6 aveau condiţii deosebit de dificile, inclusiv Penitenciarul Jilava de lângă Bucureşti, care a fost vizitat de membrii Biroului Comisarului.
12. Suprapopularea penitenciarelor continuă să fie o problemă persistentă în România, deşi numărul deţinuţilor a scăzut de la peste 47 000 în 2002 la circa 39 000 la sfârşitul anului 2004. În medie, rata suprapopulării s-a redus semnificativ, fiind acum la un nivel acceptabil de 101 %. Cu toate acestea, anumite penitenciare încă prezintă o suprapopulare intolerabilă [în special Penitenciarul Bacău, care avea o rată a suprapopulării de 288 % la 31 decembrie 2004]. Dintr-o perspectivă generală, condiţiile de viaţă din penitenciar s-au îmbunătăţit, dar necesită încă îmbunătăţiri suplimentare, mai ales din cauza lipsei de resurse alocate acestora.
13. Pe lângă lipsa de mijloace, există şi o evidentă lipsă de angajaţi în penitenciare. România are, în medie, 1 gardian la 7 deţinuţi, ba chiar 1 gardian la 17 deţinuţi în unele penitenciare, în vreme ce media în Europa se apropie de 1 gardian la 4 deţinuţi. Această insuficienţă înseamnă că gardienii de serviciu trebuie să îşi prelungească programul de lucru şi au doar un rol de supraveghere, ceea ce poate avea consecinţe negative asupra acţiunilor sau intervenţiilor lor. În ultimul rând, insuficienţa personalului constituie o piedică semnificativă în calea normalizării vieţii în penitenciar, exacerbează insuficienţa de echipamente şi problemele aferente suprapopulării şi limitează în mod serios activitatea pentru reintegrare.
14. Cu toate acestea, s-a lansat un proces semnificativ de modernizare. Printre obiectivele Strategiei de reformă a sistemului judiciar 2003-2007, trebuie menţionată intenţia de a construi penitenciare noi şi de a moderniza 9 centre. În perioada 2001–2005, s-au înfiinţat 6 332 de locuri noi.
15. În cadrul procesului de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă din penitenciare, trebuie menţionată modernizarea Centrului de Reeducare Găeşti şi înfiinţarea altor centre în Târgu Ocna şi Buziaş, construirea unui spital specializat în chirurgie în cadrul Penitenciarului Rahova, precum şi furnizarea de apă caldă şi rece şi instalarea unor sisteme de încălzire centrală în toate penitenciarele. Este de asemenea de remarcat, într-un final, transparenţa Ministerului Justiţiei, care publică pe site-ul internet propriu statistici detaliate privind situaţia din penitenciare.
16. Referitor la alternativele faţă de detenţie, noul Cod penal, adoptat în iunie 2004, a introdus posibilitatea aplicării unui regim deschis sau semideschis pentru infracţiuni minore. Acesta prevede, de asemenea, alte opţiuni decât detenţia delincvenţilor juvenili şi oferă posibilităţi mai ample pentru aplicarea sancţiunilor.
17. Echipa Comisarului a vizitat Penitenciarul Jilava şi Penitenciarul Rahova, ambele în apropiere de Bucureşti. Cele două penitenciare reflectă, în mare măsură, situaţia penitenciarelor din România la data vizitei.
18. La data vizitei, Penitenciarul Rahova avea 1 915 deţinuţi, din care 80 de minori, pentru 2 200 de locuri. Diversele aripi ale Penitenciarului Rahova au fost renovate de curând şi oferă condiţii de viaţă decente. Problema supraaglomerării afectează totuşi secţia de femei, unde în celule dotate cu doar 10 paturi sunt cazate chiar şi 16 femei. Există două motive pentru supraaglomerare. În primul rând, secţiile de penitenciar pentru femei sunt rare în zona Bucureşti, iar deţinutele doresc sau trebuie să rămână în Rahova (pentru a fi aproape de familiile lor sau pentru că procedura juridică este încă pendinte etc.). În al doilea rând, aripa femeilor s-a redus cu jumătate pentru construirea noului spital al penitenciarului.
19. Penitenciarul-spital Rahova primeşte şi tratează deţinuţi din toată ţara. Are o secţie de chirurgie foarte modernă şi echipament medical de ultimă generaţie. Conform declaraţiei directorului penitenciarului, construirea acestei secţii a necesitat un efort financiar semnificativ dar esenţial, întrucât sistemul medical era insuficient şi necorespunzător. Deţinuţii pot beneficia acum de tratament corespunzător, uneori în condiţii mai bune decât în unele spitale civile.
20. În comparaţie cu exemplul pozitiv oferit de Rahova, Penitenciarul Jilava părea, la data vizitei, să se afle într-o situaţie alarmantă. În esenţă penitenciar de tranzit şi centru de arest preventiv, acesta avea 2 500 de deţinuţi pe 1 400 de locuri, fiind unul dintre cele mai supraaglomerate penitenciare din România. Condiţiile erau deplorabile din toate punctele de vedere, după cum a recunoscut directorul ANP. Toate instalaţiile erau învechite, ferestrele nu reuşeau să împiedice pătrunderea frigului, iar mobila era din alte vremuri. Suprapopularea însemna că, în unele cazuri, 27 de deţinuţi trebuiau să stea în celule concepute pentru 6-8 deţinuţi.
Concluzii
21. Comisarul subliniază eforturile depuse şi investiţiile făcute pentru îmbunătăţirea condiţiilor din penitenciare şi apreciază adoptarea unor noi măsuri alternative. Există o intenţie clară pentru creşterea numărului locurilor disponibile în penitenciare în vederea reducerii suprapopulării penitenciarelor. Programul de aliniere a penitenciarelor la standardele Consiliului Europei trebuie continuat. Continuă să rămână însă dificultăţi semnificative şi trebuie avută în vedere o soluţie urgentă pentru penitenciarele cele mai învechite şi cele mai supraaglomerate, precum Penitenciarul Jilava.”
În drept
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie
130. Reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 3 din Convenţie, de tratamentul inuman şi degradant ca urmare a condiţiilor materiale de detenţie şi a lipsei asistenţei medicale corespunzătoare în penitenciarele în care a fost cazat. Acesta s-a plâns în special de supraaglomerarea excesivă, instalaţiile sanitare insalubre, prezenţa păduchilor, calitatea necorespunzătoare a mâncării, lipsa apei curente (caldă sau rece), lipsa unor activităţi corespunzătoare şi restricţii excesive asupra activităţilor în exteriorul celulelor. Acesta s-a plâns, de asemenea, de asistenţa medicală necorespunzătoare şi de faptul că, drept răspuns la repetatele sale cereri pentru tratament dentar, i s-a spus că nu există fonduri suficiente.
131. Acesta a declarat că situaţia constituia o problemă structurală, care a fost recunoscută de către autorităţile naţionale.
132. Art. 3 din Convenţie este redactat după cum urmează:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
A. Cu privire la admisibilitate
133. Guvernul a argumentat, în primul rând, că în ceea ce priveşte capătul de cerere al reclamantului referitor la condiţiile de detenţie există o hotărâre definitivă pronunţată la 12 august 2004 şi că cererea, introdusă la Curte abia la 14 septembrie 2005, depăşise aşadar termenul de 6 luni.
134. Pe de altă parte, în observaţiile din 15 februarie 2011, Guvernul susţine că o copie a fişei întocmite în urma examenului medical efectuat la 11 octombrie 2010, pe care reclamantul a trimis-o Curţii (supra, pct. 96), cuprindea menţiuni care nu fuseseră făcute de Dr. E.M. Guvernul a prezentat o declaraţie scrisă a Dr. E.M., conform căreia anumite menţiuni din fişa respectivă nu fuseseră scrise de mâna ei, precum şi că originalul fişei medicale respective era păstrat de conducerea Penitenciarului Ploieşti. Guvernul a dedus că reclamantul a încercat să folosească un document falsificat în susţinerea afirmaţiilor sale. Prin urmare, Guvernul a afirmat că prezenta cerere trebuie declarată inadmisibilă, datorită exercitării „abuzive” a dreptului la cerere în temeiul art. 35 § 3 din convenţie.
135. Reclamantul a contestat acest argument. Acesta a subliniat că a depus numeroase plângeri referitoare la condiţiile sale de detenţie, inclusiv la asistenţa medicală necorespunzătoare. Plângerea introdusă la Judecătoria Ploieşti la 4 iunie 2004 şi examinată prin hotărârea definitivă din 12 august 2004 se referea doar la un episod dintr-o situaţie continuă ce caracteriza toate penitenciarele în care a fost cazat.
Acesta a susţinut, de asemenea, că problema condiţiilor de detenţie este una structurală în penitenciarele din România, pentru care perioada de 6 luni curgea, conform jurisprudenţei Curţii, de la încetarea situaţiei.
În observaţiile din 2 mai 2011, reclamantul a susţinut că documentul referitor la consultul din 11 octombrie 2010 făcea parte din dosarul medical ţinut, conform prevederilor legale relevante, de către conducerea Penitenciarului Ploieşti. Nu era sarcina lui să explice de ce apăreau scrieri diferite în documentul respectiv şi, oricum, fişa respectivă nu aducea nicio informaţie nouă privind problemele sale dentare. Acesta a prezentat Curţii fişa respectivă în susţinerea afirmaţiilor sale că, în perioada în care s-a aflat în penitenciar, a fost tratat la un cabinet privat pentru problemele sale dentare.
136. Curtea reaminteşte că art. 35 § 1 din convenţie îi permite să se ocupe de o cauză numai dacă cererea a fost depusă în termen de 6 luni de la data deciziei definitive în cadrul epuizării căilor de atac interne. Aceasta mai reaminteşte că în cazul în care există o situaţie continuă, termenul de 6 luni curge de la data încetării situaţiei respective [a se vedea Koval împotriva Ucrainei (dec.) nr. 65550/01, 30 martie 2004].
137. Curtea reaminteşte că noţiunea de „situaţie continuă” se referă la o stare de fapt în care există activităţi continue întreprinse de către stat sau în numele acestuia ce conferă reclamantului statut de victimă (a se vedea Posti şi Rahko împotriva Finlandei, nr. 27824/95, pct. 39, CEDO 2002-VII). Capetele de cerere care au ca origine evenimente specifice care s-au petrecut la date identificabile nu pot fi interpretate ca referindu-se la o situaţie continuă [a se vedea Camberrow MM5 AD împotriva Bulgariei, (dec.), nr. 50357/99, 1 aprilie 2004].
În consecinţă, Curtea a refuzat anterior să considere timpul petrecut de reclamanţi în diverse locuri de detenţie ca o situaţie continuă în cazurile în care capetele de cerere ale acestora se refereau la episoade specifice, precum alimentarea forţată [a se vedea Nevmerzgitskiy împotriva Ucrainei (dec.), nr. 58825/00, 25 noiembrie 2003] sau neacordarea asistenţei medicale în diverse locuri [a se vedea Tarariyeva împotriva Rusiei (dec.), nr. 4353/03, 11 octombrie 2005].
138. În cazul de faţă, Curtea observă că pe durata detenţiei reclamantul a fost transferat frecvent între nouă centre de detenţie şi că s-a plâns de condiţiile de detenţie din şase dintre aceste penitenciare. Acesta s-a plâns constant, chiar şi după ce a introdus prezenta cerere (supra, pct. 105-108).
În orice caz, reclamantul a afirmat că acele condiţii au rămas identice în fond şi că transferul său de la un penitenciar la altul nu i-a schimbat în niciun fel situaţia.
Capetele de cerere nu au legătură cu un eveniment specific, ci vizează toate problemele referitoare la condiţiile de igienă, temperatura din celule, supraaglomerare, lipsa tratamentului medical corespunzător, mai ales dentar, şi aşa mai departe, cu care s-a confruntat pe aproape toată durata detenţiei sale, până la 11 mai 2010. Rezultă că detenţia reclamantului în Penitenciarele Jilava, Ploieşti, Mărgineni şi Rahova şi în Penitenciarele-Spital Jilava şi Rahova poate fi considerată o situaţie continuă.
139. Cu privire la afirmaţia Guvernului că reclamantul s-a prevalat, cu intenţii necinstite, de un document în care au fost folosite mai multe scrieri de mână, Curtea reaminteşte că respectiva cerere poate fi respinsă ca abuzivă, inter alia, dacă se întemeia cu bună ştiinţă pe fapte neadevărate [a se vedea, de exemplu, Akdivar şi alţii împotriva Turciei, 16 septembrie 1996, pct. 5354, Culegere de hotărâri şi decizii 1996-IV; I.S. împotriva Bulgariei (dec.), nr. 32438/96, 6 aprilie 2000, nepublicată; Varbanov împotriva Bulgariei, nr. 31365/96, pct. 36, CEDO 2000-X; şi Nold v. Germany, nr. 27250/02, pct. 87, 29 iunie 2006].
În cazul de faţă, Curtea observă, pe de o parte, că originalul documentului contestat făcea parte din dosarul medical din penitenciar al reclamantului şi, ca atare, era ţinut de conducerea Penitenciarului Ploieşti. Pe de altă parte, Dr. E.M. nu a declarat că informaţia consemnată în documentul respectiv, la finalul consultului efectuat la 11 octombrie 2010, era falsă.
De asemenea, Guvernul nu a susţinut că informaţiile din fişa medicală din 11 octombrie 2010 erau neadevărate sau necunoscute de către autorităţi: informaţii privind problemele dentare ale reclamantului, ca de exemplu carii şi nevoia de proteză dentară, fuseseră deja consemnate în dosarul medical din penitenciar al reclamantului (supra, pct. 78, 83 şi 103). În ultimul rând, documentul contestat conţinea informaţii clare despre programările făcute de reclamant la cabinetul privat al Dr. E.M.
Prin urmare, Curtea constată că obiecţia Guvernului este nefondată, întrucât nu există niciun indiciu că cererea s-a întemeiat, cu bună ştiinţă sau altminteri, pe fapte neadevărate.
În consecinţă, Curtea respinge obiecţiile Guvernului.
140. Curtea constată că prezenta cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din convenţie. În continuare, Curtea subliniază că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părţilor
a) Reclamantul
141. Reclamantul a contestat argumentele Guvernului şi a reiterat că a fost închis în condiţii precare, că celulele erau supraaglomerate, că mâncarea era de foarte proastă calitate, că respectivele condiţii de detenţie nu erau favorabile menţinerii unei igiene corespunzătoare şi nu benefica de activităţi în exteriorul celulei. Acesta a indicat rapoartele întocmite de CPT şi diverse ONG-uri în legătură cu perioadele în litigiu ca fiind o confirmare a afirmaţiilor sale.
142. De asemenea, reclamantul a afirmat că în cursul detenţiei a dezvoltat diverse boli ca urmare a condiţiilor precare. Întrucât nu a primit tratamentul corespunzător, multe dintre bolile respective au degenerat în boli cronice, care nu au fost tratate corespunzător. Reclamantul a declarat că, deşi a formulat mai multe plângeri privind neacordarea de asistenţă medicală şi de medicamente, i s-a spus că nu sunt fonduri disponibile.
b) Guvernul
143. Referitor la informaţiile prezentate cu privire la condiţiile generale de detenţie (supra, pct. 33-42), Guvernul a argumentat că autorităţile naţionale au luat toate măsurile necesare pentru a se asigura că reclamantul beneficia de condiţii de detenţie corespunzătoare.
Referitor la supraaglomerare, Guvernul a subliniat că numărul de paturi a început să depăşească numărul de deţinuţi încă din 2004 în majoritatea penitenciarelor şi din 2006 în Penitenciarul Ploieşti.
144. Referitor la tratamentul medical, Guvernul a argumentat că plângerea reclamantului nu poate fi înţeleasă ca o cerere pentru obţinerea unei proteze dentare gratuite. Cu privire la celelalte boli, Guvernul a argumentat că s-au luat măsuri (supra, pct. 98–102) pentru a se asigura că sănătatea reclamantului beneficia de tratamentul corespunzător. Reclamantul nu a reuşit să indice vreo inadvertenţă în acest domeniu, iar capetele sale de cerere sunt complet nefondate.
Guvernul a argumentat că, în orice caz, condiţiile de detenţie ale reclamantului nu constituie o încălcare a art. 3 din convenţie. Guvernul a invocat hotărârea Curţii pronunţată în cauza Kudła împotriva Poloniei (MC) (nr. 30210/96, pct. 92–94, CEDO 2000-XI).
c) Terţul intervenient
145. Întrucât domeniul său de activitate include monitorizarea condiţiilor de detenţie din penitenciare şi arestul poliţiei, APADOR-CH, terţul intervenient, a efectuat misiuni de strângere de date în penitenciare. În baza rezultatului vizitelor respective, a furnizat informaţii specifice privind locurile vizitate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 275/2006.
146. În perioada 2002–martie 2011, APADOR-CH a efectuat vizite periodice în peste 20 de penitenciare din ţară, inclusiv Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Baia Mare, Penitenciarul Colibaşi, Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin, Penitenciarul Timişoara, Penitenciarul Bucureşti-Jilava şi spitalul aferent, Penitenciarul Giurgiu, Penitenciarul Bucureşti-Rahova şi spitalul aferent, Penitenciarul Focşani (Mândreşti), Penitenciarul Poarta-Albă şi spitalul aferent, Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti (Brăila) şi Penitenciarul de Femei Târgşor. În urma fiecărei vizite, s-a întocmit un raport public, incluzând constatările directe făcute la faţa locului, precum şi informaţiile şi statisticile furnizate de autorităţi cu privire la chestiunile relevante.
147. Terţul intervenient a prezentat un rezumat al constatărilor principale făcute în penitenciarele vizitate şi a făcut trimitere, pentru detalii suplimentare, la fiecare raport specific.
148. Supraaglomerarea a fost şi rămâne o problemă generală în penitenciarele din România. Toate penitenciarele vizitate aveau grave probleme de supraaglomerare la data vizitelor. Discuţiile cu directorii penitenciarelor au arătat că angajaţii penitenciarelor nu aplicau standardul CPT (cerinţa minimă de 4 m² per deţinut); în schimb, aceştia au aplicat de regulă norme bazate fie pe numărul de paturi, fie pe existenţa a minim 6 m³ per deţinut; însă nici aceste norme nu erau respectate adeseori. Noile reglementări introduse prin Ordinul nr. 433/2010 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate aplică cerinţa legală de 4 m² numai în cazul deţinuţilor supuşi regimului de detenţie închis şi cel de maximă siguranţă şi numai în penitenciarele noi sau renovate.
149. În toate penitenciarele vizitate, deţinuţii aveau mai puţin 4 m², cu o medie de 0,7 m² în Penitenciarul Timişoara; 1 m² în Penitenciarul Colibaşi; 2,08 m² în Penitenciarul Jilava; 1,65 m² în Penitenciarul Focşani; 2,62 m² în Penitenciarul Târgşor; 2,0 m² în Penitenciarul Rahova, sau chiar mai puţin, deoarece în 2009 o celulă de 18 m² adăpostea 11 deţinuţi; 1,36 m² în Penitenciarul Ploieşti; 2 m² în Penitenciarul Mărgineni; şi 2,77 m² în Penitenciarul Rahova.
150. Condiţiile de viaţă ale deţinuţilor erau afectate în mod direct de supraaglomerarea din penitenciare.
151. În Penitenciarul Rahova nu existau scaune sau bănci în celule.
152. În 2008, în Penitenciarul Jilava apa era murdară şi plină de impurităţi, nepotabilă şi periculoasă chiar şi pentru băut. Subsolul aripii vechi era inundat cu apă şi dejecţii, fiind o sursă de mirosuri pestilenţiale şi infecţii care au infestat respectiva zonă din penitenciar cu şobolani şi gândaci, constituind o situaţie intolerabilă şi un pericol real pentru sănătatea deţinuţilor.
153. Apa caldă era furnizată de regulă conform unui program. Teoretic, accesul la duşuri era permis săptămânal, o dată sau de două ori pe săptămână; practic însă, din cauza supraaglomerării şi a numărului limitat de duşuri, accesul la duşuri era limitat. În toate penitenciarele, instalaţiile de duş necesitau reparaţii, adeseori erau insalubre şi necesitau o curăţenie mai serioasă. S-au făcut aceleaşi constatări cu privire la igiena şi curăţenia toaletelor şi chiuvetelor din celule. Acestea din urmă aveau doar apă rece şi erau folosite în orice scop: curăţarea toaletelor, care adesea nu aveau apă curentă, igiena personală a deţinuţilor, spălatul hainelor şi curăţarea celulei.
154. Paraziţii, ca de exemplu păduchii din saltelele şi lenjeriile de pat uzate şi murdare, ceea ce făcea ca operaţiunile de dezinsecţie să fie ineficiente, nu erau un lucru rar, inclusiv la penitenciarele din Jilava, Aiud, Colibaşi şi Rahova. Ca urmare a igienei necorespunzătoare, existau numeroase cazuri de dermatită, râie şi/sau prurigo.
155. În sezonul rece, unele centre, de exemplu penitenciarele din Aiud şi Rahova, nu asigurau încălzire suficientă în celule. În Penitenciarul Colibaşi, întrerupătoarele erau amplasate în exteriorul celulelor, unde deţinuţii le puteau ajunge, iar unii deţinuţi s-au plâns că luminile erau lăsate aprinse uneori pe timpul nopţii.
156. În centrele vizitate, deţinuţii s-au plâns de calitatea necorespunzătoare şi cantitatea insuficientă a mâncării. Prânzul consta în principal din orez, fasole uscată sau cartofi. Nu se foloseau niciodată legume proaspete. În general, se folosea carne de proastă calitate (carcasă de porc, untură, oase), iar porţiile servite deţinuţilor conţineau doar urme de carne. Deţinuţii se bazau în principal pe mâncarea pe care şi-o permiteau de la magazinul penitenciarului şi mâncarea primită de la familie sau prieteni. Chiar şi în cazurile în care deţinuţii aveau nevoi dietetice speciale (din motive de sănătate sau religie), mâncarea oferită conţinea multă untură. Întrebaţi despre această situaţie, medicii penitenciarelor au explicat că singura lor obligaţie este de a face un „examen organoleptic” asupra mâncării deţinuţilor.
157. Mâncarea era servită de regulă în celule din moment ce penitenciarele nu aveau cantine. Încăperile în care se pregătea şi păstra mâncarea nu îndeplineau standardele minime de igienă şi mare parte din încăperile verificate nu erau adecvate pentru pregătirea sau depozitarea mâncării (bucătării murdare şi dărăpănate cu mucegai şi ciuperci pe pereţi).
158. Interzicerea pachetelor cu mâncare trimise prin poştă (Ordinul ministrului justiţiei nr. 3042/2007 şi nr. 2714/2008) a avut efecte negative asupra deţinuţilor care se aflau la mare distanţă de familie şi ai căror familii nu îşi permiteau să plătească transportul către penitenciar.
159. Dreptul deţinuţilor la asistenţă medicală este prevăzut la art. 50–52 din Legea nr. 275/2006 şi Ordinul nr. 1361/2007 privind asigurarea asistenţei medicale persoanelor private de libertate aflate în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Conform prevederilor respective, asistenţa medicală şi medicamentele se asigură în mod gratuit.
160. Terţul intervenient a constatat că întregul sistem penitenciar se caracteriza prin insuficienţa personalului medical. Drept urmare, era nevoie de o programare strictă pentru a face faţă tuturor deţinuţilor, fie că era vorba de vizite pentru probleme de sănătate ori de verificările periodice.
161. Mulţi deţinuţi s-au plâns că nu şi-au primit medicamentele la timp şi că familiile lor trebuiau să le cumpere pentru ei tocmai din cauză că nu apucau să meargă la medic decât o dată pe lună. În numeroase penitenciare medicamentele erau insuficiente, fapt recunoscut de Administraţia Naţională a Penitenciarelor ca fiind o urmare a problemelor birocratice. Existau cazuri frecvente de boli tratate prost sau chiar netratate.
162. Doar un mic procent de deţinuţi primea posibilitatea să muncească şi se ofereau foarte puţine activităţi de interior numărului mare de deţinuţi care nu avea voie să muncească. Penitenciarele vizitate nu aveau personal suficient sau pregătit suficient în acest sens. Lipsa activităţilor era al motiv reclamat, după calitatea mâncării, formulat de deţinuţii din toate penitenciarele monitorizate.
163. Referitor la activităţile de exterior, în general curţile pentru exerciţii fizice erau insuficiente având în vedere numărul de deţinuţi din fiecare penitenciar şi de multe ori nu aveau niciun echipament. În Penitenciarul Jilava, în special, curţile pentru sport erau nişte simple cuşti acoperite cu plase de sârmă, expuse soarelui şi ploilor, în care deţinuţii puteau doar să stea degeaba ori să se plimbe. În Penitenciarul Giurgiu, deţinuţii periculoşi/de mare risc erau scoşi în cuşti de pe acoperişul clădirilor, nu în curţile pentru sport.
164. Un mare număr de deţinuţi erau dispuşi să lucreze pentru salariu, deşi era modest (din care o parte se ducea la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, iar restul îi revenea deţinutului, care nu avea voie să îl cheltuiască în întregime înainte de a fi eliberat), precum şi pentru posibilitatea reducerii sentinţei. Cu toate acestea, procentul deţinuţilor care munceau în cadrul sau în afara penitenciarului era foarte mic (între 0 şi sub 50 %).
2. Motivarea Curţii
a) Principii generale
165. Curtea reaminteşte că art. 3 din convenţie consacră una dintre cele mai importante valori ale societăţilor democratice. Convenţia interzice în termeni categorici tortura sau tratamentele şi pedepsele inumane sau degradante, indiferent de comportamentul victimei [Labita împotriva Italiei (MC), nr. 26772/95, pct. 119, CEDO 2000-IV].
După cum a stabilit Curtea în repetate rânduri, relele tratamente trebuie să atingă un nivel minim de gravitate pentru a intra sub incidenţa art. 3 din convenţie. Aprecierea acestui nivel minim de gravitate este relativă; depinde de toate circumstanţele cauzei, cum ar fi durata tratamentului, urmările fizice şi psihice şi, în unele cazuri, sexul, vârsta şi starea de sănătate a victimei. De asemenea, pentru a aprecia dacă un anumit tratament este „degradant” în sensul art. 3, Curtea ţine seama dacă scopul acestuia este de a umili şi înjosi persoana respectivă şi dacă, în ceea ce priveşte consecinţele, acesta a afectat negativ personalitatea victimei respective într-un mod incompatibil cu art. 3. Deşi întrebarea dacă scopul tratamentului era de a umili sau înjosi victima este un factor ce trebuie luat în considerare, absenţa unui asemenea scop nu poate exclude în mod concludent constatarea încălcării art. 3 (a se vedea Peers împotriva Greciei, nr. 28524/95, pct. 67-68 şi 74, CEDO 2001-III şi Valašinas împotriva Lituaniei, nr. 44558/98, pct. 101, CEDO 2001-VIII).
166. Măsurile privative de libertate aplicate persoanei pot implica uneori un element inevitabil de suferinţă sau umilire. Totuşi, suferinţa şi umilirea implicate nu trebuie să depăşească acel inevitabil element de suferinţă sau umilire legat de o anumită formă de tratament sau pedeapsă cu caracter legitim.
Referitor la persoanele private de libertate, Curtea a subliniat deja în cauzele anterioare că un deţinut nu pierde, prin simplul fapt al încarcerării sale, apărarea drepturilor sale garantate prin convenţie. Din contră, persoanele aflate în detenţie au o poziţie vulnerabilă, iar autorităţile au obligaţia să le apere. În temeiul art. 3, statul trebuie să se asigure că o persoană este deţinută în condiţii compatibile cu respectarea demnităţii sale umane, că modul şi metoda de executare a măsurii nu o supun la stres sau greutăţi care depăşesc nivelul inevitabil de suferinţă inerent în detenţie şi că, date fiind nevoile practice ale detenţiei, sănătatea şi bunăstarea sa sunt asigurate în mod adecvat (a se vedea Valašinas, citată anterior, pct. 102 şi Kudła, citată anterior, pct. 94).
167. La evaluarea condiţiilor de detenţie, se ţine seama de efectele cumulate ale condiţiilor respective, precum şi de afirmaţiile specifice făcute de reclamant (a se vedea Dougoz împotriva Greciei, nr. 40907/98, pct. 46, CEDO 2001-II). Se ia în considerare, de asemenea, durata perioadei în care o persoană este deţinută în acele condiţii speciale (a se vedea, printre altele, Alver împotriva Estoniei, nr. 64812/01, 8 noiembrie 2005).
168. Lipsa acută a spaţiului în celulele penitenciarului are o pondere sporită ca aspect ce trebuie luat în considerare la soluţionarea întrebării dacă condiţiile de detenţie care fac obiectul plângerii au fost „degradante” din perspectiva art. 3 (a se vedea Karalevičius împotriva Lituaniei, nr. 53254/99, 7 aprilie 2005).
În cazurile anterioare, în care reclamanţii au avut la dispoziţie mai puţin de 3 m² de spaţiu vital, Curtea a constatat că supraaglomerarea era suficient de gravă încât să justifice, de la sine, constatarea încălcării art. 3 din convenţie (a se vedea, printre altele, Sulejmanovic împotriva Italiei, nr. 22635/03, pct. 51, 16 iulie 2009; Lind împotriva Rusiei, nr. 25664/05, pct. 59, 6 decembrie 2007; Kantyrev împotriva Rusiei, nr. 37213/02, pct. 50-51, 21 iunie 2007; Andrey Frolov împotriva Rusiei, nr. 205/02, pct. 47-49, 29 martie 2007; şi Labzov împotriva Rusiei, nr. 62208/00, pct. 44, 16 iunie 2005).
169. În schimb, în alte cazuri, în care supraaglomerarea nu era suficient de gravă încât să constituie de la sine o problemă în sensul art. 3 din convenţie, Curtea a remarcat alte aspecte ale condiţiilor fizice de detenţie ca fiind relevante pentru evaluarea respectării articolului menţionat. Aceste elemente includeau, în special, existenţa ventilaţiei, accesul la lumină naturală sau aer curat, caracterul adecvat al instalaţiilor de încălzire, conformitatea cu cerinţele sanitare fundamentale şi posibilitatea folosirii toaletei în intimitate. Prin urmare, chiar şi în cazurile în care o celulă mai mare era în litigiu – cu dimensiuni de 3 până la 4 m² per deţinut – Curtea a constatat încălcarea art. 3 deoarece problema spaţiului era cumulată cu lipsa ventilaţiei şi iluminatului constatate (a se vedea, de exemplu, Babushkin împotriva Rusiei, nr. 67253/01, pct. 44, 18 octombrie 2007; Ostrovar împotriva Moldovei, nr. 35207/03, pct. 89, 13 septembrie 2005; şi Peers, citată anterior, pct. 70-72) sau lipsa intimităţii indispensabile în viaţa cotidiană a deţinutului [a se vedea, mutatis mutandis, Belevitskiy împotriva Rusiei, nr. 72967/01, pct. 73-79, 1 martie 2007; Valašinas, citată anterior, pct. 104; Khudoyorov împotriva Rusiei, nr. 6847/02, pct. 106-107, CEDO 2005‑X (fragmente); şi Novoselov împotriva Rusiei, nr. 66460/01, pct. 32 şi 40-43, 2 iunie 2005].
170. Mai mult, obligaţia statului, prevăzută la art. 3 din convenţie, de a proteja bunăstarea fizică a persoanelor private de libertate a fost interpretată ca incluzând obligaţia de a le asigura asistenţa medicală necesară (a se vedea, de exemplu, Hurtado împotriva Elveţiei, hotărârea din 28 ianuarie 1994, seria A nr. 280-A, avizul Comisiei, p. 15-16, pct. 79; Kudła, citată anterior, pct. 94; şi Istratii şi alţii împotriva Moldovei, nr. 8721/05, 8705/05 şi 8742/05, pct. 49, 27 martie 2007). Simplul fapt că un deţinut este văzut de un medic şi primeşte un anumit tip de tratament nu poate duce automat la concluzia că asistenţa medicală este corespunzătoare. Autorităţile trebuie să se asigure totodată că se păstrează un dosar complet privind starea de sănătate a deţinutului şi tratamentul primit în cursul detenţiei, că diagnosticele şi îngrijirile sunt prompte şi corecte, precum şi că, acolo unde natura afecţiunii medicale o impune, supravegherea este periodică şi sistematică şi implică o strategie terapeutică menită să vindece afecţiunile deţinutului sau să prevină agravarea lor, mai degrabă decât să le abordeze în mod simptomatic. De asemenea, autorităţile trebuie să demonstreze că au fost create condiţiile necesare pentru a urma în mod concret tratamentul prescris (a se vedea Visloguzov împotriva Ukraine, nr. 32362/02, pct. 69, 20 mai 2010 şi jurisprudenţa citată acolo).
b) Aplicarea acestor principii în prezenta cauză
i. Condiţiile materiale de detenţie
171. Curtea observă că reclamantul şi-a ispăşit pedeapsa în şapte locuri de detenţie. În cererea adresată Curţii în 2005, acesta s-a plâns de condiţiile de detenţie din patru dintre acestea: Penitenciarul Ploieşti, Penitenciarul Jilava şi spitalul aferent, Penitenciarul Mărgineni şi Penitenciarul Rahova şi spitalul aferent.
172. Curtea observă că Guvernul a confirmat supraaglomerarea din penitenciarele în care reclamantul a fost cazat până în 2004 şi din Penitenciarul Ploieşti până în 2006 (supra, pct. 34). Aceasta observă şi că statisticile prezentate de Guvern ca răspuns la acuzaţiile de supraaglomerare se bazau pe gradul de ocupare a paturilor disponibile şi nu pe suprafaţa per deţinut. Mai mult, cu privire la unele perioade de timp semnificative, Guvernul nu a prezentat nicio informaţie, motivând că registrele respective fuseseră distruse în conformitate cu reglementările specifice (supra, pct. 35).
173. În pofida informaţiilor insuficiente şi difuze prezentate de Guvern, Curtea observă, în baza tuturor elementelor de care dispune, că spaţiul vital de care dispuneau deţinuţii în locurile de detenţie în care reclamantul a fost cazat între 2002 şi 2011 a fost, cu excepţia unor situaţii sporadice, în mod constant mai mic de 3 m² (supra, pct. 28, 49, 61–63 şi 123–127). Guvernul nu a prezentat niciun element în măsură să infirme acuzaţiile reclamantului privind supraaglomerarea din celulele în care a fost cazat deţinutul în Penitenciarul Ploieşti, Penitenciarul Jilava şi spitalul aferent, Penitenciarul Mărgineni şi Penitenciarul Rahova şi spitalul aferent, care sunt coroborate cu informaţiile sus-menţionate provenite din surse multiple, inclusiv Guvernul. Această stare de fapt constituie, în sine, o problemă în sensul art. 3 din convenţie (a se vedea, printre altele, Marian Stoicescu împotriva României, nr. 12934/02, pct. 13 şi 24, 16 iulie 2009; Orchowski împotriva Poloniei, nr. 17885/04, pct. 122, CEDO 2009‑...; şi Mandić şi Jović împotriva Sloveniei, nr. 5774/10 şi 5985/10, pct. 77, 20 octombrie 2011, cu trimiterile suplimentare).
Mai mult, situaţia a fost agravată de faptul că, în multe locuri de detenţie, numărul paturilor era mai mic decât numărul deţinuţilor, aşa că reclamantul a fost nevoit deseori să împartă patul cu alţi deţinuţi (supra, pct. 13, 19 şi 27).
174. Referitor la condiţiile materiale de detenţie, Curtea observă că Guvernul nu a respins nici afirmaţiile specifice făcute de reclamant, nici constatările diverselor organisme care au vizitat locurile de detenţie în care a fost cazat reclamantul. Drept răspuns la afirmaţiile specifice ale reclamantului, Guvernul abia a indicat în detaliu prevederile legale privind drepturile deţinuţilor.
175. Având în vedere afirmaţiile reclamantului, sprijinite de constatările făcute de CPT, Avocatul Poporului şi APADOR-CH, dar şi în baza informaţiilor prezentate de Guvern, Curtea consideră ca fiind stabilit faptul că reclamantul a suportat şi următoarele condiţii: lipsa mobilierului corespunzător în celule; instalaţii sanitare necorespunzătoare, precum numărul limitat de toalete şi chiuvete pentru un mare număr de deţinuţi, toalete în celule fără apă, chiuvete în celulă doar cu apă rece pentru diverse necesităţi (igienă personală, spălatul hainelor şi obiectelor personale, curăţarea toaletelor), acces limitat la duşuri cu apă caldă, condiţii igienice necorespunzătoare în general, inclusiv prezenţa gândacilor, şobolanilor, păduchilor şi ploşniţelor, saltele şi lenjerie de pat uzate, precum şi mâncare cu o calitate necorespunzătoare. Mai mult, reclamantul a fost ţinut în celulă în cea mai mare parte a timpului, cu excepţia unei ore pe zi de mişcare fizică şi a plimbării de doar 30 de minute în unele ocazii; adesea, acesta nu putea să petreacă timpul în exteriorul celulelor suprapopulate (supra, pct. 14–18, 22, 23, 29–32, 40, 67, 125–129 şi 145–164).
176. Curtea a constatat, frecvent, o încălcare a art. 3 din convenţie ca urmare a lipsei de spaţiu vital alocat deţinuţilor şi a condiţiilor de igienă nesatisfăcătoare (a se vedea, în special, Ciorap împotriva Moldovei, nr. 12066/02, pct. 70, 19 iunie 2007; Kalashnikov împotriva Rusiei, nr. 47095/99, pct. 97 şi urm., CEDO 2002-VI; Bragadireanu împotriva României, nr. 22088/04, pct. 92-98, 6 decembrie 2007; şi Iamandi împotriva României, nr. 25867/03, pct. 56-62, 1 iunie 2010).
177. În speţă, Guvernul nu a prezentat argumente sau informaţii care să permită Curţii să ajungă la o concluzie diferită.
Nu numai că aceste condiţii nu respectă regulile europene stabilite de CPT (supra, pct. 121 şi 122), dar efectul cumulat al supraaglomerării în dormitoare de mare capacitate (uneori şi insalubre), un regim de activităţi necorespunzător, mâncare proastă şi condiţii de igienă precare se poate dovedi dăunător pentru deţinuţi (a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis, Kalashnikov împotriva Rusiei, citată anterior, pct. 97, şi Kehayov împotriva Bulgariei, nr. 41035/98, pct. 66, 18 ianuarie 2005).
178. Curtea consideră, de asemenea, că situaţia reclamantului determinată de spaţiul vital insuficient, mâncarea proastă, condiţii de igienă necorespunzătoare precum cele descrise mai sus, lipsa de activităţi corespunzătoare în afara celulei şi insuficienţa mişcării fizice zilnice a fost agravată şi mai mult de numeroasele lui transferuri în cursul detenţiei. În acest sens, Curtea observă că, din ianuarie 2002 până la eliberarea sa în mai 2011, reclamantul a fost transferat de 38 de ori în diverse locuri de detenţie, numai 5 dintre transferuri făcându-se la Penitenciarul-Spital Rahova sau Penitenciarul-Spital Jilava (supra, pct. 8).
179. Deşi, în cazul de faţă, nu există niciun semn că a existat o intenţie pozitivă de a-l umili sau înjosi pe reclamant, Curtea consideră că suferinţa şi greutăţile îndurate au depăşit nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei şi au depăşit nivelul de gravitate urmărit la art. 3 din convenţie.
ii. Asistenţa medicală în timpul detenţiei
180. Părţile sunt de acord asupra faptului, susţinut şi de documentele prezentate de Guvern la arestarea acestuia în 2002, că reclamantul nu suferea de nicio boală. Doar hepatita cu care a fost diagnosticat cu 6 ani înaintea arestării sale a fost menţionată în dosarul său medical (supra, pct. 70).
181. Curtea observă că, în timpul detenţiei, reclamantul a dezvoltat o serie de boli cronice şi grave.
În august 2002, reclamantul a început să aibă probleme dentare, plângându-se în mod repetat în fiecare an de dureri de dinţi şi alte dureri asociate. Între 2002 şi 2003 a suferit mai multe extracţii dentare şi abia în 2005 a fost diagnosticat cu edentiţie parţială şi i s-a recomandat o proteză dentară.
Din ianuarie 2004, reclamantul a început să se plângă periodic de dureri de cap. În decembrie 2004, acesta a fost diagnosticat cu nevralgie occipitală, pentru care se recomanda tratament.
În martie 2005, a fost diagnosticat cu parodontită cronică, a suferit câteva extracţii dentare şi i s-a recomandat supraveghere în continuare. În 2006, acesta a fost diagnosticat din nou cu parodontită cronică generalizată ce necesită tratament, edentiţie frontală şi nevralgie occipitală ce necesită tratament, precum şi cu nevralgia nervului laringian superior, deviaţie de sept nazal şi rinită cronică (supra, pct. 83). S-a recomandat, din nou, tratament pentru afecţiunile sale dentare.
Diagnosticul de parodontită cronică a fost pus şi în 2007; între 2006 şi 2008 au fost efectuate alte extracţii dentare.
În 2008, s-au constatat o faringită cronică şi o agravare a migrenei reclamantului.
Până în iulie 2010, reclamantul a fost diagnosticat şi cu următoarele boli cronice: ulcer duodenal, hepatită cronică, migrenă cronică şi dischinezie biliară (supra, pct. 91).
182. În pofida acestor boli cronice, Curtea observă că reclamantul a fost tratat în mod simptomatic. Nu s-a alcătuit un dosar cuprinzător cu privire la starea sa de sănătate sau la tratamentul prescris ori aplicat. Astfel, nu a fost posibilă supravegherea periodică şi sistematică a stării de sănătate a reclamantului. Nu s-a stabilit o strategie terapeutică cuprinzătoare, menită, pe cât posibil, să vindece afecţiunile deţinutului ori să prevină agravarea lor, mai degrabă decât să le abordeze în mod simptomatic.
Dosarul medical al reclamantului nu menţionează niciun tratament pentru bolile cronice sus-menţionate, nici pentru parodontita cronică. Rezultă că reclamantul a primit tratament simptomatic constând în analgezice şi, pentru infecţiile ocazionale, antibiotice.
183. De asemenea, Curtea observă că uneori recomandările medicale şi reţetele medicilor care l-au examinat pe reclamant nu au fost aplicate, ca de exemplu tratamentul pentru nevralgie, proteza dentară, precum şi supravegherea şi tratarea corespunzătoare a afecţiunilor sale dentare (supra, pct. 74, 77-78, 80 şi 87-89). Adeseori, reclamantul a trebuit să aştepte câteva săptămâni, deşi avea mari dureri, pentru a primi asistenţă medicală, mai ales pentru dinţi, deoarece nu era niciun dentist disponibil (supra, pct. 73, 76, 82 şi 91).
184. Drept urmare, sănătatea reclamantului s-a deteriorat grav de-a lungul anilor. În special, i s-au agravat problemele dentare, fără să se aibă în vedere niciun tratament corespunzător. Cumulate cu celelalte boli cronice netratate, acestea au avut ca rezultat diverse dureri constante şi, în ceea ce priveşte dentiţia, au condus în cele din urmă la pierderea a 14 dinţi şi a unei mari părţi din alţi 2 dinţi.
185. De asemenea, Curtea observă că actele din dosar arată că reclamantul a urmat toate tratamentele recomandate de medicii care l-au examinat în timpul detenţiei. Prin urmare, acesta nu a contribuit sub nicio formă la agravarea stării sale de sănătate (a se vedea, per a contrario, Epners-Gefners împotriva Letoniei, nr. 37862/02, pct. 44, 29 mai 2012).
În ultimul rând, Curtea observă că abia în octombrie 2010 afecţiunile dentare ale reclamantului au fost îngrijite în mod susţinut (14 programări în decurs de 4 luni) şi cuprinzător (control şi tratament al restului dinţilor, precum şi o proteză dentară) într-un cabinet privat în afara penitenciarului, pe care reclamantul a avut voie să îl frecventeze doar după ce s-a declarat în măsură să suporte costurile respective.
186. Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu este convinsă că reclamantul a primit asistenţă medicală corespunzătoare în timpul detenţiei, ceea ce, în sine, în raport cu îndelungata perioadă în litigiu şi cu consecinţele asupra sănătăţii reclamantului, ridică o problemă ce intră sub incidenţa art. 3 din convenţie.
iii. Concluzie
187. Considerentele de mai sus sunt suficiente pentru a conduce Curtea la concluzia că respectivele condiţii din penitenciare, în special supraaglomerarea şi lipsa accesului la igienă, precum şi tratamentul necorespunzător al problemelor sale de sănătate, i-au pricinuit reclamantului o suferinţă ce a atins nivelul de tratamente inumane şi degradante prevăzut la art. 3.
Prin urmare, a fost încălcat art. 3 din Convenţie.
II. Cu privire la aplicarea art. 46 din Convenţie
188. Înainte de a examina capetele de cerere privind acordarea unei reparaţii echitabile formulate de reclamant în temeiul art. 41 din Convenţie şi având în vedere circumstanţele cauzei, Curtea consideră necesar să stabilească ce consecinţe pot fi deduse din art. 46 din Convenţie pentru statul pârât. Art. 46 din Convenţie este redactat după cum urmează:
„1. Înaltele părţi contractante se obligă să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii, pronunţate în cauzele în care sunt părţi.
2. Hotărârea definitivă a Curţii se transmite Comitetului de Miniştri care supraveghează executarea acesteia.”
A. Argumentele părţilor
1. Reclamantul
189. Făcând trimitere la rapoartele unor organisme naţionale şi internaţionale cu privire la condiţiile de detenţie (supra, pct. 125–129), reclamantul a argumentat că afirmaţiile sale se leagă de o problemă structurală a penitenciarelor din România, care se poate rezolva numai prin luarea unor măsuri corespunzătoare în cadrul art. 46 din Convenţie. Supraaglomerarea, condiţiile de igienă necorespunzătoare, asistenţa medicală necorespunzătoare, în special stomatologică, constituiau probleme răspândire şi persistente, în pofida adoptării unor prevederi legale noi.
2. Guvernul
190. Guvernul a argumentat că cerinţele legale naţionale privind drepturile acordate persoanelor private de libertate sunt în perfectă conformitate cu cele stabilite în jurisprudenţa Curţii referitoare la art. 3. Acesta a recunoscut că unele penitenciare din România nu sunt în conformitate cu cerinţele legale naţionale şi că unele penitenciare sunt supraaglomerate. Această situaţie nu este însă permanentă, putând fluctua în mod semnificativ.
191. Uneori, au existat alte probleme decât supraaglomerarea, însă acestea au fost identificate şi s-au luat măsuri pentru rezolvarea lor: în 2010 măsuri pentru îmbunătăţirea spaţiului minim per deţinut (supra, pct. 117); în 2002 o nouă lege privind amnistia; în 2003 abolirea pedepselor cu închisoarea pentru infracţiuni minore şi modificarea Codului de Procedură Penală cu privire la arestarea preventivă; în 1999, specializarea centrelor de detenţie în funcţie de tipurile infracţiunilor săvârşite şi de vârsta şi sexul făptaşilor; în 1998 şi 2007, măsuri legale privind mărirea cantităţii de produse disponibile unui deţinut pentru a păstra un nivel de igienă corespunzător; în 1997 înfiinţarea unui comitet responsabil cu supravegherea stării clădirilor şi celulelor; în 2002 şi 2004, măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii apei; în 1999 măsuri pentru instalarea unui sistem de încălzire corespunzător; începând din 2006, cumpărarea unor vehicule pentru transportul deţinuţilor; în 2010, o scrisoare-circulară din partea ANP menită să asigure aceeaşi cantitate de mâncare pentru deţinuţii din toată ţara şi aşa mai departe.
192. Prin urmare, Guvernul a argumentat că nu exista o problemă sistemică în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie din penitenciarele din România şi a invitat Curtea să hotărască, de la caz la caz, dacă circumstanţele specifice unui deţinut constituie o încălcare a art. 3.
Mai mult, făcând trimitere la hotărârea Curţii din cauza Orchowski, citată anterior, Guvernul a subliniat că numărul hotărârilor pronunţate împotriva României, în care Curtea a constatat deja o încălcare a art. 3 din convenţie pe motivul unor condiţii de detenţie necorespunzătoare, este foarte mic şi nu este suficient pentru a considera problema ca fiind una structurală.
3. Terţul intervenient
193. Terţul intervenient a declarat că din constatările sale directe (supra, pct. 145–164) reiese existenţa unei probleme sistemice la nivelul sistemului penitenciar din România chiar şi după intrarea în vigoare şi ulterior punerea în aplicare a Legii nr. 275/2006. Terţul a argumentat că în absenţa unei îmbunătăţiri semnificative, o hotărâre-pilot ar putea declanşa reforma sistemului şi ar constitui o soluţie eficientă pentru problema sistemică.
B. Motivarea Curţii
194. Curtea reaminteşte că art. 46 din Convenţie, interpretat în lumina art. 1, impune statului pârât o obligaţie legală de a aplica, sub supravegherea Comitetului de Miniştri, măsurile generale şi/sau individuale corespunzătoare pentru a garanta dreptul reclamantului a cărui încălcare a fost constatată de către Curte. Măsurile respective trebuie luate, de asemenea, şi în cazul altor persoane aflate în situaţia reclamantului, în special prin rezolvarea problemelor care au condus la constatările Curţii [a se vedea Scozzari şi Giunta împotriva Italiei (MC), nr. 39221/98 şi 41963/98, pct. 249, CEDO 2000-VIII; Christine Goodwin împotriva Regatului Unit (MC), nr. 28957/95, pct. 120, CEDO 2002-VI; Lukenda împotriva Sloveniei, nr. 23032/02, pct. 94, CEDO 2005-X; şi S. şi Marper împotriva Regatului Unit (MC), nr. 30562/04 şi 30566/04, pct. 134, CEDO 2008-...; Poghossian împotriva Georgiei, nr. 9870/07, pct. 67–70, 24 februarie 2009; Ghavtadze împotriva Georgiei, nr. 23204/07, pct. 102–106, 3 martie 2009]. Această obligaţie a fost accentuată în mod constant de către Comitetul de Miniştri în cadrul supravegherii executării hotărârilor Curţii [a se vedea, de exemplu, RezDO(97)336, IntRezDO(99)434, IntRezDO(2001)65 şi RezDO(2006)1]. Teoretic, nu este sarcina Curţii să stabilească ce măsuri reparatorii ar fi indicat de luat de către un stat pârât în conformitate cu obligaţiile acestuia prevăzute la art. 46 din convenţie. Cu toate acestea, preocuparea Curţii este de a facilita eliminarea rapidă şi eficace a unei nereguli constatate în cadrul sistemului naţional pentru apărarea drepturilor omului [a se vedea Driza împotriva Albaniei, nr. 33771/02, pct. 125, CEDO 2007‑XII (fragmente)].
195. În cazul de faţă, Curtea a constatat încălcarea art. 3 din Convenţie pe motivul condiţiilor de viaţă şi igienă necorespunzătoare, inclusiv la nivelul asistenţei medicale, în penitenciarele în care a fost cazat reclamantul, despre care se poate spune că reprezintă o problemă recurentă în România.
De regulă, Curtea a constatat încălcări ale art. 3 din Convenţie în legătură cu condiţiile de detenţie care au existat de-a lungul anilor în penitenciarele din România, mai ales supraaglomerarea, igiena necorespunzătoare şi lipsa asistenţei medicale corespunzătoare (a se vedea, printre alte cauze, Bragadireanu, citată anterior; Petrea împotriva României, nr. 4792/03, 29 aprilie 2008; Gagiu împotriva României, nr. 63258/00, 24 februarie 2009; Brânduşe împotriva României, nr. 6586/03, 7 aprilie 2009; Măciucă împotriva României, nr. 25673/03, 26 august 2009; Artimenco împotriva României, nr. 12535/04, 30 iunie 2009; Marian Stoicescu împotriva României, nr. 12934/02, 16 iulie 2009; Eugen Gabriel Radu împotriva României, nr. 3036/04, 13 octombrie 2009; V.D. împotriva României, nr. 7078/02, 16 februarie 2010; Dimakos împotriva României, nr. 10675/03, 6 iulie 2010; Coman împotriva României, nr. 34619/04, 26 octombrie 2010; Dobri împotriva României, nr. 25153/04, 14 decembrie 2010; Cucolaş împotriva României, nr. 17044/03, 26 octombrie 2010; Micu împotriva României, nr. 29883/06, 8 februarie 2011; Fane Ciobanu împotriva României, nr. 27240/03, 11 octombrie 2011; şi Onaca împotriva României, nr. 22661/06, 13 martie 2012). Constatările Curţii vizează multe penitenciare din România, răspândite pe întreg teritoriul, precum Bucureşti-Jilava, Bucureşti-Rahova, Giurgiu, Ploieşti, Gherla, Aiud, Mărgineni, Timişoara, Botoşani, Târgu-Ocna, Mândreşti, Poarta-Albă, Târgşor, Baia-Mare, Galaţi şi Craiova.
196. Curtea ia act de faptul că statul pârât a luat unele măsuri generale, inclusiv modificări legislative, pentru a remedia problemele structurale legate de supraaglomerare şi de urmările acesteia - condiţiile de detenţie necorespunzătoare (supra, pct. 33–42 şi 191). În temeiul art. 46 din convenţie, este sarcina Comitetului de Miniştri să evalueze măsurile generale adoptate de România şi punerea lor în aplicare în ceea ce priveşte monitorizarea hotărârii Curţii.
Curtea nu poate decât să aprecieze acest progres, care în cele din urmă poate contribui la îmbunătăţirea condiţiilor generale de viaţă şi igienă în penitenciarele din România. Cu toate acestea, având în vedere recurenţa problemei în litigiu, eforturile constante şi pe termen lung, precum adoptarea unor măsuri suplimentare, trebuie continuate pentru a ajunge la o deplină conformitate cu art. 3 şi 46 din Convenţie.
197. Curtea consideră că, pentru a atinge o conformitate corespunzătoare cu obligaţiile care rezultă din hotărârile pronunţate anterior de Curte în cauze similare, ar trebui instituit un sistem corespunzător şi eficient de căi de atac la nivel naţional, disponibil reclamanţilor şi capabil să permită autorităţilor să se ocupe de fondul respectivului capăt de cerere întemeiat pe convenţie şi să acorde o reparaţie corespunzătoare.
198. Calea de atac care, conform legislaţiei româneşti, se bazează în principal pe judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate (supra, pct. 116), ar trebui să permită judecătorului delegat şi instanţelor interne să stopeze o situaţie declarată contrară art. 3 din convenţie şi să acorde despăgubiri dacă se fac asemenea constatări.
199. Referitor la legislaţia internă privind despăgubirile, aceasta trebuie să reflecte existenţa prezumţiei că respectivele condiţii de detenţie necorespunzătoare i-au cauzat persoanei afectate un prejudiciu moral. Condiţiile de detenţie necorespunzătoare nu sunt în mod obligatoriu cauzate de probleme ale sistemului penitenciarelor ca atare, ci pot fi legate de probleme mai generale ale politicii în materie penală. De asemenea, chiar şi într-o situaţie în care aspecte distincte ale condiţiilor de detenţie sunt în conformitate cu reglementările interne, efectul cumulat al acestora poate fi de aşa natură încât să constituie un tratament inuman. Aşa cum a subliniat Curtea în mod repetat, Guvernului îi revine sarcina de a-şi organiza sistemul penitenciar de aşa natură încât să asigure respectarea demnităţii deţinuţilor (a se vedea, printre alte autorităţi, Ananyev şi alţii împotriva Rusiei, nr. 42525/07 şi 60800/08, pct. 229, 10 ianuarie 2012, cu trimiterile suplimentare).
Nivelul despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral de către instanţele naţionale în cazul constatării încălcării art. 3 nu trebuie să fie nerezonabil, luând în considerare reparaţiile echitabile acordate de Curte în cauze similare. Dreptul de a nu fi supus la tratamente inumane sau degradante este atât de important şi central în sistemul apărării drepturilor omului încât autoritatea sau instanţa naţională care se ocupă de această chestiune va trebui să prezinte motive convingătoare şi serioase pentru justificarea deciziei de a acorda o despăgubire semnificativ mai mică sau de a nu acorda nicio despăgubire cu titlu de prejudiciu moral (a se vedea mutatis mutandis, Ananyev şi alţii, citată anterior, pct. 230).
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
200. Art. 41 din Convenţie prevede:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă”.
A. Prejudiciu
201. Reclamantul a solicitat 1 600 lei româneşti (RON) cu titlu de prejudiciu material, în baza preţului pe care a fost obligat să îl plătească pentru proteza dentară pe care a trebuit să o poarte din cauza neacordării tratamentului stomatologic corespunzător. Acesta a mai solicitat 200 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral şi o alocaţie de 1 000 EUR pe lună pentru restul vieţii, ca despăgubire pentru bolile cronice ireversibile pe care le-a dezvoltat în detenţie.
202. Guvernul consideră că pretenţiile reclamantului sunt excesive şi nefondate.
203. Curtea observă că, la pct. 188 de mai sus, a constatat încălcarea art. 3 din convenţie din motive distincte legate de condiţiile de viaţă necorespunzătoare din diversele locuri de detenţie în care a fost cazat reclamantul şi de neacordarea asistenţei medicale corespunzătoare în timpul detenţiei acestuia. De asemenea, Curtea consideră rezonabilă supoziţia că reclamantul a suportat în mod cert cheltuieli cauzate în mod direct de încălcarea constatată. De asemenea, aceasta consideră că, drept urmare a încălcării constatate, reclamantul a suferit în mod cert un prejudiciu moral care nu poate fi reparat doar prin constatarea unei încălcări.
În consecinţă, ţinând seama de circumstanţele speţei în ansamblu şi pronunţându-se în echitate, Curtea acordă reclamantului 20 000 EUR cu titlu de prejudiciu material şi moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.
B. Cheltuieli de judecată
204. De asemenea, reclamantul a solicitat 5 720 EUR pentru cheltuielile de judecată efectuate de avocaţii săi în faţa Curţii şi a prezentat o listă detaliată a acestor cheltuieli.
205. Guvernul a contestat această pretenţie ca fiind excesivă.
206. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al cuantumului acestora. În prezenta cauză, ţinând seama de documentele pe care le deţine, de criteriile menţionate mai sus şi de faptul că reclamantul a beneficiat de asistenţă juridică, Curtea consideră rezonabil să acorde suma de 4 800 EUR, spre a fi transferată în contul bancar indicat de reprezentanţii reclamantului.
C. Dobânzi moratorii
207. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 3 din Convenţie în ceea ce priveşte condiţiile materiale ale detenţiei reclamantului şi tratarea necorespunzătoare a problemelor sale de sănătate;
3. Hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
i) 20 000 EUR (douăzeci de mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul material şi moral;
ii) 4 800 EUR (patru mii opt sute de euro) pentru cheltuielile de judecată, a se transfera în contul bancar indicat de reprezentanţii reclamantului;
b) că, de la expirarea termenului de trei luni menţionat anterior şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 24 iulie 2012, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulament.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy