©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A TREIA
HOTĂRÂREA
din 7 aprilie 2015
În Cauza Adrian Radu împotriva României
(Cererea nr. 26089/13)
Strasbourg
Definitivă
07/07/2015
Hotărârea a rămas definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Adrian Radu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Luis López Guerra, preşedinte, Ján Šikuta, Dragoljub Popoviæ, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Griţco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, şi Stephen Phillips, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 17 martie 2015,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 26089/13 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Adrian Radu („reclamantul”), a sesizat Curtea la 12 aprilie 2013, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”).
2. Reclamantul care a beneficiat de asistenţă judiciară, a fost reprezentat de A. Grigoriu, avocat în Bucureşti. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul se plânge în special de o încălcare a art. 3 din Convenţie, având în vedere condiţiile de detenţie din Penitenciarul Giurgiu.
4. La 2 septembrie 2013, capătul de cerere referitor la condiţiile materiale de detenţie a fost comunicat Guvernului.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamantul s-a născut în 1971. Potrivit informaţiilor furnizate de reclamant în ianuarie 2015, în prezent, acesta se află în detenţie la Penitenciarul Jilava.
A. Condiţiile de detenţie, astfel cum au fost descrise de reclamant
6. În formularul cererii transmis la 21 mai 2013, reclamantul, care, la momentul faptelor, era deţinut în Penitenciarul Giurgiu, s-a plâns de „torturarea psihică şi fizică a persoanelor aflate în detenţie, ca urmare a lipsei de spaţiu suficient, a supraaglomerarea din celule, a lipsei hranei (...) şi a lipsei apei potabile”.
7. În observaţiile scrise, reclamantul a denunţat condiţiile de detenţie făcând referire la sistemul penitenciar românesc şi menţionând doar Penitenciarul Giurgiu. Acesta a precizat că a fost plasat într-o celulă de 17,65 m² alături de alţi cinci deţinuţi şi că nu dispunea de spaţiu pentru a-şi depozita hrana. Reclamantul a declarat că a denunţat această situaţie, precizând în plângerea sa că, într-o altă celulă, deţinuţii beneficiau de spaţiul de 4 m² stabilit pentru fiecare deţinut, în conformitate cu Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 433/C/2010 şi că directorul penitenciarului i-a răspuns că este necesară construirea unui nou penitenciar pentru a permite fiecărui deţinut să beneficieze de spaţiul prevăzut de ordinul citat anterior.
8. În aceleaşi observaţii, reclamantul s-a plâns, de asemenea, de condiţiile de transport pe durata detenţiei, fără precizări suplimentare.
B. Condiţiile de detenţie, astfel cum sunt descrise de Guvern
9. Reclamantul se afla în detenţie în Penitenciarul Giurgiu din 21 ianuarie 2009. În timpul detenţiei în această unitate penitenciară, a fost, pentru perioade scurte, spitalizat sau transferat într-un alt penitenciar, pentru a participa la şedinţele instanţelor naţionale.
10. În Penitenciarul Giurgiu, reclamantul a fost plasat succesiv în opt celule diferite, fiecare măsurând 17,65 m². Fiecare dintre aceste celule era dotată cu şase paturi, o sală de baie de 4,01 m², trei noptiere, un raft de haine, o piesă de mobilier pentru televizor, o masă mare şi o banchetă. Aerisirea şi iluminarea celulelor se făceau în mod natural, printr-o fereastră care măsura 150 pe 180 cm. Celulele erau, de asemenea, dotate cu luminator artificial. Sala de baie era dotată cu o chiuvetă, o etajeră, o oglindă, o toaletă, un suport pentru săpun, un suport pentru hârtie igienică şi un duş.
11. Reclamantul a primit alimente specifice pentru persoanele care suferă de diabet, preparate şi verificate potrivit normelor legale.
12. Reclamantul a beneficiat, de asemenea, de dreptul la o plimbare zilnică de două ore, într-o curte interioară care măsura aproximativ 1 400 m². De asemenea, a participat la mai multe programe educaţionale şi psihologice, organizate în cadrul penitenciarului.
II. Dreptul şi practica interne şi internaţionale relevante
13. Dreptul şi practica interne relevante în speţă, precum şi concluziile Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante („CPT”) ulterior mai multor vizite efectuate în penitenciarele din România, precum şi observaţiile sale cu caracter general, sunt rezumate în Hotărârea Iacov Stanciu împotriva României (nr. 35972/05, pct.113-129, 24 iulie 2012). Dispoziţiile relevante în speţă ale Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, precum şi jurisprudenţa pusă la dispoziţie de Guvern, sunt descrise în Cauza Cucu împotriva României (nr. 22362/06, pct. 56, 13 noiembrie 2012).
14. În raportul publicat la 11 decembrie 2008, în urma vizitei sale din iunie 2006 la mai multe unităţi penitenciare din România, CPT a precizat:
„§ 70 : [...] Comitetul este foarte îngrijorat de faptul că lipsa paturilor rămâne o problemă constantă întâlnită nu numai în penitenciarele vizitate, ci şi la nivel naţional, şi această situaţie persistă de la prima vizită în România din 1995. Este timpul să se ia măsuri de anvergură pentru a pune capăt definitiv acestei situaţii inacceptabile. CPT face apel la autorităţile române pentru iniţierea unei acţiuni prioritare şi decisive pentru ca fiecare persoană aflată într-un penitenciar să dispună de un pat.
În schimb, Comitetul este mulţumit de faptul că, la scurt timp după vizita din iunie 2006, standardul oficial privind spaţiul vital pentru fiecare deţinut în celule a ajuns de la 6 m3 (ceea ce reprezenta o suprafaţă de aproximativ 2 m2 pentru fiecare deţinut) la 4 m2 sau 8 m3. CPT recomandă autorităţilor române să ia măsurile necesare pentru a asigura respectarea standardului privind spaţiul vital de 4 m2 pentru fiecare deţinut în celulele colective ale tuturor penitenciarelor din România.”
15. În ultimul său raport publicat la 24 noiembrie 2011, ca urmare a vizitei sale efectuate în perioada 5 – 16 septembrie 2010 în mai multe unităţi penitenciare, CPT a concluzionat că gradul de suprapopulare din aceste unităţi penitenciare rămânea o problemă majoră în România. Conform statisticilor furnizate de autorităţile române, cele 42 de unităţi penitenciare din ţară, cu o capacitate totală de 16 898 locuri, numărau 25 543 de deţinuţi la începutul anului 2010 şi 26 971 de deţinuţi în luna august 2010; gradul de ocupare era foarte ridicat (150% sau mai mare) în majoritatea acestor unităţi.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie
16. Reclamantul s-a plâns de condiţiile materiale de detenţie la care a fost supus. El invocă în această privinţă art. 3 din Convenţie, formulat după cum urmează:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
A. Cu privire la obiectul cererii
17. Guvernul subliniază că reclamantul nu menţionează toate centrele penitenciare în care s-a aflat în detenţie, ci face referire doar la Penitenciarul Giurgiu. Prin urmare, consideră că examinarea Curţii ar trebui să fie limitată doar la acest centru penitenciar.
18. Curtea observă că într-adevăr observaţiile scrise ale reclamantului fac referire doar la condiţiile materiale din Penitenciarul Giurgiu. În aceste circumstanţe, examinarea pe care o va face din perspectiva art. 3 din Convenţie se va limita doar la acest centru de detenţie. De altfel, Curtea va examina întreaga perioadă în care reclamantul s-a aflat în detenţie în acel penitenciar, chiar dacă a fost transferat pentru perioade scurte de timp într-un spital sau într-un alt penitenciar, pentru a-i permite acestuia să participe la şedinţele de instanţelor naţionale (a se vedea, mutatis mutandis, Ciucă împotriva României, nr. 34485/09, pct. 39, 5 iunie 2012, Barbu Toma împotriva României, nr. 19730/10, pct. 62, 30 iulie 2013, şi Tirean împotriva României, nr. 47603/10, pct. 38, 28 octombrie 2014).
19. Pe de altă parte, Curtea arată că, în observaţiile sale scrise, reclamantul s-a plâns pentru prima dată de condiţiile de transport de la penitenciar către instanţele naţionale şi a prezentat mai multe articole din ziare care descriau condiţiile deplorabile de transport ale deţinuţilor din diferite penitenciare. Curtea consideră că afirmaţiile sale cu privire la acest aspect constituie un nou capăt de cerere, care nu poate fi examinat în cadrul prezentei cereri şi, dacă este necesar, reclamantul are posibilitatea de a formula o nouă cerere în acest sens.
B. Cu privire la admisibilitate
20. Guvernul susţine că afirmaţiile reclamantului au un caracter general şi că persoana în cauză nu a formulat o plângere temeinică, în sensul art. 47 din Regulamentul Curţii („Regulamentul”), în ceea ce priveşte pretinsa suprapopulare din penitenciar sau pretinsa lipsă a hranei sau a apei potabile. În acest sens, invocând cauzele Lalić împotriva Sloveniei [(dec.), nr. 5711/10, 27 septembrie 2011] și Stanivuk împotriva Sloveniei [(dec.), nr. 6948/10, 30 aprilie 2013], Guvernul susţine că reclamantul nu a explicat modul în care condiţiile denunţate l-au afectat personal, mai ales din moment ce nu a prezentat Curţii nici cel mai mic început de dovadă. În aceste condiţii, în viziunea Guvernului, capătul de cerere este neîntemeiat şi trebuie respins ca vădit nefondat.
21. Reclamantul arată că a denunţat, în formularul cererii, suprapopularea şi lipsa hranei şi a apei potabile, care, în opinia sa, constituie o încălcare a art. 3 din Convenţie, capătul său de cerere fiind astfel, în viziunea sa, individualizat suficient. Acesta citează în sprijinul argumentelor sale concluziile Curţii în Cauza Constantin Tudor împotriva României (nr. 43543/09, pct. 55-57, 18 iunie 2013), în care Curtea a fost de acord să examineze capătul de cerere al unui reclamant, întemeiat pe încălcarea art. 3 din Convenţie, ca urmare a relelor condiţii de detenţie, printr-o simplă trimitere la o altă hotărâre în materie pronunţată de aceasta. El adaugă că relele condiţii materiale de detenţie din Penitenciarul Giurgiu sunt probate de diferitele hotărâri de recunoaştere a încălcării pronunţate de Curte în privinţa acestui penitenciar.
22. Curtea constată că reclamantul nu s-a limitat la a se plânge de condiţiile materiale de detenţie în general, ci a precizat elemente specifice pe care dorea să le denunţe, şi anume suprapopularea din penitenciar şi lipsa hranei şi a apei potabile. În plus, având în vedere modul în care este formulat capătul de cerere, se pare că persoana în cauză se consideră afectată în mod direct. Având în vedere cele menţionate anterior, Curtea consideră că cererea, astfel cum a fost iniţial formulată de reclamant, nu este în mod vădit neîntemeiată în sensul art. 35 § 3 a) din Convenţie. Observând aşadar că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă.
C. Cu privire la fond
23. Reclamantul reaminteşte poziţia sa potrivit căreia condiţiile materiale ale detenţiei sale au încălcat art. 3 din Convenţie. În acest sens, face referire la hotărârile Curţii prin care aceasta a concluzionat o încălcare a articolului menţionat ca urmare a condiţiilor materiale de detenţie din Penitenciarul Giurgiu;
24. Făcând trimitere la descrierea condiţiilor de detenţie transmisă de reclamant, Guvernul susţine că autorităţile naţionale au depus toate diligenţele necesare pentru a respecta normele impuse în materie de condiţii de detenţie şi că vor continua să îmbunătăţească condiţiile de detenţie ale acestuia. Guvernul arată că reclamantul a beneficiat de un spaţiu personal de 3,39 m² în celula sa (inclusiv baia) în Penitenciarul Giurgiu.
25. Curtea reaminteşte că atunci când supraaglomerarea din celule atinge un anumit nivel, lipsa de spaţiu dintr-o unitate penitenciară poate constitui elementul central care trebuie luat în considerare la aprecierea conformităţii unei anumite situaţii cu art. 3 (Ciucă, citată anterior, pct. 41, şi Pavalache împotriva României, nr. 38746/03, pct. 94, 18 octombrie 2011).
26. Aplicând principiul menţionat anterior în prezenta cauză, Curtea se va concentra asupra factorului central în speţă, şi anume spaţiul personal de care dispunea reclamantul în Penitenciarul Giurgiu.
27. În speţă, Curtea observă că, potrivit datelor disponibile la dosar, reclamantul dispunea de un spaţiu personal de 2,94 m². Acest spaţiu era, în realitate, mult mai redus, ca urmare a prezenţei mobilierului (a se vedea, mutatis mutandis, Iamandi împotriva României, nr. 25867/03, pct. 59 şi 60, 1 februarie 2007). Curtea concluzionează că reclamantul a trăit mai mulţi ani într-o stare de mare promiscuitate în penitenciarul menţionat anterior. O astfel de situaţie de suprapopulare nu putea decât să accentueze dificultăţile autorităţilor şi ale deţinuţilor în a menţine un nivel adecvat al igienei (a se vedea, mutatis mutandis, Ion Ciobanu împotriva României, nr. 67754/10, pct. 42, 30 aprilie 2013).
28. În opinia Curţii, având în vedere starea de suprapopulare şi durata detenţiei reclamantului, condiţiile de detenţie la care a fost acesta supus în Penitenciarul Giurgiu au depăşit, prin urmare, pragul de gravitate necesar, astfel încât art. 3 din Convenţie este aplicabil.
29. În plus, Curtea reaminteşte că a constatat deja în numeroase cauze încălcarea art. 3 din Convenţie, în principal, pe motivul lipsei spaţiului individual suficient şi pe motivul condiţiilor precare ale igienei corporale în Penitenciarul Giurgiu, şi acest lucru în timpul unei perioade care corespunde celei în care reclamantul s-a aflat în detenţie în locul respectiv (Flamînzeanu, citată anterior, pct. 92 Bădilă împotriva României, nr. 31725/04, pct. 76, 4 octombrie 2011, Ţicu împotriva României, nr. 24575/10, pct. 62, 1 octombrie 2013, Marian Toma împotriva României, nr. 48372/09, pct. 33, 17 iunie 2014).
30. Având în vedere considerentele menţionate anterior, Curtea consideră că nu mai este necesar să examineze celelalte afirmaţii ale reclamantului referitoare la condiţiile de detenţie.
31. În consecinţă, Curtea consideră că a fost încălcat art. 3 din Convenţie ca urmare a supraaglomerării din celule.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
32. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
33. Reclamantul solicită 10 000 euro (EUR) pentru prejudiciul pe care susţine că l-a suferit.
34. Guvernul susţine încă de la început că reclamantul nu precizează în ce calitate solicită suma menţionată anterior şi că, în aceste condiţii, a încălcat prevederile art. 60 § 2. Guvernul adaugă că, în cazul în care Curtea ar interpreta suma solicitată drept o cerere de reparaţie pentru prejudiciul moral, acesta ar fi compensat suficient prin constatarea încălcării şi consideră că, în orice caz, suma cerută este excesivă.
35. Având în vedere jurisprudenţa sa în materie, Curtea consideră că trebuie să i se acorde reclamantului suma de 10 000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
B. Cheltuieli de judecată
36. Reclamantul, care a beneficiat de asistenţă judiciară, nu a solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată suplimentare.
C. Dobânzi moratorii
37. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive,
în unanimitate,
Curtea:
1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 3 din Convenţie, în ceea ce priveşte condiţiile materiale de detenţie la care a fost supus reclamantul în Penitenciarul Giurgiu;
2. hotărăşte că fost încălcat art. 3 din Convenţie;
3. hotărăşte
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 10 000 EUR (zece mii de euro), care trebuie convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 7 aprilie 2015, în temeiul art. 77 § 2 şi al art. 77 § 3 din Regulament.
PREŞEDINTE Grefier
LUIS LÓPEZ Guerra Stephen Phillips
Full & Egal Universal Law Academy