Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către organizaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
CAUZA AGURDINO S.R.L. c. REPUBLICII MOLDOVA
(Cererea nr. 7359/06)
HOTĂRÂRE
(Satisfacţie echitabilă)
STRASBOURG
29 octombrie 2013
Hotărârea va rămâne definitivă în circumstanţele stabilite în articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Agurdino S.R.L. c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Corneliu Bîrsan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Valeriu Griţco, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Deliberând la 8 octombrie 2013 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 7359/06) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către o companie înregistrată în Republica Moldova, Agurdino S.R.L. („compania reclamantă”), la 16 februarie 2006.
2. Printr-o hotărâre pronunţată la 27 septembrie 2011 („hotărârea principală”), Curtea a constatat că a avut loc o violare a articolului 6 şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie (Agurdino S.R.L. v. Moldova, nr. 7359/06, 27 septembrie 2011).
3. Deoarece chestiunea cu privire la aplicarea articolului 41 al Convenţiei nu era gata pentru decizie, Curtea a rezervat-o şi a invitat Guvernul şi reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, observaţiile lor scrise cu privire la acea chestiune şi, în special, să informeze Curtea despre orice acord la care ei ar putea ajunge.
4. Reclamantul şi Guvernul nu au ajuns la un acord şi au prezentat observaţii.
ÎN DREPT
5. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul
6. Compania reclamantă a solicitat EUR 2,390.5 pentru prejudiciul material cauzat ca rezultat al casării hotărârii din 22 iunie 2002. Această sumă include suma plătită de către compania reclamantă Inspectoratului ca urmare a casării hotărârii din 22 iunie 2002 (EUR 1,198.02), plus dobânda de întârziere de EUR 1,192.48 calculată în conformitate cu prevederile Codului Civil al Republicii Moldova.
7. Compania reclamantă de asemenea a pretins EUR 10,000 cu titlu de prejudiciu moral.
8. Guvernul a susţinut că aceste pretenţii sunt excesive şi vădit nefondate. Mai mult, compania reclamantă putea pretinde compensaţii prin intermediul instanţelor judecătoreşti naţionale, dar nu a făcut-o.
9. Curtea reaminteşte că regula epuizării căilor de recurs interne, prevăzută de articolul 35 § 1 al Convenţiei, nu este aplicabilă pretenţiilor de satisfacţie echitabilă făcute în temeiul articolului 41 al Convenţiei (a se vedea De Wilde, Ooms and Versyp v. Belgium (articolul 50), hotărâre din 10 martie 1972, Seria A nr. 14, §§ 15 şi 16 şi Becciev v. Moldova, nr. 9190/03, § 80, 4 octombrie 2005). Prin urmare, compania reclamantă nu este obligată să iniţieze un proces nou prin care să solicite compensaţii pentru încălcările constatate în hotărârea principală.
10. Curtea acceptă că compania reclamantă a suferit prejudiciu material şi moral ca urmare a încălcărilor constatate în hotărârea principală. Luând în consideraţie circumstanţele acestei cauze şi făcând o evaluare proprie, Curtea acordă companiei reclamante o sumă totală de EUR 4,400 în calitate de compensaţie pentru prejudiciul material şi moral.
B. Costuri şi cheltuieli
11. De asemenea, reclamantul a solicitat EUR 1,797.5 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. El a prezentat documente în sprijinul pretenţiilor sale.
12. Guvernul a contestat această sumă şi a susţinut că aceasta era excesivă şi nefondată.
13. Curtea observă că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie incluse în suma acordată în temeiul articolului 41, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu, Nilsen and Johnsen v. Norway [GC], nr. 23118/93, § 62, ECHR 1999-VIII).
14. Curtea acordă EUR 1,700 cu titlu de costuri şi cheltuieli.
C.Dobânda de întârziere
15. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Hotărăşte,
(a)că statul pârât trebuie să plătească companiei reclamante, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
(i) EUR 4,400 (patru mii patru sute euro), cu titlu de prejudiciu material şi moral, plus orice taxă care poate fi percepută;
(ii) EUR 1,700 (o mie şapte sute euro), cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
2. Respinge restul pretenţiilor companiei reclamante cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 29 octombrie 2013, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy