© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2015. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul acestui document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2015. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2015. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
Notă de informare privind jurisprudența Curții nr. 176
iulie 2014
Ališić și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei, Croației, Serbiei, Sloveniei și « Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei » [GC] -60642/08
Hotărâre 16.7.2014 [GC]
Articolul 46
Hotărâre pilot
Măsuri generale
Slovenia și Serbia obligate să ia măsuri care să permită reclamanților și tuturor celor aflați într-o situație asemănătoare, recuperarea economiilor « vechi » în valută
Articolul 1 din Protocolul nr. 1
Articolul 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1
Respectarea proprietății
Imposibilitatea de a recupera economiile « vechi » în valută, ca urmare a destrămării fostei RSF Iugoslavia: încălcare
În fapt - Reclamanții sunt cetățeni ai statului Bosnia și Herțegovina. Până în anii 1989-1990, fosta Republică Socialistă Federativă Iugoslavia (RSFI) a creat o oportunitate atractivă pentru cetățenii săi de a depozita valută străină în băncile sale, beneficiind de rate ridicate ale dobânzilor și de o garanție de stat în caz de faliment sau « insolvență manifestă ». De asemenea, deponenții erau îndreptățiți să-și retragă economiile, cu dobânda acumulată, în orice moment. Primul și al doilea dintre reclamanți au făcut depozite în valută la fosta Ljubljanska Banka Sarajevo, iar al treilea reclamant la filiala Tuzla a Investbanka. În urma reformelor din 1989-1990, Ljubljanska Banka Sarajevo a devenit o sucursală a Ljubljanska Banka Ljubljana, care a preluat drepturile, activele și pasivele acesteia. Investbanka a devenit o bancă independentă cu sediul în Serbia și cu sucursale, inclusiv sucursala Tuzla, în Bosnia și Herțegovina. În această perioadă, convertibilitatea dinarului și ratele de schimb foarte favorabile au condus la retrageri masive de valută de la băncile comerciale, determinând RSFI să ia măsuri de urgență pentru a restricționa astfel de retrageri. După destrămarea RSFI în 1991-1992, depozitele « vechi » în valută au rămas înghețate în statele succesoare, care însă au fost de acord să le ramburseze la băncile autohtone. În Bosnia și Herțegovina, Curtea Constituțională a examinat numeroase plângeri individuale referitoare nerambursarea « vechilor » depozite în valută la sucursalele autohtone ale Ljubljanska Banka Ljubljana și Investbanka. Curtea Constituțională a constatat lipsa vreunei responsabilități din partea Bosniei și Herțegovinei sau a entităților sale și a ordonat în schimb statului să ajute clientii acestor sucursale în recuperarea economiilor lor din Slovenia și respectiv Serbia. În cadrul negocierilor pentru Acordul privind Succesiunea, în 2001 și 2002 au avut loc negocieri cu privire la distribuirea de garanții ale RSFI pentru depozitele « vechi » în valută. Cum statele succesoare nu au putut ajunge la un acord, în 2002, Banca pentru Reglementări Internaționale le-a informat că nu va mai avea nicio implicare ulterioară în materie. Reclamanții s-au plâns că nu au putut să-și retragă economiile în valută.
În drept - Articolul 1 din Protocolul nr. 1: În decizia privind admisibilitatea, Camera a constatat că garanția legală a SRFY în ceea ce privește economiile « vechi » în valută de la Ljubljanska Banka Ljubljana și Investbanka nu au fost activate până la destrămarea RSFI și că, prin urmare, răspunderea în cauză nu a fost transferată de la aceste bănci la RSFI înainte de destrămarea acesteia. Marea Cameră a validat constatarea Camerei în această privință. Mai mult decât atât, aceasta a subliniat faptul că cele două bănci au rămas răspunzătoare pentru economiile « vechi » în valută de la sucursalele lor din Bosnia și Herțegovina, după destrămarea RSFI. Curtea a analizat mai apoi dacă Slovenia și Serbia au fost responsabile pentru nerambursarea de către aceste bănci a datoriilor către reclamanți.
Guvernul sloven a naționalizat Ljubljanska Banka Ljubljana și a transferat cele mai multe dintre activele sale la o bancă nouă, confirmând, în același timp, faptul că vechea Ljubljanska Banka a rămas răspunzătoare pentru economiile « vechi » în valută de la sucursalele sale din alte state succesoare. Într-adevăr, Slovenia a devenit unicul actionar al vechii Ljubljanska Banka, care a fost administrată de către o agenție guvernamentală. În plus, Slovenia a fost într-o mare măsură responsabilă pentru incapacitatea băncii de a plăti datoriile (deoarece a transferat majoritatea activelor acesteia către o altă bancă), elemente din dosarul cauzei indicând că cele mai multe dintre fondurile sucursalei Sarajevo a Ljubljanska Banka Ljubljana au ajuns în Slovenia. Prin urmare, Slovenia este responsabilă pentru datoria Ljubljanska Banka Ljubljana către primul și al doilea dintre reclamanți.
În ceea ce privește Investbanka, aceasta era deținută de Serbia și controlată de către o agenție guvernamentală. Mai mult decât atât, la un moment dat banca a fost obligată să renunțe la pretențiile sale considerabile împotriva companiilor de stat și sociale, în detrimentul său și al părților interesate. Serbia a dispus astfel de activele Investbanka cum a crezut de cuviință, ceea ce a condus Curtea la concluzia că există motive suficiente pentru a considera Serbia responsabilă pentru datoriile Investbanka către al treilea reclamant.
În ceea ce privește imposibilitatea reclamanților de a dispune în mod liber de economiile « vechi » în valută, începând cu 1991-1992, explicația guvernelor sârb și sloven pentru întârzierea în cauză s-a raportat în esență la obligația lor de a negocia această chestiune cu bună-credință cu celelalte state succesoare, conform prevederilor din dreptul internațional. Cu toate acestea, datoria de a negocia nu a împiedicat statele succesoare să adopte măsuri pentru a proteja interesele deponenților. Guvernul croat a rambursat o mare parte a economiilor « vechi » în valută cetățenilor săi, la sucursala Zagreb a Ljubljanska Banka Ljubljana, iar Guvernul macedonean a rambursat în totalitate economiile « vechi » în valută, la sucursala din Skopje a băncii. În același timp, aceste două guverne nu au abandonat poziția lor conform căreia guvernul sloven ar trebui să fie în cele din urmă tras la răspundere, continuând să ceară despăgubiri la nivel inter-statal în contextul negocierilor de succesiune. În plus, guvernele sloven și sârb au insistat ca în timpul negocierilor privind succesiunea statelor, răspunderea pentru datoriile băncilor din Bosnia și Herțegovina să fie decisă conform principiului teritorialității. Curtea nu este de acord cu acest argument, reamintind principiul « proporției echitabile », care urma să fie aplicat în conformitate cu dreptul internațional privind succesiunea statelor.
Deși anumite întârzieri în rambursarea datoriilor de mai sus ar putea fi justificate în circumstanțe excepționale, și în ciuda unei marje largi de apreciere lăsată statelor pârâte în acest domeniu, imposibilitatea continuă a reclamanților de a dispune în mod liber de economiile lor de peste douăzeci de ani, este disproporționată și atrage, astfel, încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1.
Curtea a subliniat că aceste concluzii nu implică faptul că niciun stat nu ar putea vreodată să reabiliteze o bancă fără a suporta responsabilitatea directă pentru datoriile băncii în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1. Având în vedere contextul, situația în prezenta cauză a fost unică și diferită de alte cauze privind reabilitarea unei bănci private insolvabile.
Concluzii: încălcare de către Slovenia cu privire la primul și al doilea dintre reclamanți (în unanimitate); încălcare de către Serbia cu privire la al treilea reclamant (în unanimitate); lipsa unei încălcări în ceea ce privește celelalte state pârâte (cincisprezece voturi la două).
De asemenea, Curtea a constatat, în unanimitate, o încălcare a articolului 13 din Convenție de către Slovenia în ceea ce privește primii doi reclamanți și de către Serbia în ceea ce îl privește pe al treilea.
Articolul 46: Există mai mult de 1,850 de cereri similare, introduse în numele a mai mult de 8,000 de reclamanți, deja pendinte în fața Curții, precum și mii de potențiali reclamanți. Din acest motiv, a fost necesară aplicarea în cauza reclamanților a procedurii hotărârii pilot. Având în vedere problemele sistemice identificate, Curtea a considerat că măsurile generale la nivel național sunt, fără îndoială, necesare în executarea prezentei hotărâri. În special, în termen de un an și sub supravegherea Comitetului de Miniștri, Slovenia și Serbia trebuie să ia măsurile necesare, inclusiv modificări legislative, pentru a permite reclamanților și tuturor celorlalte persoane aflate în situația lor, recuperarea economiilor « vechi » în valută, în aceleași condiții ca și cetățenii lor care au deținut astfel de economii la sucursalele interne ale băncilor slovene și sârbe. Deși nu era nevoie să indice faptul că toate persoanele afectate ar trebui să beneficieze de despăgubiri pentru prejudiciul suportat ca urmare a imposibilității de a dispune în mod liber de economiile lor pentru mai mult de douăzeci de ani, Curtea a subliniat că ar putea reveni asupra acestei chestiuni dacă cele două State nu aplică măsura generală indicată mai sus. În cele din urmă, Curtea a decis să amâne pentru un an examinarea unor cauze similare împotriva Serbiei și a Sloveniei.
Articolul 41: 4,000 EUR fiecăruia dintre cei trei reclamanți, cu titlu de prejudiciu moral.
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de către Grefă, acest rezumat nu obligă Curtea.
Apăsați aici pentru a accesa Notele de informare privind jurisprudența Curții
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2015.
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiţia fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior şi la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să folosiţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.
© Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2015
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2015
Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme () où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@.
Full & Egal Universal Law Academy