©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECȚIA ÎNTÂI
HOTĂRÂREA
din 25 iunie 2015
În Cauza Anatoliy Kuzmin împotriva Rusiei
(Cererea nr. 28917/05)
STRASBOURG
Cerere pendinte de retrimitere în faţa Marii Camere
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În cauza Anatoliy Kuzmin împotriva Rusiei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia Întâi), reunită într-o Cameră compusă din Isabelle Berro, preşedinte, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Mirjana Lazarova Trajkovska, Julia Laffranque, Paulo Pinto de Albuquerque, Dmitry Dedov, judecători, şi Søren Nielsen, grefier de secţie,
După ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 2 iunie 2015,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 28917/05 îndreptată împotriva Federaţiei Ruse prin care un resortisant al acestui stat, domnul Anatoliy Nikolayevich Kuzmin („reclamantul”), a sesizat Curtea la 25 iulie 2005 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (“Convenţia”).
2. Guvernul Rus („Guvernul”) a fost reprezentat de către domnul G. Matyushkin, Reprezentant al Federaţiei Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
3. Reclamantul a pretins că, în special, condiţiile sale de detenţie în celula de arest a instanţei sunt incompatibile cu art. 3 din Convenţie.
4. La 7 August 2009, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamantul s-a născut în 1971 şi locuieşte în Chelyabinsk.
A. Acţiunea penală împotriva reclamantului
6. La data de 17 ianuarie 2005 reclamantul a fost reţinut pentru suspiciune de tâlhărie.
7. Prin ordonanţa din 11 martie 2005, instanţa a prelungit perioada de arest preventiv a reclamantului până la 22 martie 2005. Conform reclamantului, aceasta a continuat până la 23 martie 2005, întrucât organele de urmărire au trimis dosarul său penal în faţa instanţei cu o întârziere de o zi.
8. La 25 aprilie 2005, Tribunalul Tsentralniy din Chelyabinsk l-a condamnat pe reclamant pentru tâlhărie, dându-i o pedeapsă de nouă ani de închisoare. Reclamantul a introdus apel.
9. Prin decizia din 22 iulie 2005, Curtea de Apel Chelyabinsk a confirmat hotărârea din primă instanţă cu anumite modificări.
10. Reclamantul a depus o cerere la instanţă în vederea iniţierii unui recurs în anulare cu privire la cauza sa. La o dată neprecizată, cererea reclamantului a fost admisă.
11. La 22 Noiembrie 2006, Prezidiul Curţii de Apel Chelyabinsk a modificat hotărârea şi a redus sentinţa reclamantului la opt ani şi şase luni de închisoare.
B. Condiţiile de detenţie ale reclamantului la instanţă
1. Versiunea reclamantului
12. Pe perioada procesului reclamantul a fost transferat la Tribunalul Tsentralniy din Chelyabinsk pentru a lua parte la examinarea cauzei sale penale.
13. În aşteptarea audierii sale la Tribunalul Tsentralniz din Chelzabinsk reclamantul a fost pus într-o celulă de detenţie, o încăpere cu gratii cu o suprafaţă de aproximativ 4 metri pătraţi şi cu o singură bancă. Potrivit reclamantului, acesta era de obicei ţinut în celulă împreună cu alţi şase acuzaţi. La 29 iunie 2005, nouă acuzaţi erau ţinuţi în celula de arest. Celula nu avea toaletă, iar deţinuţii erau conduşi la toaletă la ordinele paznicilor. Deşi acuzaţii care plecau la audieri în faţa instanţei aveau asigurat prânzul la pachet, acestora nu le era împărţită mâncare sau apă caldă. Acuzaţilor le era interzis să fumeze.
14. Reclamantul nu a precizat de câte ori şi cât timp a fost reţinut în celula de arest.
15. El a declarat că media de timp petrecută în celulă de către un acuzat era de 4-5 ore pe zi.
16. La 30 iunie şi 18 iulie 2005 reclamantul a făcut plângere în faţa instanţei şi la şeful Serviciului de Detenţie al Tribunalului în legătură cu condiţiile de detenţie din celulă.
17. Printr-o scrisoare din 28 iulie 2005, Tribunalul Tsentralniy din Chelzabinsk a răspuns cererii reclamantului. Partea relevantă a scrisorii era redactată după cum urmează:
“... la 29 iunie 2005 douăzeci de acuzaţi au fost aduşi în celulele de arest ale Tribunalului, acestea fiind pline până la limită, întrucât, potrivit ordinului nr. 41 ... categoriile următoare de persoane ar trebui încarcerate separat: bărbaţi şi femei, minori şi adulţi, persoane cu antecedente penale şi acuzaţi aflaţi la prima abatere, suspecţi şi condamnaţi, suspecţi şi acuzaţi într-un singur caz.
Potrivit legii, fumatul este interzis în toate încăperile din incinta Tribunalului Tsentralniy din Chelyabinsk, inclusiv în celula de arest.
18. Printr-o scrisoare din 9 august 2005, şeful Serviciului de Detenţie al Tribunalului a răspuns cererii reclamantului. Partea relevantă a scrisorii este redactată după cum urmează:
„La data de 29 iunie 2005, personalul celulelor de arest a fost obligat să aşeze acuzatul adus la Tribunal potrivit regulilor în vigoare, astfel încât 9 persoane au fost repartizate într-o singură celulă de arest.
Potrivit legii, ... fumatul este interzis în toate încăperile din incinta Tribunalului Tsentralniy din Chelyabinsk, inclusiv în celula de arest.”
19. La 25 iulie 2005, reclamantul a cerut procurorului să declanşeze urmărirea penală împotriva gardienilor de la tribunal. Procurorul nu a ţinut seama de cererea reclamantului, iar acesta a invocat lipsa parchetului de acţiune în faţa instanţei. Prin decizia din 18 octombrie 2005, Curtea de Apel Chelzabinsk a respins plângerea reclamantului în ultimă instanţă. Partea relevantă a deciziei prevede următoarele:
“Concluzia instanţei că nu există motive care să încadreze plângerea reclamantului sub incidenţa art. 144 din Codul de Procedură Penală (CPP) şi să adopte o decizie procedurală în conformitate cu art. 145 CPP se corelează cu circumstanţele concrete ale cazului. Din cererea de apel a reclamantului rezultă ...că el a contestat condiţiile de detenţie din celula de arest a Tribunalului Tsentralniy din Chelyabinsk, şi anume interzicerea fumatului şi supraaglomerarea celulei . Plângerea nu conţine vreo informaţie cu privire la infracţiuni comise şi nu solicită declanşarea unei acţiuni penale. Aceste circumstanţe au fost stabilite în timpul şedinţelor de judecată şi confirmate de grefierul de şedinţă. Din motivele menţionate anterior, instanţa de prim grad a respins plângerea reclamantului.”
2. Versiunea Guvernului
20. Guvernul a afirmat că spaţiile de detenţie ale instanţei, care măsoară 50 metri pătraţi în total, aveau patru celule, fiecare măsurând 4 metri pătraţi. Acestea aveau ventilaţie şi iluminare bune, intrarea era securizată de uşi cu gard metalic. Fiecare celulă avea câte o bancă. Celulele nu aveau instalaţii sanitare, dar spaţiile de detenţie aveau două vase de toaletă. Reclamantul avea acces la toaletă la orice oră dorea. Guvernul a pus la dispoziţie fotografii nedatate şi un plan al spaţiilor de detenţie.
21. Bazându-se pe un certificat emis de către directorul instituţiei IZ-74/1 la data de 21 octombrie 2009, Guvernul a susţinut că reclamantul a fost adus la Tribunalul Tsentralniy din Chelyabinsk de şapte ori: pe 11 martie, 7, 19, 22 şi 25 aprilie, 29 iunie şi 31 august 2005.
22. Guvernul a susţinut că documentele care confirmau numărul deţinuţilor din celulele de arest şi timpul sosirii şi plecării lor au fost casate la data de 16 ianuarie 2009 ca urmare a expirării termenului‑limită pentru arhivarea lor.
23. Referitor la reglementările aplicabile, Guvernul a afirmat că la dăţile transferurilor reclamantului la Tribunal, reclamantul a primit alimente uscate (pâine, carne sau peşte la conservă, ceai, sare, zahăr şi tacâmuri de unică folosinţă înainte de 2 august 2005 şi felul unu şi doi de mâncare instant, zahăr, ceai, tacâmuri de unică folosinţă din 2 august 2005). Guvernul a pus la dispoziţie şi o copie a facturii din 15 iunie 2006 confirmând achiziţionarea unui boiler de apă de către Tribunal.
24. Guvernul a recunoscut că la data de 29 iunie 2005 spaţiile de detenţie erau aglomerate pană la limită. Potrivit declaraţiei din partea Directorului Adjunct al Serviciului de Detenţie din august 2005, în spaţiile de detenţie se aflau douăzeci de deţinuţi în patru celule . Declaraţia nu oferă cifrele exacte pentru fiecare celulă.
II. Dreptul intern relevant
25. Pentru un rezumat al prevederilor dreptului intern şi ale dreptului internaţional relevant care guvernează condiţiile detenţiei înainte de proces şi regimul de furnizare de alimente pentru deţinuţi, a se vedea cazurile Ananyev şi alţii împotriva Rusiei, nr. 42525/07 şi 60800/08, pct. 25-58, 10 ianuarie 2012, şi Krivonosov împotriva Rusiei, nr. 7772/04, pct. 71-72, 15 iulie 2010.
ÎN DREPT
I. Cu privire la presupusa încălcare a art. 3 din Convenţie în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie ale reclamantului în incinta Tribunalului
26. Reclamantul s-a plâns de condiţiile sale de detenţie din incinta Tribunalului Tsentralniy din Chelyabinsk între 11 martie şi 31 august 2005 care încălcau art. 3 din Convenţie, formulat după cum urmează:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
a) Argumentele părţilor
27. Guvernul a adus la cunoştinţă condiţiile de detenţie ale reclamantului care erau în conformitate cu prevederile legii ruseşti şi cu art. 3 din Convenţie. De asemenea, acesta a susţinut că deşi la data de 29 iunie 2005 celulele erau aglomerate până la limită, perioada de câteva ore este prea scurtă pentru a atinge pragul de gravitate necesar pentru stabilirea unei încălcări a art. 3 din Convenţie.
28. Reclamantul şi-a menţinut plângerea.
b) Motivarea Curţii
1. Cu privire la admisibilitate
29. Curtea observă că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenţie şi nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.
2. Cu privire la fond
(a) Aplicarea principiilor relevante în prezenta cauză
30. Curtea insistă încă de la început că pentru a intra sub incidenţa art. 3 din Convenţie, relele tratamente trebuie să atingă un nivel minim de gravitate. Evaluarea pragului minim este, în mod inevitabil, relativă, . depinde de toate circumstanţele cauzei, cum ar fi natura şi contextul tratamentului sau pedepsei, modul şi metoda de aplicare a acesteia, durata, efectele fizice şi mentale şi, în unele cazuri, sexul, vârsta şi starea de sănătate a victimei (a se vedea T. împotriva Regatului Unit [MC], nr. 24724/94, pct. 68, 16 decembrie 1999).
31. În evaluarea condiţiilor de detenţie, trebuie să se ţină seama de efectele cumulate ale condiţiilor respective, precum şi de acuzaţiile specifice făcute de reclamant (a se vedea Dougoz împotriva Greciei, nr. 40907/98, pct. 46, CEDO 2001-II). De asemenea, trebuie să se ia în considerare şi durata perioadei în care o persoană este deţinută în acele condiţii (a se vedea, printre altele, Alver împotriva Estoniei, nr. 64812/01, 8 noiembrie 2005).
32. Curtea a constatat în mai multe cauze că în cazurile în care reclamanţii aveau la dispoziţie o suprafaţă mai mică de trei metri pătraţi, supraaglomerarea s-a hotărât a fi suficient de gravă încât să justifice în sine constatarea încălcării art. 3 din Convenţie (a se vedea, de exemplu Dmitriy Sazonov împotriva Rusiei, nr. 30268/03, pct. 31-32; Tereshchenko împotriva Rusiei, nr. 33761/05, pct. 83-84, 5 iunie 2014; şi T. şi A. împotriva Turciei, nr. 47146/11, pct. 96, 21 octombrie 2014).
33. Cu toate acestea lipsa de spaţiu personal poate fi combătută în anumite circumstanţe de efectul cumulativ al condiţiilor de detenţie (a se vedea, de exemplu, Fetisov şi alţii împotriva Rusiei, nr. 43710/07, 6023/08, 11248/08, 27668/08, 31242/08 şi 52133/08, pct. 134-38, 17 ianuarie 2012; Dmitriy Rozhin împotriva Rusiei, nr. 4265/06, pct. 52-53, 23 octombrie 2012; şi Kurkowski împotriva Poloniei, nr. 36228/06, pct. 67, 9 aprilie 2013).
34. În evaluarea probelor, Curtea a aplicat în general principiul probei „dincolo de orice dubiu” (a se vedea Irlanda împotriva Regatului Unit, 18 ianuarie 1978, pct. 161, seria A nr. 25). Astfel de probe pot rezulta din coexistenţa unor deducţii suficient de puternice, clare şi concordante sau a unor prezumţii similare de fapt irefutabile (a se vedea Salman împotriva Turciei [MC], nr. 21986/93, pct. 100, CEDO 2000-VII). Un reclamant trebuie să pună la dispoziţie o relatare elaborată şi consistentă a condiţiilor sale de detenţie, menţionând factorii specifici, cum ar fi datele transferului său între facilităţi, care ar permite Curţii să determine că plângerea nu este în mod vădit nefondată sau nu prezintă nici un alt motiv de inadmisibilitate (a se vedea Sakhvadze împotriva Rusiei, nr. 15492/09, pct. 87, 10 ianuarie 2012).
(b) Aplicarea principiilor sus-menţionate în prezenta cauză
35. Revenind la circumstanţele prezentei cauze, Curtea observă că reclamantul nu a pus la dispoziţie datele exacte ale detenţiei sale din incinta Tribunalului.
36. Guvernul a prezentat informaţia potrivit căreia reclamantul fusese reţinut în incinta Tribunalului de şapte ori: la 11 martie, 7, 19, 22 şi 25 aprilie, 29 iunie şi 31 august 2005.
37. Reclamantul a mai declarat că la data de 29 iunie 2005 existau nouă deţinuţi în celulă. Acesta a făcut referire la scrisorile din 28 iulie şi 9 august 2005 de la Tribunalul Tsentralniy din Chelyabinsk şi de la şeful Serviciului de Detenţie al Tribunalului în care i s-a explicat reclamantului că datorită unui număr mare de acuzaţi aduşi în instanţă la 29 iunie 2005, celulele erau pline până la limită, prin urmare nouă persoane au fost puse într-o singură celulă. De asemenea, reclamantul a subliniat că, în medie, el ar fi petrecut 4‑5 ore în aceste spaţii.
38. Guvernul a recunoscut că la această dată spaţiile de detenţie erau aglomerate până la limită. Cu toate acestea, nu au oferit vreo informaţie în legătură cu numărul deţinuţilor din celula de 4 metri pătraţi a reclamantului pe parcursul acestei zile.
39. Cât despre celelalte şase zile de detenţie ale reclamantului în spaţiile de detenţie, Curtea observă că reclamantul nu a descris condiţiile detenţiei sale în vreun detaliu anume. Curtea observă că declaraţiile reclamantului au fost prezentate în termeni generali şi că acesta nu a furnizat probe care să susţină afirmaţiile despre condiţiile detenţiei sale. Instanţa subliniază că reclamantul nu a contestat descrierea condiţiilor de detenţie prezentate de către Guvern (a se vedea supra, pct. 20-23).
40. Curtea constată că Guvernul nu a furnizat detalii cu privire la numărul de deţinuţi din fiecare celulă de detenţie la datele la care reclamantul a fost acolo, motivul fiind distrugerea documentelor relevante. În acest sens, Curtea reiterează că distrugerea documentelor relevante datorită expirării termenului-limită a arhivării lor, deşi regretabilă, nu poate fi privită ca o explicaţie nesatisfăcătoare pentru eşecul depunerii documentelor relevante (a se vedea Shcherbakov împotriva Rusiei, nr. 23939/02, pct. 77, 17 iunie 2010). În prezenta cauză, documentele arhivate care conţineau acea informaţie au fost casate datorită expirării termenului‑limită de arhivare la data de 16 ianuarie 2009, adică înainte de 27 august 2009, aceasta fiind data la care cazul a fost comunicat Guvernului pârât. În aceste împrejurări, Curtea poate accepta că Guvernul, în prezenta cauză, şi-a justificat în mod corespunzător incapacitatea de a prezenta înregistrarea originală privind numărul persoanelor încarcerate împreună cu reclamantul.
41. Având în vedere cele menţionate anterior, Curtea consideră că reclamantul a fost reţinut în celulele de detenţie de şapte ori: 11 martie, 7, 19, 22 şi 25 aprilie, 29 iunie şi 31 august 2005. Reclamantul a petrecut aproximativ 4-5 ore in celulă de fiecare dată şi cel puţin la 29 iunie celula figura cu nouă deţinuţi. Celulele măsurau 4 metri pătraţi fiecare, iar condiţiile de detenţie erau precum cele descrise de Guvern (a se vedea supra, pct. 20).
42. Curtea consideră că în temeiul faptelor menţionate mai sus, condiţiile detenţiei reclamantului în celulă, în special la 29 iunie 2005, ar putea constitui o problemă în temeiul art. 3 din Convenţie (a se vedea Moiseyev împotriva Rusiei, nr. 62936/00, pct. 143, 9 octombrie 2008).
43. În acelaşi timp, Curtea reaminteşte cauza lui Dmitriy Rozhin (a se vedea Dmitriy Rozhin, citată anterior, pct. 52), unde reclamantul a petrecut 11 zile într-o celulă disciplinară şi i s-au pus la dipoziţie mai puţin de 2 metri pătraţi ca şi spaţiu personal, cauza lui Fetisov (Fetisov şi alţii, citată anterior, pct. 134), unde unul intre reclamanţi a petrecut 19 zile într-o celulă şi a beneficiat de aproximativ 2 metri pătraţi ca şi spaţiu personal şi cauza lui Kurkowski (a se vedea Kurkowski, citată anterior, pct. 66), unde reclamantul a petrecut 4 zile într-o celulă şi i s-au oferit 2,1 metri pătraţi. Având în vedere întreaga situaţie, Curtea nu a constatat în aceste cazuri o încălcare a art. 3 din Convenţie.
44. Curtea subliniază că prezenta cauză nu implică detenţia reclamantului în arest preventiv sau plasarea acestuia într-o celulă disciplinară, ci o plasare temporară într-o celulă, în aşteptarea examinării cauzei sale penale. Exceptând data de 29 iunie 2005, Curtea nu poate stabili cu un grad de certitudine rezonabil că acele condiţii constituiau o încălcare a art. 3 din Convenţie. Cât despre data de 29 iunie 2005, Curtea acceptă că celula de arest era supraaglomerată pe perioada şederii reclamantului de 4-5 ore. Cu toate acestea, luând în considerare durata scurtă a şederii reclamantului în celula de arest, faptul că nu a alternat cu condiţii inumane şi degradante pe perioada reţinerii acestuia în arestul preventiv şi în timpul transportului (a se compara Moiseyev, citată anterior, pct. 142), Curtea nu consideră condiţiile detenţiei reclamantului la data de 29 iunie 2005 ca fiind suficiente pentru a atinge pragul de gravitate necesar pentru a caracteriza tratamentul ca fiind inuman sau degradant în temeiul art. 3 din Convenţie (a se vedea Fetisov şi alţii, citată anterior, pct. 138), chiar dacă acestea sunt departe de a fi adecvate.
45. Având în vedere cele menţionate mai sus, Curtea constată prin urmare că nu a avut loc nicio încălcare a art. 3 din Convenţie în ceea ce priveşte condiţiile detenţiei reclamantului în celulele de arest din incinta Tribunalului în cele şapte ocazii diferite între 11 martie şi 31 august 2005.
II. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenţiei
46. De asemenea, reclamantul a pretins încălcarea drepturilor sale pe durata arestului său preventiv, precum şi absenţa unor căi de atac eficiente în această privinţă. Acesta a invocat art. 5, 6 § 1, 6 § 3 (b), şi 13 din Convenţie. Având în vedere toate elementele de care dispune, Curtea constată că, în măsura în care aceste capete de cerere ţin de competenţa sa, ele nu indică nicio aparentă încălcare a drepturilor şi a libertăţilor stabilite în Convenţie sau în protocoalele acesteia. În consecinţă, aceste capete de cerere trebuie respinse ca fiind în mod vădit nefondate, în temeiul art. 35 § 3 lit. a) şi art. 35 § 4 din Convenţie.
Pentru aceste motive,
în unanimitate,
Curtea:
1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie ale reclamantului, şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2. hotărăşte că nu a avut loc nicio încălcare a art. 3 din Convenţie în ceea ce priveşte condiţiile detenţiei reclamantului în celulele de arest ale Tribunalului în cele şapte ocazii diferite între 11 martie şi 31 august 2005.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 25 iunie 2015, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulamentul Curţii.
Søren NielsenIsabelle Berro,
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy