©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A TREIA
HOTĂRÂREA
din 24 septembrie 2013
În Cauza Antoneta Tudor împotriva României
(Cererea nr. 23445/04)
Strasbourg
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Antoneta Tudor împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 3 septembrie 2013,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 23445/04 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, doamna Antoneta Tudor („reclamanta”), a sesizat Curtea la 2 aprilie 2004, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”).
2. Reclamanta a fost reprezentată de M. Matei, avocat în Bucureşti. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna I. Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamanta susţine că i s-a încălcat dreptul la respectarea vieţii private, garantat de art. 8 din Convenţie, din cauza imposibilităţii de a obţine accesul la dosarele şi documentele deţinute de fostele servicii secrete ale regimului comunist cu privire la tatăl său decedat. În plus, aceasta consideră că nu a beneficiat de garanţiile prevăzute la art. 6 § 1 din Convenţie în cadrul procedurii pe care a iniţiat-o în faţa instanţelor interne, din cauza refuzului autorităţilor competente de a transmite instanţelor informaţii complete privind dosarele şi documentele în cauză.
4. La 23 iunie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului. În conformitate cu art. 29 § 1 din Convenţie, s-a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamanta s-a născut în 1951 şi locuieşte în Bucureşti.
A. Cererea depusă la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
6. În anul 2000 şi 2001, reclamanta s-a adresat de mai multe ori Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), organism înfiinţat de Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică (dosar întocmit de fostele servicii secrete ale regimului comunist - „Securitatea”) şi a solicitat accesul la dosarul întocmit de Securitate cu privire la tatăl decedat al acesteia, N.T.
7. La cererea CNSAS din 22 ianuarie 2002, Serviciul Român de Informaţii (SRI) a trimis CNSAS, la 15 octombrie 2003, două dosare cu privire la N.T. Dosarele în cauză erau: dosarul nr. 24618/Bucureşti (dosar penal) şi dosarul nr. 6625/Bucureşti (dosar de urmărire penală).
8. Reclamanta a consultat aceste dosare la 4 mai şi 16 noiembrie 2001 şi la 24 martie 2003. Conţinutul acestor dosare a dezvăluit existenţa altor două dosare cu privire la N.T. şi anume dosarul problemă nr. 129 şi dosarul fond operativ nr. 53172, volumul 764.
9. Reclamanta a solicitat CNSAS, de nenumărate ori, să i se permită accesul la celelalte două dosare. Aceasta susţinea că dorea să descopere adevăratele cauze ale decesului tatălui său, survenit în condiţii suspecte, atunci când făcea obiectul unei anchete a serviciilor secrete pentru presupusa apartenenţă a acestuia la o mişcare legionară. Aceasta a precizat că documentele pe care a putut să le consulte sugerau că tatăl său s-a sinucis prin spânzurare, fapt de care se îndoia profund, având în vedere declaraţiile mai multor martori care au asistat la înmormântarea acestuia şi care au constatat că fruntea acestuia avea urme de gloanţe.
10. Printr-o scrisoare din 17 septembrie 2003, CNSAS a solicitat SRI-ului să îi trimită toate dosarele referitoare la N.T., făcând referire la celelalte două dosare identificate de reclamantă, altele decât cele deja trimise.
11. La 15 octombrie 2003, SRI a răspuns CNSAS că nu a identificat alte dosare cu privire la N.T. în afară de cele pe care le-a trimis deja. CNSAS a informat reclamanta cu privire la răspunsul primit.
12. Reclamanta a formulat o nouă plângere direct la SRI, pentru a obţine accesul la celelalte două dosare care puteau conţine informaţii cu privire la tatăl său decedat.
13. La 22 ianuarie 2004, SRI i-a răspuns că dosarele cu privire la tatăl său au fost deja trimise la CNSAS. Cu aceeaşi ocazie, a informat-o că nu putea să dea curs cererilor sale, explicând că „dosarele la care dorea să aibă acces nu se găseau în arhivele [sale] sau intrau sub incidenţa legii privind protecţia informaţiilor clasificate”.
B. Acţiunea în contencios administrativ
14. La 7 iulie 2003, reclamanta a sesizat Curtea de Apel Bucureşti cu o acţiune îndreptată împotriva CNSAS, cu scopul de a-i asigura accesul la toate dosarele cu privire la N.T. Aceasta a menţionat că, din dosarele pe care le consultase, reieşea existenţa altor dosare cu privire la tatăl său decedat, şi anume dosarul problemă nr. 129 şi dosarul fond operativ nr. 53172, volumul 764, la care nu i s-a permis accesul. Aceasta arăta că, astfel, dorea să clarifice circumstanţele decesului tatălui său, care a făcut anterior obiectul unei anchete a Securităţii.
15. Prin hotărârea din 2 decembrie 2003, Curtea de Apel a respins acţiunea reclamantei, apreciind că cererile sale depuse la CNSAS fuseseră soluţionate. Aceasta a făcut trimitere la scrisoarea adresată CNSAS de către SRI, prin care îl informa că i-a trimis două dosare cu privire la N.T., şi anume dosarul 24618/Bucureşti (dosar penal) şi nr. 6625/Bucureşti (dosar de urmărire penală), şi că nu a identificat alte dosare cu privire la N.T. (supra, pct. 7 şi 11).
16. Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei hotărâri. Aceasta reproşa curţii de apel faptul că nu a luat în considerare cererile adresate SRI-ului de către CNSAS, în care erau menţionate alte două dosare. Aceasta considera că era necesar să se verifice dacă aceste dosare existau într-adevăr sau nu.
17. Prin hotărârea definitivă din 5 octombrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul reclamantei, reţinând că aceasta a avut acces la toate dosarele referitoare la tatăl său, care au fost identificate de SRI şi trimise CNSAS, şi anume dosarul nr. 24618/Bucureşti (dosar penal) şi nr. 6625/Bucureşti (dosar de urmărire penală). Nu s-a făcut nicio precizare cu privire la celelalte două dosare menţionate de CNSAS în scrisoarea sa din 17 septembrie 2003 (supra, pct. 10).
C. Evenimentele ulterioare hotărârii definitive din 5 octombrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
18. Prin scrisoarea din 10 octombrie 2011, în care răspundea unei solicitări de informaţii din partea agentului guvernamental român, SRI a precizat că dosarul „problemă” nr. 129 nu a putut fi identificat în arhivele pe care le-a preluat de la fosta Securitate. În ceea ce priveşte dosarul fond operativ nr. 53172, volumul 764, a precizat că acesta a făcut parte, până în 2005, din dosarele ce aduceau atingere securităţii naţionale şi că, ulterior, au fost declasificate şi transferate la CNSAS în decembrie 2006.
19. Prin scrisoarea din 20 octombrie 2011, CNSAS, răspunzând la o solicitare de informaţii din partea agentului guvernamental, a precizat că, începând cu 2006, se afla în posesia dosarului fond operativ nr. 53172, volumul 764. Acest dosar făcea parte din miile de dosare pe care i le transferase SRI în 2006. În plus, a precizat că verificase recent dosarul în cauză şi că identificase o pagină pe care era menţionat numele tatălui reclamantei. A menţionat că persoana în cauză va fi invitată să studieze documentul respectiv.
20. Printr-o scrisoare din 20 octombrie 2011, CNSAS a informat reclamanta că, în urma unei verificări suplimentare în arhivele sale, pe baza cererii formulate de aceasta în anul 2000, identificase o nouă pagină pe care era menţionat numele tatălui său. A invitat reclamanta la sediul CNSAS pentru ca aceasta să o poată studia.
II. Dreptul şi practica interne relevante
21. În temeiul art. 1 din Legea nr. 187/1999 în vigoare la momentul faptelor, orice cetăţean român are dreptul de acces la propriul dosar întocmit de organele securităţii. Acest drept se exercită prin depunerea la CNSAS a unei cereri de către persoana în cauză şi permite studierea nemijlocită a dosarului, obţinerea de copii ale tuturor documentelor de la dosar sau referitoare la conţinutul acestuia. De acest drept beneficiază soţul supravieţuitor şi rudele până la gradul al doilea inclusiv ale persoanei decedate.
22. În temeiul art. 20 din lege, CNSAS primeşte în gestiune toate documentele privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, cu excepţia celor care privesc siguranţa naţională. În temeiul art. 20 alin. (2), membrii CNSAS au acces neîngrădit la arhivele vizate de lege pe întreaga perioadă în care sunt păstrate de SRI sau de alte instituţii. Potrivit alin. (3) al acestui articol, Serviciul Român de Informaţii, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Apărării Naţionale, Arhivele Naţionale şi orice alte instituţii care deţin asemenea documente sunt obligate să asigure CNSAS drept de acces şi, la cererea acestuia, să furnizeze documentele respective. Alin. (6) de la articolul respectiv prevede că stabilirea în concret a dosarelor care privesc siguranţa naţională se face de comun acord de către CNSAS împreună cu conducerea SRI. În cazul unei divergenţe în această privinţă între SRI şi CNSAS, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării are competenţa de a soluţiona problema stabilirii dosarelor care privesc siguranţa naţională.
23. Primul raport privind activitatea CNSAS pentru perioada 13 martie 2000 – 31 mai 2002, publicat în 2002, prezenta în preambul dificultăţile întâmpinate în funcţionarea sa, în special imposibilitatea accesului direct la arhivele deţinute de serviciile secrete, reticente să le predea.
24. Ordonanţa de urgenţă nr. 16/2006 pentru modificarea Legii nr. 187/1999 încredinţa, la art. 20 alin. (7), unor comisii mixte paritare, alcătuite din membri ai SRI şi CNSAS, sarcina de a stabili în concret dosarele şi celelalte materiale arhivistice care privesc siguranţa naţională. În caz de divergenţă, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării avea competenţa de a hotărî dacă un dosar privea sau nu siguranţa naţională. Conform raportului anual al CNSAS publicat în 2008, Serviciul Român de Informaţii a predat CNSAS, în 2007, 15 500 dosare.
25. Ordonanţa de urgenţă nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar, care a înlocuit Legea nr. 187/1999, a extins dreptul de acces la dosar, în cazul decesului persoanei în cauză, la moştenitorii şi rudele acesteia până la gradul al patrulea inclusiv. Ordonanţa a menţinut dispoziţiile anterioare privind competenţa comisiilor mixte paritare, alcătuite din membri ai SRI şi CNSAS, de a stabili în concret dosarele şi celelalte materiale arhivistice privind siguranţa naţională. Art. 24 prevede, în plus, că CNSAS are posibilitatea de a solicita declasificarea dosarelor în cauză în cazul în care consideră că nu se justifică menţinerea caracterului lor secret.
26. Un inventar mai exhaustiv al dispoziţiilor legislative relevante în materie de acces la propriul dosar întocmit de fostele servicii secrete ale regimului comunist, precum şi al dispoziţiilor referitoare la datele cu caracter personal, este prezentat în hotărârile Haralambie împotriva României (nr. 21737/03, pct. 31-48, 27 octombrie 2009), Rotaru împotriva României [(MC), nr. 28341/95, pct. 31-32, CEDO 2000‑V] şi Petrina împotriva României (nr. 78060/01, pct. 17-18, 14 octombrie 2008), precum şi în decizia Rad împotriva României [(dec.), nr. 9742/04, pct. 24-29, 9 iunie 2009].
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din Convenţie
27. Reclamanta denunţă o încălcare a dreptului său la viaţa privată, din cauza împiedicării exercitării dreptului său de acces la dosarul întocmit de către fosta Securitate în privinţa tatălui său decedat – şi deţinut, ulterior, de serviciile secrete ale noului regim –, drept care îi era recunoscut de Legea nr. 187/1999. Aceasta se plânge de caracterul incomplet al informaţiilor şi documentelor care i-au fost comunicate de CNSAS, precum şi de termenul nerezonabil al demersurilor sale pe lângă această autoritate. Aceasta invocă art. 8 din Convenţie, redactat după cum urmează:
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”
A. Cu privire la admisibilitate
28. Guvernul obiectează că reclamanta nu are calitatea de victimă, în sensul art. 34 din Convenţie, a unei eventuale încălcări a art. 8 din Convenţie; în fapt, informaţiile la care afirmă că nu a avut acces nu o priveau personal, ci se refereau la o persoană decedată.
29. Reclamanta susţine că era esenţial pentru ea să clarifice împrejurările suspecte ale decesului tatălui său, prin dobândirea accesului la dosarele referitoare la acesta, deţinute de Securitate, astfel cum îi permitea legislaţia naţională. Ea susţine că, de la schimbarea regimului politic în România, nu a încetat să încerce să adune informaţii privind ancheta desfăşurată de către serviciile secrete ale fostului regim în privinţa tatălui său decedat.
30. Curtea observă că reclamanta nu era vizată direct de dosarele aflate în posesia Securităţii. Totuşi, Curtea consideră că există o relaţie directă între cererea acesteia de acces la dosarul tatălui său decedat şi propria viaţă privată, în sensul art. 8 din Convenţie. În fapt, conţinutul acestui dosar era în mod cert important pentru a-i permite să stabilească circumstanţele decesului tatălui său, survenit într-o perioadă în care acesta făcea obiectul unei anchete desfăşurate de serviciile secrete. În plus, Curtea subliniază că legislaţia naţională îi recunoaşte dreptul de acces la dosarele personale şi la arhivele deţinute de Securitate, care privesc un membru apropiat al familiei sale. Persoana în cauză poate, prin urmare, să susţină că este victimă, în sensul art. 34 din Convenţie, a pretinsei încălcări a articolului 8.
31. De asemenea, Curtea constată că acest capăt de cerere nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
32. Reclamanta menţionează că, în ciuda numeroaselor sale demersuri pe lângă autorităţile naţionale, nu a reuşit să consulte toate dosarele şi documentele întocmite de fostele servicii secrete în privinţa tatălui său decedat. Susţine că instanţele naţionale nu au efectuat cercetări aprofundate pentru a găsi anumite dosare şi documente aflate în posesia SRI-ului, de a căror existenţă aflase indirect, consultând alte dosare la care avusese acces. Ea subliniază că a putut să consulte o parte din dosarele în cauză abia după comunicarea cererii sale Guvernului român, adică după mai mult de zece ani de la depunerea primei cereri la CNSAS.
33. Guvernul consideră, în principal, că, în speţă, nu a fost încălcat dreptul reclamantei la respectarea vieţii sale private. Subliniază că persoana în cauză a avut acces de mai multe ori la dosarele care îl vizau pe tatăl său şi a putut obţine fotocopii ale acestora. Face trimitere la deciziile instanţelor naţionale, care nu au confirmat acuzaţiile reclamantei referitoare la caracterul incomplet al documentelor aduse în atenţia sa. În ceea ce priveşte dosarul problemă nr. 129 şi dosarul fond operativ nr. 53172, volumul 764, Guvernul face trimitere la informaţiile pe care le-a primit în octombrie 2011 de la SRI şi CNSAS, precizând că primul nu a fost găsit şi că o pagină relevantă din al doilea a fost trimisă persoanei în cauză în 2011. În subsidiar, Guvernul apreciază că ingerinţa în dreptul la respectarea vieţii private a reclamantei a avut loc în conformitate art. 8 § 2, având în vedere că CNSAS a efectuat demersurile prevăzute de lege pentru a asigura identificarea tuturor documentelor referitoare la tatăl reclamantei.
34. Curtea reaminteşte că, în trecut, a avut deja ocazia să examineze caracterul efectiv al mecanismelor naţionale puse la dispoziţia cetăţenilor români, cu scopul de a asigura accesul persoanelor interesate la dosarele deţinute de Securitate. Aceasta a constatat că statul român nu îndeplinise obligaţia pozitivă pe care o avea de a le asigura reclamanţilor o procedură efectivă şi accesibilă, care să le permită să aibă acces într-un termen rezonabil la toate informaţiile relevante care îi privesc şi care au fost strânse de fosta Securitate, aflate încă în posesia autorităţilor publice (a se vedea Haralambie, citată anterior, pct. 96, şi Jarnea împotriva României, nr. 41838/05, pct. 60, 19 iulie 2011). În lumina circumstanţelor prezentei cauze, Curtea apreciază că nu există niciun element care să o conducă la o concluzie diferită.
35. În speţă, trebuie să se constate că, abia la zece ani de la prima sa cerere depusă la CNSAS, reclamanta a putut avea acces la o parte din documentele de care luase cunoştinţă încă din 2001. Deşi era obligată prin lege să furnizeze CNSAS toate documentele necesare sau să îi permită accesul la arhivele sale, SRI, autoritatea care deţinea arhivele fostei Securităţi, a informat CNSAS că nu mai deţinea alte documente referitoare la tatăl reclamantei în afară de cele pe care le trimisese deja (supra, pct. 11). Or, din informaţiile obţinute în special după comunicarea cererii, reiese că astfel de documente existau într-adevăr în arhivele SRI-ului (supra, pct. 18-20).
36. Deşi dosarele în cauză intrau sub incidenţa legii privind protecţia informaţiilor clasificate, ceea ce ar fi justificat refuzul SRI-ului de a le transfera, trebuie să se constate că legislaţia naţională prevedea, pentru acest tip de documente, o procedură specială care nu a fost urmată în speţă. În fapt, legea naţională prevedea, pentru a se hotărî dacă un dosar privea sau nu siguranţa naţională, o competenţă împărţită între SRI şi CNSAS, sub forma unor comisii mixte paritare (pct. 22 in fine). Or, neinformând CNSAS cu privire la existenţa acestor dosare, SRI l-a împiedicat să îşi exercite competenţele prevăzute de lege.
37. În plus, Curtea subliniază că instanţele naţionale nu au verificat dacă reclamanta beneficiase efectiv de drepturile care îi erau garantate prin lege. Deşi persoana în cauză le-a semnalat existenţa altor dosare cu privire la tatăl său decedat, dosare la care nu obţinuse accesul, instanţele naţionale i-au respins cererea, fără să verifice temeinicia susţinerilor sale privind autorităţile în cauză (supra, pct. 15 şi 17 in fine).
38. De asemenea, Curtea evidenţiază că, timp de peste zece ani, reclamanta nu a obţinut nicio explicaţie referitoare la dosarele lipsă, în afară de răspunsul evaziv şi lacunar al SRI-ului din 2003, care sugera că se afla în posesia altor documente care ar fi putut să o intereseze (supra, pct. 13). În plus, reclamanta nu avea la dispoziţie niciun mijloc de a obliga această autoritate să îi furnizeze mai multe informaţii sau să îi pună la dispoziţie documentele lipsă, deoarece, conform unei jurisprudenţe constante, acţiunile îndreptate împotriva SRI-ului erau inadmisibile din cauza lipsei calităţii de a sta în justiţie (Haralambie, citată anterior, pct. 41-43), ceea ce făcea inutile toate demersurile insistente pe lângă această instituţie.
39. Aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a concluziona că statul nu şi-a îndeplinit obligaţia pozitivă care îi revenea de a-i asigura reclamantei o procedură efectivă şi accesibilă, care să îi permită să aibă acces, într-un termen rezonabil, la toate informaţiile strânse de fosta Securitate cu privire la tatăl său decedat şi care se aflau încă în posesia autorităţilor publice.
40. Prin urmare, a fost încălcat art. 8 din Convenţie.
II. Cu privire la celelalte încălcări pretinse
41. În cererea sa iniţială, reclamanta pretindea, de asemenea, o încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie, din cauza imposibilităţii de a obţine accesul la toate documentele deţinute de Securitate cu privire la tatăl său decedat, în urma procedurii pe care o iniţiase în faţa instanţelor naţionale.
42. Curtea evidenţiază că acest capăt de cerere este legat de cel examinat anterior şi, prin urmare, trebuie să fie declarat, de asemenea, admisibil. Însă, nu se ridică nicio problemă separată pe fondul acestui capăt de cerere, ţinând seama de motivele pe care s-a întemeiat constatarea Curţii de la pct. 40 de mai sus.
43. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să fie examinat separat (mutatis mutandis, Haralambie, citată anterior, pct. 97 şi Jarnea, citată anterior, pct. 62).
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
44. Art. 41 din Convenţie prevede:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
45. Reclamanta solicită 50 000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material, în calitate de „victimă colaterală” a persecuţiilor suferite de tatăl acesteia în timpul vechiului regim comunist. În plus, aceasta solicită un milion de EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral pe care pretinde că l-a suferit.
46. Guvernul consideră aceste sume excesive şi apreciază că o eventuală constatare a încălcării ar putea constitui în sine o reparaţie echitabilă suficientă.
47. Curtea nu observă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins şi respinge această cerere. În schimb, consideră că deficienţele procedurii de acces la dosarele tatălui său au putut cauza reclamantei o suferinţă şi o stare de incertitudine care nu pot fi reparate doar printr-o simplă constatare a existenţei unei încălcări. Pronunţându-se în echitate, astfel cum prevede art. 41, Curtea îi acordă 4 500 EUR cu acest titlu.
B. Cheltuieli de judecată
48. De asemenea, reclamanta solicită 1 000 EUR pentru cheltuielile suportate în faţa instanţelor interne şi a Curţii.
49. Guvernul solicită Curţii să respingă această cerere, deoarece persoana în cauză nu a prezentat documente justificative pentru a susţine pretinsele cheltuieli.
50. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. În speţă, având în vedere lipsa oricărui act care să ateste caracterul real al cheltuielilor solicitate, Curtea nu poate acorda nicio sumă cu acest titlu.
C. Dobânzi moratorii
51. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive,
în unanimitate,
CURTEA
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 8 din Convenţie;
3. hotărăşte că nu se ridică nicio problemă distinctă din perspectiva art. 6 § 1 din Convenţie;
4. hotărăşte
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 4 500 EUR (patru mii cinci sute de euro), pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 24 septembrie 2013, în conformitate cu art. 77 § 2 şi 3 din Regulament.
PREŞEDINTE,Grefier,
JOSEP CASADEVALLSantiago Quesada
Full & Egal Universal Law Academy