CASE OF ARSENIEV v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de către organizaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”

SECŢIA A TREIA

CAUZA ARSENIEV c. MOLDOVEI

(Cererile nr. 10614/06 şi 10620/06)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

20 martie 2012

Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Arseniev c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Egbert Myjer,
Ján Šikuta,
Ineta Ziemele,
Mihai Poalelungi,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,

Deliberând la 21 februarie 2012 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află două cereri (nr. 10614/06 şi 10620/06) depuse împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”) de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Igor Arseniev („reclamantul”), la 12 iunie şi, respectiv, 1 decembrie 2005.

2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl Ş. Urîtu şi dl Ş. Burlaca, de la Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova, o organizaţie non-guvernamentală din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl V. Grosu.

3. Reclamantul a pretins, în special, că el a fost deţinut în condiţii inumane, şi ca urmare a acestui fapt sănătatea lui a fost afectată. De asemenea, el a înaintat numeroase plângeri suplimentare în temeiul articolelor 5, 6, 8, 9, 13, 14 şi 17 ale Convenţiei.

4. La 9 decembrie 2008 şi 28 ianuarie 2010, cererile au fost comunicate Guvernului. Părţilor li s-a cerut să comenteze violarea pretinsă a articolului 3 al Convenţiei (condiţiile de detenţie) ca parte a cererii nr. 10614/06 şi a articolului 6 al Convenţiei (dreptul de acces la justiţie) ca parte a cererii nr. 10620/06. De asemenea, s-a decis examinarea fondului cererii concomitent cu admisibilitatea ei (articolul 29 § 1 al Convenţiei).

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

5. Reclamantul s-a născut în anul 1959 şi locuieşte în Chişinău. El face parte din minoritatea vorbitoare de limbă rusă din Republica Moldova.

A. Condiţiile de detenţie ale reclamantului

6. La 9 decembrie 2002, reclamantul a fost arestat fiind suspectat de omor. De la începutul anului 2003, el a fost deţinut în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău, Penitenciarul nr. 3 din Leova şi Spitalul pentru deţinuţi de la Pruncul.

7. Reclamantul a susţinut că el a fost deţinut în aceeaşi perioadă, în aceeaşi închisoare şi chiar în aceeaşi celulă cu dl T. Ciorap, în privinţa condiţiilor de detenţie ale căruia Curtea a constatat violarea articolului 3 al Convenţiei în cauza Ciorap (nr. 12066/02, 19 iunie 2007). El a invocat că condiţiile sale de detenţie nu erau diferite de cele în care a fost deţinut dl Ciorap.

8. El a descris în felul următor condiţiile de detenţie din Penitenciarul nr. 13. În celula (nr. 117), în care el a fost deţinut în timpul grevei foamei, în prima zi a detenţiei sale nu era bec şi pe parcursul detenţiei sale acolo nu i s-a oferit lenjeria de pat. Din cauza unui robinet care nu funcţiona şi chiuveta care era blocată, apa se aduna pe podea; şi, prin urmare, în celulă era întotdeauna foarte umed. Celula se afla în subsol şi nu se încălzea; în celulă era foarte rece din cauza că geamul nu avea sticlă. În celulă nu erau facilităţi pentru a-şi satisface nevoile personale.

9. Reclamantul a declarat că, atunci când era escortat la şedinţele de judecată, toţi deţinuţii erau transportaţi într-un singur autovehicul, indiferent de faptul dacă ei aveau boli infecţioase, cum ar fi tuberculoza, pe care o puteau transmite de la unul la altul. După aceasta, ei trebuiau să stea ore în şir în înghesuială în instanţele de judecată aşteptând ca să le vină rândul pentru a merge la şedinţă.

10. Reclamantul a atras atenţia asupra calităţii proaste a hranei pe care el o primea şi a faptului că atunci când era escortat la şedinţa de judecată, el era plecat de la închisoare de la 7-7.30 până la 19-19.30. Astfel, el pleca din închisoare înainte şi se întorcea după orele în care se servea masa. Pentru cei care erau escortaţi la şedinţele de judecată nu se oferea nici o hrană pe parcursul întregii zile. În asemenea zile nu se distribuiau nici medicamentele, chiar dacă acestea erau prescrise de către medici. Reclamantul a pretins că el s-a îmbolnăvit de prostatită şi reumatism în perioada în care s-a aflat în detenţie.

11. De asemenea, el a declarat că a fost deţinut timp de câţiva ani în Penitenciarul nr. 13, care era utilizat drept un izolator de detenţie preventivă cu condiţii mai proaste decât închisorile în care în mod normal îşi ispăşeau sentinţele persoanele condamnate. În special, el a fost deţinut în celule supraaglomerate, fără posibilitatea de a le părăsi pentru mai mult de o oră pe zi. El a menţionat, spre exemplu, că a fost deţinut cu alte cinci persoane într-o celulă (nr. 55) de 9.5 metri pătraţi care era potrivită pentru doi deţinuţi. De asemenea, el a menţionat faptul că i se făcea rău de la fumul din celulă. În răspuns la plângerea sa despre lipsa ventilaţiei corespunzătoare, el pretinde că a fost informat despre faptul că administraţia închisorii examina la acel moment posibilitatea interzicerii fumatului. Reclamantul a adăugat că în perioada detenţiei sale, el nu a avut posibilitatea să vadă un preot de la Biserica Ortodoxă Rusă.

12. Reprezentantul reclamantului s-a plâns procuraturii din Chişinău despre condiţiile inumane de detenţie de la Penitenciarul nr. 13 din Chişinău şi nr. 16 din Pruncul. În răspuns, la 24 martie 2008, el a fost informat despre faptul că în perioada anilor 2007-2008, procuratura în mod repetat a atras atenţia instituţiilor menţionate mai sus asupra neregulilor din activitatea lor. Aceste notificări s-au referit, în special, la eşecul de a asigura minimum garantat de patru metri de spaţiu pentru un deţinut. Potrivit procurorului, în aceste instituţii se aflau în continuare mai mulţi deţinuţi decât paturi.

13. La 1 decembrie 2008, reclamantul l-a rugat pe directorul Penitenciarului nr. 13 să confirme sau să infirme faptul că el şi alte cinci persoane erau deţinute în celula nr. 55 din acea instituţie, care avea 9.5 metri pătraţi. El a anexat o listă cu numele tuturor persoanelor deţinute în celula sa. În răspuns, directorul Penitenciarului nr. 13 l-a informat pe reclamant că înainte de intrare în vigoare a noului Cod de Executare[1], celula nr. 55 era prevăzută pentru un număr de până la şase persoane. În răspuns la o altă cerere a reclamantului din 20 martie 2008, la 4 aprilie 2008, directorul Departamentului Instituţiilor Penitenciare l-a informat că pentru a îndeplini cerinţele legii privind cele patru metri pătraţi a spaţiului alocat pentru un deţinut, în celula nr. 55 din Penitenciarul nr. 13 puteau locui două persoane.

14. Guvernul a declarat că reclamantul a fost deţinut în Penitenciarul nr. 13, cu unele întreruperi, din anul 2003. El a fost deţinut acolo în diferite celule, care aveau între 7.9 metri pătraţi şi 30.68 metri pătraţi, inclusiv în celula nr. 55, care avea 7.9 metri pătraţi, şi care în prezent se foloseşte pentru îngrijirea medicală a deţinuţilor. De asemenea, Guvernul a prezentat o listă lungă a diferitor intervenţii medicale, de la controale la tratamente în staţionar, de care a beneficiat reclamantul pe parcursul detenţiei sale. În special, după ce s-a descoperit faptul că el avea probleme psihice, reclamantul a fost examinat şi tratat în mod regulat de boala sa. Mai mult, reclamantul a depus 160 de cereri şi plângeri la Departamentul Instituţiilor Penitenciare, nouă dintre care se refereau la condiţiile de detenţie, suplimentar la alte opt plângeri privind calitatea şi/sau cantitatea hranei care se servea. El a depus alte 132 de plângeri şi cereri la administraţia Penitenciarului nr. 13, unsprezece dintre care se refereau la condiţiile de detenţie, precum şi o plângere privind calitatea şi cantitatea hranei care se servea acolo. În contrast, el a depus doar o cerere la autorităţile Penitenciarului nr. 9 din Pruncul şi trei cereri la autorităţile de la Penitenciarul nr. 15 din Cricova. Suplimentar, reclamantul a iniţiat şapte acţiuni judiciare diferite împotriva Departamentului Instituţiilor Penitenciare, administraţiei Penitenciarului nr. 13, Guvernului, şi diferitor Ministere privind condiţiile de detenţie. Trei din aceste acţiuni au fost scoase de pe rol şi una a fost respinsă ca nefondată. Alte trei se mai află pe rol.

B. Procedurile penale împotriva reclamantului

15. La 24 mai 2004, reclamantul a fost condamnat de către Judecătoria Botanica la 20 ani privaţiune de libertate pentru săvârşirea unui omor. Această sentinţă a fost menţinută de Curtea de Apel Chişinău la 27 septembrie 2005.

16. La 20 octombrie 2005, reclamantul a depus un recurs la Curtea Supremă de Justiţie. La 21 octombrie 2005, Curtea Supremă de Justiţie l-a informat că cererea acestuia nu corespundea prevederilor legale. Aceasta trebuia să includă informaţii, cum ar fi datele şi referinţele la sentinţele instanţelor inferioare, identitatea recurentului şi un rezumat al motivelor oferite de instanţa de apel. Mai mult, cererea de recurs trebuia să fie dactilografiată şi să includă copii pentru fiecare parte în proces.

17. Reclamantul susţine că el a avut la dispoziţie un timp scurt pentru a înainta recursul său şi că el nu a putut dactilografia cererea sa, deoarece în închisoare nu era maşină de scris. Astfel, el a prezentat Curţii Supreme de Justiţie cinci copii ale cererii sale de recurs scrise de mână.

18. La 14 decembrie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a declarat inadmisibil recursul reclamantului, deoarece acesta nu corespundea cerinţelor cu privire la formă şi conţinut. Instanţa a notat că reclamantul nu şi-a motivat recursul, nu a explicat problema generală legală care cerea intervenţia acesteia, că el nu s-a bazat pe motivele enumerate în mod exhaustiv în lege pentru depunerea recursului şi că cererea sa de recurs nu era dactilografiată. Această decizie era definitivă.

19. La 24 februarie 2006, Parlamentul a modificat legea şi a exclus condiţia potrivit căreia cererile de recurs trebuiau dactilografiate. La o dată nespecificată, reclamantul a cerut Curţii Supreme de Justiţie să reexamineze această cauză, deoarece în opinia lui, recursul său a fost declarat inadmisibil doar din motivul nedepunerii acestuia în formă dactilografiată. La 14 mai 2008, Curtea Supremă de Justiţie a respins cererea sa ca nefondată.

C. Procedurile civile iniţiate de către reclamant

20. Reclamantul a iniţiat mai multe proceduri civile în instanţă împotriva autorităţilor închisorii, ziarului şi a altor persoane şi instituţii. El a prezentat copii ale deciziilor instanţelor judecătoreşti, care au refuzat să examineze cererile lui din cauza, inter alia, că el nu a achitat taxa de stat (deciziile din 12 septembrie şi 4 octombrie 2005, 23 ianuarie, 28 februarie, 3, 7 şi 17 martie şi 7 aprilie 2006, 28 septembrie, 15 octombrie şi 11 decembrie 2007). În fiecare din aceste decizii, instanţele de asemenea au constatat că reclamantul nu a respectat alte cerinţe legale, spre exemplu, el nu a prezentat documente originale sau copii autentificate, nu a oferit argumente şi probe în sprijinul cererii sale, nu a identificat în mod specific pârâtul şi nu a prezentat copii ale documentelor pentru toate părţile în proces şi pentru instanţă.

21. Reclamantul a intentat acţiuni judiciare împotriva Guvernului, Ministerului Justiţiei şi Ministerului Finanţelor, şi a cerut despăgubiri pentru încălcarea dreptului său de acces la justiţie şi pentru discriminarea împotriva sa. La 1 martie 2007, Judecătoria Buiucani a lăsat cererea sa fără examinare, deoarece el nu a plătit taxa de stat. Reclamantul a depus apel. La 25 iulie 2007, Curtea de Apel Chişinău a casat această hotărâre şi a dispus examinarea acestei cauze de către o instanţă inferioară pentru a determina faptul dacă reclamantul trebuie scutit de la plata taxei de stat.

22. La 29 octombrie 2007, Judecătoria Buiucani a constatat că acest tip de acţiune intentat de către reclamant (prin care se solicită constatarea încălcării dreptului său de acces la justiţie în altă procedură de contencios) nu trebuie examinat într-o procedură separată. El avea dreptul să depună apel împotriva refuzului de a examina acţiunile sale judiciare în cadrul procedurilor civile în care acţiunile sale au rămas fără examinare şi, prin urmare, să-şi exercite dreptul său de acces la justiţie în fiecare cauză aparte. Ea a adăugat că plângerea privind discriminare era nefondată, deoarece reclamantul a recunoscut în instanţă că el a obţinut traducerile tuturor hotărârilor judecătoreşti în limba rusă de fiecare dată când le-a cerut.

23. Reclamantul a prezentat copiile deciziilor Curţii de Apel Chişinău din 7 martie 2006 şi 11 decembrie 2007. În decizia din 7 martie 2006, el a fost informat că el a depăşit termenul limită pentru plata taxei de stat. Chiar dacă el a plătit ulterior taxa de stat, acesta nu era un motiv legal pentru casarea deciziei adoptate înainte de această plată. Cu toate acestea, el a depus din nou cererea lui în faţa instanţei judecătoreşti inferioare pe marginea aceleaşi chestiuni. Reclamantul nu a informat Curtea despre faptul dacă el a urmat sfatul instanţei. Curtea de Apel a observat în decizia sa din 11 decembrie 2007, că reclamantul nu a formulat în mod corespunzător pretenţiile sale, şi astfel nu a respectat condiţiile legii.

24. Potrivit reclamantului, la 15 februarie 2008, el a depus apel la Curtea de Apel Chişinău. El nu a prezentat nici o probă în sprijinul cererii sale. Potrivit Guvernului, un asemenea apel nu a fost depus, fapt confirmat de către această instanţă într-o scrisoare din 13 februarie 2009.

II. RAPOARTELE RELEVANTE NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE ŞI PRACTICA NAŢIONALĂ

25. În raportul său pentru anul 2010 (pagina 142 et seq. – capitolul “Condiţiile de detenţie”), Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova (“Centru”, care este instituţia Ombudsman-ului în Republica Moldova) a constatat, inter alia, următoarele:

“Asigurarea normei de spaţiu locativ (4m²) în blocurile locative ale instituţiei[2] rămâne o problemă incomodă şi s-a transformat într-o deficienţă sistemică a penitenciarelor din întreaga ţară. ...

Aceeaşi situaţie a fost atestată şi în cadrul vizitei din Penitenciarul nr. 13 mun. Chişinău, la 9 septembrie 2010, în unele celule spaţiul locativ nefiind proporţional cu numărul deţinuţilor. ...”

26. Părţile relevante ale Raportului Comitetului pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT) cu privire la vizita din 20-30 septembrie 2004 (CPT/Inf (2006) 7) în Republica Moldova sunt următoarele (traducere neoficială):

“55. Situaţia în majoritatea penitenciarelor vizitate, impusă de starea economică din ţară, a rămas dificilă şi s-au regăsit un şir de probleme ce ţin de condiţiile materiale şi regimurile de detenţie care au fost deja identificate în timpul vizitelor din 1998 şi 2001.

La aceasta se adaugă problema supraaglomerării, care rămâne gravă. De fapt, chiar dacă penitenciarele vizitate nu funcţionau la capacitatea lor deplină – precum este cazul Închisorii nr. 3 în care numărul deţinuţilor s-a redus sensibil în comparaţie cu cel din ultima vizită a Comitetului - ele continuă să fie extrem de aglomerate. De fapt, norma de spaţiu mai era încă bazată pe un nivel foarte criticabil de 2 m² pentru un deţinut, care, în practică, este deseori şi mai mică.

79. Vizita de observare efectuată în Închisoarea nr. 3 din mun. Chişinău nu aduce veşti îmbucurătoare. Progresele constatate sunt de fapt minime şi se limitează la nişte reparaţii curente. Reparaţia sistemului de ventilare a putut fi efectuată, în primul rând, datorită susţinerii financiare a societăţii civile (în special, a ONG–urilor), iar crearea locurilor pentru plimbări zilnice se datorează susţinerii din partea deţinuţilor şi a familiilor lor.

Reparaţia, renovarea şi întreţinerea celulelor sunt puse, în totalitate, în sarcina deţinuţilor şi a familiilor lor, care, de asemenea, plătesc pentru materialele necesare. La fel, ei trebuie să-şi aducă cearşafuri şi lenjerie de pat, instituţia penitenciară putând să le acorde doar saltele folosite.

Într-un cuvânt, condiţiile în marea majoritate a celulelor din blocurile I - II şi din celulele de tranzit continuă a fi foarte rele. ...

În fine, deşi a fost redusă drastic supraaglomerarea, se observă, în continuare, un nivel foarte înalt, chiar intolerabil al ratei de ocupare a celulelor.

83. Cu excepţia Coloniei ... din Lipcani ... cantitatea şi calitatea hranei deţinuţilor constituie o îngrijorare deosebită. Delegaţia a primit numeroase plângeri cu privire la lipsa cărnii şi a produselor lactate. Constatările delegaţiei, atât cu privire la stocurile de hrană, cât şi la meniuri, confirmă credibilitatea acestor plângeri. De asemenea, constatările ei confirmă că în anumite locuri (în Închisoarea nr. 3, ...) hrana servită era respingătoare şi, cu adevărat, necomestibilă (spre exemplu, prezenţa insectelor şi a paraziţilor). Acest lucru nu este deloc surprinzător, având în vedere starea generală a bucătăriilor şi echipamentul modest al acestora.

Autorităţile moldoveneşti au subliniat întotdeauna dificultăţile financiare în asigurarea alimentării adecvate a deţinuţilor. Totuşi, Comitetul insistă că aceasta constituie o cerinţă fundamentală a vieţii, care trebuie asigurată de către stat persoanelor aflate în custodia acestuia şi că nimic nu poate să-l exonereze de o astfel de responsabilitate. ...”

27. Părţile relevante ale raportului CPT cu privire la vizita efectuată în Republica Moldova între 14 şi 24 septembrie 2007 (CPT/Inf (2008) 39) sunt următoarele (traducere neoficială):

„46. În septembrie 2007, Directorul Departamentului Instituţiilor Penitenciare a Ministerului Justiţiei a prezentat delegaţiei informaţii detaliate cu privire la măsurile deja luate sau concepute vizând reformarea sistemului penitenciar moldovenesc şi punerea în aplicare a recomandărilor CPT. Una din aceste măsuri, care este salutabilă, vizează reducerea populaţiei carcerale a ţării. La momentul vizitei din anul 2007, numărul total de deţinuţi era de 8,033 (dintre care 1,290 în detenţie provizorie), pe când în anul 2004 erau 10,591. Această tendinţă pozitivă poate fi atribuită reformelor legislative survenite în ultimii ani, anume intrarea în vigoare a noului Cod de executare a pedepselor în iulie 2005 şi adoptarea modificărilor Codului penal şi a Codului de procedură penală. În consecinţă, a avut loc o sporire a numărului de eliberări anticipate condiţionate cât şi o recurgere mai largă la pedepsele de substituire a închisorii şi o aplicare mai selectivă a detenţiei provizorii de către tribunale.

În afară de aceasta, punerea în aplicare a „Concepţiei reformei sistemului penitenciar pentru perioada 2004-2013” a fost făcută printr-o mărire a alocaţiei bugetare (de la 75,8 milioane de lei în 2004 la 166, 1 milioane lei în 2007), cât şi prin aportul crescând al asistenţei străine. Aceasta a permis, printre altele, ameliorarea alimentaţiei deţinuţilor şi îngrijirilor medicale cât şi începerea unor lucrări de renovare în mai multe instituţii penitenciare (de exemplu nr.1 din Taraclia, nr. 7 din Rusca şi nr. 17 din Rezina).

În sfârşit şi mai ales, a avut loc o importantă schimbare de mentalitate datorită ameliorării procedurilor de recrutare şi de formare a personalului. Delegaţia a fost informată că a avut loc schimbarea directorilor în numeroase instituţii penitenciare cu un an înainte de vizită, în urma unui concurs şi a unei perioade de încercare. În afară de aceasta, au fost concepute noi programe de instruire care pun în particular accentul pe problemele ce ţin de drepturile omului (a se vedea de asemenea paragraful 100).

47. CPT nu poate decât să-şi exprime satisfacţia cu privire la măsurile menţionate mai sus şi luate de autorităţile moldoveneşti. Cu toate acestea, informaţiile primite de delegaţia Comitetului în timpul vizitei din 2007 arată că mai sunt încă multe de făcut. În particular, suprapopularea mai rămâne a fi o problemă; în pofida faptului că toate instituţiile vizitate funcţionau la un nivel inferior de capacitatea lor oficială, în mediu nu sunt decât 2 m2 pentru fiecare deţinut în loc de 4 metri pătraţi prevăzuţi de legislaţia moldovenească.

CPT este convins de faptul că adoptarea politicilor destinate să limiteze sau să schimbe numărul de persoane trimise la închisoare constituie un mijloc din cele mai eficace pentru ajunge la un bun sfârşit cu suprapopularea şi să se atingă norma de cel puţin 4 m2 de spaţiu vital pentru un deţinut în celulele colective. În acest scop, Comitetul trebuie să sublinieze necesitatea unei strategii referitoare la, în acelaşi timp plasarea în detenţie şi eliberare pentru a avea certitudinea că închisoarea este în mod real ultimul mod la care se va recurge. Aceasta presupune, în primul rând, punerea accentului pe măsurile non privative de libertate în perioada anterioară pronunţării pedepsei şi, în al doilea rând, adoptarea măsurilor care facilitează reîncadrarea socială a persoanelor private de libertate.

CPT speră mult că autorităţile moldoveneşti vor continua eforturile lor vizând combaterea suprapopulării carcerale şi, în consecinţă, se vor inspira din Recomandarea Rec (99)22 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei cu privire la suprapopularea închisorilor şi inflaţia carcerală, cât şi Recomandarea Rec (2003)22 cu privire la eliberarea condiţionată.”

28. Guvernul a anexat la observaţiile sale copiile deciziilor judecătoreşti adoptate în cauzele Drugaliov v. the Ministry of the Interior and the Ministry of Finance; Gristiuc v. the Ministry of Finance and the Prisons Department; and Ciorap v. the Ministry of Finance, the Ministry of the Interior and the Prosecutor General’s Office, toate cauzele în care reclamanţii au primit despăgubiri pentru maltratare şi/sau condiţii inumane de detenţie.

ÎN DREPT

I. COMASAREA CERERILOR

29. De la bun început, Curtea consideră că, în interesele administrării corespunzătoare a justiţiei, cererile înregistrate sub numerele 10614/06 şi 10620/06 trebuie comasate în conformitate cu articolul 42 § 1 al Regulamentului Curţii, având în vedere că faptele care au dat naştere acestor două cauze au un temei comun.

II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI

30. Reclamantul s-a plâns că el a fost deţinut în condiţii inumane, contrar cerinţelor articolului 3 al Convenţiei, care prevede următoarele:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A. Admisibilitatea

31. Guvernul a susţinut că reclamantul nu a epuizat căile interne de recurs disponibile, cel puţin în privinţa unei părţi din cererea sa, deoarece el a depus cererea sa la Curte fără a aştepta rezultatul acţiunilor judiciare pe care le-a iniţiat împotriva mai multor autorităţi naţionale.

32. Reclamantul consideră că el a făcut totul ce îi era în putere, în lumina circumstanţelor cauzei.

33. Curtea observă că ea a examinat şi a respins obiecţii similare în cauzele precedente (spre exemplu, Holomiov v. Moldova, nr. 30649/05, § 107, 7 noiembrie 2006; I.D. v. Moldova, nr. 47203/06, §§ 34-35, 30 noiembrie 2010; şi Haritonov v. Moldova, nr. 15868/07, § 20, 5 iulie 2011), deoarece Guvernul nu a demonstrat faptul că un recurs efectiv era disponibil în teorie şi în practică. În Oprea v. Moldova (nr. 38055/06, § 33, 21 decembrie 2010), s-a accentuat faptul că toate cauzele pe care se bazează Guvernul în prezenta cauză “privesc despăgubiri care au fost acordate pentru încălcări anterioare a Articolului 3, similare celor citate în cauza Holomiov”. Prin urmare, este clar că recursul pe care s-a bazat Guvernul avea doar scopul de a despăgubi şi nu putea îmbunătăţi condiţiile de detenţie ale reclamanţilor.

34. În asemenea circumstanţe şi în lumina similarităţii care exista între poziţia Guvernului în această cauză şi cea din cauzele anterioare menţionate mai sus, Curtea nu consideră că ea poate să se depărteze de la motivaţia şi constatările sale în acele cauze şi, prin urmare, respinge obiecţia Guvernului.

35. Curtea notează că această pretenţie nu este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. Prin urmare, ea notează că aceasta nu este inadmisibilă sub nici un alt temei. Prin urmare, această pretenţie urmează a fi declarată admisibilă.

B. Fondul

1. Argumentele părţilor

36. Reclamantul s-a plâns de faptul că el a fost deţinut în celule supraaglomerate, că el nu a beneficiat de asistenţă medicală suficientă, şi că el nu a primit hrană de o cantitate sau calitate corespunzătoare, fapt care a subminat sistemul său imun (a se vedea paragrafele de la 7 la 13 de mai sus).

37. Guvernul a contestat argumentele reclamantului şi a prezentat probe, potrivit cărora acesta primea hrană de trei ori pe zi, fapt care corespundea cerinţelor legii, precum şi avea facilităţi adecvate de igienă şi tratament medical la necesitate (a se vedea paragraful 14 de mai sus). Mai mult, celulele erau curăţate în mod regulat de paraziţi şi el avea acces la duş, de asemenea lenjeria de pat se schimba odată pe săptămână. Reclamantul avea acces continuu la apa de la robinet în celula sa; şi în mai multe celule, precum şi în alte locuri din Penitenciarul nr.13, au fost efectuate lucrări de reparaţie pe parcursul ultimelor ani.

2. Aprecierea Curţii

38. Curtea reiterează că statul trebuie să asigure ca persoana să fie deţinută în condiţii care sunt compatibile cu respectarea demnităţii sale umane, ca modul şi metoda de executare a pedepsei să nu cauzeze persoanei suferinţe sau dureri de o intensitate care să depăşească nivelul de suferinţă inerent detenţiei şi ca, având în vedere exigenţele detenţiei, sănătatea şi integritatea persoanei să fie în mod adecvat asigurate, printre altele, prin acordarea asistenţei medicale necesare (a se vedea Kudla v. Poland [GC], nr. 30210/96, § 94, ECHR 2000-XI). La aprecierea condiţiilor de detenţie, trebuie de luat în consideraţie efectele cumulative ale acestor condiţii şi durata detenţiei (a se vedea Ostrovar v. Moldova, nr. 35207/03, § 80, 13 septembrie 2005).

39. În această cauză, Curtea observă că părţile au avut poziţii diferite în majoritatea chestiunilor ce ţin de condiţiile de detenţie ale reclamantului. Ea a fost de acord cu poziţia Guvernului că, cel puţin, în anumite aspecte reclamantul nu şi-a întemeiat pretenţiile sale, şi anume în ceea ce ţine de insuficienţa asistenţei medicale pentru diversele sale boli, inclusiv starea lui psihică de sănătate (a se vedea paragraful 14 de mai sus).

40. Cu toate acestea, ea consideră că condiţiile de detenţie ale persoanelor deţinute în acelaşi penitenciar nu puteau să difere în mod semnificativ pe parcursul aceleaşi perioade de timp. Curtea notează că începând cu anul 2003 reclamantul a fost deţinut în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău (fostul Penitenciar nr. 3). De asemenea, ea notează că condiţiile de detenţie în această instituţie de detenţie nu corespund standardelor articolului 3 al Convenţiei, fapt constatat în numeroase cauze examinate până în acest moment (a se vedea, spre exemplu, Ostrovar, citată mai sus, §§ 80-90; Istratii şi Alţii v. Moldova, nr. 8721/05, 8705/05 şi 8742/05, §§ 68-72, 27 martie 2007; Modarca v. Moldova, nr. 14437/05, §§ 63-69, 10 mai 2007; Ciorap v. Moldova, nr. 12066/02, §§ 65-71, 19 iunie 2007; şi Rotaru v. Moldova, nr. 51216/06, §§ 33-42, 15 februarie 2011). În toate aceste cauze, Curtea s-a referit la constatările CPT-ului, care corespundeau în mare parte cu plângerile reclamantului, şi anume privind supraaglomerarea, cantitatea şi calitatea hranei şi igiena.

41. Reclamantul a fost deţinut în acelaşi penitenciar şi în aceeaşi perioadă de timp cu reclamanţii din toate cauzele menţionate mai sus. Descrierea condiţiilor de detenţie prezentată de către reclamant coincide cu cea constatată în cauzele de mai sus şi în rapoartele CPT (a se vedea paragrafele 26 şi 27 de mai sus). El a prezentat probe suplimentare, şi anume în privinţa supraaglomerării, şi a depus mai multe plângeri către autorităţi despre condiţiile sale de detenţie (a se vedea paragrafele de la 11 la 13 de mai sus). Unele răspunsuri ale autorităţilor au confirmat parţial afirmaţiile lui (a se vedea paragraful 12 de mai sus). Guvernul nu a prezentat probe care ar diferenţia cauza reclamantului de cauzele de mai sus sau care ar demonstra faptul că condiţiile sale de detenţie erau diferite de condiţiile generale din Penitenciarul nr. 13 pe parcursul detenţiei sale.

42. În asemenea circumstanţe, Curtea constată că reclamantul a fost deţinut în condiţii de detenţie inumane, şi anume în supraaglomerare (şase persoane într-o celulă de 7.9 m.p., ceea ce reprezintă 1.3 m.p. pentru o persoană, mult mai puţin de minimum garantat de 4 m.p. pentru o persoană), situaţie suportată de el timp de mai mulţi ani, în care el a petrecut până la 23 de ore pe zi în asemenea condiţii.

43. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei.

III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 AL CONVENŢIEI

44. Reclamantul s-a plâns de încălcarea dreptului său de acces la justiţie în cauzele civile, pe care el le-a iniţiat ca urmare a imposibilităţii de a plăti taxa de stat. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul aceleiaşi prevederi, de faptul că el nu avea posibilitatea să-și prezinte cererea de recurs în formă dactilografiată în cadrul procesului penal intentat împotriva sa şi că avocatul angajat de el nu l-a apărat în mod corespunzător. Partea relevantă a articolului 6 al Convenţiei prevede următoarele:

“Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil ... de către o instanţă ... care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii penale îndreptate împotriva sa...”

45. Guvernul a declarat că reclamantul nu a epuizat căile interne de recurs. În special, el putea să atace diferite decizii prin care acţiunile sale judiciare au fost lăsate fără examinare, însă el nu a făcut acest lucru. Atunci când el a atacat o asemenea hotărâre a Judecătoriei Buiucani la 1 martie 2007 (a se vedea paragraful 21 de mai sus), instanţa superioară a admis cererea şi a ordonat instanţei de fond să adopte o hotărâre nouă în răspuns la pretenţiile lui. Cu toate acestea, el din nou a eşuat să depună apel împotriva noii hotărâri adoptate de către instanţa la 27 octombrie 2007 (a se vedea paragraful 24 de mai sus). Mai mult, reclamantul nu a respectat cerinţele legale pentru depunerea recursului în cadrul unui proces penal. De asemenea, documentele prezentate de Penitenciarul nr. 13 au demonstrat faptul că doar în anul 2009 reclamantul a primit peste 7,000 lei moldoveneşti (MDL) – suma care depăşeşte cu mult sumele taxelor de stat care, în cauzele la care face referinţă reclamantul, reprezintă suma de MDL 90-100. Mai mult, el primeşte o pensie lunară de stat în sumă de aproximativ MDL 400.

46. Reclamantul a declarat că el a depus apel la 16 februarie 2008 în privinţa uneia din acţiunile sale. Cu toate acestea, el nu a fost informat despre luarea unei decizii. Mai mult, fiind persoana deţinută, el nu putea plăti taxele de stat, care uneori erau plătite de către mama sa. În final, avocatul pe care l-a angajat mama sa nu l-a reprezentat în mod corespunzător, deoarece acesta l-a vizitat doar o singură dată şi nu l-a ajutat la scrierea cererii sale de apel. El a depus o plângere la Baroul de Avocaţi al Republicii Moldova, însă acesta nu l-a ajutat.

47. Curtea observă că reclamantul nu a prezentat copii ale deciziilor adoptate de către instanţele superioare în privinţa majorităţii refuzurilor instanţelor inferioare de a examina acţiunile sale cu caracter civil. În special, aceasta nu găseşte în dosar vreo dovadă a depunerii apelului din 16 februarie 2008 (fapt confirmat de asemenea de Curtea de Apel în scrisoarea sa privind absenţa unui asemenea apel, menţionat în paragraful 24 de mai sus). Reclamantul a prezentat copii ale deciziilor Curţii de Apel din 7 martie 2006, 1 martie 2007 şi 11 decembrie 2007, dar după cum reiese clar din aceste decizii (a se vedea paragrafele de la 21 la 23 de mai sus), acesta nu a respectat procedura necesară. De asemenea din decizia adoptată la 7 martie 2006 reiese că reclamantul a plătit taxa de stat, fapt care contrazice pretenţia sa că el nu avea această posibilitate şi că cauzele sale au rămas neexaminate anume din motivul neplăţii acestor taxe.

48. Prin urmare, rezultă că pretenţia privind lipsa de acces la o instanţă în cadrul diverselor proceduri cu caracter civil trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 şi 4 al Convenţiei ca vădit nefondată.

49. În privinţa cauzei penale, Curtea consideră că în principiu un sistem care cere dactilografierea cererilor de recurs în cauzele penale, și care în acelaşi timp nu acordă deţinuţilor accesul la un echipament care să le ofere posibilitatea să dactilografieze asemenea cereri (a se vedea declaraţia necontestată a reclamantului citată în paragraful 17 de mai sus), ar fi o formalitate excesivă şi ar putea ridica chestiunea “accesului la instanţă”, în temeiul articolului 6 al Convenţiei. Ea notează cu satisfacţie că legislaţia în acest domeniu a fost modificată (a se vedea paragraful 19 de mai sus). În această cauză, Curtea observă că reclamantul nu a respectat și alte diverse cerințe procedurale (a se vedea paragraful 18 de mai sus), nu doar dactilografierea cererii, și nu a declarat că el nu putea respecta alte condiții, care par rezonabile. Mai mult, reclamantul a cerut reexaminarea cauzei după modificarea legii în vederea excluderii cerinței privind dactilografiere, și a pretins că recursul său a fost respins doar din cauza că acesta nu era dactilografiat. Cu toate acestea, Curtea Supremă de Justiție a respins acest argument (a se vedea paragraful 19 de mai sus), și astfel a confirmat faptul că nu au fost respectate alte cerințe.

50. În ceea ce privește deficiențele pretinse ale manierei în care avocatul angajat de către reclamant și-a onorat obligațiile, Curtea reiterează că având în vedere independența profesiei avocatului de stat, pregătirea dosarului este o chestiune ce ține în mare parte de avocat și pârât, și nu poate, cu excepția unor circumstanțe speciale, să angajeze responsabilitatea statului în baza Convenției (a se vedea, pentru comparație și mutatis mutandis, Artico v. Italy, hotărârea din 13 mai 1980, § 36, Series A nr. 37; Rutkowski v. Poland (dec.), nr. 45995/99, ECHR 2000‑XI, și Alvarez Sanchez v. Spain (dec.), nr. 50720/99). În această cauză, Curtea nu poate să constate faptul că a existat vreo deficiență în procedurile care ar angaja responsabilitatea statului pârât.

51. Prin urmare, pretențiile formulate în temeiul articolului 6 al Convenției cu privire la procesul penal sunt de asemenea inadmisibile și trebuie respinse în baza articolului 35 §§ 1 și 4 al Convenției ca vădit nefondate.

IV. ALTE VIOLĂRI PRETINSE ALE CONVENȚIEI

52. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolelor 5, 6, 8, 9, 13, 14 și 17 ale Convenției, de faptul că el a avut dificultăți la depunerea cererii sale de recurs, din cauza cerințelor formale, cum ar fi forma dactilografiată a cererii sau cerința privind plata taxei de stat.

53. În lumina tuturor materialelor de care dispune, și în măsura în care chestiunile pretinse țin de competența sa, Curtea constată că aceste pretenții nu dezvăluie nici o aparență a încălcării drepturilor și libertăților stabilite în Convenția și Protocoalele sale.

Prin urmare, restul cererii este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu articolul 35 §§ 3 (a) și 4 al Convenției.

V. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

54. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.

A. Prejudiciul

55. Reclamantul a pretins în total 50,000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciul moral.

56. Guvernul consideră că nu trebuie plătită nici o despăgubire, în lipsa încălcării drepturilor garantate de Convenție. În orice caz, suma pretinsă era nefondată şi excesivă.

57. Având în vedere violarea articolului 3 al Convenţiei constatată mai sus, Curtea consideră că acordarea unei sume în calitate de compensaţie pentru prejudiciul moral este justificată în această cauză. Făcând evaluarea sa în mod echitabil, și având în vedere în special perioada lungă de timp în care reclamantul a fost deținut în condiții inumane, Curtea acordă reclamantului EUR 15,000.

B. Costuri şi cheltuieli

58. Reclamantul nu a pretins nimic în privința primei sale cereri și a pretins EUR 1,000 cu titlu de costuri de reprezentare în privința celei de-a doua cereri. El a prezentat o descriere detaliată a celor 25 de ore lucrate de către reprezentantul său asupra acestei cauze.

59. Guvernul consideră rezonabil onorariul pretins plătit pe oră, însă a declarat că numărul de ore lucrate asupra cauzei era excesiv, având în vedere lipsa de complexitate a acesteia.

60. Potrivit jurisprudenței Curții, pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime. În această cauză, Curtea notează că ea a constatat violarea articolului 3 al Convenției doar în privința condițiilor de detenție ale reclamantului și a declarat inadmisibile toate celelalte pretenții. De asemenea, ea notează că reclamantul nu a formulat nici o pretenție cu titlu de costuri și cheltuieli în privința primei sale cereri care era unica cerere în care părțile au fost invitate să comenteze asupra pretenției formulate în temeiul articolului 3 al Convenției (a se vedea paragraful 4 de mai sus). Prin urmare, Curtea nu acordă nimic cu titlu de costuri de reprezentare. În același timp, având în vedere informațiile de care dispune, Curtea consideră rezonabil să acorde reclamantului suma de EUR 100 pentru costurile și cheltuielile suplimentare.

C.Dobânda de întârziere

61. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata dobânzii la creditele overnight acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Decide să comaseze cererile;

2. Declară admisibilă pretenţia reclamantului formulată în temeiul articolului 3 al Convenţiei și restul cererilor inadmisibile;

3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei;

4. Hotărăşte

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care să fie convertite în lei moldovenești conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:

(i) EUR 15,000 (cincisprezece mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută;

(ii) EUR 100 (o sută euro), cu titlu de costuri și cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 20 martie 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.

              Santiago QuesadaJosep Casadevall               Grefier              Preşedinte

[1]1. La 1 iulie 2005, cu excepţia prevederilor care se referă la condiţiile de detenţie, şi care vor intra în vigoare treptat, pe parcursul creării condiţiilor necesare, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2013.

[2]1. Instituţia la care se face referinţă în această parte a Raportului era Închisoarea nr. 3 din Leova.

Full & Egal Universal Law Academy