©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Austin şi alţii împotriva Regatului Unit (MC) – 39692/09, 40713/09 şi 41008/09
Hotărârea din 15.03.2012
Art. 5 § 1: Lipsire de libertate
Manifestanţi paşnici ţinuţi de poliţie în interiorul unui cordon de securitate timp de peste 7 ore: art. 5 neaplicabil; neîncălcare
În fapt – La 1 mai 2001, la Londra a avut loc o amplă manifestaţie împotriva capitalismului şi a globalizării. Organizatorii nu au informat poliţia despre intenţiile lor, iar documentele pe care le distribuiseră anterior conţineau instigări la distrugeri şi violenţă, precum şi la participarea la diverse acţiuni de protest în toată Londra. Potrivit informaţiilor deţinute de poliţie, era posibil ca, pe lângă manifestanţii paşnici, să mai fie prezente alte 500 până la 1 000 de persoane predispuse la violenţă şi confruntare. În prima parte a după-amiezii, o mulţime numeroasă s-a îndreptat către Oxford Circus, astfel încât, în momentul faptelor în litigiu, circa 3 000 de persoane se adunaseră acolo şi alte câteva mii se adunaseră pe străzile adiacente. Pentru a preveni vătămarea persoanelor şi daunele materiale, poliţia a decis izolarea mulţimii prin crearea unui cordon care bloca toate ieşirile din cartier. Din cauza actelor de violenţă pe care le săvârşeau sau le puteau săvârşi persoanele aflate în interiorul şi exteriorul cordonului, precum şi din cauza politicii constând în percheziţionarea şi stabilirea identităţii persoanelor care se aflau în interiorul cordonului şi erau bănuite că ar fi turbulente, numeroşi manifestanţi paşnici precum şi trecători, printre care şi reclamanţii, au fost reţinuţi timp de mai multe ore.
În urma acestor evenimente, prima reclamantă a sesizat High Court printr-o acţiune-pilot, solicitând daune-interese pentru lipsirea de libertate în mod ilegal şi încălcarea drepturilor sale garantate de Convenţie. Pretenţiile sale au fost respinse, iar soluţia pronunţată în primă instanţă a fost confirmată în apel. Printr-o hotărâre unanimă*, Camera Lorzilor a concluzionat că nu existase lipsire de libertate în sensul art. 5 din Convenţie, dat fiind că intenţia poliţiei fusese protejarea manifestanţilor şi a bunurilor împotriva actelor de violenţă, iar cordonul nu a fost menţinut decât în timpul necesar atingerii acestui scop. Pentru înalta instanţă, scopul măsurii de izolare sau restrângere a libertăţii de mişcare şi intenţiile celor care au decis să o impună constituiau factori de luat în considerare pentru a stabili dacă existase o lipsire de libertate. Aceasta a mai concluzionat că măsurile de control al mulţimii care erau proporţionale şi luate cu bună-credinţă în interesul societăţii nu încălcau drepturile garantate prin art. 5 persoanelor a căror libertate de mişcare a fost restrânsă.
În drept – Art. 5 § 1: Este pentru prima oară când Curtea are de examinat aplicarea Convenţiei cu privire la tehnica „kettling”, care constă în reţinerea de către poliţie a unui grup de persoane din motive de ordin public. Următoarele principii generale prezintă o relevanţă deosebită în acest sens.
a) Poliţia trebuie să beneficieze de o anumită marjă de apreciere la adoptarea unor decizii operaţionale. Art. 5 nu poate fi interpretat astfel încât să împiedice poliţia să-şi îndeplinească sarcinile de menţinere a ordinii şi de protecţie a publicului, cu condiţia respectării principiului care stă la baza art. 5, şi anume protecţia persoanei împotriva arbitrarului.
b) Art. 5 § 1 nu se referă la simplele restrângeri ale libertăţii de circulaţie, care se supun prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 4 (pe care Regatul Unit nu l-a ratificat). Pentru a stabili dacă o persoană este „lipsită de libertatea sa” în sensul art. 5, este necesar să se pornească de la situaţia concretă a acesteia şi să se ţină seama de o serie de criterii, precum tipul, durata, efectele şi modalităţile de executare a măsurii în cauză. Între lipsirea de libertate şi restrângerea libertăţii nu există decât o diferenţă de grad sau de intensitate, nu de natură sau de esenţă.
c) Scopul măsurii în cauză nu este un factor de luat în considerare pentru a stabili dacă a avut loc o lipsire de libertate (chiar dacă acesta poate fi relevant pentru etapa ulterioară, care constă în a examina dacă lipsirea de libertate se justifica în raport cu una dintre literele de la art. 5 § 1).
d) În schimb, contextul în care se încadrează măsura reprezintă un factor important. Publicul este în general nevoit să accepte restrângeri temporare ale libertăţii de mişcare în anumite contexte, de exemplu în transportul public, la deplasările pe autostradă sau cu ocazia unui meci de fotbal. Cu condiţia ca acestea să fie rezultatul inevitabil al unor circumstanţe ce scapă de sub controlul autorităţilor, să fie necesare pentru prevenirea unui risc real de atingeri grave aduse persoanelor sau bunurilor şi să fie limitate la minimul necesar în acest sens, nişte restricţii aplicate libertăţii atât de comune nu pot fi considerate pe bună dreptate „lipsiri de libertate” în sensul art. 5 § 1.
Referitor la circumstanţele cauzei, Curtea reţine că, la finalul unui proces de trei săptămâni, în cursul căruia a examinat un considerabil număr de mijloace de probă, instanţa de prim grad a hotărât că, potrivit poliţiei, manifestaţia trebuia să atragă un „nucleu dur” de 500 până la 1 000 de manifestanţi violenţi în Oxford Circus în jurul orei 16 şi exista un risc real de vătămări corporale grave, chiar de deces, şi atingeri aduse bunurilor dacă mulţimea nu era controlată în mod eficient. Agenţii de poliţie au fost surprinşi să constate că peste 1 500 de persoane se îndreptau deja către acel loc cu 2 ore mai devreme; aceştia au decis că, pentru a preveni violenţele şi riscul de vătămări corporale şi daune materiale, era necesară formarea unui cordon integral. Începând cu orele 14:20, când s-a creat acest cordon integral, nimeni din interiorul lui nu a mai avut posibilitatea să plece fără autorizaţie. Era suficient spaţiu în interiorul cordonului pentru ca persoanele să se poată deplasa şi nu au fost înghesuieli. Cu toate acestea, condiţiile nu erau confortabile deoarece persoanele încercuite nu se puteau adăposti nicăieri, nu aveau apă sau hrană şi nu aveau acces la toalete. După-amiaza şi seara, poliţia a încercat de mai multe ori să înceapă procesul de eliberare colectivă, dar comportamentul violent şi puţin cooperant al unei minorităţi importante din interiorul cordonului precum şi din împrejur au făcut-o să amâne operaţiunea de fiecare dată; în consecinţă, procesul de dispersare nu a fost complet terminat decât la orele 21:30. Totuşi, aproximativ 400 de persoane care, în mod vizibil, nu aveau nimic de-a face cu manifestaţia sau erau supuse consecinţelor grave ale izolării lor au fost autorizate să plece.
În baza acestor constatări, Curtea consideră că natura coercitivă a măsurii de izolare în interiorul cordonului, durata şi efectele ei asupra reclamanţilor, în special disconfortul fizic pe care l-a cauzat şi punerea acestora în imposibilitatea de a părăsi Oxford Circus sunt factori care pledează în favoarea constatării lipsirii de libertate. Totuşi, Curtea trebuie să ia în considerare şi „tipul” şi „modalităţile de executare” a măsurii respective, contextul în care se înscria aceasta având propria sa importanţă.
Măsura a fost impusă cu scopul izolării şi încercuirii unei mulţimi numeroase, în condiţii instabile şi periculoase. S-a preferat măsura izolării în locul unor metode mai radicale care ar fi putut genera un risc mai mare de atingeri aduse persoanelor. Curtea nu observă niciun motiv pentru a se delimita de concluzia instanţei interne, conform căreia crearea unui cordon integral era mijlocul cel mai puţin intruziv şi cel mai eficace pentru a înlătura un risc real de vătămări corporale şi daune materiale grave. Prin urmare, crearea cordonului nu constituia o „lipsire de libertate”. În cele din urmă, reclamanţii nu susţin că formarea iniţială a cordonului ar fi avut ca efect imediat lipsirea de libertate a persoanelor aflate în interiorul lui, iar Curtea nu a putut identifica un moment exact în care această măsură s-ar fi transformat într-o lipsire de libertate din moment ce constituia, cel mult, o restrângere a libertăţii de mişcare. Este frapantă constatarea că, la 5 minute după crearea cordonului integral, poliţia se gândea deja să înceapă o operaţiune de dispersare controlată. Poliţia a făcut ulterior numeroase încercări în acest sens şi a urmărit constant şi îndeaproape evoluţia situaţiei. Prin urmare, în circumstanţele specifice şi excepţionale ale cauzei, nu a existat o lipsire de liberate în sensul art. 5 § 1. În concluzie, art. 5 nu se aplică, deci nu a fost încălcat în speţă.
Curtea ţine totuşi să precizeze că, având în vedere importanţa fundamentală a libertăţii de exprimare şi a libertăţii de întrunire în orice societate democratică, autorităţile naţionale trebuie să se ferească să recurgă la măsuri de control al mulţimilor pentru a înăbuşi sau descuraja, direct sau indirect, mişcările de protest. Dacă realizarea şi menţinerea cordonului de către poliţie nu ar fi fost necesare pentru a preveni aducerea unor atingeri grave persoanelor sau bunurilor, măsura ar fi fost de alt „tip”, iar natura sa coercitivă şi restrictivă ar fi putut fi suficientă pentru a o face să intre sub incidenţa art. 5.
Concluzie: neîncălcare (14 voturi la 3).
* Austin (FC) & another c. Commissioner of Police of the Metropolis [2009] UKHL 5.
Full & Egal Universal Law Academy