© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Azzolina și alții v. Italia - 28923/09 și 67599/10
Hotărârea din 26.10.2017 [Secția I]
Articolul 3
Tortură
Anchetă efectivă
Acte de tortură la care au fost supuși protestatarii aflați în custodia poliției, în timpul unui summit al G8: încălcare
În fapt – Arestați în mai multe părți ale orașului în timpul summit-ului „G8” desfășurat în Genova, în 2011, cu ocazia căruia au avut loc o manifestare anti-globalizare și alte manifestări, reclamanții au fost conduși la o cazarmă care servea drept loc de detenție provizorie, unde au fost supuși violențelor, umilințelor și altor forme de rele tratamente.
În hotărârea Cestaro v. Italia (6884/11, 7 aprilie 2015, Nota informativă 184), cu privire la un alt episod cu violențe ale forțelor de ordine în timpul aceluiași summit, Curtea a constatat existența unei încălcări a articolului 3 sub aspect substanțial și procedural, calificând actele comise drept tortură și subliniind insuficiențele legislației penale în materie.
În drept – Article 3 (aspectul substanțial): Curtea a făcut trimitere la faptele constatate de către tribunalele naționale, care nu pot fi contestate, și în special la ideile că:
– imediat după sosirea lor la cazarmă, reclamanților li s-a interzis să ridice capul și să-i privească pe agenții din jurul lor; unii au fost însemnați cu o cruce pe obraz, trasată cu carioca; toți au fost obligați să stea nemișcați, cu brațele și picioarele depărtate, cu fața la grilajul din afara cazărmii; ei au fost obligați să stea în aceeași poziție vexatorie și în interiorul celulelor;
– în interiorul cazărmii, reclamanții au fost obligați să se deplaseze cu capul plecat; în această poziție, au trebuit să traverseze „tunelul agenților”, adică coridorul cazărmii în care stăteau agenții de o parte și de alta a sa, fiind amenințați, loviți și suportând insulte cu caracter politic sau sexual;
– în timpul vizitelor medicale, reclamanții au făcut obiectul comentariilor și al umilințelor, iar uneri al amenințărilor din partea personalului medical sau a agenților de poliție prezenți acolo;
– bunurile personale ale reclamanților au fost confiscate sau chiar distruse, în mod aleatoriu;
– având în vedere spațiul restrâns al cazarmei, ca și numărul și repetarea scenelor de brutalitate, toți agenții și funcționarii de poliție prezenți erau conștienți de violențele comise de colegii lor sau de subordonații lor;
– faptele în discuție nu se pot rezuma la o anumită perioadă în decursul căreia au putut fi induse aceste excese (fără vreo justificare), din cauza tensiunii și a pasiunilor exacerbate: aceste fapte au avut loc pe parcursul unei perioade considerabile, și anume în noaptea de 20 spre 21 iulie, ceea ce înseamnă că în acea cazarmă s-au perindat mai multe echipe de agenți, fără să existe o diminuare semnificativă a frecvenței sau a intensității episoadelor de violență.
Reclamanții, care nu au opus nicio formă de rezistență fizică, au fost victimele unei succesiuni continue și sistematice de acte de violență provocatoare de suferințe fizice și psihologice grave. Departe de a avea un caracter episodic, violența fizică și morală a fost comisă, din contra, la întâmplare, în mod constant și oarecum organizat, ceea ce a condus la existența „unui fel de proces de dezumanizare care a redus persoana la un obiect asupra căruia erau exercitate violențe”.
Aceste episoade au avut loc într-un context tensionat în mod deliberat, confuz și zgomotos, în care agenții strigau la persoanele arestate și cântau, din când în când, cântece fasciste.
Polițiștii prezenți acolo, agenții simpli și, prin extensie, grupul de comandă, au încălcat în mod grav principala lor obligație etică de a-i proteja pe cei aflați sub controlul lor, care se aflau într-o poziție de vulnerabilitate.
Nu trebuie neglijată dimensiunea simbolică a acestor acte și nici faptul că reclamanții nu au fost doar victimele directe ale abuzurilor, ci și martorii neajutorați ai aplicării necontrolate a violențelor asupra altor persoane arestate.
Tratați ca obiecte, reclamanții au trăit, pe parcursul detenției lor, într-un spațiu al „fărădelegii” în care au fost suspendate garanțiile cele mai elementare. În schimb, la violențele menționate mai sus au fost adăugate alte încălcări ale drepturilor reclamanților:
– niciunul din ei nu a putut contacta un avocat la alegerea sa sau, unde era nevoie, un reprezentant consular;
– bunurile lor au fost distruse în fața lor;
– accesul la toaletă le-a fost refuzat; în orice caz, reclamanții au fost profund descurajați să meargă acolo din cauza insultelor, a violenței și a umilinței suferite de cei care au solicitat accesul la toaletă;
– lipsa hranei și a așternuturilor, chiar dacă aceasta nu a constituit voința deliberată a agenților, cât dovada unei logistici precare, a amplificat suferința și neputința acestora.
Aceste acte de violență repetată, expresie a unei dorințe de pedepsire și de constrângere, trebuiau considerate acte de tortură.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 3 (aspectul procedural): Deși a menționat intrarea în vigoare, în 2017, a unei legi noi – inaplicabile faptelor cauzei – care incriminează infracțiunea specială a „torturii”, Curtea consideră, din motive similare prezentate în hotărârea Cestaro, că statul reclamat nu a dat un răspuns de ordin penal și disciplinar adecvat actelor de tortură constatate, subliniind, între altele, faptul cp persoanele vizate nu au fost suspendate din funcțiile lor, pe durata procesului penal.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 41: 85 000 EUR pentru primul reclamant și 80 000 EUR pentru fiecare din ceilalți, dat fiind prejudiciul moral suferit, sumele acordate de către tribunalele naționale trebuind deduse în cazul în care au fost plătite; capătul de cerere privind prejudiciul material – respins.
(Curtea a ajuns la același concluzii și în alte hotărâri pronunțate în aceeași zi: Blair și alții v. Italia (1442/14 et al.), în privința aceleiași cazărmi, și Cirino și Renne v. Italia (2539/13 și 4705/13), într-un context carceral)
Full & Egal Universal Law Academy