Traducere neoficială a variantei franceze a deciziei,
efectuată de către organizaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
CAUZA BANCA INTERNAŢIONALĂ DE INVESTIŢII ŞI DEZVOLTARE MB S.A. c. REPUBLICII MOLDOVA
(Cererea nr. 28648/05)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
16 octombrie 2012
Hotărârea va rămâne definitivă în circumstanţele stabilite în articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Banca Internaţională de Investiţii şi Dezvoltare MB S.A. c. Republicii Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Egbert Myjer,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Deliberând la 25 septembrie 2012 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 28648/05) depusă la 28 iulie 2005 împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către societatea comercială moldovenească Banca Internaţională de Investiţii şi Dezvoltare Mb S.A. („reclamanta”).
2. Reclamanta a fost reprezentată de dna V. Postolache, avocat în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.
3. La 1 decembrie 2008, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. În conformitate cu articolul 29 § 3 al Convenţiei, ea a informat Guvernul despre faptul că urmează să examineze împreună fondul cererii şi admisibilitatea acesteia.
4. Ca urmare a demisiei dlui Mihai Poalelungi, judecător ales din partea Republicii Moldova (articolul 6 al Regulamentului Curţii), preşedintele camerei l-a desemnat pe dl Ján Šikuta în calitate de judecător ad hoc (articolul 26 § 4 al Convenţiei şi articolul 29 § 1 al Regulamentului Curţii)
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamanta este o societate cu răspundere limitată din Republica Moldova şi are sediul la Chişinău.
A. Contextul cauzei
6. La 31 martie şi la 11 iunie 1998, societatea reclamantă a acordat două credite în valoare de 139 000 dolari americani (USD) societăţii N.
7. La 27 aprilie 1998, în cadrul urmăririi penale pornite împotriva societăţii N., Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC) a confiscat bunurile mobile care aparţineau societăţii. La 27 mai 1998, CCCEC a vândut bunurile în cauză unei societăţi terţe.
8. La 21 ianuarie 2000, urmărirea penală împotriva societăţii N. a fost încetată. La 28 ianuarie 2000, ultima a solicitat Ministerului Afacerilor Interne (MAI) compensarea valorii bunurilor confiscate.
9. La 31 ianuarie 2000, MAI a declarat ca fiind ilegale confiscarea şi vânzarea bunurilor societăţii N şi a admis cererea. Acesta a dispus ca Ministerul Finanţelor să transfere în contul societăţii N. suma de 2 857 207 lei moldoveneşti (MDL). Ministerul Finanţelor a plătit parţial această sumă, dar a refuzat să transfere restul înainte de cunoaşterea rezultatelor urmăririi penale iniţiate pe marginea vânzării ilegale a bunurilor confiscate de la societatea N.
10. Societatea N. s-a aflat în incapacitate de a-şi achita propriile datorii.
11. La 26 aprilie 2001, Inspectoratul Fiscal Cahul a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva societăţii N. În cadrul acestei proceduri, societatea reclamantă a fost recunoscută drept creditor, iar Ministerul Finanţelor drept codebitor.
12. Prin hotărârea din 7 noiembrie 2002, Judecătoria Economică a Republicii Moldova a declarat falimentară societatea N. şi dispus ca Ministerul Finanţelor să plătească societăţii reclamante suma de 1 352 854 MDL. La 26 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut această hotărâre, care a devenit irevocabilă şi executorie.
13. Toate încercările societăţii reclamante de a obţine executarea acestei hotărâri au eşuat.
B. Reluarea urmării penale împotriva societăţii N.
14. La 23 iulie 2004, Procuratura Generală a anulat ordonanţa din 21 ianuarie 2000 în baza căreia urmărirea penală împotriva societăţii N. a fost încetată. De asemenea, ea a anulat ordinul MAI din 31 ianuarie 2000 la adresa Ministerului Finanţelor de a plăti societăţii N. suma de 2 857 207 MDL.
15. La 18 iunie 2006, societatea reclamantă a contestat ordonanţa Procuraturii Generale. Ea a argumentat că nu a avut cunoştinţă de aceasta anterior datei de 9 iunie 2006.
16. Prin încheierea irevocabilă din 12 iulie 2006, judecătorul de instrucţie a Judecătoriei Rîşcani a admis contestaţia reclamantei şi a anulat ordonanţa din 23 iulie 2004 în partea ce viza urmărirea penală împotriva societăţii N.
17. La 23 octombrie 2006, acelaşi judecător de instrucţie a emis la cererea societăţii reclamante o încheiere suplimentară prin care a anulat ordonanţa din 23 iulie 2004 şi în partea ce viza ordinul de plată din 31 ianuarie 2000.
18. La date diferite, Procurorul general a declarat recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie împotriva încheierilor judecătorului de instrucţie.
19. Prin decizia din 26 decembrie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursurile şi a anulat încheierile din 12 iulie 2006 şi 23 octombrie 2006. Curtea Supremă de Justiţie a constatat că judecătorul de instrucţie nu a oferit motive suficiente în prima încheiere, iar a doua încheiere este ilegală. Între altele, instanţa a relevat faptul că judecătorul de instrucţie nu s-a expus asupra faptului dacă interesele societăţii reclamante au fost afectate de ordonanţa Procuraturii generale din 23 iulie 2004. Ea a statuat că nu poate, în calitate de instanţă de casaţie, să corecteze erorile admise şi a dispus reexaminarea cauzei de un alt judecător de instrucţie.
20. La 7 martie 2007, judecătorul de instrucţie al Judecătoriei Rîşcani a respins printr-o încheiere irevocabilă plângerea societăţii reclamante împotriva ordonanţei din 23 iulie 2004. El a subliniat faptul că societatea reclamantă nu a fost niciodată parte în cadrul procedurii penale pornite împotriva societăţii N. Între altele, el a statuat că plângerea societăţii reclamante este tardivă şi că nu au fost prezentate probe repunerea în termen.
21. La 12 aprilie 2007, societatea reclamantă a declarat recurs în anulare împotriva încheierii din 7 martie 2007. La 17 iulie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul.
C. Revizuirea deciziei irevocabile a Curţii Supreme de Justiţie din 26 februarie 2003 (redeschiderea procedurii de insolvenţă a societăţii N.)
22. Între timp, la 16 mai 2006, Ministerul Finanţelor a solicitat redeschiderea procedurii de insolvenţă împotriva societăţii N. în cadrul căreia acesta a fost obligat să plătească societăţii reclamante 1 352 854 MDL (a se vedea paragraful 12 de mai sus). Ministerul şi-a motivat cererea prin survenirea unor noi circumstanţe importante pentru soluţionarea cauzei. Ministerul a invocat în mod special o scrisoare a CCCEC din 13 februarie 2006, potrivit căreia ordinul MAI din 31 ianuarie 2000 privind despăgubirea valorii bunurilor confiscate de la societatea N. fusese anulat la 23 iulie 2004. Ministerul a notat, de asemenea, că nu a fost convocat la şedinţă şi că decizia a fost adoptată în absenţa sa.
23. În referinţa sa, societatea reclamantă a invocat, între altele, faptul că cererea de revizuire este tardivă. Ea a susţinut că termenul legal de trei luni nu a fost respectat de către Minister.
24. La 27 iulie 2006, Curtea Supremă de Justiţiei a admis cererea de revizuire a Ministerului Finanţelor. Ea şi-a motivat decizia prin faptul că Procuratura generală a anulat la 23 iulie 2004 ordinul MAI din 31 ianuarie 2000 privind compensarea valorii bunurilor confiscate de la societatea N. (a se vedea paragraful 14 de mai sus). Instanţa supremă a statuat, de asemenea, că în timpul procedurii nu au fost respectate prevederile legii cu privire la insolvenţă şi că nu au fost luate în calcul interesele altor creditori. Curtea Supremă de Justiţie a casat decizia sa din 26 februarie 2003 şi a trimis cauza la instanţa de fond. Ea nu s-a pronunţat asupra chestiunii privind respectarea termenului de prescripţie de către Ministerul Finanţelor.
D. Evoluţia cauzei după redeschiderea procedurii de insolvenţă a societăţii N.
25. La o dată nespecificată, societatea reclamantă a solicitat ca Ministerul Finanţelor să fie recunoscut în calitatea de copârât în cadrul procedurii de insolvenţă a societăţii N.
26. La 16 iulie 2008, Curtea de Apel Economică a respins cererea pe motiv că procedura în cauză nu este contencioasă şi că ea nu poate avea pârâţi şi copârâţi. La 14 august 2008, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut decizia pronunţată de instanţa de apel.
27. La 3 decembrie 2008, Curtea de Apel Economică a constatat că societatea N. nu se găseşte în situaţie de insolvenţă şi a respins cererea iniţială a Inspectoratului Fiscal Cahul privind deschiderea procedurii de insolvenţă. În schimb, ea a dispus deschiderea procedurii de lichidare a societăţii în cauză.
28. Prin decizia din 18 mai 2009, Curtea de Apel Economică a admis bilanţul de lichidare a societăţii N. şi a pronunţat lichidarea acesteia şi stingerea pasivului.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
29. Dreptul intern relevant în cauzele privind revizuirea deciziilor irevocabile a fost rezumat în cauzele Popov c. République de Moldova (nr. 2) (nr. 19960/04, §§ 27-29, 6 decembrie 2005) şu Jomiru et Creţu c. République de Moldova (nr. 28430/06, §§ 26-27, 17 aprilie 2012).
30. În ceea ce priveşte recursul intern introdus prin Legea nr.87, dispoziţiile relevante în speţă sunt rezumate în decizia dată în cauza Manascurta c. République de Moldova ((déc.), nr. 31856/07, §§ 11-12, 14 februarie 2012).
ÎN DREPT
I. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR.1 LA CONVENŢIE PE MOTIVUL CASĂRII DECIZIEI IREVOCABILE DIN 26 FEBRUARIE 2003
31. Societatea reclamantă susţine că casarea deciziei judecătoreşti irevocabile a Curţii Supreme de Justiţie din 26 februarie 2003 a adus atingere principiului securităţii raporturilor juridice. Ea a reclamant încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr.1. Prevederile invocate stipulează următoarele:
Articolul 6
„Orice persoană are dreptul la judecarea ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra ... temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.”
Articolul 1 al Protocolului nr.1
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.”
A. Admisibilitatea
32. Curtea notează că prezenta plângere nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. Prin urmare, ea notează în continuare că aceasta nu este inadmisibilă pe alte temeiuri. Aşadar, ea trebuie declarată admisibilă.
B. Fondul
33. Reclamanta s-a plâns de admiterea cererii de revizuire a Ministerului Finanţelor de către instanţele judecătoreşti naţionale şi anularea deciziei irevocabile pronunţate în favoarea sa. Ea a susţinut că cererea în cauză a fost depusă cu omiterea termenului de prescripţie de trei luni.
34. Guvernul a contestat acest argument. El a susţinut, în special, că scrisoarea CCCEC din 13 februarie 2006, care conţinea noi informaţii importante pentru soluţionarea cauzei, a fost recepţionată de Ministerul Finanţelor la 16 februarie 2006. Cererea de revizuire a fost depusă la 16 mai 2006, astfel termenul legal de trei luni a fost respectat.
35. Curtea aminteşte că respectarea dreptului la un proces echitabil şi a principiului securităţii raporturilor juridice impune ca nicio parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă soluţionare a cauzei. Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs în anulare, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este imperios necesar, pe motivul unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare (Riabykh c. Russie, nr. 52854/99, § 52, CEDH 2003-IX, şi Roşca c. République de Moldova, nr. 6267/02, § 25, 22 martie 2005).
36. De asemenea, Curtea aminteşte faptul că revizuirea unui proces trebuie să fie conformă dispoziţiilor legale naţionale în materie şi că utilizarea abuzivă a unei asemenea proceduri este contrară Convenţiei. Principiul securităţii raporturilor juridice şi supremaţia legii impun Curţii să fie vigilentă în acest domeniu (Eugenia et Doina Duca c. République de Moldova, nr. 75/07, § 33, 3 martie 2009). Sarcina Curţii este să stabilească dacă procedura de revizuire a fost aplicată în conformitate cu articolul 6 al Convenţiei, asigurându-se astfel respectarea principiului securităţii raporturilor juridice. Cu toate acestea, Curtea trebuie să ţină cont de faptul că în primul rând autorităţile naţionale, în special instanţele judecătoreşti naţionale, au obligaţia să interpreteze legislaţia internă (Waite et Kennedy c. Allemagne [GC], nr. 26083/94, § 54, CEDH 1999‑I).
37. În speţă, Curtea observă că societatea reclamantă deţinea la 26 februarie 2003 o hotărâre judecătorească irevocabilă în baza căreia Ministerul Finanţelor era obligat să-i plătească suma de 1 352 854 MDL. Ea consideră că această decizie judecătorească a dat naştere în unui interes economic substanţial în folosul reclamantei, ceea ce constituia un „bun” în sensul normei exprimate în prima frază a articolului 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie.
38. La 27 iulie 2006, decizia judecătorească irevocabilă a fost anulată de Curtea Supremă de Justiţie ca urmare a admiterii cererii de revizuire a procesului depusă de Ministerul Finanţelor. Cea din urmă şi-a motivat cererea în principal pe faptul că Procuratura generală a emis la 23 iulie 2004 o nouă ordonanţă care, potrivit ministerului, avea o importanţă deosebită pentru soluţionarea cauzei. Ministerul Finanţelor a susţinut în plus că a luat cunoştinţă de această ordonanţă din scrisoarea trimisă de CCCEC la 13 februarie 2006.
39. Curtea notează că Ministerul Finanţelor a semnat cererea de revizuire la 16 mai 2006 şi că ea nu menţionează decât data la care CCCEC a trimis scrisoarea, şi anume 13 februarie 2006. Ministerul Finanţelor nu face referinţă la alte date la care ar fi primit scrisoarea şi nu solicită repunerea în termen. În ceea ce priveşte Curtea Supremă de Justiţie, aceasta nu s-a pronunţat asupra acestei chestiuni şi nici asupra inadmisibilităţii cererii pe motivul depunerii tardive invocate de societatea reclamantă.
40. În observaţiile sale, Guvernul a prezentat un nou argument, potrivit căruia scrisoarea CCCEC a fost recepţionată de Ministerul Finanţelor la 16 februarie 2006. Curtea aminteşte că nu ţine de ea să se pronunţe în locul instanţelor judecătoreşti naţionale care au examinat cauza. În consecinţă, noul argument al Guvernului, care a fost formulat pentru prima dată în cadrul procedurii în faţa Curţii, nu va fi luat în considerare (a se vedea, mutatis mutandis, Sarban c. République de Moldova, nr. 3456/05, § 102, 4 octombrie 2005).
41. În continuare, Curtea constată că Ministerul Finanţelor a introdus cererea de revizuire cu trei zile după data la care expira termenul de prescripţie de trei luni. Ea subliniază, de asemenea, faptul că Curtea Supremă de Justiţie nu a respins argumentul societăţii reclamante potrivit căruia cererea de revizuire era tardivă.
42. Curtea aminteşte că s-a pronunţat anterior în alte cauze care au disputat chestiuni similare celor din prezenta speţă, şi anume încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie (Popov c. République de Moldova (no 2), nr. 19960/04, §§ 52-58, 6 decembrie 2005 ; Oferta Plus SRL c. République de Moldova, nr. 14385/04, §§ 104-107 şi 112-115, 19 decembrie 2006 ; Eugenia et Doina Duca, citată mai sus, §§ 35-45 ; Melnic c. République de Moldova, nr. 6923/03, §§ 38-44, 14 noiembrie 2006, şi Istrate c. République de Moldova, nr. 53773/00, §§ 46-61, 13 iunie 2006).
43. În lumina circumstanţelor speţei şi a argumentelor prezentate de părţi, Curtea nu găseşte niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în prezenta cauză. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, ea constată că procedura de revizuire contestată în prezenta cauză a fost utilizată de către Curtea Supremă de Justiţie contrar principiului securităţii raporturilor juridice. În plus, faptul că Curtea Supremă de Justiţie a omis să se pronunţe asupra chestiunii privind respectarea termenului de prescripţie pentru depunerea cererii de revizuire de către partea adversă a adus atingere dreptului reclamantei la un proces echitabil (a se vedea, mutatis mutandis, Ruiz Torija c. Espagne, 9 ecembrie 1994, § 30, seria A nr. 303‑A).
44. Astfel, Curtea conchide că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr.1 pe motivul casării deciziei judecătoreşti irevocabile din 26 februarie 2003.
II. ÎNCĂLCAREA ARTICOLELOR 6 ŞI 13 ALE CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR.1 PE MOTIVUL NEEXECUTĂRII DECIZIEI JUDECĂTOREŞTI DIN 26 FEBRUARIE 2003
45. Invocând articolele 6 § 1 şi 13 ale Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr.1, reclamanta s-a plâns de neexecutarea deciziei judecătoreşti din 26 februarie 2003 în perioada anterioară anulării acesteia. Articolul 13 al Convenţiei prevede următoarele:
„Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
46. Curtea notează că decizia judecătorească în cauză a fost neexecutată timp de trei ani înainte ca această să fie anulată. În opinia Curţii, acest fapt poate ridica anumite întrebări în raport cu articolele invocate (Oferta Plus SRL, citată mai sus, §§ 82-85 şi 113-115).
47. Curtea ia act de intenţia societăţii reclamante de a epuiza noul recurs instituit prin Legea nr.87 din 1 iulie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti. Curtea aminteşte că ea s-a pronunţat anterior asupra acestui nou recurs şi a constatat că este efectiv (Balan c. République de Moldova (déc.), nr. 44746/08, 24 ianuarie 2012, şi Manascurta c. République de Moldova (déc.), nr. 31856/07, 14 februarie 2012).
48. Reiese că plângerea reclamantei bazată pe neexecutarea deciziei judecătoreşti irevocabile din 26 februarie 2004 este prematură şi că aceasta trebuie respinsă în conformitate cu articolul 35 §§ 1 şi 4 al Convenţiei.
III. ALTE ÎNCĂLCĂRI ALE CONVENŢIEI
49. Societatea reclamantă s-a plâns, de asemenea, că la 26 decembrie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare al Procurorului general şi că a casat încheierile irevocabile emise de judecătorul de instrucţie la 12 iulie 2006 şi la 23 octombrie 2006 în favoarea societăţii N., debitoarea sa. Societatea reclamantă s-a plâns, în cele din urmă, de faptul că judecătorul de instrucţie a respins la 7 martie 2007 cererea sa şi că Curtea Supremă de Justiţie a respins la 17 iulie 2007 recursul său. Ea a invocat articolul 6 § 1 al Convenţiei.
50. Ţinând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa şi în măsura în care ea este competentă să examineze pretenţiile formulate, ea nu constată vreo aparenţă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie. Prin urmare, aceste capete de cerere sunt vădit neîntemeiate şi trebuie respinse în conformitate cu articolul 35 § 3 şi § 4 al Convenţiei.
IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
51. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul
52. Societatea reclamantă a pretins suma totală de 313 589 EUR pentru compensarea prejudiciului material. Această sumă reprezintă:
- creanţa de bază în valoare de 1 352 854 MDL acordată prin hotărârea judecătorească pronunţată la 7 noiembrie 2002 şi confirmată prin decizia judecătorească irevocabilă din 26 februarie 2003;
- 1 339 326 MDL pentru compensarea pierderilor datorate inflaţiei în perioada dintre 1 decembrie 2002 şi 1 iunie 2009, la o rată a inflaţiei de 99%. Societatea reclamantă a prezentat un document justificativ eliberat de Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova care confirmă rata inflaţiei în perioada respectivă;
- 129 036,81 EUR cu titlu de dobândă de întârziere calculată până la 17 iunie 2009, dată la care societatea reclamantă a prezentat observaţiile sale. De asemenea, reclamanta pretinde o dobândă de 45 EUR pentru fiecare zi de întârziere ulterioară acestei date.
De asemenea, societatea reclamantă pretinde 75 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
53. Guvernul a contestat această pretenţie. Pe de o parte, el a pus la îndoială metoda de calcul a dobânzii de întârziere şi, pe de altă parte, el consideră că nu există o legătură de cauzalitate între încălcările pretinse şi despăgubirile morale solicitate.
54. Curtea reiterează că o hotărâre prin care se constată o încălcare impune statului pârât obligaţia legală de a pune capăt încălcării şi de a repara consecinţele acesteia prin restabilirea, în măsura în care este posibil, situaţiei anterioare încălcării (Ex-roi de Grèce et autres c. Grèce [GC] (satisfacţia echitabilă), nr. 25701/94, § 72, 28 noiembrie 2002). În speţă, reparaţia trebuie să aibă scopul de a o pune pe reclamantă în poziţia în care s-ar fi aflat dacă încălcarea nu ar fi avut loc, adică în situaţia de dinaintea anulării deciziei irevocabile din 26 februarie 2003. Curtea alocă, prin urmare, suma de 1 352 854 MDL cu titlu de creanţă adjudecată prin decizia judecătorească respectivă.
55. În ceea ce priveşte dobânda de întârziere reclamată pe motivul imposibilităţii utilizării sumei adjudecate prin decizia judecătorească din 26 februarie 2003, Curtea consideră că trebuie făcută o distincţie între perioada de trei ani şi cinci luni care a precedat anularea la 27 iulie 2006 a deciziei judecătoreşti respective şi cea care a urmat anulării în cauză. În ceea ce priveşte prima perioadă de timp, Curtea observă că imposibilitatea întrebuinţării creanţei a rezultat din neexecutarea deciziei judecătoreşti din 26 februarie 2003. Ţinând cont de faptul că plângerea formulată împotriva neexecutării a fost declarată prematură, Curtea consideră că nu poate aloca dobânda de întârziere pentru această primă perioadă. În ceea ce priveşte cea de-a doua perioadă, Curtea relevă faptul că imposibilitatea utilizării creanţei s-a datorat anulării deciziei respective, anulare care a fost declarată ca fiind contrară articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr.1. Prin urmare, Curtea consideră că societatea reclamantă are dreptul la o compensaţie cu acest titlu pentru a doua perioadă (Oferta Plus SRL c. République de Moldova (satisfacţie echitabilă), nr. 14385/04, § 71, 12 februarie 2008). Bazându-se pe propria apreciere în baza dispoziţiilor legale interne cu privire la întârzierea la efectuarea plăţii (Mizernaia c. Moldova, nr. 31790/03, §§ 14 şi 28, 25 septembrie 2007), ea alocă suma de 1 580 000 MDL reclamantei cu titlu de dobândă de întârziere calculată pentru perioada ulterioară datei de 27 iulie 2006, dată la care a fost anulată decizia judecătorească din 26 februarie 2003.
56. În ceea ce priveşte compensarea pierderilor datorate inflaţiei, Curtea constată că, în decursul perioadei considerate, rata dobânzii de întârziere a fost superioară ratei inflaţiei. Ea consideră, prin urmare, că nu este necesar să aloce compensaţii cu acest titlu (a se vedea, a contrario, Aka c. Turquie, 23 septembrie 1998, § 56, Recueil des arrêts et décisions 1998‑VI).
57. Având în vedere cele de mai sus, Curtea acordă societăţii reclamante suma totală de 195 000 EUR pentru toate prejudiciile comasate.
B. Costuri şi cheltuieli
58. Societatea reclamantă a solicitat 15 000 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa instanţelor naţionale şi a Curţii, sumă care reprezintă onorariul avocatului pentru 215,40 ore de muncă. În fine, ea pretinde 607 EUR cu titlu de alte costuri şi cheltuieli.
59. Potrivit Guvernului, sumele reclamate sunt excesive şi nejustificare, iar numărul de ore indicat este prea mare.
60. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, acordarea costurilor şi cheltuielilor în baza articolului 41 presupune că se stabileşte dacă acestea au fost reale, necesare şi dacă au fost rezonabile în ceea ce priveşte cuantumul (a se vedea, între altele, Konstantin Markin c. Russie [GC], nr. 30078/06, § 171, 22 martie 2012).
61. Ţinând cont de documentele de care dispune şi de jurisprudenţa sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 250 EUR pentru toate cheltuielile şi care urmează a fi alocată societăţii reclamante.
C. Dobânda de întârziere
62. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte plângerile întemeiate pe articolul 6 § 1 al Convenţiei şi pe articolul 1 al Protocolului nr.1 cu privire la anularea deciziei judecătoreşti din 26 februarie 2003, iar restul pretenţiilor inadmisibile;
2. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi pe articolul 1 al Protocolului nr.1;
3. Hotărăşte
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care să fie convertite în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
i. 195 000 EUR (o sută nouăzeci şi cinci mii de euro) pentru toate prejudiciile comasate,
ii. 1 250 EUR (o mie două sute cincizeci de euro), cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxe care pot fi percepute;
b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
4. Respinge restul pretenţiilor din cerere privind satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba franceză şi comunicată în scris la 16 octombrie 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy