Traducere neoficială a variantei franceze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
CAUZA BAZA DE TRANSPORT AUTO NR. 1 c. REPUBLICII MOLDOVA
(Cererea nr. 36438/08)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
18 noiembrie 2014
Această hotărâre este definitivă. Ea poate fi supusă redactării.
În cauza Baza de Transport Auto nr. 1 c. Republicii Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unui comitet compus din:
Dragoljub Popović, preşedinte,
Luis López Guerra,
Valeriu Griţco, judecători,
şi Marialena Tsirli, grefier adjunct al secţiunii,
Deliberând la 21 octombrie 2014 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 36438/08) depusă la Curte la 25 iulie 2008 împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către întreprinderea Baza de Transport Auto nr. 1 („întreprinderea reclamantă”).
2. Întreprinderea a fost reprezentată de dl I. Balan, avocat în Chişinău. Guvernul („Guvernul”) Republicii Moldova a fost reprezentat de agentul său, dl L. Apostol.
3. Întreprinderea reclamantă a susţinut că în rezultatul neexecutării între-un termen rezonabil a unei hotărâri judecătoreşti favorabile ei i-a fost încălcat dreptul de acces la justiţie, garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, precum şi dreptul la protecţia proprietăţii, consacrat de articolul 1 al Protocolului nr.1. De asemenea, întreprinderea reclamantă consideră că nu a dispus de un recurs intern efectiv, în sensul articolului 13 al Convenţiei, pentru a obţine repararea prejudiciului cauzat prin executarea tardivă a hotărârii.
4. . La 6 ianuarie 2010, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamanta este o întreprinderea înregistrată în Republica Moldova cu sediul în Chişinău.
6. Întreprinderea reclamantă a fost angajată într-un litigiu pe marginea unui lot de teren care făcea parte din domeniul privat al municipiului Chişinău. La 26 decembrie 2006, Curtea de Apel Chişinău a dat dreptate întreprinderi reclamante, obligând Consiliul municipal Chişinău să-i vândă terenul litigios.
7. La 11 mai 2010, Consiliul municipal Chişinău a executat hotărârea din 26 decembrie 2006.
8. Întreprinderea reclamantă şi executorul judecătoresc au solicitat de mai multe ori Consiliul municipal Chişinău, pe parcursul perioadei de neexecutare, să execute hotărârea din 26 decembrie 2006. De fiecare dată, Consiliul municipal Chişinău răspundea că va examina imediat problema.
II. DREPTUL INTERNE RELEVANT
9. Potrivit articolului 70 § 1 al Codului de executare din 24 decembrie 2004, titlul executoriu trebuie executat în termenul prevăzut de acest document sau, dacă nu este indicat, într-un termen rezonabil. În virtutea articolului 70 § 2 al aceluiaşi cod, executorul judecătoresc trebuie să întreprindă imediat toate măsurile care se impun în vederea executării hotărârii judecătoreşti; curgerea acestui termen se suspendă pe durata suspendării sau amânării executării.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI AL ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR.1
10. Întreprinderea reclamantă a susţinut că executarea întârziată a hotărârii judecătoreşti favorabile ei i-a adus atingere dreptului de acces la justiţie, garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, precum şi dreptului la protecţia proprietății, prevăzut de articolul 1 al Protocolului nr.1. Dispoziţiile invocate prevăd următoarele:
Articolul 6 § 1
„Orice persoană are dreptul la judecarea ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra ... temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.”
Articolul 1 al Protocolului nr. 1
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. ...”
A. Admisibilitatea
11. Guvernul a susţinut că întreprinderea reclamantă a acţionat mala fides, ţinând cont de faptul că ea nu a informat Curtea despre executarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea sa. De asemenea, el a susţinut că perioada de neexecutare este rezonabilă.
12. Întreprinderea reclamantă nu a prezentat observaţii pe marginea omisiunii de a informa Curtea despre executarea hotărârii din 26 decembrie 2006.
13. Curtea reaminteşte că o cerere poate fi respinsă ca fiind abuzivă, în temeiul articolului 35 § 3 al Convenţiei, printre altele, dacă aceasta s-a bazată cu bună ştiinţă pe fapte false (Varbanov c. Bulgariei, 5 octombrie 2000, § 36, Culegere de hotărâri şi decizii 2000-X ; Popov c. Republicii Moldova (nr 1), nr. 74153/01, § 48, 18 ianuarie 2005, Kérétchachvili c. Georgiei (dec.), nr. 5667/02, 2 mai 2006). Informaţia incompletă şi, prin urmare, care induce în eroare, poate, de asemenea, să reprezinte un abuz de dreptul de a sesiza Curtea, în special, dacă informaţia respectivă se referă la esenţa cauzei şi dacă reclamantul nu oferă o explicaţie suficientă pentru omisiunea de a dezvălui această informaţie (Poznanski şi alţii c. Germaniei (dec.), nr. 25101/05, 3 iulie 2007).
14. În ceea ce priveşte prezenta cauză, Curtea notează că întreprinderea reclamantă trebuia să informeze Curtea despre executarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea sa. Cu toate acestea, în ciuda omisiunii de a respecta această obligaţie, Curtea nu consideră că, în circumstanţele prezentei cauze, întreprinderea reclamantă a acţionat contrar scopului dreptului de a sesiza Curtea cu cerere individuală, consacrat de articolul 34 al Convenţiei.
15. Prin urmare, Curtea respinge argumentul Guvernului.
16. Curtea notează că cererea nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. Prin urmare, ea notează în continuare că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Aşadar, ea trebuie declarată admisibilă.
B. În fond
17. Curtea notează că hotărârea definitivă pronunţată în favoarea întreprinderii reclamante nu a fost executată timp de aproximativ treizeci și opt de luni și că Guvernul nu a oferit nicio justificare pentru această întârziere. Curtea reiterează poziția exprimată în repetate rânduri în cauzele care vizează deficienţe la executarea hotărârilor judecătoreşti, potrivit căreia, imposibilitatea unui creditor de obţine executarea într-un timp rezonabil a hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea sa constituie o încălcare „a dreptului de acces la justiţie” consacrat de articolul 6 § 1 al Convenției, precum și al dreptului la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 (Prodan c. Republicii Moldova, nr. 49806/99, §§ 56 şi 62, CEDH 2004‑III (extrase)).
18. În lumina circumstanţelor speţei şi a argumentelor prezentate de părţi, Curtea nu găseşte niciun temei pentru a ajunge la o concluzie diferită în prezenta cauză. Prin urmare, Curtea constată că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr.1 ca rezultat al neexecutării într-un termen rezonabil de către autorităţi a hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în favoare întreprinderii reclamante.
II. CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 13 AL CONVENŢIEI
19. Întreprinderea reclamantă a invocat lipsa unui recurs intern efectiv în vederea protejării dreptului său de acces la o instanţă, precum şi dreptul la protecţia proprietăţii. Ea a invocat articolul 13 al Convenției, care prevede următoarele:
„Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
20. Guvernul nu s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere.
21. Curtea relevă faptul că acest capăt de cerere este legat de cele examinate mai sus şi, prin urmare, trebuie declarat admisibil.
22. Curtea a constatat că a avut loc încălcarea drepturilor garantate de articolul 6 § 1 al Convenției și al articolul 1 al Protocolului nr. 1 în privința întreprinderii reclamante (a se vedea paragraful 17 de mai sus). Prin urmare, întreprinderea reclamantă a avut o pretenție serioasă şi legitimă în sensul jurisprudenței Curții și, prin urmare, ea trebuia să dispună de un recurs care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 13. În această privință, Curtea observă că s-a pronunțat în mod repetat asupra respectării articolului 13 al Convenției în cauzele privind neexecutarea sau executarea tardivă a hotărârilor judecătoreşti definitive (Moisei c. Republicii Moldova, nr. 14914/03, §§ 29 - 33, 19 decembrie 2006 şi Bourdov c. Rusiei (nr. 2), nr. 33509/04, §§ 89-117, 15 ianuarie 2009).
23. În aceste condiţii, este cert pentru Curte că întreprinderea reclamantă nu a dispus de un recurs efectiv împotriva încălcării drepturilor sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr.1. Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 13 coroborat cu dispoziţiile menţionate mai sus.
III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
24. Articolul 41 al Convenţiei prevede:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul
25. Întreprinderea reclamantă a pretins 33 884 EUR cu titlu de prejudiciu material şi 5 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
26. Guvernul a contestat sumele considerându-le abuzive și neîntemeiate.
27. Curtea nu vede nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și pretinsul prejudiciu material, și respinge această cerere. Pe de altă parte, ea consideră necesar să acorde întreprinderii reclamante 1 800 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
28. Întreprinderea reclamantă a solicitat rambursarea a 800 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii.
29. Guvernul considera suma excesivă raportat la complexitatea cauzei.
30. Ţinând cont de documentele pe care le are la dispoziţie şi de jurisprudenţa sa, Curtea consideră ca fiind rezonabil să acorde întreaga sumă solicitată.
C. Dobânda de întârziere
31. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr.1;
3. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 13 al Convenţiei;
4. Hotărăște
a) că statul pârât trebuie să plătească întreprinderii reclamante, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, următoarele sume, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
i) 1 800 EUR (o mie opt sute de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral; şi
ii) 800 EUR (opt sute de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de costuri şi cheltuieli;
b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor întreprinderii reclamante cu titlu de satisfacţie echitabilă.
Redactată în limba franceză şi comunicată în scris la 18 noiembrie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Marialena TsirliDragoljub Popović
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy