Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
CAUZA BONDARENCO c. REPUBLICII MOLDOVA
(Cererea nr. 10823/06)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
14 octombrie 2014
Această hotărâre este definitivă, dar ea poate fi supusă redactării.
În cauza Bondarenco c. Republicii Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unui comitet compus din:
Dragoljub Popović, preşedinte,
Luis López Guerra,
Valeriu Griţco, judecători,
şi Marialena Tsirli, grefier adjunct al secţiunii,
Deliberând la 23 septembrie 2014 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 10823/06) depusă la Curte la 3 martie 2006 împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dna Natalia Bondarenco („reclamanta”).
2. Reclamanta a fost reprezentată de dl S. Bivol, avocat în Chişinău. Guvernul („Guvernul”) Republicii Moldova a fost reprezentat de agentul său, V. Grosu.
3. La 1 septembrie 2008, cererea a fost comunicată Guvernului.
4. La 2 februarie 2009, Guvernul a depus observaţiile sale pe marginea admisibilităţii şi fondului. Reclamanta nu a depus observaţiile sale în perioada stabilită.
5. La 17 iunie 2014, Curtea a informat Guvernul că, întrucât cererea este aferentă jurisprudenţei bine definite a Curţii, ea decide să o repartizeze unui comitet din trei judecători.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamanta s-a născut în 1958. Ea locuieşte la Chişinău.
7. În anul 1989, Consiliul municipal Chişinău i-a închiriat reclamantei un apartament. În 2000, Consiliul municipal a evaluat clădirea în care închiria reclamanta apartamentul ca fiind sub pericolul de a se prăbuşi, iar la o dată neprecizată aceasta a fost demolată. Reclamanta a acţionat în justiţie Consiliul municipal Chişinău solicitând alocarea unui alt apartament în locul celui demolat.
8. La 18 martie 2003, Judecătoria sectorului Râşcani a admis acţiunea reclamantei şi a obligat Consiliul municipal Chişinău să-i aloce un alt apartament.
9. În perioada 2003-2004 ea a depus fără succes numeroase plângeri privind neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Până în prezent, hotărârea judecătorească din 18 martie 2003 a Judecătoriei sectorului Râşcani nu a fost executată.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
10. Legea nr.87, care a instituit o nouă cale de recurs pentru plângerile de neexecutare a hotărârilor judecătoreşti definitive, a intrat în vigoare la 1 iulie 2001. Detaliile referitoare la legea respectivă au fost expuse în decizia Curţii în cauza Balan c. Moldovei (dec.), nr. 44746/08, 24 ianuarie 2012.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 AL CONVENŢIEI ŞI AL ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR.1 LA CONVENŢIE
11. Reclamanta s-a plâns de neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive din 18 martie 2003. Ea a invocat articolele 6 § 1 şi 8 ale Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie. Curtea va examina cererea în temeiul articolului 6 § 1 şi al articolului 1 al Protocolului nr.1, care prevăd următoarele:
Articolul 6
„Orice persoană are dreptul la judecarea ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra ... temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.”
Articolul 1 al Protocolului nr. 1
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional...”
A. Admisibilitatea
12. Prin scrisoarea din 23 iunie 2014 Guvernul a ridicat pentru prima dată obiecţia neepuizării căilor de recurs interne, motivând că reclamanta nu a epuizat recursul instituit de Legea nr.87.
13. Curtea notează că în cauzele Olaru şi alţii c. Moldovei (nr. 476/07, 22539/05, 17911/08 şi 13136/07, § 61, 28 iulie 2009) ea a ajuns la concluzia că reclamanţii în cauzele care vizează locuinţele sociale depuse la Curte înainte de pronunţarea acelei hotărâri sunt scutiţi de epuizarea noului recurs instituit după pronunţarea hotărârii pilot.
14. În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că prezenta cerere, care se referă la o locuinţă socială şi care a fost depusă înainte de data pronunţării hotărârii Olaru, nu poate fi declarată inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de recurs interne. Prin urmare, obiecţia Guvernului se respinge.
15. Curtea notează că prezenta plângere nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. Prin urmare, ea notează în continuare că aceasta nu este inadmisibilă pe alte temeiuri. Aşadar, ea trebuie declarată admisibilă.
B. În fond
16. Reclamanta a invocat, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie, că neepuizarea hotărârii judecătoreşti pronunţate în favoarea sa i-au încălcat drepturile prevăzute de aceste dispoziţii.
17. Guvernul a susţinut că a luat măsuri directe pentru executarea hotărârii judecătoreşti în cauză, însă, aceasta nu poate fi executată având în vedere numărul mare de hotărâri judecătoreşti similare neexecutate şi lipsa fondurile la autorităţile publice locale. Guvernul consideră că nu a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie.
18. Curtea a constatat frecvent încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie în cauzele care vizau chestiuni similare (a se vedea Prodan c. Moldovei, nr. 49806/99, § 56 şi 62, ECHR 2004‑III (extrase), Olaru şi alţii c. Moldovei, citată mai sus, § 41).
19. Examinând materialele prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a invocat fapte sau argumente capabile să ne convingă să ajungem la o concluzie diferită în prezenta cauză. Pe baza jurisprudenţei sale la acest subiect, Curtea consideră că în speţă neexecutarea hotărârii judecătoreşti pronunţate în favoarea reclamantei constituie o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie.
II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
20. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
“„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
21. Reclamanta nu a depus nicio cerere cu titlu de reparaţie echitabilă în termenul stabilit de Curte. Prin urmare, Curtea consideră că nu există nicio pretenţie cu acest titlu.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1al Protocolului nr.1 la Convenţie.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 14 octombrie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Marialena TsirliDragoljub Popović
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy