Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
CAUZA BREGA ŞI ALŢII c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 61485/08)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
24 ianuarie 2012
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Brega şi Alţii c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Deliberând la 4 ianuarie 2011 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 61485/08) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către patru cetăţeni ai Republicii Moldova, dl Ghenadie Brega, dl Anatolie Hristea-Stan, dl Gheorghe Lupusoru şi dl Vasile Costiuc („reclamanţii”), la 16 decembrie 2008.
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl A. Postica, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
3. Reclamanţii au pretins, în special, încălcări ale drepturilor lor la libertatea de exprimare şi de întrunire şi a dreptului lor la libertate.
4. La 15 noiembrie 2010, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea. S-a decis, de asemenea, ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 1 al Convenţiei).
ÎN FAPT
I.CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamanţii s-au născut în anul 1975, 1953, 1969 şi, respectiv, 1981, şi locuiesc în Pepeni, Chişinău, Ungheni şi, respectiv, Chişinău şi toţi sunt membri ai Hyde Park, o organizaţie non-guvernamentală din Chişinău.
A. Evenimentele din 27 martie 2008
6. La 27 martie 2008, primul şi al patrulea reclamanţi au participat la o întrunire publică în parcul Ştefan cel Mare din Chişinău cu ocazia aniversării reunificării Basarabiei cu România în anul 1918. Demonstraţia a fost autorizată de către Primăria Chişinău. Aproximativ la ora 11:30, reclamanţii au fost reţinuţi şi duşi la o secţie de poliţie, unde ei au fost acuzaţi de opunere de rezistenţă la reţinere şi ultragierea colaboratorilor de poliţie.
7. Într-o înregistrare video făcută de reclamanţi, se poate vedea cum un colaborator de poliţie a cerut documentele de identitate de la unul din participanţii la demonstraţie. După prezentarea buletinului de identitate colaboratorului de poliţie, unul din poliţişti a cerut reclamanţilor să-l urmeze la secţia de poliţie şi reclamanţii s-au conformat acestei cereri fără a opune rezistenţă. Reclamanţii au fost eliberaţi câteva ore mai târziu.
8. La 26 mai 2008, Judecătoria Buiucani i-a achitat pe reclamanţi pe toate capetele de acuzaţii, din motivul lipsei de dovezi împotriva lor. Instanţa a constatat că acuzaţiile aduse împotriva reclamanţilor erau nefondate, deoarece nu au fost confirmate de martori.
9. La o dată nespecificată, unul din reclamanţi a formulat o plângere penală împotriva colaboratorilor de poliţie care i-au reţinut. Cu toate acestea, la 30 mai 2008, plângerea a fost respinsă ca vădit nefondată.
B. Evenimentele din 22 aprilieie 2008
10. La 22 aprilie 2008, a întrat în vigoare noua Lege privind întrunirile, potrivit căreia autorizaţia nu mai era necesară pentru întruniri spontane şi pentru întruniri cu un număr redus de participanţi. La aceeaşi dată, aproximativ la ora 10:40, primul, al doilea şi al patrulea reclamanţi au organizat o demonstraţie în faţa reşedinţei Preşedintelui Republicii Moldova. Potrivit reclamanţilor, ei intenţionau să-şi exprime bucuria în legătură cu intrarea în vigoare a noii Legi cu privire la întruniri şi să încurajeze oamenii să se adune în mod liber. După scurt timp, de reclamanţi s-au apropiat câţiva colaboratori de poliţie care i-a cerut să plece. Reclamanţii au refuzat şi au susţinut că potrivit noii legi, ei aveau dreptul să protesteze în mod paşnic fără a avea autorizaţie. Ulterior, reclamanţii au fost reţinuţi şi duşi la o secţie de poliţie. Ei au fost reţinuţi timp de câteva ore, fiind acuzaţi de organizarea unei demonstraţii neautorizate, opunere de rezistenţă la reţinere şi ultragierea colaboratorilor de poliţie.
11. La 8 mai 2008, Judecătoria Buiucani i-a achitat pe toate capetele de acuzaţii, din motivul lipsei de dovezi împotriva lor. Instanţa a constatat că reclamanţii aveau dreptul legal să protesteze în faţa reşedinţei Preşedintelui Republicii Moldov fără a avea autorizaţie şi că acuzaţiile privind opunerea de rezistenţă şu ultragierea colaboratorilor de poliţie erau nefondate.
12. La o dată nespecificată, reclamanţii au formulat o plângere penală împotriva colaboratorilor de poliţie care i-au reţinut. Totuşi, aceasta a fost respinsă ca vădit nefondată.
C. Evenimentee din 30 aprilieie 2008
13. La 30 aprilie 2008, Televiziunea Naţională a organizat o festivitate cu ocazia aniversării sale de cincizeci de ani. Un membru al Hyde Park, O.B., care nu este un reclamant în această cauză, a încercat să protesteze împotriva cenzurii la Televiziunea Naţională în faţa sălii de concert în care a avut loc festivitatea. Acesta purta un banner cu inscripţia „50 de ani de minciuni” şi era însoţit de către primul, al doilea şi al treilea reclamanţi, unul din care filma evenimentul.
14. După ce s-a apropiat de sala de concert, O.B. a fost înconjurat de un grup de ofiţeri de poliţie care i-au somat să părăsească teritoriul sălii de concert. O.B. şi cei trei reclamanţi au intrat într-un conflict verbal cu ofiţerii de poliţie şi au refuzat să plece. Ei au susţinut că aveau dreptul să protesteze şi că acţiunile poliţiei erau ilegale. După câteva minute de dispută, O.B. a fost atacat fizic de către o persoană îmbrăcată în civil. O.B. şi reclamanţii au solicitat ajutor din partea poliţiei şi au strigat că atacul a fost provocat de către poliţie. Ei au fost imediat reţinuţi şi duşi la o secţie de poliţie, fiind acuzaţi de organizarea unei demonstraţii neautorizate, opunere de rezistenţă la reţinere şi ultragierea colaboratorilor de poliţie. Ei au fost eliberaţi peste câteva ore.
15. La 18 iunie 2008, reclamanţii şi O.B. au fost achitaţi în întregime de către Curtea de Apel Chişinău pe toate capetele de acuzaţii, din motivul lipsei de dovezi împotriva lor. Instanţa a ajuns la această concluzie după ce a vizionat înregistrarea video a evenimentului şi a conchis că demonstraţia reclamanţilor a fost paşnică şi că ei au fost atacaţi de către o altă persoană.
16. La o dată nespecificată, reclamanţii au formulat o plângere penală împotriva colaboratorilor de poliţie care i-au reţinut. Totuşi, aceasta a fost respinsă ca vădit nefondată.
D. Evenimentele din 18 decembrie 2008
17. În decembrie 2008, Guvernul a decis să sărbătorească Crăciunul exclusiv la 7 ianuarie, potrivit vechiului calendar religios, şi de a instala un pom de Crăciun în PMAN din Chişinău doar în ultimele zile din decembrie, pentru a împiedica sărbătorirea Crăciunului pe 25 decembrie de către adepţii calendarului religios nou.
18. În ciuda acestei decizii, autorităţile locale din Chişinău, reprezentate de o majoritate politică diferită de cea a autorităţii centrale, au decis să instaleze un pom de Crăciun la mijlocul lunii decembrie şi să organizeze sărbătoarea Crăciunului potrivit noului calendar religios. La 16 decembrie 2008, un camion care transporta pomul de Crăciun municipal a fost oprit de poliţie, iar pomul a fost confiscat.
19. În dimineaţa zilei de 18 decembrie 2008, un grup din membrii Hyde Park, inclusiv primul şi al doilea reclamant, au încercat să organizeze un protest în faţa Ministerului Afacerilor Interne, pentru a-şi exprima nemulţumirea sa cu privire la acţiunile poliţiei. Primul reclamant a fost reţinut în stradă în drum spre clădirea Ministerului de Interne, având cu el un mic pom de Crăciun. El a fost dus la o secţie de poliţie şi acuzat de organizarea unei demonstraţii neautorizate. El a fost eliberat peste câteva ore. Al doilea reclamant se afla la o staţie de troleibuz, când un grup de şase ofiţeri de poliţie îmbrăcaţi în civil l-au forţat să urce într-un troleibuz. Ei l-au încolţit şi, în ciuda protestelor lui, l-au lăsat să plece doar peste opt minute şi câteva staţii mai târziu. Reclamanţii au prezentat o înregistrare video relevantă.
20. La 18 decembrie 2008, primul reclamant a fost achitat din lipsa lipsei de dovezi împotriva lor.
21. La o dată nespecificată, primul şi al doilea reclamant au formulat o plângere penală împotriva colaboratorilor de poliţie. Totuşi, la 2 februarie 2009, plângerea a fost respinsă ca vădit nefondată.
E. Evenimentele din 3 februarie 2009
22. La 3 februarie 2009, primul reclamant a organizat o demonstraţie în faţa Procuraturii Generale, împreună cu aproximativ douăzeci de participanţi care nu sunt reclamanţi în această cauză. Scopul demonstraţiei a fost de a denunţa inacţiunea Procuraturii Generale în legătură cu abuzurile poliţiei. Peste câteva minute după începerea demonstraţiei, protestatarii au fost atacaţi de şapte bărbaţi mascaţi, care au început să-i bată, folosind şi spray cu gaze lacrimogene. Protestatarii s-au apărat şi au reuşit să imobilizeze doi atacatori. Unul din atacatorii a admis faptul că a primit 1,000 lei moldoveneşti (MDL) de la o persoană necunoscută pentru a participa la acest atac. O patrulă de poliţie din apropiere nu a intervenit pentru a pune capăt altercaţiei dintre protestatari şi atacatori. Protestatarii au chemat poliţia şi au solicitat ajutorul forţelor de ordine care păzeau Procuratura Generala, însă fără nici un rezultat.
23. Potrivit reclamanţilor, organizatorii demonstraţiei au depus o plângere penală la Procuratura Generală; însă, nu a fost luată nicio măsură. Reclamanţii nu au reuşit să probeze faptul că au depus plângerea respectivă, invocând că documentele relevante au fost ridicate de către poliţie în cadrul unei percheziţii ilegale la sediul Hyde Park.
24. Guvernul a contestat faptul că reclamanţii au depus plângere la Procuratura Generală în privinţa evenimentelor din 3 februarie 2009.
II.DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNĂ RELEVANTĂ
25. Articolul 32 al Constituţiei Republicii Moldova (privind libertatea opiniei şi exprimării) prevede următoarele:
“(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil.
(2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.
(3) Sînt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional.”
Articolul 40 (privind libertatea înturnirilor) prevede următoarele:
“Mitingurile, demonstraţiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sînt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.”
26. Prevederile relevante ale Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor din 21 iunie 1995 sunt următoarele:
“Articolul 6
(1) Întrunirile trebuie să se desfăşoare în mod paşnic, fără nici un fel de arme, fiind asigurată protecţia participanţilor şi a mediului nconjurător, fără să împiedice folosirea normală a drumurilor publice, circulaţia rutieră, funcţionarea unităţilor economice, fără a degenera în acţiuni violente care ar pune în primejdie ordinea publică, integritatea corporală şi viaţa persoanelor, bunurile lor.
Articolul 7
Se sistează întrunirile la care se constată fapte sau acţiuni de:
a) contestare sau defăimare a statului şi poporului;
b) îndemn la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă;
c) incitare la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică;
d) atentare la regimul constituţional.
Articolul 8
(1) Întrunirile se pot desfăşura în pieţe, străzi, parcuri, scuaruri şi în alte locuri publice din municipii, oraşe, comune, sate, precum şi în localuri publice.
(2) Nu se admite desfăşurarea întrunirilor în localurile autorităţilor publice, autorităţilor administraţiei publice locale, procuraturii, instanţelor judecătoreşti, în unităţi economice cu regim special de securitate a muncii sau cu pază armată.
(3) Sînt interzise întrunirile:
a) la o distanţă mai mică de 50 de metri de sediul Parlamentului, reşedinţa Preşedintelui Republicii Moldova, de sediul Guvernului, Curţii Constituţionale, Curţii Supreme de Justiţie;
b) la o distanţă mai mică de 25 de metri de sediul organelor administraţiei publice centrale de specialitate, autorităţilor administraţiei publice locale, instanţelor judecătoreşti, procuraturii, poliţiei, instituţiilor penitenciare şi de reabilitare socială, unităţilor şi obiectivelor militare, de gări, aeroporturi, spitale, unităţi economice cu instalaţii, utilaje sau maşini avînd un grad ridicat de pericol în exploatare, instituţii diplomatice.
(4) Accesul liber în sediul organelor şi instituţiilor enumerate la alin. (3) este garantat.
(5) Autorităţile administraţiei publice locale, cu acordul organizatorilor întrunirilor, pot stabili pentru întruniri locuri sau localuri permanente, după caz.
Articolul 11
(1) Organizatorul întrunirii va depune la primărie, cel mai trîziu cu 15 zile înainte de data întrunirii, o declaraţie prealabilă, al cărui model este expus în anexă, ce face parte integrantă din prezenta lege.
(2) Declaraţia prealabilă trebuie să indice:
a) denumirea organizatorului întrunirii, scopul întrunirii;
b) data, ora la care începe întrunirea şi ora la care se încheie;
c) locul întrunirii, traseele spre el şi de la el;
d) forma desfăşurării întrunirii;
e) numărul aproximativ de participanţi;
f) persoanele împuternicite să asigure buna desfăşurare a întrunirii şi să răspundă de ea;
g) serviciile pe care organizatorul întrunirii le solicită primăriei.
(3) Primăria, în cazuri justificate, poate să modifice, cu acordul organizatorului întrunirii, unele elemente din declaraţia prealabilă.
Articolul 12
(1) Declaraţia prealabilă se examinează de primăria oraşului (municipiului), satului (comunei) cel mai tîrziu cu 5 zile înainte de data întrunirii.
(2) Primăria, în cadrul examinării declaraţiei în şedinţă ordinară sau extraordinară, discută forma, timpul, locul şi alte condiţii de desfăşurare a întrunirii şi ia decizia respectivă.
(6) Primăria poate interzice întrunirea numai în cazul în care consultă organul de poliţie şi deţine probe convingătoare că la întrunire vor fi încălcate condiţiile art. 6 şi art. 7 cu consecinţe grave pentru societate.
Articolul 14
(1) Decizia privind eliberarea autorizaţiei trebuie să fie argumentată şi prezentată în scris. În ea se indică din ce motive s-a decis refuzul eliberării autorizaţiei: al timpului, al locului sau al formei, inacceptabile pentru desfăşurarea întrunirii, ori altor împrejurări prevăzute de prezenta lege.
(2) Decizia privind refuzarea cererii de organizare a unei întruniri trebuie să fie motivată şi se prezintă în scris. Aceasta trebuie să conţină motive ale refuzului eliberării autorizaţiei ...
Articolul 15
(1) Organizatorul întrunirii poate reclama în instanţa de contencios administrativ competentă refuzul eliberării autorizaţiei.
Articolul 19
Participanţii la întrunire sînt obligaţi:
a) să respecte prezenta lege şi alte acte normative care au tangenţă la aceasta;
b) să respecte recomandările organizatorului întrunirii, factorilor de decizie din primărie sau poliţie;
...
e) să părăsească întrunirea la somaţia organizatorului, factorilor de decizie din primărie sau poliţie.”
27. La 22 februarie 2008, Parlamentul a adoptat o nouă Lege privind întrunirile, potrivit căreia autorizaţia nu mai era necesară pentru organizarea demonstraţiilor cu un număr de până la cincizeci de participanţi.
28. Prevederile relevante ale Codului penal sunt următoarele:
“Articolul 166. Privaţiunea ilegală de libertate
(1) Privaţiunea ilegală de libertate a unei persoane, dacă acţiunea nu este legată cu răpirea acesteia, se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau cu închisoare de pînă la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:
b) asupra a două sau mai multor persoane;
d) de două sau mai multe persoane;
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani.
Articolul 184. Violarea dreptului la libertatea întrunirilor
(1) Violarea dreptului la libertatea întrunirilor prin împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau oricărei alte întruniri ori a participării cetăţenilor la acestea ... :
a) săvîrşită de o persoană cu funcţie de răspundere;
b) săvîrşită de două sau mai multe persoane;
c) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4,000 la 8,000 lei moldoveneşti sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.”
29. Prevederile relevante ale Codului cu privire la contravenţiile administrative (“CCA”), în vigoare la acea dată, sunt următoarele:
“Articolul 174 § 1
2. Organizarea şi desfăşurarea întrunirii fără avizarea primăriei sau fără autorizaţia ei, precum şi încălcarea condiţiilor (forma, locul, timpul) desfăşurării întrunirii, indicate în autorizaţie, atrage după sine aplicarea unei amenzi organizatorilor (conducătorilor) întrunirii în mărime de la MDL 500 la 1,000. ...
4. Participarea activă la întrunirea desfăşurată în condiţiile alineatului doi din prezentul articol, atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la MDL 200 la 300.
Articolul 174 § 5
Opunerea de rezistenţă unui colaborator al poliţiei ... aflate în exerciţiul datoriei de serviciu sau obşteşti de menţinere a ordinii publice şi de combaterei a criminalităţii, atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la MDL 300 sau arest administrativ pe un termen de pînă la treizeci de zile.
Articolul 174 § 6
Ultragierea colaboratorului poliţiei ... aflat în exerciţiul datoriei de serviciu ... atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la MDL 200 sau arest administrativ pe un termen de pînă la cincisprezece zile.”
Potrivit articolului 249 al CCA, persoanele, care nu execută cu rea-voinţă dispoziţiile sau cererile legitime ale lucrătorului poliţiei, care au opus rezistenţă colaboratorului poliţiei, care au ultragiat un colaborator al poliţiei, pot fi reţinute pînă la examinarea cazului în instanţa competentă.
30. Prevederile relevante ale Legii nr. 1545 (1998) privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor
de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti au fost stabilite în hotărârea Curţii Sarban v. Moldova, nr. 3456/05, § 54, 4 octombrie 2005. În cauza Belicevecen v. the Ministry of Finance (nr. 2ra-1171/07, 4 iulie 2007), Curtea Supremă de Justiţie a constatat că o persoană poate cere repararea prejudiciului în temeiul Legii nr. 1545 (1998) doar dacă el sau ea au fost achitaţi în întregime de toate învinuirile aduse împotriva lor. Deoarece dl Belicevecen a fost găsit vinovat de una din învinuirile aduse împotriva lui, el nu putea cere repararea prejudiciului.
ÎN DREPT
31. Reclamanţii s-au plâns că suprimarea demonstraţiilor şi reţinerile efectuate de către poliţie au încălcat drepturile la libertatea de exprimare şi la întrunire, garantate de articolele 10 şi 11 ale Convenţiei. În privinţa evenimentelor din 3 februarie 2009, primul reclamant s-a plâns în temeiul articolului 11 al Convenţiei că statul şi-a îndeplinit obligaţia sa pozitivă de a ocroti dreptul său la libertatea de întrunire. De asemenea, reclamanţii s-au plâns, în temeiul articolului 5 § 1 al Convenţiei, că privarea lor de libertate a fost ilegală. Articolul 5 § 1 al Convenţiei prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:
a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de un tribunal competent;
b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau deţineri legale pentru nerespectarea unei hotărari pronunţate de un tribunal, conform legii, ori in vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;
c. dacă a fost arestat sau reţinut in vederea aducerii sale in faţa autorităţii judiciare competente, atunci cand există motive verosimile de a se bănui că a săvarşit o infracţiune sau cand există motive temeinice ale necesităţii de a-l impiedica să săvarşească o infracţiune sau să fugă după săvarşirea acesteia;
d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărată pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, in vederea aducerii sale in faţa autorităţii competente;
e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;
f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legale ale unei persoane in scopul impiedicării pătrunderii ilegale pe teritoriu sau impotriva căreia se află in curs o procedură de expulzare ori de extrădare.
Articolul 10 al Convenţiei prevede următoarele:
“1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedică Statele să impună societăţilor de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune un regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă indatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, intr-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”
Articolul 11 al Convenţiei prevede următoarele:
“1. Orice persoană are dreptul la libertate de intrunire paşnică şi de asociere, inclusiv a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrangeri decat cele prevăzute de lege care, intr-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei ori a drepturilor şi a libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrangeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de Stat.”
I. ADMISIBILITATEA CERERII
32. Guvernul a declarat că reclamanţii nu au epuizat căile interne de recurs. După achitarea lor, reclamanţii puteau pretinde compensaţii în conformitate cu Legea nr. 1545 (a se vedea paragraful 30 de mai sus) în privinţa evenimentelor din 27 martie, 22 aprilie, 30 aprilie şi 18 decembrie 2008. În privinţa evenimentelor din 3 februarie 2009, Guvernul a declarat că primul reclamant nu a depus o plângere nici măcar la procuratura.
33. Reclamanţii consideră că ei au epuizat căile interne de recurs. Ei au declarat că remediul oferit de Legea nr. 1545 nu era efectiv în privinţa evenimentelor din 27 martie, 22 aprilie, 30 aprilie şi 18 decembrie 2008. În privinţa evenimentelor din 3 februarie 2009, ei au susţinut că a fost depusă o plângere la Procuratura Generală; cu toate acestea, ei nu aveau dovada depunerii acestei plângeri, deoarece documentele relevante au fost ridicate de către poliţie în timpul unei percheziţii ilegale efectuate în oficiul Hyde Park, percheziţia care face obiectul unei alte cereri depuse la Curte.
34. Curtea notează că, în privinţa demonstraţiilor din 27 martie, 22 aprilie, 30 aprilie şi 18 decembrie 2008, reclamanţii, în partea ce ţine de aceste demonstraţii, au depus plângeri la Procuratura Generală, însă fie nu au primit nici un răspuns, fie plângerile lor au fost respinse. Guvernul nu a sugerat faptul că depunerea plângerilor la Procuratura Generală era o măsură neadecvată sau un remediu inefectiv. Curtea reiterează faptul că, în scopul epuizării căilor de recurs interne, atunci când mai multe căi sunt accesibile, reclamantul nu este obligat să încerce mai mult de o cale de redresare (a se vedea Brega v. Moldova, nr. 52100/08, § 31, 20 aprilie 2010, şi Hyde Park and Others v. Moldova (nr. 5 şi 6), nr. 6991/08 şi 15084/08, § 33, 14 septembrie 2010). Prin urmare, obiecţia preliminară a Guvernului, potrivit căreia plângerile reclamanţilor în privinţa demonstraţiilor din 27 martie, 22 aprilie, 30 aprilie şi 18 decembrie 2008 trebuie declarate inadmisibile ca urmare a neepuizării căilor interne de recurs, necesită să fie respinsă.
35. Situaţia însă este diferită în privinţa demonstraţiei din 3 februarie 2009, deoarece Curţii nu i-a fost prezentată nicio dovadă a faptului că reclamanţii au încercat să epuizeze căile interne de recurs care erau disponibile. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neepuizarea căilor interne de recurs, în conformitate cu articolul 35 §§ 1 şi 4 al Convenţiei.
36. Curtea consideră că pretenţiile reclamanţilor în privinţa demonstraţiilor din 27 martie, 22 aprilie, 30 aprilie şi 18 decembrie 2008 ridică chestiuni de fapt şi de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun alt temei pentru declararea acestora inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile.
II.PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 5 § 1 AL CONVENŢIEI
37. Reclamanţii au declarat că reţinerea şi detenţia lor ulterioară au fost ilegale şi arbitrare şi, prin urmare, au dus la violarea articolului 5 § 1 al Convenţiei.
38. Guvernul nu a contestat existenţa privării de libertate în fiecare cauză. Cu toate acestea, Guvernul a reiterat argumentul său, potrivit căruia cererea era inadmisibilă ca urmare a neepuizării căilor interne de recurs.
39. Curtea reiterează că sintagmele „legală” şi „potrivit căilor legale” din articolul 5 § 1 se referă în esenţă la legislaţia naţională şi la obligaţia statului de a se conforma prevederilor materiale şi procedurale ale acesteia. Totuşi, „legalitatea” detenţiei în conformitate cu legislaţia naţională nu este întotdeauna elementul decisiv. Mai mult, Curtea trebuie să fie convinsă că detenţia pe parcursul perioadei în cauză era compatibilă cu scopul articolului 5 § 1 al Convenţiei, care este de a preveni ca persoanele să fie private de libertatea lor într-un mod arbitrar (a se vedea Anguelova v. Bulgaria, nr. 38361/97, § 154, ECHR 2002-IV şi Fedotov v. Russia, nr. 5140/02, § 74, 25 octombrie 2005).
40. Curtea consideră că reţinerea reclamanţilor în legătură cu toate demonstraţiile (cu excepţia reţinerii celui de-al doilea reclamant la 18 decembrie 2008) cade sub incidenţa articolului 5 § 1 (c) al Convenţiei, deoarece aceasta a fost impusă pentru a-i aduce pe reclamanţi în faţa unei autorităţi competente pentru bănuiala în comiterea unei infracţiuni.
41. Nu este contestat faptul că la momentul reţinerii reclamanţilor şi aducerii lor la secţia de poliţie, poliţia a respectat procedura prevăzută de articolul 249 al CCA.
Curtea este de acord că reţinerea reclamantului cade sub incidenţa articolului 5 § 1 (c) al Convenţiei, deoarece această măsură a fost impusă cu scopul de a-i aduce în faţa unei autorităţi judiciare competente în baza bănuielii de comitere a unei contravenţii.
37. Nu se pune la îndoială faptul că, la reţinerea reclamantului şi aducerea lui în comisariatul de poliţie, poliţia a respectat procedura prevăzută de articolul 249 al CCA.
42. Curtea notează că reclamanţii au fost reţinuţi şi învinuiţi de ultragierea colaboratorilor de poliţie şi opunere de rezistenţă în timpul reţinerii. Totuşi, din vizionarea înregistrării video reiese clar, şi instanţele judecătoreşti naţionale care i-au achitat pe reclamanţi au confirmat acest fapt, că învinuirile aduse lor erau false şi că ei nu au făcut nici unul din lucrurile care i se imputau. În asemenea circumstanţe, şi având în vedere lipsa „motivelor verosimile de a bănui”, în sensul articolului 5 § 1 (c), Curtea consideră că reţinerea reclamanţilor în baza unor învinuiri false, precum că ei au opus rezistenţă în timpul reţinerii şi ar fi ultragiat colaboratorii de poliţie, nu poate fi considerată „legală”, în sensul articolului 5 § 1 al Convenţiei (a se vedea Brega, citată mai sus, § 38).
43. În ceea ce priveşte detenţia celui de-al doilea reclamant din 18 decembrie 2008, Curtea notează că Guvernul nu a contestat că a avut loc o privare de libertate. Mai mult, în lumina jurisprudenţei consolidate a Curţii în această privinţă (a se vedea Engel and Others v. the Netherlands, 8 iunie 1976, §§ 58-59, Series A nr. 22 şi Guzzardi v. Italy, 6 noiembrie 1980, §§ 92-95, Series A nr. 39), se pare că situaţia reclamantului de fapt constituie o privare de libertate.
De asemenea, Guvernul nu a prezentat nici o explicaţie a acţiunilor poliţiei şi ar părea că privarea de libertate nu cade sub incidenţa vreunei excepţii a prevederii privind libertatea persoanei din sub-paragrafele (a) – (f) din Articolul 5 al Convenţiei. Este adevărat că privarea de libertate a reclamantului a durat o perioadă limitată de timp. Totuşi, din materialele cauzei reiese clar că intenţia ofiţerilor de poliţie a fost să-l împiedice să ia parte la demonstraţie îndepărtându-l de la locul acesteia. Privarea de libertate a fost suficientă de lungă pentru a-l împiedica pe reclamant să-şi atingă scopul şi să participe la demonstraţie. Având în vedere contextul şi circumstanţele speciale ale cauzei, Curtea consideră că privarea de libertate a celui de-al doilea reclamant a fost ilegală şi arbitrară.
44. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 5 § 1 al Convenţiei.
III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 11 AL CONVENŢIEI
5. Reclamanţii au susţinut că a avut loc o violare a articolului 11 al Convenţiei.
46. Guvernul a susţinut că nu a avut loc nici o ingerinţă în dreptul reclamantului la libertatea de întrunire. Cu toate acestea, acesta a reiterat argumentul său că cererea era inadmisibilă din cauza neepuizării căilor interne de recurs.
47. Curtea consideră că reţinerea reclamanţilor a constituit o „ingerinţă din partea autorităţii publice” în dreptul lor la libertatea de întrunire, garantat de primul paragraf al articolului 11 al Convenţiei. Această ingerinţă ar însemna violarea articolului 11 al Convenţiei, cu excepţia cazului în care aceasta este “prescrisă de lege”, are un scop legitim în temeiul paragrafului 2 al articolului şi este “necesară într-o societate democratică” pentru a atinge acest scop.
48. Curtea notează că protestele reclamanţilor au fost organizate în conformitate cu vechea şi noua lege privind întrunirile (a se vedea paragrafele 26 şi 27 de mai sus), că ele au fost paşnice şi nu au perturbat în nici un fel ordinea publică. Această concluzie este susţinută de materialele video prezente în dosar şi de concluziile instanţelor naţionale, care i-au achitat pe reclamanţi. În aceste circumstanţe, ingerinţa în dreptul la libertatea întrunirilor nu poate fi considerată ca una legală în temeiul legislaţiei naţionale. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 11 al Convenţiei.
IV. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 10 AL CONVENŢIEI
49. Reclamanţii au mai pretins violarea articolului 10 al Convenţiei. Având în vedere că această pretenţie se referă la aceleaşi chestiuni ca cele considerate în temeiul articolului 11 al Convenţiei, Curtea nu consideră necesar să o examineze separat.
V. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
50. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
51. Primul reclamant a pretins 10,000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral, şi ceilalţi reclamanţi au pretins fiecare câte EUR 5,00.
52. Guvernul nu a fost de acord şi a susţinut că sumele pretinse erau excesive şi neîntemeiate.
53. Având în vedere violările constatate mai sus, Curtea consideră că acordarea compensaţiei cu titlu de prejudiciu moral este justificată în această cauză. Făcând evaluarea sa în mod echitabil, Curtea acordă întreaga sumă pretinsă de reclamanţi.
B. Costuri şi cheltuieli
54. Reclamanţii au mai pretins EUR 1,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii şi au prezentat un document care include detaliile cheltuielilor pretinse.
55. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă şi a susţinut că aceasta era excesivă.
56. Curtea acordă întreaga sumă pretinsă.
C. Dobânda de întârziere
57. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA,
1. Declară cu majoritate de voturi cererea în privinţa evenimentelor din 27 martie, 22 aprilie, 30 aprilie şi 18 decembrie 2009 admisibilă;
2. Declară în unanimitate cererea în partea ce ţine de evenimentele din 3 februarie 2009 inadmisibilă;
3. Hotărăşte în unanimitate că a avut loc încălcarea articolului 5 § 1 al Convenţiei;
4. Hotărăşte în unanimitate că a avut loc încălcarea articolului 11 al Convenţiei;
5. Hotărăşte în unanimitate că nu este necesar de a examina pretenţia formulată în temeiul articolului 10 al Convenţiei;
6. Hotărăşte în unanimitate
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care să fie convertită în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
(i) dlui Ghenadie Brega EUR 10,000 (zece mii euro), plus orice taxă care poate fi percepută, în privinţa prejudiciului moral;
(ii) dlui Anatolie Hristea-Stan, dlui Gheorghe Lupusoru şi dlui Vasile Costiuc, fiecăruia, câte EUR 5,000 (cinci mii euro), plus orice taxă care poate fi percepută, în privinţa prejudiciului moral;
(iii) reclamanţilor, suma întreagă de EUR 1,600 (o mie şase sute euro), plus orice taxă care poate fi percepută, în privinţa costurilor şi cheltuielilor;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 24 ianuarie 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy