Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
CAUZA BREGA ŞI ALŢII c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 61485/08)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
24 ianuarie 2012
Această hotărîre va deveni definitivă în condiţiile prevăzute de articolul 44 § 2 din Convenţie. Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale.
În cauza Brega şi alţii c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), statuînd într-o Cameră compusă din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Deliberînd la 4 ianuarie 2012 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărîre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată prin cererea (nr. 61485/08) depusă împotriva Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului potrivit articolului 34 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (“Convenţia”), de către patru cetăţeni ai Republicii Moldova dl Ghenadie Brega, dl Anatolie Hristea-Stan, dl Gheorghe Lupuşoru, dl Mr Vasile Costiuc (“reclamanţii”), la 16 decembrie 2008.
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de dl A. Postica, avocat care îşi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.
3. Reclamanţii au invocat, în particular, încălcarea drepturilor sale la libertatea de exprimare şi de întrunire, şi a drepturilor la libertate.
4. La 15 noiembrie 2010 Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. De asemenea, Curtea a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (Articolul 29 § 1).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamanţii s-au născut în 1975, 1953, 1969 şi, respectiv, în 1981 şi locuiesc în Pepeni, Chişinău, Ungheni şi, respectiv, Chişinău şi toţi sunt membri ai Hyde Park, o organizaţie non-guvernamentală din Chişinău.
A. Evenimentele din 27 martie 2008
6. La 27 martie 2008 primul şi al patrulea reclamant au participat la o întrunire publică în parcul Ştefan cel Mare din Chişinău cu ocazia aniversării reunificării Basarabiei cu România în anul 1918. Întrunirea a fost autorizată de către Primăria Chişinău. Aproximativ la ora 11:30, reclamanţii au fost reţinuţi şi escortaţi la un comisariat de poliţie, unde au fost acuzaţi de opunere de rezistenţă la reţinere şi ultragierea colaboratorilor de poliţie.
7. Într-o înregistrare video făcută de reclamanţi, se poate vedea cum un colaborator de poliţie a solicitat documentele de identitate de la unul din participanţii la întrunire. După prezentarea buletinului de identitate colaboratorului de poliţie, unul dintre aceştia a solicitat reclamanţilor să-l urmeze la comisariatul de poliţie şi reclamanţii s-au conformat acestei cereri fără a opune rezistenţă. Reclamanţii au fost eliberaţi cîteva ore mai tîrziu.
8. La 26 mai 2008 Judecătoria s. Buiucani i-a achitat pe reclamanţi pe toate capetele de acuzare, din motivul lipsei de dovezi împotriva lor. Instanţa de judecată a constatat că acuzaţiile împotriva reclamanţilor erau nefondate, deoarece nu au fost confirmate de martori.
9. La o dată nespecificată, unul dintre reclamanţi a depus o plîngere împotriva colaboratorilor de poliţie care i-au reţinut. Cu toate acestea, la 30 mai 2008 plîngerea a fost respinsă ca vădit nefondată.
B. Evenimentele din 22 aprilie 2008
10. La 22 aprilie 2008 a întrat în vigoare noua Lege privind întrunirile, potrivit căreia autorizaţia nu mai era necesară pentru întruniri spontane şi pentru întruniri cu un număr redus de participanţi. La aceiaşi dată, aproximativ la ora 10:40, primul, al doilea şi al patrulea reclamant au organizat o întrunire în faţa reşedinţei Preşedintelui Republicii Moldova. Potrivit celor expuse de reclamanţi, ei intenţionau să-şi exprime bucuria în legătură cu intrarea în vigoare a noii Legi cu privire la întruniri şi să încurajeze oamenii să se întrunească în mod liber. După scurt timp, de reclamanţi s-au apropiat cîţiva colaboratori de poliţie care i-au ordonat să plece. Reclamanţii au refuzat şi au susţinut că potrivit noii legi, ei aveau dreptul să protesteze în mod paşnic fără a avea o autorizaţie. Ulterior, reclamanţii au fost reţinuţi şi escortaţi la un comisariat de poliţie. Ei au fost reţinuţi timp de cîteva ore, fiind acuzaţi de organizarea unei întruniri neautorizate, opunere de rezistenţă la reţinere şi insultarea colaboratorilor de poliţie.
11. La 8 mai 2008 Judecătoria s. Buiucani i-a achitat pe reclamanţi pe toate capetele de acuzare, din motivul lipsei de dovezi împotriva lor. Instanţa de judecată a constatat că reclamanţii aveau dreptul legal să protesteze în faţa reşedinţei Preşedintelui Republicii Moldova fără a avea autorizaţie şi că acuzaţiile privind opunerea de rezistenţă şi ultragierea colaboratorilor de poliţie erau nefondate.
12. La o dată nespecificată, reclamanţii au depus o plîngere împotriva colaboratorilor de poliţie care i-au reţinut. Totuşi, aceasta a fost respinsă ca vădit nefondată.
C. Evenimentele din 30 aprilie 2008
13. La 30 aprilie 2008 Televiziunea Naţională a organizat o festivitate cu ocazia aniversării sale de cincizeci de ani. Un membru al Hyde Park, O.B., care nu este un reclamant în această cauză, a încercat să protesteze împotriva cenzurii la Televiziunea Naţională în faţa sălii de concert în care a avut loc festivitatea. Acesta purta un steag cu inscripţia „50 de ani de minciuni” şi era însoţit de către primul, al doilea şi al treilea reclamant, unul dintre care filma evenimentul.
14. După ce s-a apropiat de sala de concert, O.B. a fost înconjurat de un grup de colaboratori de poliţie care i-a ordonat să iasă din incinta sălii de concert. O.B. şi cei trei reclamanţi au intrat într-un conflict verbal cu colaboratorii de poliţie şi au refuzat să plece. Ei au susţinut că aveau dreptul să protesteze şi că acţiunile poliţiei erau ilegale. După cîteva minute de dispută, O.B. a fost atacat fizic de către o persoană îmbrăcată în civil. O.B. şi reclamanţii au solicitat ajutor din partea poliţiei şi au strigat că atacul a fost provocat de către poliţie. Ei au fost imediat reţinuţi şi escortaţi la un comisariat de poliţie, fiind acuzaţi de organizarea unei întruniri neautorizate, opunere de rezistenţă la reţinere şi ultragierea colaboratorilor de poliţie. Ei au fost eliberaţi peste cîteva ore.
15. La 18 iunie 2008 toţi reclamanţii şi O.B. au fost achitaţi integral de către Curtea de Apel Chişinău pe toate capetele de acuzare, din motivul lipsei de dovezi împotriva lor. Instanţa de judecată a ajuns la această concluzie după ce a vizionat înregistrarea video a evenimentului şi a conchis că întrunirea reclamanţilor a fost paşnică şi că ei au fost atacaţi de către o altă persoană.
16. La o dată nespecificată, reclamanţii au depus o plîngere împotriva colaboratorilor de poliţie care i-au reţinut. Totuşi, aceasta a fost respinsă ca vădit nefondată.
D. Evenimentele din 18 decembrie 2008
17. În decembrie 2008 Guvernul a decis să sărbătorească Crăciunul exclusiv la 7 ianuarie, potrivit vechiului calendar religios, şi să instaleze un pom de Crăciun în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău doar în ultimele zile din decembrie, pentru a împiedica sărbătorirea Crăciunului pe 25 decembrie de către adepţii calendarului religios nou.
18. În pofida acestei decizii, autorităţile locale din Chişinău, reprezentate de o majoritate politică diferită de cea a autorităţii centrale, au decis să instaleze un pom de Crăciun la mijlocul lunii decembrie şi să organizeze o sărbătoare potrivit noului calendar religios. La 16 decembrie 2008 un camion care transporta pomul de Crăciun municipal a fost oprit de poliţie, iar pomul a fost confiscat.
19. În dimineaţa zilei de 18 decembrie 2008, un grup de membrii ai Hyde Park, inclusiv primul şi al doilea reclamant, au încercat să organizeze o manifestaţie în faţa Ministerului Afacerilor Interne, pentru a-şi exprima nemulţumirea lor în legătură cu acţiunile poliţiei. Primul reclamant a fost reţinut în stradă în timp ce mergea lîngă clădirea Ministerului Afacerilor Interne, avînd cu el un mic pom de Crăciun. El a fost escortat la un comisariat de poliţie şi acuzat de organizarea unei întruniri neautorizate. A fost eliberat peste cîteva ore. Al doilea reclamant se afla la o staţie de troleibuze, cînd un grup de şase colaboratori de poliţie îmbrăcaţi în civil l-au forţat să urce într-un troleibuz. Ei l-au înconjurat şi, în pofida protestelor lui, l-au lăsat să plece doar peste opt minute şi cîteva staţii mai tîrziu. Reclamanţii au prezentat o înregistrare video relevantă.
20. La 18 decembrie 2008 primul reclamant a fost achitat din lipsă de dovezi împotriva lor.
21. La o dată nespecificată, primul şi al doilea reclamant au depus o plîngere împotriva colaboratorilor de poliţie. Totuşi, la 2 februarie 2009 plîngerea a fost respinsă ca vădit nefondată.
E. Evenimentele din 3 februarie 2009
22. La 3 februarie 2009 primul reclamant a organizat o manifestaţie în faţa Procuraturii Generale, împreună cu aproximativ douăzeci de participanţi care nu sunt reclamanţi în această cauză. Scopul manifestaţiei a fost de a denunţa inacţiunea Procuraturii Generale în legătură cu abuzurile poliţiei. Peste cîteva minute după începerea manifestaţiei, protestatarii au fost atacaţi de şapte bărbaţi mascaţi, care au început să-i bată, folosind şi spray cu gaze lacrimogene. Protestatarii s-au apărat şi au reuşit să imobilizeze doi atacatori. Unul din atacatori a admis faptul că a primit 1,000 lei moldoveneşti (MDL) de la o persoană necunoscută pentru a participa la acest atac. O patrulă de poliţie din apropiere nu a intervenit pentru a pune capăt altercaţiei dintre protestatari şi atacatori. Protestatarii au chemat poliţia şi au solicitat ajutorul forţelor de ordine care păzeau Procuratura Generala, însă fără nici un rezultat.
23. Potrivit celor expuse de reclamanţi, organizatorii manifestaţiei au depus o plîngere la Procuratura Generală; însă nu a fost luată nici o măsură. Reclamanţii nu au reuşit să probeze faptul că au depus plîngerea respectivă, invocînd că documentele relevante au fost ridicate de către poliţie în cadrul unei percheziţii ilegale la sediul Hyde Park.
24. Guvernul a contestat faptul că reclamanţii au depus plîngere la Procuratura Generală în privinţa evenimentelor din 3 februarie 2009.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTĂ
25. Articolul 32 din Constituţia Republicii Moldova (privind libertatea opiniei şi exprimării) prevede următoarele:
“(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil.
(2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.
(3) Sînt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional.”
Articolul 40 (privind libertatea întrunirilor) prevede următoarele:
“Mitingurile, demonstraţiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sînt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.”
26. Prevederile relevante ale Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor din 21 iunie 1995 sunt următoarele:
“Articolul 6
(1) Întrunirile trebuie să se desfăşoare în mod paşnic, fără nici un fel de arme, fiind asigurată protecţia participanţilor şi a mediului înconjurător, fără să împiedice folosirea normală a drumurilor publice, circulaţia rutieră, funcţionarea unităţilor economice, fără a degenera în acţiuni violente care ar pune în primejdie ordinea publică, integritatea corporală şi viaţa persoanelor, bunurile lor.
Articolul 7
Se sistează întrunirile la care se constată fapte sau acţiuni de:
a) contestare sau defăimare a statului şi poporului;
b) îndemn la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă;
c) incitare la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică;
d) atentare la regimul constituţional.
Articolul 8
(1) Întrunirile se pot desfăşura în pieţe, străzi, parcuri, scuaruri şi în alte locuri publice din municipii, oraşe, comune, sate, precum şi în localuri publice.
(2) Nu se admite desfăşurarea întrunirilor în localurile autorităţilor publice, autorităţilor administraţiei publice locale, procuraturii, instanţelor judecătoreşti, în unităţi economice cu regim special de securitate a muncii sau cu pază armată.
(3) Sînt interzise întrunirile:
a) la o distanţă mai mică de 50 de metri de sediul Parlamentului, reşedinţa Preşedintelui Republicii Moldova, de sediul Guvernului, Curţii Constituţionale, Curţii Supreme de Justiţie;
b) la o distanţă mai mică de 25 de metri de sediul organelor administraţiei publice centrale de specialitate, autorităţilor administraţiei publice locale, instanţelor judecătoreşti, procuraturii, poliţiei, instituţiilor penitenciare şi de reabilitare socială, unităţilor şi obiectivelor militare, de gări, aeroporturi, spitale, unităţi economice cu instalaţii, utilaje sau maşini avînd un grad ridicat de pericol în exploatare, instituţii diplomatice.
(4) Accesul liber în sediul organelor şi instituţiilor enumerate la alin. (3) este garantat.
(5) Autorităţile administraţiei publice locale, cu acordul organizatorilor întrunirilor, pot stabili pentru întruniri locuri sau localuri permanente, după caz.
Articolul 11
(1) Organizatorul întrunirii va depune la primărie, cel mai trîziu cu 15 zile înainte de data întrunirii, o declaraţie prealabilă, al cărui model este expus în anexă, ce face parte integrantă din prezenta lege.
(2) Declaraţia prealabilă trebuie să indice:
a) denumirea organizatorului întrunirii, scopul întrunirii;
b) data, ora la care începe întrunirea şi ora la care se încheie;
c) locul întrunirii, traseele spre el şi de la el;
d) forma desfăşurării întrunirii;
e) numărul aproximativ de participanţi;
f) persoanele împuternicite să asigure buna desfăşurare a întrunirii şi să răspundă de ea;
g) serviciile pe care organizatorul întrunirii le solicită primăriei.
(3) Primăria, în cazuri justificate, poate să modifice, cu acordul organizatorului întrunirii, unele elemente din declaraţia prealabilă.
Articolul 12
(1) Declaraţia prealabilă se examinează de primăria oraşului (municipiului), satului (comunei) cel mai tîrziu cu 5 zile înainte de data întrunirii.
(2) Primăria, în cadrul examinării declaraţiei în şedinţă ordinară sau extraordinară, discută forma, timpul, locul şi alte condiţii de desfăşurare a întrunirii şi ia decizia respectivă.
(6) Primăria poate interzice întrunirea numai în cazul în care consultă organul de poliţie şi deţine probe convingătoare că la întrunire vor fi încălcate condiţiile art. 6 şi art. 7 cu consecinţe grave pentru societate.
Articolul 14
(1) Decizia privind eliberarea autorizaţiei trebuie să fie argumentată şi prezentată în scris. În ea se indică din ce motive s-a decis refuzul eliberării autorizaţiei: al timpului, al locului sau al formei, inacceptabile pentru desfăşurarea întrunirii, ori altor împrejurări prevăzute de prezenta lege.
(2) Decizia privind refuzarea cererii de organizare a unei întruniri trebuie să fie motivată şi se prezintă în scris. Aceasta trebuie să conţină motive ale refuzului eliberării autorizaţiei ...
Articolul 15
(1) Organizatorul întrunirii poate reclama în instanţa de contencios administrativ competentă refuzul eliberării autorizaţiei.
Articolul 19
Participanţii la întrunire sînt obligaţi:
a) să respecte prezenta lege şi alte acte normative care au tangenţă la aceasta;
b) să respecte recomandările organizatorului întrunirii, factorilor de decizie din primărie sau poliţie;
...
e) să părăsească întrunirea la somaţia organizatorului, factorilor de decizie din primărie sau poliţie.”
27. La 22 februarie 2008, Parlamentul a adoptat o nouă Lege privind întrunirile, potrivit căreia autorizaţia nu mai era necesară pentru organizarea demonstraţiilor cu un număr de pînă la cincizeci de participanţi.
28. “Articolul 166. Privaţiunea ilegală de libertate
(1) Privaţiunea ilegală de libertate a unei persoane, dacă acţiunea nu este legată cu răpirea acesteia, se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau cu închisoare de pînă la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:
b) asupra a două sau mai multor persoane;
d) de două sau mai multe persoane;
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani.
Articolul 184. Violarea dreptului la libertatea întrunirilor
(1) Violarea dreptului la libertatea întrunirilor prin împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau oricărei alte întruniri ori a participării cetăţenilor la acestea ... :
a) săvîrşită de o persoană cu funcţie de răspundere;
b) săvîrşită de două sau mai multe persoane;
c) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4,000 la 8,000 lei moldoveneşti sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.”
29. Prevederile relevante ale Codului cu privire la contravenţiile administrative (“CCA”), în vigoare la acea dată, sunt următoarele:
“Articolul 174 § 1
2. Organizarea şi desfăşurarea întrunirii fără avizarea primăriei sau fără autorizaţia ei, precum şi încălcarea condiţiilor (forma, locul, timpul) desfăşurării întrunirii, indicate în autorizaţie, atrage după sine aplicarea unei amenzi organizatorilor (conducătorilor) întrunirii în mărime de la MDL 500 la 1,000. ...
4. Participarea activă la întrunirea desfăşurată în condiţiile alineatului doi din prezentul articol, atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la MDL 200 la 300.
Articolul 174 § 5
Opunerea de rezistenţă unui colaborator al poliţiei ... aflate în exerciţiul datoriei de serviciu sau obşteşti de menţinere a ordinii publice şi de combaterii a criminalităţii, atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la MDL 300 sau arest administrativ pe un termen de pînă la treizeci de zile.
Articolul 174 § 6
Ultragierea colaboratorului poliţiei ... aflat în exerciţiul datoriei de serviciu ... atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la MDL 200 sau arest administrativ pe un termen de pînă la cincisprezece zile.”
Potrivit articolului 249 al CCA, persoanele, care nu execută cu rea-voinţă dispoziţiile sau cererile legitime ale lucrătorului poliţiei, care au opus rezistenţă colaboratorului poliţiei, care au ultragiat un colaborator al poliţiei, pot fi reţinute pînă la examinarea cazului în instanţa competentă.
30. Prevederile relevante ale Legii nr. 1545 (1998) privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor
de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti au fost stabilite în hotărîrea Curţii Sarban c. Moldovei, nr. 3456/05, § 54, 4 octombrie 2005. În cauza Belicevecen c. Ministerului Finanţelor (nr. 2ra-1171/07, 4 iulie 2007), Curtea Supremă de Justiţie a constatat că o persoană poate cere repararea prejudiciului în temeiul Legii nr. 1545 (1998) doar dacă el sau ea au fost achitaţi în întregime de toate învinuirile aduse împotriva lor. Deoarece dl Belicevecen a fost găsit vinovat de una din învinuirile aduse împotriva lui, el nu putea cere repararea prejudiciului.
ÎN DREPT
31. Reclamanţii s-au plîns că reprimarea întrunirilor şi reţinerile efectuate de către poliţie au constituit o încălcare a drepturilor la libertatea de exprimare şi la întrunire, garantate de articolele 10 şi 11 din Convenţie. Referitorr la evenimentelor din 3 februarie 2009, primul reclamant s-a plîns în temeiul articolului 11 din Convenţie că statul nu şi-a îndeplinit obligaţia sa pozitivă de a ocroti dreptul său la libertatea de întrunire. De asemenea, reclamanţii s-au plîns, în temeiul articolului 5 § 1 din Convenţie, că privarea lor de libertate a fost ilegală. Articolul 5 § 1 din Convenţie prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:
a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de un tribunal competent;
b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau deţineri legale pentru nerespectarea unei hotărîri pronunţate de un tribunal, conform legii, ori in vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;
c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale in faţa autorităţii judiciare competente, atunci cand există motive verosimile de a se bănui că a săvîrşit o infracţiune sau cînd există motive temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvîrşească o infracţiune sau să fugă după săvîrşirea acesteia;
d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărîtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în vederea aducerii sale in faţa autorităţii competente;
e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;
f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legale ale unei persoane în scopul impiedicării pătrunderii ilegale pe teritoriu sau impotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.
Articolul 10 din Convenţie prevede următoarele:
“1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să impună societăţilor de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune un regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrîngeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, intr-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”
Articolul 11 din Convenţie prevede următoarele:
“1. Orice persoană are dreptul la libertate de întrunire paşnică şi de asociere, inclusiv a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrangeri decat cele prevăzute de lege care, intr-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei ori a drepturilor şi a libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrangeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de Stat.”
I. ADMISIBILITATEA CAUZEI
32. Guvernul a menţionat că reclamanţii nu au epuizat căile interne de recurs. După achitarea lor, reclamanţii puteau pretinde compensaţii în conformitate cu Legea nr. 1545 (a se vedea § 30 supra) în legătură cu evenimentele din 27 martie, 22 aprilie, 30 aprilie şi 18 decembrie 2008. În privinţa evenimentelor din 3 februarie 2009, Guvernul a declarat că primul reclamant nu a depus vreo plîngere cel puţin la Procuratura Generală.
33. Reclamanţii au susţinut că au epuizat căile interne de recurs. Ei au declarat că remediul acordat de Legea nr. 1545 nu era efectiv în legătură cu evenimentele din 27 martie, 22 aprilie, 30 aprilie şi 18 decembrie 2008. Referitor la evenimentele din 3 februarie 2009, ei au susţinut că a fost depusă o plîngere la Procuratura Generală; cu toate acestea, ei nu aveau dovada depunerii acestei plîngeri, deoarece documentele relevante au fost ridicate de către poliţie în timpul unei percheziţii ilegale efectuate la oficiul Hyde Park, percheziţia care face obiectul unei alte cereri depuse la Curte.
34. Curtea notează că, în privinţa întrunirilor din 27 martie, 22 aprilie, 30 aprilie şi 18 decembrie 2008, reclamanţii au depus plîngeri la Procuratura Generală, însă fie nu au primit nici un răspuns, fie plîngerile lor au fost respinse. Guvernul nu a sugerat faptul că depunerea plîngerilor la Procuratura Generală era o măsură neadecvată sau un remediu ineficient. Curtea reiterează faptul că, în scopul epuizării căilor de recurs interne, atunci cînd mai multe căi sunt accesibile, reclamantul nu este obligat să încerce mai mult de o cale de remediere (a se vedea Brega v. Moldova, nr. 52100/08, § 31, 20 aprilie 2010, şi Hyde Park şi alţii v. Moldova (nr. 5 şi 6), nr. 6991/08 şi 15084/08, § 33, 14 septembrie 2010). Prin urmare, obiecţia preliminară a Guvernului, potrivit căreia plîngerile reclamanţilor în legătură cu întrunirile din 27 martie, 22 aprilie, 30 aprilie şi 18 decembrie 2008 urmează a fi declarate inadmisibile din motivul neepuizării căilor interne de recurs, necesită a fi respinsă.
35. Situaţia însă este diferită în privinţa întrunirii din 3 februarie 2009, deoarece Curţii nu i-a fost prezentată nici o dovadă a faptului că reclamanţii au încercat să epuizeze căile interne de recurs posibile. Prin urmare, acest capăt de cerere urmează să fie respinsă pentru neepuizarea căilor interne de recurs, în conformitate cu articolul 35 §§ 1 şi 4 din Convenţie.
36. Curtea consideră că pretenţiile reclamanţilor în legătură cu întrunirile din 27 martie, 22 aprilie, 30 aprilie şi 18 decembrie 2008 ridică chestiuni de fapt şi de drept care sunt suficient de serioase, astfel încît determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun alt temei pentru declararea acestora inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 5 § 1 DIN CONVENŢIE
37. Reclamanţii au declarat că reţinerea şi detenţia lor ulterioară a fost ilegală şi arbitrară şi, prin urmare, a constituit o violare a articolului 5 § 1 din Convenţie.
38. Guvernul nu a contestat existenţa privării de libertate în fiecare cauză. Cu toate acestea, Guvernul a reiterat argumentul său, potrivit căruia cererea era inadmisibilă urmare a neepuizării căilor interne de recurs.
39. Curtea reiterează că sintagmele „legală” şi „potrivit căilor legale” din articolul 5 § 1 se referă în esenţă la legislaţia naţională şi la obligaţia statului de a se conforma prevederilor materiale şi procedurale ale acesteia. Totuşi, „legalitatea” detenţiei în conformitate cu legislaţia naţională nu este întotdeauna elementul decisiv. Mai mult, Curtea trebuie să fie convinsă că detenţia pe parcursul perioadei în cauză era compatibilă cu scopul articolului 5 § 1 din Convenţie, care constă în prevenirea privării de libertate a persoanelor într-un mod arbitrar (a se vedea Anguelova v. Bulgaria, nr. 38361/97, § 154, CEDO 2002-IV şi Fedotov v. Rusia, nr. 5140/02, § 74, 25 octombrie 2005).
40. Curtea consideră că reţinerea reclamanţilor în legătură cu toate întrunirile (cu excepţia reţinerii celui de-al doilea reclamant la 18 decembrie 2008) cade sub incidenţa articolului 5 § 1 (c) din Convenţie, deoarece aceasta a fost impusă pentru a-i aduce pe reclamanţi în faţa unei autorităţi competente în temeiul bănuielii comiterii unei contravenţii.
41. Nu este contestat faptul că la momentul reţinerii reclamanţilor şi escortării lor la comisariatul de poliţie a fost respectată procedura prevăzută de articolul 249 din CCA.
42. Curtea menţionează că reclamanţii au fost reţinuţi şi învinuiţi de ultragiere a colaboratorilor de poliţie şi opunere de rezistenţă în timpul reţinerii. Totuşi, din vizionarea înregistrării video reiese clar, şi instanţele judecătoreşti naţionale care i-au achitat pe reclamanţi au confirmat acest fapt, că învinuirile aduse lor erau false şi că ei nu au făcut nici unul din lucrurile care li se imputau. În asemenea circumstanţe, şi avînd în vedere lipsa unei „bănuieli rezonabile”, în sensul articolului 5 § 1 (c), Curtea consideră că reţinerea reclamanţilor în baza unor învinuiri false, că ei au opus rezistenţă în timpul reţinerii şi că ar fi ultragiat colaboratorii de poliţie, nu poate fi considerată „legală”, în sensul articolului 5 § 1 din Convenţie (a se vedea Brega, citată supra, § 38).
43. În ceea ce priveşte detenţia din 18 decembrie 2008 al celui de-al doilea reclamant, Curtea notează că Guvernul nu a contestat că a avut loc o privare de libertate. Mai mult, în lumina jurisprudenţei stabilite a Curţii în acest domeniu (a se vedea Engel şi alţii c. Olandei, 8 iunie 1976, §§ 58-59, Seria A nr. 22 şi Guzzardi c. Italiei, 6 noiembrie 1980, §§ 92-95, Seria A nr. 39), se pare că situaţia reclamantului de fapt constituie o privare de libertate. De asemenea, Guvernul nu a prezentat nici o explicaţie a acţiunilor poliţiei şi s-ar părea că privarea de libertate nu cade sub incidenţa vreunei excepţii a prevederii privind libertatea persoanei din sub-paragrafele (a) – (f) din Articolul 5 din Convenţie. Este adevărat că privarea de libertate a reclamantului a durat o perioadă limitată de timp. Totuşi, din materialele cauzei reiese clar că intenţia colaboratorilor de poliţie a fost să-l împiedice să ia parte la întrunire îndepărtîndu-l de la locul acesteia. Privarea de libertate a fost suficientă de lungă pentru a-l împiedica pe reclamant să-şi atingă scopul şi să participe la întrunire. Avînd în vedere contextul şi circumstanţele specifice ale cauzei, Curtea consideră că privarea de libertate a celui de-al doilea reclamant a fost ilegală şi arbitrară.
44. Prin urmare, a avut loc o violare a Articolului 5 § 1 din Convenţie.
III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 11 AL CONVENŢIEI
45. Reclamanţii au susţinut că a avut loc o violare a articolului 11 din Convenţie.
46. Guvernul nu a disputat existenţa unei ingerinţe în drepturile reclamanţilor la libertatea de întrunire. Cu toate acestea, a reiterat argumentul său că cererea era inadmisibilă din cauza neepuizării căilor interne de recurs.
47. Curtea consideră că reţinerea reclamanţilor a constituit o „ingerinţă din partea autorităţii publice” în dreptul lor la libertatea de întrunire, garantat de primul paragraf al articolului 11 din Convenţie. Această ingerinţă ar însemna violarea articolului 11 din Convenţie, cu excepţia cazului în care aceasta este “prescrisă de lege”, are un scop legitim în temeiul paragrafului 2 al articolului şi este “necesară într-o societate democratică” pentru a atinge acest scop.
48. Curtea menţionează că protestele reclamanţilor au fost organizate în conformitate cu vechea şi noua lege privind întrunirile (a se vedea § 26 şi 27 supra), că ele au fost paşnice şi nu au perturbat în nici un fel ordinea publică. Această concluzie este bazată pe materialele video prezente în dosar şi de concluziile instanţelor judecătoreşti naţionale, care i-au achitat pe reclamanţi. În aceste circumstanţe, ingerinţa în dreptul la libertatea întrunirilor nu poate fi considerată ca una legală în temeiul legislaţiei naţionale. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 11 din Convenţie.
IV. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 10 din CONVENŢIE
49. Reclamanţii au mai pretins violarea articolului 10 din Convenţiei. Avînd în vedere că această pretenţie se referă la aceleaşi chestiuni ca şi cele examinate în temeiul articolului 11 din Convenţie, Curtea nu consideră necesar să o examineze separat.
V. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
50. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
51. Primul reclamant a pretins 10000 Euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral, iar ceilalţi reclamanţi au pretins cîte 5000 Euro fiecare.
52. Guvernul nu a fost de acord şi a susţinut că sumele pretinse sunt excesive şi neîntemeiate.
53. Avînd în vedere încălcările constatate supra, Curtea consideră că acordarea compensaţiei cu titlu de prejudiciu moral este justificată în această cauză. Apreciind în mod echitabil, Curtea acordă întreaga sumă pretinsă de reclamanţi.
B. Costuri şi cheltuieli
54. De asemenea, reclamanţii au solicitat 1600 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli suportate în faţa Curţii şi au prezentat un document care conţinea detalii cu privire la cheltuielile solicitate.
55. Guvernul a contestat suma solicitată şi a menţionat că este excesivă.
56. Curtea acordă integral suma solicitată.
C. Dobînda
57. Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA
1. Declară cu majoritatea de voturi, cererea admisibilă cu privire la evenimentele din 27 martie, 22 aprilie, 30 aprilie şi 18 decembrie 2009;
2. Declară în unanimitate insadmisibil capătul de cerere ce se referă la evenimentele din 3 februarie 2009;
3. Hotărăşte în unanimitate că a avut loc încălcarea Articolului 5 § 1 din Convenţie;
4. Hotărăşte în unanimitate că a avut loc încălcarea Articolului 11 din Convenţie;
5. Hotărăşte în unanimitate că nu este necesar de a examina plîngerea în temeiul Articolului 10 din Convenţie;
6. Hotărăşte în unaimitate
(a) că statul pîrît trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care vor fi convertite în lei moldoveneşti conform ratei de schimb aplicabile la data executării hotărîrii:
(i) 10000 (zece mii) Euro cu titlu de prejudiciu moral dlui Ghenadie Brega, plus orice taxă care poate fi percepută;
(ii) cîte 5000 (cinci mii) Euro fiecăruia cu titlu de prejudiciu moral dlui Anatolie Hristea-Stan, dlui Gheorghe Lupusoru şi dlui Vasile Costiuc, plus orice taxă care poate fi percepută;
(iii) 1600 (o mie şase sute) Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli în comun tuturor reclamanţilor, plus orice taxă care poate fi percepută, în;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o dobîndă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;
Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 24 ianuarie 2012, în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy