©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi R.A. „Monitorul Oficial” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and R.A. „Monitorul Oficial” (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Emitent:
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
Publicată în : MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 10 ianuarie 2011
HOTĂRÂREA
din 1 iunie 2010,
definitivă la 1 septembrie 2010,
în Cauza Bulfinsky împotriva României
(Cererea nr. 28.823/04)
În Cauza Bulfinsky împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele şi Ann Power, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 11 mai 2010,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 28.823/04) îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean român, domnul Cristian-Răzvan Bulfinsky (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 2 iulie 2004 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantul a fost reprezentat de maestrul Vasile Topârceanu, avocat din Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 11 decembrie 2008, preşedintele Secţiei a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea reclamantului întemeiată pe art. 6 § 1 din Convenţie referitoare la inechitatea procedurii penale îndreptate împotriva sa, inechitate determinată de existenţa unei înscenări a poliţiei. S-a hotărât, de asemenea, să se analizeze fondul cauzei în acelaşi timp cu admisibilitatea acesteia (art. 29 § 3 din Convenţie).
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamantul s-a născut în anul 1979 şi locuieşte în Bucureşti.
5. La începutul lunii aprilie 2002, Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog (poliţia) a primit informaţii conform cărora reclamantul şi prietenii săi P.T. şi D.C. făceau trafic de droguri. Cei 3 prieteni erau consumatori de ecstasy. La data evenimentelor, reclamantul şi D.C. erau studenţi.
6. La data de 18 aprilie 2002, poliţia a cerut parchetului autorizaţia de a folosi agenţi sub acoperire şi un colaborator pentru a investiga pista referitoare la pretinsele activităţi infracţionale ale suspecţilor. În aceeaşi zi, Secţia de combatere a corupţiei şi criminalităţii organizate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie (Parchetul) a autorizat 2 agenţi, denumiţi în procedură „Toni“ şi „Sven“ (cel din urmă fiind prezentat reclamantului şi prietenilor săi cu numele „Alex“), şi un colaborator, „Gotti“, pentru a participa la operaţiune.
A. Evenimentele necontestate din 29 aprilie 2002
7. La data de 29 aprilie 2002, Sven s-a întâlnit cu reclamantul, D.C. şi P.T. într-un restaurant (restaurantul E) şi a fost de acord să se întâlnească din nou cu ei mai târziu în aceeaşi zi.
8. La ora 21,15, reclamantul şi P.T. erau aşezaţi împreună cu Alex pe terasa restaurantului M, iar D.C. era aşezată la masa alăturată împreună cu câţiva prieteni, când de la mesele alăturate s-au ridicat în picioare câţiva ofiţeri de poliţie îmbrăcaţi civil şi i-au arestat pe cei 3 suspecţi. De sub masa reclamantului a fost luată o pungă de plastic galbenă şi i s-a verificat conţinutul; poliţia a remarcat că aceasta conţinea pâine, sub care se aflau câteva pachete legate cu bandă maronie ce conţineau în total 2.016 tablete albe care ulterior s-au dovedit a fi ecstasy.
9. Cei 3 suspecţi au fost arestaţi sub învinuirea de trafic de droguri. Poliţia a făcut fotografii şi a filmat evenimentele. La ştirile serii au fost difuzate imagini din timpul operaţiunii.
B. Declaraţiile reclamantului, ale lui D.C. şi P.T. din timpul procedurii
10. În momentul arestării sale, D.C. a recunoscut în faţa procurorului că ea şi P.T. făcuseră trafic de droguri. Cu toate acestea, în faţa primei instanţe, aceasta şi-a retras declaraţiile, susţinând că a fost constrânsă de poliţie să le dea, în schimbul promisiunii că va fi eliberată după 10 minute dacă era de acord să declare ceea ce i se spunea.
11. Reclamantul şi prietenii săi au susţinut că fuseseră contactaţi de Gotti, al cărui nume real era Bogdan şi care era prieten cu D.C. Aceştia le-au furnizat autorităţilor numele complet şi adresa acestuia pentru cercetări suplimentare. Gotti le spusese că Alex avea de vânzare diferite obiecte (haine şi ceasuri), la preţuri rezonabile. În cele din urmă, aceştia au hotărât să se întâlnească cu Alex, iar pe 29 aprilie, la ora 16,30, aceştia au mers la restaurantul E împreună cu Bogdan. S-au aşezat la masă cu Alex, care nu avea marfa la el. Mai târziu în aceeaşi zi, cei 3 prieteni se aflau în incinta barului N, unde Bogdan le-a spus că Alex se afla la restaurantul M şi că putea să se întâlnească din nou cu ei. Reclamantul şi Bogdan au plecat cu maşina acestuia din urmă. După un timp, ei i-au sunat pe D.C. şi pe P.T., care rămăseseră în urmă, şi le-au spus că Bogdan uitase o pungă de plastic galbenă sub masa de la bar şi i-a întrebat dacă puteau să o aducă la restaurantul M, întrucât conţinea mâncare pentru soţia lui Bogdan, care era bolnavă.
12. La ora 21,15, reclamantul şi Bogdan au sosit la restaurantul M şi s-au aşezat la masa lui Alex. După 10 minute, P.T., care ţinea punga de plastic a lui Bogdan, şi D.C. li s-au alăturat. P.T. s-a aşezat la masa lui Alex, iar D.C. s-a aşezat la masa alăturată împreună cu nişte cunoştinţe.
13. Când Alex a mers la toaletă, au intervenit ofiţeri de poliţie îmbrăcaţi civil, aşteptându-se să găsească exact 2.000 de tablete de ecstasy în punga de sub masă.
14. În declaraţiile lor, reclamantul şi prietenii săi au insistat asupra faptului că, de fapt, drogurile le fuseseră date agenţilor sub acoperire de către poliţie pentru a servi la realizarea operaţiunii sub acoperire. Pentru a-şi susţine declaraţiile, aceştia au arătat că, în ciuda supravegherii lor constante din ultimele câteva zile, poliţia nu a putut explica de unde obţinuseră drogurile cei 3 prieteni.
C. Procesul penal împotriva reclamantului
1. Rechizitoriul
15. Reclamantul şi prietenii săi au fost arestaţi şi luaţi în custodie în seara zilei de 29 aprilie 2002, sub învinuirea de trafic de droguri. Instanţele au menţinut măsura arestării pe perioada întregii proceduri.
16. Parchetul i-a audiat pe reclamant, pe D.C. şi pe P.T., precum şi pe cei 2 martori oculari care fuseseră prezenţi pe terasa restaurantului M şi a analizat declaraţiile scrise ale lui Toni şi Sven. La cererea procurorului, atât apartamentul reclamantului, cât şi cel al lui D.C. au fost percheziţionate de poliţie. Nu s-au găsit droguri sau alte substanţe ilegale.Procurorul a concluzionat că, la data de 29 aprilie 2002, Gotti îl informase pe Toni că cele 3 persoane pregăteau o tranzacţie cu tablete MDMA (metilen-dioxid-metilamfetamină). Toni îl contactase după aceea pe Sven, care s-a întâlnit cu suspecţii pentru a finaliza tranzacţia. Conform declaraţiilor lui Sven, suspecţii se oferiseră să îi vândă 4.000 de tablete de MDMA la preţul de 4 dolari americani bucata.
17. La data de 21 iunie 2002, procurorul a dispus trimiterea în judecată a reclamantului, a lui P.T. şi a lui D.C. sub învinuirea de trafic de droguri, faptă comisă cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 143).
18. De asemenea, procurorul a dispus disjungerea urmăririi penale de cea referitoare la un alt participant la traficul de droguri, Bogdan, care nu fusese încă identificat de poliţie. La data de 13 februarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie l-a identificat pe Bogdan ca fiind aceeaşi persoană cu Gotti şi a încheiat urmărirea penală împotriva acestuia.2. Procedura în faţa primei instanţe
19. În faţa Tribunalului Bucureşti au avut loc mai multe termene de judecată.
20. Cei 3 inculpaţi au negat implicarea lor în traficul de droguri şi au susţinut că fuseseră victimele unei înscenări a poliţiei. Aceştia au declarat în mod repetat că Bogdan fusese, de asemenea, prezent la restaurantul M.
21. Avocaţii apărării au insistat asupra importanţei pe care ar avea-o pentru instanţă audierea lui Bogdan în prezenţa inculpaţilor. De asemenea, au solicitat poliţiei să prezinte punga şi pachetele în care fuseseră găsite tabletele şi să preleve amprente digitale de pe acestea. Aceştia au considerat că instanţa ar trebui să vizioneze înregistrările video ale evenimentelor. În fine, aceştia au cerut o confruntare între inculpaţi pentru a putea demonstra că poliţia îi supusese presiunilor şi le făcuse promisiuni pentru a obţine declaraţiile iniţiale.Instanţa nu a încuviinţat această probă.
22. Tribunalul a pronunţat o sentinţă în cauză la data de 15 aprilie 2003. Cei 3 inculpaţi au fost găsiţi vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri şi condamnaţi fiecare la 4 ani de închisoare. Instanţa a dedus din pedeapsă timpul petrecut în arest preventiv. De asemenea, instanţa a confiscat cele 1.965 de tablete de MDMA ce au rămas după efectuarea testelor de laborator.
23. Tribunalul a respins argumentele apărării pe motivul că, în temeiul Legii nr. 143, declaraţiile date de agenţii sub acoperire şi de colaboratorii acestora pot constitui mijloace de probă. Instanţa a constatat că declaraţiile respective nu fuseseră obţinute în mod ilegal şi a considerat că argumentele în sens contrar ale apărării nu puteau pune sub semnul îndoielii aceste probe. De asemenea, instanţa a considerat că intenţia inculpaţilor de a vinde droguri a fost dovedită prin angajarea lor în negocieri cu Toni şi Gotti, ceea ce le-a permis acestora, la rândul lor, să îl autorizeze pe Sven să facă tranzacţia cu inculpaţii şi să obţină drogurile de la aceştia.
Pentru a ajunge la această concluzie instanţa s-a bazat pe declaraţiile date poliţiei de către suspecţi şi de către agenţii sub acoperire Toni şi Sven, precum şi pe declaraţiile reclamantului în faţa instanţei. Aceasta a acordat prioritate declaraţiei date de D.C. în timpul cercetărilor, considerând că retragerea declaraţiei sale iniţiale date poliţiei nu a fost justificată, întrucât aceasta nu a dovedit că a fost constrânsă să dea respectiva declaraţie.
3. Procedura în apel
24. Toate părţile au introdus apel împotriva Sentinţei din 15 aprilie 2003. Avocatul apărării a reiterat faptul că probele strânse împotriva inculpaţilor erau ilegale, că drogurile aparţinuseră poliţiei şi că Bogdan ar trebui audiat de instanţă.
25. Printr-o decizie din data de 29 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut constatările tribunalului cu privire la situaţia de fapt din cauză şi aprecierea acestuia cu privire la vinovăţia participanţilor. Cu toate acestea, instanţa a considerat că tribunalul făcuse o eroare în determinarea cuantumului pedepsei prin faptul că nu luase în considerare gravitatea infracţiunilor comise şi faptul că, în calitate de studenţi, participanţii aveau un nivel de educaţie mai ridicat, care ar fi trebuit să le fi permis să înţeleagă gravitatea faptelor lor. Prin urmare, instanţa a majorat pedeapsa la 12 ani de închisoare pentru fiecare inculpat.
26. Printr-o decizie definitivă din 20 aprilie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile inculpaţilor şi a menţinut decizia curţii de apel.
II. Dreptul intern şi internaţional relevant
27. Prevederile relevante din Codul de procedură penală şi din Legea nr. 143 sunt descrise în Hotărârea din 29 septembrie 2009, definitivă la 29 decembrie 2009, în Cauza Constantin şi Stoian împotriva României, nr. 23.782/06 şi nr. 46.629/06, §§ 33-34.
28. Textele Consiliului Europei privind utilizarea tehnicilor speciale de investigaţie sunt detaliate în Hotărârea Ramanauskas împotriva Lituaniei [MC], nr. 74.420/01, §§ 35-37, CEDO 2008-....
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 din Convenţie
29. Reclamantul s-a plâns de faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil în procedura penală îndreptată împotriva sa, afirmând că ar fi avut loc o încălcare a art. 6 §§ 1 şi 3 din Convenţie, care prevăd următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public [...] a cauzei sale, de către o instanţă [...] care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public. [...]
3. Orice acuzat are, în special, dreptul: [...]
(d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;”
30. Mai precis, reclamantul a susţinut că el şi prietenii săi au fost victimele unei înscenări a agenţilor sub acoperire şi a colaboratorului acestora şi că drogurile găsite la locul faptei aparţineau poliţiei. De asemenea, reclamantul s-a plâns de faptul că nu a existat nicio probă legală cu privire la implicarea lor în traficul de droguri şi că instanţele nu au analizat probe esenţiale; mai precis, acestea nu au dispus prelevarea amprentelor digitale de pe punga ce conţinea drogurile, audierea martorului-cheie Bogdan şi analizarea transcrierii convorbirilor telefonice care avuseseră loc între coinculpaţi şi agenţii sub acoperire. În plus, acesta a considerat că procurorul şi instanţele nu au stabilit în mod corect încadrarea juridică a faptei presupus săvârşite.În temeiul aceluiaşi articol, reclamantul s-a plâns că hotărârile judecătoreşti nu au fost pronunţate în şedinţă publică.
A. Asupra admisibilităţii
31. Curtea observă că acest capăt de cerere nu este vădit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altă parte, Curtea constată că acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
1. Argumentele părţilor
a)Guvernul
32. Guvernul a susţinut punctul de vedere al procurorului cu privire la situaţia de fapt, astfel cum a fost confirmat de instanţele interne.
33. Acesta a prezentat o descriere detaliată a procedurii interne privind operaţiunile poliţieneşti sub acoperire şi a subliniat că un sistem care să permită astfel de operaţiuni era uzual în multe ţări europene, fiind recomandat de Consiliul Europei şi de Uniunea Europeană în anumite situaţii.
34. În ceea ce priveşte situaţia de fapt din cauza de faţă, Guvernul a negat existenţa unei înscenări a poliţiei şi a considerat că probele depuse la dosar îi susţin argumentele.
35. De asemenea, Guvernul a respins susţinerile referitoare la inechitatea procedurii. În opinia sa, instanţele au interpretat în mod detaliat probele şi şi-au prezentat concluziile în mod amănunţit.
36. Mai mult chiar, spre deosebire de Cauza Teixeira de Castro împotriva Portugaliei (9 iunie 1998, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-IV), în cauza de faţă instanţele nu şi-au întemeiat hotărârile numai pe declaraţiile agenţilor sub acoperire, ci şi pe declaraţiile pârâţilor, date în diferitele stadii ale procedurii.
37. În fine, citând Hotărârea Klaas împotriva Germaniei (22 septembrie 1993, § 29, seria A nr. 269), Guvernul a subliniat că, în mod normal, nu intră în competenţa Curţii Europene să substituie propria sa apreciere asupra situaţiei de fapt celei făcute de instanţele interne şi că, în principiu, le revine acestor instanţe să aprecieze probele administrate în faţa lor.
b)Reclamantul
38. Reclamantul a susţinut că în dosar nu existau probe concludente că luase parte la traficul de droguri şi a reiterat că în momentul arestării asupra sa nu s-au găsit droguri.
39. Acesta a argumentat că nu participase la nicio operaţiune ce presupunea vânzarea de droguri, având în vedere că drogurile au trecut din mâinile unuia dintre agenţii de poliţie în mâinile celuilalt, fără nicio intenţie de a le vinde. După părerea sa, a fost vorba doar despre o operaţiune a poliţiei în vederea strângerii de probe. Reclamantul a reiterat că instanţele nu au analizat înregistrările video sau audio ale operaţiunii, că nu s-au luat amprente digitale de pe punga ce conţinea drogurile şi că nu a avut loc nicio confruntare între inculpaţi şi agenţii sub acoperire şi colaboratorul acestora, care nu au fost niciodată audiaţi de procuror sau de instanţe.
2. Aprecierea Curţii
40. Curtea reiterează jurisprudenţa sa recentă referitoare la art. 6 din Convenţie, în care a făcut o distincţie detaliată între conceptul de înscenare şi utilizarea tehnicilor legale ale activităţilor sub acoperire şi a reafirmat obligaţia instanţelor interne de a face o analiză atentă a materialului aflat la dosar atunci când un acuzat invocă o înscenare din partea poliţiei. În acest context, Curtea a mai stabilit şi că rolul său, potrivit art. 6 § 1 din Convenţie, nu este să stabilească dacă anumite mijloace de probă au fost obţinute ilegal, ci mai degrabă să analizeze dacă o astfel de „ilegalitate“ a avut drept consecinţă încălcarea unui alt drept protejat prin Convenţie; astfel, Curtea trebuie să analizeze calitatea aprecierilor făcute de instanţele interne cu privire la pretinsa înscenare şi să se asigure că acestea au asigurat în mod adecvat dreptul la apărare al inculpatului, în special dreptul la proceduri contradictorii şi la egalitatea armelor (vezi Ramanauskas, menţionată mai sus, §§ 49-61; Malininas împotriva Lituaniei, nr. 10.071/04, §§ 34-35, 1 iulie 2008, şi Bykov împotriva Rusiei [MC], nr. 4.378/02, §§ 88-93, 10 martie 2009). 4
1. Pentru a stabili dacă, în cauza de faţă, agenţii de poliţie sub acoperire s-au limitat sau nu la „investigarea activităţii infracţionale într-un mod esenţialmente pasiv“ (vezi Ramanauskas, menţionată mai sus, § 55), Curtea ţine seama de o serie de considerente. Nu există niciun indiciu că reclamantul sau coinculpaţii ar fi fost implicaţi anterior în infracţiuni legate de droguri. Curtea observă că autorităţile nu au oferit detalii şi nu au făcut trimitere la nicio probă obiectivă referitoare la comportamentul infracţional al suspecţilor înainte de incidentele din data de 29 aprilie 2002. Mai mult chiar, nu s-au găsit droguri nici în posesia reclamantului, nici la el acasă (vezi paragraful 16 de mai sus).
42. De asemenea, Curtea observă că părţile au dat interpretări diferite evenimentelor ce au avut loc la data de 29 aprilie 2002. În opinia autorităţilor, reclamantul şi coinculpaţii săi acceptaseră să intermedieze tranzacţia. Cu toate acestea, reclamantul, susţinând că a fost vorba despre o înscenare a poliţiei, a declarat că nu ştia ce conţine punga, care, de fapt, îi aparţinea colaboratorului poliţiei, Bogdan; de asemenea, reclamantul a mai susţinut că drogurile din pungă aparţineau poliţiei.
43. În lumina acestor interpretări divergente, este esenţial pentru Curte să analizeze procedura în care a fost invocat capătul de cerere privind provocarea, pentru a se asigura că drepturile apărării au fost asigurate în mod adecvat, în special dreptul la o procedură contradictorie şi la egalitatea armelor [vezi Ramanauskas, §§ 60-61, şi Malininas, § 34, ambele menţionate mai sus, şi Khudobin împotriva Rusiei, nr. 59.696/00, § 133, CEDO 2006-XII (extrase)].
44. În condamnarea reclamantului şi a coinculpaţilor săi, instanţele s-au bazat exclusiv pe probele obţinute în cadrul urmăririi penale, şi anume pe rapoartele scrise ale agenţilor sub acoperire şi pe declaraţiile suspecţilor, precum şi pe mărturiile inculpaţilor în faţa primei instanţe. Instanţele nu au răspuns cererilor apărării de a se administra probe, în special cu privire la implicarea şi rolul lui Bogdan, nici solicitării de a fi prelevate amprente digitale de pe pungile ce conţineau drogurile sau de a analiza înregistrările evenimentelor. În plus, instanţele nu i-au audiat pe agenţii sub acoperire. Astfel, apărarea nu a avut nicio ocazie de a adresa întrebări martorilor. De asemenea, instanţele au hotărât să acorde prioritate declaraţiilor obţinute de anchetatori şi au considerat că cele date în faţa instanţei de fond au fost false.
45. În lumina susţinerilor inculpaţilor cu privire la implicarea poliţiei, instanţele interne nu ar fi putut să asigure respectarea principiului echităţii şi, în special, a celui al egalităţii armelor fără a-i audia pe Bogdan şi pe agenţii de poliţie sub acoperire şi fără a le permite pârâţilor să adreseze întrebări acestor persoane, măcar în scris. Mai mult chiar, instanţa ar fi trebuit să analizeze sau cel puţin să ofere explicaţii mai detaliate cu privire la motivul respingerii celorlalte cereri de administrare de probe.
46. Curtea nu poate reţine in abstracto prioritatea ce ar trebui acordată declaraţiilor date de un martor în şedinţă publică şi sub jurământ în raport cu declaraţiile aceluiaşi martor date în cursul urmăririi penale, chiar dacă cele două sunt contradictorii (vezi Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, § 78, Culegere de hotărâri şi decizii 1996-II). Totuşi, Curtea consideră că motivarea oferită de tribunal pentru justificarea priorităţii acordate declaraţiilor lui D.C. în faţa anchetatorilor ar putea ridica o problemă în ceea ce priveşte respectarea drepturilor apărării.
47. În fine, Curtea observă maniera sumară în care instanţele interne au respins susţinerile privind înscenarea de către poliţie. Aceasta reţine că elementul comun al interpretărilor divergente ale părţilor asupra situaţiei de fapt din cauză este că reclamantul şi prietenii săi au negociat cu Gotti/Bogdan şi apoi s-au întâlnit cu Sven.
48. În concluzie, deşi ţine seama de importanţa şi de dificultăţile sarcinii anchetatorilor, Curtea consideră, ţinând cont de cele de mai sus, că instanţele interne nu au cercetat suficient susţinerile referitoare la înscenare. Pentru aceste motive, procedura reclamantului a fost lipsită de caracterul echitabil cerut de art. 6 din Convenţie. Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie din acest punct de vedere.
49. Mai mult, Curtea consideră că concluzia de mai sus face inutilă analizarea celorlalte capete de cerere.
II. Asupra celorlalte pretinse încălcări ale Convenţiei
50. Reclamantul consideră că, în circumstanţele speţei, pedeapsa la care a fost condamnat a constituit o încălcare a art. 3 din Convenţie.
51. De asemenea, acesta a formulat câteva capete de cerere, în temeiul art. 5 din Convenţie, cu privire la arestarea sa şi arestul său preventiv, în special cu privire la impunerea acestei măsuri preventive şi a prelungirii sale repetate de către instanţe.
52. Reclamantul s-a plâns că pedeapsa sa a fost majorată de curtea de apel numai pentru că era student, lucru care, după părerea sa, a constituit o discriminare ce intră sub incidenţa art. 6 § 1 din Convenţie coroborat cu art. 14.
53. În temeiul art. 7 din Convenţie, reclamantul s-a plâns de faptul că a fost condamnat pentru o infracţiune ce nu a existat niciodată, în măsura în care a fost victima unei înscenări.
54. În opinia Curţii, capetele de cerere pe care reclamantul le-a formulat în temeiul art. 3, 7 şi 14 din Convenţie sunt doar o reiterare a celor deja formulate şi analizate în temeiul art. 6.
În plus, Curtea apreciază că, deşi o persoană poate fi umilită prin simplul fapt că a fost condamnată penal, ceea ce este relevant în sensul art. 3 din Convenţie este că persoana ar trebui să fie umilită nu pur şi simplu prin condamnarea sa, ci de executarea pedepsei (vezi Tyrer împotriva Regatului Unit, 25 aprilie 1978, § 30, seria A nr. 26). În cauza de faţă, nimic nu indică o astfel de umilinţă, iar reclamantul nu a reuşit să îşi susţină alegaţiile în sens contrar. În fine, Curtea observă că infracţiunea pentru care a fost condamnat reclamantul este incriminată prin Legea nr. 143. Capătul de cerere întemeiat pe art. 7 din Convenţie este aşadar nefondat.
55. Prin urmare, în lumina tuturor elementelor aflate în posesia sa şi în măsura în care este competentă să se pronunţe asupra aspectelor invocate, Curtea constată că acestea nu indică nicio urmă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Convenţie sau în protocoalele sale.
Rezultă că această parte a plângerii este vădit neîntemeiată şi trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
56. În ceea ce priveşte capetele de cerere formulate în temeiul art. 5 din Convenţie, Curtea observă că arestarea preventivă a reclamantului s-a finalizat odată cu pronunţarea Sentinţei din 15 aprilie 2003, adică cu mai mult de 6 luni înainte de depunerea cererii de faţă la data de 2 iulie 2004 [vezi Mujea împotriva României (dec.), nr. 44.696/98, 10 septembrie 2002, şi Negoescu împotriva României (dec.), nr. 55.450/00, 17 martie 2005].
57. Rezultă că acest capăt de cerere a fost introdus tardiv şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 §§ 1 şi 4 din Convenţie.
III. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
58. Conform art. 41 din Convenţie:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
59. Reclamantul a solicitat suma de 109.000 euro (EUR) ca daune materiale, detaliată după cum urmează:
– 4.000 EUR reprezintă salariul pe care l-ar fi câştigat din anul 2002 până în anul 2004 dacă ar fi continuat să ocupe locul de muncă pe care îl avea la data arestării sale;
– 105.000 EUR reprezintă salariul pe care l-ar fi câştigat din anul 2004, când avea să absolve studiile universitare, şi până în prezent.
De asemenea, reclamantul a solicitat suma de 105.000 EUR ca daune morale.
60. Guvernul a argumentat că reclamantul nu şi-a justificat pretenţiile şi că nu există nicio legătură de cauzalitate între acestea şi condamnarea sa. De asemenea, acesta a considerat că simpla constatare a unei încălcări ar constitui, în sine, o reparaţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral pretins de reclamant. În fine, Guvernul a subliniat că, în cazul în care Curtea ar constata că procedura penală nu a fost echitabilă, Codul de procedură penală prevedea posibilitatea redeschiderii procedurii în faţa instanţelor interne.
61. Curtea reţine că reclamantul are opţiunea de a solicita redeschiderea procedurii în temeiul dreptului intern. În ceea ce priveşte prejudiciul invocat de reclamant, Curtea nu distinge nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins; prin urmare, respinge acest capăt de cerere. Pe de altă parte, Curtea îi alocă reclamantului suma de 10.000 EUR ca daune morale.
B. Cheltuieli de judecată
62. Reclamantul nu a solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată. C. Dobânzi moratorii
63. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA
1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte art. 6 § 1 din Convenţie şi inadmisibilă în rest;
2. hotărăşte că a avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 § 1 din Convenţie;
3. hotărăşte că nu are rost să analizeze celelalte capete de cerere întemeiate pe art. 6 din Convenţie;
4. hotărăşte:
a)ca statul pârât să îi plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 10.000 EUR (zece mii euro), plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale, sumă ce va fi convertită în moneda naţională a statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii;
b)ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii, această sumă să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de satisfacţie echitabilă în rest.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris la data de 1 iunie 2010, în aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
Full & Egal Universal Law Academy