Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
CAUZA BULGARU c. REPUBLICII MOLDOVA
(Cererea nr. 35840/09)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
30 septembrie 2014
DEFINITIVĂ
30.12.2014
Această hotărîre poate fi supusă unei revizuiri editoriale.
În cauza Bulgaru c. Republicii Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), statuînd într-o Cameră compusă din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Johannes Silvis,
Valeriu Griţco,
Iulia Antoanella Motoc, judecători,
şi Marialena Tsirli, grefier adjunct al Secţiei,
Deliberînd la 9 septembrie 2014 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. Cauza a fost inițiată prin cererea (nr. 35840/09) depusă la 18 iunie 2009 contra Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Convenţia”), de către un cetățean al Republicii Moldova, dl Ion Bulgaru („reclamantul”).
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl L. Chirtoaca, avocat care îşi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl L. Apostol.
3. Reclamantul s-a plîns, în particular, că a fost victima unei maltratări grave din partea poliţiei şi că autorităţile au omis să efectueze o investigaţie adecvată asupra incidentului contrar articolului 3 din Convenţie.
4. La 29 noiembrie 2010 cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în 1982 şi în prezent este deţinut în Penitenciarul Cricova.
6. La momentul evenimentelor, reclamantul îşi ispășea pedeapsa cu închisoarea pe termen de 10 ani și era deţinut în acelaşi penitenciar. În august 2008, în penitenciar a fost săvîrşit un omor și reclamantul era unul dintre bănuiţi. În decembrie 2008, reclamantul a fost transferat la Izolatorul de detenție provizorie al Comisariatului General de Poliţie Chişinău pentru a fi interogat. Potrivit reclamantului, el a fost impus să recunoască că el ar fi comis omorul şi, după ce a refuzat să depună mărturisiri, el a fost maltratat. La 21 ianuarie 2009, reclamantul a fost transferat din nou la Izolatorul de detenție provizorie al Comisariatului General de Poliţie Chișinău. Întrucît el a refuzat să depună mărturisiri, el a fost supus la diverse metode de tortură precum ar fi: lovituri cu palmele și pumnii peste cap și corp, precum şi ţinut într-o celulă unde temperatura era foarte scăzută. Ca urmare a relelor tratamente, reclamantul a comis o tentativă de suicid, tăindu-şi venele antebrațului drept. La 23 ianuarie 2009, reclamantul a fost transportat la spital, unde potrivit fişei medicale, el a fost examinat de un medic care i-a cusut şi bandajat leziunile. După reîntoarcerea din spital, relele tratamente au continuat şi au fost intensificate. Potrivit reclamantului, braţele şi picioarele sale au fost legate împreună la spate şi el a fost suspendat de o bară metalică fixată pe două scaune. El a fost ţinut în această poziţie pînă şi-a pierdut cunoştinţa. În rezultatul maltratării suferite mîna dreaptă a reclamantului a amorţit şi acesta nu a mai putut-o mişca. De asemenea, el a fost bătut în partea de jos a spatelui cu o sticlă de plastic umplută cu apă. Ca urmare, el a avut dureri de rinichi şi sînge în urină. Guvernul a respins alegațiile reclamantului privind relele tratamente.
7. La 28 ianuarie 2009, reclamantul a fost consultat de un felcer din cadrul Izolatorului de detenție provizorie al Comisariatului General de Poliție, care a notat în registrul medical că reclamantul acuză dureri în regiunea antebrațului drept, iar ţesutul din acea regiune era inflamat. La 30 ianuarie 2009, acelaşi felcer a notat că reclamantul se plînge de amorțiri şi furnicături în regiunea antebraţului drept. La 31 ianuarie 2009, acelaşi felcer a conchis că problemele de sănătate ale reclamantului au survenit în urma automutilării prin lezarea ligamentului său.
8. Între timp, la 28 ianuarie 2009, familia reclamantului a aflat despre situaţia acestuia şi a angajat un avocat. Urmare a acțiunilor întreprinse de avocat, la 30 ianuarie 2009, reclamantul a fost transferat înapoi la Penitenciarul Cricova.
9. La 12 februarie 2009, starea sănătății reclamantului s-a înrăutăţit și el a fost internat în Spitalul Penitenciar Pruncul, unde a fost consultat de un medic neurolog, care a constatat că acesta suferea de neuropatie moderată a nervului radial la nivelul antebraţului drept (afectarea nervului radial care este plasat de-a lungul braţului şi care controlează mişcările tricepsului, şi este responsabil de extinderea încheieturii mîinii şi a degetelor). Reclamantul a fost externat la 9 aprilie 2009, însă, ulterior, a fost internat în spital de cîteva ori.
10. Între timp, avocatul reclamantului a depus o plîngere la procuratură prin care a invocat că clientul său a fost supus maltratării, însă, la 31 iulie 2009, plîngerea a fost respinsă ca neîntemeiată. Procuratura a constatat că alegațiile reclamantului despre rele tratamente sunt nefondate, întrucît nu existau alte probe care ar confirma pretinsele acte de tortură decît cele care rezultă din automutilarea sa. Procuratura s-a bazat pe declaraţiile poliţiştilor acuzaţi de maltratare, care au negat faptul că l-au maltratat pe reclamant, precum şi pe concluzia felcerului din cadrul Izolatorului de detenție provizorie al Comisariatului General de Poliție Chișinău (a se vedea paragraful 7 supra). Constatările medicilor din Spitalul Penitenciar Pruncul (a se vedea paragraful 9 supra) nu au fost luate în considerare.
II. DREPTUL INTERN PERTINENT
11. Codul penal, în partea relevantă, prevede următoarele:
Articolul 309. Constrîngerea de a face declaraţii
(1) Constrîngerea persoanei, prin ameninţare sau prin alte acte ilegale, de a face declaraţii la interogatoriu, constrîngerea, în acelaşi mod, a expertului de a face concluzia sau a traducătorului ori a interpretului de a face o traducere sau interpretare incorectă de către cel care efectuează urmărirea penală, se pedepsesc cu închisoare de pînă la 3 ani ...
(2) Aceeaşi acţiune însoţită:
(a) de aplicarea violenţei;
b) de tratamente crude, inumane sau degradante;
...
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani ...
Articolul 3091. Tortura
(1) Provocarea, în mod intenţionat, a unei dureri sau suferinţe puternice, fizice ori psihice unei persoane, în special cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri ... se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani ...
(3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) ... săvîrșite:
c) de două sau mai multe persoane;
e) cu folosirea unor instrumente speciale de tortură sau a altor obiecte adaptate în acest scop;
f) de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani ...
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 3 DIN CONVENŢIE
12. Reclamantul s-a plîns că a fost supus la rele tratamente în timp ce se afla în custodia poliţiei şi că nu a fost efectuată o investigaţie efectivă în legătură cu acest fapt. Articolul 3 din Convenţie prevede următoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
A. Admisibilitatea
13. Curtea notează că această plîngere nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenţie. Curtea notează, în continuare, că cererea nu este inadmisibilă din orice alte temeiuri. Prin urmare, cererea trebuie să fie declarată admisibilă.
B. Fondul
14. Reclamantul a susținut că el a fost torturat în perioada deținerii sale şi că autorităţile au omis să efectueze o investigație adecvată în legătură cu plîngerea sa.
15. Guvernul a respins alegaţiile reclamantului despre relele tratamente, susţinînd că el a comis o tentativa de suicid, tăindu-și venele antebrațului, iar autorităţile i-au acordat ajutorul medical de urgenţă necesar.
16. După cum a statuat Curtea de mai multe ori, articolul 3 din Convenţie consfințește una dintre valorile fundamentale ale societăţii democratice. Chiar şi în cele mai dificile situaţii, cum ar fi lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate, Convenţia interzice în termeni absoluţi tortura, pedepsele şi tratamentele inumane sau degradante. Spre deosebire de majoritatea clauzelor normative ale Convenţiei şi ale Protocoalelor nr. 1 şi nr. 4, articolul 3 nu prevede excepţii, și în conformitate cu articolul 15 § 2 nu este permisă nici o derogare de la prevederile sale, chiar dacă există un pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii (a se vedea Selmouni c. Franţei [MC], nr. 25803/94, § 95, CEDO 1999‑V, şi Assenov şi alţii c. Bulgariei, 28 octombrie 1998, § 93, Culegere de hotărîri şi decizii 1998-VIII).
17. Atunci cînd o persoană este plasată în custodia poliţiei în stare bună de sănătate, însă la momentul eliberării se constată că aceasta are leziuni corporale, este sarcina statului să dea o explicaţie plauzibilă a circumstanţelor în care au fost cauzate leziunile corporale, neîndeplinirea căreia ridică o chestiune clară în temeiul articolului 3 din Convenţie (a se vedea Aksoy c. Turciei, 18 decembrie 1996, § 61, Culegere 1996‑VI; Selmouni, citată supra, § 87). Atunci cînd o persoană are o pretenţie plauzibilă că a fost maltratată sau torturată în timp ce se afla în custodia funcţionarilor statului, noţiunea de „recurs efectiv” presupune, pe lîngă plata compensaţiilor atunci cînd este cazul şi fără a prejudicia orice alt recurs disponibil în legislaţia naţională, efectuarea unei investigaţii detaliate şi efective. Tipul de investigaţie care va atinge aceste scopuri poate varia în funcţie de circumstanţe. Totuşi, indiferent de metoda de investigaţie, autorităţile trebuie să acţioneze cît mai prompt atunci cînd a fost depusă o plîngere oficială. Chiar şi atunci cînd, strict vorbind, nu a fost făcută o plîngere, o investigaţie trebuie pornită dacă există indicii suficient de clare că a fost aplicată tortura sau rele tratamente (a se vedea, printre altele, Özbey c. Turciei (dec.), nr. 31883/96, 8 martie 2001). Autorităţile trebuie să ia în consideraţie situaţia deosebit de vulnerabilă a victimelor torturii şi faptul că persoanele care au fost supuse unor rele tratamente grave vor fi deseori mai puţin pregătite sau dispuse să depună o plîngere (a se vedea Aksoy citată supra, §§ 97-98).
18. Fără îndoială că cerință de promptitudine şi durată rezonabilă este implicită în acest context. Un răspuns prompt din partea autorităţilor prin investigarea alegațiilor de maltratare ar putea fi privit, în general, ca fiind esenţial pentru menţinerea încrederii publice cu privire la respectarea de către acestea a supremaţiei legii şi pentru prevenirea oricărei aparenţe de implicare sau de tolerare a actelor ilegale (a se vedea, printre altele, Indelicato c. Italiei, nr. 31143/96, § 37, 18 octombrie 2001, şi Özgür Kılıç c. Turciei (dec.), nr. 42591/98, 24 septembrie 2002). În timp ce pot exista obstacole sau dificultăţi care împiedică obţinerea unui progres într-o investigație într-o anumită situaţie, în general poate fi considerat ca fiind esenţial pentru autorităţi să pornească o investigație în mod prompt pentru a menţine încrederea publică cu privire la respectarea de către acestea a supremaţiei legii şi pentru prevenirea oricărei aparenţe de implicare sau de tolerare a actelor ilegale (a se vedea, Buzilo c. Moldovei, nr. 52643/07, § 30, 21 februarie 2012).
19. Revenind la faptele prezentei cauze, Curtea notează că după pretinsa maltratare, reclamantul a fost internat în Spitalul Penitenciar Pruncul pentru o perioadă de aproximativ două luni și că medicii l-au diagnosticat cu neuropatie moderată a nervului radial la nivelul antebraţului drept (a se vedea paragraful 9 supra). Diagnosticul iniţial referitor la lezarea ligamentelor reclamantului în rezultatul tăierii antebraţului, stabilit de către felcerul din cadrul Izolatorului de detenție provizorie al Comisariatului General de Poliție nu s-a confirmat. Afirmația reclamantului, care nu a fost contestată de către Guvern, pare a fi coerentă cu alegaţiile sale precum că el a fost legat şi suspendat de o bară de metal. Întrucît Guvernul a omis să prezinte o explicaţie cu privire la această leziune corporală, Curtea conchide că aceasta s-a produs în rezultatul relelor tratamente aplicate de poliţie, şi anume, ca urmare a legării şi suspendării de o bară de metal.
20. Curtea consideră că această formă de maltratare este deosebit de gravă, întrucît ea presupune intenţia de a obţine informaţii, de a aplica o pedeapsă şi de a intimida. În asemenea circumstanţe, Curtea consideră că violenţa aplicată reclamantului are un caracter deosebit de grav, care provoacă dureri grave şi suferinţă chinuitoare, şi trebuie considerată ca acte de tortură. Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 3 din Convenţie sub aspect material.
21. În cele din urmă, Curtea notează că după recepționarea plîngerii reclamantului despre maltratare, procuratura nu a făcut nici o referire la spitalizarea reclamantului în perioada 12 februarie și 9 aprilie 2009 şi diagnosticul stabilit în spital, însă s-a limitat la concluzia iniţială stabilită de către felcerul din Izolatorul de detenţie provizorie al Comisariatului General de Poliție. De fapt, procuratura nu a luat nicio măsură decisivă în vederea investigării plîngerii reclamantului, ci s-a limitat la acceptarea, fără rezerve, a declaraţiilor poliţiştilor acuzaţi. Prin urmare, Curtea nu poate să conchidă că a fost efectuată o investigație oficială efectivă. Prin urmare, de asemenea, a avut loc încălcarea articolului 3 din Convenţie sub aspect procedural.
22. În consecință, a avut loc încălcarea articolului 3 din Convenţie atît sub aspect material cît şi procedural.
II. CU PRIVIRE LA ALTE ÎNCĂLCĂRI ALE CONVENŢIEI
23. În cererea sa iniţială, reclamantul, în egală măsură, s-a plîns în temeiul articolelor 5, 6 şi 13 din Convenţie; totuși, în observaţiile sale ulterioare, reclamantul nu şi-a întemeiat aceste plîngeri. În asemenea circumstanţe și avînd în vedere materialele de care dispune, Curtea nu distinge careva semne de încălcare a articolelor invocate. Prin urmare, aceste plîngeri trebuie să fie declarate inadmisibile în sensul articolului 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
24. Articolul 41 din Convenţie prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”
A. Prejudiciul
25. Reclamantul a pretins suma de 20000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral şi 500 EUR cu titlu de prejudiciu material.
26. Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse de către reclamant şi a susţinut că acestea sunt nefondate şi excesive.
27. Avînd în vedere încălcarea constatată mai sus şi gravitatea acesteia, Curtea consideră că acordarea unei despăgubiri este justificată în prezenta cauză şi acordă reclamantului integral suma pretinsă cu titlu de prejudiciu moral. În ceea ce priveşte pretenţiile cu titlu de prejudiciu material, Curtea le respinge pe motiv că reclamantul nu a prezentat probe în acest sens.
B. Costuri şi cheltuieli
28. Reclamantul nu a solicitat nici o sumă cu titlu de costuri şi cheltuieli.
C. Penalităţi
29. Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară admisibilă plîngerea invocată în temeiul articolului 3, iar restul cererii inadmisibilă;
2. Hotărăşte că a fost încălcat articolul 3 din Convenţie atît sub aspect material cît şi procedural;
3. Hotărăşte
(a) că Statul pîrît trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărîrea va deveni definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenţie, suma de 20000 EUR (douăzeci mii euro), plus orice taxă care poate fi percepută, care va fi convertită în valuta naţională a Statului pîrît conform ratei de schimb aplicabile la data executării hotărîrii;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o penalitate la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;
4. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la reparația echitabilă.
Redactată în limba engleză şi notificată în scris la 30 septembrie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Marialena TsirliJosep Casadevall
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy