Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
CAUZA BULGARU c. REPUBLICII MOLDOVA
(Cererea nr. 35840/09)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
30 septembrie 2014
Această hotărâre va rămâne definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi supusă redactării.
În cauza Bulgaru c. Republicii Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Johannes Silvis,
Valeriu Griţco,
Iulia Antoanella Motoc, judecători,
şi Marialena Tsirli, grefier adjunct al secţiunii,
Deliberând la 9 septembrie 2014 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 35840/09) depusă la Curte la 18 iunie 2009 împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Ion Bulgaru („reclamantul”).
2. Reclamantul a fost reprezentată de dl L. Chirtoaca, avocat în Chişinău. Guvernul („Guvernul”) Republicii Moldova a fost reprezentat de agentul său, L. Apostol.
3. Reclamantul a susţinut că a fost victima unei brutalităţi severe din partea poliţiei şi că autorităţile nu au efectuat o investigaţie corespunzătoare pe marginea acestei acuzaţii, contrar articolului 3 al Convenţiei.
4. La 29 noiembrie 2010 cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în 1982. În prezent el se află în detenţie la Penitenciarul Cricova.
6. La data evenimentelor, reclamantul executa o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de 10 ani în aceeaşi unitate de detenţie. În august 2008, în unitatea de detenţie respectivă a fost săvârşit un omor, reclamantul fiind unul din bănuiţi. În decembrie 2008, el a fost transportat la Comisariatul general de poliţie din Chişinău pentru audieri. Potrivit lui, i s-a spus să recunoască că a săvârşit omorul, iar după ce a refuzat a fost maltratat. La 21 ianuarie 2009, reclamantul a fost din nou transportat la comisariatul de poliţie. Deoarece a refuzat să recunoască infracţiunea, el a fost supus unor acte de violenţă, fiind lovit şi pălmuit peste tot, şi a fost ţinut într-o celulă rece. Ulterior, el a încercat să se sinucidă, tăindu-şi venele de la mână. La 23 ianuarie 2009, reclamantul a fost transportat la spital. Potrivit documentelor din dosar, el a fost consultat de un medic şi i s-au cusut şi bandajat rănile. Maltratarea a continuat după întoarcerea lui din spital şi s-a intensificat. Potrivit reclamantului, braţele şi picioarele i-au fost legate împreună la spate şi a fost suspendat de o bară metalică fixată pe două scaune. El a fost ţinut în această poziţie până când a leşinat. Mâna dreaptă i-a amorţit şi nu a mai putut-o mişca. De asemenea, el a fost bătut în partea de jos a spatelui cu o sticlă de plastic umplută cu apă şi din această cauză a avut dureri de rinichi şi sânge în urină. Guvernul a disputat argumentele reclamantului privind relele tratamente.
7. La 28 ianuarie 2009, reclamantul a fost consultat în izolatorul comisariatului de un asistent medical, care a notat în registrul medical că reclamantul se plânge de dureri în regiunea bicepsului drept şi că acea regiune era umflată. La 30 ianuarie 2009, acelaşi asistent medical a notat că reclamantul se plânge de amorţeală şi furnicături în braţul drept. La 31 ianuarie 2009, acelaşi asistent medical a conchis că problemele reclamantului sunt rezultatul auto-provocării ruperii ligamentului.
8. La 18 ianuarie 2009, familia reclamantului a aflat despre situaţia sa şi a angajat un avocat. În urma implicării avocatului, la 30 ianuarie 2009, reclamantul a fost transferat înapoi la Penitenciarul Cricova.
9. La 12 februarie 2009, starea de sănătate a reclamantului s-a înrăutăţit, el fiind internat în spitalul penitenciarului. Reclamantul a fost consultat de un medic neurolog, care a constatat că suferă de neuropatie radială severă a braţului drept (vătămarea nervului radial care este plasat de-a lungul braţului şi care controlează mişcările tricepsului, şi este răspunzător de extensia mâinii şi a degetelor). Reclamantul a fost externat la 9 aprilie 2009. Ulterior, el a fost internat încă de câteva ori.
10. Avocatul reclamantul a depus o plângere la procuratură pe marginea faptului că clientul său a fost maltratat, însă la 31 iulie 2009, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată. Procuratura a constatat că acuzaţiile reclamantului sunt nefondate, întrucât nu există alte probe fizice, decât cele pe care şi le-a provocat singur. Procuratura s-a bazat pe declaraţiile poliţiştilor acuzaţi de maltratare, care au negat faptul că l-au maltratat pe reclamant, precum şi pe concluzia asistentului medical din izolatorul comisariatului (a se vedea paragraful 7 de mai sus). Concluziile doctorilor din spitalul penitenciarului (a se vedea paragraful 9 de mai sus) nu au fost luate în considerare.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
11. Codul penal prevede următoarele:
Articolul 309. Constrângerea de a face declaraţii
(1) Constrângerea persoanei, prin ameninţare sau prin alte acte ilegale, de a face declaraţii la interogatoriu, constrângerea, în acelaşi mod, a expertului de a face concluzia sau a traducătorului ori a interpretului de a face o traducere sau interpretare incorectă de către cel care efectuează urmărirea penală, se pedepsesc cu închisoare de până la 3 ani ...
(2) Aceeaşi acţiune însoţită:
(a) de aplicarea violenţei;
b) de tratamente crude, inumane sau degradante;
...
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani ...
Articolul 3091. Tortura
(1) Provocarea, în mod intenţionat, a unei dureri sau suferinţe puternice, fizice ori psihice unei persoane, în special cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii ... se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani ...
(3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) ... săvârșite:
c) de două sau mai multe persoane;
e) cu folosirea unor instrumente speciale de tortură sau a altor obiecte adaptate în acest scop;
f) de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani ...
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI
12. Reclamantul a susţinut că a fost maltratat de către poliţie şi că nu a fost efectuată o investigaţie efectivă în privinţa acestui fapt. Articolul 3 al Convenţiei prevede următoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
A. Admisibilitatea
13. Curtea notează că plângerea nu este vădit neîntemeiate în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. Ea notează, în continuare, că cererea nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, ea trebuie decalară admisibilă.
B. În fond
14. Reclamantul a susţinut că a fost torturat în timpul detenţiei şi că autorităţile nu au investigat corespunzător plângerea sa.
15. Guvernul a contestat acuzaţiile reclamantului, susţinând că el singur şi-a tăiat venele şi că autorităţile i-au acordat ajutorul medical de urgenţă.
16. După cum a declarat Curtea de mai multe ori, articolul 3 consfinţeşte una din valorile fundamentale ale unei societăţi democratice. Chiar şi în cele mai dificile circumstanţe, precum lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate, Convenţia interzice, în termeni absoluţi, tortura şi tratamentele sau pedepsele inumane ori degradante. Spre deosebire de alte articole ale Convenţiei şi ale Protocoalelor nr.1 şi 4, articolul 3 nu permite excepţii, iar potrivit articolului 15 § 2, nu este permisă nicio derogare de la aceasta nici chiar când este vorba despre un caz de urgenţă publică care ameninţă viaţa naţiunii (a se vedea Selmouni c. Franţei [GC], nr. 25803/94, § 95, ECHR 1999‑V, şi Assenov şi alţii c. Bulgariei, 28 octombrie 1998, § 93, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-VIII).
17. Când o persoană este plasată în custodia poliţiei în stare bună de sănătate, însă la momentul eliberării se constată că aceasta a suferit vătămări, este sarcina statului să dea o explicaţie plauzibilă în privinţa originii leziunilor. În caz contrar, acest lucru atrage incidenţa articolului 3 al Convenţiei (a se vedea Aksoy c. Turciei, 18 decembrie 1996, § 61, Culegere 1996‑VI; Selmouni, citată mai sus, § 87). Atunci când o persoană face afirmaţii credibile că a fost supusă unor rele tratamente de către funcţionari de stat, noţiunea de „recurs efectiv” presupune, adăugător la plata unei compensaţii, dacă este cazul, fără a aduce prejudicii oricărui alt recurs disponibil în legislaţia internă, o investigaţie completă şi efectivă. O asemenea investigaţie care să atingă aceste scopuri poate varia în funcţie de circumstanţe. Totuşi, oricare ar fi metoda de investigaţie, autorităţile trebuie să acţioneze pe cât de repede posibil odată depusă o plângere oficială. Chiar şi în cazul în care, strict vorbind, nu a fost depusă o plângere, autorităţile trebuie să înceapă o investigaţie dacă există indicii suficient de clare că a fost folosită tortura sau relele tratamente (a se vedea, prin altele, Özbey c. Turciei (dec.), nr. 31883/96, 8 martie 2001). Autorităţile trebuie să ia în calcul situaţia deosebit de vulnerabilă a victimelor torturii şi faptul că persoanele care au fost supuse unei maltratări grave vor fi deseori mai puţin pregătite sau dispuse să facă o plângere (a se vedea Aksoy, citată mai sus, §§ 97-98).
18. Fără îndoială că cerinţa promptitudinii şi a duratei rezonabile este implicită în acest context. Un răspuns prompt din partea autorităţilor în investigarea acuzaţiilor de maltratare ar putea fi privit, în general, ca fiind esenţial pentru menţinerea încrederii publice în respectarea de către acestea a supremaţiei legii şi pentru prevenirea oricărei aparenţe de implicare în sau de tolerare a actelor ilegale (a se vedea Indelicato c. Italiei, nr. 31143/96, § 37, 18 octombrie 2001, şi Özgür Kılıç c. Turciei (dec.), nr. 42591/98, 24 septembrie 2002). Deşi pot exista obstacole sau dificultăţi care împiedică obţinerea unui progres într-o investigaţie într-o anumită situaţie, în general poate fi considerat ca fiind esenţial pentru autorităţi să pornească o investigaţie în mod prompt pentru a menţine încrederea publică în respectarea de către acestea a supremaţiei legii şi pentru prevenirea oricărei aparenţe de implicare sau de tolerare a actelor ilegale (a se vedea, Buzilo c. Moldovei, nr. 52643/07, § 30, 21 februarie 2012).
19. În speţă, Curtea notează că în urma relelor tratamente invocate de reclamant, acesta a fost internat în spitalul penitenciarului timp de aproape două luni. Medicii l-au diagnosticat cu neuropatie radială severă a mâinii drepte (a se vedea paragraful 9 de mai sus). Diagnosticul iniţial de rupere a ligamentelor în rezultatul tăierii venelor braţului stabilit de asistentul medical din cadrul izolatorului poliţiei nu s-a confirmat. Condiţia reclamantului, care nu a fost disputată de Guvern, este concordantă cu acuzaţia că a fost legat şi suspendat de o bară de metal. Întrucât Guvernul nu a explicat această vătămare, Curtea conchide că ea s-a produs în rezultatul relelor tratamente aplicate de poliţie.
20. Curtea consideră că această formă de maltratare este deosebit de condamnabilă, întrucât ea presupune intenţia de a obţine informaţii, de a aplica o pedeapsă şi de a intimida. În asemenea circumstanţe, Curtea consideră că violenţa aplicată reclamantului poartă un caracter deosebit de sever, capabil să provoace dureri severe şi suferinţă chinuitoare, şi trebuie tratată ca acte de tortură. Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei sub aspect material.
21. În cele din urmă, Curtea notează că după ce a fost depusă plângerea reclamantului, procuratura nici măcar nu a făcut trimitere la spitalizarea reclamantului în perioada 12 februarie - 9 aprilie 2009 şi la diagnosticul dat în spital, ci s-a limitat la concluzia iniţială a asistentului medical din cadrul spitalului izolatorului. De fapt, procuratura nu a luat nicio măsură decisivă în vederea investigării plângerii reclamantului, ci s-a mulţumit să accepte, fără rezerve, declaraţiile poliţiştilor acuzaţi. Prin urmare, este imposibil pentru Curte să conchidă că a avut loc o investigaţie oficială efectivă. Astfel, a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei şi sub aspect procedural.
22. În concluzie, a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei atât sub aspect material cât şi sub aspect procedural.
II. CU PRIVIRE LA ALTE ÎNCĂLCĂRI ALE CONVENŢIEI
23. În cererea sa iniţială reclamantul a invocat încălcarea articolelor 5, 6 şi 13 ale Convenţiei. Însă, în observaţiile sale ulteriore, el nu şi-a argumentat aceste plângeri. În asemenea circumstanţe, având în vedere materialele la dosar, Curtea constată că nu există semne de încălcare a acestor articole. Prin urmare, plângerile respective trebuie declarate inadmisibile în sensul articolului 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
24. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul
25. Reclamantul a pretins 20 000 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral şi 500 EUR cu titlu de prejudiciu material.
26. Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse de către reclamant şi a susţinut că acestea sunt nejustificate şi excesive.
27. Având în vedere încălcarea constatată mai sus şi gravitatea acesteia, Curtea consideră că se justifică acordarea unei compensaţii a prejudiciului moral în prezenta cauză şi acordă reclamantului integral suma pretinsă. Totodată, Curtea respinge cererea cu titlu de prejudiciu material pentru lipsa detaliilor din partea reclamantului.
B. Costuri şi cheltuieli
28. Reclamantul nu a formulat nicio cerere cu acest titlu.
C. Dobânda de întârziere
29. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară admisibilă plângerea formulată în temeiul articolului 3 şi inadmisibil restul plângerilor;
2. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei atât sub aspect material cât şi sub aspect procedural;
3. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, 20 000 EUR (douăzeci de mii de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, care să fie convertiţi în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
4. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu titlu de satisfacţie echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 30 septembrie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Marialena TsirliJosep Casadevall
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy