Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
CAUZA BUREA ŞI ALŢII c. MOLDOVEI
(Cererile nr. 55349/07, 16968/09, 19750/09, 32465/09 şi 39377/09)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
13 decembrie 2011
Această hotărîre este definitivă. Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale.
În cauza Burea şi alţii c. Moldovei,
Curtea europeană a drepturilor omului (Secţia a treia), statuînd într-o Cameră compusă din:
Egbert Myjer, preşedinte,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Marialena Tsirli, grefier adjunct al secţiei,
Deliberînd la 22 noiembrie 2011,
Pronunţă următoarea hotărîre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată prin 5 cereri (nr. 55349/07, 16968/09, 19750/09, 32465/09 şi 39377/09) depuse contra Republicii Moldova de către cetăţenii dl Victor Burea, dl Veaceslav Platonov, dl Anatolie Ionaş, dl Ion Berliba şi dl Eugeniu Melnic (« reclamanţii »), care au sesizat Curtea la 31 octombrie 2007, 22 februarie, 29 martie, 29 mai şi respectiv la 8 iulie 2009 în temeiul articolului 34 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (“Convenţia”). Cererea no 19750/09 a fost depusă, de asemenea şi contra Federaţiei Ruse.
2. Primul reclamant a fost reprezentat de dna V. Marcu, avocat care îşi desfăşoară activitatea în Edineţ; al doilea şi al treilea reclamant au fost reprezentaţi de dl A. Bîzgu ; iar al cincilea de dna N. Mardari, avocat care îşi desfăşoară activitatea la Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.
3. Reclamanţii au invocat, în particular, că drepturile lor de acces la justiţie, garantat de articolul 6 § 1 din Convenţie, precum şi drepturile de proprietate garantat de articolul 1 din Protocolul 1 la Convenţie au fost încălcate, urmare a neexecutării hotărîrilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor. În cererea nr. 39377/09, reclamantul a invocat, de asemenea, că nu a dispus de un recurs intern efectiv, în sensul articolului 13 din Convenţie, în vederea obţinerii unei compensaţii pentru prejudiciul cauzat urmare a executării tardive a hotărîrii judecătoreşti.
4. Printr-o decizie parţială asupra admisibilităţii din 10 noiembrie 2009, în prelungirea hotărîrii pilot Olaru şi alţii c. Moldovei (nr. 476/07, 22539/05, 17911/08 şi 13136/07, 28 iulie 2009), Curtea a decis să comunice cererile Guvernului moldovean. Prin aceeaşi decizie, Curtea a decis să declare inadmisibilă cererea nr. 19750/09 în partea ce ţine de depunerea acesteia contra Federaţiei Ruse. Ţinînd cont de prevederile articolului 29 § 3 din Convenţie, în redacţie veche, Camera a decis să se pronunţe în acelaşi timp asupra admisibilităţii şi fondului cauzei.
5. Atît reclamanţii cît şi Guvernul au prezentat observaţii scrise asupra fondului cauzelor (articolul 59 § 1 din Regulament).
6. La 21 iulie 2011 Curtea a comunicat Guvernului că cererile fac parte din jurisprudenţa bine-stabilită a Curţii şi acestea au fost atribuite unui comitet din 3 judecători.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
7. Reclamanţii s-au născut în 1933, 1969, 1965, 1920 şi 1937.
8. Circumstanţele prezentelor cauze sunt similare celor din hotărîrea pilot Olaru şi alţii, precitată şi pot fi rezumate după cum urmează.
A. Cererea nr. 55349/07
9. Prin decizia definitivă din 16 septembrie 2004 Judecătoria Edineţ s-a pronunţat în favoarea dlui Burea şi a obligat autorităţile locale din Edineţ să-i achite 39 400 lei moldoveneşti (MDL) (aproximativ 2 650 euro (EUR) la acel moment) cu titlu de prejudiciu material suportat urmare a confiscării bunurilor în anii 1940, care aparţineau familiei sale. La 18 decembrie 2007 reclamantul a primit suma în cauză. Hotărîrea definitivă pronunţată în favoarea dlui Burea a fost astfel, executată.
B. Cererile nr 16968/09 şi 19750/09
10. Prin deciziile definitive din 15 şi 28 octombrie 2008 Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat în favoarea dlui Platonov şi respectiv, Ionaş, şi a obligat autorităţile locale din Chişinău să acorde fiecărui reclamant cîte un spaţiu locativ. La 29 ianuarie 2010 Consiliul local Chişinău a adoptat o decizie referitoare la atribuirea fiecărui reclamant cîte un apartament în Chişinău. Deciziile definitive pronunţate în favoarea dlui Platonov şi Ionaş au fost, de asemenea executate.
C. Cererea nr. 32465/09
11. Prin decizia definitivă din 27 septembrie 2007 Judecătoria Edineţ s-a pronunţat în favoarea dlui Ion Berliba şi a obligat autorităţile locale din Edineţ să-i achite 148 000 MDL (aproximativ 9 050 EUR la acel moment) cu titlu de prejudiciu material suportat în urma confiscării în anii 1940 a bunurilor care aparţineau familiei sale.
Prin decizia definitivă din 22 aprilie 2008 Curtea de Apel Bălţi a obligat autorităţile locale din Edineţ să achite dlui Berliba 15 540 MDL (aproximativ 940 EUR la acel moment) în calitate de dobîndă pentru neexecutarea deciziei din 27 septembrie 2007. La 22 aprilie 2008 şi 3 iulie 2009, reclamantul a primit sumele de 48 840 MDL şi 114 700 MDL. Deciziile definitive pronunţate în favoarea dlui Berliba, de asemenea, au fost executate.
D. Cererea nr. 39377/09
12. Prin decizia definitivă din 29 mai 2008, Judecătoria Briceni s-a pronunţat în favoarea dlui Melnic şi a obligat autorităţile locale să-i achite 153 150 MDL (aproximativ 9 510 EUR la acel moment) cu titlu de prejudiciu material suportat urmare a confiscării în anii 1940 a bunurilor ce aparţineau familiei sale. La 6 august 2009 reclamantul a primit suma de bani respectivă. Hotărîrea definitivă pronunţată în favoarea dlui Melnic a fost astfel executată.
13. La o dată nespecificată, reclamantul a iniţiat o acţiune în judecată cu privire la încasarea dobînzii pentru executarea tardivă a deciziei din 29 mai 2008. Prin hotărîrea definitivă din 2 decembrie 2010, Curtea de Apel Bălţi a respins acţiunea fiind nefondată, invocînd dispoziţiile legale în conformitate cu care compensaţiile acordate victimelor represiunilor politice pot fi eşalonate pentru o perioadă de trei ani.
II. DREPT INTERN PERTINENT
14. Dreptul intern pertinent este rezumat în cauzele Prodan c. Moldovei (no 49806/99, § 31, CEDO 2004‑III (extrase)) şi Olaru şi alţii c. Moldovei (precitat, §§ 24-34).
ÎN DREPT
15. Reclamanţii invocă faptul că urmare a executării tardive de către autorităţile naţionale a hotărîrilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor le-a fost încălcat dreptul lor de acces la justiţie, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, precum şi dreptul lor la protecţia proprietăţii, garantat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie. Părţile relevante ale prevederilor invocate prevăd :
Articolul 6 § 1
« Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) de către o instanţă (...) care va hotărî, fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...) »
Articolul 1 din Protocolul nr. 1
« Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale (...) »
16. În cauza no 39377/09 reclamantul a invocat, de asemenea, lipsa unui recurs intern efectiv în legătură cu dreptul său la executarea hotărîrii judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea sa. El se referă la art. 13 din Convenţie coroborat cu art. 6 din Convenţie. Articolul 13 prevede:
« Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de (...) Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci cînd încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. »
I. ÎNTREBĂRI PRELIMINARE
A. Cu privire la conexarea cererilor
17. Ţinînd cont de similitudinea cauzelor atît în ceea ce priveşte circumstanţele cauzei, cît şi problemele asupra fondului, Curtea constată necesitatea conexării acestora şi decide să le examineze într-o singură hotărîre.
B. Cu privire la locus standi al dnei Maria Cotogoi şi al dlui Fiodor Berliba referitor la cererea no 32465/09
18. Curtea menţionează că dl Ion Berliba a decedat la 16 iulie 2010, dar moştenitorii săi, dna M. Cotogoi şi dl F. Berliba, prin scrisoarea din 1 martie 2011 au solicitat continuarea examinării cererii.
19. În diferite cauze în care un reclamant a decedat pe parcursul procedurii, Curtea a ţinut cont de dorinţa de a continua examinarea cererii exprimată de către moştenitori sau rudele apropiate (a se vedea, de exemplu, Deweer c. Belgia, 27 februarie 1980, §§ 37-38, seria A no 35 ; Vocaturo c. Italia, 24 mai 1991, § 2, seria A no 206-C ; şi Malhous c.Republicii Cehe (dec.), no 33071/96, CEDO 2000-XII).
20. În lumina jurisprudenţei menţionate, Curtea recunoaşte dreptul moştenitorilor dlui Ion Berliba de a-l substitui în cererea menţionată.
II. CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATE
A. Cu privire la cererea abuzivă şi la nerespecatrea termenului de 6 luni
21. Guvernul a susţinut că reclamanţii în cauzele nr. 55349/07, 32465/09 şi 39377/09 au acţionat mala fides ţinînd cont de faptul că nu au informat sau au informat tardiv Curtea despre executarea hotărîrilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor. Guvernul, a menţionat de asemenea, că în toate cele 5 cauze, reclamanţii au omis să înainteze plîngerile noi cu privire la executarea tardivă în termenul de 6 luni din momentul în care hotărîrile judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor au fost executate integral. Prin urmare, Guvernul a menţionat că reclamanţii nu au respectat termenul de 6 luni impus prin art. 35 § 1 din Convenţie şi a invitat Curtea să respingă cererile aplicînd jurisprudenţa sa Şumila şi alţii c. Moldova (dec.) (nr. 41369/05, 26 ianuarie 2010).
22. Reclamanţii au omis să prezinte comentarii cu privire la acest subiect.
23. Curtea reiterează că o cerere poate fi respinsă ca abuzivă în sensul articolului 35 § 3 din Convenţie, dacă la baza ei au stat fapte eronate (Varbanov c. Bulgaria, 5 octombrie 2000, § 36, Culegere de hotărîri şi decizii 2000-X ; Řehák c. Republicii Cehia (dec.), no 67208/01, 18 mai 2004 ; Popov c. Moldova (no 1), no 74153/01, § 48, 18 ianuarie 2005; Kérétchachvili c. Georgia (dec.), no 5667/02, 2 mai 2006). Informaţia incompletă şi eronată poate fi calificată de asemenea ca abuz la dreptul la o cerere individuală, în particular referitor la nucleul cauzei şi dacă reclamantul nu explică suficient omisiunea sa de a comunica informaţii pertinente (Poznanski şi alţii c. Germania (dec.), no 25101/05, 3 iulie 2007).
24. În ceea ce priveşte cauzele la care se referă Guvernul, Curtea menţionează că reclamanţii urmau s-o informeze despre executarea hotărîrilor definitive pronunţate în favoarea lor. Cu toate acestea şi derogînd de la omisiunea de a respecta această obligaţie, Curtea nu consideră, că în circumstanţele cauzei, reclamanţii au acţionat contrar scopului cererii individuale garantate de art. 34 din Convenţie.
25. În ceea ce priveşte argumentul Guvernului cu privire la faptul că reclamanţii urmau să prezinte într-un termen de 6 luni din momentul în care hotărîrile judecătoreşti definitive au fost executate, plîngerile noi cu privire la executarea tardivă a acestora. Curtea menţionează că termenul de 6 luni trebuie să fie calculat din momentul depunerii cererilor la Curte. În prezentele cauze, cererile au fost depuse contrar cauzei Şumila, precitată la momentul cînd procedurile de executare erau încă pendinte.
Astfel, Curtea respinge argumentele Guvernului.
B. Cu privire la lipsa calităţii de victimă în privinţa cererilor nr. 16968/09 şi 19750/09
26. În aceste două cauze, Guvernul a menţionat că dl Platonov (cererea no 16968/09) şi dl Ionaş (cererea no 19750/09) s-au plîns cu privire la neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor peste puţin timp după adoptarea lor (4 luni pentru dl Platonov şi 5 luni pentru dl Ionaş). El a invocat că aceşti 2 reclamanţi nu posedau calitatea de victimă la momentul depunerii cererilor în faţa Curţii.
27. Reclamanţii au omis să prezinte careva comentarii cu privire la acest subiect.
28. Curtea menţionează că în cauzele precitate, hotărîrile judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea reclamanţilor nu au fost executate la momentul depunerii cererilor. Prin urmare, nu se poate afirma că drepturile reclamanţilor nu au fost lezate într-un mod concret la momentul sesizării Curţii. Ei pot, astfel pretinde că sunt victime a încălcării drepturilor lor în sensul art. 34 din Convenţie.
Curtea respinge, prin urmare, excepţia preliminară a Guvernului.
29. Suplimentar, Curtea constată că cererile nu sunt nefondate în sensul art. 35 § 3 (a) din Convenţie. Curtea relevă, prin urmare, că nu există alt motiv pentru inadmisibilitatea acestora. Ea le declară, astfel, admisibile.
III. CU PRIVIRE LA PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENŢIE ŞI A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL 1 LA CONVENŢIE
30. Reclamanţii s-au plîns că urmare a neexecutării hotărîrilor judecătoreşti pronunţate în favoarea lor le-au fost încălcate drepturile sale garantate de art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie.
31. Guvernul a susţinut că perioada de neexecutare a fost una rezonabilă. Suplimentar, în două cauze în care reclamanţilor urmau să li se atribuie spaţii locative (cererile nr. 16968/09 şi 19750/09), Guvernul a invocat complexitatea procedurii de executare, care a necesitat eforturi de ordin financiar, administrativ, organizatoric şi logistic din partea Statului.
32. Curtea menţionează că hotărîrile judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea reclamanţilor au rămas neexecutate pentru o perioadă de la 13 pînă la 39 luni. Curtea reiterează poziţia sa, exprimată în cauzele cu privire la neexecutare, potrivit cărora, imposibilitatea pentru un creditor să obţină executarea integrală şi într-un termen rezonabil a unei decizii pronunţate în favoarea sa constituie o violare a « dreptului de acces la justiţie » garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, precum şi dreptul de a se bucura de bunurile sale garantate de art. 1 din Protocolul 1 (Prodan c. Moldova, no 49806/99, §§ 56 şi 62, CEDO 2004‑III (extrase) ; Sîrbu şi alţii c. Moldovei, nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 şi 73973/01, § 40, 15 iunie 2004 ; Bourdov c. Rusia, no 59498/00, § 34, CEDO 2002-III ; Lupacescu şi alţii c. Moldovei, nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03, şi 32759/03, § 24, 21 martie 2006 ; etc.).
33. În lumina circumstanţelor cauzelor şi a argumentelor prezentate de către părţi, Curtea nu constată vreun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cauzele de faţă. Prin urmare, Curtea constată că a existat o violare a art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie urmare a omisiunii autorităţilor naţionale de a executa într-un termen rezonabil hotărîrile definitive pronunţate în favoarea reclamanţilor.
IV. CU PRIVIRE LA PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENŢIE REFERITOR LA CEREREA No 39377/09
34. În cauza precitată, reclamantul s-a plîns de lipsa unui recurs intern efectiv, în sensul articolului 13 din Convenţie, susceptibil de a apăra dreptul său de acces la justiţie, garantat de art. 6 din Convenţie.
35. Guvernul a susţinut că această plîngere nu urmează să fie examinată, deoarece garanţiile art. 13 din Convenţie sunt acoperite în materia neexecutărilor de cele ale art. 6 § 1, care constituie lex specialis în acest caz. Guvernul s-a referit la jurisprudenţa Popov c. Moldovei (no 1) (no 74153/01, § 58, 18 ianuarie 2005).
36. Curtea reiterează că art. 13 presupune existenţa unui recurs intern care ar permite instanţelor naţionale competente să cunoască conţinutul plîngerii înaintate în temeiul Convenţiei şi să acorde o compensaţie corespunzătoare, chiar dacă Statele contractante se bucură de o marjă de apreciere în ceea ce priveşte conformarea cu obligaţiile ce le revin potrivit acestei prevederi (a se vedea, printre alte hotărîri, Chahal c. Regatului Unit, 15 noiembrie 1996, § 145, Culegere de hotărîri şi decizii 1996-V). În speţă, Curtea a constatat că drepturile reclamantului garantate de art. 6 au fost încălcate (a se vedea § 33 supra). Prin urmare, reclamantul a avut o plîngere discutabilă în sensul jurisprudenţei Curţii, şi trebuia să beneficieze de un recurs corespunzător criteriilor articolului 13. În acest sens, Curtea menţionează că nu urmează să fie aplicată jurisprudenţa Popov c. Moldovei (no 1), citată de Guvern, deoarece Curtea s-a pronunţat deja de mai multe ori asupra art. 13 din Convenţie în cauze ce se referă la neexecutarea unei hotărîri judecătoreşti definitive (a se vedea, printre altele, Romachov c. Ucraina, no 67534/01, § 47, 27 iulie 2004 ; Moisei c. Moldova, no 14914/03, §§ 29-33, 19 decembrie 2006 ; Bourdov c. Rusia (no 2), no 33509/04, §§ 89-117, 15 ianuarie 2009).
37. Curtea reiterează că în prezenta cauză, reclamantul beneficia de o hotărîre judecătorească definitivă pronunţată în favoarea sa care n-a fost executată decît peste 1 an şi 49 de zile după ce a rămas definitivă.
Ea menţionează că reclamantul a încercat să recupereze prin iniţierea unei acţiuni pentru achitarea dobînzii, deprecierea valorii sumei alocate prin decizia judecătorească definitivă (a se vedea § 13 supra). Cu toate acestea, cererea sa cu privire la compensaţie a fost respinsă ca nefondată de către instanţele judecătoreşti naţionale, care s-au bazat pe prevederile legale care permit în cauza specifică a reclamantului, de a solicita achitarea şi astfel, executarea hotărîrii judecătoreşti într-o perioadă de 3 ani.
38. În aceste condiţii, Curtea constată că reclamantul n-a putut să obţină o despăgubire corespunzătoare în legătură cu violarea drepturilor sale garantate de art. 6 din Convenţie. Prin urmare, a existat o violare a art. 13 coroborat cu această prevedere.
V. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
39. În termenii art. 41 din Convenţie,
“Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A. Cererea no 32465/09
40. În cauza precitată, Curtea menţionează că reclamantul decedat a prezentat pretenţiile sale de satisfacţie echitabilă în formularul cererii. Cu toate acestea moştenitorii săi, calitatea cărora de a continua procedura a fost recunoscută de Curte (a se vedea § 20 supra), nu au prezentat pretenţiile sale în temeiul art. 41 din Convenţie în termenul stabilit de Curte. Ei n-au reiterat nici pretenţiile reclamantului. Prin urmare, Curtea constată că nu urmează să le acorde vreo sumă cu titlu de satisfacţie echitabilă.
B. Prejudiciul material referitor la cererea no 39377/09
41. În cauza precitată, reclamantul a solicitat 24 723 MDL (aproximativ 1 473 EUR) cu titlu de prejudiciu material suportat. Această sumă constituie dobînda calculată în temeiul dreptului intern pentru perioada de neexecutare a hotărîrii Judecătoriei Briceni din 29 mai 2008.
42. Guvernul a menţionat că nu urmează să i se acorde reclamantului vreo sumă cu acest titlu, deoarece potrivit dreptului intern acesta nu are dreptul la compensaţie (a se vedea § 13 supra).
43. Curtea consideră că reclamantul a suportat un prejudiciu material din motivul imposibilităţii ridicării şi utilizării pentru o perioadă de 1 an şi 49 de zile sumele alocate prin hotărîrea judecătorească definitivă din 29 mai 2008. Ea constată, astfel, că urmează să se compenseze deprecierea acestor sume prin calcularea dobînzii. Astfel, Curtea acordă reclamantului în cauza no 39377/09, suma de 1 473 EUR cu titlu de prejudiciu material suportat.
C. Prejudiciu moral
44. Reclamanţii solicită următoarele sume cu titlu de prejudiciu moral suportat:
- în cauza no 55349/07 : 5 000 EUR pentru 39 luni de neexecutare;
- în cauzele nr. 16968/09 şi 19750/09 : 50 000 EUR pentru 15 luni de neexecutare;
- în cauza no 39377/09 : 1 500 EUR pentru 13 luni de neexecutare.
45. Guvernul consideră că nu există legătură cauzală între sumele solicitate şi suferinţele cauzate prin executarea tardivă. El, de asemenea, a menţionat că sumele solicitate sunt excesive.
46. Curtea consideră că reclamanţii au suportat un prejudiciu moral urmare a executării tardive a deciziilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor şi că constatarea violării prevederilor Convenţiei nu constituie o remediere suficientă. În acelaşi timp, Curtea constată că sumele solicitate de reclamanţi sunt excesive. Statuînd într-un mod echitabil, Curtea acordă cu titlu de prejudiciu moral 800 EUR pentru fiecare reclamant în cauzele nr. 16968/09, 19750/09 şi 39377/09, precum şi 2 400 EUR pentru reclamantul în cauza no 55349/07.
D. Costuri şi cheltuieli
47. În cauzele nr. 16968/09 şi 19750/09, reclamanţii solicită şi cîte 1 080 EUR în calitate de costuri şi cheltuieli în faţa Curţii. În cauza no 39377/09, reclamantul a solicitat 560 EUR cu acest titlu.
48. Guvernul consideră aceste sume excesive şi nefondate.
49. Ţinînd cont de documentele prezentate şi de jurisprudenţa sa, Curtea constată rezonabil de a acorda pentru procedura în faţa ei, 100 EUR pentru fiecare reclamant în cele 3 cauze precitate.
E. Dobînda
50. Curtea consideră că este corespunzător ca dobînda să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE,
1. Decide să conexeze cererile ;
2. Susţine că moştenitorii dlui Ion Berliba, în cauza no 32465/09, posedă calitatea de a continua prezenta procedură ;
3. Declară cererile admisibile ;
4. Susţine că în toate cauzele a existat o violare a art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie urmare a executării tardive a hotărîrilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor.
5. Susţine că, în cauza no 39377/09, a existat o violare a art. 13 din Convenţie urmare a lipsei unui recurs untern efectiv susceptibil de a apăra dreptul la executarea hotărîrii judecătoreşti definitive;
6. Declară
a) că Statul pîrît urmează să achite în benefiicul reclamanţilor, timp de 3 luni, următoarele sume care vor fi convertite în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data executării hotărîrii:
i) în cauza no 55349/07 : 2 400 EUR (două mii patru sute euro) în calitate de prejudiciu moral ;
ii) în cauzele nr. 16968/09 şi 19750/09 : 800 EUR (opt sute euro) în calitate de prejudiciu moral şi 100 EUR (una sută euro) în calitate de costuri şi cheltuieli pentru fiecare reclamant ;
iii) în cauza no 39377/09 : 1 473 EUR (una mie patru sute şaptezeci şi trei euro) în calitate de prejudiciu material, 800 EUR (opt sute euro) în calitate de prejudiciu moral şi 100 EUR (una sută euro) în calitate de costuri şi cheltuieli;
b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o dobîndă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;
7. Respinge restul pretenţiilor de satisfacţie echitabilă.
Redactată în limba franceză şi comunicată în scris la 13 decembrie 2011, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Marialena TsirliEgbert Myjer
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy