Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către organizaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 38875/03
depusă de Ion BUROV
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită la 14 iunie 2011 în cadrul unei camere compuse din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 20 noiembrie 2003,
Având în vedere observaţiile prezentate de Guvernul pârât şi observaţiile prezentate în răspuns de către reclamant,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
1. Reclamantul, dl Ion Burov, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1948 şi care locuieşte în Chişinău. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl V. Panţîru, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
A. Circumstanţele cauzei
1) Procedurile privind plata restanţelor salariale
2. La o dată nespecificată, reclamantul, un fost poliţist, a iniţiat o acţiune civilă împotriva fostului său angajator, Ministerul Afacerilor Interne („Ministerul”), solicitând plata restanţelor salariale.
3. Printr-o decizie definitivă din 19 iunie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a obligat Ministerul să plătească reclamantului suma de 909 lei moldoveneşti (MDL) (69 euro (EUR) la acea dată) pentru restanţele salariale şi MDL 500 (EUR 38) pentru onorariile avocatului său: totalul echivalând cu suma de EUR 107.
4. Suma de 909 lei a reprezentat diferenţa dintre suma care a fost efectiv plătită reclamantului, pentru lipsa forţată de la serviciu pentru perioada 1997-2000 (MDL 17,547), şi suma la care acesta avea dreptul în conformitate cu legea (MDL 18,547). De asemenea, Curtea Supremă de Justiţie a obligat Ministerul să calculeze şi să plătească reclamantului un premiu-recompensă pentru perioada de lucru între 1 ianuarie 1997 - 24 martie 1997.
5. La 29 august 2002 şi 24 iunie 2004, reclamantul a încercat să obţină redeschiderea procedurilor, care s-au finisat cu adoptarea unei decizii definitive pronunţate în favoarea acestuia, însă în zadar.
6. Potrivit reclamantului, decizia judecătorească pronunţată în favoarea acestuia nu a fost executată până în prezent.
2) Procedurile privind restituirea proprietăţii naţionalizate
7. Reclamantul susţine că, în anul 1996, el a depus o acţiune la Judecătoria Râşcani, solicitând restituirea proprietăţii naţionalizate, deţinute anterior de către familia sa. Potrivit acestuia, instanţa de fond nu a examinat cererea sa până în anul 2003. Rezultatul acestei proceduri este necunoscut.
3) Procedurile privind anularea unei decizii de refuz privind emiterea unei autorizaţii de construcţie
8. La o dată nespecificată, reclamantul a contestat o decizie a autorităţilor locale privind refuzul de a-i emite o autorizaţie de construcţie.
9. Printr-o decizie definitivă din 6 iunie 2002, Curtea de Apel a Republicii Moldova a respins cererea sa ca nefondată.
4) Faptele privind situaţia pecuniară a reclamantului
10. Printr-o decizie a Tribunalului Chişinău din 30 octombrie 2002, reclamantului i-a fost acordată suma de MDL 32,301 (EUR 2,384) cu titlu de despăgubiri pentru concedierea sa ilegală. Această decizie a fost menţinută printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel a Republicii Moldova din 14 ianuarie 2003.
11. Reclamantul a prezentat documente, potrivit cărora el a iniţiat mai multe seturi de proceduri civile între anii 1997 şi 2008, suplimentar la cele rezumate mai sus. Potrivit facturilor prezentate, el a plătit regulat cheltuielile sale de reprezentare. Astfel, el a plătit diferitor avocaţi, respectiv, MDL 2,970 (aproximativ EUR 436) în anul 1997, MDL 524 (aproximativ EUR 46) în anul 2000, MDL 1,000 (aproximativ EUR 87) în anul 2001, MDL 2,700 (aproximativ EUR 172) în anul 2005 şi MDL 2,300 (aproximativ EUR 143) între anii 2006 şi 2008. Aceste sume au reprezentat în total suma de MDL 9,494 (aproximativ EUR 884).
12. Pe parcursul anului 2001, reclamantul a început să construiască un gard decorativ în jurul proprietăţii sale. Conform facturilor, acesta a plătit pentru materialele de construcţie MDL 5,540 (aproximativ EUR 481) şi lucrătorilor MDL 1,500 (EUR 137).
13. În final, reclamantul a susţinut în pretenţiile sale privind satisfacţia echitabilă, că el a plătit EUR 1,280 pentru reprezentarea sa în faţa Curţii. El nu a cerut asistenţă juridică de la Curte.
B. Dreptul şi practica internă relevantă
14. Dreptul intern relevant a fost stabilit în hotărârea Prodan v. Moldova (nr. 49806/99, ECHR 2004‑III (extracts)).
PRETENŢII
15. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, de neexecutarea deciziei definitive din 19 iunie 2002 pronunţate în favoarea sa.
16. Bazându-se pe diverse prevederi ale Convenţiei, el, de asemenea, s-a plâns de faptul că Judecătoria Rîşcani nu a examinat pretenţia sa privind restituirea proprietăţii naţionalizate. În continuare, el s-a plâns de rezultatul procedurii care s-a finisat cu pronunţarea unei decizii judecătoreşti definitive din 6 iunie 2002.
ÎN DREPT
A. Violarea pretinsă a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ca urmare a neexecutării unei decizii definitive pronunţate în favoarea reclamantului
17. Reclamantul pretinde că omisiunea de a-i plăti o sumă de MDL 1,409 (EUR 107), acordate printr-o decizie definitivă pronunţată în favoarea lui, precum şi omisiunea de a-i calcula şi plăti despăgubirea la care el avea dreptul pentru perioada 1 ianuarie – 24 martie 1997, a dus la violarea articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, care prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
18. La 15 martie 2010, Curtea a comunicat Guvernului pârât pretenţia formulată privind neexecutarea deciziei definitive pronunţate în favoarea reclamantului.
19. Guvernul a respins afirmaţiile reclamantului. Acesta a susţinut că decizia definitivă pronunţată în favoarea reclamantului a fost executată. Guvernul a prezentat o scrisoare din 5 octombrie 2004, expediată de Departamentul de Executare a Ministerului Justiţiei în atenţia Curţii de Apel Chişinău, prin care dosarul a fost întors, pe motiv că decizia definitivă pronunţată în favoarea reclamantului a fost executată.
20. Reclamantul a invocat că documentele prezentate de Guvern au fost falsificate şi nu puteau fi acceptate ca o dovadă de executare.
21. Curtea constată că faptele cauzei sunt contestate şi că din dosar nu poate fi stabilit faptul, dacă decizia definitivă pronunţată în favoarea reclamantului a fost executată.
22. Fără a aduce atingere acestei dispute, Curtea consideră că nu este necesar de a examina dacă restul deciziei judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea reclamantului a fost executat, deoarece ea trebuie să stabilească mai întâi dacă pretenţiile formulate de către acesta sunt admisibile în conformitate cu articolul 35 al Convenţiei, modificat prin Protocolul nr. 14 la Convenţie, care a intrat în vigoare la 1 iunie 2010.
23. Protocolul a adăugat la articolul 35 al Convenţiei o nouă condiţie de admisibilitate, care, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
“3. Curtea va declara inadmisibilă orice cerere depusă în temeiul articolului 34 dacă aceasta consideră că:
(...)
(b) ... reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, cu excepţia cazului în care respectarea drepturilor omului garantate prin convenţie şi protocoalele sale impune o examinare a fondului cererii, şi cu condiţia de a nu respinge din acest motiv nicio cauză care nu a fost examinată corespunzător de o instanţă naţională.”
24. Prin urmare, Curtea va examina din oficiu dacă: 1) reclamantul a suferit un prejudiciu semnificativ; 2) dacă respectarea drepturilor omului prevăzut în Convenţie şi Protocoalele adiţionale impune examinarea fondului cererii; şi 3) dacă această cauză a fost examinată în mod corespunzător de către instanţa de judecată naţională.
1. Dacă reclamantul a suferit un prejudiciu semnificativ
25. Curtea a decis anterior că acest criteriu se aplică în cazurile în care, în pofida unei eventuale încălcări a unui drept din punct de vedere juridic, nivelul atins al gravităţii nu justifică examinarea acestuia de către o instanţă internaţională (a se vedea Adrian Mihai Ionescu v. Romania (dec), nr. 36659/04, 1 iunie 2010; Korolev v. Russia (dec.), nr. 25551/05, 1 iulie 2010; Gaftoniuc v. Romania, (dec.), nr. 30934/05, 22 februarie 2011). În continuare, nivelul gravităţii urmează a fi evaluat în lumina impactului financiar al chestiunii în cauză şi importanţa cauzei pentru reclamant.
26. Curtea notează de la bun început cuantumul relativ mic al prejudiciului material care l-a determinat pe reclamant să înainteze cererea sa Curţii. Pretenţia reclamantului vizează o pretinsă omisiune a autorităţilor de stat să-i plătească o sumă echivalentă cu EUR 107 în perioada de referinţă. Din această sumă, doar MDL 909 (EUR 69) au reprezentat restanţele salariale reale, restul sumei, care este mult mai mare, a fost deja plătită reclamantului (MDL 17,547). Restul sumei se referă la costurile şi cheltuielile angajate de către reclamant în cadrul procedurii. În ceea ce priveşte compensaţia suplimentară, Curtea notează că reclamantul a evaluat-o la MDL 1,591 (EUR 121) şi că Guvernul nu a contestat această sumă. Prin urmare, Curtea este gata să accepte că suma totală examinată în această cauză este de EUR 228.
27. În opinia Curţii, având în vedere cele de mai sus, nu există nici o dovadă că situaţia financiară a reclamantului a fost de aşa o natură încât rezultatul cauzei ar fi avut un impact semnificativ asupra vieţii sale private.
28. Din documentele prezentate de reclamant, se pare că acesta a iniţiat mai multe seturi de proceduri civile între anii 1997 şi 2008, precum şi a plătit regulat onorariile reprezentanţilor săi, care, numai conform documentelor aflate în posesia Curţii, în total alcătuieşte suma de MDL 9,494 (aproximativ EUR 884). Mai mult, el a fost despăgubit de către instanţele naţionale cu MDL 32,301 (EUR 2,384) cu titlu de despăgubiri pentru concedierea sa ilegală şi el nu s-a plâns de faptul că decizia privind acordarea acestei sume nu a fost executată. De asemenea, se pare că pe parcursul anului 2001, reclamantul s-a implicat în activităţi de construcţie, plătind lucrătorilor aproximativ 137 EUR şi pentru materialele de construcţie EUR 481. De asemenea, Curtea observă că reclamantul a fost capabil să plătească reprezentantul său în faţa Curţii suma de EUR 1,280, fără a cere asistenţă juridică. În final, Curtea a notat că, cerând executarea deciziei judecătoreşti definitive, reclamantul de două ori s-a folosit de căi extraordinare de atac pentru a obţine re-deschiderea procedurilor, care s-au finalizat cu pronunţarea unei decizii definitive în favoarea sa.
29. Curtea este conştientă de faptul că impactul unui prejudiciu material nu trebuie estimat în termeni abstracţi: chiar şi prejudiciul material modest poate fi semnificativ în funcţie de circumstanţele individuale ale persoanei şi situaţia economică din ţară sau regiune în care el sau ea locuieşte. Cu toate acestea, luând în consideraţie diferite circumstanţe economice, Curtea consideră că este în afara oricărui dubiu că, în circumstanţele din această cauză, suma acordată a fost de o importanţă minoră pentru reclamant.
30. Curtea este preocupată în acelaşi timp de faptul că suma prejudiciului în cauză nu este unicul element care determină dacă reclamantul a suferit un prejudiciu semnificativ. Într-adevăr, o violare a Convenţiei poate implica chestiuni importante de principiu şi astfel poate cauza un prejudiciu semnificativ fără a afecta interesul pecuniar. Totuşi, Curtea nu consideră că asemenea chestiuni au fost abordate de reclamant.
31. Având în vedere cele menţionate mai sus, Curtea consideră că reclamantul nu a suferit un prejudiciu semnificativ, ca urmare a pretinselor violări ale Convenţiei.
2. Dacă respectarea drepturilor omului prevăzută în Convenţie şi Protocoalele impune examinarea fondului cererii
32. Curtea reiterează că potrivit clauzei de salvgardare, aceasta este obligată să continue examinarea cererii dacă aceasta ridică chestiuni de caracter general ce afectează respectarea Convenţiei (a se vedea Tyrer v. the United Kingdom, nr. 5856/72, raportul Comisiei din 14 decembrie 1976, Series B 24, p. 2, § 2; Korolev v. Russia (dec.) şi Gaftoniuc v. Romania (dec.), citată mai sus).
33. Curtea în continuare observă că problema neexecutărilor în Moldova a fost abordată de numeroase ori în hotărârile sale (a se vedea, printre altele, Cebotari and Others v. Moldova, nr. 37763/04, 37712/04, 35247/04, 35178/04 şi 34350/04, 27 ianuarie 2009). Examinarea fondului acestei cereri nu va aduce elemente noi în jurisprudenţa existentă a Curţii. Mai mult, la 23 iulie 2004, la recomandarea experţilor Consiliului Europei, a fost adoptată o nouă lege cu privire la executorii judecătoreşti. Această nouă lege a creat sistemul executorilor privaţi cu scopul de a asigura executarea efectivă şi rapidă a deciziilor judecătoreşti.
34. Prin urmare, Curtea a concluzionat că respectarea drepturilor omului prevăzute în Convenţie şi în Protocoalele adiţionale nu impune examinarea fondului cauzei.
3. Dacă această cauză a fost examinată în mod corespunzător de către instanţa de judecată naţională
35. În opinia Curţii, circumstanţele acestei cauze luate în ansamblu nu relevă o negare a administrării justiţiei la nivel naţional. Plângerile iniţiale ale reclamantului împotriva pârâtului au fost examinate de către două nivele de jurisdicţie şi pretenţiile sale au fost admise. În continuare, legislaţia moldovenească a dispus în perioada de referinţă de un mecanism pentru executarea hotărârilor prin intermediul executorilor pentru a asigura onorarea obligaţiilor pozitive impuse în această privinţă statului.
36. Astfel, Curtea consideră că situaţia reclamantului nu constituie o negare a administrării justiţiei, care ar putea fi imputată Guvernului.
37. Curtea a concluzionat că cauza reclamantului a fost examinată în mod corespunzător de către instanţa naţională, în sensul articolului 35 § 3 (b).
4. Concluzia
38. Prin urmare, au fost îndeplinite cele trei condiţii ale noului criteriu de inadmisibilitate, şi Curtea constată că această pretenţie urmează a fi declarată inadmisibilă, în temeiul articolului 35 § 3 (b) şi 4 al Convenţiei.
B. Alte pretenţii
39. Invocând diferite prevederi ale Convenţiei, reclamantul a susţinut că Judecătoria Râşcani a omis să examineze cererea sa privind restituirea proprietăţii naţionalizate, deţinute de familia sa. În opinia Curţii, această pretenţie este vădit nefondată şi urmează a fi respinsă, în conformitate cu articolul 35 § 3 (a) al Convenţiei.
40. În ceea ce priveşte pretenţia reclamantului privind rezultatul procedurii, care s-a încheiat prin pronunţarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 6 iunie 2002, Curtea notează că reclamantul a înaintat această pretenţie la 20 noiembrie 2003, ceea ce reprezintă mai mult de un an de la data pronunţării deciziei judecătoreşti definitive. Astfel, această parte a cererii urmează a fi respinsă ca fiind tardivă, în conformitate cu articolul 35 § § 1 şi 4 al Convenţiei.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară cererea inadmisibilă.
Santiago QuesadaJosep Casadevall Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy