©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECȚIA A PATRA
Cauza Bivolaru împotriva României
(Cererea nr. 28796/04)
HOTĂRÂREA
Strasbourg
din 28 februarie 2017
Hotărârea devine definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Aceasta poate suferi modificări de formă.
.....
ÎN FAPT
I. Circumstanțele speței
1. Reclamantul s-a născut în 1952 și locuiește, conform informațiilor pe care le-a furnizat Curții, la Karslkrona (Suedia). Potrivit informațiilor aflate la dispoziția Curții, reclamantul se află în prezent în România (pct. 67 infra).
2. În anul 1972, reclamantul a fondat prima școală de yoga în România. Sub regimul comunist, între 1972 și 1989, reclamantul a fost subiectul a diferite anchete din partea fostului serviciu român de informații și condamnat la pedepse cu închisoarea de mai multe ori. După revoluția română din 1989, școala de yoga condusă de reclamant avea mai mult de 35.000 de membri. Începând din 1990, reclamantul este liderul unei mișcări spirituale de yoga cunoscută sub numele „Mișcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut („MISA”). Reclamantul este autorul a peste cincisprezece cărți în acest domeniu.
3. Activitățile MISA au făcut obiectul unei atenții deosebite din partea Serviciului Român de Informații („SRI”), care a pus sub supraveghere membri ai acestei mișcări pentru infracțiuni care pot pune în pericol securitatea națională. La 12 februarie 2004, o anchetă a fost deschisă pentru acuzațiile de propagandă în favoarea unui stat totalitar și de acte de perversiune sexuală.
.....
B. Începerea urmăririi penale împotriva reclamantului
4. La 29 iulie 2003, mama lui M.D. a depus la poliția din orașul său o plângere, arătând că fiica sa, minoră, își părăsise domiciliul și se instalase la București, sub influența unui grup de yoga.
5. Printr-o ordonanță din 12 martie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru evaziune fiscală, crimă organizată și spălare de bani, infracțiuni care ar fi fost comise de către membri ai MISA.
Ordonanța menționa informații cu privire la vânzarea de imagini pornografice pe internet de către membri ai MISA care ar fi acționat coordonați de reclamant.
6. La 18 martie 2004, autoritățile au declanșat o operațiune de descindere vastă prin intervenția unui număr foarte mare de militari, membri ai unei unități de elită a jandarmeriei, specializată în lupta antiteroristă, sub coordonarea procurorilor de la parchetul de pe lângă curtea de apel. Au fost percheziționate șaisprezece imobile ocupate de membri ai MISA. Printre aceste imobile se găsea cel ocupat de către M.D., în vârstă de 17 ani la data faptelor. Se pare că a fost percheziționat, de asemenea, și domiciliul reclamantului.
7. În aceeași zi, a fost interogată M.D., în calitate de martor, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București timp de mai multe ore, fără a fi asistată de un avocat sau de un membru al familiei. Reieșea din declarația sa că reclamantul întreținuse raporturi sexuale cu ea în 2002. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a calificat această declarație drept plângere penală împotriva reclamantului și a considerat că M.D. este partea vătămată în procedură.
8. În ziua următoare, M.D. și-a retras declarația și a depus o plângere pentru abuz în serviciu împotriva procurorului care o interogase. Această plângere a fost respinsă la o dată nespecificată în 2004 pe motiv că M.D. fusese audiată în calitate de martor și nu de parte vătămată.
9. Între timp, la 16 martie 2004, mama lui M.D., interogată în calitate de martor, a declarat că fiica sa părăsise domiciliul familial plecând la București sub influența unor „persoane care practicau yoga” și că reclamantul îi furnizase diferite bunuri. Ea a repetat conținutul declarației din 22 martie 2004.
10. La 26 martie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus urmărirea penală împotriva reclamantului pentru acuzația de act sexual cu un minor și de perversiune sexuală.
C. Oprirea reclamantului
1. Versiunea reclamantului
11. Reclamantul arată că planificase o călătorie în Ungaria pentru a participa la un seminar pe tema yoga și că, din acest motiv, se deplasase la 28 martie 2004, în jurul orei 19, la biroul vamal din Nădlac, dintre România și Ungaria, pentru a verifica dacă pe numele său fusese emisă o interdicție de a părăsi teritoriul României.
12. Atunci când reclamantul se afla în clădirea vămii, el a fost oprit de poliția de frontieră, la ora 20: 30. Ulterior, ar fi fost fotografiat și supus unei percheziții corporale, iar în mașina sa ar fi fost găsită o perucă. La ora 21, agenții de poliție i-au făcut mai multe fotografii reclamantului, după ce l-au constrâns să poarte peruca. Ulterior, l-au obligat pe reclamant să ia parte la reconstituirea evenimentelor care au avut loc la punctul de trecere a frontierei și au filmat această procedură de reconstituire. Aceste imagini au fost publicate, câteva ore mai târziu, de către principalele canale de televiziune. La ora 23, un proces-verbal de percheziție corporală a fost elaborat de reprezentanții poliției de frontieră.
2. Versiunea Guvernului
13. Guvernul descrie după cum urmează circumstanțele referitoare la oprirea reclamantului.
14. Reclamantul solicitase sprijinul lui F.F.Z., un angajat al vămilor din Sfântu Gheorghe și membru al MISA, pentru a trece frontiera dintre România și Ungaria. La 27 martie 2004, F.F.Z. s-a prezentat la Biroul vamal Nădlac și a solicitat informații privind existența unui eventual consemn la frontieră cu privire la reclamant. Din cauza unei confuzii cu numele unei alte persoane, ofițerul de serviciu i-a comunicat neoficial lui F.F.Z., în mod eronat, că reclamantul făcuse obiectul unei interdicții de a părăsi țara.
15. În seara zilei de 28 martie 2004, F.F.Z. a trecut legal prin punctul de control însoțit de alte persoane. El a lăsat aceste persoane în zona neutră, în două autoturisme, și s-a întors să-l caute pe reclamant care îl aștepta singur în fața biroului vamal de pe teritoriul României. F.F.Z. s-a întâlnit cu reclamantul, care purta o perucă, și s-au îndreptat împreună către punctul de intrare în România. Cei doi bărbați au intrat în biroul unic al vămii prin ușa destinată angajaților și au ieșit îndreptându-se către Ungaria, fără a trece prin punctul de control de la ieșirea din România.
16. F.F.Z. și reclamantul au fost opriți de un agent de poliție la o distanță de aproximativ 10-30 m de punctul de controlul al pașapoartelor. În timpul controlului, s-a constatat că pe pașaportul lui F.F.Z. apărea ștampila vămii, dar nu și pe cel al reclamantului. Agentul de poliție a observat că reclamantul purta perucă și i-a solicitat să o înlăture pentru a-l identifica. A descris apoi demersurile efectuate în scopul de a identifica celelalte persoane aflate în zona neutră (pct. 32 infra). Aceste elemente au fost notate într-un proces-verbal de constatare. Potrivit acestui proces-verbal, persoanele în cauză, și anume reclamantul și F.F.Z., au fost informate asupra conținutului acestui document și au refuzat să îl semneze. Doi martori au semnat procesul‑verbal pentru a certifica conformitatea faptelor constatate.
17. La ora 23, în urma unei percheziții corporale asupra reclamantului, poliția de frontieră a întocmit un proces-verbal, care a fost semnat de către persoana în cauză. S-a menționat că reclamantul avea asupra sa 4 400 USD, 20 EUR și două genți cu obiecte personale, inclusiv un contract de asigurare medicală pentru străinătate și două ghiduri turistice pentru Europa și Franța.
18. Poliția a identificat persoanele care îl așteptau pe reclamant în zona neutră. În unul dintre automobile, aceasta a găsit diferite documente aparținând reclamantului, inclusiv cartea lui de identitate. A fost redactat un proces-verbal în prezența persoanelor chemate în scopul de a constata faptele respective. Agentul vamal a semnat procesul-verbal.
19. Guvernul arată că, în timpul anchetei preliminare, fotografii ale reclamantului purtând perucă au fost făcute în cadrul procedurii de reconstituire a faptelor. Aceasta adaugă că nu a fost realizat niciun film cu ocazia acestei reconstituiri și specifică faptul că fotografiile nu au fost niciodată publicate în presă.
......
B. Mediatizarea cauzei
......
20. Reclamantul a depus la dosar fotocopii ale unui număr mare de articole din principalele ziare publicate între 19 martie 2004 și 1 aprilie 2004 (Cronica Română, Cotidianul, Jurnal Național, Curierul Național, Libertatea, Național, România Liberă, Adevărul, Curentul, Evenimentul zilei, Gardianul, Ziarul, Realitatea românească, Cotidian Național, Ziua, Monitorul). În aceste articole, ziariștii prezentau circumstanțele reținerii reclamantului și acuzațiile împotriva acestuia cu privire la infracțiunile cu caracter sexual și pretinsa sa relație cu M.D. Se refereau la surse, cum ar fi „anchetatorii”. Informațiile furnizate de persoane identificate prin funcția lor oficială sau prin numele lor și legate de anchetă s-au limitat la referiri la evoluția anchetei. Unele ziare au publicat, la 1 aprilie 2004, rezumatul desfășurării audierii privind arestarea preventivă a reclamantului și au arătat că parchetul îl acuzase pe reclamant că a avut relații intime cu victima M.D. care s-ar fi deplasat împreună cu acesta în străinătate fără consimțământul părinților pentru beneficii materiale. Aceleași articole au menționat replica avocaților persoanei interesate, conform cărora aceste fapte nu erau decât „fantasme ale unei adolescente” care a fost tolerată în anturajul persoanei în cauză pentru că era prietenă cu F.M.M. Sursele acestor articole nu sunt indicate.
21. Ziarul Realitatea românească din 29 martie 2004 a publicat o fotografie cu chipul reclamantului purtând perucă și aflat în spatele unui grilaj. Celelalte ziare depuse la dosar de către reclamant conțineau fotografii care îl înfățișau singur sau la reuniunile MISA.
22. La 26 martie 2004, biroul de presă al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a emis un comunicat de presă pentru a informa publicul despre trimiterea în judecată a reclamantului, precum și despre infracțiunile de care era acuzat și temeiul juridic al acestora. Comunicatul de presă nu oferea detalii privind faptele imputate reclamantului.
23. La 13 august 2004, parchetul a publicat un nou comunicat de presă în cauză, prin care informa publicul cu privire la acuzațiile formulate împotriva reclamantului și la faptele care îi erau imputate.
24. La o dată nespecificată în 2005, în contextul respingerii de către Suedia a cererii de extrădare a reclamantului formulată de România (pct. 65 infra), ministrul Justiției a solicitat Inspecției judiciare de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii („CSM”) să desfășoare o anchetă în ceea ce privește respectarea drepturilor procedurale în cauzele referitoare la reclamant, atât în faza urmăririi penale, cât și în faza judecății. Această anchetă urmărea, de asemenea, o posibilă scurgere de informații confidențiale către presă și acuzațiile conform cărora autoritățile alimentaseră o campanie de presă care ar fi adus atingere drepturilor reclamantului la prezumția de nevinovăție și la viață privată.
25. La 23 februarie 2006, Plenul CSM a aprobat nota întocmită în urma investigației în cauza privind reclamantul, conform căreia autoritățile nu au alimentat o campanie de presă cu privire la acesta. Conform acestei note, cu ocazia perchezițiilor din 18 martie 2004, persoane particulare care nu făceau parte din echipa de anchetă fuseseră prezente la fața locului și filmaseră clădirile din exterior, iar persoanele care locuiau în vecinătatea clădirilor percheziționate chemaseră presa. În plus, referitor la un articol apărut în ziarul Ziua din 28 aprilie 2004, nota indică faptul că avocatul reclamantului făcuse declarații pentru presă și dăduse detalii privind ancheta în încercarea de a convinge opinia publică de faptul că acesta era victima unei anchete abuzive. De altfel, membrii MISA ar fi încercat prin manifestările lor să influențeze presa și să discrediteze autoritățile judiciare.
......
V. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 8 DIN CONVENŢIE
26. Reclamantul se plânge de ..... pretinsa divulgare.... de către autorități în presă a materialului audiovizual realizat în cursul anchetei și de faptul că o campanie de presă ar fi furnizat informații publicului cu privire la viața sa privată cu M.D. Aceasta invocă art. 8 din Convenție, redactat după cum urmează:
„(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora. ”
......
C. Cu privire la pretinsa divulgare a materialului audiovizual de către autoritățile de anchetă
Cu privire la admisibilitate
a) Argumentele părților
27. Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac interne cu privire la divulgarea pretinsă a materialului audiovizual de către autoritățile de anchetă pe motiv că reclamantul nu a sesizat în niciun fel instanțele interne cu acest capăt de cerere.
28. Guvernul arată în continuare că reclamantul a fost surprins în flagrant delict în timp ce ar fi încercat să treacă ilegal frontiera și că procedura prevăzută la art. 465 și art. 467 C. proc. pen. în vigoare la data faptelor permitea poliției să strângă probele necesare, inclusiv să facă fotografii relevante (planșe fotografice) depuse la dosar. Totuși, Guvernul susține că fotografiile făcute de poliție nu au fost publicate în mass media și subliniază că nu a fost realizată nicio înregistrare video în acel moment.
29. Reclamantul denunță difuzarea pe canalele de televiziune și publicarea în ziare a filmului și, respectiv, a fotografiilor realizate de autorități în cadrul procedurii de reconstituire a faptelor la momentul opririi sale la frontieră. El a precizat în formularul de cerere că a fost obligat să poarte peruca pe care o avea asupra sa, că a fost fotografiat cu peruca pe cap de către agenții de poliție în timpul procedurii de reconstituire și că fotografia astfel făcută a fost dezvăluită presei de autorități.
b) Motivarea Curții
30. Curtea nu consideră necesar să examineze excepția Guvernului întemeiată pe neepuizarea căilor de atac interne, întrucât consideră acest capăt de cerere inadmisibil din motivele indicate mai jos.
31. În ceea ce privește mai întâi fotografiile publicate în ziare, Curtea a constatat că, deși reclamantul a depus la dosar un număr mare de ziare, el nu a indicat în mod concret care dintre aceste publicații ar fi adus atingere dreptului său la respectarea vieții private. Curtea a constatat că, în general, în fotografiile publicate reclamantul se află la reuniunile MISA și că un singur ziar, Realitatea românească, a publicat, la 29 martie 2004, o fotografie cu chipul reclamantului purtând perucă și aflat în spatele unui grilaj (pct. 54 supra).
32. Cu privire la ultima fotografie, Curtea ține seama de faptul că reclamantul nu a precizat contextul în care a fost făcută fotografia care îi înfățișează doar chipul, fără niciun fel de fundal, publicată în ziarul menționat mai sus. Prin urmare, Curtea nu poate specula asupra faptului dacă această fotografie a fost făcută într-un cadru public (a se vedea, în acest sens, Lazariu împotriva României, nr. 31973/03, pct. 180, 13 noiembrie 2014), sau în interiorul unei instituții publice (a se vedea, pentru o situație contrară, Sciacca împotriva Italiei, nr. 50774/99, pct. 26, CEDO 2005‑I). De altfel, Curtea constată că reclamantul admite că a purtat perucă în public înainte de a fi oprit și că fotografia publicată, înfățișând-l cu perucă nu corespunde niciunui clișeu făcut în timpul reconstituirii faptelor și depus la dosar de către Guvern.
33. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, nu s-a stabilit că autoritățile statului au fost direct responsabile pentru fotografia în litigiu și pentru publicarea acesteia.
34. În ceea ce privește de asemenea difuzarea imaginilor, reclamantul a depus la dosar imagini care îl înfățișau după oprirea sa, înregistrate și difuzate de diferitele canale de televiziune. Or, Curtea constată, pe de o parte, că aceste imagini au fost filmate de către ziariști și, pe de altă parte, că nu îl înfățișează pe reclamant în timpul reconstituirii faptelor referitoare la infracțiunea de tentativă de trecere ilegală a frontierei.
35. Având în vedere împrejurările din speță, Curtea consideră că nu există niciun element de probă care să permită concluzia că autoritățile statului au pus la dispoziția presei imagini ale reclamantului sau că acestea au chemat presa în mod deliberat pentru a face publice circumstanțele incidentului raportat de către reclamant.
36. Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) și art. § 4 din Convenție.
D. Cu privire la campania de presă
1. Cu privire la admisibilitate
37. Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac interne pe motiv că reclamantul nu a sesizat în niciun fel instanțele interne cu acest capăt de cerere. Potrivit Guvernului, reclamantul ar fi trebuit să depună, împotriva jurnaliștilor și a autoritățile implicate, o plângere penală pentru abuz de putere și nerespectare a secretului profesional. În plus, tot potrivit Guvernului, reclamantul ar fi putut intenta un proces civil împotriva funcționarilor implicați în ancheta penală și împotriva jurnaliștilor, în temeiul art. 998 și art. 999 C. civ., al art. 54 din Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, în vigoare la data faptelor, și a art. 6 § 2, art. 8 și art. 10 din Convenție.
38. Reclamantul nu a prezentat observații asupra acestui punct.
39. Curtea a constatat că reclamantul a denunțat în fața sa comportamentul autorităților, care ar fi furnizat documente confidențiale presei, și nu acțiunea jurnaliștilor. Curtea amintește că a statuat deja că respectivele căi de atac indicate de Guvern nu reprezentau o cale de atac efectivă împotriva autorităților interne (Voicu, citată anterior, pct. 81, și Cășuneanu, citată anterior, pct. 72), și că nu dispune de informații care să îi permită să ajungă la o decizie contrară în speță. Prin urmare, excepția Guvernului trebuie să fie respinsă.
40. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție și că nu prezintă de altfel niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea îl declară admisibil.
2. Cu privire la fond
a) Argumentele părților
41. Reclamantul arată că informațiile prezentate în presă priveau viața sa privată, și mai ales relațiile sale cu M.D., și că intră în domeniul de aplicare al art. 8 din Convenție. Acesta susține că autoritățile au fost sursa de informare și că, prin urmare, au generat ingerința în discuție. Reclamantul susține că elementele în discuție se aflau sub controlul și sub responsabilitatea autorităților la momentul divulgării lor.
42. Pentru reclamant, această ingerință a fost lipsită de temei legal și nu urmărea un obiectiv legitim. Cu privire la necesitatea măsurii, partea interesată consideră că dreptul la informare al publicului și protecția vieții private trebuie să se afle în echilibru. În această privință, el susține că autoritățile nu numai că au furnizat informații cu caracter personal, dar au și răspândit informații false. Acesta adaugă în final că autoritățile române nu au respectat normele privind confidențialitatea prevăzute în Codul de procedură penală din România.
43. Guvernul arată că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București nu a informat presa cu privire la anchetă decât la momentul publicării comunicatului de presă din 13 august 2004 (pct. 56 supra), în care ar fi informat mass media despre acuzațiile aduse reclamantului și ar fi prezentat pe scurt faptele așa cum reieșeau din dosarul penal. Acesta adaugă faptul că autoritățile nu au primit nicio cerere de la terțe părți, având ca scop obținerea unor informații cu privire la acest caz.
44. Guvernul consideră că faptul că presa a publicat informații cu privire la dosarul penal citând surse confidențiale nu înseamnă că autoritățile de stat și-au încălcat obligațiile profesionale. Acesta susține și că ancheta realizată de Inspecția Judiciară a CSM a confirmat faptul că nicio autoritate judiciară nu fusese sursa publicațiilor (pct. 58 supra). Pe baza dreptului publicului de a primi informații cu privire la desfășurarea urmăririi penale, Guvernul afirmă că, în speță, informațiile publicate priveau numai urmărirea penală și acuzațiile formulate împotriva reclamantului.
b) Motivarea Curții
45. Curtea a constatat că reclamantul reproșează autorităților că au furnizat informații pentru presă cu privire la viața sa privată și în special aspecte referitoare la relația pe care acesta ar fi avut-o cu M.D.
46. În această privință, Curtea constată că această cauză a fost comentată pe larg de presa națională, în special în cursul lunilor martie și aprilie 2004. Curtea remarcă faptul că articolele în litigiu menționau un eveniment de actualitate, și anume arestarea, punerea în libertate și trimiterea în judecată a reclamantului, eveniment care a suscitat o mare emoție în rândul opiniei publice având în vedere acuzația adusă împotriva sa (a se vedea, de asemenea, pentru ilustrarea circumstanțelor cauzei, Amarandei și alții, citată anterior, pct. 246). Aceasta observă că interesul ziarelor pentru cauză și importanța pe care o avea în ochii opiniei publice erau generate de poziția ocupată de reclamant, în calitate de lider al MISA, precum și de acuzația împotriva sa, având în vedere pretinsa sa relație cu M.D., care îi era discipol și minoră la momentul comiterii faptelor.
47. Deși unele dintre articolele în cauză declarau că sursele lor erau „anchetatorii”, nu furnizau precizări în această privință. Articolele care făceau trimitere la surse identificate, cum erau Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, nu făceau decât să indice faptele și desfășurarea anchetei. O anume rezervă este, de asemenea, de observat în declarațiile făcute de reprezentanții autorităților judiciare, care au refuzat să furnizeze informații cu privire la persoanele trimise în judecată sau alte detalii privind această cauză. De asemenea, comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din 26 martie 2004 prezenta infracțiunile pentru care reclamantul fusese trimis în judecată, fără detalii referitoare la fapte. Prin urmare, nu este dovedit că autoritățile au susținut campania de presă, de care se plânge reclamantul, cu elemente privind relația acestuia cu M.D. [a se vedea, în acest sens, Kiratli împotriva Turciei (dec.), nr. 6497/04, 2 septembrie 2008]. Curtea observă, de altfel, că reprezentanții reclamantului și ai MISA au dat interviuri și au informat presa despre derularea cauzei [a se vedea, în acest sens, Papon împotriva Franței (nr. 2) (dec.), nr. 54210/00, CEDO 2001‑XII (extrase)].
48. Prin urmare, nu s-a încălcat art. 8 din Convenție cu privire la campania de presă.
Full & Egal Universal Law Academy