© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Constitutional Court of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Constitutionnelle de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Čakarević v. Croația - 48921/13
Hotărârea din 26.4.2018 [Secția I]
Articolul 1 din Protocolul nr. 1
Articolul 1 para. 1 din Protocolul nr. 1
Posesia nestingherită a bunurilor
Cererea de rambursare retroactivă a prestațiilor sociale care au fost administrate în mod eronat și care constituie singura sursă de venit a reclamantei: încălcare
În fapt – În 1996, Biroul pentru ocuparea forței de muncă i-a acordat reclamantei ajutoare de șomaj pentru o perioadă determinată de timp, care a fost ulterior reînnoită până la o nouă notificare. În martie 2001, Biroul a constatat că aceasta a beneficiat de ajutoare în afara termenului de douăsprezece luni prevăzut de lege și a încetat prestarea acestora începând cu iunie 1998. Biroul a introdus o acțiune civilă împotriva reclamantei pentru îmbogățire fără justă cauză, solicitând rambursarea a aproximativ 2,600 de euro, împreună cu dobânda legală, în baza prestațiilor de șomaj pe care le-a primit între lunile iunie 1998 și martie 2001. Tribunalele naționale au confirmat ordinul de rambursare.
În drept – Articolul 1 din Protocolul nr. 1:
(a) Cu privire la aplicabilitate
Persoanele ar trebui să fie îndreptățite să se bazeze pe valabilitatea unei decizii administrative definitive în favoarea lor și pe măsurile implementate luate deja în realizarea acesteia, cu condiția ca nici beneficiarul și nici o altă persoană să nu fi contribuit din numele său la implementarea unei astfel de decizii luate sau implementate în mod greșit. Astfel, deși deciziile administrative ar putea face obiectul unei revocări pentru viitor (ex nunc), trebuia recunoscută legitimă așteptarea care să nu fie pusă la îndoială în mod retroactiv (ex tunc), cu excepția cazului în care existau motive opuse care cântăresc mai greu pentru realizarea interesului general sau interesul terților.
Mai multe circumstanțe erau în favoarea recunoașterii poziției juridice a reclamantei ca fiind protejată de o „așteptare legitimă” în sensul care făcea aplicabil articolul 1 din Protocolul nr. 1. În primul rând, nu a existat niciun indiciu că reclamanta a contribuit la plata ajutoarelor ce continuase în afara termenului legal aplicabil. În al doilea rând, reclamanta era de bună-credință când a beneficiat de ajutoarele de șomaj. În al treilea rând, decizia administrativă nu conținea nicio mențiune expresă cu privire la faptul că, potrivit dispozițiilor legale relevante, titlul ar expira la o anumită dată. În al patrulea rând, a curs o perioadă îndelungată de timp după expirarea termenului legal în care autoritățile nu au reacționat, continuând să presteze plățile lunar. Aceste circumstanțe au fost în măsură să o determine pe reclamantă să creadă că este îndreptățită să primească aceste plăți. Prin urmare, având în vedere natura ajutoarelor ca sprijin actual pentru nevoile de bază ale subzistenței, reclamanta a avut așteptarea legitimă de a se putea baza pe plățile pe care le-a primit ca titluri la care era îndreptățită. Faptul că tribunalele au stabilit ulterior că plățile au avut loc în lipsa unei baze juridice în dreptul intern nu era, așadar, unul decisiv. Articolul 1 din Protocolul nr. 1 era aplicabil.
(b) Cu privire la conformitatea cu articolul 1 din Protocolul nr. 1
Spre deosebire de Moskal v. Polonia, ceea ce era în discuție nu consta în întreruperea plății ajutoarelor de șomaj ale reclamantei, ci într-o obligație impusă acesteia de a restitui ajutoarele deja primite în baza unei decizii administrative.
În privința proporționalității ingerinței, nu s-a presupus că reclamanta a contribuit la obținerea unor prestații în afara titlului ei juridic. Pentru că autoritatea competentă a luat o decizie în favoarea reclamantei și a continuat să efectueze acele plăți, reclamanta a avut o bază legitimă ca să presupună că plățile primite au fost unele corecte din punct de vedere legal. Nu era rezonabil să se conchidă că reclamanta trebuia să conștientizeze că beneficiază de ajutoare de șomaj în afara perioadei legale maxime.
Autoritățile nu și-au îndeplinit obligația de a acționa în timp util și în mod corespunzător și consecvent. Chiar dacă plățile pentru indemnizațiile de șomaj pe care reclamanta nu ar fi trebuit să le primească au fost în întregime rezultatul unei erori a statului, reclamanta a fost obligată să restituie surplusul sumei plătite în totalitate, împreună cu dobânda legală. Prin urmare, nu a fost stabilită nicio răspundere din partea statului, iar acesta a evitat orice consecință a erorii sale, sarcina aparținându-i doar reclamantei.
Reclamanta a propus rambursarea datoriei sale în șaizeci de rate. Totuși, suma dispusă spre rambursare a reprezentat o sumă semnificativă de bani pentru aceasta, având în vedere că era lipsită de singura sa sursă de venit, dar și situația sa financiară generală. Suma pe care a primit-o cu titlu de ajutoare de șomaj fusese foarte modestă și, ca atare, a fost consumată pentru subzistență. Tribunalele naționale care au stabilit îmbogățirea fără justă cauză nu au avut în vedere sănătatea și situația economică ale reclamantei. Aceasta suferea de o boală psihică, era inaptă de muncă și fusese șomeră o perioadă lungă de timp. Nu avea conturi bancare, nu avea venituri și nici vreun bun care să prezintă importanță. Asemenea circumstanțe presupuneau că plata datoriilor ei, chiar și în rate, i-ar fi pus în pericol existența.
În concluzie, cerința impusă reclamantei de a rambursa cuantumul ajutoarelor de șomaj plătite în mod eronat de către autoritatea competentă după perioada legală maximă a echivalat cu o sarcină individuală excesivă pentru aceasta.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 41: 2,600 EUR cu titlu de prejudiciu moral. Capătul de cerere pentru acordarea prejudiciului material – respins.
(vezi Moskal v. Polonia, 10373/05, 15 septembrie 2009, Nota informativă 122).
Full & Egal Universal Law Academy