Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către organizaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 36087/07
depusă de CARNEX S.R.L.
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită la 6 septembrie 2011 în cadrul unui comitet compus din:
Egbert Myjer, Preşedinte,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi, judecătoris,
şi Marialena Tsirli, Grefier Adjunct al Secţiei,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 30 iulie 2007,
Având în vedere declaraţia depusă de Guvernul pârât la 4 aprilie 2011 în care solicită Curţii să scoată cererea de pe rol şi răspunsul companiei reclamante la acea declaraţie,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Compania reclamantă, Carnex S.R.L., este înregistrată în Republica Moldova. Ea a fost reprezentată de către dna Tatiana Puiu, avocat în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.
La 27 iulie 2001, compania reclamantă a iniţiat proceduri civile împotriva unei alte companii şi a câtorva autorităţi locale, pentru a cere anularea de către instanţa de judecată a vânzării unui lot de pământ.
La 17 octombrie 2006, Curtea de Apel Bălţi a admis parţial cererea companiei reclamante.
Prin decizia finală a Curţii Supreme de Justiţie din 14 februarie 2007 a fost menţinută decizia Curţii de Apel Bălţi.
Compania reclamantă s-a plâns în temeiul articolului 6 al Convenţiei de durata excesiv de lungă a procesului civil în cauză. Bazându-se pe articolul 1 al Protocolului nr.1, ea s-a plâns şi de faptul că durata lungă a procesului în cauză i-a afectat dreptul la protecţia proprietăţii.
La 2 septembrie 2010, Curtea a decis să comunice Guvernului pârât plângerea formulată în temeiul articolului 6 al Convenţiei. De asemenea, ea a decis să ridice din oficiu problema lipsei unor recursuri efective în temeiul articolului 13 al Convenţiei.
ÎN DREPT
Reclamanta s-a plâns de durata excesivă a procesului. Ea s-a bazat pe articolul 6 al Convenţiei, care, în partea relevantă, prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea ... într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă ..., care va hotărî ... asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... ”
Prin scrisoarea din 4 aprilie 2011, Guvernul a informat Curtea că propune să facă o declaraţie unilaterală în vederea reglementării chestiunii formulate în cerere.
Guvernul a recunoscut că a avut loc încălcarea drepturilor companiei reclamante garantate de articolele 6 şi 13 ale Convenţiei pe motivul duratei excesive a procesului. El s-a oferit să plătească 1,000 de euro cu titlu de despăgubiri, solicitând Curţii să scoată cererea de pe rol, în conformitate cu articolul 37 al Convenţiei.
În scrisoarea din 31 mai 2011, compania reclamantă şi-a exprimat opinia că suma menţionată în declaraţia Guvernului este inacceptabil de mică. El a solicitat Curţii să nu examineze pretenţia sa formulată în temeiul articolului 1 al Protocolului nr.1. Aşadar, Curtea nu va examina această pretenţie.
Curtea aminteşte că articolul 37 al Convenţiei prevede că ea poate, în orice stadiu al procedurii, să decidă scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele duc la una din concluziile precizate în paragraful 1 (a), (b) sau (c) al acelui articol. Articolul 37 § 1 (c) permite Curţii să scoată o cerere de pe rolul său dacă:
“din orice alt motiv constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică”.
De asemenea, Curtea aminteşte că în anumite circumstanţe ea poate scoate o cerere de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1(c), în baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei.
În acest scop, Curtea va examina atent declaraţia în lumina principiilor care reies din jurisprudenţa sa, în special hotărârea în cauza Tahsin Acar (Tahsin Acar v. Turkey, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; şi Sulwińska v. Poland (dec.) nr. 28953/03.
Curtea a stabilit într-un număr de cauze, inclusiv în cele depuse împotriva Republicii Moldova, practica ei referitoare la plângerile privind încălcarea dreptului la judecată într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Cravcenco v. Moldova, nr. 13012/02, 15 ianuarie 2008; Boboc v. Moldova, nr. 27581/04, 4 noiembrie 2008; Deservire SRL v. Moldova, nr. 17328/04, 6 octombrie 2009; şi Oculist and Imaş v. Moldova, nr. 44964/05, 28 iunie 2011).
Având în vedere caracterul recunoaşterii din declaraţia Guvernului, precum şi suma compensaţiei propuse – care este comparabilă sumelor acordate în alte cauze – Curtea consideră că nu se justifică continuarea examinării aceste părţi a cererii (articolul 37 § 1(c)).
Mai mult, în lumina considerentelor de mai sus, şi în special având în vedere jurisprudenţa clară şi amplă la acest subiect, Curtea nu se îndoieşte că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale şi nu constată vreun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine).
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Ia notă de prevederile declaraţiei Guvernului pârât şi de modalităţile de asigurare a executării angajamentelor menţionate în aceasta;
Decide să scoată cererea de pe rol, în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) al Convenţiei.
Marialena TsirliEgbert Myjer
Grefier AdjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy