©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
SECŢIA A TREIA
HOTĂRÂRE
Cererea nr. 56395/00
a lui Tiberiu Mircea CATALINA
împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), în şedinţa din 13 mai 2008 întrunită în completul format din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Elisabet Fura–Sandström
Corneliu Birsan,
Bostjan M. Zupancic,
Ineta Ziemele,
Luis Lopez Guerra,
Ann Power, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Privitor la cererea de mai sus depusă la 6 octombrie 1999,
Privitor la decizia de a se aplica Articolul 29 § 3 din Convenţie şi de a examina cumulat admisibilitatea şi fondul cazului,
Privitor la declaraţiile formale de acceptare a unei soluţionări amiabile a cauzei,
După deliberare, hotărăşte după cum urmează:
ÎN FAPT
Solicitantul, Tiberiu Mircea Catalina, este cetăţean român, s-a născut în 1922 şi locuieşte în Timişoara.
A. Circumstanţele cauzei
Faptele în cauză, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate după cum urmează.
In 1950, casa proprietate a tatălui solicitantului a fost naţionalizată de regimul comunist în baza Decretului nr. 92/1950,
În 1993, solicitantul a depus la Tribunalul Judeţean din Timişoara o acţiune împotriva Consiliului Local şi Administraţiei Publice a Fondului Locativ prin care a cerut o declaraţie că imobilul tatălui său fusese naţionalizat în mod ilegal. El a mai cerut şi înscrierea numelui său în cartea funciară în calitate de proprietar actual al casei, pe care o moştenise legal de la tatăl său.
La 16 mai 1995. tribunalul Judeţean a respins acţiunea ca neîntemeiată pe motiv că examinarea legalităţii naţionalizării i-ar depăşi competenţa. Reclamantul a făcut apel contra acestei hotărâri.
La 17 februarie 1997, în ciuda faptului că întreaga casă era supusă litigiului şi că reclamantul informase prin scrisoare pe toţi chiriaşii şi autorităţile cu privire la procedura aflată în curs, acestea din urmă au încheiat un contract prin care unul dintre apartamentele din imobil a fost vândut chiriaşilor în baza Legii Nr. 112/1995.
La 19 februarie 1997, Tribunalul Judeţean Timiş a admis apelul reclamantului şi a constata că imobilul fusese naţionalizat ilegal deoarece Decretul nr. 92/1950 nu i se aplica tatălui său. În aceeaşi hotărâre, tribunalul a ordonat ca numele reclamantului să fie înscris în cartea funciară în calitate de proprietar al bunului. Consiliul Local a făcut apel contra acestei hotărâri.
La 18 septembrie 1997, Curtea de Apel Timişoara a confirmat sentinţa din 19 februarie 1997, reiterând că tatăl reclamantului ar fi trebuit scutit de la măsurile de naţionalizare.
În 1997 reclamantul a iniţiat o acţiune în anulare a contractului de vânzare, arătând că apartamentul fusese vândut în ciuda notificării date lor cu privire la litigiul aflat în instanţă,
La 28 April 1998 Tribunalul Judeţean a respins acţiunea sub motiv că contractul fusese încheiat legal în baza Legii nr. 112/1995 şi intrase în vigoare înainte de hotărârea definitivă a Curţii de Apel Timişoara din 18 septembrie 1997.
La 7 aprilie 1999 Curtea de Apel Timişoara a confirmat hotărârea precedentă a instanţei.
RECLAMAŢIE
Reclamantul susţine în substanţă în baza Articolului 1 din Protocolul Nr. 1 al Convenţiei, că respingerea acţiunii sale în anulare a contractului prin care chiriaşii au cumpărat unul din apartamentele din casa care îi fusese restituită integral printr-o sentinţă precedentă din 18 septembrie 1997 a constituit o interferenţă cu dreptul său la a se bucura paşnic de bunurile sale şi că deci dreptul său la proprietate a fost încălcat.
ÎN DREPT
La 15 iunie 2007 Curtea a primit următoarea declaraţie semnată de reclamant:
"Eu, subsemnatul Tiberiu Mircea Catalina, iau notă că guvernul român este dispus să îmi achite, cu titlu gratuit, suma de 75 000 de euro în vederea unei soluţionări amiabile a cauzei care are ca origine cererea sus menţionată aflată pe rolul Curţii europene a drepturilor omului.
Această sumă, care va acoperi şi cheltuielile şi costurile de judecată, va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii deciziei de radiere a Curţii dată conform Articolului 37 § 1 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului. Începând cu expirarea termenului menţionat şi până la plata efectivă a sumei în cauză se va plăti o dobândă simplă având rata egală cu aceea a facilităţii marginale a Băncii centrale europene, plus trei procente.
Prezenta declaraţie se înscrie în cadrul regimului de soluţionare amiabilă la care Guvernul şi cu mine am ajuns."
La 15 iunie 2007 Curtea a primit următoarea declaraţie din partea Guvernului
"Subsemnatul Răzvan Horaţiu RADU, Agent al Guvernului Român pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, declar că guvernul român se oferă să achite d-lui Tiberiu Mircea Catalina, în mod gratuit, suma de 75 000 de euro în vederea unei soluţionări amiabile a cauzei care are la origine cererea sus menţionată aflată pe rol la Curtea Europeană a drepturilor omului.
Această va acoperi şi cheltuielile şi costurile de judecată, şi va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii deciziei de radiere a Curţii, emise conform articolului 37 § 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului. În caz de nerespectare a acestui termen, Guvernul se angajează să achite, începând cu expirarea acestuia şi până la achitarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă având rata egală cu aceea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii centrale europene, plus trei procente. Această plată va reprezenta soluţionarea definitivă a cauzei."
Curtea ia notă de soluţionarea amiabilă la care s-a ajuns între părţi. Este satisfăcută deoarece soluţionarea este bazată pe respectarea drepturilor omului aşa cum este definită în Convenţie şi în Protocoalele la aceasta şi nu constată nici motiv de politică publică ce ar justifica o examinare în continuare a cererii (Articolul 37 § 1 in fine din Convenţie). Având în vedere cele de mai sus, este adecvat să se înceteze aplicarea Articolului 29 § 3 şi să se radieze cauza de pe listă.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate
Hotărăşte, radierea cererii de pe lista de cauze.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy