Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
CAUZA CEBOTARI c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 35615/06)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
13 noiembrie 2007
DEFINITIVĂ
13/02/2008
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Cebotari c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Dl J. Casadevall, Preşedinte,
Dl G. Bonello,
Dl K. Traja,
DlS. Pavlovschi,
Dl L. Garlicki,
DraL. Mijović,
Dl J. Šikuta, judecători,
şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 16 octombrie 2007 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 35615/06) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Mihail Cebotari („reclamantul”), la 30 august 2006.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl V. Nagacevschi, care a acţionat în numele organizaţiei „Juriştii pentru drepturile omului”, o organizaţie non-guvernamentală cu sediul în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către dna L. Grimalschi şi dl V. Grosu, şeful Direcţiei Agent Guvernamental şi, respectiv, Agentul Guvernamental.
3. Reclamantul a pretins, în special, că arestarea sa a fost ilegală şi arbitrară şi a declarat că a avut loc o violare a articolelor 5 şi 18 ale Convenţiei. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul articolului 34 al Convenţiei, că a fost împiedicat de către autorităţile naţionale să depună cauza sa la Curte.
4. La 3 octombrie 2006, Secţiunea a Patra a Curţii a comunicat Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în anul 1947 şi locuieşte în Chişinău. El este inginer. În anul 1997, el era directorul unei întreprinderi de stat din Republica Moldova de distribuire a energiei electrice, numită Moldtranselectro.
6. Contextul acestei cauze se referă la o serie de angajamente contractuale complexe luate în anul 1997 cu privire la importul energiei electrice din Ucraina în Moldova, care implicau, pe lângă Moldtranselectro, o întreprindere ucraineană de stat de distribuire a energiei electrice, o companie ucraineană privată şi o întreprindere moldovenească privată numită Oferta Plus (a se vedea Oferta Plus SRL v. Moldova, nr. 14385/04, § 7, 19 decembrie 2006). Acordul la care Moldtranselectro era parte prevedea inter alia că Oferta Plus va plăti întreprinderii ucrainene private pentru energia electrică livrată Moldtranselectro dolari americani (USD), iar, ulterior, aceasta va fi plătită de Moldtranselectro în lei moldoveneşti (MDL), conform ratei oficiale de schimb la ziua plăţii.
7. La date nespecificate, în perioada anilor 1997 şi 1998, Oferta Plus a plătit peste USD 33,000,000 pentru energia electrică livrată Moldtranselectro din Ucraina.
8. La o dată nespecificată, Moldtranselectro i-a plătit întreprinderii Oferta Plus MDL 189,869,277.
9. La 3 martie 1998, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea nr. 243 prin care a autorizat Ministerul Finanţelor să emită Obligaţiuni Trezoreriale Nominative („Obligaţiuni Trezoreriale”) în favoarea întreprinderilor private pentru plata datoriilor instituţiilor bugetare pentru energia electrică importată.
10. La 25 martie 1998, Moldtranselectro a adresat o scrisoare Ministerului Finanţelor prin care a solicitat emiterea unei Obligaţiuni Trezoreriale în valoare de MDL 20,000,000 în favoarea întreprinderii Oferta Plus. Scrisoarea a fost semnată de reclamant în calitatea sa de director al Moldtranselectro.
11. La 27 martie 1998, Ministerul Finanţelor a emis o Obligaţiune Trezorerială în valoare de MDL 20,000,000 (USD 4,240,702 la 27 martie 1998) în favoarea întreprinderii Oferta Plus, care urma să fie plătită până la 10 iulie 1998. Obligaţiunea Trezorerială prevedea că Oferta Plus trebuia s-o prezinte Ministerului Finanţelor cu cel puţin zece zile bancare înainte de data plăţii. De asemenea, ea prevedea că Moldtranselectro trebuia să prezinte, până la acea dată, Ministerului Finanţelor, documente care să confirme livrarea energiei electrice instituţiilor bugetare.
12. Oferta Plus a prezentat Obligaţiunea Trezorerială Ministerului Finanţelor cu zece zile bancare înainte de data plăţii. Totuşi, ultimul a refuzat să plătească, pe motiv că Moldtranselectro nu a prezentat probe cu privire la plata de către Oferta Plus a energiei electrice importate.
13. În luna octombrie 1998, Oferta Plus a iniţiat proceduri civile împotriva Ministerului Finanţelor şi Moldtranselectro. În apărarea sa, Ministerul Finanţelor a invocat motivele expuse în paragraful 12 de mai sus, iar Moldtranselectro şi-a declinat orice responsabilitate.
14. La 27 octombrie 1999, Judecătoria Economică de circumscripţie Chişinău a pronunţat o hotărâre în favoarea Oferta Plus, confirmând dreptul acesteia de a i se plăti MDL 20,000,000 de către Ministerul Finanţelor conform Obligaţiunii Trezoreriale. Ea şi-a bazat hotărârea pe constatarea că Oferta Plus a plătit pentru energia electrică livrată Moldtranselectro din Ucraina, în conformitate cu acordul dintre ele, şi că acea energie electrică a fost consumată de instituţiile bugetare. Instanţa, de asemenea, a decis să exonereze Moldtranselectro de orice responsabilitate.
15. Deoarece apelul Ministerului Finanţelor a fost respins la 25 noiembrie 1999 pe motivul neplăţii taxei de stat, pentru executarea hotărârii judecătoreşti din 27 octombrie 1999, întreprinderii Oferta Plus i-a fost eliberat un titlu executoriu în luna noiembrie 1999.
16. La 14 februarie 2000, Oferta Plus a solicitat oficial executorului judecătoresc să iniţieze procedura de executare a titlului executoriu.
17. La 27 aprilie 2000, Ministerul Finanţelor a solicitat extinderea termenului pentru depunerea apelului împotriva hotărârii din 27 octombrie 1999, cererea sa fiind admisă. Cererea de apel a fost examinată în fond şi respinsă prin decizia Colegiului de Apel al Judecătoriei Economice a Republicii Moldova la 4 octombrie 2000. Ministerul Finanţelor a depus o cerere de recurs, reiterând că Moldtranselectro nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform Obligaţiunii Trezoreriale.
18. La 7 februarie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul şi a menţinut hotărârile judecătoreşti din 27 octombrie 1999 şi 4 octombrie 2000. Ea a constatat că era indiscutabil că Oferta Plus a plătit pentru energia electrică livrată din Ucraina către Moldtranselectro şi că aceasta a fost inter alia consumată de instituţiile bugetare.
19. În luna martie 2001, ca urmare a unei cereri a Ministerului Finanţelor, Procuratura Generală a depus recurs în anulare la decizia Curţii Supreme de Justiţie, care era irevocabilă. La 7 mai 2001, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a respins recursul în anulare şi a menţinut hotărârile judecătoreşti pronunţate în favoarea întreprinderii Oferta Plus. El a constatat inter alia că atât în procedurile din instanţele ierarhic inferioare, cât şi din Plenul Curţii Supreme de Justiţie, s-a stabilit că energia electrică a fost livrată instituţiilor bugetare în volum ce depăşeşte MDL 20,000,000.
20. La 26 aprilie 2004, Agentul Guvernamental a informat Ministerul Finanţelor despre cererea întreprinderii Oferta Plus depusă la Curte cu privire la neexecutarea hotărârilor judecătoreşti irevocabile pronunţate în favoarea acesteia şi a cerut acestuia „să întreprindă toate măsurile pentru evitarea unei sentinţe de condamnare a statului de către Curte şi periclitarea imaginii statului”.
21. La 7 iunie 2004, Ministerul Finanţelor a adresat o scrisoare Procuraturii Generale, informând-o inter alia că el consideră hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea întreprinderii Oferta Plus ilegală, dar că s-a conformat acelei hotărâri parţial, pentru ca Oferta Plus să nu depună o cerere la Curte. Agentul Guvernamental a informat Ministerul Finanţelor că Oferta Plus deja a depus o cerere la Curte. Ministerul a solicitat opinia Procuraturii Generale.
22. La 8 iunie 2004, Procuratura Generală a răspuns Ministerului Finanţelor următoarele:
„... în procesul examinării dosarului în judecătorie [între Oferta Plus, Moldtranselectro şi Ministerul Finanţelor] SRL „Oferta-Plus” şi ÎS Moldtranselectro au prezentat avizele în sumă de MDL 15,608,692, dintre care la 24 aprilie 1998 au fost efectuate achitări reciproce în sumă de MDL 6,226,504.
Alte probe care confirmă îndeplinirea de către „Oferta Plus” a obligaţiilor sale în conformitate cu acordul [din 1997] nu au fost prezentate. În pofida faptului dat judecătoria a pronunţat hotărârea judecătorească în favoarea sa.
În legătură cu aceasta, Procuratura Generală a numit revizia tematică pe faptul livrării resurselor energetice şi achitărilor reciproce între SRL „Oferta Plus”, ÎS „Moldtranselectro” şi organizaţiile bugetare. În baza materialelor reviziei, Procuratura Generală va adopta hotărârea definitivă pe cazul dat, despre ce Ministerul Finanţelor va fi informat suplimentar.”
O încercare de a face această revizie tematică a fost făcută în luna august 2004 de către un reprezentant al Ministerului Finanţelor, la cererea Procuraturii Generale. Totuşi, această revizie a fost lipsită de succes, din cauza că, în conformitate cu legislaţia cu privire la contabilitate, Oferta Plus a distrus documentele contabile după trei ani.
23. Ministerul Finanţelor nu a aşteptat un răspuns final de la Procuratura Generală şi, la 15 iunie 2004, a depus la Plenul Curţii Supreme de Justiţie o cerere de revizuire a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea întreprinderii Oferta Plus. Cererea nu specifica niciun temei de revizuire.
24. La 12 iulie 2004, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a admis cererea de revizuire, în urma unei şedinţe la care Ministerul Finanţelor a fost reprezentat de către adjunctul Procurorului General. El a casat hotărârile judecătoreşti pronunţate în favoarea întreprinderii Oferta Plus şi a dispus redeschiderea procedurilor judiciare. Procedurile judiciare redeschise s-au sfârşit cu pronunţarea la 10 februarie 2005 a unei hotărâri a Curţii Supreme de Justiţie în favoarea Ministerului Finanţelor.
25. Între timp, la 19 octombrie 2004, Procuratura Generală, după ce a examinat scrisoarea Ministerului Finanţelor din 7 iunie 2004 (a se vedea paragraful 21 de mai sus), a pornit o urmărire penală împotriva întreprinderii Oferta Plus şi a reclamantului, învinuindu-i de sustragerea proprietăţii de stat în proporţii deosebit de mari. Procuratura Generală a făcut referire la rezultatele reviziei pe care a încercat s-o facă în luna august 2004 (a se vedea paragraful 22 de mai sus) şi a declarat inter alia că, în conformitate cu rezultatele acelei revizii, Oferta Plus nu a plătit pentru electricitatea livrată instituţiilor bugetare.
26. La 15 aprilie 2005, directorul întreprinderii Oferta Plus („C.T.”) a fost interogat de Procuratura Generală.
27. La 20 aprilie 2005, birourile întreprinderii Oferta Plus au fost percheziţionate şi câteva documente au fost ridicate.
28. La 25 octombrie 2005, urmărirea penală a fost încetată. Procurorul responsabil de dosarul penal a constatat în decizia sa de încetare a urmăririi penale inter alia următoarele:
„În conformitate cu probele obţinute în urma reviziei, în perioada anilor 1997-2000, datoria Moldtranselectro către Oferta Plus constituia MDL 202,644,866 ... .
Materialele acumulate [pe parcursul urmăririi penale] şi a reviziei dovedesc existenţa datoriei Moldtranselectro faţă de Oferta Plus pentru energia electrică livrată. ...
Luând în consideraţie probele acumulate [procurorul constată] că în acţiunile factorilor de decizie ai Oferta Plus lipsesc elementele infracţiunii [sustragere în proporţii deosebit de mari din avutul proprietarului] sau semnele unei alte infracţiuni.”
29. La 15 februarie 2006, Curtea a comunicat Guvernului Republicii Moldova cererea întreprinderii Oferta Plus.
30. La 26 aprilie 2006, adjunctul Procurorului General a anulat ordonanţa din 25 octombrie 2005. El a declarat inter alia că, la 1 ianuarie 2001, datoria Moldtranselectro faţă de Oferta Plus pentru energia electrică livrată era de MDL 38,454,671. El a declarat că, deşi Oferta Plus a plătit partenerului ucrainean mai mult de MDL 20,000,000 pentru energia electrică livrată Moldtranselectro, se pare că energia pentru care ea a plătit nu a fost livrată exclusiv instituţiilor bugetare.
31. La 9 august 2006, reclamantul a fost recunoscut drept bănuit în procesul penal. În special, el a fost învinuit că a scris scrisoarea din 25 martie 1998 adresată Ministerului Finanţelor, solicitând de la ultimul emiterea unei Obligaţiuni Trezoreriale în favoarea întreprinderii Oferta Plus (a se vedea paragraful 10 de mai sus), deşi ştia că energia electrică livrată întreprinderii Moldtranselectro, pentru care urma să fie emisă o Obligaţiune Trezorerială, nu a fost consumată de instituţiile bugetare, după cum era prevăzut în Hotărârea Guvernului din 3 martie 1998 (a se vedea paragraful 9 de mai sus). La aceeaşi dată, lui C.T. i s-au adus învinuiri similare.
32. La aceeaşi dată, reclamantul şi C.T. au fost reţinuţi şi arestaţi pentru zece zile pe motiv că inter alia ei ar fi putut influenţa martorii şi împiedica urmărirea penală. Potrivit reclamantului, înainte de a-l reţine, ofiţerul de urmărire penală i-a dat clar de înţeles că reţinerea sau eliberarea sa depindeau de faptul dacă el va fi de acord să facă declaraţiile care se aşteptau de la el.
33. Atât reclamantul, cât şi C.T. au depus recurs la încheierea de eliberare a mandatului de arest şi au declarat inter alia că nu existau motive verosimile de a bănui că ei au săvârşit o infracţiune şi că urmărirea penală împotriva lor a constituit o formă de presiune pentru a convinge Oferta Plus să renunţe la cererea sa depusă la Curte. Reclamantul a declarat că el a fost reţinut, deoarece a refuzat să facă declaraţiile care i s-au cerut de către ofiţerul de urmărire penală şi pentru a-l obliga să facă astfel de declaraţii. El a mai declarat că urmărirea penală era pendinte din luna octombrie 2004 şi că, de la acea dată, el s-a prezentat întotdeauna la organul de urmărire penală când a fost citat. La 15 august 2006, recursul reclamantului a fost respins fără a se aduce motive pentru respingerea argumentelor invocate de reclamant.
34. Ulterior, arestarea reclamantului a fost prelungită, iar toate cererile sale habeas corpus au fost respinse. Ea a continuat până la 19 noiembrie 2006, când el a fost eliberat pe cauţiune.
35. În timpul detenţiei sale, reclamantul a fost deţinut în Izolatorul de Detenţie Provizorie al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei („CCCEC”). Camera folosită pentru întrevederile dintre avocaţi şi deţinuţi avea un perete din sticlă pentru a-i ţine separaţi. Reclamantul s-a plâns în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale de imposibilitatea de a avea întrevederi confidenţiale cu avocatul său, însă plângerile sale au fost respinse. El nu a vrut ca autorităţile naţionale să afle despre cererea sa depusă la Curte, de aceea cererea sa şi procura au trebuit să fie semnate de soţia lui.
36. La 27 iunie 2007, reclamantul a fost achitat de Judecătoria Centru de toate învinuirile aduse lui.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
37. Dreptul intern relevant cu privire la arestarea preventivă a fost expus în hotărârea Curţii în cauza Şarban v. Moldova, nr. 3456/05, § 52, 4 octombrie 2005.
38. Din fotografiile prezentate de Guvern, se pare că în camera prevăzută pentru întrevederile dintre avocaţi şi clienţi din cadrul Izolatorului de Detenţie Provizorie al CCCEC, spaţiul prevăzut pentru deţinuţi este separat de restul camerei printr-o uşă şi un geam. Aparent, geamul este făcut din două bucăţi de sticlă. Ambele bucăţi de sticlă au găuri mici care au fost făcute cu un burghiu; totuşi, găurile nu coincid, aşa că nimic nu poate fi transmis prin geam. Mai mult, între cele două bucăţi de sticlă ale geamului există o plasă densă de culoare verde făcută fie din sârmă subţire, fie din plastic, care acoperă toată porţiunea găurită a geamului. Acolo se pare că nu există spaţiu pentru transmiterea documentelor dintre avocat şi client.
39. Între 1 şi 3 decembrie 2004, Baroul Avocaţilor din Republica Moldova a fost în grevă, refuzând să participe la orice proceduri în legătură cu persoanele deţinute în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC, până când administraţia va fi de acord să asigure avocaţilor camere pentru întrevederi confidenţiale cu clienţii lor. Cerinţele Baroului Avocaţilor au fost refuzate (a se vedea Şarban, citată mai sus, § 126).
40. La 26 martie 2005, Baroul Avocaţilor din Republica Moldova a organizat o reuniune la care preşedintele Baroului Avocaţilor şi un alt avocat au informat participanţii la reuniune că ei au făcut parte, împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, dintr-o comisie care a inspectat Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC. Pe parcursul inspecţiei, ei au cerut ca peretele din sticlă să fie scos pentru a verifica dacă acolo nu sunt dispozitive de interceptare. Ei au subliniat că era necesar de a scoate doar câteva şuruburi şi au propus ca toate cheltuielile de verificare să fie acoperite de Baroul Avocaţilor. Administraţia CCCEC a respins propunerea.
ÎN DREPT
41. Reclamantul a pretins, în temeiul articolului 5 § 1 al Convenţiei, că arestarea sa a fost impusă în lipsa motivelor verosimile de a bănui că el a săvârşit o infracţiune şi, în temeiul articolului 18, că arestarea sa a urmărit un alt scop decât cel prevăzut în articolul 5 § 1 (c).
Părţile relevante ale articolului 5 şi articolului 18 prevăd următoarele:
„Articolul 5 – Dreptul la libertate şi la siguranţă
1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:
...
(c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune...;
Articolul 18 – Limitarea aplicării restrângerilor drepturilor
Restrângerile care, în termenii [prezentei] Convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi şi libertăţi nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute.”
42. El s-a mai plâns, în temeiul articolului 5 § 3 al Convenţiei, că instanţele judecătoreşti nu au adus motive relevante şi suficiente pentru arestarea sa. Partea relevantă a articolului 5 § 3 este următoarea:
„Orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, ... are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.”
43. De asemenea, reclamantul a pretins, în temeiul articolului 5 § 4, că, pe parcursul procedurilor cu privire la arestarea sa, el şi avocaţii săi nu au avut acces la materialele din dosarul său penal în baza cărora instanţele judecătoreşti au dispus arestarea sa. De asemenea, el a declarat că el nu a putut să se întâlnească cu avocaţii săi în condiţii de confidenţialitate şi că toate documentele care au fost transmise între el şi avocaţii săi au fost controlate de administraţia penitenciarului. Articolul 5 § 4 al Convenţiei prevede următoarele:
„4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.”
44. In fine, reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 34 al Convenţiei, că refuzul de a permite avocatului său să aibă întrevederi cu el în condiţii de confidenţialitate, i-a încălcat dreptul său de a sesiza Curtea.
Partea relevantă a articolului 34 este următoarea:
„... Înaltele Părţi Contractante se angajează să nu împiedice în nici o măsură exerciţiul eficace al acestui drept.”
I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR
45. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului ridică chestiuni de fapt şi de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi niciun alt temei pentru a le declara inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară cererea admisibilă. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va trece imediat la examinarea fondului cererii.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 5 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 18 AL CONVENŢIEI COMBINAT CU ARTICOLUL 5
46. Guvernul a declarat că detenţia reclamantului între 9 august şi 19 noiembrie 2006 a fost motivată printr-o bănuială rezonabilă că el a săvârşit infracţiunile prevăzute în articolele 195/2 şi 328/3 (d) ale Codului penal, pe motiv că el a trimis Ministerului Finanţelor scrisoarea din 25 martie 1998, cerându-i ultimului să emită o Obligaţiune Trezorerială în favoarea întreprinderii Oferta Plus, deşi ştia că energia livrată întreprinderii Moldtranselectro cu participarea primei nu a fost consumată de instituţiile bugetare. În continuare, Guvernul a declarat că arestarea reclamantului nu a avut un alt scop decât cel prevăzut în articolul 5 § 1 (c), şi anume de a-l aduce în faţa autorităţii judiciare competente în baza unei bănuieli rezonabile că el a săvârşit o infracţiune.
47. Reclamantul a declarat contrariul şi s-a referit inter alia la constatările Curţii din paragrafele 138-143 ale hotărârii Oferta Plus. El a declarat că arestarea sa a fost arbitrară şi că Guvernul nu a contestat faptul că un ofiţer de urmărire penală a condiţionat eliberarea lui de faptul că el trebuia să dea declaraţiile dorite de Guvern. El a conchis că faptele acestei cauze erau foarte similare celor din cauza Gusinskiy v. Russia (nr. 70276/01, ECHR 2004‑IV).
48. Curtea reiterează că, pentru ca o reţinere, în baza unei bănuieli rezonabile, să fie justificată în sensul articolului 5 § 1 (c), nu este necesar ca poliţia să fi obţinut probe suficiente pentru a aduce acuzaţii fie la momentul reţinerii, fie în timp ce reclamantul se află în custodie (a se vedea Brogan and Others v. the United Kingdom, hotărâre din 29 noiembrie 1988, Seria A nr. 145-B, pp. 29-30, § 53). De asemenea, nu este necesar ca persoana deţinută să fie, eventual, acuzată sau adusă în faţa unei instanţe. Scopul urmărit prin reţinerea pentru interogare este desfăşurarea unei urmăriri penale prin care să fie confirmate sau infirmate bănuielile care constituie temei pentru arestare (a se vedea Murray v. the United Kingdom, hotărâre din 28 octombrie 1994, Seria A nr. 300-A, p. 27, § 55). Totuşi, cerinţa ca bănuiala să se bazeze pe motive rezonabile formează o parte esenţială a garanţiilor împotriva arestării şi detenţiei arbitrare. Faptul că o bănuială este presupusă cu bună-credinţă este insuficient. Cuvintele „bănuială rezonabilă” presupun existenţa faptelor sau a informaţiilor care ar convinge un observator obiectiv că persoana în cauză ar fi putut săvârşi infracţiunea (a se vedea Fox, Campbell and Hartley v. the United Kingdom, hotărâre din 30 august 1990, Seria A nr. 182, p. 16-17, § 32). Curtea subliniază în această privinţă că, în lipsa unei bănuieli rezonabile, reţinerea sau arestarea unei persoane nu trebuie impuse niciodată cu scopul de a o determina să-şi recunoască vina sau să dea declaraţii împotriva altor persoane sau pentru a obţine fapte sau informaţii, care ar putea constitui drept bază pentru bănuiala rezonabilă împotriva acesteia.
49. În continuare, Curtea reiterează că articolul 18 al Convenţiei, la fel ca şi articolul 14, nu garantează un drept autonom. El poate fi aplicat doar combinat cu alte articole ale Convenţiei. La fel ca şi în cazul articolului 14, ar putea avea loc o violare a articolului 18 combinat cu un alt articol, deşi nu a avut loc o violare a acelui articol separat. În continuare, din prevederile articolului 18 rezultă că o violare poate avea loc doar atunci când dreptul sau libertatea respectivă este supusă restricţiilor permise în temeiul Convenţiei (Gusinskiy v. Russia, citată mai sus, § 73).
50. Se notează faptul că învinuirea adusă reclamantului s-a bazat pe presupunerea că, deşi, după cum se pretindea, el ştia că Oferta Plus nu a plătit pentru energia livrată anume instituţiilor bugetare, el a cerut Ministerului Finanţelor să emită o Obligaţiune Trezorerială în favoarea întreprinderii Oferta Plus, contrar Hotărârii Guvernului nr. 243 (a se vedea paragraful 9 de mai sus). Curtea reaminteşte că în cauza Oferta Plus învinuirea adusă conducătorului acesteia „s-a bazat pe presupunerea că reclamantul nu a plătit pentru energia livrată anume instituţiilor bugetare şi, astfel, a obţinut, în mod fraudulos, iniţial Obligaţiunea Trezorerială în favoarea sa, iar mai târziu hotărârile judecătoreşti în favoarea sa” (a se vedea Oferta Plus, citată mai sus, § 135). Astfel, învinuirea adusă reclamantului în această cauză nu poate fi disociată de cea adusă conducătorului Oferta Plus. Mai mult, urmărirea penală împotriva reclamantului şi a directorului întreprinderii Oferta Plus şi arestarea lor au coincis în timp, au fost iniţiate şi efectuate de aceiaşi ofiţeri de urmărire penală de la CCCEC şi s-au desfăşurat în condiţii similare. Anume din aceste motive, în această cauză Curtea se va baza pe constatările sale din cauza Oferta Plus.
51. În cauza Oferta Plus, Curtea a făcut următoarele constatări în ceea ce priveşte învinuirile aduse directorului întreprinderii:
„138. Analizând hotărârile judecătoreşti adoptate de către instanţele judecătoreşti civile în litigiul dintre reclamant şi Ministerul Finanţelor, Curtea notează că constituie un fapt stabilit că reclamantul a plătit suma de peste 33 milioane dolari americani pentru energia electrică importată de către Republica Moldova din Ucraina şi că Obligaţiunea Trezorerială eliberată de Ministerul Finanţelor la 27 martie 1998 a avut scopul de a acoperi o mică parte din acea sumă. Acest lucru a fost confirmat de către instanţele judecătoreşti civile atât înainte, cât şi după redeschiderea eronată a procedurilor la 12 iulie 2004 ... .
139. O parte din energia electrică importată în Moldova cu participarea reclamantului a fost livrată unor instituţii bugetare. Instanţele civile au stabilit că reclamantul a plătit mai mult de MDL 20 milioane pentru această energie electrică. O astfel de constatare a fost făcută de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie în hotărârea sa din 7 mai 2001. ...
140. Constatările din hotărârile judecătoreşti care au urmat după redeschiderea procedurilor la 12 iulie 2004 urmează, în principiu, să nu fie luate în consideraţie, în lumina constatării anterioare a Curţii că redeschiderea procedurilor a fost eronată. ... Totuşi, urmează a fi notat ca exemplu că, în hotărârea sa din 3 noiembrie 2004, Curtea de Apel a constatat că reclamantul a plătit mai mult de MDL 27 milioane pentru energia electrică livrată instituţiilor bugetare. ... Curtea Supremă de Justiţie, pronunţând o hotărâre contrară acestei hotărâri, la 10 februarie 2005, nu a contestat această constatare, dar a făcut doar o declaraţie generală că energia electrică livrată cu participarea reclamantului a fost livrată inter alia instituţiilor bugetare. ...
141. În aceste circumstanţe, învinuirea adusă lui C.T. bazată pe teoria că compania sa nu a plătit pentru energia electrică livrată instituţiilor bugetare se pare că nu este în concordanţă cu constatările de mai sus ale instanţelor civile.
142. Mai mult, Curtea notează că C.T. a fost învinuit pentru prima dată, după ce Guvernul a fost informat despre prezenta cerere ... . Ulterior, urmărirea penală a fost încetată, dar redeschisă la puţin timp după comunicarea acestei cauze Guvernului ... .
143. În lumina celor menţionate mai sus, Curtea consideră, în baza materialelor de care dispune, că există motive suficient de temeinice pentru constatarea faptului că urmărirea penală împotriva lui C.T. a avut scopul de a descuraja reclamantul să menţină această cerere la Curte. Prin urmare, a existat o violare a articolului 34 al Convenţiei.”
52. În astfel de circumstanţe, Curtea nu poate fi de acord cu presupunerea că materialele cauzei penale împotriva reclamantului ar putea crea unui observator obiectiv o convingere rezonabilă că reclamantul ar fi putut săvârşi infracţiunea care i s-a imputat. După cum s-a constatat în Oferta Plus (a se vedea paragraful precedent), o astfel de convingere nu ar putea fi determinată de nicio circumstanţă obiectivă, având în vedere constatările clare din hotărârile judecătoreşti irevocabile ale instanţelor de judecată civile. Prin urmare, Curtea consideră că detenţia reclamantului între 9 august şi 19 noiembrie 2006 nu s-a bazat pe o bănuială rezonabilă că el a săvârşit o infracţiune.
53. Curtea reaminteşte că restrângerea dreptului la libertate impusă în temeiul articolului 5 § 1 (c) trebuie justificată prin scopul acestei prevederi. În această cauză, Guvernul nu a convins Curtea că a existat o bănuială rezonabilă precum că reclamantul a săvârşit o infracţiune şi, prin urmare, nu a existat o justificare pentru reţinerea şi arestarea acestuia. Într-adevăr, având în vedere concluzia sa din paragraful 141 al hotărârii Oferta Plus (citată mai sus), Curtea nu poate decât să conchidă că scopul real al urmăririi penale şi a reţinerii şi arestării reclamantului a fost de a exercita presiune asupra acestuia cu scopul de a împiedica Oferta Plus să-şi menţină cererea sa la Curte. Prin urmare, ea constată că restrângerea dreptului reclamantului la liberate a fost aplicată cu un alt scop decât cel prevăzut în articolul 5 § 1 (c). Din aceste considerente, a avut loc o violare a articolului 18 al Convenţiei combinat cu articolul 5 § 1.
III.PRETINSELE VIOLĂRI ALE ARTICOLULUI 5 §§ 3 ŞI 4 AL CONVENŢIEI
54. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 §§ 3 şi 4 al Convenţiei de lipsa motivelor pentru arestarea sa şi de faptul că, pe parcursul procedurilor cu privire la arestarea sa, el şi avocaţii săi nu au avut acces la materialele din dosarul penal în baza cărora instanţele judecătoreşti au dispus arestarea lui. De asemenea, el a declarat că el nu s-a putut întâlni cu avocaţii săi în condiţii de confidenţialitate şi că toate documentele care au fost transmise între el şi avocaţii săi au fost controlate de administraţia penitenciarului.
55. Având în vedere constatarea sa că detenţia reclamantului a fost arbitrară (a se vedea paragrafele 52 şi 53 de mai sus), Curtea nu consideră necesar de a examina aceste pretenţii separat.
IV.PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 34 AL CONVENŢIEI
56. Reclamantul a pretins că lui nu i s-a permis să se întâlnească cu avocatul său în mod confidenţial şi că el era despărţit de acesta printr-un perete din sticlă, care nu avea niciun orificiu şi care împiedica discutarea normală sau lucrul cu documentele. Prin urmare, ei trebuiau să strige pentru a se auzi reciproc şi nu puteau să-şi transmită reciproc documente, fără implicarea ofiţerului de urmărire penală sau a procurorului. Astfel, reclamantul a fost împiedicat să semneze el însuşi formularul cererii şi procura, soţia lui fiind cea care le-a semnat.
57. Potrivit Guvernului, peretele din sticlă era necesar pentru a proteja deţinuţii şi avocaţii şi nu împiedica comunicarea normală. Reclamantul nu a prezentat probe că discuţiile sale cu avocatul au fost interceptate, ceea ce ar fi fost contrar legii în orice caz. În continuare, pentru a justifica peretele din sticlă, Guvernul a făcut referire la cauza Kröcher and Möller v. Switzerland (nr. 8463/78, DR 26, p. 40).
58. Curtea notează că unul din elementele cheie ale unei reprezentări efective de către un avocat a intereselor clientului său este principiul conform căruia confidenţialitatea informaţiei transmisă între ei trebuie să fie protejată. Acest privilegiu încurajează o comunicare deschisă şi onestă între clienţi şi avocaţi. Curtea reaminteşte că ea, anterior, a constatat că comunicarea confidenţială dintre o persoană şi avocatul său este protejată de Convenţie, reprezentând o garanţie importantă a dreptului unei persoane la apărare (a se vedea Oferta Plus, citată mai sus, § 145).
59. Într-adevăr, dacă un avocat nu ar putea să comunice cu clientul său şi să primească de la acesta instrucţiuni confidenţiale, fără a fi supravegheaţi, asistenţa sa ar pierde mult din utilitate, pe când Convenţia a fost gândită pentru a garanta drepturi care sunt practice şi efective (a se vedea inter alia Artico v. Italy, hotărâre din 13 mai 1980, Seria A nr. 37, § 33).
60. Curtea consideră că o ingerinţă în privilegiul avocat-client şi, astfel, în dreptul la depunerea unei cereri individuale, garantat de articolul 34 al Convenţiei, nu cere, în mod necesar, ca o interceptare sau ascultare să aibă efectiv loc. O suspiciune veritabilă, bazată pe motive rezonabile, că discuţia lor a fost ascultată poate fi suficientă, în opinia Curţii, pentru a limita eficacitatea asistenţei pe care ar putea s-o ofere avocatul. O astfel de suspiciune, în mod inevitabil, ar inhiba o discuţie liberă dintre avocat şi client şi ar afecta dreptul clientului de a fi apărat sau reprezentat în mod efectiv.
61. Prin urmare, Curtea trebuie să stabilească dacă reclamantul şi avocatul au avut o convingere veritabilă, bazată de motive rezonabile, că discuţia lor în camera pentru întrevederi dintre avocaţi şi clienţi din cadrul CCCEC nu a fost confidenţială. Din documentele prezentate de reclamant, se pare că teama că discuţiile lui cu avocatul ar fi fost interceptate a fost veritabilă. Curtea, de asemenea, va analiza dacă un observator obiectiv, imparţial şi informat ar putea să creadă că în camera pentru întrevederi dintre avocaţi şi clienţi din cadrul CCCEC discuţiile sunt interceptate sau ascultate.
62. Curtea notează că problema cu privire la pretinsa lipsă a confidenţialităţii discuţiilor dintre avocaţi şi clienţi din Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC a constituit o chestiune de îngrijorare serioasă din partea întregii comunităţi a avocaţilor din Moldova, pentru o perioadă lungă de timp, şi că acest lucru a constituit chiar cauza unei greve organizate de Baroul Avocaţilor din Republica Moldova (a se vedea paragraful 39 de mai sus). Cererile Baroului de a verifica prezenţa dispozitivelor de interceptare în peretele din sticlă au fost respinse de către administraţia CCCEC (a se vedea paragraful 40 de mai sus), şi se pare că acest lucru a întărit suspiciunea avocaţilor. O astfel de îngrijorare şi protestul Baroului Avocaţilor, în opinia Curţii, ar fi suficient pentru a genera dubii despre confidenţialitate în mintea unui observator obiectiv.
63. Prin urmare, Curtea conchide că reclamantul şi avocatul acestuia puteau, în mod rezonabil, să aibă motive să se teamă că discuţia lor din camera pentru întrevederi dintre avocaţi şi clienţi din cadrul CCCEC nu a fost confidenţială.
64. Mai mult, Curtea notează că, contrar declaraţiilor Guvernului precum că reclamantul şi avocatul acestuia puteau uşor să facă schimb de documente, fotografiile prezentate de Guvern (a se vedea paragraful 38 de mai sus) arată că acest lucru nu este aşa, din cauza lipsei vreunui orificiu în peretele din sticlă. Acest lucru, în opinia Curţii, a îngreunat sarcina avocatului.
65. Curtea reaminteşte că, în cauza Oferta Plus, ea a constatat o violare a articolului 34 pe motiv inter alia că, din cauza peretelui din sticlă, reclamantul nu a putut prezenta pretenţiile sale în temeiul articolului 41 al Convenţiei.
66. În această cauză, reprezentarea efectivă a reclamantului la Curte a fost afectată serios, astfel încât reclamantul nu a putut semna formularul cererii sau procura (a se vedea paragraful 35 de mai sus).
67. Motivele cu privire la securitate invocate de către Guvern, în opinia Curţii, nu sunt convingătoare, deoarece supravegherea vizuală a întrevederilor dintre avocat şi client ar fi suficientă pentru aceste scopuri.
68. În lumina celor menţionate mai sus, Curtea consideră că imposibilitatea reclamantului de a discuta cu avocatul său chestiuni cu privire la această cerere depusă la Curte, fără a fi separaţi de peretele din sticlă, a afectat dreptul acestuia de a sesiza Curtea. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 34 al Convenţiei.
V. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
69. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul
70. Reclamantul a pretins 50,000 euro (EUR) cu titlu de compensaţii pentru prejudiciul cauzat lui prin încălcarea drepturilor sale. El a declarat că detenţia lui arbitrară i-a cauzat un stres sever şi nelinişte. Administraţia CCCEC a publicat pe website-ul acestuia un comunicat de presă, iar televiziunea naţională a Republicii Moldova a prezentat la 21 august 2006 un reportaj despre reţinerea sa în cadrul buletinului de ştiri de seară. Imaginea sa a fost afectată şi el simte consecinţele acestui lucru până în prezent.
71. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamant, susţinând că ea era excesivă în lumina jurisprudenţei Curţii şi a cerut Curţii să respingă pretenţia reclamantului.
72. Curtea consideră că reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un anumit stres şi nelinişte ca urmare a încălcărilor foarte grave constatate mai sus. Ea acordă reclamantului EUR 10,000 cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
73. Reclamantul a pretins EUR 3,555.58 cu titlu de costuri şi cheltuieli. El a prezentat o listă a orelor lucrate de avocatul său pentru pregătirea cauzei şi onorariul pe o oră de lucru care corespundea unei decizii a Baroului Avocaţilor din Republica Moldova, adoptată la 29 decembrie 2005, prin care s-a recomandat nivelul de remunerare pentru avocaţii care reprezintă reclamanţi în tribunalele internaţionale. Pretenţia mai includea costurile pentru traducere şi pentru poşta rapidă.
74. Guvernul a considerat că aceste pretenţii erau nejustificate, având în vedere realităţile economice ale vieţii din Republica Moldova. El a pus la îndoială numărul de ore lucrate de avocatul reclamantului asupra cauzei şi onorariul perceput de acesta.
75. Curtea reaminteşte că, pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41 al Convenţiei, trebuie stabilit dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu, Amihalachioaie v. Moldova, nr. 60115/00, § 47, ECHR 2004‑...).
76. În această cauză, având în vedere lista detaliată prezentată de reclamant, criteriile de mai sus şi complexitatea cauzei, Curtea acordă reclamantului EUR 2,500.
C.Dobânda de întârziere
77. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că nu este necesar de a examina separat pretenţiile formulate de reclamant în temeiul articolului 5 §§ 3 şi 4 al Convenţiei;
4. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 18 al Convenţiei combinat cu articolul 5;
5. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 34 al Convenţiei;
6. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 10,000 (zece mii euro) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 2,500 (două mii cinci sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
7. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 13 noiembrie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
T.L. EarlyJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy