©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Nota de informare privind jurisprudenţa Curţii nr. 176
Iulie 2014
Centrul de Resurse Juridice împotriva României (MC) – 47848/08
Hotărârea din 17.7.2014 (MC)
Art. 34
Locus standi
Calitatea unei organizaţii neguvernamentale de a introduce o cerere în numele unui pacient bolnav mintal decedat
Art. 2
Obligaţii pozitive
Neacordarea îngrijirilor corespunzătoare unui pacient bolnav mintal şi seropozitiv: încălcare
Art. 46
Art. 46 § 2
Executarea unei hotărâri
Măsuri generale
Statul pârât era obligat să ia măsuri generale pentru a asigura reprezentarea independentă a unei persoane cu handicap mintal
În fapt – Cererea a fost introdusă de o organizaţie neguvernamentală, Centrul de Resurse Juridice (CRJ), în numele unui tânăr rom, domnul Valentin Câmpeanu, care a decedat în 2004 la vârsta de 18 ani. Domnul Câmpeanu a fost plasat într-un orfelinat încă de la naşterea sa, după ce a fost abandonat de mama sa. În copilărie, a fost diagnosticat HIV seropozitiv şi încadrat în gradul grav de handicap mintal. La împlinirea vârstei majoratului, a trebuit să plece din centrul pentru copii handicapaţi în care stătuse şi a fost supus unor evaluări în vederea plasamentului într-o instituţie specializată. După ce mai multe instituţii au refuzat să-l interneze din cauza afecţiunii sale, acesta a fost internat în cele din urmă într-o unitate medico-socială, care i-a constatat starea avansată de degradare psihiatrică şi fizică, lipsit fiind de medicamente antiretrovirale şi suferind de malnutriţie. Câteva zile mai târziu, a fost internat într-un spital de psihiatrie, după ce a prezentat un comportament hiper-agresiv. Spitalul respectiv declarase anterior că nu era dotat pentru îngrijirea pacienţilor seropozitivi. Acolo a fost remarcat de o echipă de reprezentanţi CRJ, care au raportat că l-au găsit singur într-o încăpere neîncălzită, doar cu o bluză de pijama şi într-un pat fără lenjerie. Deşi nu se putea alimenta singur şi nu se putea deplasa singur la toaletă, personalul spitalului a refuzat să-i acorde asistenţă, de teamă să nu contracteze HIV. Tânărul refuza mâncarea şi medicamentele, aşa că era hrănit doar cu glucoză în perfuzie. Membrii CRJ au concluzionat că spitalul nu îi acordase tânărului tratamentul şi îngrijirile cele mai elementare. Domnul Câmpeanu a decedat în aceeaşi seară.
Conform raportului CPT* din 2004, în 2003 şi în primele cinci luni din 2004 decedaseră în total 109 pacienţi în condiţii suspecte la spitalul de psihiatrie respectiv, principalele cauze de deces fiind stopul cardiac, infarctul miocardic şi bronhopneumonia; vârsta medie a pacienţilor decedaţi era de 56 de ani, unii dintre aceştia având vârste sub 40 de ani. CPT a constatat că unii dintre pacienţi nu au primit îngrijiri suficiente. Acesta a remarcat, de asemenea, precaritatea resurselor umane şi materiale, precum şi carenţele grave în materie de calitate şi cantitate a alimentelor şi lipsa încălzirii.
În drept – Art. 34: Curtea a respins excepţia preliminară ridicată de Guvern, conform căreia CRJ nu avea calitate procesuală pentru a introduce cererea. Curtea a admis că CRJ nu putea fi considerat victimă a pretinselor încălcări ale Convenţiei deoarece domnul Câmpeanu a fost în mod incontestabil victima directă; totodată, CRJ nu a demonstrat existenţa unei „legături strânse” cu acesta şi nu a pretins a avea un „interes personal” în a menţine capetele de cerere în cauză în faţa Curţii pentru a putea fi considerat victimă indirectă. Cu toate acestea, având în vedere circumstanţele excepţionale ale cauzei şi gravitatea acuzaţiilor formulate, trebuia să i se recunoască CRJ calitatea procesuală de reprezentant al domnului Câmpeanu, chiar dacă nu a primit o împuternicire pentru a acţiona în numele tânărului şi chiar dacă acesta a decedat înainte de introducerea cererii.
Astfel, Curtea a reţinut că speţa se referă la un tânăr rom extrem de vulnerabil, cu deficienţe mintale severe şi infectat cu HIV, care a fost în grija autorităţilor publice de-a lungul întregii vieţi şi a decedat în spital ca urmare, pare-se, a neglijenţei. Având în vedere vulnerabilitatea sa extremă, acesta nu era capabil să introducă singur o astfel de procedură în faţa instanţelor interne, fără sprijin şi consiliere juridică adecvate. La momentul decesului, domnul Câmpeanu nu avea rude apropiate cunoscute. În urma decesului acestuia, CRJ s-a angajat într-o serie de proceduri interne pentru a clarifica circumstanţele decesului. Este de o importanţă considerabilă faptul că nici capacitatea procesuală a CRJ de a acţiona în numele domnului Câmpeanu, nici observaţiile formulate în numele său către autorităţile medicale şi judiciare interne nu au fost în niciun mod puse la îndoială sau contestate. Statul nu a desemnat nicio persoană competentă sau tutore pentru a-i apăra interesele, în ciuda obligaţiei legale care prevedea o astfel de măsură. CRJ nu a intervenit în calitate de reprezentant decât cu scurt timp înainte de moartea tânărului – când, în mod clar, acesta se afla în imposibilitatea de a-şi exprima orice dorinţă sau opinie cu privire la propriile nevoi şi interese şi, a fortiori, cu privire la posibilitatea de a formula o acţiune. Constatarea imposibilităţii CRJ de a-l reprezenta pe domnul Câmpeanu în aceste circumstanţe ar implica riscul ca statul pârât să fie exonerat de răspundere ca urmare a nerespectării obligaţiilor legale de a numi un reprezentant legal. A recunoaşte calitatea CRJ de a acţiona ca reprezentant al domnul Câmpeanu era în concordanţă cu abordarea Curţii în cauzele având ca obiect dreptul la control judiciar, vizat de art. 5 § 4 din Convenţie în cazul „alienaţilor” [art. 5 § 1 lit. e)]. În aceste cazuri, este necesar ca persoana în cauză să aibă acces la instanţă şi să aibă ocazia de a fi audiată personal sau, după caz, printr-o formă de reprezentare. În consecinţă, CRJ avea calitatea de reprezentant de facto al domnului Câmpeanu.
Concluzie: excepţie preliminară respinsă (unanimitate).
Art. 2: Deciziile privind plasamentul şi internarea domnului Câmpeanu au fost luate, în esenţă, în funcţie de disponibilitatea unităţilor de a-l primi pe pacient, nu în funcţie de capacitatea unităţilor de a-i oferi sprijin şi îngrijiri medicale adecvate. Domnul Câmpeanu a fost iniţial internat la unitatea medico-socială, care nu era pregătită să se ocupe de pacienţii cu tulburări mintale. În cele din urmă, a fost internat la spitalul de psihiatrie, deşi acesta refuzase anterior să-l interneze pe motiv că nu avea mijloacele necesare pentru tratamentul HIV. Tânărul a fost transferat de la o unitate la alta fără un diagnostic adecvat şi fără o monitorizare adecvată şi într-o desconsiderare totală faţă de starea sa reală de sănătate şi faţă de nevoile sale medicale esenţiale. Trebuie remarcată în special neglijenţa autorităţilor, care nu s-au asigurat că acesta primeşte medicamente antiretrovirale. Tratamentul acordat domnului Câmpeanu a constat în principal în administrarea de sedative şi vitamine, nefiind efectuată nicio investigaţie medicală serioasă pentru a stabili cauzele stării sale mintale, mai ales ale comportamentului său agresiv brusc.
Curtea a subliniat că domnul Câmpeanu şi-a petrecut întreaga viaţă în grija autorităţilor, cărora le revine aşadar obligaţia de a răspunde în privinţa tratamentului. Acestea erau conştiente de condiţiile îngrozitoare din spitalul de psihiatrie, unde lipsa încălzirii şi a unei alimentaţii adecvate, precum şi lipsa de personal şi de resurse medicale, în special de medicamente, a provocat o creştere a numărului de decese în cursul iernii din 2003. Răspunsul autorităţilor a fost însă necorespunzător. Decizând internarea domnului Câmpeanu în acel spital, în ciuda unei vulnerabilităţi deja crescute, autorităţile i-au pus în mod nejustificat viaţa în pericol; totodată, neîndeplinirea în mod continuu de către personalul medical a obligaţiei de a-i asigura un tratament şi îngrijiri adecvate a constituit un alt factor hotărâtor în decesul prematur al acestuia. Pe scurt, autorităţile nu i-au asigurat domnului Câmpeanu nivelul necesar de protecţie a vieţii sale.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
De asemenea, Curtea a constatat, în unanimitate, încălcarea art. 2 din Convenţie sub aspect procedural prin faptul că autorităţile nu au organizat o anchetă efectivă asupra circumstanţelor decesului, precum şi încălcarea art. 13 coroborat cu art. 2 prin faptul că statul nu a garantat şi nu a pus în aplicare un cadru legal adecvat care ar fi permis examinarea de către o autoritate independentă a acuzaţiilor de încălcare a dreptului la viaţă al domnului Câmpeanu.
Art. 46: Curtea recomandă României să aibă în vedere măsuri generale pentru a se asigura că persoanele cu handicap mintal aflate într-o situaţie comparabilă beneficiază de o reprezentare independentă, care să le permită să adreseze unei instanţe sau oricărui alt organism independent plângeri întemeiate pe Convenţie în ceea ce priveşte sănătatea şi tratamentul acordat.
Art. 41: Nu au fost formulate pretenţii cu titlu de despăgubiri.
* Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante.
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.
Note de informare privind jurisprudenţa (Case-law Information Notes)
Full & Egal Universal Law Academy