© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Chim și Przywieczerski v. Polonia - 36661/07 și 38433/07
Hotărârea din 12.4.2018 [Secția I]
Articolul 6
Proceduri penale
Articolul 6-1
Proces echitabil
Tribunal imparțial
Tribunal independent
Amendamente legislative adoptate în timpul procesului, care extind termenele de prescripție în privința infracțiunilor ce nu s-au prescris: nicio încălcare
În fapt - Fondul pentru Creditarea Datoriei Externe (FOZZ) a fost creat pentru gestionarea fondurilor alocate în vederea acoperirii datoriei externe a Poloniei. Primul reclamant fusese directorul adjunct al FOZZ, iar cel de-al doilea reclamant directorul unei societăți implicate în relații de ordin financiar cu FOZZ. Primul reclamant a fost condamnat pentru deturnare de fonduri ale FOZZ, iar cel de-al doilea reclamant a fost condamnat pentru delapidare și pentru furt din proprietatea FOZZ. În 2005, la câteva luni de la pronunțarea verdictului inițial împotriva reclamanților, Parlamentul a adoptat un amendament la Codul penal, care prelungea termenele de prescripție pentru diferite categorii de infracțiuni. Termenele de prescripție extinse urmau să fie aplicate în cazul infracțiunilor comise înainte de intrarea în vigoare a Legii, cu excepția infracțiunilor care s-au prescris deja. Modificarea a fost aplicată în procedurile penale împotriva celui de-al doilea reclamant, cu privire la infracțiunea de furt din proprietatea FOZZ.
În drept - Articolul 6 § 1
(a) Tribunal instituit de lege
Constatările instanței naționale au fost unele definitive în privința problemei potrivit căreia componența primei instanțe în cazul reclamanților, în măsura în care aceasta îl includea pe judecătorul A.K., nu respectase cerințele aplicabile din dreptul naţional. Totuși, instanțele naționale au ajuns la concluzia că repartizarea neregulamentară a cauzei către judecătorul A.K. nu a afectat conținutul hotărârii instanței de judecată și a respins apelurile reclamanților ca neîntemeiate. În consecință, greşeala inițială de includere a judecătorului A.K. în completul de judecată nu a fost remediată. Așadar, prima instanță care a examinat cazul reclamantului nu putea fi considera „o instanță instituită de lege”.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
(b) Lipsa de imparțialitate
Cu privire la testul subiectiv al imparțialității, Curtea a examinat declarația judecătorului A.K. făcută la deschiderea procesului și pasajele motivării contestate de către reclamanți. Cu referire la interviul din ziar, în care judecătorul A.K. a declarat că, „Din păcate, am reușit să creăm o credință în rândul infractorilor că [pot] rămâne nepedepsiți”, Curtea a considerat că ar fi fost preferabil ca acesta să se abțină în totalitate de la a-și exprima opiniile în mass-media. Totuşi, aceaste declarații sau altele nu au putut fi considerate ca indicând prejudecăți sau părtiniri ale judecătorului A.K. Cu privire la testul obiectiv al imparțialității, temerile reclamantului privind lipsa de imparțialitate din perspectiva includerii neregulamentare a judecătorului A.K. în acel caz nu a fost justificată în mod obiectiv. Cu privire la pretinsa implicare a judecătorului A.K. în amendarea Codului penal, acest amendament a intrat în vigoare după pronunțarea verdictului instanței de judecată, iar legislația putea fi relevantă doar pentru etapa recursului. Prin urmare, judecătorul A.K. nu putea aplica amendamentul în cazul reclamanților. Chiar presupunând că a participat la dezbaterea parlamentară în calitate de consultant, acesta nu a îndeplinit funcții consultative și funcții judiciare în același caz. Nu a existat niciun indiciu că judecătorul A.K. a fost implicat în elaborarea proiectului de lege în discuție. Nici temerile reclamanților legate de presupusa implicare a judecătorului A.K. în adoptarea amendamentului nu puteau fi considerate drept justificate în mod obiectiv.
Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).
(c) Ingerința legislativă în procedurile penale
Curtea a examinat dacă procedurile penale au fost unele inechitabile ca urmare a intervenției legislative numai în privința celui de-al doilea reclamant. Amendamentul conținea o garanție potrivit căreia nu era posibilă nicio urmărire penală în privința infracțiunilor prescrise în conformitate cu regulile aplicabile înainte de intrarea sa în vigoare. Amendamentul nu putea fi considerat o ingerință legislativă în cazul celui de-al doilea reclamant, de vreme ce această lege nu a influențat soluția judiciară a cazului în sensul substanțial, ci doar a extins termenele de prescripție ale răspunderii penale în cazul infracțiunilor care nu s-au prescris. Regulile privind termenele de prescripție, care puteau fi interpretate ca stabilind o condiție prealabilă pentru examinarea unui caz, nu au avut niciun efect în privința exercitării dreptului la un proces echitabil. Aplicarea amendamentului care prelungea termenele de prescripție în cazul împotriva celui de-al doilea reclamant nu putea fi interpretată ca o încălcare a dreptului la un proces echitabil.
Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).
Articolul 41: Constatarea unei încălcări a constituit, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de cel de-al doilea reclamant.
(Vezi Coëme și alții v. Belgia, 32492/96 et al., 22 iunie 2000, Nota informativă 19; Scoppola v. Italia (nr. 2) [MC], 10249/03, 17 septembrie 2009, Nota informativă 122; și Previti v. Italia (dec.), 1845/08, 12 februarie 2013, Nota informativă 160).
Full & Egal Universal Law Academy