CASE OF CONSTANTIN MODARCA v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”

SECŢIA A TREIA

CAUZA CONSTANTIN MODÂRCA c. REPUBLICII MOLDOVA

(Cererea nr. 37829/08)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

13 noiembrie 2012

Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Constantin Modârca c. Republicii Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Josep Casadevall, Preşedinte,
Egbert Myjer,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,

Deliberând la 16 octombrie 2012 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 37829/08) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Constantin Modârca („reclamantul”), la 18 iulie 2008.

2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl M. Grigoraș, avocat din Străşeni. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

3. Reclamantul a pretins, în special, că el a fost deţinut în condiţii inumane şi că instanţele de judecată l-au condamnat în mod ilegal.

4. La 10 ianuarie 2010, cererea a fost comunicată Guvernului. S-a decis de asemenea examinarea fondului cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 1 al Convenţiei).

5. Ca urmare a demisiei dlui Mihai Poalelungi, judecătorul ales din partea Moldovei (articolul 6 al Regulamentului Curţii), Preşedintele Camerei l-a numit pe dl Ján Šikuta în calitate de judecător ad hoc (articolul 26 § 4 al Convenţiei şi articolul 29 § 1 al Regulamentului Curţii).

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

6. Reclamantul s-a născut în anul 1988 şi locuieşte în Taraclia.

7. Faptele cauzei, după cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.

8. La 13 octombrie 2007, reclamantul a fost arestat fiind suspectat de comiterea unui omor. La 7 august 2008, el a fost condamnat de către Judecătoria Străşeni la 15 ani de închisoare.

9. Sentinţa a fost menţinută de către Curtea de Apel Chişinău la 22 octombrie 2008 şi de către Curtea Supremă de Justiţie la 25 februarie 2009.

10. La 17 octombrie 2007, reclamantul a fost plasat în detenţie în penitenciarul nr. 13 din Chişinău. La 27 noiembrie 2007, el a fost transferat la Spitalul de Psihiatrie Codru și s-a întors la penitenciarul nr. 13 la 18 decembrie 2007. La 18 ianuarie 2009, reclamantul a fost transferat la penitenciarul nr. 5 din Cahul. Începând cu 21 ianuarie 2009, reclamantul a fost deținut în penitenciarul nr. 1 din Taraclia.

11. Reclamantul a descris condiţiile detenţiei sale în penitenciarul nr. 13 în felul următor: el a fost deținut într-o celulă de 12 metri pătraţi împreună cu alţi 5 deţinuţi şi îşi putea dezmorţi muşchii doar în timpul plimbărilor scurte afară; celula nu era ventilată; celula era umedă şi plină de paraziţi; pe timp de iarnă în celulă era frig. Mâncarea era insuficientă şi necomestibilă.

12. Potrivit Guvernului, reclamantul a fost deţinut la penitenciarul nr. 13 în următoarele celule:

- celula nr. 28, care măsoară 18.5 metri pătraţi şi este destinată pentru aproximativ şase persoane;

- celula nr. 39, care măsoară 13.78 metri pătraţi şi este destinată pentru aproximativ şase persoane;

- celula nr. 40, care măsoară 13.78 metri pătraţi şi este destinată pentru aproximativ şase persoane;

- celula nr. 47, care măsoară 9.1 metri pătraţi şi este destinată pentru aproximativ şase persoane;

- celula nr. 48, care măsoară 12.22 metri pătraţi şi este destinată pentru aproximativ opt persoane;

- celula nr. 19, care măsoară 34.8 metri pătraţi şi este destinată pentru aproximativ paisprezece persoane.

II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE RELEVANTE ŞI MATERIALELE INTERNAŢIONALE

13. Potrivit articolului 225 al Codului de Executare (în vigoare din 1 iulie 2005, republicat la 5 noiembrie 2010), norma minimă de spaţiu locativ stabilit pentru un condamnat nu poate fi mai mică de 4 m2.

14. Guvernul a anexat la observaţiile sale copiile hotărârilor în cauzele Drugaliov v. the Ministry of Internal Affairs and the Ministry of Finance, şi Gristiuc v. the Ministry of Finance and the Prisons Department. În ambele cauze, reclamanţii au primit compensaţii pentru maltratare şi/sau condiţii inumane de detenţie.

15. În raportul său pentru anul 2010 (pagina 142 et seq. – “Condiţiile de detenţie”), Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova (“Centru”, care este instituţia Ombudsman-ului din Republica Moldova) a constatat, inter alia, următoarele:

“Asigurarea normei de spaţiu locativ (4m²) în blocurile locative ale instituţiei[1] rămâne o problemă incomodă şi s-a transformat într-o deficienţă sistemică a penitenciarelor din întreaga ţară. ...

Aceeaşi situaţie a fost atestată şi în cadrul vizitei din Penitenciarul nr. 13 mun. Chişinău, la 9 septembrie 2010, în unele celule spaţiul locativ nefiind proporţional cu numărul deţinuţilor. La momentul vizitei, in celula 38 erau plasate opt persoane, in timp ce aceasta avea o suprafaţă de 24 m2. Această situaţie a fost constată in repetate rânduri in cadrul vizitelor angajaţilor Centrului pentru Drepturile Omului in izolatorul de urmărire penală din mun. Chişinău. O asemenea stare de lucruri a fost documentată şi in cadrul vizitei din 19 mai 2010 la Penitenciarul nr. 7 s. Rusca, unde in una din celulele blocului nr. 2, cu o suprafaţă de 15,5 m2, se deţineau şase persoane, şi la Penitenciarul nr. 4 or. Cricova, unde în cadrul sectorului locativ nr.7, s-a depistat deţinerea a peste 20 de persoane intr-o încăpere de 65 m2.

Aglomerarea este un subiect de relevanţă directă şi pentru mandatul avocatului parlamentar în calitatea sa de Mecanism Naţional de Prevenire a Torturii, care a constat în repetate rânduri supra-aglomerarea în instituţiile penitenciare din ţară. ...

... [D]epartamentul Instituţiilor Penitenciare a informat avocatul parlamentar despre faptul că asigurarea [deţinuţilor] cu produse din carne şi peşte se efectuează după posibilităţi. Totodată, autorităţile vizate au comunicat că, în condiţiile situaţiei financiare dificile, pe parcursul anului 2010, deţinuţii din Penitenciarul nr. 17 or. Rezina au fost asiguraţi cu produse din carne în volum de 75 la sută din necesar şi cu produse din peşte în volum de 80 la sută din necesar. În acest sens, Ministerul Justiţiei a comunicat despre cheltuielile suportate pe parcursul anului 2010. Astfel, pentru alimentaţia deţinuţilor în 2010 au fost alocate din bugetul de stat 24,05 milioane de lei, în timp ce necesităţile pentru aceeaşi perioadă, prezentate Ministerului Finanţelor la proiectul Legii bugetului, au constituit 29,05 milioane de lei. Pentru alimentarea unui deţinut în zi, în anul 2010, au fost cheltuiţi 10,24 lei, necesitatea fiind de 12,35 lei. În asemenea condiţii, deseori acest fapt s-a aflat la baza motivării de către reprezentanţii administraţiilor instituţiilor penitenciare privind imposibilitatea asigurării deţinuţilor cu produse din carne şi peşte.

...

În ceea ce priveşte condiţiile sanitare, iluminarea şi ventilarea, aceste probleme persistă in majoritatea încăperilor locative ale penitenciarelor din Republica Moldova, excepţie fiind instituţiile penitenciare nr.1, or. Taraclia şi nr.7, s. Rusca.

Republica Moldova a moştenit penitenciare vechi, cu edificiile degradate, de tip lagăr, conform standardelor sovietice. Aceste tipuri de penitenciare nu corespund exigenţelor înaintate de actele naţionale şi internaţionale în domeniu, iar posibilităţile financiare reduse ale statului nu permit reconstrucţia sau renovarea acestora.

În instituţiile penitenciare, cu excepţia Penitenciarului nr. 1 or. Taraclia, găzduirea deţinuţilor se face în dormitoare de capacitate mare, care nu dispun în deplină măsură de facilităţile de care condamnaţii ar putea beneficia zilnic: spaţiu de dormit, spaţiu de zi şi instalaţii sanitare. Deţinuţii se află în spaţii extrem de înghesuite, întunecoase, umede, fără ventilaţie şi care sunt îmbibate cu fum de ţigară. În unele penitenciare paturile amenajate in două nivele împiedică esenţial pătrunderea luminii naturale in sectoarele locative.”

16. Părţile relevante ale Raportului Comitetului pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT) cu privire la vizita efectuată în Republica Moldova între 14 şi 24 septembrie 2007 sunt următoarele (traducere neoficială):

“46. La începutul vizitei din 2007, Directorul Departamentului Instituţiilor Penitenciare a Ministerului Justiţiei a prezentat delegaţiei informaţii detaliate cu privire la măsurile deja luate sau concepute vizând reformarea sistemului penitenciar moldovenesc şi punerea în aplicare a recomandărilor CPT. Una din aceste măsuri, care este salutabilă, vizează reducerea populaţiei carcerale a ţării. La momentul vizitei din anul 2007, numărul total de deţinuţi era de 8,033 (dintre care 1,290 în detenţie provizorie), pe când în anul 2004 erau 10,591. Această tendinţă pozitivă poate fi atribuită reformelor legislative survenite în ultimii ani, anume intrarea în vigoare a noului Cod de executare a pedepselor în iulie 2005 şi adoptarea modificărilor Codului penal şi a Codului de procedură penală. În consecinţă, a avut loc o sporire a numărului de eliberări anticipate condiţionate cât şi o recurgere mai largă la pedepsele de substituire a închisorii şi o aplicare mai selectivă a detenţiei provizorii de către tribunale.

În afară de aceasta, punerea în aplicare a „Concepţiei reformei sistemului penitenciar pentru perioada 2004-2013” a fost făcută printr-o mărire a alocaţiei bugetare (de la 75,8 milioane de lei în 2004 la 166, 1 milioane lei în 2007), cât şi prin aportul crescând al asistenţei străine. Aceasta a permis, printre altele, ameliorarea alimentaţiei deţinuţilor şi îngrijirilor medicale cât şi începerea unor lucrări de renovare în mai multe instituţii penitenciare (de exemplu nr.1 din Taraclia, nr. 7 din Rusca şi nr. 17 din Rezina).

În sfârşit şi mai ales, a avut loc o importantă schimbare de mentalitate datorită ameliorării procedurilor de recrutare şi de formare a personalului. Delegaţia a fost informată că a avut loc schimbarea directorilor în numeroase instituţii penitenciare cu un an înainte de vizită, în urma unui concurs şi a unei perioade de încercare. În afară de aceasta, au fost concepute noi programe de instruire care pun în particular accentul pe problemele ce ţin de drepturile omului (a se vedea de asemenea paragraful 100).

47. CPT nu poate decât să salute măsurile menţionate mai sus adoptate de autorităţile Republicii Moldova. Însă, informaţia colectată de delegaţia Comitetului în timpul vizitei din 2007 demonstrează că mai sunt multe de făcut. În special, suprapopularea continuă să fie o problemă; în ciuda faptului că toate unităţile vizitate funcţionau cu mult sub capacităţile lor oficiale, iar spaţiul locativ pentru fiecare deţinut se reducea în medie la 2 m2, şi nu la standardul de 4 m2 prevăzut de legislaţia Republicii Moldova.

CPT este convins că singura cale viabilă de a controla suprapopularea şi de a atinge standardul de 4 m2 de spaţiu locativ per deţinut este adoptarea unor politici care să limiteze sau să moduleze numărul deţinuţilor trimişi la închisoare. În legătură cu aceasta, Comitetul trebuie să sublinieze necesitatea unei strategii care să acopere atât admiterea cât şi eliberarea din închisoare pentru a asigura că închisoarea este într-adevăr ultima soluţie. Aceasta implică, în primul rând, punerea accentului pe măsurile neprivative de libertate care pot fi aplicate în perioada de dinaintea aplicării pedepsei cu închisoarea şi, în al doilea rând, adoptarea unor măsuri care să faciliteze reintegrarea în societate a persoanelor care au fost private de libertate.

CPT are încredere că autorităţile Republicii Moldova vor continua eforturile lor în combaterea fenomenului suprapopulării, iar în acest proces se vor ghida de Recomandarea Rec(99)22 Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei cu privire la suprapopularea închisorilor, precum şi de Recomandarea Rec(2003)22 cu privire la eliberarea condiţionată.”

ÎN DREPT

I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI

17. Reclamantul s-a plâns de detenţia sa în condiţii inumane, cu violarea articolului 3 al Convenţiei, care prevede următoarele:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A. Admisibilitatea

18. Guvernul a susţinut că pretenţia reclamantului privind condiţiile de detenţie în timpul aflării sale iniţiale la penitenciarul nr. 13 (între 17 octombrie şi 27 noiembrie 2007) trebuie respinsă ca fiind depusă cu depăşirea termenului de şase luni prevăzut de articolul 35 al Convenţiei. Acesta s-a bazat pe jurisprudenţa Curţii, cum ar fi Koval v. Ukraine ((dec.), nr. 65550/01, 30 martie 2004) şi I.D. v. Moldova (nr. 47203/06, § 31, 30 noiembrie 2010) şi consideră că cele două perioade ale detenţiei reclamantului în penitenciarul nr. 13 erau situaţii distincte şi nu reprezintă o “situaţie continuă”.

19. De asemenea, Guvernul a susţinut că pretenţia formulată în temeiul articolului 3 al Convenţiei trebuie respinsă din cauza neepuizării căilor interne de recurs disponibile. Reclamantul nu s-a plâns autorităţilor închisorii de condiţiile sale de detenţie şi nu a intentat o acţiune civilă pentru a solicita compensarea prejudiciului care el pretinde că i-a fost cauzat. Guvernul s-a referit la jurisprudenţa internă în cauzele Drugaliov şi Griştiuc şi altele (a se vedea paragraful 14 de mai sus).

20. În privinţa primei obiecţii formulate de Guvern, Curtea face referință la principiile elaborate în cadrul jurisprudenţei sale cu privire la noţiunea “situaţiei continue”, care se aplică domeniului specific al condiţiilor de detenţie (a se vedea I.D. v. Moldova, §§ 25-31, citată mai sus, şi jurisprudenţa citată aici). În această cauză, ea constată că reclamantul nu s-a axat pe diferite aspecte ale detenţiei sale în prima şi cea de-a doua perioadă a detenției sale în penitenciarul nr. 13, dar a descris condițiile de detenție în general. Într-adevăr, această cauză este similară cauzei Guliyev v. Russia (nr. 24650/02, 19 iunie 2008), în care Curtea a concluzionat că cele două perioade diferite de detenție au reprezentat o “situație continuă”, deoarece principalele caracteristici ale celor două perioade de detenție au fost supraaglomerarea celulelor (a se vedea de asemenea Haritonov v. Moldova, nr. 15868/07, § 24, 5 iulie 2011). În această cauză, transferul reclamantului pentru o perioadă de trei săptămâni într-un spital de psihiatrie cu scopul examinării acestuia a fost mai degrabă o întrerupere relativ scurtă a detenției sale, decât două perioade distincte de detenție care puteau fi examinate separat. Prin urmare, obiecția Guvernului trebuie respinsă.

21. În privința celei de-a doua obiecții, Curtea observă că ea a constatat deja o violare a articolului 13 al Convenției, ca urmare a lipsei căilor efective de recurs în Moldova împotriva condițiilor de detenție inumane și degradante, în cauzele Malai v. Moldova (nr. 7101/06, §§ 45-46, 13 noiembrie 2008), I.D. v. Moldova, citată mai sus, § 50, și Rotaru v. Moldova (nr. 51216/06, § 47, 15 februarie 2011). De asemenea, ea observă că remediul invocat de către Guvern nu putea avea un efect preventiv în sensul îmbunătățirii condițiilor de detenție ale reclamantului, dar numai un efect compensator (a se vedea, spre exemplu, Holomiov v. Moldova, nr. 30649/05, § 107, 7 noiembrie 2006). Prin urmare, acesta nu este efectiv în cazul persoanelor care continuă să fie deținute în asemenea condiții la momentul depunerii cererii lor la Curte (a se vedea, spre exemplu, Oprea v. Moldova, nr. 38055/06, § 33, 21 decembrie 2010), și aceasta a fost și continuă să fie situația reclamantului. Prin urmare, această obiecție trebuie respinsă în mod egal.

22. Curtea observă că pretenția formulată în temeiul articolului 3 al Convenției nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției. Prin urmare, ea notează că aceasta nu este inadmisibilă sub nici un alt temei și trebuie declarată admisibilă.

B. Fondul

23. Reclamantul s-a referit la descrierea făcută de el a condițiilor de detenție, în special în penitenciarul nr. 13, inclusiv supraaglomerarea celulelor, ventilația insuficientă, și calitatea insuficientă a hranei servite (a se vedea paragraful 11 de mai sus).

24. Guvernul a argumentat că reclamantul a fost deținut în condiții corespunzătoare. Celulele ofereau suficient spațiu locativ. Fiecare celulă era bine iluminată, avea fereastră, ventilația funcțională, chiuvetă și un veceu separat de restul celulei printr-un perete. Mâncarea era pregătită în conformitate cu regulamentele existente și calitatea acesteia era verificată în mod regulat de către medicul închisorii. Încălzirea era asigurată prin utilizarea generatorului termal independent al închisorii. Fumatul era interzis în celule și era permis doar în locuri special amenajate în acest scop. Fiecare deținut era asigurat cu un set de lenjerie de pat (care se schimba odată pe săptămână), săpun și hârtie de veceu. De asemenea, deținuții aveau dreptul la o oră de plimbare zilnică. În penitenciarul nr. 13 exista o bibliotecă care oferea literatură pentru citit și deținuților li se permitea să dețină aparate de radio și televizoare în celule.

25. În această cauză, Curtea observă că părțile nu erau de acord cu majoritatea chestiunilor de fapt privind condițiile de detenție ale reclamantului. Cu toate acestea, Guvernul a oferit informații detaliate cu privire la spațiul locativ disponibil în fiecare celulă în care a fost deținut reclamantul, împreună cu rata oficială de ocupație în fiecare din aceste celule (a se vedea paragraful 12 de mai sus). Din această informație rezultă că reclamantul beneficia de un spațiu între 1.51 și 2.5 metri pătrați în majoritatea celulelor în care el a fost deținut, cu excepția celulei nr. 28, în care el a beneficiat de 3.83 metri pătrați de spațiu locativ. Aceste cifre sunt mult sub minimum limitei de patru metri pătrați de spațiu locativ stabilite de legislația națională, la care face referință CPT în raportul său din anul 2007 cu privire la Republica Moldova (a se vedea paragrafele 13 și 16 de mai sus).

26. Curtea a constatat deja că supraaglomerarea ridică în sine o problemă în temeiul articolului 3 al Convenției (a se vedea Kadiķis v. Latvia (nr. 2), nr. 62393/00, § 52, 4 mai 2006, și Modarca v. Moldova, nr. 14437/05, § 64, 10 mai 2007). De asemenea, ea notează că reclamantul a fost nevoit să petreacă douăzeci și trei de ore pe zi în asemenea condiții înghesuite timp de câțiva ani.

27. Argumentele menționate mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să conchidă că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenției.

II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 AL CONVENȚIEI

28. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 §§ 1, 2 și 3 al Convenției, că procuratura şi instanţele de judecată nu au verificat toate circumstanţele și probele acestei cauze în mod corespunzător, nu au audiat doi martori și l-au condamnat pe reclamant în mod ilegal.

29. Examinând materialele acestei cauze, Curtea nu vede nicio indicație asupra caracterului arbitrar al hotărârilor pronunțate de instanțele naționale. Prin urmare, ea nu are nici un temei să pună la îndoială aceste hotărâri, și nici nu are rolul de o „a patra instanță” în a decide în privința vinovăției sau nevinovăției unei persoane, ceea ce a fost solicitat de către reclamant. Prin urmare, această pretenție trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată, în conformitate cu articolul 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

30. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.

31. Reclamantul nu a formulat careva pretenții cu privire la satisfacția echitabilă, invocând că își dorește doar eliberarea sa din închisoare pentru a avea grijă de părinții săi. În consecință, Curtea a decis să nu-i acorde nici o sumă cu titlu de satisfacție echitabilă.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declară admisibilă pretenţia reclamantului formulată în temeiul articolului 3 al Convenției şi inadmisibil restul cererii;

2. Hotărăşte că a avut loc violarea articolului 3 al Convenţiei.

Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 13 noiembrie 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.

              Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreședinte

[1] Instituţia la care se face referinţă în această parte din raport este penitenciarul nr. 3 din Leova.

Full & Egal Universal Law Academy