©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A TREIA
HOTĂRÂREA
din 16 iunie 2015
În Cauza Constantin Nistor împotriva României
(Cererea nr. 35091/12)
Strasbourg
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Constantin Nistor împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Luis López Guerra, Ján Šikuta, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Griţco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, şi Stephen Phillips, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 26 mai 2015,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 35091/12 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Constantin Nistor („reclamantul”), a sesizat Curtea la 8 mai 2012 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”).
2. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul se plânge, în special, de condiţiile de detenţie din centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău, precum şi de supravegherea video la care a fost supus în celulă şi la vorbitor.
4. La 23 octombrie 2013, au fost comunicate Guvernului capetele de cerere întemeiate pe art. 3 şi art. 8 din Convenţie şi cererea a fost declarată inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamantul s-a născut în 1960 şi are domiciliul în Piatra Neamţ.
6. Printr-o ordonanţă din 29 septembrie 2011, parchetul a dispus reţinerea reclamantului, suspectat de săvârşirea unor infracţiuni de corupţie. Persoana în cauză a fost plasată în detenţie în aceeaşi zi în centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău.
7. Ulterior reclamantul a fost plasat în arest preventiv pentru o durată de 29 de zile, printr-o încheiere din 30 septembrie 2011 a Tribunalului Bacău. Arestarea preventivă a fost prelungită ulterior în două rânduri, la 25 octombrie şi apoi la 25 noiembrie 2011.
8. La 29 noiembrie 2011, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Bacău.
A. Condiţiile de detenţie din centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău
9. Reclamantul descrie condiţiile de detenţie din centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău după cum urmează. Acesta arată că celula sa măsura 15 m2, că era dotată cu şase paturi pentru zece deţinuţi şi că era ocupată de deţinuţi fumători, în vreme ce el nu era fumător. Adaugă că celula era insalubră, că nu avea încălzire în ciuda sosirii frigului şi că era infestată cu ţânţari şi paraziţi (purici, păduchi şi ploşniţe). De asemenea, se plânge de lipsa lenjeriei de pat curate şi de lipsa produselor de igienă şi de curăţenie. În plus, afirmă că apa caldă nu era disponibilă decât de două ori pe săptămână, lunea şi joia, între orele 16 şi 18. Pe de altă parte, susţine că mâncarea era de proastă calitate şi că personalul care o distribuia nu respecta standardele minime de igienă. În cele din urmă, susţine că nu putea ieşi din celulă decât de două ori pe săptămână, pentru a merge într-o altă „cuşcă” care ar fi măsurat în total 25 m2.
10. Guvernul menţionează că reclamantul a fost plasat în celula nr. 5, la primul etaj, că aceasta măsura 12,87 m2 şi că, la momentul respectiv, acolo se aflau între trei şi şase deţinuţi. Guvernul susţine că reclamantul nu a cerut să fie plasat într-o celulă pentru nefumători. De asemenea, menţionează că celulele din centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul poliţiei erau, de regulă, dotate cu patru paturi, dar că numărul de paturi putea fi suplimentat în funcţie de numărul de deţinuţi. Adaugă că celulele nu erau mobilate, că aveau sistem de încălzire, lumină şi aerisire naturale şi că deţinuţii primeau lenjerie de pat în stare bună. În cele din urmă, potrivit Guvernului, o acţiune de deratizare era desfăşurată în fiecare an, apa caldă era furnizată de două ori pe săptămână, mâncarea era în conformitate cu reglementările Ministerului Justiţiei, centrele de reţinere şi arestare preventivă ale poliţiei dispuneau de o curte pentru plimbare la care deţinuţii aveau acces în fiecare zi, cu excepţia zilelor în care personalul nu era disponibil, având în vedere obligaţiile de supraveghere (transferul deţinuţilor la tribunal, parchet sau spitale).
B. Supravegherea în celula centrului de reţinere şi arestare preventvă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău
11. Celula reclamantului era dotată cu o cameră de supraveghere care funcţiona 24/24 ore şi era conectată la biroul inspectorului şef al centrului de reţinere şi arestare preventivă. Reclamantul depune la dosar o schiţă a celulei din care reiese că respectiva cameră de supraveghere se afla în partea din dreapta, sus, a intrării. Un dispozitiv similar se afla şi la vorbitor.
12. Potrivit informaţiilor prezentate de Guvern, înregistrările erau păstrate timp de 10 zile şi scopul lor era să asigure securitatea locurilor şi a persoanelor prezente. Toaletele nu erau dotate cu cameră de supraveghere.
13. La o dată neprecizată, reclamantul a sesizat Judecătoria Bacău („instanţa de prim grad”) cu o acţiune în răspundere civilă delictuală îndreptată împotriva Ministerului Afacerilor Interne. Acesta solicita daune-interese pentru ceea ce considera a fi o încălcare a drepturilor garantate de art. 2, 3, 5 şi 8 din Convenţie pe durata privării sale de libertate în centrul de detenţie şi arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău.
14. Printr-o hotărâre din 9 aprilie 2013, instanţa de prim grad a respins acţiunea reclamantului pentru neplata taxelor judiciare.
15. Reclamantul a formulat apel şi a solicitat să fie scutit de la plata acestor taxe pe motiv că era vorba despre o încălcare a drepturilor sale, garantate prin Convenţie.
16. Printr-o hotărâre din 9 septembrie 2013, Tribunalul Bacău („Tribunalul”) a respins apelul, reţinând că, în temeiul legislaţiei privind taxele judiciare, doar acţiunile care denunţă încălcarea art. 2 şi a art. 3 din Convenţie sunt scutite de la plata acestor taxe.
17. Reclamantul a formulat recurs. Potrivit acestuia, Curtea de Apel Bacău a admis recursul printr-o hotărâre din 19 mai 2014 şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bacău.
ii. Dreptul şi practica interne şi internaţionale relevante
18. Dispoziţiile relevante în speţă ale Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor sunt redactate astfel:
Art. 82 Executarea reţinerii şi a arestării preventive
„Dispoziţiile din titlul IV cap. III-VIII, referitoare la condiţiile de detenţie, drepturile şi obligaţiile persoanelor condamnate, muncă, activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, recompensare, cu excepţia permisiunii de ieşire din penitenciar şi sancţiuni disciplinare se aplică în mod corespunzător, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prevăzute în prezentul titlu.”
19. Dispoziţiile relevante în speţă din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor sunt redactate astfel:
Articolul 195
„1. Securitatea locului de deţinere, paza, supravegherea şi escortarea persoanelor private de libertate constituie un ansamblu de acţiuni şi măsuri luate de administraţia locului de deţinere, care au ca scop:
a) prevenirea sustragerii de la executarea pedepselor şi a măsurilor preventive a persoanelor private de libertate; [...]
e) prevenirea unor situaţii de risc pentru ordinea de drept (...)
11. Pentru atingerea scopurilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi e) se pot folosi sisteme electronice de supraveghere la distanţă. Criteriile şi procedura de aplicare sunt aprobate prin ordin al ministrului Justiţiei.”
20. Dispoziţiile relevante în speţă ale Ordinului Ministerului Justiţiei de aprobare a Regulamentului privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sunt redactate astfel:
Articolul 97
„6. Supravegherea holurilor secţiilor de deţinere, spaţiilor de aşteptare, curţilor de plimbare, aleilor pietonale, spaţiilor destinate activităţilor sportive, sălilor de mese, cluburilor, locurilor în care se desfăşoară activităţi productive, spaţiilor destinate acordării drepturilor la pachet şi vizită, spaţiilor exterioare ale pavilioanelor de detenţie se poate realiza cu sisteme electronice de monitorizare video. Imaginile sunt vizionate şi salvate la centrul de supraveghere electronică.”
Articolul 98
„2. În spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea judecătorul delegat [cu executarea pedepselor], în spaţiile în care [deţinuţilor li] se acordă dreptul la convorbiri telefonice sau în cele în care au loc activităţile moral-religioase, supravegherea se realizează vizual sau prin sisteme electronice de monitorizare video, în condiţii de confidenţialitate [...].”
21. Concluziile Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante („CPT”) formulate în urma vizitelor efectuate în 2010 în diverse centre de detenţie ale poliţiei române sunt rezumate în hotărârea Căşuneanu împotriva României (nr. 22018/10, pct. 43, 16 aprilie 2013).
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie
22. Reclamantul denunţă condiţiile de detenţie, pe care le califică drept tratamente contrare art. 3 din Convenţie. Această dispoziţie este redactată după cum urmează:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
A. Cu privire la admisibilitate
23. Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac interne. Acesta recunoaşte că nu există o cale de atac efectivă în ceea ce priveşte suprapopularea carcerală, dar menţionează că reclamantul ar fi trebuit să sesizeze judecătorul delegat cu executarea pedepselor în privinţa aspectelor vieţii în penitenciar referitoare la situaţia sa personală, precum şi la prezenţa paraziţilor sau lipsa lenjeriei de pat corespunzătoare.
24. Reclamantul consideră că a prezentat acest capăt de cerere în conformitate cu cerinţele art. 35 din Convenţie.
25. Curtea observă că, în ceea ce priveşte condiţiile materiale de detenţie, plângerea reclamantului se referă, în special, la suprapopularea carcerală şi la condiţiile precare de igienă. În acest sens, reaminteşte că s-a pronunţat deja, în cauze recente privind o cerere similară îndreptată împotriva României, că, având în vedere particularitatea acestei cereri, Guvernul nu a arătat cum o acţiune în faţa judecătorului delegat pentru executarea pedepselor ar putea reprezenta o reparaţie imediată şi efectivă pentru reclamant [Marin Vasilescu împotriva României, nr. 62353/09, pct. 27, Bulea împotriva României, nr. 27804/10, pct. 42, 3 decembrie 2013, şi Bujorean împotriva României, nr. 130554/12, pct. 21, 10 iunie 2014) Argumentele Guvernului nu pot conduce Curtea la o concluzie diferită în speţă. Prin urmare, este necesar să se respingă această excepţie.
26. Constatând, de altfel, că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea îl declară admisibil.
B. Cu privire la fond
27. Reclamantul susţine că celula pe care a ocupat-o în centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău era suprapopulată şi că, în general, condiţiile de detenţie nu erau în conformitate cu standardele Curţii şi ale CPT în materie.
28. Guvernul afirmă că reclamantul a beneficiat de un spaţiu personal de până la 4,27 m2 şi că autorităţile române continuă să desfăşoare eforturi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie.
29. Curtea reaminteşte că art. 3 din Convenţie impune statului să se asigure că orice persoană privată de libertate este deţinută în condiţii care sunt compatibile cu respectarea demnităţii umane, care nu supun persoana în cauză unei suferinţe sau unei încercări de o intensitate care depăşeşte nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei şi că, ţinând seama de cerinţele practice ale detenţiei, sănătatea şi confortul persoanei private de libertate sunt asigurate în mod corespunzător [Kud³a împotriva Poloniei (MC), nr. 30210/96, pct. 92-94, CEDO 2000-XI]. Atunci când sunt evaluate condiţiile de detenţie, trebuie să se ţină seama de efectele cumulate ale acestora (Dougoz împotriva Greciei, nr. 40907/98, pct. 46, CEDO 2001-II).
30. Prin urmare, statul este obligat, în ciuda problemelor logistice şi financiare, să-şi organizeze sistemul penitenciar astfel încât să asigure deţinuţilor respectarea demnităţii umane a acestora (Benediktov împotriva Rusiei, nr. 106/02, pct. 37, 10 mai 2007, Soukhovoï împotriva Rusiei, nr. 63955/00, pct. 31, 27 martie 2008).
31. În speţă, Curtea observă că reclamantul se limitează la a se plânge de condiţiile de detenţie din centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău, din perioada 29 septembrie - 29 noiembrie 2011.
32. În ceea ce priveşte problema suprapopulării carcerale, Curtea observă că a examinat recent condiţiile din centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău în cauza unui reclamant care a fost ţinut în detenţie în locul respectiv la câteva luni după reclamantul din prezenta speţă (Mihăilescu împotriva României, nr. 46546/12, pct. 56-61, 1 iulie 2014). În această cauză, Curtea a constatat ca spaţiul locuibil de care a beneficiat persoana în cauză variase între 1 m2 şi 4 m2 şi că, deşi uneori această suprafaţă era mai mare de 4 m2, celulele nu erau mobilate în mod corespunzător, aveau pereţii umezi sau erau inundate şi reclamantul nu se putea hrăni în mod adecvat (idem, § 57). Curtea a concluzionat aşadar că a fost încălcat art. 3 din Convenţie (idem, § 61).
33. Curtea consideră că aceleaşi concluzii trebuie să se aplice în speţă, având în vedere că susţinerile reclamantului cu privire la suprapopularea din penitenciar şi precaritatea condiţiilor de igienă corespund constatărilor CPT după vizita sa în mai multe centre reţinere şi arestare preventivă din România (supra, pct. 21).
34. Ţinând seama de cele de mai sus, Curtea concluzionează că în speţă a fost încălcat art. 3 din Convenţie.
35. Având în vedere această constatare, Curtea consideră că nu mai este necesar să examineze afirmaţiile reclamantului cu privire la prezenţa deţinuţilor fumători în celula sa (Cucolaş împotriva României, nr. 17044/03, pct. 99, 26 octombrie 2010, şi Florin Andrei împotriva României, nr. 33228/05, pct. 49, 15 aprilie 2014).
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din Convenţie
36. Reclamantul denunţă o încălcare a dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, din cauza prezenţei camerelor de supraveghere în celula sa şi la vorbitor în centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău. Acesta invocă în această privinţă art. 8 din Convenţie, formulat după cum urmează:
„ 1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admisă ingerinţa unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât dacă aceasta este prevăzută de lege şi dacă constituie într-o societate democratică o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protecţia sănătăţii a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”
37. Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac interne. Acesta apreciază că reclamantul ar fi trebuit să sesizeze instanţele interne cu o acţiune în răspundere civilă delictuală înainte de a solicita constatarea pretinsei încălcări a drepturilor sale garantate prin art. 8 din Convenţie, precum şi repararea prejudiciului eventual suferit.
38. Reclamantul susţine că a epuizat căile de atac interne. În acest sens precizează că a formulat o acţiune în răspundere civilă, care este pendinte în faţa Tribunalului Bacău.
39. Curtea observă că reclamantul a formulat într-adevăr o acţiune în răspundere civilă delictuală care se referă, printre altele, la încălcarea drepturilor sale garantate prin art. 8 din Convenţie (supra, pct. 17) şi că această acţiune este încă pendinte în faţa instanţelor naţionale.
40. Rezultă că acest capăt de cerere este prematur şi că trebuie respins pentru neepuizarea căilor de atac interne, în temeiul art. 35 § 1 şi § 4 din Convenţie.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
41. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
42. Reclamantul solicită 30 000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciile material şi moral.
43. Guvernul consideră că, în speţă, acordarea unei sume cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material nu se justifică. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul consideră că ar reprezenta o reparaţie echitabilă în sine simpla constatare a unei încălcări şi că, în orice caz, suma pretinsă de reclamant este excesivă.
44. Curtea nu consideră că există o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins şi respinge acest capăt de cerere. În schimb, consideră că reclamantului trebuie să i se acorde suma de 3 000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
B. Cheltuieli de judecată
45. Reclamantul solicită, de asemenea, 72 800 de lei româneşti (RON) (adică aproximativ 16 545 EUR), corespunzând onorariilor celor doi avocaţi care l-au reprezentat în faţa instanţelor interne în cadrul procesului penal împotriva sa, 250 RON (adică aproximativ 56 EUR) reprezentând cheltuielile de judecată suportate în cadrul acestei ultime proceduri, precum şi 85,95 RON (adică aproximativ 20 EUR), reprezentând diverse cheltuieli poştale. Acesta anexează cererilor sale diverse documente justificative.
46. Guvernul consideră că sumele solicitate nu au legătură cu procedura în faţa Curţii, cu excepţia unei părţi a cheltuielilor poştale.
47. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. În prezenta speţă, având în vedere că reclamantul a prezentat el însuşi răspunsul la observaţiile Guvernului, Curtea consideră că sumele pretinse cu titlul de onorarii ale avocatului şi cheltuieli de judecată nu au legătură cu procedura în faţa sa (Dulbastru împotriva României, nr. 47040/11, pct. 41-43, 8 iulie 2014). În schimb, observă că reclamantul a prezentat documente justificative – pentru suma de 20 EUR – referitoare la cheltuielile poştale pe care acesta le-a efectuat în prezenta procedură. Prin urmare, acordă această sumă reclamantului.
C. Dobânzi moratorii
48. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive,
în unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 3 din Convenţie şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2. hotărăşte că fost încălcat art. 3 din Convenţie;
3. hotărăşte
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât, la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
i. 3 000 EUR (trei mii euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
ii. 20 EUR (douăzeci de euro), plus orice sumă care poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 16 iunie 2015, în temeiul art. 77 § 2 şi al art. 77 § 3 din Regulament.
PREŞEDINTEGrefier,
Josep CasadevallStephen Phillips
Full & Egal Universal Law Academy