©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (www.ier.ro). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (www.ier.ro). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Cooper împotriva Regatului Unit (MC) - 48843/99
Hotărârea din 16.12.2003 (MC)
Art. 6
Art. 6 § 1
Instanţă imparţială
Instanţă independentă
Independenţa şi imparţialitatea unei curţi marţiale: neîncălcare
În fapt – Reclamantul, care efectua serviciul militar în cadrul forţelor aeriene britanice (Royal Air Force – „RAF”), a fost condamnat pentru furt de către o curte marţială regională, alcătuită dintr-un preşedinte permanent, doi ofiţeri cu grad inferior şi un judge advocate. Preşedintele şi ceilalţi doi ofiţeri nu aveau pregătire juridică, dar primiseră un document de informare, care cuprindea instrucţiuni detaliate cu privire la modul în care trebuiau să se comporte. În calitate de ofiţeri ai forţelor aeriene, aceştia făceau obiectul unor rapoarte de evaluare din partea superiorilor ierarhici, dar aceste rapoarte nu aveau legătură cu deciziile lor judiciare. Judge advocate, un civil cu pregătire juridică, asigură buna desfăşurare a procesului şi pronunţă hotărâri obligatorii cu privire la aspecte de drept şi procedurale. Acesta nu participă la deliberări şi nici la votul asupra verdictului. Autoritatea de control, care revizuieşte automat toate verdictele de vinovăţie şi toate pedepsele, a informat reclamantul că nici verdictul şi nici pedeapsa pronunţate nu vor fi modificate. Apelul reclamantului în faţa curţii marţiale de apel a fost respins.
În drept – Art. 6 § 1: în hotărârea Findlay, Curtea a concluzionat că îngrijorarea reclamantului cu privire la independenţa şi imparţialitatea curţii marţiale convocate înainte de intrarea în vigoare a Legii din 1996 privind forţele armate era justificată în mod obiectiv, principala preocupare privind rolul jucat în procedură de „ofiţerul care a făcut convocarea”. Ulterior, în cauza Morris, Camera a considerat că Legea din 1996 a răspuns în mare măsură acestor preocupări, că modalitatea de desemnare a membrilor curţii marţiale nu aducea atingere independenţei curţii marţiale, precum şi că preşedintele permanent şi judge advocate constituiau garanţii importante. Totuşi, Camera a concluzionat că aceste garanţii nu erau suficiente pentru a exclude riscul exercitării unor presiuni externe asupra celorlalţi membri ai instanţei. De asemenea, a constatat că rolul autorităţii de control venea în întâmpinarea principiului conform căruia o hotărâre obligatorie pronunţată de o instanţă nu poate fi modificată de o autoritate nejudiciară. În speţă, Marea Cameră a cercetat dacă existau motive valabile pentru a se abate de la aceste concluzii, ţinând seama totodată de informaţiile şi elementele care nu au fost prezentate în faţa Camerei în cauza Morris şi de care dispune în prezent.
a) Instanţe militare – Nimic din dispoziţiile art. 6 nu interzice, în principiu, ca instanţele militare să judece membrii forţelor armate acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni. Prin urmare, în fiecare cauză în parte trebuie să se stabilească dacă îndoielile privind independenţa şi imparţialitatea unei anumite curţi marţiale pot fi considerate justificate în mod obiectiv.
b) Autoritatea superioară, autoritatea de trimitere în judecată şi funcţionarii administrativi ai curţii – În vreme ce autoritatea superioară hotărăşte dacă este necesar să trimită o cauză autorităţii de trimitere în judecată, aceasta din urmă este cea care stabileşte dacă este necesar sau nu să fie începută ancheta penală. Autoritatea superioară nu are alt rol în materie de cercetare penală şi nu este relevant dacă aceasta are sau nu competenţe juridice sau dacă există un raport ierarhic între aceasta şi comandantul acuzatului. Directorul autorităţii de trimitere în judecată şi colaboratorii săi au pregătire juridică, iar decizia de a începe ancheta penală este adoptată în funcţie de criterii juridice comparabile cu cele aplicate în materie civilă. Deşi şeful autorităţii de trimitere în judecată este, de asemenea, Directorul Serviciului Juridic al RAF, acesta nu trebuie să răspundă decât în faţa Attorney General şi nu face obiectul unor rapoarte privind activităţile sale specifice de natură penală. În plus, nu există legături ierarhice sau profesionale între autoritatea superioară şi autoritatea de trimitere în judecată. În cele din urmă, deşi este adevărat că funcţionarii administrativi sunt ofiţeri ai RAF, aceştia sunt independenţi de autoritatea superioară şi de autoritatea de trimitere în judecată, funcţiile lor sunt de natură administrativă în esenţă şi nu au decât o marjă de manevră redusă în materie de selectare a membrilor curţii marţiale. În consecinţă, argumentele prezentate de reclamant nu contestă în niciun fel concluziile pronunţate în cauza Morris în ceea ce priveşte autenticitatea separării funcţiilor de trimitere în judecată, convocare şi decizie în cadrul procedurii curţii marţiale, reglementată de Legea din 1996.
c) Membrii curţii marţiale – i. Judge advocate este un civil dotat cu competenţe juridice, a cărui independenţă nu este contestată de reclamant; prezenţa acestuia şi rolul central pe care îl joacă în procedură constituie una dintre cele mai importante garanţii de independenţă. ii. Preşedintele permanent al curţilor marţiale este un ofiţer cu rang înalt, care ocupă o funcţie cu normă întreagă un anumit număr de ani înainte de a ieşi la pensie şi care, prin urmare, nu se aşteaptă la o promovare, ceea ce îi demonstrează independenţa; în plus, faptul că nu are competenţe juridice nu aduce atingere independenţei sale, deoarece judge advocate este cel care pronunţă hotărâri judecătoreşti obligatorii. Preşedinţii permanenţi fac obiectul unor rapoarte de evaluare, nu fără a genera preocupări, dar aceste rapoarte nu privesc hotărârile lor judecătoreşti; în fine, deşi inamovibilitatea lor nu este prevăzută în mod expres, aceştia nu au de ce să se teamă de o destituire şi niciun preşedinte permanent nu a fost demis niciodată din funcţie. iii. în ceea ce priveşte membrii ordinari, dacă natura ad-hoc a desemnării lor şi rangul lor relativ inferior nu aduc atingere în sine independenţei lor, aceşti factori arată clar necesitatea unor garanţii deosebit de convingătoare pentru a asigura că nu se exercită presiuni externe asupra acestor ofiţeri. În această privinţă, protecţia pe care o oferă preşedintele permanent şi judge advocate, normele de selectare a membrilor şi jurământul depus de aceştia, dreptul inculpatului de a recuza orice membru, confidenţialitatea deliberărilor, regula care impune ca membrul cu rangul cel mai mic să îşi exprime primul opinia şi posibilitatea de a trimite în judecată pentru împiedicarea bunei funcţionări a justiţiei constituie garanţii importante. În plus, Marea Cameră a considerat că nu se justifică să se abată de la concluzia pronunţată de Cameră în cauza Morris, conform căreia aceste garanţii nu erau suficiente pentru a exclude riscul exercitării unor presiuni exterioare asupra membrilor ordinari. În primul rând, în ceea ce priveşte lipsa pregătirii lor juridice, faptul că magistraţi fără formare profesională juridică îşi desfăşoară activitatea într-o instanţă nu contravine în sine art. 6 şi, având în vedere rolul cheie pe care îl are judge advocate, independenţa membrilor ordinari nu este compromisă de lipsa lor de pregătire juridică. În al doilea rând, documentul de informare, care descrie detaliat natura şi limitele rolului membrilor, reprezintă o garanţie suplimentară de care Camera nu luase cunoştinţă. În al treilea rând, s-a precizat că membrii ordinari nu pot face obiectul unui raport cu privire la deciziile lor judiciare; de altfel, interdicţia impusă membrilor de a divulga orice opinie sau vot exprimat constituie un obstacol practic în redactarea unui astfel de raport.
d) Autoritatea de control – Curtea îşi exprimă îngrijorarea referitoare la o procedură care abilitează o autoritate nejudiciară să modifice concluziile pronunţate de un organ judiciar, dar constată că hotărârea definitivă este pronunţată tot de un organ judiciar, şi anume curtea marţială de apel. În circumstanţele speţei, rolul autorităţii de control nu a încălcat principiul care impune ca hotărârea obligatorie pronunţată de o instanţă să nu poată fi modificată de o autoritate nejudiciară.
Având în vedere ansamblul circumstanţelor, îndoielile reclamantului privind independenţa şi imparţialitatea curţii marţiale care l-a judecat nu erau justificate în mod obiectiv.
Concluzie: neîncălcare (unanimitate).
Full & Egal Universal Law Academy