CASE OF CIORAP v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA (No. 3) - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către organizaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”

SECŢIA A TREIA

CAUZA CIORAP c. REPUBLICII MOLDOVA (Nr. 3)

(Cererea nr. 32896/07)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

4 decembrie 2012

Hotărârea va rămâne definitivă în circumstanţele stabilite în articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Ciorap c. Republicii Moldova (nr. 3),

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Josep Casadevall, preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Corneliu Bîrsan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,

Deliberând la 13 noiembrie 2012 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 32896/07) depusă la Curte la 2 iulie 2007 împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Tudor Ciorap („reclamant”).

2. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.

3. Reclamantul a invocat încălcarea articolului 3 al Convenţiei pe motivul detenţiei sale în condiţii inumane şi încălcarea drepturilor sale prevăzute de articolele 6, 8 şi 10.

4. La 6 ianuarie 2010, cererea a fost comunicată Guvernului. De asemenea, s-a decis examinarea fondului cererii împreună cu admisibilitatea ei (Articolul 29 § 1).

5. Ca urmare a demisiei dlui Mihai Poalelungi, judecător ales din partea Republicii Moldova (articolul 6 al Regulamentului Curţii), preşedintele camerei l-a desemnat pe dl Ján Šikuta în calitate de judecător ad hoc (articolul 26 § 4 al Convenţiei şi articolul 29 § 1 al Regulamentului Curţii).

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

6. Reclamantul s-a născut în anul 1965 şi locuieşte în Chişinău.

7. Cu excepţia unor scurte întreruperi, reclamantul se afla în detenţie începând cu octombrie 2000. Într-o cauză anterioară care-l vizează pe reclamant (a se vedea Ciorap v. Moldova, nr. 12066/02, 19 iunie 2007) Curtea a constatat, inter alia, încălcarea articolului 3 pe motivul condiţiilor de detenţie a reclamantului şi a articolului 8 pe motivul respingerii solicitării de a i se acorda vizite prelungite din partea soţiei sale.

A. Condiţiile de detenţie

8. Reclamantul a invocat în prezenta cauză condiţiile rele de detenţie, care, potrivit lui, nu s-au schimbat din 2007, când Curtea a adoptat hotărârea în cauza Ciorap.

1.  Condiţiile de detenţie în opinia reclamantului

9. Potrivit reclamantului, datorită condiţiilor foarte proaste de detenţie, el s-a îmbolnăvit de tromboflebită, pneumonie streptococică şi anemie. Deseori a trebuit sa-şi cumpere singur diverse medicamente. A primit certificat de invaliditate de gradul 2, cu necesitatea respectării unei anumite diete.

10. De asemenea, reclamantul s-a plâns de faptul că autorităţile nu i-au asigurat o alimentaţie de calitatea şi în cantitatea necesară, în conformitate cu reglementările interne. În scrisoarea din 21 octombrie 2008 către conducerea Penitenciarului nr.15, reclamantul a solicitat să fie informat dacă din data de 17 iunie 2008 el a primit vreodată carne, peşte, unt sau brânză, în ce cantitate şi de câte ori. În răspunsul din 31 octombrie 2008, Departamentul Instituţiilor Penitenciare a confirmat faptul că din 17 iunie 2008 el nu a primit carne şi unt deoarece în această perioadă închisoarea în care este deţinut (Penitenciarul nr.15) nu a primit asemenea produse. În scrisoarea din 16 octombrie 2008 reclamantul a fost informat de Ministerul Afacerilor Interne că el va primi lapte, carne şi peşte, în conformitate cu prescripţiile doctorului. Alte produse, cum sunt ouăle, îi vor fi distribuite conform disponibilităţii.

11. De asemenea, reclamantul s-a plâns de condiţiile proaste de detenţie în timpul transferurilor de la o închisoare la alta şi în timp ce era escortat la şedinţele de judecată. El a menţionat, în special, că atunci când a fost escortat la o şedinţă de judecată, s-a aflat în afara închisorii de la ora 7.30 la ora 19-19.30, ceea ce înseamnă că a plecat din închisoare înainte de ora mesei şi s-a întors după ora mesei. Cei care au fost escortaţi la şedinţele de judecată în acea zi nu au primit mâncare pe tot parcursul zilei. Întrucât el a avut câteva sute de şedinţe de judecată în ultimii ani, reiese că a fost lipsit de hrană în mod regulat. Departamentul Instituţiilor Penitenciare a emis ordinul 142d prin care li s-a permis rudelor deţinuţilor să le aducă acestora mâncare în zilele în care aceştia se află în instanţa de judecată. Reclamantul a fost informat prin scrisoare din 24 octombrie 2008 că acest ordin a fost ulterior anulat. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, că în zilele în care avea şedinţe de judecată el trebuia să aştepte câte câteva ore într-o celulă foarte mică care nu avea lumină naturală, apă şi nici grup sanitar.

12. Potrivit reclamantului, celula era infestată cu paraziţi şi şobolani, iar autorităţile nu au folosit banii publici pentru a asigura condiţii mai bune de detenţie. Reclamantul s-a plâns şi de asistenţa medicală insuficientă, confirmată de numeroasele plângeri depuse la diverse autorităţi.

13. De asemenea, reclamantul a sesizat instanţa de judecată cu o acţiune în despăgubire pentru condiţiile inumane de detenţie. La 11 mai 2007, Judecătoria Buiucani a admis parţial cererea reclamantului, constatând încălcarea dreptului lui de a nu fi deţinut în condiţii inumane. Instanţa de judecată i-a adjudecat 2 700 de lei moldoveneşti (MDL, echivalent a 162 de euro (EUR) la acea vreme). La 8 decembrie 2008, Curtea de Apel Chişinău a redus suma la 100 MDL (7,58 EUR). Părţile nu au informat Curtea despre un eventual recurs împotriva acestei hotărâri.

2. Condiţiile de detenţie în opinia Guvernului

14. Potrivit Guvernului, reclamantul a fost deţinut în Penitenciarele nr.3 şi 15 în celule în care exista suficient spaţiu de locuit, lumină, ventilare şi încălzire. El primea câte 3 mese calde pe zi, aşa cum prevedeau reglementările aplicabile. Avea acces la duş, iar lenjeria de pat era schimbată regulat.

15. Toţi deţinuţii primeau mâncare, inclusiv cei care erau transportaţi la şedinţe de judecată, cazuri în care mâncarea li se distribuia în momentele în care nu se aflau pe drum spre şi dinspre instanţa de judecată.

B. Accesul la justiţie şi recursul efectiv

16. Reclamantul a susţinut că Comitetul pentru Plângerile Deţinuţilor („Comitetul”) a funcţionat impropriu şi nu a emis nicio decizie pe marginea plângerilor sale. În lipsa unei decizii a Comitetului, plângerile sale nu au putut fi examinate de instanţa de judecată. Singurele răspunsuri pe care le-a primit de la Comitet se refereau la transmiterea plângerilor lui autorităţilor vizate. Unele din plângeri se refereau la sancţiunile care i-au fost aplicate de către administraţia închisori şi pe care el le considera ilegale.

17. În plus, în conformitate cu regulamentul Comitetului, reprezentantul unui deţinut are dreptul să participe la şedinţa Comitetului în cadrul căreia se examinează plângerea acestuia. Însă, reclamantul şi reprezentantul lui nu au fost niciodată informaţi despre vreo şedinţă în cadrul căreia urma să se examineze numeroasele lui plângeri depuse la Comitet. Reclamantul nu a specificat procedurile la care se referă în plângerea întemeiată pe articolul 6 al Convenţiei. Dosarul conţine câteva decizii ale instanţelor de judecată care anulau sancţiunile aplicate reclamantului de către administrația închisorii. Potrivit reclamantului, în câteva rânduri el nu a fost transportat la şedinţele de judecată, deoarece instanţa de judecată nu l-a citat la şedinţă.

C. Vizitele familiei

18. Reclamantul solicita în mod regulat permisiunea de a fi vizitat de către familie (atât vizite scurte, cât şi vizite prelungite), la care avea dreptul orice persoană condamnată. Aceste solicitări, însă, au fost respinse.

19. La 17 iunie 2008, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul nr.15, unde a solicitat permisiunea la vizite prelungite din partea familiei. El a invocat hotărârea Curţii în cauza Ciorap din 19 iunie 2007, citată mai sus.

20. La 21 iulie 2008, în răspuns la plângerea lui din 8 iulie 2008, Departamentul Instituţiilor Penitenciare l-a informat pe reclamant că pe parcursul primelor nouă luni de la condamnare el este deţinut în Penitenciarul nr.15 „în regim iniţial” şi nu are dreptul la vizite prelungite. Reclamantul a fost condamnat ultima dată la 29 decembrie 2005.

21. În scrisoarea din 5 septembrie 2008, Procuratura Chişinău i-a amintit reclamantului că el a beneficiat de permisiunea de a-şi întâlni soţia de patru ori între 17 iunie şi 22 august 2008 şi că doar vizitele prelungite sunt interzise în cadrul acestui regim iniţial. De asemenea, i s-a reamintit reclamantului că camera de vizite utilizată pentru vizitele scurte nu avea gratii şi, prin urmare, a putut avea contact direct cu vizitatorii săi.

22. Reclamantul a depus o plângere la judecătorul de instrucţie, solicitând permisiunea de a avea vizitele în intervalele orare în care le sunt permise vizitele persoanelor deţinute în „regim normal”. La 5 decembrie 2008, judecătorul de instrucţie a admis plângerea lui, iar ulterior s-a permis familiei reclamantului să-l viziteze.

23. În paralel, în cadrul unui proces civil, la 31 ianuarie 2009 Judecătoria sectorului Rîşcani a admis în parte cererea reclamantului şi a constatat, inter alia, încălcarea dreptului prevăzut de articolul 8 al Convenţiei pe motivul „refuzului de a executa hotărârea [Curţii] din 19 iunie 2007”, deoarece nu i-au fost permise vizitele familiei în perioada iunie-decembrie 2008. Instanţa de judecată a dispus ca administraţia închisorii să permită familiei reclamantului să-l viziteze pe acesta pe viitor.

24. Reclamantul nu a prezentat informaţii privind evoluţia ulterioară a acestei cauze.

II. PRACTICA INTERNĂ RELEVANTĂ ŞI ALTE MATERIALE

25. În observaţiile sale, Guvernul a inclus copii ale hotărârilor în cauzele Drugaliov c. Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Finanţelor; Gristiuc c. Ministerului Finanţelor şi Departamentul Instituţiilor Penitenciare; şi Ciorap c. Ministerului Finanţelor, Ministerului Afacerilor Interne şi Procuratura Generală – cauze în care reclamanţilor li s-au adjudecat despăgubiri pentru rele tratamente şi/sau condiţii inumane de detenţie.

26. Raportul Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT) cu privire la vizita din 20-30 septembrie 2004 în Republica Moldova, CPT a constatat (traducere neoficială):

„Cu excepţia Coloniei de reeducare pentru minori din Lipcani, în raport cu care trebuie remarcate eforturile depuse, în restul închisorilor cantitatea şi calitatea hranei deţinuţilor constituie o îngrijorare deosebită. Delegaţia a primit numeroase plângeri cu privire la lipsa cărnii şi a produselor lactate. Constatările delegaţiei, atât cu privire la stocurile de hrană, cât şi la meniuri, confirmă credibilitatea acestor plângeri. De asemenea, constatările ei confirmă că în anumite instituţii (în Închisoarea nr. 3, ...) hrana servită era respingătoare şi, cu adevărat, necomestibilă (spre exemplu, prezenţa insectelor şi a paraziţilor). Acest lucru nu este deloc surprinzător, având în vedere starea generală a bucătăriilor şi echipamentul modest al acestora.

Autorităţile moldoveneşti au subliniat întotdeauna dificultăţile financiare în asigurarea alimentării adecvate a deţinuţilor. Totuşi, Comitetul insistă că aceasta constituie o cerinţă fundamentală a vieţii, care trebuie asigurată de către stat persoanelor aflate în custodia acestuia şi că nimic nu poate să-l exonereze de o astfel de responsabilitate. Neexecutarea acestei obligaţii este cu totul inacceptabilă, deoarece, conform legislaţiei, deţinuţii care muncesc în instituţiile vizitate contribuie la costul aprovizionării lor şi a codeţinuţilor lor cu mâncare. ...”

27. În raportul din 2010 (pagina 142 şi următoarele, capitolul „Condiţii de detenţie”) al Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova („Centrul”, care reprezintă instituţia Ombudsmanului în Republica Moldova), acesta a constatat inter alia că:

„... Departamentul Instituţiilor Penitenciare a informat avocatul parlamentar despre faptul că asigurarea cu produse din carne şi peşte se efectuează după posibilităţi. Totodată, autorităţile vizate au comunicat că, în condiţiile situaţiei financiare dificile, pe parcursul anului 2010, deţinuţii din Penitenciarul nr. 17 or. Rezina au fost asiguraţi cu produse din carne în volum de 75 la sută din necesar şi cu produse din peşte în volum de 80 la sută din necesar. În acest sens, Ministerul Justiţiei a comunicat despre cheltuielile suportate pe parcursul anului 2010. Astfel, pentru alimentaţia deţinuţilor în 2010 au fost alocate din bugetul de stat 24,05 milioane de lei, în timp ce necesităţile pentru aceeaşi perioadă, prezentate Ministerului Finanţelor la proiectul Legii bugetului, au constituit 29,05 milioane de lei. Pentru alimentarea unui deţinut în zi, în anul 2010, au fost cheltuiţi 10,24 lei, necesitatea fiind de 12,35 lei. În asemenea condiţii, deseori acest fapt s-a aflat la baza motivării de către reprezentanţii administraţiilor instituţiilor penitenciare privind imposibilitatea asigurării deţinuţilor cu produse din carne şi peşte...”

...

Nerespectarea cerinţei asigurării spaţiului locativ regulamentar (4 m2) în blocurile de locuit ale instituţiei a devenit o problemă neplăcută; ea s-a transformat într-o deficienţă sistemică ale închisorilor din întreaga ţară. ...

Aceeaşi situaţie a fost înregistrată în timpul vizitei din 9 septembrie 2010 la Penitenciarul nr.13 din Chişinău. Spaţiul din unele celule nu corespundea cu numărul deţinuţilor. ...”

ÎN DREPT

I. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI

28. Reclamantul a invocat încălcarea articolului 3 al Convenţiei pe motiv că condiţiile în care a fost deţinut au fost inumane. Articolul 3 prevede următoarele:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A. Admisibilitatea

29. Guvernul a susţinut că reclamantul nu poate pretinde că este victima încălcării articolului 3 al Convenţiei deoarece el a avut câştig de cauză în câteva dosare intentate împotriva autorităţilor statului. Instanţele de judecată naţionale au constatat încălcarea drepturilor sale şi i-au acordat despăgubiri. În plus, el putea solicita oricând despăgubiri în instanţele de judecată naţionale, iar jurisprudenţa recentă confirma efectivitatea acestei căi de recurs (a se vedea paragraful 25 de mai sus).

30. Curtea observă că ea a constatat în trecut încălcarea articolului 13 al Convenţiei în cauzele Malai v. Moldova (nr. 7101/06, §§ 45-46, 13 noiembrie 2008), I.D. v. Moldova (nr. 47203/06, § 50, 30 noiembrie 2010) şi Rotaru v. Moldova (nr. 51216/06, § 47, 15 februarie 2011) pe motiv că recursul împotriva condiţiilor de detenţie inumane şi degradante din Moldova nu este efectiv. De asemenea, Curtea a observat că recursul invocat de Guvern (o acţiune în despăgubire) nu a avut un efect preventiv în sensul îmbunătăţirii condiţiilor de detenţie ale reclamantului, ci doar un efect compensator (a se vedeam de exemplu, Holomiov v. Moldova, nr. 30649/05, § 107, 7 noiembrie 2006, şi Oprea v. Moldova, nr. 38055/06, § 33, 21 decembrie 2010). Prin urmare, acesta nu este efectiv în cazul persoanelor care continuă să fie deţinute în asemenea condiţii la data depunerii cererii la Curte, situaţie în care se află şi reclamantul.

31. Prin urmare, obiecţia preliminară a Guvernului trebuie respinsă.

32. Curtea notează că această plângere nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. Ea notează în continuare că aceasta nu este inadmisibilă. Aşadar, ea trebuie declarată admisibilă.

B. Fondul

33.  Reclamantul a descris condiţiile în care a fost deţinut, în special cantitatea şi calitatea mâncării servite care nu corespundea standardelor, precum şi condiţiile în care trebuia să aştepte ora şedinţei de judecată în numeroasele cauze în care a figurat ca parte (a se vedea paragrafele 10-12 de mai sus).

34. Guvernul a susţinut că reclamantul a fost deţinut în condiţii adecvate în Penitenciarele nr.13 şi 15, condiţii care nu întrunesc aspectele unui tratament contrar articolului 3 al Convenţiei (a se vedea paragrafele 14 şi 15 de mai sus).

35. Curtea notează că ea a constatat în cauza anterioară care-l vizează pe reclamant (Ciorap, citată mai sus, § 71) încălcarea articolului 3 al Convenţiei pe motivul condiţiilor de detenţie din penitenciarul nr.13 existente la data de 19 iunie 2007 la care a fost adoptată hotărârea. Întrucât el a continuat să fie deţinut în aceeaşi instituţie până la 17 iunie 2008 şi în lipsa unor probe din partea Guvernului pentru a susţine schimbarea semnificativă a situaţiei, Curtea consideră că nu are motive să ajungă la o concluzie diferită de cea la care a ajuns în cauza Ciorap citată mai sus.

36. În plus, în ceea ce priveşte cantitatea şi calitatea mâncării servite în Penitenciarul nr.15, reclamantul a prezentat probe ale faptului că el a depus plângeri foarte specifice la administraţia închisorii (a se vedea, de exemplu, paragraful 10 de mai sus). Administraţia l-a informat despre absenţa cărnii şi a produselor lactate timp de patru luni în anul 2008 (a se vedea paragraful 10 de mai sus). Deşi lipsa unor produse specifice din meniu nu constituie prin sine un tratament contrar articolului 3 al Convenţiei, trebuie să notăm faptul că listele şi meniurile nutriţionale din închisori deja constituie minimul alimentaţiei, după cum au stabilit autorităţile naţionale. Nefurnizarea acestui minim măcar, pe perioade prelungite de timp, aşa cum s-a întâmplat în această cauză, prezintă un risc pentru sănătatea deţinuţilor (a se compara cu Rotaru v. Moldova, nr. 51216/06, § 37, 15 februarie 2011) şi este incompatibilă cu obligaţiile statului prevăzute de articolul 3 al Convenţiei.

37. Prin urmare, Curtea consideră că greutăţile îndurate de reclamant în timpul detenţiei sale în Penitenciarul nr.13 între 2 iulie 2007 şi 17 iunie 2008 (a se vedea paragraful 19 de mai sus), precum şi în ultimele luni ale detenţiei sale în Penitenciarul nr.15, au depăşit nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei şi pragul de severitate prevăzut de articolul 3 al Convenţiei. De asemenea, ea notează cu îngrijorare că prezenta cauză confirmă persistenţa condiţiilor din închisoare incompatibile cu prevederile articolului 3 al Convenţiei, în ciuda hotărârii Curţii în cauza anterioară a reclamantului în care ea a constatat încălcarea acestei prevederi (Ciorap, citată mai sus, § 119) şi în ciuda existenţei deciziilor instanţelor de judecată naţionale care constatată la fel că acele condiţii sunt inumane (a se vedea paragraful 29 de mai sus).

Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei.

II. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 AL CONVENŢIEI

38. Reclamantul a susţinut că el nu a putut participa la câteva şedinţe de judecată în cauze în care figura ca parte în proces din cauza refuzului de a fi transportat la instanţa de judecată. De asemenea, el s-a plâns de refuzul instanţelor de judecată de a examina unele din acţiunile depuse de el pe motiv că nu exista o decizie a Comitetului pentru Plângeri pe marginea acestora. Însă, în aceste cazuri Comitetul refuzase să examineze plângerile reclamantului. El a invocat articolul 6 al Convenţiei.

39. Guvernul a contestat aceste argumente. El a susţinut, inter alia, că competenţa Comitetului pentru Plângeri de a examina plângerile deţinuţilor împotriva pedepselor aplicate acestora sau plângerile însoţite de greva foamei era foarte restrânsă. Prin urmare, marea majoritate a plângerilor sau a acţiunilor în judecată ale deţinuţilor nu erau condiţionate de examinarea prealabilă a acestora de către Comitetul pentru Plângeri. În plus, reclamantul a solicitat instanţelor de judecată să scoată de pe rol cel puţin opt cauze împotriva autorităților statului, declarând că problemele care au fost invocate în acestea au fost soluţionate. O asemenea cerere de încetare a procesului judiciar a fost depusă de reclamant într-o cauză intentată împotriva Comitetului pentru Plângeri şi a altor autorităţi pe motiv că Comitetul nu examinase plângerile sale. În opinia Guvernului, acest lucru echivala cu soluţionarea cauzei la nivel naţional, ceea ce înseamnă că reclamantul nu îşi poate menţine în mod valabil cererea în faţa Curţii.

40. Curtea notează că reclamantul nu a precizat în cadrul căror procese judiciare civile nu a fost transportat la instanţa de judecată (a se vedea paragraful 17 de mai sus). Prin urmare, este imposibil să verificăm dacă instanţele de judecată au amânat şedinţa de judecată sau dacă instanţele judecătoreşti superioare au casat hotărârile pronunţate în absenţa reclamantului. De asemenea, reiese din observaţiile reclamantului (a se vedea paragraful 11 de mai sus) că, în realitate, el a fost transportat de multe ori la şedinţele de judecată.

41. În ceea ce priveşte încălcarea dreptului de acces la justiţie invocată de reclamant din cauza inactivităţii Comitetului de Plângeri, reclamantul iarăşi nu a clarificat în susţinerea plângerii sale în temeiul articolului 6 la care cauze se referă. Să presupunem că unele din plângerile sale nu s-au regăsit în cele opt cereri de scoatere de pe rol la care s-a referit Guvernul în observaţiile sale (a se vedea paragraful 39 de mai sus), încă, Curtea oricum nu este convinsă că dreptul reclamantului de acces la justiţie a fost încălcat. Este clar că instanţele de judecată au examinat nu doar plângerile lui privind condiţiile de detenţie sau cele de altă natură, ci şi plângerile legate de legalitatea pedepselor aplicate reclamantului de administraţia închisorii (a se vedea paragraful 17 de mai sus). Aşadar, este evident din materialele dosarului că dreptul reclamantului de acces la justiţie nu a fost afectat.

42. Prin urmare, plângerile întemeiate pe articolul 6 al Convenţiei trebuie respinse ca fiind vădit neîntemeiate, în conformitate cu articolul 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.

III. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 8 AL CONVENŢIEI

Admisibilitatea

43. Reclamantul s-a plâns de refuzul administraţiei Penitenciarului nr.15 de a-i permite familiei sale să-l viziteze şi de faptul că aceasta îi monitorizează corespondenţa.

44. Guvernul a contestat acest argument. Acesta a menţionat, în special, că în urma adoptării hotărârii Curţii în prima cauză Ciorap, citată mai sus, legislaţia şi practica au fost modificate cu scopul asigurării secretului corespondenţei deţinuţilor. Au fost instalate cutii poştale în închisori în care deţinuţii pot lăsa corespondenţa în plicuri sigilate, iar administraţia nu poate deschide aceste scrisori.

45. Curtea notează că plângerea reclamantului în privinţa monitorizării corespondenţei sale nu este susţinută de probe.

46. În ceea ce priveşte permisiunea de a fi vizitat de familie în Penitenciarul nr.15, Curtea aminteşte că ea a constatat deja încălcarea articolului 8 al Convenţiei în cauza Ciorap (citată mai sus, § 119) pe motiv că perioade îndelungate de timp i-au fost interzise vizitele de către rude şi că această măsură nediferenţiată care afecta toţi deţinuţii nu avea nicio explicaţie.

47. Însă, spre deosebire de cauza Ciorap, în prezenta cauză reclamantul a obţinut anularea acestei măsuri în instanţa de judecată (a se vedea paragrafele 22 şi 23 de mai sus). În plus, spre deosebire de cauza Ciorap (citată mai sus, § 111), în prezenta cauză reclamantului i-au fost permise vizite de scurtă durată, în timpul cărora el nu a fost separat de vizitatori prin bariere fizice (a se vedea paragraful 21 de mai sus). Având în vedere cele de mai sus, precum şi perioada relativ scurtă în care au fost interzise vizitele prelungite, Curtea nu poate constata o încălcare a articolului 8 al Convenţiei.

48. Decurge de aici că acest capăt de cerere trebuie respins ca fiind vădit nefondat, în conformitate cu articolul 35 §§ 3 (a) şi 4 al Convenţiei.

IV. ALTE ÎNCĂLCĂRI ALE CONVENŢIEI

Admisibilitatea

49. Reclamantul a invocat articolul 5, 10 şi 13, precum şi articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie.

50. Având în vedere materialele din dosar şi constatările Curţii în privinţa plângerii întemeiate pe articolul 3, Curtea constatată că aceste plângeri nu relevă nicio aparenţă de încălcare a acestor drepturi şi libertăţi prevăzute în Convenţie. Reiese că acest capăt de cerere trebuie respins ca fiind vădit nefondat, în conformitate cu articolul 35 §§ 3 (a) şi 4 al Convenţiei.

V. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

51. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

Prejudiciul, costurile şi cheltuielile

52. Reclamantul şi-a prezentat pretenţia privind satisfacţia echitabilă, în conformitate cu articolul 41, după expirarea termenului pentru depunerea acesteia. Prin urmare, Curtea nu examinează această pretenţie.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declară plângerea întemeiată pe articolul 3 (condiţiile de detenţie) admisibilă, iar restul plângerilor inadmisibile.

2. Constată că a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei;

3. Respinge pretenţia reclamantului privind satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 4 decembrie 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.

              Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte

Full & Egal Universal Law Academy