Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
CAUZA CIORAP v. REPUBLICA MOLDOVA (Nr. 3)
(Cererea nr. 32896/07)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
4 decembrie 2012
DEFINITIVĂ
04/03/2013
Această hotărîre a devenit definitivă în temeiul art. 44 § 2 din Convenţie. Poate fi supusă unei revizuiri editoriale.
În cauza Ciorap v. Republica Moldova (nr. 3),
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită într-o Cameră compusă din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Corneliu Bîrsan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier al Secţiei,
Deliberînd la 13 noiembrie 2012 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceiaşi dată:
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată prin cererea (nr. 32896/07) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (“Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Tudor Ciorap (“reclamantul”), la 2 iulie 2007.
2. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.
3. Reclamantul a pretins, în particular, că a fost deţinut în condiţii inumane contrar prevederilor articolului 3 din Convenţie şi că drepturile sale garantate de articolele 6, 8, 10 din Convenție au fost încălcate.
4. La 6 ianuarie 2010 cererea a fost comunicată Guvernului. De asemenea, Curtea a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (Articolul 29 § 1).
5. Ca urmare a demisiei dlui Mihai Poalelungi, judecătorul ales din partea Republicii Moldova (articolul 6 din Regulamentul Curţii), preşedintele Camerei l-a desemnat pe dl Ján Šikuta să participe în calitate de judecător ad hoc (articolul 26 § 4 din Convenţie şi articolul 29 § 1 din Regulamentul Curţii).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamantul s-a născut în 1965 şi locuieşte în Chişinău.
7. Reclamantul a fost deţinut, cu scurte întreruperi, începînd cu octombrie 2000. Într-o cauză anterioară (a se vedea Ciorap v. Moldova, nr. 12066/02, 19 iunie 2007) Curtea a constatat, inter alia, o violare al articolului 3 în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie ale reclamantului şi al articolului 8 ca urmare a respingerii cererilor sale referitoare la întrevederile de lungă durată cu soţia sa.
A. Condiţiile de detenţie
8. În prezenta cerere, reclamantul s-a plîns de condiţiile de detenţie, care potrivit lui, nu s-au schimbat după pronunţarea hotărîrii Curţii din 2007 menţionată supra.
1. Condiţiile de detenţie potrivit reclamantului
9. Reclamantul a pretins că s-a îmbolnăvit de tromboflebită acută, pneumonie septică şi anemie ca urmare a condiţiilor foarte rele din penitenciar. El şi-a cumpărat singur de multe ori diferite medicamente. El a fost recunoscut oficial invalid de gradul II, necesitînd o dietă specială.
10. De asemenea, reclamantul s-a plîns că nu i s-au acordat produse alimentare în cantitate şi calitate suficientă, după cum era prevăzut de legislația naţională. Într-o scrisoare din 21 octombrie 2008 adresată conducerii Penitenciarului nr. 15, reclamantul a solicitat să fie informat dacă lui i s-a acordat carne, peşte, unt sau brînză de la sosirea sa în penitenciar din 17 iunie 2008 şi în caz afirmativ, în ce cantităţi şi de cîte ori. În răspunsul său din 31 octombrie 2008 Departamentul Instituţiilor Penitenciare a confirmat că lui nu i s-a acordat carne sau unt începînd cu 17 ianuarie 2008, deoarece penitenciarul în care a fost deţinut (Penitenciarul nr. 15) nu a primit astfel de produse pe parcursul perioadei respective. Printr-o scrisoare a Ministerului Justiţiei din 16 octombrie 2008 reclamantul a fost informat că va primi produsele suplimentare prescrise de medici şi anume lapte, carne şi peşte. Alte produse lactate şi ouă vor fi distribuite “în limita disponibilităţii”.
11. De asemenea, reclamantul s-a plîns despre condiţiile de detenţie în perioada transferurilor frecvente de la un penitenciar la altul şi în timpul escortării lui la şedinţele de judecată. În particular, el a menţionat că atunci cînd a fost escortat la o şedinţă de judecată, s-a aflat în afara penitenciarului de la 7-7.30 pînă la 19-19.30, ceea ce înseamnă că el a părăsit penitenciarul şi s-a întors înainte şi după ora meselor. Pe parcursul zilei cei escortaţi la şedinţele de judecată nu erau hrăniţi. Deoarece el a participat la sute de şedinţe de judecată în ultimii ani, el a fost privat de hrană în mod regulat. În vederea permiterii deţinuţilor să primească produse alimentare în zilele în care participau în şedinţele de judecată, Departamentul Instituţiilor Penitenciare a emis Ordinul nr. 142d, prin care se permitea rudelor să aducă deţinuţilor în ziua în care erau escortaţi în instanţa de judecată produse alimentare. Printr-o scrisoare din 24 octombrie 2008 reclamantul a fost informat că acest ordin ulterior a fost anulat. De asemenea, reclamantul s-a plîns că în zilele şedinţelor de judecată el aştepta ore în şir şedinţa sa de judecată într-o celulă foarte mică care nu avea acces la lumina naturală, la apă şi la toaletă.
12. Potrivit celor menţionate de reclamant, celulele erau infestate cu insecte parazitare şi şobolani, iar fondurile publice nu erau folosite pe deplin pentru a asigura condiţii mai bune de detenţie. Reclamantul s-a plîns şi de asistenţa medicală insuficientă, fapt confirmat prin numeroase plîngeri adresate diferitor autorităţi.
13. De asemenea, reclamantul a iniţiat o acţiune civilă în instanţa de judecată prin care a solicitat despăgubiri pentru condiţii inumane de detenţie. La 11 mai 2007 Judecătoria s. Buiucani a admis parţial pretenţiile reclamantului şi a constatat o încălcare a dreptului său de a nu fi deţinut în condiţii inumane de detenţie. Instanţa de judecată i-a acordat 2700 lei moldoveneşti (MDL, echivalentul sumei de 162 euro (EUR) la acel moment). La 8 decembrie 2008 Curtea de Apel Chişinău a diminuat suma la 100 MDL (7,58 EUR). Părţile nu au informat Curtea dacă a fost depusă o cerere de apel împotriva acelei hotărîri.
2. Condiţiile de detenţie potrivit Guvernului
14. Potrivit Guvernului, reclamantul a fost deţinut în Penitenciarele nr. 3 şi 15 în celule în care era spaţiu de locuit adecvat, lumină suficientă, ventilare şi încălzire. Reclamantul a primit 3 mese calde pe zi, în conformitate cu legislația în vigoare, a avut acces regulat la duş şi lenjeria de pat era regulat schimbată.
15. Toţi deţinuţii erau asiguraţi cu hrană, inclusiv cei escortaţi la şedinţe de judecată pentru care hrana era rezervată şi distribuită în aşa mod ca să nu coincidă cu deplasarea lor spre şi de la şedinţele de judecată.
B. Accesul la justiţie şi recursul efectiv
16. Reclamantul a menţionat că Comitetul pentru Plîngeri (“Comitetul”) nu a activat în mod corespunzător şi în particular nu a emis nicio decizie în privinţa plîngerilor sale. În lipsa unei decizii a Comitetului, plîngerile sale nu au putut fi examinate de instanţele judecătoreşti. El a primit de la Comitet doar răspunsuri ce se refereau la retrimiterea plîngerii sale către autoritatea împotriva căreia era adresată. Unele din plîngerile sale se refereau la sancţiunile care i-au fost aplicate de către administraţia penitenciarului pe care le considera ilegale.
17. Mai mult, potrivit regulamentului Comitetului, un reprezentant al deţinutului avea dreptul să participe la şedinţa Comitetului atunci cînd plîngerea acestuia se examina. Cu toate acestea, reclamantul şi reprezentantul acestuia nu au fost informaţi despre vreo şedinţă în legătură cu numeroasele plîngeri depuse la Comitet. Reclamantul nu a oferit careva detalii în vederea identificării procedurilor specifice menţionate în plîngerea sa invocată în temeiul articolului 6 din Convenţie. Materialele cauzei conţin cîteva decizii judecătoreşti prin care au fost anulate sancţiunile aplicate reclamantului de către administraţia penitenciarului. Potrivit reclamantului, el nu a fost escortat la şedinţele de judecată de fiecare dată, deoarece instanţele de judecată nu au dispus întotdeauna escortarea lui la şedinţele de judecată.
C. Întrevederile cu familia
18. Reclamantul a solicitat în mod regulat permisiunea de a avea întrevederi cu familia sa (atît întrevederi de scurtă durată cît şi de lungă durată), la care el avea dreptul în calitate de condamnat. Aceste solicitări au fost respinse.
19. De asemenea, fiind transferat la 17 iunie 2008 în Penitenciarul nr. 15, reclamantul a solicitat întrevederi de lungă durată cu familia sa. El a invocat hotărîrea Curţii din 19 iunie 2007 în cauza Ciorap, citată supra.
20. La 21 iulie 2008 Departamentul Instituţiilor Penitenciare a răspuns la o plîngere din 8 iulie 2008, prin care a informat reclamantul că pe parcursul primelor nouă luni de la intrarea în vigoare a sentinţei definitive el se afla „în regim iniţial” în Penitenciarul nr.15 şi nu avea dreptul la întrevederi de lungă durată. La 29 decembrie 2005 a fost pronunţată ultima sentinţă definitivă în privinţa reclamantului.
21. Într-o scrisoare din 5 septembrie 2008 Procuratura mun. Chişinău a reamintit reclamantului că i s-a permis să aibă întrevederi cu soţia sa de patru ori în perioada 17 iunie şi 22 august 2008 şi că doar întrevederile de lungă durată erau interzise în perioada acestui regim iniţial. De asemenea, reclamantului i s-a reamintit că această cameră pentru întrevederi de scurtă durată nu conţinea paravan de sticlă şi a putut avea contact direct cu vizitatorii săi.
22. Reclamantul s-a plîns judecătorului de instrucţie şi a solicitat să-i fie permis dreptul la întrevederi cu o durată similară cu cea a deţinuţilor care nu erau în „regim iniţial”. La 5 decembrie 2008 judecătorul de instrucţie a admis plîngerea sa şi, prin urmare reclamantului i-a fost permis să aibă întrevederi cu familia sa.
23. În paralel, la 31 ianuarie 2009 Judecătoria s. Rîşcani mun. Chișinău într-un proces civil a admis parţial pretenţiile reclamantului şi a constatat, inter alia, o încălcare a dreptului său garantat de articolul 8 din Convenţie ca urmare a “refuzului executării hotărîrii [Curţii] din 19 iunie 2007”, din moment ce nu i s-a permis să aibă întrevederi cu familia din iunie pînă în decembrie 2008. Instanţa de judecată a obligat administraţia penitenciarului să-i permită reclamantului să aibă întrevederi cu familia sa pe viitor.
24. Reclamantul nu a prezentat careva informaţii despre evoluţia ulterioară a procedurilor în această cauză.
II. PRACTICA INTERNĂ PERTINENTĂ ŞI ALTE MATERIALE
25. Guvernul a anexat la observaţiile sale copii ale hotărîrilor în cauzele Drugaliov c. Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Finanţelor; Gristiuc c. Ministerului Finanţelor şi Departamentului Instituţiilor Penitenciare; şi Ciorap c. Ministerului Finanţelor, Ministerului Afacerilor Interne şi Procuraturii Generale, în toate aceste cauze reclamanţilor le-au fost acordate compensaţii pentru maltratare şi/sau condiţii inumane de detenţie.
26. Părţile relevante din raportul Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT) referitor la vizita sa în Moldova din 20 pînă la 30 septembrie 2004 prevăd următoarele (traducere neoficială):
“83. În toate instituţiile de detenţie cantitatea şi calitatea hranei deţinuţilor constituie un motiv de reală îngrijorare, cu excepţia coloniei de reeducare pentru minori de la Lipcani, unde eforturile depuse în acest sens sunt lăudabile. Delegaţia a fost asaltată cu plîngeri privind lipsa de carne, produse lactate. Constatările făcute la faţa locului de către delegaţie, atît în privinţa proviziilor, cît şi a meniului confirmă aceste plîngeri. De asemenea, membrii delegaţiei au observat că în unele instituţii (la Penitenciarul nr. 3 şi în Colonia nr. 4), mîncarea care se servea era veche şi practic inconsumabilă (de exemplu, avea insecte şi viermi). Acest fapt nu este deloc surprinzător, ţinînd cont de starea generală proastă a bucătăriilor şi a echipamentului modest al acestora.
Autorităţile moldoveneşti au subliniat întotdeauna dificultăţile financiare în asigurarea alimentării adecvate a deţinuţilor. Totuşi, Comitetul insistă că în cazul alimentaţiei este vorba despre o condiţie fundamentală a vieţii, pe care statul trebuie să o asigure persoanelor pe care le are în custodia sa, şi că nimic nu poate să-l exonereze de o astfel de responsabilitate. Nerespectarea acestei obligaţii este cu atît mai inacceptabilă, din moment ce, în conformitate cu legislaţia, deţinuţii care muncesc în instituţiile vizitate contribuie la costul aprovizionării lor și a codeținuților lor cu mîncare. ...”
27. În raportul său pentru anul 2010 (pg. 142 şi următoarele – capitolul “Condiţiile de detenţie”), Centru pentru Drepturile Omului din Moldova (“Centrul”, care este instituţia Ombudsmanului din Moldova) a constatat, inter alia, că:
“... Departamentul Instituţiilor Penitenciare a informat avocatul parlamentar despre faptul că asigurarea [deţinuţilor] cu produse din carne şi peşte se efectuează după posibilităţi. Totodată, autorităţile vizate au comunicat că, în condiţiile situaţiei financiare dificile, pe parcursul anului 2010, deţinuţii din Penitenciarul nr. 17 or. Rezina au fost asiguraţi cu produse din carne în volum de 75 la sută din necesar şi cu produse din peşte în volum de 80 la sută din necesar. În acest sens, Ministerul Justiţiei a comunicat despre cheltuielile suportate pe parcursul anului 2010. Astfel, pentru alimentaţia deţinuţilor în 2010 au fost alocate din bugetul de stat 24,05 milioane lei, în timp ce necesităţile pentru aceeaşi perioadă, prezentate Ministerului Finanţelor la proiectul Legii bugetului, au constituit 29,05 milioane lei. Pentru alimentarea unui deţinut în zi, în anul 2010, au fost cheltuiţi 10,24 lei [aproximativ 0,6 EUR], necesitatea fiind de 12,35 lei. În asemenea condiţii, deseori acest fapt s-a aflat la baza motivării de către reprezentanţii administraţiilor instituţiilor penitenciare privind imposibilitatea asigurării deţinuţilor cu produse din carne şi peşte.
...
Asigurarea normei de spaţiu de locuit (4m²) în blocurile locative ale instituţiei rămîne o problemă neplăcută şi s-a transformat într-o deficienţă sistemică a penitenciarelor din întreaga ţară. ...
Aceeaşi situaţie a fost atestată şi în cadrul vizitei din Penitenciarul nr. 13 mun. Chişinău, la 9 septembrie 2010, în unele celule spaţiul de locuit nefiind proporţional cu numărul deţinuţilor. ...”
ÎN DREPT
I. PRETINSA VIOLARE AL ARTICOLULUI 3 DIN CONVENŢIE
28. Reclamantul s-a plîns că condiţiile de detenţie au fost inumane, contrar exigențelor articolului 3 din Convenţie, care prevede următoarele:
“Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. ”
A. Admisibilitatea
29. Guvernul a menţionat că reclamantul nu putea să pretindă că este victimă a unor eventuale încălcări ale articolului 3 din Convenţie, deoarece el a avut cîştig de cauză în cîteva procese judiciare inițiate împotriva diferitor autorităţi ale statului. Instanţele judecătoreşti naţionale au constatat încălcarea drepturilor sale şi i-au acordat despăgubiri. Mai mult, el putea solicita despăgubiri oricînd în instanţele judecătorești naţionale, iar practica judiciară recentă a confirmat eficacitatea acestei căi de recurs (a se vedea § 25 supra).
30. Curtea notează că a constatat deja o violare al articolului 13 din Convenţie din motivul lipsei căilor interne de recurs în Moldova în ceea ce privește condiţiile inumane şi degradante în cauzele Malai v. Moldova (nr. 7101/06, §§ 45-46, 13 noiembrie 2008), I.D. v. Moldova (nr. 47203/06, § 50, 30 noiembrie 2010) şi Rotaru v. Moldova (nr. 51216/06, § 47, 15 februarie 2011). De asemenea, Curtea menţionează că recursul invocat de Guvern (recuperarea despăgubirilor pe cale judecătorească) nu a avut un efect preventiv în sensul îmbunătăţirii condiţiilor de detenţie ale reclamantului, dar numai un efect compensator (a se vedea, de exemplu, Holomiov v. Moldova, nr. 30649/05, § 107, 7 noiembrie 2006, şi Oprea v. Moldova, nr. 38055/06, § 33, 21 decembrie 2010). Prin urmare, acesta nu este efectiv în cazul persoanelor care continuă să fie deţinute în asemenea condiţii la data depunerii cererii la Curte, situație în care se află și reclamantul.
31. Prin urmare, obiecţia preliminară a Guvernului trebuie să fie respinsă.
32. Curtea menţionează că această plîngere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenţie. În continuare, Curtea notează că nu este inadmisibilă din orice alte motive. Prin urmare, plîngerea trebuie să fie declarată admisibilă.
B. Fondul
33. Reclamantul în descrierea sa s-a referit la condiţiile de detenţie, în particular cantitatea şi calitatea produselor alimentare servite care nu corespundeau standardelor, precum și condiţiile în care trebuia să aştepte şedinţele de judecată în numeroase cauze judecătoreşti în care era parte (a se vedea §§ 10-12 supra).
34. Guvernul a declarat că în Penitenciarul nr. 13 şi 15 reclamantul a fost deţinut în condiţii adecvate care nu întrunesc aspectele unui tratament contrar articolului 3 din Convenţie (a se vedea §§ 14 şi 15 supra).
35. Curtea menţionează că în cauza anterioară a reclamantului (Ciorap, citat supra, § 71) a constatat deja violarea articolului 3 din Convenţie în ceea ce privește condiţiile de detenţie din Penitenciarul nr. 13 existente pînă la adoptarea hotărîrii din 19 iunie 2007. Din moment ce el a fost deţinut în continuare în același penitenciar pînă la 17 iunie 2008 şi Guvernul nu a prezentat nicio probă că situaţia s-a schimbat semnificativ, Curtea consideră că nu există motive să se îndepărteze de la concluziile sale din Ciorap, citat supra.
36. Mai mult, în ceea ce privește cantitatea şi calitatea produselor alimentare servite în Penitenciarul nr. 15, reclamantul a prezentat probe că s-a plîns în mod expres administraţiei penitenciarului (a se vedea, de exemplu, § 10 supra). În răspuns, el a fost informat că produsele lactate și carnea au lipsit din meniu pentru o perioadă de patru luni în 2008 (a se vedea § 10 supra). Deși lipsa unor produse specifice din meniu nu constituie în sine un tratament contrar articolului 3 din Convenţie, trebuie de notat faptul că regimurile alimentare şi meniurile din penitenciare deja reprezintă minimul alimentaţiei după cum a fost stabilit de autorităţile naţionale. Omisiunea de a asigura deja şi minimul, şi acest lucru continuînd o perioadă îndelungată de timp ca în prezenta cauză, pune în pericol sănătatea deţinuţilor (a se compara cu Rotaru v. Moldova, nr. 51216/06, § 37, 15 februarie 2011) şi este incompatibilă cu obligaţiile statului potrivit articolului 3 din Convenţie.
37. Prin urmare, Curtea consideră că greutăţile îndurate de reclamant în perioada detenţiei sale în Penitenciarul nr. 13 între 2 iulie 2007 şi 17 iunie 2008 (a se vedea § 19 supra), precum și cel puțin 4 luni în Penitenciarul nr. 15, au depăşit nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei şi a atins pragul de severitate contrar articolului 3 din Convenţie. De asemenea, Curtea notează cu îngrijorare că prezenta cauză se referă la persistenţa condiţiilor de detenție incompatibile cu cerinţele articolului 3 din Convenţie, în pofida constatării Curţii a unei violări a acelei prevederi în cauza anterioară a reclamantului (Ciorap, citat supra, § 119) şi în pofida, după cum a fost invocat de Guvern, existenţei deciziilor instanțelor judecătoreşti naţionale similare prin care au fost constatate acele condiţii ca fiind inumane (a se vedea § 29 supra).
Prin urmare, a avut loc o violare al articolului 3 din Convenţie.
II. PRETINSA VIOLARE AL ARTICOLULUI 6 DIN CONVENŢIE
38. Reclamantul s-a plîns că nu a putut să participe la unele şedinţe de judecată în care era parte în proces, din cauza refuzului de a fi escortat la acele şedinţe. De asemenea, reclamantul s-a plîns de refuzul instanţelor judecătoreşti naţionale să examineze unele din acţiunile depuse de el pe motiv că lipsea decizia preliminară a Comitetului pentru Plîngeri, care refuzase să emită astfel de decizii în privința plîngerilor sale. Reclamantul a invocat articolul 6 din Convenţie.
39. Guvernul a contestat aceste argumente. Guvernul a menţionat, inter alia, că Comitetul pentru Plîngeri avea o competenţă limitată de a examina plîngerile cu privire la sancţiunile aplicate deţinuţilor sau plîngerile însoţite de grevele foamei. Astfel, majoritatea plîngerilor sau acţiunilor în instanţa de judecată iniţiate de deţinuţi nu depindeau de examinarea prealabilă de către Comitetul pentru Plîngeri. Mai mult, reclamantul a solicitat instanţelor judecătoreşti să scoată de pe rol cel puţin 8 cauze împotriva diferitor autorităţi ale statului, menţionînd că problemele invocate în acţiunile respective au fost soluţionate. O asemenea cerere de scoatere de pe rol a fost depusă de reclamant într-o cauză împotriva Comitetului pentru Plîngeri şi altor autorităţi, iniţiată anume din cauza pretinsei omisiuni a Comitetului de a răspunde la plîngerile sale. În opinia Guvernului, aceasta constituia soluționarea cauzei la nivel naţional, după care, reclamantul nu mai putea să-şi menţină în mod justificat cererea sa la Curte.
40. Curtea notează că reclamantul nu a specificat în perioada căror procese civile el nu a fost escortat în faţa instanţelor de judecătă (a se vedea § 17 supra). Prin urmare, este imposibil de a verifica dacă instanţele de judecată au amînat ședințele de judecată respective sau dacă instanțele de judecată superioare au casat deciziile adoptate în absența reclamantului. De asemenea, din declarațiile reclamantui (a se vedea § 11 supra) reiese că de fapt el a fost escortat de mai multe ori la şedinţele de judecată.
41. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului reclamantului de acces la un tribunal ca urmare a inactivităţii Comitetului pentru Plîngeri, reclamantul iarăși nu a clarificat la care proceduri specifice s-a referit cînd a depus plîngerea sa în temeiul articolului 6. Chiar dacă admitem că unele din plîngerile sale nu fac parte din cele opt cereri de scoatere de pe rol la care s-a referit Guvernul în observaţiile sale şi probele anexate (a se vedea § 39 supra), Curtea nu este convinsă că dreptul reclamantului de acces la un tribunal a fost încălcat. Este evident că instanţele de judecată au examinat plîngerile sale nu numai în ceea ce privește condiţiile de detenţie sau de altă natură, dar și plîngerile referitoare la contestarea ilegalităţii sancţiunilor aplicate de administraţia penitenciarului (a se vedea § 17 supra). Prin urmare, din materialele cauzei este evident că dreptul de acces la un tribunal nu a fost afectat în practică.
42. Rezultă că plîngerile invocate în temeiul articolului 6 din Convenţie trebuie să fie respinse ca fiind vădit nefondate în temeiul articolului 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
III. PRETINSA VIOLARE AL ARTICOLULUI 8 DIN CONVENŢIE
Admisibilitatea
43. Reclamantul s-a plîns că administraţia Penitenciarului nr. 15 i-a refuzat să-i permită să aibă întrevederi cu familia sa şi i-a monitorizat corespondenţa.
44. Guvernul a contestat acest argument. În particular, Guvernul a menţionat că urmare a hotărîrii Curţii în prima cauză Ciorap, citat supra, legislaţia şi practica au fost modificate în aşa mod încît să asigure confidenţialitatea corespondenţei deţinuţilor. Cutiile poştale au fost instalate în penitenciare unde deţinuţii puteau lăsa corespondenţa lor în plicuri sigilate şi în mod normal, administraţia nu putea deschide astfel de scrisori.
45. Curtea notează că plîngerea reclamantului despre pretinsa monitorizare a corespondenţei sale nu este justificată prin careva probe.
46. În ceea ce priveşte refuzul de a-i permite să aibă întrevederi cu familia în Penitenciarul nr. 15, Curtea reiterează că a constatat deja o violare al articolului 8 din Convenţie în cauza Ciorap (citat supra, § 119) datorită perioadei îndelungate de interzicere de a avea întrevederi cu rudele şi lipsei oricărei justificări pentru asemenea măsuri generale care afectează toţi deţinuţii care se află în situaţia reclamantului.
47. Cu toate acestea, spre deosebire de cauza Ciorap, în prezenta cauză reclamantul a obţinut anularea limitării acestui drept imediat ce a contestat în faţa instanţelor judecătoreşti (a se vedea §§ 22 şi 23 supra). Mai mult, spre deosebire de cauza Ciorap (citat supra, § 111), reclamantului i-a fost permis de a avea întrevederi de scurtă durată, pe parcursul cărora nu a fost separat de vizitatorii săi de un paravan de sticlă (a se vedea § 21 supra). Avînd în vedere cele menţionate supra, şi perioada relativ scurtă în care nu au fost permise întrevederi de lungă durată, Curtea nu poate constata o violare al articolului 8 din Convenţie.
48. Rezultă că acest capăt de cerere trebuie să fie respins ca fiind vădit nefondat, în conformitate cu prevederile articolului 35 §§ 3 (a) şi 4 din Convenţie.
IV. ALTE PRETINSE VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI
Admisibilitatea
49. Reclamantul s-a plîns în continuare în temeiul articolelor 5, 10 şi 13, precum şi în temeiul articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie.
50. Ţinînd cont de toate materialele pe care le deţine şi de constatările sale în ceea ce privește plîngerea invocată în temeiul articolului 3 supra, Curtea constată că aceste plîngeri nu relevă nici o aparență de încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie. Reiese că acest capăt de cerere trebuie să fie respins ca fiind vădit nefondată, în conformitate cu articolul 35 §§ 3 (a) şi 4 din Convenţie.
V. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
51. Articolul 41 din Convenţie prevede:
“ Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
Prejudiciu, costuri şi cheltuieli
52. Fiind invitat să prezinte pretenţiile sale de satisfacţie echitabilă în temeiul articolului 41 din Convenţie, reclamantul le-a prezentat după expirarea termenului stabilit. În consecinţă, Curtea nu acordă careva despăgubiri în acest sens.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE
1. Declară plîngerea invocată în temeiul articolului 3 (condiţii de detenţie) admisibilă şi restul cererii inadmisibilă;
2. Hotărăşte că a a avut loc o violare al articolului 3 din Convenţie;
3. Respinge pretenţiile reclamantului de satisfacţie echitabilă.
Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 4 decembrie 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Santiago Quesada Josep Casadevall
Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy