CASE OF CIORAP v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA (No. 4) - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei franceze a hotărârii,

efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”

SECŢIA A TREIA

CAUZA CIORAP c. REPUBLICII MOLDOVA (Nr. 4)

(Cererea nr. 14092/06)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

8 iulie 2014

Această hotărâre va rămâne definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi supusă redactării.

În cauza Ciorap c. Republicii Moldova (nr. 4),

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Josep Casadevall, preşedinte,
Alvina Gyulumyan, judecători,
Ján Šikuta,
Dragoljub Popović,
Luis López Guerra,
Johannes Silvis,
Iulia Antoanella Motoc, judecători,
și Santiago Quesada, grefier al secţiunii,

Deliberând la 17 iunie 2014 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURE

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 14092/06) depusă la Curte la 14 februarie 2006 împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetățean al Republicii Moldova, dl Tudor Ciorap („reclamantul”).

2. Reclamantul a fost reprezentat de dl M. Budan. Guvernul („Guvernul”) Republicii Moldova a fost reprezentat de agentul său, dl L. Apostol.

3. Reclamantul a susţinut că intervenţia chirurgicală pe care a suportat-o la 21 decembrie 2000 a adus atingere drepturilor sale garantate de articolele 3 şi 8 ale Convenţiei.

4. La 31 ianuarie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului.

5. Judecătorul ales din partea Republicii Moldova, dl Valeriu Grițco, s-a abţinut de la examinarea cauzei (articolul 28 al Regulamentului Curţii). Preşedintele Secţiunii l-a desemnat pe dl Ján Šikuta să participe la examinarea cauzei în calitate de judecător ad hoc (Articolul 26 § 4 al Convenţiei şi articolul 29 § 1 al Regulamentului Curţii).

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

6. Reclamantul s-a născut în 1965. El locuieşte la Chişinău.

A. Circumstanţele cauzei

7. Reclamantul suferă de tulburări de personalitate. El a executat mai multe pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea a diverse infracţiuni, printre care furturi, escrocherii şi uzurpări de calităţi oficiale. Prima sa condamnare a avut loc în anul 1987.

8. Începând cu anul 1990, reclamantul a fost spitalizat de mai multe ori în timpul detenţiei ca urmare a acţiunilor de automutilare.

9. La 4 octombrie 1999, reclamantul, fiind deţinut, şi-a introdus trei cuie în abdomen. În aceeaşi zi, el a fost internat în spitalul penitenciarului Pruncul cu diagnosticul „automutilare; corpuri străine în peretele anterior al abdomenului”.

10. La 5 octombrie 1999, reclamantul a suferit o intervenţie chirurgicală. Medicii au îndepărtat două cuie. Potrivit dosarului medical, extragerea celui de-al treilea cui nu a fost posibilă din cauza refuzului reclamantului de a continua operaţia.

11. La 7 octombrie 1999, reclamantul a fost externat din spitalul penitenciarului într-o stare de sănătate satisfăcătoare.

12. La o dată nespecificată, el a fost eliberat.

13. La 11 octombrie 2000, el a suferit o operaţie de ficat.

14. La 23 octombrie 2000, autorităţile l-au arestat pe reclamant, el fiind bănuit de escrocherie.

15. La 29 octombrie 2000, reclamantul a fost examinat de un medic, care a constatat că plaga postoperatorie s-a deschis. El a recomandat spitalizarea de urgenţă a reclamantului. Iniţial, autorităţile s-au opus, dar la 6 noiembrie 2000, reclamantul a fost transferat în unitatea medicală a penitenciarului nr.13 din Chişinău.

16. La 7 noiembrie 2000, reclamantul a înghiţit obiecte metalice.

17. La 9 noiembrie 2000, autorităţile l-au dus pe reclamant la spitalul penitenciarului Pruncul, unde a fost diagnosticat prealabil cu „automutilare; multiple corpuri străine în sistemul digestiv”. Potrivit fişei medicale, reclamantul a declarat în faţa medicilor de gardă că a înghiţit între 10 şi 12 cuie şi că are dureri în regiunea epigastrică.

18. La 10 noiembrie 2000, rezultatul radiografiei a arătat că reclamantul are un obiect metalic de 0,1 cm pe 12 cm în regiunea inferioară stângă a abdomenului, la nivelul osului iliac.

19. În continuare, radiografiile efectuate pe 5, 7 şi 18 decembrie 2000 au confirmat prezenţa corpului străin în regiunea inferioară a abdomenului. Medicii au programat o intervenţie chirurgicală.

20. La 21 decembrie 2000, sub anestezie generală, reclamantul a suferit o laparotomie exploratorie. După examinarea cavităţii abdominale, peretele anterior abdominal şi intestinele, medicii nu au găsit niciun obiect metalic.

21. Reclamantul susţine că el a fost ameninţat cu forţa în blocul operatoriu, că i-au fost legate mâinile, că el s-a forţat să opună rezistenţă la intervenţia chirurgicală şi că a constatat, după ce s-a trezit, că i-a fost îndepărtat ombilicul.

22. La 25 decembrie 2000, de la spital reclamantul a fost dus la şedinţa de judecată. Potrivit fişei medicale, un în acea zi reclamantul a fost examinat de un chirurg care a constatat că starea lui era satisfăcătoare.

23. La 27 decembrie 2000, reclamantul a fost din nou spitalizat în spitalul penitenciarului cu diagnosticul „plagă postoperatorie al peretelui abdominal; stare după laparotomie”.

B. Plângerile penale ale reclamantului împotriva medicilor

24. La o dată nespecificată, reclamantul a depus o plângere penală împotriva medicilor care au recomandat intervenţia chirurgicală din 21 decembrie 2000. La 1 octombrie 2000, procuratura a clasat procesul în cauză (Ciorap c. Moldova (dec.), nr. 12066/02, 11 octombrie 2005).

25. La 4 ianuarie 2006, reclamantul a depus o altă plângere împotriva medicilor care au efectuat intervenţia chirurgicală. El a susţinut că nu a înghiţit obiecte străine în timpul perioadei de detenţie în cauză şi că nu a făcut nicio declaraţie în acest sens. În plus, el a susţinut că intervenţia chirurgicală a avut loc împotriva voinţei sale şi că ablaţia ombilicului nu a fost necesară.

26. La 15 februarie 2006, procuratura a dispus efectuarea unei expertize medico-legale.

27. Expertiza efectuată între 24 februarie şi 29 martie 2006 de către o comisie de experţi medico-legali conţine următoarele constatări:

„(...)

2. Intervenţia chirurgicală din 21 decembrie 2000 (...) a fost efectuată pe baza rezultatelor radiografiilor care au arătat prezenţa corpului străin metalic la nivelul osului iliac, în partea dreaptă. Din aceste motive, comisia conchide că intervenţia chirurgicală a fost întemeiată.

3. Ţinând cont de faptul că reclamantul a suferit mai multe intervenţii chirurgicale în regiunea abdomenului, (...) este imposibil de stabilit în cadrul cărei intervenţii chirurgicale i-a fost îndepărtat ombilicul (...)”

28. La 31 martie 2006, procurorul a clasat procesul pornit pe baza plângerii reclamantului, constatând că nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de vătămare gravă a integrităţii corporale, neglijenţă profesională şi abuz de putere. De asemenea, procurorul a menţionat că prezenţa corpului străin în abdomenul reclamantului a fost confirmată prin intermediul examenului radiologic, ceea ce justifică, potrivit experţilor medico-legali, intervenţia chirurgicală.

29. La o dată nespecificată, reclamantul a contestat ordonanţa de clasare.

30. La 11 mai 2006, judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Buiucani a respins plângerea reclamantului.

31. Ulterior, reclamantul a depus mai multe plângeri penale în privinţa intervenţiei chirurgicale din 21 decembrie 2000, însă toate au fost clasate.

C. Acţiunea civilă a reclamantului împotriva autorităţilor

32. Reclamatul a intentat la 22 mai 2003 o acţiune civilă împotriva spitalului penitenciarului şi a altor autorităţi, solicitând despăgubiri pentru intervenţia chirurgicală nenecesară şi care a fost efectuată împotriva voinţei sale. El a susţinut că eliberarea lui din spital, care în opinia sa a fost prematură, i-a cauzat suferinţe semnificative.

33. Între 1 martie şi 4 aprilie 2007, la cererea judecătorului, o comisie de medici legişti l-au examinat pe reclamant, precum şi dosarul medical aferent operaţiei din 21 decembrie 2000. Raportul semnat de această comisie a confirmat constatările raportului precedent al medicilor legişti, adăugând că este probabil ca obiectul metalic depistat în 2000 în cadrul examenului radiologic să fi fost cuiului care nu a fost îndepărtat din corpul reclamantului în anul 1999 (paragraful 10 de mai sus).

34. La 7 august 2007, după audierea reclamantului, Judecătoria Buiucani a admis parţial acţiunea sa. Instanţa a constatat că, în conformitate cu articolul 23 § 1 al Legii cu privire la ocrotirea sănătăţii, acordul pacientului este necesar pentru toate tipurile de asistenţă medicală. De asemenea, ea a constatat că medicii din cadrul spitalului penitenciarului nu au respectat această dispoziţie, întrucât nici reclamantul, nici rudele acestuia nu şi-au dat acordul pentru intervenţia chirurgicală din 21 decembrie 2000. De asemenea, ea a respins ca neîntemeiate pretenţiile reclamantului privind externarea prematură din spital. Instanţa a obligat spitalul penitenciarului la plata a 346 de lei moldoveneşti (MDL) (aproximativ 20 de euro (EUR)) cu titlu de prejudiciu material şi 200 MDL (aproximativ 11 EUR) cu titlu de prejudiciu moral.

35. La o dată nespecificată, părţile au declarat apel.

36. În decizia din 18 octombrie 2007, Curtea de Apel Chişinău a constatat următoarele:

„S-a constatat că la 21 decembrie 2000, reclamantul a suferit, contrar voinţei sale, o intervenţie chirurgicală în cadrul spitalului penitenciarului Pruncul.

Articolul 23 § 1 al Legii nr.411 din 28 martie 1995 cu privire la ocrotirea sănătăţii prevede necesitatea acordului expres al pacientului pentru toate tipurile de prestaţii medicale propuse.

Din elementele dosarului nu reiese că intervenţia chirurgicală avea un caracter de urgenţă pentru a extrage corpul străin din organismul reclamantului. Cu atât mai mult cu cât informaţia că reclamantul a înghiţit cuie nu s-a confirmat şi că obiectul metalic nu a fost găsit.

Ţinând cont de faptul că reclamantul a suferit o intervenţie chirurgicală nejustificată şi că în rezultatul aceleia au survenit complicaţii, ceea ce s-a confirmat prin internarea din 27 decembrie 2000, despăgubirile morale acordate reclamantului de prima instanţă nu sunt suficiente pentru a compensa suferinţa îndurată de reclamant.”

Curtea de Apel a acordat reclamantului 5 000 MDL (aproximativ 300 EUR) cu titlu de despăgubiri morale, menţinând hotărârea primei instanţe pentru restul capetelor. Reclamantul a participat la şedinţele de judecată desfăşurate de Curtea de Apel.

37. La 22 octombrie 2007, reclamantul a declarat recurs, susţinând că intervenţia chirurgicală efectuată împotriva voinţei sale şi externarea prematură din spital la patru zile de la operaţie au încălcat articolul 3 al Convenţiei. El a argumentat că unele rapoarte medicale, în special cel care a stabilit că la 7 noiembrie 2000 a înghiţit cuie au fost falsificate. De asemenea, el a susţinut că ombilicul său a fost îndepărtat fără acordul lui şi în absenţa unei necesităţi medicale. Invocând articolul 41 al Convenţiei, el a cerut 1 000 000 MDL şi 7 000 MDL cu titlu de prejudiciu moral şi material.

38. La 7 februarie 2008, Curtea Supremă de Justiţie a casat decizia Curţii de Apel în partea ce ţine de cuantumul prejudiciului moral. Instanţa a constatat următoarele:

„În urma audierii reprezentantului reclamantului (...)

S-a constatat că la 9 noiembrie 2000, reclamantul a fost spitalizat în spitalul penitenciarului Pruncul cu diagnosticul „automutilare, corpuri străine multiple în sistemul digestiv” şi că, la 10 noiembrie 2000, rezultatele examenului radiologic a arătat prezenţa unui corp metalic străină de 0,1 cm pe 12 cm în partea inferioară stângă a abdomenului (...)

Ulterior, rezultatele radiografiilor din 5, 7 şi 18 decembrie 2000 au confirmat prezenta corpului străin, iar la 21 decembrie 2000 a fost efectuată o operaţie programată.

(...)

Potrivit fişei medicale (...), în timpul intervenţiei chirurgicale nu au fost depistate corpuri străine.

Astfel, pe de o parte, intervenţia chirurgicală programată pe care a suportat-o reclamantul la 21 decembrie 2000 nu a fost urgentă (...), iar pe de altă parte nu exista niciun risc la adresa vieţii sale în sensul articolului 24 al Legii cu privire la ocrotirea sănătăţii.

În plus, intervenţia chirurgicală a fost efectuată fără consimţământul pacientului.

(...)

Ulterior intervenţiei chirurgicale din 21 decembrie 2000, reclamantul a fost externat la 25 decembrie 2000 din spitalul penitenciarului fără a avea o stare de sănătate satisfăcătoare pentru a participa la şedinţa de judecată.

(...), instanţa constată că personalitatea reclamantului a fost lezată prin tratamentul medical inuman, inadecvat şi care nu se baza pe o necesitate terapeutică, intrând sub incidenţa articolului 3 al Convenţiei.

(...), instanţa de judecată consideră necesar să acorde reclamantului despăgubiri morale pentru intervenţia chirurgicală inadecvată, efectuată de către medicii spitalului penitenciarului Pruncul la 21 decembrie 2000.

(...)

Ţinând cont de caracterul şi de gravitatea suferinţelor fizice şi psihice cauzate reclamantului, instanţa consideră că cuantumul prejudiciului moral se ridică la 7 000 MDL (aproximativ 400 EUR) (...), această sumă trebuie vărsată prin intermediul Ministerului Finanţelor.”

Curtea Supremă de Justiţie a respins celelalte plângeri ale reclamantului ca fiind neîntemeiate.

39. Din raportul medico-legal din 28 mai 2009 reiese că în ziua în care a fost externat din spital, la 25 decembrie 2000, reclamantul era inapt de a participa la procesul penal. Expertiza a fost efectuată la cererea reclamantului pe baza documentelor medicale anterioare, iar medicii au ajuns la constatările respective făcând trimitere la literatura medicală de specialitate.

II. DREPTUL INTERN RELEVANT

40. Dispoziţiile pertinente ale Legii nr. 411-XIII din 28 martie 1995 cu privire la ocrotirea sănătăţii prevăd următoarele:

„Articolul 23. Consimţământul pentru prestaţii medicale

(1) Consimţământul pacientului este necesar pentru orice prestaţie medicală propusă (profilactică, diagnostică, terapeutică, recuperatorie).

  (2) În lipsa unei opoziţii manifeste, consimţământul se presupune pentru orice prestaţie care nu prezintă riscuri importante pentru pacient sau care nu este susceptibilă să-i prejudicieze intimitatea.

  (3) Consimţământul pacientului incapabil de discernământ este dat de reprezentantul său legal; în lipsa acestuia de ruda cea mai apropiată.

  (4) Consimţământul pacientului incapabil de discernământ, fie temporar, fie permanent, este presupus în caz de pericol de moarte iminentă sau de ameninţare gravă a sănătăţii sale.

(...)

(7) Consimţământul sau refuzul pacientului ori al reprezentantului său legal se atestă în scris (...)

Articolul 24. Asistenţa medicală în cazuri de urgenţă şi în cazuri extremale

(1) Peroanele sunt asigurate cu asistenţă medicală urgentă în caz de pericol pentru viaţă (accidente, îmbolnăviri acute grave etc.).

(...)”

41. Codul civil din 2002 prevede următoarele:

„Articolul 1422. Reparaţia prejudiciului moral

(1) În cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc.

(2) Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial.

(...)

Articolul 1423. Mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral

(1) Mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate.

  (2) Caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice le apreciază instanţa de judecată, luând în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate.”

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI ÎN CEEA CE PRIVEŞTE INTERVENŢIA CHIRURGICALĂ ŞI REFUZUL DE ÎNCEPERE A URMĂRIRII PENALE ÎMPOTRIVA MEDICILOR

42. Reclamantul s-a plâns de faptul că a fost supus unui tratament inuman şi degradant prin intervenţia chirurgicală pe care a suferit-o la 21 decembrie 2000. El a reclamant, de asemenea, refuzul autorităţilor interne de a porni urmărirea penală împotriva medicilor şi de a-i trage pe aceştia la răspundere.

El a invocat articolul 3 al Convenţiei, care prevede următoarele:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A. Admisibilitatea

În ceea ce priveşte excepţia Guvernului referitoare la calitatea de victimă

43. Guvernul a argumentat că reclamantul a pierdut calitatea de victimă. El consideră că circumstanţele prezentei cauze sunt foarte greu de delimitat de cele din cauza Ciorap c. Moldovei (nr. 2), (nr. 7481/06, 20 iulie 2010) în care Curtea a concluzionat că a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei în ceea ce-l priveşte pe reclamant. El consideră că hotărârea pronunţată în această cauză vizează toate procedurile aferente detenţiei reclamantului, plângerilor lui privind relele tratamente şi lipsa asistenţei medicale necesare. Procedurile din cele două cauze au aceeaşi bază factuală, care a fost deja examinată de Curte. Trebuie menţionat că hotărârea pronunţată de Curte în cauza menţionată mai sus constituie o reparaţie completă şi definitivă a plângerilor principale şi accesorii ale reclamantului. Prin urmare, Guvernul susţine că reclamantul a pierdut calitatea de victimă şi că plângerea este inadmisibilă, în conformitate cu articolul 34 al Convenţiei.

44. Reclamantul a combătut poziţia Guvernului.

45. Curtea aminteşte că în cauza Ciorap (nr. 2) citată mai sus, reclamantul s-a plâns că a fost maltratat de colaboratorii poliţiei, că a fost deţinut în condiţii proaste şi că i s-a refuzat accesul la prestaţii medicale în perioada 23 octombrie – 6 noiembrie 2000. În ceea ce priveşte condiţiile proaste de detenţie şi lipsa asistenţei medicale, Curtea a constatat o încălcare a articolului 3 al Convenţiei, iar în ceea ce priveşte acuzaţia că a fost maltratat de colaboratorii poliţiei, Curtea a respins-o ca neîntemeiată (Ciorap (nr. 2), citată mai sus §§ 20, 23 şi 26). Aşadar, faptele cauzei Ciorap (nr. 2) şi cele din prezenta cauză, precum şi problemele de fond pe care le prezintă cele două cauze, sunt diferite. Curtea precizează că în decizia Ciorap (citată mai sus), ea a respins ca prematură prezenta plângere deoarece acţiunea depusă de reclamant împotriva spitalului penitenciarului era încă pendinte; prin urmare, ea nu s-a pronunţat asupra fondului acestei plângeri. Din aceste considerente, ea respinge excepţia Guvernului.

46. Curtea notează că plângerea nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. Prin urmare, ea notează în continuare că nu există alte motive de inadmisibilitate. Aşadar, ea trebuie declarată admisibilă.

B. În fond

1. Argumentele părţilor

47. Reclamantul susţine că intervenţia chirurgicală din 21 decembrie 2000, care a constat într-o incizie în abdomen contrar voinţei sale, i-a cauzat suferinţe extreme, precum frică, frustrare şi dureri fizice. El afirmă că a fost anesteziat forţat, mâinile fiindu-i în cătuşe. El susţine că anume în cadrul acestei operaţii i-a fost îndepărtat buricul.

În plus, reclamantul consideră că nu a pierdut calitatea de victimă în urma adoptării de către Curtea Supremă de Justiţie a deciziei din 7 februarie 2008. El susţine că această decizie recunoaşte doar parţial încălcarea articolului 3 al Convenţiei în privinţa sa şi că despăgubirile acordate nu sunt suficiente.

În fine, el s-a plâns de încălcarea de către autorităţi a obligaţiei procedurale inerente articolului 3 al Convenţiei, şi anume tragerea la răspundere a făptaşilor.

48. Guvernul consideră că în speţă nu a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei. El adoptă poziţia exprimată în faţa instanţelor naţionale în cadrul procesului civil finalizat la 7 februarie 2008.

2. Aprecierea Curţii

a) În ceea ce priveşte acuzaţia de maltratare a reclamantului prin intervenţia chirurgicală efectuată asupra sa

49. Curtea aminteşte că a statuat în cauze referitoare la rele tratamente cauzate în contextul unor intervenţii medicale la care deţinuţii au fost supuşi împotriva voinţei lor că o măsură dictată de o necesitate terapeutică din punct de vedere al concepţiilor medicale stabilite nu poate fi, în principiu, calificată drept inumană sau degradantă. În astfel de cauze, ea a constatat că are obligaţia să se asigure că necesitatea medicală a fost demonstrată în mod convingător şi că garanţiile procedurale care trebuiau să însoţească decizia au existat şi au fost respectate (Naoumenko c. Ucrainei, nr. 42023/98, § 112, 10 februarie 2004, şi Jalloh c. Germaniei [GC], nr. 54810/00, § 69, CEDH 2006‑IX).

50. Curtea observă că instanţele judecătoreşti interne au stabilit că reclamantul a fost operat fără acordul său şi în lipsa unei necesităţi terapeutice. Mai mult, Curtea Supremă de Justiţie a considerat că faptele imputate constituie un tratament inuman contrar articolului 3 al Convenţiei (paragraful 38 de mai sus). Curtea aminteşte că este fundamental pentru mecanismul de protecţie stabilit de Convenţie ca sistemele naţionale să permită reparaţia încălcărilor comise, în timp ce Curtea exercită controlul pe baza principiului subsidiarităţii (Z şi c. Regatului Unit [GC], nr. 29392/95, § 103, CEDH 2001-V). În circumstanţele speciale ale prezentei cauze, ea consideră că nu se poate abate de la abordarea Curţii Supreme de Justiţie (a se vedea, mutatis mutandis, Ciorap (nr. 2), citată mai sus, § 22).

51. Curtea notează că părţile nu au contestat concluziile la care a ajuns Curtea Supremă de Justiţie. Prin urmare, ea consideră ca valide constatările acesteia potrivit căreia reclamantului a fost supus relelor tratament contrare articolului 3 al Convenţiei prin intervenţia chirurgicală din 21 decembrie 2000 care a fost efectuată cu forţa şi în absenţa unei necesităţi terapeutice (a se vedea, a contrario, mutatis mutandis, Bogumil c. Portugaliei, nr. 35228/03, §§ 71-82, 7 octombrie 2008).

52. În continuare Curtea trebuie să abordeze chestiunea privind suma despăgubirilor acordate reclamantului. Ea remarcă că Curta Supremă de Justiţie a acordat reclamantului echivalentul a 400 EUR cu titlu de prejudiciu moral. Ea constată că această sumă este substanţial mai mică decât sumele acordate de Curte în cauze similare (a se vedea, mutatis mutandis, Nevmerjitski c. Ucrainei, nr. 54825/00, § 145, CEDH 2005‑II (extrase), Ciorap c. Moldovei, nr. 12066/02, § 126, 19 iunie 2007, şi Salikhov c. Rusiei, nr. 23880/05, § 126, 3 mai 2012).

53. În consecinţă, în lumina celor de mai sus, Curtea consideră că reclamantul nu a pierdut calitatea de victimă ca urmare a adoptării de către Curtea Supremă de Justiţie a deciziei din 7 februarie 2008.

54. Curtea consideră că a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei sub aspect material prin supunerea reclamantului la o intervenţie chirurgicală.

b) În ceea ce priveşte refuzul autorităţilor de a porni urmărirea penală împotriva medicilor

55. Curtea aminteşte că Convenţia nu garantează dreptul la începerea urmăririi penale împotriva terţilor ca atare (a se vedea, printre multe altele, Perez c. Franţei [GC], nr. 47287/99, § 70, CEDH 2004‑I, şi Mitkus c. Letoniei, nr. 7259/03, § 76, 2 octombrie 2012). Totodată, ea a afirmat de numeroase ori că sistemul juridic eficient impus de Convenţie poate comporta, iar în anumite circumstanţe trebuie să comporte, un mecanism de represiune penală. Ea aminteşte că în cauzele care vizau erori medicale, dacă atingerea adusă dreptului la viaţă sau la integritatea unei persoane nu este voluntară, obligaţia pozitivă care decurge din Convenţie de a adopta un sistem juridic eficient nu impune neapărat un recurs de natură penală în toate cazurile. În contextul neglijenţelor medicale, această obligaţie este îndeplinită, de exemplu, dacă sistemul juridic în cauză oferă victimelor un recurs în faţa instanţelor civile, separat sau împreună cu un recurs în faţa instanţelor penale, care va conduce la stabilirea vinovăţiei medicilor vizaţi şi la aplicarea împotriva acestora a tuturor sancţiunilor civile adecvate, cum ar fi plata despăgubirilor şi publicarea hotărârii (Calvelli et Ciglio c. Italiei [GC], nr. 32967/96, § 51, CEDH 2002‑I, Vo c. Franţei [GC], nr. 53924/00, § 90, CEDH 2004‑VIII, şi V.C. c. Slovaciei, nr. 18968/07, § 125, CEDH 2011 (extrase)).

56. În speţă, Curtea notează că nu există niciun indiciu că personalul medical a acţionat cu intenţia de a-l maltrata pe reclamat. Prin urmare, ea nu poate susţine că autorităţile interne trebuiau să pornească urmărirea penală din oficiu (a se vedea, mutatis mutandis, V.C. c. Slovaciei, citată mai sus, § 126).

57. Curtea constată că reclamantul s-a prevalat de posibilitatea oferită de dreptul intern de a solicita deschiderea unei anchete penale împotriva medicilor. În această privinţă, ea menţionează că, după ce procuratura a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, ea a decis să claseze procesul penal pe motiv că nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunii imputate medicilor.

58. Curtea relevă că reclamantul a utilizat şi calea civilă pe care i-a pus-o la dispoziţie sistemul juridic moldovenesc şi că a solicitat repararea prejudiciului în cadrul unui acţiuni civile împotriva spitalului penitenciarului. El a avut posibilitatea în cadrul procesului civil să-şi prezinte argumentele, probele care din punctul lui de vedere erau pertinente şi concludente, şi să participe la şedinţele de judecată pe fondul cauzei în procedură contencioasă (paragrafele 32 şi 34-38 de mai sus). Instanţele de judecată civile au stabilit vinovăţia medicilor şi au acordat reclamantului despăgubiri. Prin urmare, Curtea constată că reclamantul a avut şansa ca acţiunile personalului spitalului pe care le consideră ilegale să fie examinate de autorităţile naţionale.

59. În rezultat, Curtea conchide că nu a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei sub aspect procedural.

II. CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 8 AL CONVENŢIEI

60. Reclamantul susţine că intervenţia chirurgicală nejustificată la care a fost supus, precum şi ablaţia ombilicului său, au adus atingere dreptului său la respectul vieţii private. El a invocat articolul 8 al Convenţiei, care prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi (...)

2. Nu este admisă ingerinţa unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât dacă aceasta este prevăzută de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”

61. Guvernul a reiterat aceleaşi argumente prezentate pe marginea articolului 3 al Convenţiei.

62. Curtea relevă că această plângere are legătură cu cea examinată mai sus în temeiul articolului 3 al Convenţiei în partea ce ţine de intervenţia chirurgicală la care a fost supus reclamantul; prin urmare, prezenta plângere trebuie declarată admisibilă. Totodată, având în vedere concluzia sa potrivit căruia această intervenţie chirurgicală a încălcat articolul 3 al Convenţiei (paragraful 54 de mai sus), Curtea consideră că nu este cazul de a o examina separat (a se vedea, prin altele, V.C. c. Slovaciei, citată mai sus, § 144).

III. CU PRIVIRE LA ALTE ÎNCĂLCĂRI

63. Invocând articolul 3 al Convenţiei, reclamantul susţine că a fost eliberat prematur din spital, la patru zile de la operaţie, ceea ce, potrivit lui, reprezintă o tortură.

64. Curtea notează că reclamantul a fost nevoit să iasă din spital la 25 decembrie 2000 pentru a participa la şedinţele de judecată. Ea relevă faptul că, potrivit fişei medicale respective, starea lui de sănătate a fost calificată ca satisfăcătoare la acel moment (paragraful 22 de mai sus). De asemenea, ea notează că Curtea Supremă de Justiţie nu a constatat că această externare i-a adus reclamantului suferinţe care intră sub incidenţa articolului 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 38 de mai sus). Curtea constată că, potrivit raportului medical din 28 mai 2009, în ziua externării din spital, reclamantul era inapt de a participa la acţiunile de procedură penală (a se vedea paragraful 39 de mai sus). Totodată, ea notează că acel raport a fost întocmit la opt ani şi jumătate de la data faptelor şi că se bazează exclusiv pe cunoştinţe teoretice. În opinia Curţii, acest raport nu este în măsură să infirme constatările chirurgului care l-a examinat pe reclamant, potrivit cărora, la momentul externării, starea reclamantului era satisfăcătoare. În aceste condiţii, Curtea statuează că acuzaţia de tortură nu este întemeiată. Prin urmare, acest capăt de cerere este vădit nefondat şi el trebuie respins în conformitate cu articolul 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.

65. Invocând articolul 6 al Convenţiei, reclamantul s-a plâns de refuzul instanţelor de judecată naţionale de a examina argumentul că a fost victima unui experiment medical. El consideră că i s-a adus atingere dreptului său de acces la justiţie. Invocând articolul 10 al Convenţiei, reclamantul susţine că i s-a refuzat accesul la dosarul medical personal. În cele din urmă, în baza articolului 17 al Convenţiei, el s-a plâns că autorităţile de stat au falsificat actele medicale în cauză.

66. Ţinând cont de ansamblul elementelor pe care le cunoaşte, şi cu condiţia că este competentă să cunoască acuzaţiile înaintate, Curtea nu găseşte printre plângerile formulate nicio aparenţă de încălcare a drepturilor şi libertăţile garantate de Convenţie. Prin urmare, acest capăt de cerere este vădit nefondat şi trebuie respins în conformitate cu articolul 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.

IV. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

67. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

A. Prejudiciul

68. Reclamantul a pretins 7 000 MDL cu titlu de prejudiciu material. El nu a indicat cu exactitate pentru ce solicită această sumă. De asemenea, el a pretins 105 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

69. Guvernul consideră că reclamantul nu poate pretinde nicio reparaţie a vreunui prejudiciu.

70. Curtea nu găseşte nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material; ea respinge această cerere. Pe de altă parte, ea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit un anumit stres şi o traumă psihologică de pe urma comportamentului autorităţilor competente. Făcând o evaluare echitabilă, ea consideră că este cazul să acorde reclamantului 9 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Costuri şi cheltuieli

71. Reclamantul a solicitat 600 EUR şi 6 000 MDL cu titlu de costuri şi cheltuieli. El a depus documente justificative care confirmă plata sumei de 2 640 MDL (aproximativ 150 EUR) pentru traducerea observaţiilor şi a documentelor.

72. Guvernul consideră că pretenţiile reclamantului sunt neîntemeiate.

73. Potrivit jurisprudenţei Curţii, reclamantul are dreptul la rambursarea costurilor şi cheltuielilor numai în măsura în care se demonstrează că aceasta au fost suportate în realitate, că au fost necesare şi rezonabile ca mărime. În prezenta cauză, având în considerare documentele care se află la dispoziţia Curţii şi criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabil să acorde reclamantului suma de 150 EUR pentru procedura la Curte.

C. Dobânda de întârziere

74. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declară cererea admisibilă în partea ce ţine de plângerile întemeiate pe articolele 3 şi 8 ale Convenţiei referitoare la intervenţia chirurgicală suferită de reclamant şi la refuzul de a porni urmărirea penală împotriva medicilor şi inadmisibilă în privinţa altor plângeri;

2. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei sub aspect material;

3. Hotărăşte că nu a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei sub aspect procedural;

4. Hotărăşte că nu este necesară examinarea plângerii întemeiate pe articolul 8 al Convenţiei;

5. Hotărăşte

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:

i. 9 000 EUR (nouă mii de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral;

ii. 150 EUR (o sută cincizeci de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de costuri şi cheltuieli;

b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

6. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu titlu de satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba franceză şi comunicată în scris la 8 iulie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.

              Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte

Full & Egal Universal Law Academy