Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 422/07
depusă de Andrei COROI
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită la 15 martie 2011, în cadrul unei camere compuse din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Marialena Tsirli, Grefier adjunct al Secţiei,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 27 noiembrie 2006,
Având în vedere observaţiile prezentate de Guvernul pârât şi observaţiile prezentate ca răspuns de către reclamant,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Andrei Coroi, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1985 şi care locuieşte în Izbiste. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl F. Nagacevschi, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
A. Circumstanţele cauzei
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
La 13 februarie 2006, reclamantul a fost implicat într-un accident rutier în satul său. Potrivit raportului şi a schemei locului accidentului întocmite de poliţie, el conducea o trăsură cu cai, cu care a ieşit în depăşirea unui tractor în curbă şi s-a lovit frontal cu un autovehicul. Ca rezultat, au fost iniţiate proceduri administrative împotriva reclamantului pentru încălcarea normelor rutiere.
La 25 mai 2006, a avut loc o şedinţă de judecată la Judecătoria Criuleni, unde reclamantul în mod explicit a renunţat la dreptul său de a fi reprezentat de un avocat şi a exprimat intenţia de a se apăra singur. În explicaţiile date instanţei, reclamantul a confirmat versiunea circumstanţelor de fapt stabilite de poliţie, însă şi-a negat responsabilitatea. Potrivit procesului-verbal al şedinţei de judecată, reclamantul a declarat că a înţeles drepturile sale procedurale care i-au fost explicate de către judecător şi că el nu avea careva obiecţii sau demersuri. Se pare că reclamantul nu a contestat corectitudinea procesului-verbal a şedinţei de judecată.
Instanţa de judecată, de asemenea, a audiat cealaltă parte implicată în accident şi a examinat raportul şi schema locului accidentului întocmite de poliţie, precum şi câteva depoziţii scrise ale martorilor poliţiei. Aceasta l-a găsit vinovat pe reclamant, şi l-a obligat să plătească o amendă administrativă de 300 lei moldoveneşti (MDL) (aproximativ 20 euro (EUR) la acea dată). De asemenea, instanţa de judecată a obligat reclamantul să plătească prejudiciul de MDL 13,818 (aproximativ EUR 800 la acea dată) cauzat proprietarului autovehiculului implicat în accident.
Reclamantul a înaintat un recurs, invocând că el nu a avut posibilitate să audieze martorii apărării şi că schema locului accidentului a fost întocmită în lipsa acestuia. El a cerut trimiterea cauzei la investigaţii suplimentare, astfel ca schema locului accidentului să fie întocmită cu participarea sa şi a martorilor săi.
La 15 iunie 2006, după o audiere orală cu participarea tuturor părţilor, un complet din trei judecători a Curţii de Apel Chişinău a respins recursul reclamantului şi a adoptat o decizie definitivă. Decizia Curţii de Apel Chişinău a fost foarte succintă, menţionând doar că după audierea părţilor, şi examinarea materialelor cauzei, s-a ajuns la concluzia că hotărârea primei instanţe trebuie menţinută şi cererea de recurs a reclamantului respinsă.
B. Dreptul intern relevant
Potrivit articolului 282/7 al Codului cu privire la contravenţiile administrative, în vigoare până în octombrie 2008, instanţele judecătoreşti care examinează recursul în cauzele cu privire la contravenţii administrative nu sunt obligate să motiveze deciziile lor, adică acestea se pot întocmi în formă de rezoluţie.
PRETENŢII
1. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, că procedurile împotriva lui au fost inechitabile.
2. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul articolului 7 al Convenţiei, că, potrivit legislaţiei naţionale în vigoare la data evenimentelor, acţiunea lui nu a reprezentat o infracţiune, deoarece potrivit Codului rutier, o trăsură cu cai nu este inclusă în lista vehiculelor care pot fi subiectul unui accident rutier.
3. Reclamantul a mai pretins, în temeiul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, că, în rezultatul procedurilor penale inechitabile, el a pierdut o sumă importantă de bani.
ÎN DREPT
1. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, că el nu a avut posibilitate de a invita martori; că nu a fost reprezentat de către un avocat; că instanţele judecătoreşti nu şi-au motivat deciziile şi nu au explicat cuantumul prejudiciilor cauzate victimei accidentului. Părţile relevante ale articolului 6 al Convenţiei prevăd următoarele:
“Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil ... de către o instanţă ... care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii penale îndreptate împotriva sa.”
Guvernul nu a fost de acord cu reclamantul şi a notat, inter alia, că articolul 6 al Convenţiei, în partea ce ţine de aspectele penale, nu era aplicabil procedurilor din această cauză, şi că, în orice caz, procedurile au fost echitabile în toate privinţele. În ceea ce priveşte motivarea deciziilor judecătoreşti respective, Guvernul a afirmat că hotărârea primei instanţe a fost motivată suficient, iar Curtea de Apel a acţionat în conformitate cu prevederile articolului 282/7 al Codului cu privire la contravenţiile administrative (a se vedea mai sus).
Deoarece cererea este în orice caz inadmisibilă, Curtea nu consideră necesar de a ajunge la o concluzie cu privire la chestiunea aplicabilităţii articolului 6 al Convenţiei. La examinarea acestei părţi din cerere, ea va admite că procedurile erau cu caracter penal în scopul articolului 6 al Convenţiei şi că, prin urmare, articolul 6 era aplicabil.
Curtea a notat în primul rând că reclamantul nu contestă corectitudinea procesului-verbal al şedinţei din 25 mai 2006. Din acest proces-verbal reiese clar că reclamantul nu a avut careva demersuri privind audierea martorilor. În ceea ce priveşte afirmaţiile reclamantului, precum că el nu a fost reprezentat de un avocat şi că cuantumul prejudiciului nu a fost suficient de explicit, trebuie de menţionat că aceste chestiuni nu au fost abordate în cererea sa de recurs. În lumina celor de mai sus, această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă, în temeiul articolului 35 §§ 1 şi 4 al Convenţiei, pentru neepuizarea căilor de recurs interne (a se vedea Popovici v. Moldova, nr. 289/04 şi 41194/04, §§ 50-51, 27 noiembrie 2007; Ž. v. Latvia, nr. 14755/03, § 96, 24 ianuarie 2008).
În ceea ce priveşte decizia Curţii de Apel, Curtea reaminteşte că potrivit jurisprudenţei sale, instanţele judecătoreşti naţionale trebuie să-şi motiveze deciziile în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei (a se vedea, spre exemplu, Ruiz Torija v. Spain, 9 decembrie 1994, § 29, Seria A nr. 303‑A). Totuşi, instanţele judecătoreşti nu sunt obligate să ofere răspuns detaliat la fiecare argument şi extinderea la care se aplică această obligaţie de a prezenta motive poate să varieze în dependenţă de caracterul deciziei. Motivele deciziei pot fi, de asemenea, deduse din circumstanţele cauzelor. În cazul în care o instanţă supremă refuză să admită o cauză din motivul că nu sunt întrunite temeiurile legale pentru această cauză, o motivare foarte succintă poate satisface cerinţele articolului 6 al Convenţiei (Bachowski v. Poland (dec.), nr. 32463/06, 2 noiembrie 2010).
În această cauză, este adevărat că decizia Curţii de Apel a fost foarte succintă şi doar a menţinut hotărârea primei instanţe. Totuşi, având în vedere faptul că fondul cauzei a fost examinat în mod corespunzător de către Judecătoria Criuleni şi că hotărârea acesteia este motivată suficient, precum şi având în vedere natura motivelor invocate de reclamant în cererea sa de recurs, Curtea nu consideră că respingerea recursului fără o motivare detaliată constituie o violare a cerinţelor articolului 6 § 1 al Convenţiei. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că pretenţia care se referă la lipsa motivării deciziei Curţii de Apel este vădit nefondată şi urmează a fi respinsă în temeiul articolului 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
2. În ceea ce priveşte restul pretenţiilor, reclamantul a invitat Curtea, în observaţiile sale privind admisibilitatea şi fondul cauzei din 31 martie 2010, să nu le examineze.
În lumina celor de mai sus, şi în absenţa unor careva circumstanţe speciale privind respectarea drepturilor garantate de Convenţie şi Protocoalele sale, Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării acestei părţi din cerere, în sensul articolului 37 § 1 (a) al Convenţiei.
Prin urmare, este potrivit de a scoate cererea de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară pretenţia formulată în temeiul articolului 6 al Convenţiei inadmisibilă;
Decide să scoată restul cererii de pe rolul său.
Marialena TsirliJosep Casadevall Grefier adjunct Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy